lOMoARcPSD|24856531

”Răspunderea penală”

Drept penal (Universitatea Stefan cel Mare Suceava)

Studocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)
Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava
Facultatea: Stiinţe Economice şi
Administraţie Publică
Specializarea: Administraţie Publică

Referat la disciplina
“Drept penal”

Coordonator, Studenta,
Păvăleanu Vasile Dumitriu Larisa-Bianca

Suceava 2014

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

Tema referatului:
”Răspunderea penală”

„Justiţia: Oarba care vede ce face!”

- Tudor Muşatescu -

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Cuprins!

Cuprins...........................................................................................................2
Argument.......................................................................................................3

Capitolul I: Consideraţii generale privind răspunderea penală.............4

1.1 Noţiunea de răspundere penală...........................................................4
1.2 Trăsăturile răspunderii penale............................................................4
1.3 Principiile răspunderii penale.............................................................5

Capitolul II: Cauzele care înlătură răspunderea penală........................7

2.1 Consideraţii generale...........................................................................7
2.2 Prescripţia răspunderii penale............................................................8
2.3 Lipsa plângerii prealabile....................................................................9
2.4 Retragerea plângerii prealabile.........................................................11
2.5 Împăcarea parţilor.............................................................................12

Capitolul III: Amnistia.......................................................................13

3.1 Noţiune................................................................................................13
3.2 Natura juridică....................................................................................13
3.3 Felurile Amnistiei...............................................................................13
3.4 Efectele Amnistiei...............................................................................14

Bibliografie..................................................................................................15

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Argument!

Mi-am ales această temă pentru a afla mai multe informaţii benefice tuturor
despre răspunderea penală. Fiind concepută pentru a se adresa unui cerc atât de larg de
cititori şi având la bază cărţi de specialitate, această lucrare cred că mă va ajuta şi pe mine
în viitor.
Lucrarea abordează o serie de probleme din domeniul Dreptului penal, structurate
pe trei capitole.

În primul capitol al aceste lucrări am ales să vorbesc despre noţiunea, trăsăturile şi

principiile răspunderii penale.

Capitolul II al acestei lucrări, „Cauzele care înlătură răspunderea penală” este

puţin mai vast, astfel găsim informaţii atât despre consideraţii generale, prescripţia
răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile cât şi despre retragerea plângerii prealabile
şi împăcarea părţilor.

În ultimul capitol, „Amnistia”, am ales să prezint informaţii referitoare la natura

juridică, felurile şi efectele amnistiei.

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Capitolul I: Consideraţii generale privind
răspunderea penală

1.1 Noţiunea de răspundere penală

Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice, alături de răspunderea civilă,

administrativă, etc. În dreptul penal, noţiunea de răspundere penală este folosită într-o
dublă accepţiune:
În sens restrâns, prin răspundere penală se înţelege obligaţia unei persoane de a
suporta o sancţiune penală întrucât a săvârşit o infracţiune. Dar in această accepţiune,
răspunderea penală nu este un element al infracţiunii, ea este efectul şi consecinţele
infracţiunii.1
În sens larg, prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţia celui ce a săvârşit
o infracţiune de a suporta o sancţiune penală, ci şi dreptul statului de a aplica o pedeapsă
prin instanţele judecătoreşti. În acest sens, noţiunea de răspundere penală se apropie de
însuşi conţinutul raportului juridic, echivalând cu dreptul de a aplica pedeapsa şi obligaţia
de a suporta.

1.2 Trăsăturile răspunderii penale

a) Temeiul răspunderii penale

Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşita cu vinovăţie,
nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al
răspunderii penale.2 Aşadar, răspunderea penală presupune în mod necesar săvârşirea
unei infracţiuni care dă naştere raportului juridic de drept penal.

b) Subiecţii răspunderii penale

Sunt subiecţi ai răspunderii penale statul şi infractorul, care apar şi ca subiecţi ai
raportului juridic penal. Statul, reprezentat prin organele judiciare, este întotdeauna
subiect activ al răspunderii penale şi subiect pasiv al raportului juridic penal.
În cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta apare ca un subiect activ adiacent în
raportul penal de conflict, având posibilitatea să deschidă calea exercitării de către

