Colegiu de Studii Integrate ,,C.

Stere” 
 
 
 
 
 
 

REFERAT  
,, UNITATEA INFRACȚIONAĂ ÎN
DREPTUL PENAL “ 
 
 

 
 
 
Profesor:  Covdii Rostislav
Realizat:  Semionov Gheorghe  

2022
Unitatea de infractiune

Sectiunea I

CONSIDERATII GENERALE

Notiunea de unitate de infractiune. Calificarea juridica a unei fapte sau activitati

antisociale, ca formand o singura infractiune sau, dimpotriva doua sau mai multe
infractiuni produce consecinte juridice importante, fiindca in primul caz,
faptuitorul urmeaza sa raspunda pentru o singura infractiune, pe cand in cel de-al
doilea caz urmeaza sa raspunda pentru doua sau eventual pentru mai multe
infractiuni. Cand fapta sau activitatea savarsita formeaza o singura infractiune
exista unitate de infractiune, iar cand fapta sau activitatea formeaza doua sau mai
multe infractiuni exista pluralitate de infractiuni. Distinctia intre unitatea si
pluralitatea de infractiuni se face cu ajutorul continutului infractiunii ce
reprezinta baza de evaluare. Exista unitate de infractiune in cazul in care fapta sau
activitatea savarsita corespunde continutului unei singure infractiuni si exista,
dimpotriva pluralitate atunci cand fapta ori activitatea savarsita se identifica
continutul a doua ori mai multe infractiuni.

Prin unitatea de infractiune se desemneaza activitatea infractionala formata

dintr-o singura actiune ori inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa
legiuitorului, savarsita de o persoana si in care se identifica continutul unei
singure infractiuni. Felurile unitatii de infractiune. Unitatea de infractiune este
cunoscuta in doctrina penala si in legislatie sub doua forme: unitatea naturala si
unitatea legala.

Unitatea naturala de infractiune este definita in doctrina penala ca forma de

unitate infractionala, determinata de unitatea actiunii sau inactiunii, de unicitatea
rezultatului ca si de unicitatea formei de vinovatie cu care este savarsita
infractiunea.

In cazul unitatii naturale, unitatea juridica este determinata de unitatea de fapt,

adica situatiei din realitatea obiectiva ii corespunde continutul unei singure
infractiuni.

In literatura juridica de specialitate unitatea naturala de infractiuni este cunoscuta

sub trei forme: infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata.

Unitatea legala. In cazul acestei forme, unitatea nu este data de realitatea

obiectiva in care se savarseste fapta ci de vointa legiuitorului care reuneste in
continutul unei singure infractiuni, doua sau mai multe actiuni sau inactiuni ce ar
putea realiza fiecare in parte continutul unor infractiuni distincte.
Reunirea in continutul legal al unei infractiuni a doua sau mai multe actiuni sau
inactiuni cu semnificatie penala proprie este determinata de considerente de
politica penala si are la baza legatura stransa intre aceste actiuni ori inactiuni prin
elementul subiectiv care le uneste.

Unitatea legala de infractiuni se prezinta sub mai multe forme unele consacrate
chiar in partea generala a codului penal: infractiunea continuata si infractiunea
complexa,  iar altele consacrate implicit in partea speciala:  infractiunea progresiva
si infractiunea din obicei.

Sectiunea a II-a

UNITATEA NATURALA DE INFRACTIUNE

Infractiunea simpla. Ca forma a unitatii naturale infractiunea simpla se

caracterizeaza sub raport obiectiv printr-o singura actiune sau inactiune si printr-
un singur rezultat, iar subiectiv printr-o singura forma de vinovatie.

Aceasta forma de infractiune – simpla – este des intalnita in legislatia penala si in

practica judiciara.

