LICEUL TEHNOLOGIC „PETRE S.

AURELIAN” SLATINA

Str. Primăverii, nr.5, 230127, Slatina, Olt, România

www.psaurelian.ro, e-mail: cepsaaurelian@yahoo.com

Nr. înreg. /

PROIECT PENTRU OBŢINEREA

CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ
- NIVEL 4 –

SURSE STRĂINE ÎN FINANȚAREA S.C.

ADMA S.R.L.

Calificare: Tehnician în activități de comerț

Profesor coordonator,
Iancu Florina Iulia
Absolvent,

Călina Aurelia Simona

SLATINA
2023
 ARGUMENT

Am ales tema ,,Surse straine in finantarea SC. ADMA SRL ”, deoarece capitalul
reprezintă principalul factor de producție in dezvoltarea afacerilor devenind practic
imposibilä fara a lua în considerare piața financiarå și resursele pe care aceasta le
pune la dispoziția agenților economici, indiferent de gradul sãu de dezvoltare, implică
un contact direct cu piața financiară, mai exact cu instituții le care intermediază
mobilizarea resurselor de capital și cu serviciile oferite de acestea.
Politica de finantare a întreprinderii trebuie sa selecteze sursele de finantare a
intreprinderii pentru a asigura buna sa functionare, performantele acesteia prezente si
viitoare.
Capacitatea de autofinantare este adesea insuficienta pentru acoperirea
necesitatilor de finantare ale întreprinderii, astfel încât se apeleaza la surse externe de
capital:
- proprii – prin noi aporturi de capital (în numerar si/sau în natura) sau prin subventii
de la buget;
- împrumutate – prin emisiuni si vânzari de obligatiuni si/sau prin contractarea de
credite bancare pe termen mediu si lung;
- închiriate – cu posibilitatea cumpararii ulterioare, la un pret prestabilit a activelor
fixe (leasing).
Împrumuturile constituie surse de finanţare externă. Ele sunt contractate faţă
de persoane fizice şi juridice care rămân creditori ai întreprinderii. În sfârşit, creditul
între întreprinderi înseamnă termene de plată pe care furnizorii le acordă. Dacă această
practică vizează puţin pe particulari, ea este foarte obişnuită când clientul este o
întreprindere, chiar dacă importante diferenţe pot să apară între practicile din diferite
ţări. Dacă reputaţia nu-i este defavorabilă, o întreprindere cumpără materii prime,
semifabricate, mărfuri, servicii, etc., primind un credit furnizor aproape automat,
conform uzanţelor de plată din branşa de care aparţine furnizorul. Dar, la rândul său,
întreprinderea acordă astfel de credite propriilor clienţi când vinde bunuri sau servicii.
Pe total, termenele de plată primite şi acordate exercită influenţe care sunt regăsite în
noţiunea de nevoie de fond de rulment.
Pentru a recurge la una dintre aceste metode de finanţare, întreprinderea trebuie
să analizeze: perioada pentru care sursele de finanţare sunt necesare (durata
contractului de finanţare trebuie decisă în funcţie de scadenţa necesităţilor de
finanţare, de exemplu finanţarea cumpărării de stocuri sau plată unor servicii necesare
derulării activităţii curente a întreprinderii necesită obţinerea de resurse pe termen
scurt); costul surselor de finanţare (cum ar fi rata de dobândă ce trebuie plătită pentru
creditele contractate sau rentabilitatea ce ar trebui oferită acţionarilor pentru aportul
acestora la capitalul firmei), flexibilitatea contractului de finanţare (contractele prin
care sunt atrase surse de finanţare de la bănci sau alte instituţii financiare se dovedesc
mai flexibile decât cele prin care sunt atrase resurse prin ofertă publică de acţiuni
sau obligaţiuni)
 CUPRINS

Argument……………………………………………………………...

Capitolul I. Selectarea surselor straine de finantare

…………...3

1.1.Datorii față de

terți……………………………………………….3

1.2.Provizoare si

ajustari……………………………………………..5

1.3.Surse imprumutate pe termen lung si scurt

……………………...6

1.4.Creditul

bancar…………………………………………………...7

1.5.Finantarea prin intermediul pietei de

capital…………………….10

1.6.Leasingul………………………………………………………...12

Capitolul II. Surse straine de finantare la SC Adma SRL ……

14
Bibliografia

…………………………………………………………...19

CAPITOL 1
SELECTAREA SURSELOR STRĂINE DE FINANŢARE

Sursele străine de finanţare sunt datorii pe termen scurt (mai puţin de 1 an), mediu
(durata de finanţare este de până la 5 ani) şi lung (mai mare de 5 ani) ce îmbrăca forma
resurselor furnizate de terţe persoane în raport cu subiectul drept.
Sursele străine pot fi grupate în:
v Datorii faţă de terţi (pasive stabile sau surse at arase temporar în circuitul
economic al agentului economic) ;
v Provizoare şi ajustări privind deprecierea activelor;
v Surse împrumutate pe termen scurt;
v Surse împrumutate pe termen mediu său lung.