1
Pavaleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed. Universu Juridic, Bucuresti,
2012, pag. 319
2
Noul Cod Penal, Capitolul I, Art. 15, alin 1, 2

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

organele statului a dreptului de a trage la răspundere penală pe infractor, restabilirea
ordinii de drept fiind realizată tot de stat prin organele abilitate.3
Subiectul pasiv al răspunderii penale este întotdeauna subiectul activ al
infracţiunii, respectiv persoana fizică sau juridică, chemată să răspundă penal pentru fapta
sa, indiferent de forma de participaţie.

c) Conţinutul răspunderii penale

Conţinutul răspunderii penale este identic cu conţinutul raportului juridic de
conflict şi constă în dreptul statului de a trage la răspundere penală şi de a aplica
pedeapsa infractorului şi obligaţia acestuia de a suporta consecinţele faptei săvârşite,
respectiv aplicarea şi executarea pedepsei.

d) Obiectul răspunderii penale

Obiectul raportului juridic de răspundere penală se caracterizează prin specificul
sancţiunilor de drept penal şi anume al pedepselor şi al măsurilor educative. Răspunderea
penală are imprimate în statutul său trăsăturile sancţiunii penale şi este:
• Etatizată, fiind instituita în interesul apărării sociale contra criminalităţii şi se
realizează prin intermediul organelor judiciare şi cu mijlocele aflate la dispoziţia
acestora;
• Preventiv-educativă, având finalităţi şi valenţe de factură formativ pedagogică
atât în etapa relaţiilor de conformare cât şi a celor de tip conflictual;
• O răspundere specifică, complexă: coercitivă, aflictivă, retributivă, ale cărei rigori
tind să atragă suferinţe morale sau fizice infractorului;
• Personală şi deci netransmisibilă sau extensibilă;
• Obligatorie, în cazurile prevăzute de lege şi deci nedisponibilă;
• Neuniformă, neegalitaristă, ci dimpotrivă, strict individualizabilă.

1.3 Principiile răspunderii penale

Principiile răspunderii penale sunt acele idei de bază, diriguitoare, ce se regăsesc în

normele de reglementare a răspunderii penale.4

a) Legalitatea răspunderii penale

Potrivit acestui principiu, numai legea arată când există răspundere penală şi când
instanţa de judecată poate trage la răspundere penală. Aceasta înseamnă că apariţia,
desfăşurarea şi soluţionarea raportului juridic de răspundere penală trebuie sa aibă loc pe
baza legii. Legea prevede că, în anumite cazuri, răspunderea penală poate fi agravată, iar
în altele poate fi atenuată, după cum se poate ajunge chiar la înlăturarea răspunderii
penale.

b) Personalitatea răspunderii penale

3
V. Pavaleanu, “Drept procesual penal, Vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, pag.179
4
Pavaleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed. Universu Juridic, Bucuresti,
2012, pag. 322

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Deşi nu este prevăzut în mod expres în noul Cod penal, acest principiu se deduce din
art. 74, alin. 1, care menţionează că stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei se face în
raport cu periculozitatea infractorului. Răspunderea penală este personală, în sensul că
este ţinut sa răspundă pentru fapta comisă numai cel care a acţionat cu vinovăţie în
calitatea de autor, instigator sau complice.
Legea penală romană nu cunoaşte răspunderea pentru fapta altuia, instituţie specifică
dreptului civil, şi nici nu poate fi colectivă, adică pentru fapta unei persoane să răspundă
un colectiv sau grup.5

c) Inevitabilitatea răspunderii penale

Acest principiu impune ca cel care a săvârşit o infracţiune trebuie să răspundă în mod
inevitabil pentru fapta sa, cu excepţia cazurilor în care răspunderea penală este înlăturată,
în condiţiile legii. Din moment ce legea penală a fost încălcată, viata socială este
perturbată, ceea ce impune intervenţia organelor judiciare pentru descoperirea
infractorului, stabilirea vinovăţiei sale şi aplicarea sancţiunii penale, restabilindu-se în
acelaşi timp ordinea de drept şi echilibrul social.

d) Individualizarea răspunderii penale

Răspunderea penală trebuie individualizată, potrivit acestui principiu, în raport cu
gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după
criteriile stabilite.