Infractiunea simpla nu trebuie inteleasa ca fiind rezultatul unei singure actiuni (o

singura lovitura in cazul infractiunii de vatamare corporala) ea putand ingloba mai
multe acte de executare care nu au insa semnificatie proprie, cuprinzandu-se in
activitatea unica. Astfel, omorul tot infractiune unica va fi considerat daca este
provocat printr-o singura lovitura de cutit, ori prin mai multe lovituri de cutit,
aplicate succesiv de infractor.

Actele de executare multiple, in exemplele de mai sus se integreaza in mod

natural in activitatea infractionala si nu pun in discutie unicitatea celorlalte
elemente (obiect, subiect pasiv, forma de vinovatie).

Cand insa printr-o singura actiune se aduce atingere mai multor persoane nu se
mai realizeaza continutul unei singure infractiuni ci o pluralitate de infractiuni,
fiindca se aduce atingere mai multor titulari de valori sociale ocrotite. Deci in
cazul infractiunilor contra persoanei, cu exceptia celor contra vietii, pluralitatea
de persoane vatamate printr-o singura activitate infractionala va determina o
pluralitate de infractiuni, vor fi tot atatea infractiuni cate persoane au fost
vatamate in drepturile lor.

In cazul infractiunilor contra vietii, din pluralitatea de victime ucise printr-o

activitate unica, legiuitorul a creat o singura infractiune complexa – omorul
deosebit de grav cand este savarsit „asupra a doua sau mai multor persoane” (art.
176 lit. b C.p.) si uciderea din culpa in varianta calificata daca prin fapta savarsita
s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor
prevazute in alineatele precedente se poate adauga un spor de 3 ani (art. 178 al. 5
C.p.).

Consideram ca in cazul infractiunilor contra patrimoniului, altele decat talharia,

pirateria, pluralitatea de persoane pagubite printr-o singura activitate
infractionala nu determina o pluralitate de infractiuni ci o infractiune unica fiindca
se aduce atingere unei valori sociale unice, care este patrimoniul.

Cand insa infractiunile contra patrimoniului sunt cele complexe – talharia si

pirateria – pluralitatea de persoane asupra carora se exercita violente sau
amenintari, ori sunt puse in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara
impotriva unei activitati de sustragere a bunurilor, va determina realizarea unei
pluralitati de infractiuni sub forma concursului fiindca infractiunile respective au
un obiect juridic complex fiind ocrotite pe langa relatiile sociale privind
patrimoniul si relatiile sociale privind persoanele care au fost amenintate ori,
asupra carora s-a executat violenta.

Tot astfel, in cazul infractiunii de ultraj (art. 239 C.p.) pluralitatea de persoane
ultragiate printr-o singura activitate infractionala va conduce la realizarea unei
pluralitati de infractiuni fiindca si in acest caz, infractiunea de ultraj este
complexa, se aduc atingeri atat autoritatii cat si titularilor de valori sociale
ocrotite care sunt persoanele fizice detinatoare ale autoritatii de stat ce au fost
amenintate ori lovite.

In exemplele de mai sus pluralitatea de infractiuni, realizata printr-o singura

activitate infractionala este determinata de pluralitatea de persoane ale caror
drepturi au fost primejduite ori vatamate.

Infractiunea continua. Ca forma a unitatii naturale, infractiunea continua se

caracterizeaza prin prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii, ce
constituie elementul material al laturii obiective, dupa consumare, pana la
interventia unei forte contrare.

Epuizarea infractiunii continue este data de momentul interventiei unei forte

contrare care poate avea ca sursa: vointa faptuitorului insusi, interventia
autoritatii, interventia altei persoane. In practica judiciara s-a decis pe buna
dreptate, ca o activitate infractionala continua poate fi curmata, autonomizata si
printr-o hotarare judecatoreasca de condamnare, chiar daca este nedefinitiva.

In codul penal nu sunt consacrate dispozitii speciale privind infractiunea continua

ci doar o singura referire in art. 122 al. 2, unde se prevede ca termenul de
prescriptie a raspunderii penale pentru astfel de infractiuni curge din momentul
incetarii actiunii sau inactiunii.