1.1. Datorii faţă de terţi

Datoriile faţă de terţi (pasivele stabile) prezintă următoarele carcteristici:
 v Rezulta din relaţiile contractuale ale societăţii cu terţii sau cu statul.
v Sunt surse gratuite atrase temporar pt.finanţarea activităţii de
exploatare.
v Provin din decalajul favorabil de plăti mai mare decât decalajul
nefavorabil de încasări.
v Sunt luate în calcul la valoarea cea mai mică din perioada de timp
analizată;
Din momentul în care firma a primit bunuri sau servicii livrate de către furnizori și
până în momentul plății efective, întreprinzătorul beneficiază, de fapt, de un credit din partea
furnizorului. O situație asemănătoare apare în cazul în care clienții plătesc anticipat bunurile
sau serviciile. Evident, acest tip de finanțare reciprocă se face în condiții de încredere, sumele
antrenate nefiind foarte mari, dar suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme
pe o perioadă scurtă de timp.
Bineînțeles, este în interesul firmei, pe de o parte, să prelungească perioada de plată
către furnizorii săi, iar pe de altă parte, să-și încaseze cât mai repede creanțele de la clienți.
Însă acest interes va fi gestionat astfel încât să nu afecteze relațiile de afaceri ale firmei cu
clienții și furnizorii. Căutarea metodelor alternative de plată și negocierea unor condiții
avantajoase constituie unul dintre pilonii principali ai managementului fluxului de numerar al
firmei.
Datoriile faţă de terţi pot fi clasificate în :
1. Datorii comerciale. Aceste datorii se creează în cadrul relaţiilor de decontare cu
furnizorii pentru aprovizionări de bunuri economice.
Pot lua următoarele forme:
a) Avansuri încasate în contul comenzilor (clienţi-creditori) – sume încasate înainte de
efectuarea livrărilor de bunuri ,executarea de servicii sau lucrări de la clienţi .
b) Furnizori – desemnează datoriile din aprovizionări de bunuri sau de lucrări şi servicii
primite (conform facturii ) care s-au cumpărat pe credit.
Datoria apare atunci când întreprinderea primeşte de la furnizori bunuri, lucrări sau
servicii fără a achita imediat contravaloarea acestora (momentul 1 ).
Diminuarea sau stingerea obligaţiei faţă de furnizori va avea loc odată cu plata (momentul 2 ).
c) Efectele de plată (efecte de comerţ de plătit ) = datoriile pe credit a căror stingere
se face pe bază de efecte comerciale : cambia, biletul la ordin.
2. O categorie distinctă de datorii :
a) Sume datorate societăţii din cadrul grupului.
b) Sume datorate privind interesele de participare = datorii către societăţi din cadrul
grupului şi care deţin interese de participare ( inclusiv dobânzile ).
 3. Datoriile salariale sunt reprezentate de datoriile agenţilor economici faţă de
salariaţi pentru salariile aferente muncii prestate de aceştia, ajutoare materiale, salarii ne
ridicate etc.
4. Datoriile sociale sunt obligaţii ale agentului economic faţă de bugetul asigurărilor
sociale de stat :
- contribuţia la asigurările sociale ;
- contribuţia la fondul de sănătate ;
- contribuţia unităţii la fondul de şomaj ;
(se calculează în procente aplicate asupra câştigului brut)
La acestea se adaugă şi contribuţiile salariaţilor pentru :
- pensia suplimentară ;
- fondul de şomaj ;
- fondul de sănătate etc.
5. Datoriile fiscale reprezintă datorii faţă de bugetul de stat şi alte organisme publice,
privind :
- impozitul pe profit – datorat pentru profitul realizat :
Impozitul = 16 % x Profitul impozabil.
- taxa pe valoarea adăugată ( T.V.A.)- este un impozit de consum:
T.V.A. de plată la bugetul de stat = T.V.A. colectata – T.V.A. deductibila unde:
* T.V.A deductibila – se plăteşte de către agentul economic cumpărător,
odată cu plata facturilor pentru aprovizionare;
* T.V.A. colectata – se încasează de către agentul economic odată cu
încasarea facturilor sau numerarului din vânzări.
- accizele – taxa specială de consum ;
- impozitul pe salarii etc
6. Datoriile faţă de acţionari sau asociaţi se referă la capitalul de rambursat,
dividende de plată etc
7. Creditorii diverşi cuprind alte datorii diverse faţă de terţi, din afara întreprinderii,
cum ar fi cele privind achiziţionarea titlurilor de plasament ( acţiuni, obligaţiuni ), sume
încasate şi necuvenite etc.

