Profesor Învățământ Primar Botea Cătălina Andreea

Clasa a II-a
An școlar 2017-2018

Să învățăm cum să ne ajutăm colegii

Violenţa şcolară se impune din ce în ce mai mult în atenţia societăţii

contemporane şi mai ales în cea a unor instituţii specializate şi a unor
organizaţii neguvernamentale, sensibilizate de amploarea de necontestat pe care
acest fenomen o capătă, chiar în
absenţa unor statistici riguroase şi
comparabile, la diferite nivele de
globalizare.
O diversitate de forme de violenţă
uşoară sau moderată, dar şi
evenimente tragice, aduse la
cunoştinţa publicului, reprezintă
expresia vizibilă a unui stil de
relaţionare şi a unui comportament
social care valorizează pozitiv
violenţa, în detrimentul unor strategii
de gestionare şi rezolvare a conflictelor.
Societatea, în ansamblul ei, dar în mod diferenţiat, percepe cu nelinişte
creşterea acestui fenomen, incluzându-l în problematica complexă a violenţei
tinerilor, considerându-l ca un factor care fragilizează sau împiedică o
societate care se doreşte democratică.
Fără îndoială, violenţa în şcoală nu este o invenţie a contemporaneităţii.
Ea a existat încă din cele mai vechi timpuri în toate sistemele de educaţie, dar
formele şi intensitatea cu care aceasta s-a manifestat au suferit modificări de-a
lungul istoriei, variind desigur de la un tip de cultură şi societate la alta, dar şi în
funcţie de teoria şi practica pedagogică împărtăşită la un moment dat.
Luând ca reper începuturile instituţionale ale şcolii publice în spaţiul
românesc, atât violenţa fizică, cât şi cea verbală îşi găsesc ilustrări literare
celebre. Numai rememorând amintirile din anii de învăţătură ai lui Ion Creangă
cu ai săi nelipsiţi „Calul Balăn” şi “Sfântul Nicolai” sau renumitele metode

1
pedagogice aşa-zis intuitive şi formele de adresare deloc ortodoxe („Măi,
prostovane!”) ale „Unui pedagog de şcoală nouă” a lui I.L. Caragiale, putem
constata cu uşurinţă că pedepsele fizice, cele verbale sau umilinţele nu i-au
ocolit nici pe elevii din acea perioadă.
E drept, violenţa elevilor faţă de profesori pare a fi de dată mai recentă.

Ce activităţi concrete ar putea organiza şcoala astfel încât elevii să fie

mai interesaţi şi mai pasionaţi de şcoală?
Pentru ca elevii sa fie mai interesaţi şi mai pasionaţi de şcoală, profesorul
este, in primul rând, cel care stârneşte aceste lucruri. Pentru ca un profesor să
poată atrage elevii în actul educaţional trebuie, mai întâi, să fie el dedicat acestei
profesii.Profesorul trebuie sa fie deschis faţă de elevii lui, pentru a descoperi
ceea ce le place tinerilor. Metodele pe
care profesorul le foloseşte în predare,
constituie şi ele un rol important.Cu cât
ele sunt mai atractive, cu atât elevii sunt
mai interesaţi şi mai atenţi.
Din ce in ce mai mult, elevii sunt
deosebit de receptivi la activitati
şcolare "libere", lipsite de
constrangerile tipice formale. Ei sunt
atrasi de responsabilizarea ce li sa
acorda prin rolul lor activ de initiatori
ai demersului scolar. Atunci cand sunt
pusi in situatia de a-si exprima punctul
de vedere propriu cu privire la desfasurarea actului educational, se poate
observa disponibilitatea pentru innoire. Astfel,ei prefera rolul de moderatori, de
initiatori ai procesului de predare-invatare. Sunt excelenti "dascali" pentru
colegii lor, atunci cand se afla in postura de a explica acestora notiuni pe care ei
insisi la randul lor le-au inteles ceva mai greu.
Dacă în şcoală suntem mai închistaţi, încorsetaţi de pereţi şi reguli,
activităţile extracurriculare oferă elevilor oportunităti multiple de recreere, le
valorifică potenţialul intelectual şi aptitudinile, le stimulează imaginaţia,
creativitatea şi iniţiativa, dezvoltându-le şi spiritul de competiţie, dar şi de
echipă.

2
 Copiii din această perioadă îşi petrec prea puţin timpul in mijlocul naturii,
ei preferând să stea mai mult în faţa televizorului si calculatorului; de aceea
trebuie impulsionaţi să iasă în aer liber.
Lecţiile predate în afara clasei sunt mult mai interesante, oferind elevilor
posibilitatea de a cunoaşte direct elementele despre care învăţă, iar atunci când
iau parte la un proiect se ajută între ei; asigură o coeziune a grupului care va
duce la descoperirea unor lucruri noi, trăind experienţe comune. Astfel,
excursiile, drumeţiile, investigaţiile , ne pot oferi posibilitatea înţelegerii
fenomenelor naturii şi protejării ei, aprofundările cunoştinţelor geografice,
istorice şi culturale.

Recomandări privind familia:

*Informarea părinţilor cu privire la serviciile pe care le poate oferi scoala
în scopul prevenirii violentei scolare si ameliorarii relatiilor parinti-copii
(consiliere, asistenta psihologica, mediere); implicarea în astfel de activitati a
personalului specializat (consilieri scolari, psihologi).
*Acordarea de sprijin familiilor care solicita asistenta si orientarea
acestora catre serviciile specializate.
*Colaborarea scolii cu familiile elevilor cu potential violent sau care au
comis acte de violenta, în toate etapele procesului de asistenta a acestora
(informarea, stabilirea unui program comun de interventie, monitorizarea
cazurilor semnalate); organizarea de întâlniri în scoala, vizite în familii,
programe extrascolare cu participarea comuna a elevilor, a parintilor, a cadrelor
didactice si a specialistilor.
*Initierea unor programe destinate parintilor, centrate pe constientizarea,
informarea si formarea cu privire la dificultatile de adaptare a copiilor la mediul
scolar si la diferite aspecte ale violentei scolare (forme, cauze, modalitati de
prevenire, parteneri).

BIBLIOGRAFIE
1. Institutul de Științe ale Educației, UNICEF, Violența în școală,
București, 2005
2. Ferreol, Neculau, Violența. Aspecte psihosociale, Editura Polirom,
Iași, 2003