Identificarea infractiunii continue in legea penala. Infractiunea continua, se

identifica in legislatia penala dupa elementul material al laturii obiective ce
presupune o actiune ori o inactiune ce dureaza in timp, ca: „detinerea”,
„retinerea”, „ramanerea”, „purtarea”, „conducerea unui autovehicul” etc., spre
ex.: lipsirea de libertate in mod ilegal (art. 189 C.p.), furtul de curent electric (art.
208 C.p.), abandonul de familie (art. 305 C.p.),

Infractiuni continue permanente si continue succesive. Activitatea infractionala

la unele infractiuni continue este susceptibila de intreruperi care sunt
determinate de natura activitatii infractionale (spre ex.: portul ilegal de uniforma
poate fi intrerupt noaptea si reluat dimineata). Aceste intreruperi sunt firesti, tin
de natura activitatii si nu afecteaza unitatea infractiunii continue, deoarece
reluarea portului ilegal de uniforma nu presupune o noua hotarare infractionala.
Astfel de infractiuni sunt cunoscute in doctrina penala sub denumirea de
infractiuni continue succesive.

Spre deosebire de infractiunile continue succesive, in doctrina penala se cunoaste

si o alta categorie de infractiuni continue permanente pentru care este
caracteristica desfasurarea activitatii infractionale fara intrerupere, deci care nu
necesita interventia faptuitorului pentru prelungirea activitatii infractionale.

Impartirea infractiunilor continue in permanente si succesive  este importanta

fiindca orice intrerupere in cazul infractiunilor permanente are valoarea unei
epuizari a infractiunii, iar reluarea activitatii infractionale inseamna savarsirea
unei noi infractiuni continue ex. de infractiuni continue permanente: lipsirea de
libertate in mod ilegal, furtul de curent electric.

Data comiterii infractiunii continue. Cunoasterea infractiunii continue are

importanta in incidenta cu alte institutii de drept penal. Astfel, legea penala
aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizarii acesteia, moment
de la care se calculeaza si termenul de prescriptie a raspunderii penale, moment
in functie de care se stabileste incidenta unui act de clementa (amnistie, gratiere).
Tot in functie de desfasurarea activitatii infractionale continue se va stabili legea
penala aplicabila in spatiu, fiind cunoscuta incidenta legii penale romane chiar
daca numai o parte din infractiune sau rezultatul s-a produs pe teritoriul tarii
(principiul ubicuitatii).

Daca activitatea infractionala continua este desfasurata de o persoana in

diferite  etape ale varstei sale, are importanta si stabilirea varstei faptuitorului
astfel activitatea continua inceputa inainte de implinirea varstei de 14 ani nu va fi
luata in seama (nu va intra in infractiunea continua), iar daca infractiunea
continua inceputa in timp ce faptuitorul era minor se desfasoara si dupa
ajungerea acestuia la majorat, conform regulei unicitatii ilicitului penal se va
considera ca intreaga activitate infractionala s-a desfasurat cat timp infractorul
era major. Intr-o astfel de situatie la individualizarea sanctiunii pentru infractorul
major se va tine seama ca activitatea infractionala continua a inceput in timp ce
era minor.

Infractiunea deviata. Este o forma a unitatii naturale de infractiune si

desemneaza infractiunea savarsita prin devierea actiunii de la obiectul sau
persoana impotriva carora era indreptata, datorita greselii faptuitorului, la alt
obiect sau persoana pe de o parte, sau prin indreptarea actiunii – din eroare a
faptuitorului – asupra altei persoane ori altui obiect decat acela pe care vrea
faptuitorul sa-l vatame, pe de alta parte.