1.2. Provizoare şi ajustări privind deprecierea activelor

Climatul economic actual de criză, determina orice manager şi conducator de instituţie
publica sau privată să fie cat mai calculat şi sa aplice pe cat posibil principiul prudenţei in
afaceri. Acest climat creşte riscul de faliment, de reducere a activităţii, de deprecieri drastice
ale valorilor activelor, creşte perioada de încasare a creanţelor de la clienţi, riscul de neplata
la timp a creanţelor către furnizori sau de apariţia de litigii şi atunci pentru a preveni pierderi
majore, precum si plata unui impozit nerealist către administraţiile fianciare de stat conform
principiului prudenţei, se constituie provizioane.
În conformitate cu reglementările contabile provizioanele se constituie în scopul
acoperirii pierderilor sau datoriilor clar precizate în ceea ce priveşte natura lor, dar care, la
data închiderii bilanţului, sunt probabile sau certe, dar nedeterminare ca valoare sau dată de
producere. Abordarea conform I.A.S.37: „provizionul este o datorie a cărei mărime sau
scadenţă este incertă”.
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a) litigii, amenzi si penalitati, despagubiri, daune si alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service in perioada de garantie si alte cheltuieli privind
garantia acordata clientilor;
c) actiunile de restructurare;
d) pensii si obligatii similare;
e)impozite;
f) alte provizioane (conf. O.M.F.P. nr. 1752/2005). In planul de conturi, acestea se regasesc la
grupa 15 „Provizioane“.
Provizioanele nu pot depasi din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare
stingerii obligatiei curente la data bilantului.
Provizioanele trebuie revizuite la data fiecarui bilant si ajustate pentru a reflecta cea
mai buna estimare curenta, pe baza elementelor noi aparute in cursul exercitiului
curent.Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.
Ajustarile de valoare se refera la reducerea valorilor activelor individuale, stabilite la
data bilantului si pot fi: ajustari permanente (amortizari) si/sau ajustarile provizorii (ajustari
pentru depreciere sau pierdere de valoare).
Categoriile de ajustari sunt:
- ajustari pentru deprecierea imobilizarilor corporale sau necorporale;
- ajustari pentru deprecierea stocurilor si productiei in curs de executie;
- ajustari pentru deprecierea creantelor;
- ajustari pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie – actiuni, obligatiuni, alte
investitii pe termen scurt
Atat in cazul provizioanelor, cat si in cazul ajustarilor de valoare, decizia pentru
constituirea si valoarea acestora nu trebuie sa apartina contabilului, ci trebuie sa aiba la baza
un document emis de catre administrator, o decizie, opinia scrisa a unui specialist in domeniu,
a unui jurist, avocat, document emis de un tribunal, judecatorie etc.
 Constituirea ajustarilor si a provizioanelor se face pe baza politicii contabile.
Tratamentul contabil al acestora nu are nimic comun cu cel fiscal.
Indiferent daca rezultatul exercitiului financiar este pierdere sau profit, trebuie sa se
tina cont de toate deprecierile. Constituirea ajustarilor si a provizioanelor, anularea sau
modificarea acestora trebuie prezentate in „Politicile contabile“ anexate la situatiile financiare
anuale.

1.3. Surse împrumutate pe termen scurt și lung

Sursele străine au character rambursabil şi sunt de regulă purtătoare de
dobânzi,asigurând finanţarea temporară a întreprinderii. Aceasta inbraca de regulă forma
datoriilor.
Datoriile reprezintă resurse străine atrase de unitatea patrimonial ape o perioadă mai
mare sau mai mică.
Datoriile se pot clasa după mai multe criterii.
După perioada în care trebuie să fie ramb ursate,datoriile pot fi pe termen scurt şi pe
termen lung.
v Datoriile pe termen scurt reprezintă sume ce trebuie plătite într-o perioadă de până
la un an (creditul commercial,creditul bancar pe termen scurt).
v Datori pe termen lung reprezintă sume ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare
de un an.
Majoritatea datoriilor sunt purtătoare de dobânzi.
Surse străine de finanţare a afacerii sunt: creditul bancar (pe termen lung, mediu şi scurt),
împrumutul obligatar, leasing-ul, alte datorii pe termen scurt.