5
Pavaleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed. Universu Juridic, Bucuresti,
2012, pag.323

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Capitolul II: Cauzele care înlătură
răspunderea penală

2.1 Consideraţii generale

Noţiune
a)
Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt instituţii ale dreptului penal, ce
reglementează anumite stări, situaţii sau împrejurări posterioare săvârşirii infracţiunii care
au ca efect înlăturarea răspunderii penale, deşi există temeiul acesteia.
Răspunderea penală a infractorului nu poate avea loc dacă:
• În societate s-au produs anumite schimbări social-politice care l-au determinat pe
legiuitor să intervină pentru înlăturarea răspunderii penale (amnistia)
• S-a scurs un timp îndelungat de la săvârşirea faptei şi infractorul nu a fost prins
(prescripţia răspunderii penale)
• Existenţa unor relaţii între infractor şi victimă, care permit ca persoana vătămată
să nu depună plângere, să o retragă, ori să se împace cu suspectul sau inculpatul.

b) Clasificarea cauzelor care înlătura răspunderea penală

În ştiinţa dreptului penal se face distincţia între cauzele generale şi cauzele speciale
care înlătură răspunderea penală. Astfel există cauze generale şi cauze speciale.

1. Cauzele generale
Aceste cauze sunt prevăzute în partea generală a Codului Penal, titlul VII care
reglementează amnistia, prescripţia răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile,
retragerea plângerii prealabile şi împăcarea.
Intervenirea acestor cauze nu au efect asupra faptei săvârşite, care rămâne infracţiune,
fiind înlăturată doar răspunderea penală.

2. Cauzele speciale
Aceste cauze sunt de nepedepsire şi se găsesc reglementate în partea generală a
noului Cod Penal. Cauzele de nepedepsire prevăzute în partea specială a noului Cod
Penal sunt mai numeroase şi avem în vedere:

• Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată6;

• Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie;
• Tăinuirea săvârşită de un membru de familie;
• Retragerea mărturiei mincinoase înainte de reţinere, arestare sau de punere în
mişcare a acţiunii penale;
6
Noul Cod Penal, Art. 202, alin. 7

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 • Denunţarea faptei de dare de mită mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta7;
• Denunţarea faptei de cumpărare de influenţă.

2.2 Prescripţia răspunderii penale

1. Notiune şi reglementare
Prin prescripţie, în general, se înţelege stingerea unui drept prin trecerea timpului, în
condiţiile stabilite de lege.
În dreptul penal, prescripţia este o cauză care înlătură răspunderea penală şi este
reglementat prin are.153 devenind o instituţie juridică importantă. Prin prescripţia
răspunderii penale se înţelege înlăturarea răspunderii penale pentru o infracţiune datorită
trecerii, în anumite condiţii, a unui interval de timp şi deci stingerea acesteia de sub
incidenta legii penale. Aşadar, prin prescripţie se stinge dreptul statului de a stabili
răspunderea penală şi de a aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită
şi se stinge obligaţia infractorului de a mai suporta consecinţele săvârşirii faptei penale.

2. Termenele de prescripţie a răspunderii penale

a) Durata termenelor de prescripţie

Termenele de prescripţie a răspunderii penale constituie un element esenţial în
reglementarea acestei instituţii, iar durata acestora este determinată în mod obiectiv de
gravitatea infracţiunii săvârşite, raportată la pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiune.

Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:8

- în 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viată
sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
- 10 ani, când legea penală prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai
mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
- 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de
5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
- 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de
un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
- 3 ani, când legea prevede infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un
an sau amenda.