Modalitati sub care se poate savarsi infractiunea deviata. Din notiune se

desprind doua modalitati sub care se poate savarsi infractiunea deviata.

a) Infractiunea deviata se poate realiza prin devierea actiunii (greseala

faptuitorului in executarea actiunii) spre un alt obiect sau alta persoana – asa zisa
– „aberratio ictus”, (spre ex.: faptuitorul urmareste sa loveasca o persoana care se
afla intr-un grup si manevrand gresit corpul contondent, lovitura este aplicata
altei persoane).

b) Cea de a doua situatie priveste savarsirea faptei asupra altei persoane ori
asupra altui obiect datorita erorii faptuitorului, cu privire la persoana ori obiectul
vizat – asa zisa „error in persona”, (spre ex.: infractorul vrea sa ucida pe rivalul sau
si noaptea pe intuneric il confunda cu o alta persoana pe care o ucide).

Infractiunea deviata a fost creata in doctrina penala pentru a raspunde situatiilor

de natura celor exemplificate mai sus, considerand ca in realitate s-a comis o
singura infractiune si nu doua infractiuni – o tentativa la infractiunea pentru care
infractorul luase hotararea si infractiunea realizata prin devierea actiunii.

In opinia dominanta in literatura juridica de specialitate si imbratisata de practica

judiciara, se sustine ca in cazul infractiunii deviate in orice modalitate, ne gasim in
prezenta unei infractiuni unice cu motivarea ca, legea penala apara in mod
indeterminat valorile sociale (viata si bunurile oricarei persoane).

Intr-o alta opinie se propune ca solutia infractiunii unice deviate, sa nu fie admisa
in cazul devierii actiunii (aberratio ictus) cand se realizeaza si o tentativa
pedepsita pe langa infractiunea consumata, cand tentativa nu mai poate fi
absorbita in infractiunea consumata, (spre ex.: infractorul dorind moartea riva-
lului sau descarca un foc de arma asupra acestuia care se afla intr-un grup si nu-l
nimereste dar ucide o alta persoana). In aceasta ipoteza corect este sa se retina
pe langa infractiunea de omor consumat si tentativa de omor asupra rivalului,
deci doua infractiuni in concurs.

O astfel de opinie este preferabila pentru ca tine seama de realitatea obiectiva si

de faptul ca legea nu apara viata unei anumite persoane, ci apara viata oricarei
persoane.

Sectiunea a III-a

UNITATEA LEGALA DE INFRACTIUNE

§ 1. Infractiunea continuata

Notiune. Infractiunea continuata este forma unitatii legale de infractiune

caracterizata prin savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp
diferite, in realizarea aceleiasi hotarari infractionale a unor actiuni sau inactiuni
care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni.

Exemplu de infractiune continuata: furtul unor materiale de constructie de pe un

santier, prin acte repetate de sustragere de catre acelasi infractor.

Unitatea infractiunii continuate este creatia legiuitorului care din ratiuni de

tehnica legislativa si de politica penala, pe baza legaturilor reale dintre actiunile
infractionale ale unei singure persoane, le-a reunit pe toate in cadrul unei singure
infractiuni.

Din notiunea legala a infractiunii continuate data prin art. 41 al. 2 C.p.,
rezulta conditiile de existenta ale acesteia:

a) unitate de subiect,

b) pluralitate de acte de executare,

c) unitate de hotarare sau rezolutie infractionala si

d) unitate de continut al infractiunii (in sensul ca fiecare actiune realizeaza

continutul aceleiasi infractiuni).
a) Unitate de subiect activ. O prima conditie de existenta a infractiunii continuate
priveste unitatea de subiect activ, adica aceeasi persoana savarseste mai multe
actiuni sau inactiuni.

Este indeplinita conditia si atunci cand aceeasi persoana savarseste unele acte in
calitate de autor, iar altele in calitate de complice.

b) Pluralitatea actelor de executare. A doua conditie priveste pluralitatea de acte

de executare (actiuni sau inactiuni) savarsite la intervale de timp. Este indeplinita
aceasta conditie cand se savarsesc mai multe  acte de executare, ce au forma
faptului consumat, iar altele au ramas in faza de tentativa.

Actele de executare trebuie savarsite la intervale de timp, nici prea scurte, nici
prea lungi.