1.4.Creditul bancar
Creditul este operaţiunea prin care se pot obţine resurse, în în schimbul unei
promisuni de rambursare în viitor.
Rambursarea creditului se face eşalonat şi este însoţită de plată unei dobânzi.
Dobânda este suma de bani ce remunerează pe împrumutător.
În relaţia de creditare sunt implicate două părţi principala:
-Imprumutatorul (instituitia financiară ) care poartă denumirea de credit
-Imprumutatul, adică debitorul.
Părţile implicate,tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este
acceptat sunt foarte diverse şi într-o continuă evoluţie.
 În momentul acordării unui credit, instituitiile financiare (în principal bancilr) iau în
considerare şi existenţa unor posibile riscuri.
În raporturile de credit, riscurile probabil sunt:
-riscul de nerambursare;
-riscul de imobilizare
Riscul de nerambursare consta în probabilitatea întârzierii platii sau a incapacităţii
de plată datorită diferitelor conjuncture nefavorabile la un moment dat pentru debitori.
Ca urmare, banca va proceda mai înainte de acordarea creditului la o analiză atentă a
posibilităţilor reale pe care le are debitorul sub diverse aspecte:
-umane (competenţa, moralitate);
-economice (situaţia internaţională, naţională, cadrul professional);
-financiare (situaţia financiară a debitorului, gradul de îndatorare existent la momentul
solicitării creditului, capacitatea de rambursare);
-juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi – în cazul în care debitorul
este o persoană juridical).
Prevenirea riscului este strict legată de procedurile de garantare a împrumutului.
Pentru anumite tipuri de credite sunt solicitate şi garanţii materiale.
Riscul de imobilizare apare la banca în situaţia în care aceasta nu reuşeşte să
gestioneze correct depozitele pe care le constituie şi creditele pe care le acordă. Rezultă
necesitatea ca banca să-şi întărească poziţia sa de creditor pe piaţa în scopul unei ferme
gestiuni a fondurilor ce îi sunt încredinţate. Acest lucru se realizează prin solicitarea şi
obţinerea de garanţii personale şi reale.
Garanţia personală este un angajament pe care şi-l ia o terţă persoană (numită şi
girant) de a plăti în locul debitorului în cazul în care la un moment dat acesta se afla în
incapacitate de plată.
Garanţiile reale cuprind:
-retinerea;
-gajul;
-ipoteca;
-privilegiul.
Dreptul de reţinere asigura creditorului posibilitatea de a reţine un bun corporal
aparţinând debitorului, atât timp cât el nu a fost achitat în întregime, în anumite condiţii:
bunul deţinut de creditor să aibă legătură cu creanţă, iar aceasta să fie certa şi exigibila.
Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanţia creditului.
 Ipoteca este actul prin care debitorul acorda crefitorului dreptul asupra unui imobil,
fără deposedare şi cu publicitate. Aceasta poate fi legală (prevăzută de lege), convenită
(consimţita prin contract) şi judiciara (acordată de organelle judecătoreşti).
Privilegiul este dreptul pe care îl acorda legea unor creditori de a fi mai întâi plătiţi
atunci când dispune de o garanţie asupra unei părţi sau asupra întregii averi a debitorului.
În momentul în care agentul economic solicita un credit de la o instituţie financiară
trebuie să aibă în vedere şi durată pe care se acorda această.
În funcţie de termenul de rambursare se diferenţiază o serie de tipuri de credite:
-credite pe termen foarte scurt (24 de ore, termen practicat între bănci pe pieţele monetare);
-credite pe termen scurt (ca de exemplu creditul de consum):
-credite pe termen mijlociu şi lung (pe o perioadă de peste 5 ani).
Dobânda este o caracteristică esenţială a ceditului. Aceasta este menţionată expres în
contractul de creditare şi poate să fie fixa sau variabilă.
Dobânda fixa presupune păstrarea nivelului ratei dobânzii convenit la acordarea
creditului pe toată perioada de rambursare a acestuia, indiferent de evoluţia ce se va înregistra
pe piaţa naţională sau internaţională monetară.
Dobânda variabilă presupune modificarea periodică a ratelor de dobândă (de regulă
semestriala) în funcţie de nevelul dobânzii pe piaţă.
Ca modalitate de calcul, dobânda se poate determina ca bobândă simplă pentru
creditul pe termen scurt (până într-un an) şi ca dobânda compusă pentru creditul pe termen
lung.
Formulele de calcul sunt următoarele:

Dobânda simplă:
D = C * d * n,
Unde: D=dobânda
d=procentul de dobândă cu care se acordă creditul
n=perooada de timp pe care se acorda cretitul

Dobânda compusă:
n
D = C (1+d) - C ,
Unde: D= dobânda
d=rata de dobândă cu care se acordă creditul;
n=perioada de timp pe care se acordă creditul.
Creditul bancar reprezintă o sursă principală de finanțare, în special pentru firmele mici și
mijlocii. Însă accesul la credite al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil decât al
firmelor cu o importantă istorie creditară.
Avantajele creditului bancar sunt următoarele:
 Obținerea de fonduri suplimentare;
 Stabilirea unor relații de încredere cu instituțiile financiare și accesul mai ușor la alte
servicii furnizate de bănci;
 Lansarea de semnale pozitive pentru alți potențiali investitori, care să ofere susținere
financiară;
 În cazul anumitor forme de credit, existența unui grad de flexibilitate privind sumele
angajate, termenii de creditare, dobânzile și termenele de rambursare;
 Necesitatea de a convinge banca de potențialul pozitiv al afacerii sau simplă
completare a unei cereri de creditare poate „impune” întreprinzătorul să-și analizeze în
mod obiectiv afacerea, să obțină o imagine clară a situației sale financiare și o
caracteristică a punctelor slabe și a celor forte, a oportunităților și amenințărilor ce
caracterizează situația firmei, să reevalueze ideea proiectului, strategiile de
implementare etc
Printre dezavantajele creditului bancar se numără:
 Atitudinea sceptică și reținută a băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme,
banca având nevoie de siguranța că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp
ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție din diferite motive (nu au istoric, nu
au experiență, nu sunt stabile);
§ Riscul de a pierde garanțiile depuse pentru obținerea creditului sau chiar riscul de
faliment în cazul ne restituirii creditului;
§ Implicarea unui factor extern în managementul firmei, apariția unor restricții;
§ Expunerea proiectului la riscuri noi — de exemplu riscul ratei dobânzii;
§ Riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.