Termenele de prescripţie se determină avându-se în vedere pedeapsa prevăzuta de

lege şi nu aceea aplicată de instanţa în raport de limita maximului special, făcându-se
abstracţie de eventualele atenuante sau agravante.

b) Calcularea termenelor de prescripţie

7
Noul Cod Penal, Art. 290, alin.3
8
Codul Penal, Art.154, alin. 1

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii,
indiferent dacă fapta a fost sau nu descoperită, indiferent dacă infractorii au fost sau nu
identificaţi, deoarece raportul juridic de drept penal s-a născut în momentul comiterii
faptei. In cazul infracţiunii continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau
inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau
inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

c) Întreruperea cursului prescripţiei

Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de
procedură în cauză. Actele de procedură care întrerup cursul prescripţiei trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
- să fie efectuate înainte de împlinirea termenului de prescripţie;
- să fie efectuate de organele judiciare competente;
- să fie efectuate în condiţiile legii;
- să fie comunicate suspectului sau inculpatului ori să fie efectuate în prezenţa
acestora.
După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie fără a se tine
seama în calculul termenului de prescripţie de durata scursă anterior.

d) Suspendarea cursului prescripţiei

Cursul termenului prescripţiei răspunderii penală este suspendat pe timpul cât o
dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut, ori de neînlăturat împiedică punerea in
mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Suspendarea termenului de
prescripţie a răspunderii penale este justificată de faptul că, în unele cazuri, organele
judiciare sunt împiedicate să acţioneze din motive independente de voinţa lor, situaţie
care nu trebuie să acţioneze în detrimentul interesului social.
Cazurile de suspendare a cursului prescripţiei sunt de ordin legal sau care privesc
împrejurări de neprevăzut ori de neînlăturat.

2.3 Lipsa plângerii prealabile

a) Noţiune şi reglementare
Tragerea la răspundere penală a infractorilor se realizează în cadrul procesului
penal care se porneşte, de regulă, din oficiu de către organele judiciare. Uneori, punerea
în mişcare a acţiunii penale are loc numai la manifestarea voinţei persoanei vătămate,
prin plângere prealabilă care trebuie făcută în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Reglementarea plângerii prealabile a fost determinată de raţiuni de politica penală

care impun că, în anumite situaţii, să se acorde prioritate ocrotirii vieţii personale a
victimei, căreia i se oferă posibilitatea de a hotărî dacă este sau nu cazul să se facă
publicitate faptei, ceea ce este inevitabil în cursul unui proces penal. Spre exemplu, violul
şi agresiunea sexuală sunt infracţiuni grave, însă darea în vileag a acestor fapte poate
prilejui, uneori, victimelor neajunsuri mult mai mari, care ar schimba ocrotirea legii într-o
adevărată nenorocire.

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Plângerea prealabilă se deosebeşte de plângere sau denunţ, prin care o persoană
aduce la cunoştinţa organelor de urmărire penală săvârşirea unei infracţiuni, când există
obligaţia acţionarii din oficiu, întrucât plângerea prealabilă constituie o condiţie necesară
pentru pornirea şi continuarea procesului penal.

b) Natura juridică a plângerii prealabile

Instituţia plângerii prealabile cuprinde o dublă manifestare de voinţă a persoanei
vătămate: inconştiinţează organele judiciare despre săvârşirea infracţiunii şi îşi exprimă
voinţa că acea infracţiune să fie urmărită sau judecată, ridicând impedimentul ce se opune
activităţii procesual penale. Ea are o natură mixtă constituind o instituţie a dreptului
penal, dar şi a dreptului procesual penal, fiind reglementată de Codul penal şi de alte legi
speciale, precum şi de Codul de procedură penală.
Pe planul dreptului penal, lipsa plângerii prealabile este considerată o cauză care
înlătură răspunderea penală, iar pe planul dreptului procesual penal, lipsa plângerii
prealabile este reglementată ca o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea
acţiunii penale.

c) Condiţiile plângerii prealabile

Pentru a determina tragerea la răspundere penală a suspectului şi a inculpatului,
plângerea prealabilă trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege:

● Săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede că acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă. Exemple de astfel de infracţiuni: lovirea sau alte
violente, vătămarea corporală din culpă, ameninţarea, hărţuirea, violul, agresiunea
sexuală, hărţuirea sexuală, violarea sediului profesional, abuzul de încredere, gestiunea
frauduloasă, abandonul de familie, etc.

