Reziliența la copiii cu cerințe educative speciale

Școala Gimnazială Specială Pașcani

profesor Gabriela Nedelcu
profesor Oana Monica Plaiu
profesor Oana Elena Hogaș

Reziliența este definită ca o funcție de dezvoltare a abilităților psihologice de adaptare

rapidă la diverse situații traumatizante și în același timp de a se recupera după astfel de
situații. Reziliența este un proces complex care implică interacțiune între subiect și mediul
său, un proces care implică factori de protecție individuali, familiali și de mediu, precum și
moderarea riscului de adversitate.
În accepțiunea psihologului american Al Siebert, cel care a introdus conceptul de
rezilență ca abilitate umană, acest concept explicat în termeni foarte simpli reprezintă
capacitatea unei persoane de a-și reveni în urma unor experiențe de viață copleșitoare.
Reziliența sau a fi rezilient înseamnă: a face față cu succes unor schimbări continue și majore,
capacitatea de a-ți păstra sănătatea și energia când te afli sub presiune constantă, capacitatea
de a-ți reveni rapid după eșecuri, capacitatea de a depăși adversitățile capacitatea de a face
toate acestea fără a acționa într-o manieră distructivă sau disfuncțională.
Școala Gimnazială Specială Pașcani oferă servicii educaționale și terapeutice elevilor
ce prezintă deficiență mintală, de toate gradele. În ultima perioadă, cazurile de elevi care
prezintă deficiențe severe și asociate sunt într-o creștere alarmantă, cazuistica fiind diversă și
complexă. Acest lucru a determinat adaptarea și diversificarea metodelor de intervenție
terapeutică și recuperatorie, dezvoltarea de modele de intervenție pozitivă pentru elevii cu
deficiență mintală, bazat pe susținerea rezilienței acestora, ce poate favoriza o mai bună
incluziune școlară și în societate. Profilul psihologic și social al elevilor cu deficiență mintală
este dominat de un număr mare de factori de risc, care pot afecta grav integrarea socială a
acestora (marea majoritate provin din familii cu risc social ridicat, imaginea de sine este una
scăzută, abilitățile de comunicare sunt în general limitate, etc.). Nivelul de reziliență la acești
copii este unul scăzut, ceea ce ne-a determinat să alegem diferite metode practice pentru
sprijinirea și îmbunătățirea dezvoltării rezilienței copilului cu dizabilități, am derulat proiecte
de educație parentală în vederea creșterii abilităților de gestionare a diferitelor situații,
urmărind să facilităm incluziunea socială a acestora
Reziliența copilului este determinată de relații bune cu familia, prietenii, colegii, de o
imagine de sine pozitivă, de abilitățile de comunicare, precum și de toleranța la frustrare.
Familia, părinții au un rol fundamental în creșterea nivelului de reziliență a propriilor copii. În
cazul copiilor cu nevoi speciale este necesar ca părinții să știe cum să se comporte, este
necesar ca familia să își cunoască foarte bine copilul, care sunt particularitățile
psihoindividuale și potențialul de dezvoltare. Metodele de intervenție în acest caz trebuie să
fie adaptate nivelului înțelegere a acestora, iar colaborarea școală-familie joacă un rol esențial.
Copiii trebuie să înțeleagă faptul că este un lucru firesc să întâmpine unele dificultăți în viață,
dar care nu trebuie să îi afecteze foarte mult, că pot trece peste aceste obstacole, mai ales
având familia, profesorii alături de ei. Părinții, cadrele didactice trebuie să manifeste un grad
mare de empatie cu nevoile copiilor să le asigure suport necondiționat, să utilizeze propriul
exemplu personal de a depăși diferite greutăți, astfel încât să dezvolte reziliența copiilor.
Potrivit psihoterapeutului Amy Morin, există cel puțin 8 metode prin care părinții pot
crește gradul de reziliență a copiilor: părinții trebuie să își lase copiii să lupte și singuri, doar
să le ofere modele, copiii trebuie să experimenteze și respingerea, iar părinții ar trebui să îi
învețe că ”eșecul nu este sfârșitul drumului, ești suficient de puternic pentru a face față
eșecului, și atunci când eșuezi, ai multe alte opțiuni”. De asemenea, familia nu trebuie să
încurajeze “mentalitatea de victimă”. Majoritatea părinților au tendința să pledeze pentru
copiii lor, să le țină partea, doar că, astfel, nu fac decât să-i susțină în rolul de victime. Iar
acest lucru conduce, cu timpul, la o ”neputință învățată”. Atunci când copilul trăiește
momentele dificile, este foarte important ca părinții să le fie aproape, să empatizeze cu
emoțiile lor să le fie alături, să le valideze emoțiile și să îi înțeleagă. Copilul trebuie învățat
cum să-și recunoască sentimentele și emoțiile. “Atunci când copiii își pot numi emoțiile,
există o probabilitate mai redusă ca ei să reacționeze impulsiv”, spune Morin. “Dacă puștiul
tău poate spune “Sunt supărat“, este mai puțin probabil că va lovi sau va distruge ceva pentru
a-ți arăta că e supărat.” În schimb, copiii care nu pot vorbi despre emoțiile și sentimentele lor,
tind să se exteriorizeze impulsiv, ceea ce îi pune în încurcătură pe adulți. De asemenea este
important ca părinții să își recunoască greșelile și, apoi șă le corecteze. ”Greșelile părinților
sunt oportunități pentru ca aceștia să le arate copiilor cum să reacționeze la erori, precum și să
le transmită mesajul că orice om este supus greșelii. Chiar și cei mai bine pregătiți părinți
gafează din când în când – se înfurie pe cei din jur, sau strigă la soț/soție, sau uită de vreo
urgență”. Este important, totuși, ca părinții să-și asume propriile greșeli în fața copiilor lor și
apoi să le remedieze. Acest lucru le arată copiilor că, indiferent de gravitatea greșelii, dacă
sunt sinceri și autentici în încercarea de a o repara, lucrurile se pot îmbunătăți.

Prin proiectul ”Împreună în școala viitorului ” derulat în parteneriat cu Asociația GO

CARE România și finanțat de Active citizens fund părinții copiilor din școala noastră au fost
învățați prin cursurile de educație parentală urmate cum să își cunoască mai bine propriul
copil, care sunt cele mai bune metode de a crește gradul de reziliență a acestora, deoarece ”
reziliența psihologică, clădită încă din copilărie, devine astfel un cadou fără de preț pentru
toată viața”.