Pentru acoperirea nevoilor temporare de surse de finanţare întreprinderea apelează la

credite bancare de trezorerie sau de scont.
Determinarea creditelor de trezorerie se face comform planului de trezorerie întocmit
la începutul fiecărui trimestru.
Deficitul de trezorerie reprezintă nivelul noilor credite pe care agentul economic le va
solicita în trimestrul respectiv .Excedentul de trezorerie reprezintă volumul creditelor ce
urmează a se rambursa în trimestru următor.
Nivelul creditelor de trezorerie pentru un trimestru se determina potrivit formulei;
Credite = sold iniţial al trimestrului + deficit de - excedent de
de trezorerie ( sold final al trimestrului precedent) trezorerie trezorerie

Dobânda = credit x procent x perioada de creditare

Simpla dobânda

Nr luni acordate credit

Perioada de creditare = -----------------------
12

Cele mai mari solicitări de fonduri din afara agentului economic sunt generate de
activitatiile de investiţii. Pentru acoperirea nevoilor de resurse pe termen lung firmele se
adresează:
- Sistemului bancar, în vederea obţinerii creditelor pe termen mediu şi lung;
- Pieţei de capital, prin vânzarea de obligaţiuni

1.5.Finanţarea prin intermediul pieţei de capital

Emiterea de acţiuni şi de obligaţiuni este o alternativă la împrumuturile bancare. Acest
tip de finanţare se realizează prin emisiuni publice de vânzare de acţiuni şi obligaţiuni.

Cumpărătorii acţiunilor şi/sau obligaţiunilor plătesc pentru cumpărarea acestora, iar banii
ajung la firma emitentă care îi foloseşte pentru investiţii şi dezvoltare. La rândul lor,
cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni primesc diverse beneficii din partea firmei: dividende
pentru acţiuni şi dobânzi pentru obligaţiuni.
Finanţarea prin piaţa de capital reprezintă o alternativă care trebuie luată tot mai serios în
consideraţie, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a firmelor sunt la dispoziţia
băncilor şi a reglementărilor acestora pentru obţinerea de fonduri necesare activităţii. În cazul
emisiunilor publice de valori mobiliare (acţiuni sau obligaţiuni), firma emitentă dictează
condiţiile în care se face aceasta vânzare (desigur, aceste condiţii trebuie să fie şi pe placul
investitorilor pentru că vânzarea să aibă succes). Astfel, orice firmă îşi poate diversifica
structura de finanţare şi include piaţa de capital în planurile sale.
Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni ( împrumuturi obligatare ) sunt
împrumuturi interne sau externe divizate în părţi egale , numite obligaţiuni.
Definiţie : Obligaţiunile sunt hârtii de valoare , care aduc deţinătorului pentru suma data
împrumut , venituri sub formă de dobânzi de obicei anuale..
 Obligaţiunile sunt restituibile la scadenţă. La societăţile pe acţiuni valoarea
obligaţiunilor emise nu poate depăşi ¾ din capitalul vărsat .
Titlurile sunt remise creditorilor care au subscris imprumutul, terti numiti si obligatari.
Orice obligatiune are aceeasi valoare nominala (valoare initiala). Ea pate fi nominativa sau la
purtator.
In functie de tipul ratei dobanzii, pot fi distinse doua categorii de imprumuturi din emisiunea
de obligatiuni:
a) imprumuturi cu rata fixa, pentru care rata dobanzii este fixata in momentul emisiunii,
pentru intreaga durata a imprumutului;
b) imprumuturi cu rata variabila, care la randul lor pot fi:
- imprumuturi cu rata revizuibila (la 6 luni; la 3 ani etc.), prin referire la ratele pietei
obligatare (RPO) si alle pietei monetare (RPM);
- imprumuturi a caror remunerare este indexata, de exemplu, in functie de RPO sau RPM.
Modalitatea de rambursare a imprumuturilor obligatare se fixeaza in momentul emisiunii.
rambursarea se poate realiza:
a) in integralitate, la scadenta;
b) progresiv (in doua sau mai multe transe):
- prin rascumparare in bursa, sau
- prin procedeul tragerii la sorti.
Modalitatile de rambursare prin "anuitati constante" sau prin "amortizari constante" au
disparut, de regula, din practica pietelor financiare.
Durata imprumutului din emisiunea de obligatiuni este aleasa de societatile emitente; in
practica europeana, cele mai frecvente durate sunt cuprinse in intervalul 8-10 ani.
Emiterea de actiuni noi identice cu cele vechi sub aspectul drepturilor pe care le confera.
Vechii actionari au dreptul preferential de subscriere la dezvoltarea capitalului, drept ce poate
fi utilizat sau poate fi vândut deoarece ofera avantaje financiare.
Capitalul suplimentat în acest fel este egal cu numarul de actiuni emise * pretul de
emisiune. Pretul de emisiune (PE) fiind pretul la care se vând noile actiuni, trebuie stabilit
între valoarea nominala (VN) si cursul vechi (C).
Pretul de emisiune trebuie stabilit astfel încât sa fie suficient de mic fata de curs (pentru ca
la data emisiunii sa se situeze sub curs si sa nu fie prejudiciata operatiunea de plasare) si
suficient de mare fata de valoarea nominala (pentru a obtine fonduri suplimentare peste
capitalul social).
Diferenta dintre pretul de emisiune si valoarea nominala reprezinta prima de emisiune care
aduce avantaje financiare întreprinderii.
Pentru cresterea capitalului în numerar exista doua posibilitati:
- cresterea valorii nominale a vechilor actiuni;
- emiterea de noi actiuni.
Cresterea valorii nominale a vechilor actiuni presupune apelul la actionarii existenti si
acordul lor de a suplimenta cu fonduri capitalul social. Acest procedeu este greu de realizat,
atât datorita dispersiei actionarilor în teritoriu cât si necesitatii convingerii lor sa aduca noi
capitaluri.
Emisiunea de noi actiuni presupune lansarea actiunilor pe piata la dispozitia oricarei
persoane interesate, cu respectarea dreptului preferential al vechilor actionari.
Actiunea este un titlu de coproprietate fara valoare garantata si care le ofera actionarilor
dreptul la distribuirea profiturilor sub forma de dividende.
Actionarii care doresc sa-si recupereze capitalurile avansate nu se pot adresa societatii
pentru restituire, în schimb pot vinde actiunile la bursa.
Actiunile nu aduc venituri certe, marimea dividendelor anuale depinzând de rezultatele
financiare ale societatii comerciale si de decizia de distribuire de dividende.