In cazul in care actele de executare se succed la intervale scurte, infractiunea ar

putea fi socotita simpla, spre ex.: lovirea unei persoane de mai multe ori cu
aceeasi ocazie, sau savarsirea mai multor acte de furt in aceeasi imprejurare care
pot caracteriza tot infractiunea simpla, numita impropriu si infractiunea colectiva.
In acest sens si in practica judiciara s-a decis corect ca „fapta inculpatului de a
fura, dintr-un apartament invecinat cu cel pe care il locuia, bunurile colocatarului
lipsa din domiciliu, pe care insa neputandu-le duce toate o data in locuinta sa, le-a
transportat intr-o succesiune neintrerupta in cateva randuri”, nu constituie o
infractiune continuata – ci o infractiune unica – forma a unitatii naturale deoarece
transporturile facute de inculpat, desi multiple au fost efectuate la intervale de
timp nesemnificative sub aspectul aplicarii dispozitiilor privind infractiunea
continuata.

Un timp mai indelungat scurs intre actele de executare poate conduce la

caracterizarea lor ca infractiuni distincte deoarece este posibila schimbarea hota-
rarii infractionale.

c) Unitatea de rezolutie. Este conditia esentiala pentru unirea tuturor actiunilor in

cadrul aceleiasi hotarari infractionale, initiale, cu care infractorul savarseste actele
de executare.

Rezolutia infractionala unica pentru toate actele de executare implica atat

prevederea rezultatelor actelor de executare cat si urmarirea ori acceptarea
acestora ceea ce caracterizeaza numai intentia, ca forma de vinovatie pentru
infractiunea continuata.

Rezolutia infractionala trebuie sa fie anterioara activitatii infractionale si sa se

mentina in linii generale pe parcursul executarii actelor ce compun acea
activitate.
Unitatea de rezolutie este pastrata si in cazul in care a inceput procesul penal
pentru actele de executare savarsite anterior, iar autorul continua savarsirea altor
acte in baza aceleiasi rezolutii infractionale initiale ca si atunci cand in executarea
unor acte ulterioare ce intra in continutul aceleiasi infractiuni autorul este nevoit
sa execute in alt mod actele, sa schimbe modul de executare datorita unei situatii
ivite, (spre ex.: dupa doua sustrageri dintr-un santier folosind pentru iesire o
spartura in zidul inconjurator, infractorul continua sustragerea de bunuri din acel
santier prin escaladarea zidului, deoarece iesirea fusese blocata). Rezolutia
infractionala unica, conditie a infractiunii continuate nu presupune reprezentarea
de catre infractor in detalii a tuturor actelor de executare, dar nici nu este
suficienta daca este prea generala, indeterminata, (spre ex.: hotararea luata de
faptuitor de a fura de la cine va putea in mijlocul de transport in care calatoreste,
ori sa insele cat mai multi indivizi pe care ii va intalni).

Unitate de calificare juridica. Actele de executare de acelasi fel trebuie sa

prezinte fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni. Deci prin fiecare act de
executare ce consta intr-o actiune sau inactiune se realizeaza continutul juridic al
aceleiasi infractiuni.

Actele de executare nu trebuie sa fie identice ci doar fiecare sa realizeze

continutul aceleiasi infractiuni. Asa cum s-a aratat este indeplinita aceasta con-
ditie si atunci cand actele de executare nu reprezinta toate infractiuni consumate
– unele putand ramane in faza de tentativa, ca si atunci cand actele de executare
sunt realizate in variantele alternative ale elementului material al in-
fractiunii (spre ex.: delapidarea prevazuta la art. 2151 C.p., se poate comite in trei
variante alternative: insusire, folosire, traficare).