● Plângerea prealabilă să fie făcută de persoana vătămată

Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o
astfel de plângere. Unii autori consideră că plângerea prealabilă poate fi introdusă numai
de persoana fizică vătămată, nu şi de persoana juridică, în cazul acesteia din urmă
acţiunea penală exercitându-se întotdeauna din oficiu, interpretare care în optica altor
autori este un adaos la lege.

Majoritatea autorilor, s-au pronunţat în sensul că atât persoana fizică, cât şi

persoana juridică pot fi titulare ale plângerii prealabile. Această opinie a fost confirmată
de Curtea Constituţională şi de Instanţa Supremă. Noul Cod Penal a rezolvat această
problemă în sensul că plângerea prealabilă poate fi introdusă şi de o persoană juridică.

În cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu,

plângerea prealabilă se introduce de reprezentantul sau legal, părinţii sau tutorele pentru
minorii sub 14 ani, iar în cazul persoanelor cu capacitate restrânsă, plângerea se face de
acestea, dar cu încuviinţarea ocrotitorului legal.

10

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

● Plângerea prealabilă trebuie făcută cu respectarea condiţiilor de formă şi în termenul
prevăzut de lege.
De regulă, plângerea prealabilă se face printr-o cerere scrisă, care trebuie semnată de
persoana vătămată, însă dacă s-a omis semnătura, aceasta se poate face în fata organului
judiciar, după o verificare prealabilă. Este posibilă şi o plângere prealabilă făcută oral,
care se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o primeşte.9
Plângerea prealabilă în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă numai dacă
este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.
Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă in termen de 3 luni din ziua în care persoana
vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.

d)Efectele plângerii prealabile

Plângerea prealabilă odată formulată, are efecte , in rem, cu privire la fapta
săvârşită, fiind indivizibilă.
Aceasta înseamnă că, atunci când sunt mai multe persoane vătămate prin aceeaşi
faptă, aceasta atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabila s-a făcut numai
de către una dintre ele, fiind vorba de aşa-numita indivizibilitate activă a răspunderii
penale.
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au
participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire
la una dintre acestea.10

2.4 Retragerea plângerii prealabile

a) Noţiune şi reglementare
Retragerea plângerii prealabile este un act de voinţă al persoanei vătămate, care
după ce a introdus, în condiţiile legii plângerea prealabilă, revine asupra hotărârii sale,
retrăgându-şi plângerea înainte de soluţionarea cauzei printr-o hotărâre judecătorească
definitivă.
Retragerea plângerii prealabile nu trebuie confundată cu renunţarea propriu-zisă,
care este anterioară introducerii ei. Dacă persoana vătămată poate reveni asupra renunţării
în termen de 3 luni, asupra retragerii plângerii nu mai poate reveni, fiind irevocabilă.

b) Condiţiile în care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală

Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire
la care plângerea a fost retrasă, însă numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii:

● retragerea plângerii prealabile să reprezinte manifestarea expresă a voinţei vătămate de

a renunţa la plângerea făcută. Manifestarea expresă poate fi făcută personal sau prin
reprezentant cu procură specială. Sub acest aspect, nu interesează dacă retragerea

9
Pavaleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed. Universu Juridic, Bucuresti,
2012, pag. 342
10
Pavaleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed. Universu Juridic, Bucuresti,
2012, pag. 343

11

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

plângerii prealabile s-a făcut în fata instanţei de judecată sau a notarului public, fiind
necesar ca aceasta să nu se fi obţinut prin violentă sau ameninţare.
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face
numai de reprezentanţii lor legali.

● retragerea plângerii prealabile să fie totală şi necondiţionată

Retragerea trebuie sa fie totală, respectiv să privească atât latura penală, cât şi latura
civilă, neputând fi fragmentat. Sub imperiul Codului penal din 1969 Suprema a decis că
dacă partea vătămată şi-a retras plângerea numai fată de una din persoanele împotriva
căreia a fost introdusă în mod legal, instanţa continuă procesul penal faţă de inculpatul
împotriva căruia nu s-a retras plângerea.