1.6.Leasingul
Leasingul este o formă specială de realizare a operației de creditare pe termen mediu și
lung, care se aplică, de regulă, pentru procurarea echipamentului industrial.
Echipamentul este cumpărat de către societatea de leasing și este închiriat ulterior
solicitantului. De multe ori, solicitantul însuși este mandatat în numele societății de leasing
să cumpere echipamentul de care are nevoie. Prin contractul de leasing, o parte —
creditorul financiar (locator) — se obligă să dobândească în proprietate sau să producă
bunul mobil specificat în contract și să-l dea în posesiune și folosință, pentru o perioadă
determinată în contract, celeilalte părți (locatar), iar aceasta se obligă la plata în rate a unei
sume de bani (redevență).
Avantajele leasingului
1. Achizitionand un echipament in leasing, firma scapă de o importanta cheltuiala initiala
pentru inzestrarea firmei cu echipament modern. Efortul investitional este mai mic si astfel
există posibilitatea utilizarii capitalului propriu pentru alte proiecte sau, pur si simplu, pentru
mentinerea unor lichiditati sporite.
2. Leasingul se dovedeste o alternativa perfecta pentru obtinerea de utilaje de inalta
complexitate si tehnicitate, avand in vedere ca innoirea produselor si uzura morala sunt
deosebit de accelerate. Astfel, pe langa faptul ca perioadele pe care se inchiriaza utilajele sunt
de regula mai scurte decat cele care corespund vietii fizice a acestora, in contractul de leasing
se prevad clauze care permit schimbarea operativa a unor utilaje depasite moral dupa
terminarea perioadei de leasing.
3. Procesul de aprobare a operatiunii este relativ scurt, iar politica firmelor de leasing in
domeniul garantiilor este foarte flexibila. Se poate merge pana la situatia in care nu se solicita
nici o garantie bancara.
Dezavantajele leasingului
1. Pe perioada contractului de leasing, firma care a angajat leasingul are doar dreptul de
folosinta a utilajelor si prin urmare nu le poate instraina sau vinde.
2. In situatia in care societatea poate obtine credite preferentiale in conditii avantajoase,
atunci leasingul poate deveni mai putin atractiv. Dar trebuie luate in considerare o serie de
costuri ascunse care apar in cazul finantarii prin credite, de exemplu: plata unui avans,
solicitarea de garantii, asigurari etc.
O precizare suplimentara trebuie facuta in cazul compararii leasingului cu creditul
bancar: leasingul dă posibilitate firmelor să apeleze si la un eventual credit de la banca,
posibilitate care este limitata in situatia in care firma are deja contract de credit.
1.5.1. Programe speciale de finanțare
Dintre sursele de finanțare a afacerii prin programe speciale se pot evidenția următoarele:
 Bugetul statului (prin programe naționale de finanțare);
 Bugetele locale (prin programe regionale și locale de finanțare);
 Fondurile structurale (prin finanțări nerambursabile);
 Fondurile de garantare (garanții bancare);
 Organismele nebancare (microfinanțări, credite).
Obținerea unor astfel de finanțări presupune câteva etape:
1. Informarea permanentă asupra programelor existente;
2. Studierea criteriilor de eligibilitate, a documentației necesare, a termenelor de
depunere a cererilor de finanțare, a condițiilor de derulare a finanțării și de evaluare a
proiectului;
3. Selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;
4. Perfectarea documentației necesare și depunerea proiectului.
Înainte de a depune o cerere de finanțare, este necesară o evaluare riguroasă a șanselor de
reușită ale acesteia, evitatând astfel consumurile ineficiente de timp și bani. În unele cazuri
însuși programul de finanțare poate indica oportunități și variante noi de extindere sau
diversificare a activității firmei.
Înainte de a căuta programe speciale de finanțare, întreprinzătorul trebuie să estimeze
corect efectele unei astfel de mișcări strategice. De multe ori finanțarea acordată în condiții
teoretic avantajoase se poate transforma într-o problemă, mai ales în cazul în care firma nu
reușește să o folosească în termenii prevăzuți de programul de finanțare. În plus,
întreprinzătorul trebuie să țină cont și de condițiile referitoare la contribuția proprie în cadrul
proiectului, precum și la garanțiile necesare.