Data savarsirii infractiunii continuate. Stabilirea caracterului continuat al unei

infractiuni savarsita de o persoana prezinta importanta sub mai multe
aspecte: a) de la momentul epuizarii incepe sa curga termenul de prescriptie a
raspunderii penale (art. 122 al. ultim C.p.); b) tot in functie de momentul epuizarii
se stabileste incidenta unui act de clementa; c) aplicarea legii penale in timp va fi
cea in vigoare din momentul epuizarii; d) daca actele de executare se situeaza pe
teritorii diferite, legea penala romana va fi incidenta, daca o parte ori rezultatul
infractiunii s-a produs pe teritoriul Romaniei – conform principiului ubicuitatii (art.
143 C.p.); e) tot in functie de momentul epuizarii se stabileste incidenta legii
penale in raport cu varsta faptuitorului, astfel ca, daca faptuitorul a inceput
executarea mai inainte de implinirea varstei de 14 ani, aceste acte de executare
nu se iau in considerare ci numai cele dupa implinirea varstei de 14 ani daca au
fost savarsite cu discernamant, iar daca infractiunea continuata a inceput sa fie
comisa mai inainte de implinirea varstei de 18 ani si a continuat si dupa aceasta
infractorul va raspunde penal ca major. In cadrul individualizarii judiciare se va
tine seama ca o parte din actele de executare au fost savarsite cand infractorul
era minor.

Tratamentul penal al infractiunii continuate in czul persoanei fizice. Dintre toate

formele unitatii legale, infractiunea continuata este o cauza reala, de agravare
facultativa a pedepsei pentru acea infractiune. Dispozitiile legale privind
tratamentul penal al infractiunii continuate (art. 42 C.p.) trimit la tratamentul
penal al concursului de infractiuni - art. 34 C.p. (savarsite de persoana fizica –s.n.).

Intrucat infractiunea continuata este unica, aplicarea pedepsei se va face intr- o

singura etapa, dintr-o data, pedeapsa, urmand sa fie aplicata spre maximul
special si daca acesta este considerat neindestulator sa poata fi depasit cu pana la
5 ani cand pedeapsa este inchisoarea. Cand pedeapsa este amenda, aceasta se
aplica spre maximul special, iar daca acesta este neindestulator se poate adauga
un spor de pana la jumatate din acel maxim al amenzii.

Mentionam ca pedeapsa pentru infractiunea continuata se aplica intr-o singura

etapa (fara a fi evidentiat sporul) si va avea ca limita minima, minimul special al
pedepsei prevazut de lege pentru infractiunea savarsita, iar ca maxim special,
pedeapsa la care se poate ajunge prin depasirea maximului special cu pana la 5
ani cand pedeapsa este inchisoarea sau cu pana la jumatate din maximul special
cand pedeapsa este amenda.

Tratamentul penal al infractiunii continuate savarsite de o persoana juridica. Si

in cazul persoanei juridice dispozitiile privind tratamentul penal al infractiunii
continuate trimit la dispozitiile privind tratamentul penal al concursului de
infractiuni  - art. 401 alin. 1 C.p. (savarsite de persoana juridica – s.n.). Aceste
dispozitii prevad aplicarea amenzii (singura pedeapsa principala in cazul persoanei
juridice) spre maximul special al acesteia, iar daca acest maxim este
neindestulator, se poate aplica un spor de pana la o treime din acest maxim.

Mentionam ca si in cazul infractiunii continuate, savirsite de o persoana juridica,

pedeapsa se aplica tot intr-o singura etapa (dintr-o data) intre limitele ce rezulta
din lege, adica intre minimul special al pedepsei amenzii si maximul ei special
depasit cu o treime.

Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata. Daca dupa condamnarea

definitiva, sunt descoperite alte actiuni sau inactiuni, ce fac parte din continutul
aceleiasi infractiuni, pedeapsa se recalculeaza in functie de intreaga activitate
infractionala, instanta putand aplica o pedeapsa mai aspra, ori sa mentina
pedeapsa aplicata anterior, in nici un caz nu va putea aplica o pedeapsa mai mica
decat cea stabilita anterior (art. 43 C.p.).