2.5 Împăcarea parţilor

Împăcarea parţilor, ca noţiune juridică, este actul de înţelegere între infractor şi

persoana vătămată, prin care, în condiţiile legii şi pentru anumite infracţiuni, se înlătură
răspunderea penală şi celelalte consecinţe ale infracţiunii. Spre deosebire de retragerea
plângerii prealabile, care este un act unilateral, împăcarea părţilor este un act bilateral.
Noul Cod penal prevede in Art. 159. alin.1 că împăcarea poate interveni în cazul
în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în
mod expres.

12

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Capitolul III: Amnistia

3.1 Noţiune
Amnistia este o instituţie prin care puterea legislativă înlătură retroactiv caracterul
delictuos al unei infracţiuni şi prin urmare elementul legal al acesteia. Unii autori
consideră amnistia ca o măsură legislativă excepţională care înlătură retroactiv caracterul
infracţional al unor fapte. Sintagma „amnistia” provine din grecescul amnesia, care
înseamnă uitare, apoi termenul a fost consacrat în legislaţiile moderne.

3.2 Natura juridică

Amnistia se înfăţişează ca o instituţie juridică ce cuprinde atât norme juridice de
drept constituţional, cât şi norme de drept penal. Ca act al autorităţii legiuitoare, amnistia
este reglementată prin normele dreptului constituţional. Ca instituţie de drept penal,
aceasta este prevăzuta de Art. 153 din Codul Penal, care stabileşte efectele pe care le
produce atunci când intervine înainte sau după condamnarea inculpatului.11

3.3 Felurile Amnistiei

a) După întinderea efectelor: amnistie generală şi specială
- amnistia este generală , atunci când se acordă pentru orice infracţiune indiferent de
gravitate, natură sau sediul de încriminare al faptei (Codul penal sau legi speciale)
- amnistia este specială, atunci când priveşte infracţiuni de o anumită natură şi limită de
pedeapsă (amendă sau închisoarea pană la 3 ani)ori calitatea infractorilor (minori, femei
gravide sau bătrâni).

b) După condiţiile de acordare

- amnistia este condiţionată (pură şi simplă) când nu se cer condiţii speciale, cum a fost
Decretul nr. 11/1988
- amnistia este condiţionată când se cer anumite condiţii referitoare la:
• Persoana infractorului (vârstă, cetăţenie, situaţie familială);
• Timpul săvârşirii infracţiunii (calamitaţi, război);
• Întinderea prejudiciului şi repararea acestuia;
• Antecedentele penale (infractorul să nu fie recidivist)

c) După momentul intervenirii

- amnistia este antecondamnatorie (proprie) şi intervine pană la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare;
- amnistia este postcondamnatorie (improprie) şi intervine după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.

3.4 Efectele amnistiei

11
Pavaleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed. Universu Juridic, Bucuresti,
2012, pag. 329

13

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Efectele amnistiei diferă după cum aceasta este anterioară sau posterioară.
a) Amnistia antecondamnatoare
Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, situaţie în care
poate interveni în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii. În cursul urmăririi
penale, amnistia poate interveni pană la începerea urmăririi penale, pană la punerea în
mişcare a acţiunii penale, sau în cursul executării acesteia. În cursul judecaţii, amnistia
duce la încetarea procesului penal, însă inculpatul poate cere continuarea procesului
penal.

b) Amnistia postcondamnatorie
Daca amnistia intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei
pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată nu se
restituie.
In primul rând, amnistia înlătură executarea pedepsei, iar atunci când o parte din
pedeapsă a fost executată, înlătură numai restul ce a mai rămas de executat.
Apoi, amnistia înlătură executarea pedepselor complementare, în măsura în care
nu au fost executate. Dacă amnistia intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare nu produce efecte asupra pedepsei complementare a degradării militare, care
se consideră executată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, sens în
care s-au pronunţat soluţii în practica judiciară. În ce priveşte executarea pedepsei
accesorii, aceasta încetează odată cu înlăturarea pedepsei principale.

14

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)

 Bibliografie

1. Păvăleanu Vasile, “Drept penal general. Conform Noului Cod Penal”, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012

2. Vasile Păvăleanu, “Drept procesual penal”, Vol I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2004

3. Noul Cod Penal

4. Codul Penal

15

Downloaded by ?tef?nel George (unikatul_dragonsen@yahoo.com)