CAPITOL 2
SURSE STRĂINE DE FINAȚARE LA S.C. ADMA SRL

S.C. ADMA SRL Grup este o companie românească, cu capital integral privat,
înfiinţată în anul 2004, din iniţiativa unei echipe tinere de a se lansa pe o piaţă a
construcţiilor deja sufocată de pseudocompanii de construcţii, unde să se detaşeze prin cele
trei elemente care reprezintă atât convingerea, cât şi obiectivele iniţiatorilor săi: LEARN,
PERFORM, GROW.
 Astfel, încă de la înfiinţare, prin dorinţa continua de autodepăşire, liderii companiei au
impus atât un ritm alert al derulării activităţii şi al adoptării noului în activitate, coroborat cu o
atenţie maximă acordată cerinţelor beneficiarilor şi detaliilor în execuţia unor lucrări de înalt
nivel calitativ şi respectarea termenelor trasate, cât şi un respect al muncii bine făcute şi al
angajaţilor, încât, într-o perioadă foarte scurtă şi în condiţiile unei pieţe a construcţiilor
încercată de problemele economice actuale, compania se poate bucura de colaborări de
success şi de proiecte importante finalizate, alături de colaboratorii săi tradiţionali.
Activitate ADMA:
ADMA Grup activează în domeniul construcţiilor civile, fiind antreprenor de
specialitate pentru lucrări de finisaje interioare.
Pentru proiectele de început s-au executat exclusiv lucrări de gipscarton. Prin
preocuparea continua de dezvoltare a firmei, conform misiunii şi obiectivelor firmei, şi prin
urmărirea satisfacerii exigentelor beneficiarilor noştrii, a fost extinsă treptat gama de lucrări
realizate, în prezent, lucrările executate, putând fi caracterizate ca sistem integrat de finisaje şi
amenajări interioare:
Strategia ADMA Grup:
- creşterea competitivităţii firmei pe piaţa prin dezvoltarea pachetului de lucrări de finisaje
realizate;
- dezvoltarea listei partenerilor ADMA Grup;
- creşterea calităţii lucrărilor executate prin asigurarea de trainiguri şi specializări ale
angajaţilor;
- consolidarea parteneriatelor tradiţionale pentru atingerea exigentelor acestora
- menţinerea standardelor de calitate, şi a nivelului de profesionalism demonstrate pe
parcursul derulării activităţii până în prezent;
- dezvoltarea continuă a competentelor şi specializărilor angajaţilor;
Misiunea ADMA Grup, ca parte a strategiei pe termen lung a companiei, este de a
oferi, beneficiarilor săi, pachete integrate de servicii în domeniul finisajelor interioare, care să
satisfacă exigentele acestora privind termenele, calitatea lucrărilor executate, şi asigurarea
unui mediu de lucru adecvat angajaţilor săi, care să stimuleze dezvoltarea continuă a acestora
şi atingerea de performante.
Echipa ADMA
Echipa ADMA Grup, cu o medie de vârstă de 35 ani, este caracterizată de dorinţa de a
realiza, la cel mai înalt nivel calitativ, lucrările încredinţate şi de a satisface exigenţele impuse
de management, precum şi de pasiunea pentru munca realizată, concretizată prin
perfecţionarea continua în calificarea deţinută, dar şi prin dezvoltarea de noi competente.
Venind în sprijinul acestui fapt, managementul companiei încurajează şi susţine realizarea de
cursuri de calificare şi trainiguri de specializare, care susţin strategia şi misiunea firmei.

