Infracțiunea fapt consumat

Consumarea infracțiunii este momentul în care fapta concretă corespunde

normei de incriminare; momentul în care acțiunea/inacțiunea este realizată integral;
momentul întrunirii elementelor constitutive ale unei infracțiuni.
În cazul infracțiunilor de rezultat – consumarea are loc în momentul
producerii rezultatului prevăzut de lege.
În cazul infracțiunilor de pericol – consumarea are loc în momentul producerii
efective a stării de pericol
!!! Momentul consumării coincide, de regulă, cu momentul epuizării, cu
excepția infracțiunilor continue, continuate, de obicei și progresive.

Infracțiunea fapt epuizat

Aceste categorii de infracțiuni depășesc momentul consumării. Epuizarea este
momentul plasat în timp după consumarea infracțiunii când, din cauza continuării
activității infracționale ori augmentării rezultatului, se produc ultimele urmări ale
infracțiunii. Producerea unor asemenea urmări nu este posibilă la toate infracțiunile,
ci numai la infracțiunile continue, continuate, de obicei și progresive.

1
 Infracțiunea continuă
Se caracterizează prin aceea că executarea sa se prelungește în timp, după
momentul consumării, până la intervenția unei noi manifestări contrare de voință (a
făptuitorului sau a altei persoane), care reprezintă și momentul epuizării acesteia.
Infracțiunea marchează producerea unor urmări noi, după momentul
consumării.
De ex., în cazul infracțiunii prev. în art. 205 din Codul penal – Lipsirea de
libertate, infracțiunea se consumă în momentul în care persoana nu mai poate
dispune liber de voința sa și se epuizează când persoana își redobândește libertatea.

Condiții:
- Existența unității de subiect activ;
- Existența unei rezoluții infracționale unice;
- Acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii
continue, trebuie să își păstreze unitatea pe tot parcursul desfășurării ei.

Infracțiunea continuată
Potrivit art. 35 lin. (1) din Codul penal, infracțiunea este continuată când
persoana săvârșește, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții
și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în
parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiții:
- Unitatea de conținut al infracțiunii;
- Unitatea de subiect activ și pasiv;
- Existența aceleiași rezoluții infracționale;
- Pluralitatea de acțiuni sau inacțiuni infracționale să fie săvârșite la diferite
intervale de timp;
- Să existe cel puțin două acțiuni sau inacțiuni.

2
Infracțiunea continuată se consumă la momentul săvârșirii celei de-a doua acțiuni
sau inacțiuni din componența infracțiunii și se epuizează la data săvârșirii ultimei
acțiuni sau inacțiuni din componența infracțiunii.

De exemplu, suntem în prezența unei infracțiuni continuate atunci când

făptuitorul își propune să sustragă materiale de construcție de pe unul sau mai multe
șantiere de construcție, în timpul nopții, pe parcursul a trei săptămâni, între fiecare
act de sustragere trecând un interval de timp.

Infracțiunea progresivă
Este o formă a unității legale de infracțiune care presupune faptul că, după ce
o anumită infracțiune a atins momentul de consumare, are loc, fără o nouă intervenție
a autorului, o amplificare în timp a urmării produse, ce atrage o încadrare juridică
mai gravă.
Momentul în care se consumă infracțiunea este cel al producerii primei
urmări. Infracțiunea progresivă se epuizează în același timp cu producerea
rezultatului mai grav.
Făptuitorul va fi tras la răspundere în raport de rezultatul mai grav, care
determină și încadrarea juridică a faptei;
Exemple: infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195
din Codul penal); Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei (art. 236 din
Codul penal).

Infracțiunea de obicei
Este infracțiunea al cărei element material se realizează prin repetarea faptei
prevăzute de norma de incriminare d eun număr suficient de ori încât să indice
obișnuința persoanei în a o săvârși.
Infracțiunea se consumă în momentul în care într-un anumit interval de timp
se realizează un număr suficient de acrte de executare identice sau similare care să
conducă, dincolo de orice dubiu rezonabil, la concluzia existenței unui obicei, a unei

3
deprinderi. Epuizarea infracțiunii se produce la terminarea înrtregii activități
infracționale.

Trebuie să existe unitate de subiect activ și pasiv;

Infracțiunea de obicei se comite numai cu intenție;
Tentativa nu este posibilă la infracșiunea de obicei;
Infracțiunea de obicei nu poate fi săvârșită în formă continuată.

De exemplu, infracșiunea de hărțuire prev. de art. 208 din Codul penal.

Infracțiunea complexă
Potrivit art. 35 dalin. (2) din Codul penal, infracțiunea este complexă când în
conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant,
o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea
penală.
- Infracțiunea complexă – forma de bază (tipică) -
În conținutul acesteia intră ca element constitutiv o acțiune sau inacțiune care
este în mod distinct prevăzută de norma de incriminare.
Se poate realiza atât prin reunirea a două sau mai multe fapte prevăzute de
norma de incriminare ( de exemplu, infracțiunea de tâlhărie (art. 233 C.P.) în care
sunt reunite furtul (art. 228 C.P.) și vătămarea corporală (art. 194 C.P. ), cât și prin
absorbție, când forma tip constituie prin ea însăși o infracțiune, care prin adăugarea
unor condiții suplimentare dobândește caracter complex și o nouă încadrare juridică
( de exemplu, la infracțiunea de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. (2) C.P., forma
tip este lovirea sau alte acte de violență, prevăzută în art. 193 din C.P., iar condiția
suplimentară este ca făptuitorul să fie o persoană aflată în exercițiul atribuțiilor de
serviciu.

4
 - Infracțiunea complexă – forma agravată -
În conținutul acesteia intră, ca element circumstanțial agravant o acțiune sau
o inacțiune care reprezintă conținutul unei alte infracțiuni (de ex. Furtul calificat
săvârșit prin efracție – art. 229 lit. d) din Codul penal ).

Structura infracțiunii complexe:

Obiectul juridic – presupune două valori sociale de aceeași natură sau de
naturi diferite, una principală și cealaltă secundară; în cazul infracțiunilor complexe,
vor exista întotdeauna două obiecte juridice: unul principal și unul secundar.
De exemplu, în cazul infracțiunii de tâlhărie obectul juridic principal este
reprezentat de valorile sociale care ocrotesc patrimoniul persoanei iar obiectul
juridic secundar este reprezentat de valorile sociale care ocrotesc integritatea fizică
a persoanei.
Subiecții – subiectul activ – infracțiunea poate fi săvârșită de o singură
persoană sau în participație (coautorat, instigare, complicitate);

Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunile sau inacțiunile

corespunzătoare faptelor absorbite sau reunite.
- Urmarea imediată constă în rezultatele produse de faptele
absorbite sau reunite.

Latura subiectivă – de regulă, făptuitorul acționează cu intenție în baza unei

rezoluții infracționale unice. Prin excepție, pot exista două rezoluții. În cazul
infracțiunilor complexe ca variantă agravată, forma de vinovăție este, în general,
praeterintenția (de exemplu, violul care a avut ca urmare moartea victimei).

MULT SUCCES!