În anul 2013 Firma ADMA-ADA SRL . a apelat la următoarele surse străine:

1 A luat un inprumut în valoarea de 20.000 lei cu o dobândă de 10 % şi cu o durată de 5 ani, de la banca

Transilvania, care va fi rambursata în transe egale aşa cum rezultă din table următor:

Anul Împrumut Dobânda Amortizări anuale Anuităţi

nerambursat constante
20. 2.0 4. 6.0
1. 000 00 000 00
16. 1.6 4. 5.6
2. 000 00 000 00
12. 1.2 4. 5.2
3. 000 00 000 00
8. 8 4. 4.8
4. 000 00 000 00
4. 4 4. 4.4
5. 000 00 000 00
Total 6.0 20. 56.0
0 00 000 00
Dobânda se calculează aplicând 10% la valoarea inprumutului rămas încă de rambursat
în fiecare an.
Amortizările anuale s-au calulat raportând valoarea totală a credutului obligator
(20.000lei) la numărul de ani pentru care a fost contractat .
Anuităţile se calculează adunând dobândă datorată în fiecare an cu valoarea amortizări
anuale constant.
Firma a negociat cu banca transilvania rambursarea creditului în amortizări constant
pentru că dacă ar fi rambursat creditu prin anuităţi constant dobânda plătită ar fi fost mai mi
mare ,cum rezultă din tabelul următor.
În cazul în care contractual de emisiune prevede rambursarea prin anuităţi constate
şi amortizări variabile ,trebuie ca rambursările anuale ale ale inprumutului să varieze
crescător şi compensator cu variaţia descrescătoare a dobânzii anuale. În acest caz se folosesc
modele matematice consecrate de calcul al anuităţii constant .
Astfel ,anuitatea constantă (a), se calculează folosind următoare formula de calcul:
 =mărime împrumutului obligator ;
d=rata dobânzii;
n=durata inprumutului.

În cazul exemplului de mai sus, dacă rambursarea se face prin anuităţi constante şi
amortizări variabile, rezulta ce, aplicând formula de calcul prezentată, valoarea anuităţi
este:
a=20.000x[o,1/(1-0,62092)]=5,275,95lei

Anul Inprumut Dobânda Amortizări Anuităţi constant

nerambursat anuale
20.000,0 2.000,00 3.275,9 5.275,95
1. 0 5
1.672,0 1.672,40 3.603,5 5.275,95
2. 5 4
13.120,0 1.312,05 3.963,8 5.275,95
3. 5 9
9.156,6 915,6 4.360,2 5.275,95
4. 0 6 9
4.796,3 479,6 4796,3 5.275,95
5. 1 3 1
Total 6.379,74 20.002,9 26.379,75
0 8

Amortizarea anuală se calculează că diferenţa între anuitatea constantă şi dobânda calculate

la inprumutul nerambursat .
Analizând tabelul anterior , se consta că datorită aproximării calculeior anuităţilor şi
dobânzilor exista o diferenţă de 2,98 lei.
Comparând cu prima metodă de rambursare a inprumutului obligator, se constată că
rambursarea în anuităţi constante presupune un cost mai mare (valoarea totală a dobânzilor
fiind de 6.379,74 lei faţă de 6.000lei).Aceasta se datorează fătului ca amortizările mai mari
sunt către sfrsitul perioadei de rambursare.
Retragerea din circulaţie a obligaţiunilor la nivelul amortizărilor anuale de capital se face,
de aseminea, prin tragerea la sorţi.
Penru rezolvarea unor datorii curente societatea apelează banca BCR pentru obţinerea un
credit în suma de 6.000 lei, pe o perioadă de 3 luni, pentru care se percepe dobânda simplă de
12% pe an .Creditul urmează să fie restituite în transe egale lunar,aşa cu rezulta din tabielu
următor.

Perioadă Credit iniţial Dobânda Suma dobânda Raţa Anuitate

6.00 12 18 2.000 2.18
1. 0 % 0 0
4.00 12 12 2.00 2.12
2. 0 % 0 0 0
2.00 12 6 2.00 2.06
3. 0 % 0 0 0
Total 5.00 36 6.36
0 0 0

Societatea are de asemenia de rambursat un credit credit în suma de 5.000 lei pe termen de 5 ani, dobânda de
5% cu o perioadă de garanţie de 3 ani. Creditul urmează să fie achitat în transe egale în ultimii doi ani la BANCA
ȚIRIAC.

Perioadă Credit Dobinada Suma Rata Capital Anuitate

iniţial dobânda finaciar
1 5.00 5
. 0 %
2 5
. %
3 5 78 5.78
. % 8 8
4 5.78 5 28 2.89 3.18
. 8 % 9 4 3
5 2.89 5 14 2.89 3.03
. 4 % 5 4 9
Total 5.00 1.22 6.22
0 2 2
 Bibliografie

1. Maria Popan- „Contabilitate-manual”. Editura Oscar Print 2001

2. https://www.scrigroup.com/files/finante-banci/ewr35tg%20(6531).htm
3. https://www.academia.edu/38999877/Autofinan%C8%9Barea
4. Codul Muncii- Legea nr.53/2003
- Legea nr.364/2003