ORGANE ALE UE CU CARACTER FINANCIAR BANCAR

 Dacă acceptăm ideea structurării piramidale a instituţiilor Uniunii Europene, în

vârful acestei structuri distingem Consiliul European.
 La un prim nivel sub Consiliul European distingem cele şase instituţii care
acţionează într-o strânsă interdependenţă, îndeplinind atribuţii specifice:
- Consiliul,
- Comisia Europeană,
- Parlamentul European,
- Curtea de Justiţie,
- Curtea de Conturi
- BancaCentralăEuropeană.
Tratatul de la Lisabona a atribuit statut de instituţie şi Băncii Centrale Europene.
 La un nivel următor vom distinge alte organe care îndeplinesc funcţii cu caracter
financiar sau tehnic, sau funcţii cu caracter consultativ.
Între nivelele structurii piramidale distingem atât relaţii pe orizontală (între organele
care fac parte din aceiaşi categorie), cât şi pe verticală (între organe aflate pe nivele diferite).
Tratatele nu stabilesc o ierarhizare piramidală a instituţiilor Uniunii Europene.
Tratatul privind Uniunea Europeană, în versiunea consolidată după modificările
intervenite prin Tratatul de la Lisabona precizează că Uniunea dispune de cadru instituţional
care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale,
ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a
continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale.
Instituţiile Uniunii sunt enumerate fără a fi prestabilită vreo ierarhie funcţională sau
organizatorică a acestora.
Tratatul mai precizează că fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi
sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de
acestea. Instituţiile cooperează unele cu altele în mod loial.

1. Evoluţia sistemului financiar bancar

al Uniunii Europene

Organele financiar – bancare ale Uniunii Europene sunt cele care au fost constituite să
contribuie la realizarea Uniunii Economice şi Monetare în diferitele faze ale acesteia
(respectiv Institutul Monetar European – IME şi Sistemul European al Băncilor Centrale –
SEBC) precum şi Banca Europeană de Investiţii, având misiunea să contribuie la finanţarea
unor proiecte de interes comun.1
Uniunea Economică şi Monetară (UEM) constituie un obiectiv major al Uniunii
Europene, consacrat la art. B din “Dispoziţiile comune” ale Tratatului de la Maastricht.
Uniunea Monetară și Economică (zona euro) este un model unic de integrare
economică, având doar politică monetară comună, fără uniune fiscală.

1
Organele financiar bancare ale Uninuii Europene nu se confundă cu instituțiile specializate ONU cu
competențe în domeniul financiar bancar. Instituţiile specializate ale ONU sunt următoarele:
- Fondul Monetar Internaţional (FMI), creat in 1944, cu sediul la Washington;
- “Grupul Băncii Mondiale” din care fac parte:Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BIRD), fondată in 1944, cu sediul la Washington, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID),
Corporaţia Financiară Internaţională (CFI), Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor
(MIGA) şi Centrul Internaţional de Soluţionare a Disputelor Internaţionale (CISDI);

1
 Realizarea UEM este prevăzută ca un proces cu caracter progresiv şi ireversibil,
urmând trei faze:
a) – prima fază – 1990- 1994, începută la 1 iulie 1990, pe baza unei orientări adoptate
de Consiliul European de la Madrid din 26-27 iunie 1989;
b) – faza a doua 1994-1999 – începută la 1 ianuarie 1994 , reprezentând o perioadă de
tranziţie, de pregătire a statelor membre în vederea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru
adoptarea monedei unice. La începutul acestei faze a fost creat Institutul Monetar European
(IME) ca organism financiar bancar cu caracter provizoriu, având sarcina de a pregăti
stabilirea Sistemului European al Băncilor Centrale;
c) – faza a treia 1999-2000– începută la 1 ianuarie 1999, reprezintă perioada realizării
politicii monetare comunitare, prin introducerea monedei unice – EURO.
Începând cu această fază, politica monetară comunitară este pusă în aplicare de SEBC,
sistem bancar cu caracter definitiv, care înlocuieşte IME.
În cadrul procesului de realizare a Uniunii Economice şi Monetare, instituţiile
financiar bancare îndeplinesc atribuţii specifice, fiind organizate în mod sistemic.
În prezent, 19 state sunt în Zona Euro: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda,
Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de
Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania.
State care nu fac parte din Zona euro: Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria,
Polonia,România, Suedia. Danemarca are clauză de neparticipare.
Pentru a adopta moneda euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească așa-
numitele criterii de convergență.
Aceste condiții economice și juridice obligatorii au fost convenite în Tratatul de la
Maastricht în 1992 și sunt cunoscute și sub denumirea de „criteriile de la Maastricht”.
În cuprinsul Programului de Convergenţă 2019-2022 este precizat faptul că România își
menține angajamentul de aderare la zona euro, stabilindu-și ca țintă anul 2024.
Raportul de convergență elaborat de Comisie în 2020 menționează că România nu
îndeplinește criteriile de convergență.

2. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC)

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) reprezintă o structură care permite
integrarea băncilor centrale naţionale în sistemul general al Uniunii Europene2.
Misiunea fundamentală a acestei structuri bancare este aceea ca utilizând în mod
eficient o serie de măsuri şi modalităţi să pună în aplicare politica monetară a Uniunii
Europene.
SEBC a fost reglementat prin dispoziţiile TMs, aceste reglementări fiind dezvoltate
prin dispoziţiile Protocolului privind Statutul SEBC şi al BCE, anexat Tratatului de la
Lisabona.
SEBC şi-a începeput activitatea în vederea realizării politicii monetare a Uniunii
Europene, odată cu intrarea în a treia fază a UEM, înlocuind Institutul Monetar European, al
cărui rol avea caracter tranzitoriu.
Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este menţinerea
stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC
susţine politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea
obiectivelor Uniunii, definite în Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acţionează în
conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă,
favorizând alocarea eficientă a resurselor şi respectând principiile stabilitede tratat.
2
Philippe Manin – Les Communautes Europeennes. L’Union Europenne. Droit institutionnel, Paris, 1993, pag. 169

2
 Misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt:
-definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;
-efectuarea operaţiunilor de schimb valutar;
-deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
-promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.
SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Spre deosebire de obiective care au un caracter general, sarcinile fundamentale au un
caracter concret şi aplicativ.
Banca Centrală Europeană şi băncile naţionale ale statelor membre a căror monedă
este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii.

2.1. Banca Centrală Europeană (BCE

Banca Centrală Europeană este o instituţie financiară investită cu putere de
reglementări şi decizie în cadrul sistemului financiar comunitar.
După modificările intervenite prin Tratatul de la Lisabona, Banca Centrală Europeană
a fost inclusă în categoria instituţiilor Uniunii Europene, enumerate în art.13 TUE.
Sediul BCE a fost stabilit la Frankfurt - Germania.

A) Constituire, componenţă
BCE a fost înființată în 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam.
BCE are personalitate juridică proprie şi se bucură în statele membre de capacitatea
juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice de legislaţia naţională..
Banca dispune de propriul său personal, al cărui regim juridic este stabilit de
Consiliului guvernelor, la propunerea Comitetului director, normelor juridice aplicabile
personalului BCE fiind cuprinse în statutul Băncii.
Litigiile dintre BCE şi angajaţii săi sunt soluţionate de Curtea de Justiţie, în limitele şi
condiţiile prevăzute de regimul care le este aplicabil.
Având în vedere importanţa şi specificitatea domeniului de activitate, membrii
organelor de decizie şi personalul BCE şi al băncilor naţionale sunt obligaţi să nu divulge
informaţiile care sunt sub incidenţa secretului profesional chiar şi după încetarea exercitării
funcţiilor lor, fără a se preciza un termen.
Persoanele cu drept de semnătură care angajează BCE din punct de vedere juridic faţă
de terţi sunt preşedintele sau doi membri ai Comitetului director, ori doi membri ai
personalului său, autorizaţi de preşedinte să semneze în numele Băncii.
În condiţiile stabilite în Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Uniunii
Europene, BCE ca şi alte instituţii, se bucură pe teritoriul statelor membre de privilegiile şi
imunităţile necesare îndeplinirii misiunilor sale.
Totodată, banca beneficiază de independenţă în exercitarea competenţelor sale, astfel
încât nici un membru al organelor sale de decizie nu poate accepta instrucţiuni din partea
vreunei instituţii sau din partea statelor membre. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile
Uniunii, precum şi guvernele statelor membre, respectă această independenţă.
Ca instituţie financiară, BCE este dotată cu capital precum şi cu resurse proprii.
Capitalul BCE, devenit operaţional de la constituirea sa se ridică la 4 miliarde EURO,
putând fi mărit prin decizia Consiliului guvernatorilor luată cu majoritate calificată.

3
 Băncile centrale naţionale sunt singurele autorizate să subscrie şi să deţină capitalul
BCE Subscrierea capitalului se realizează conform grilei de repartiţie stabilite conform
dispoziţiilor din Statutul SEBC şi BCE (art. 29)3.
În afara acestui capital, băncile centrale naţionale vor pune la dispoziţia BCE rezerve
valutare, (altele decât monedele statelor membre), poziţii de rezervă la FMI şi Drepturi
Speciale de Tragere, contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale fiind stabilită proporţional cu
partea sa din capitalul subscris la BCE

B) Organizare, funcţionare.
Structura organizatorică a BCE este tripartită, în cadrul acesteia desfăşurându-şi
activitatea următoarele organe:
- Consiliul guvernatorilor;
- Comitetul executiv;.
- Preşedintele.
a) Consiliul guvernatorilor
În conformitate cu art.283 alin.1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului executiv şi guvernatorii băncilor
centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro.
Fiecare membru al Consiliului guvernatorilor dispune de un vot.
Dreptul de vot se exercită personal. Prin derogare de la această normă, regulamentul
intern poate să prevadă că membrii Consiliului guvernatorilor își pot exercita dreptul de vot
prin intermediul teleconferinței. De asemenea, regulamentul prevede că un membru al
Consiliului guvernatorilor care nu poate participa la reuniunile acestui Consiliu pe o perioadă
îndelungată, poate desemna un supleant în calitate de membru al Consiliului guvernatorilor.
Cu excepția cazului în care se prevede altfel în statut, Consiliul guvernatorilor
hotărăşte cu majoritatea simplă a membrilor cu drept de vot. În caz de egalitate, preşedintele
are votul decisiv.
Cvorumul necesar pentru ca Consiliul guvernatorilor să poată vota este de două treimi
din membrii cu drept de vot. În cazul în care cvorumul nu este întrunit, preşedintele poate
convoca o ședință extraordinară în cadrul căreia deciziile pot fi luate indiferent de
cvorum.Reuniunile sunt confidenţiale. Consiliul guvernatorilor poate decide să facă public
rezultatul deliberărilor sale.Consiliul guvernatorilor se întruneşte de cel puţin zece ori pe an.
În conformitate cu art.128 alin.1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
Consiliul guvernatorilor este singurul împuternicit să autorizeze emisiunea de bancnote în
euro în cadrul Uniunii.
BCE şi băncile centrale naţionale pot emite asemenea bancnote.
Bancnotele emise de BCE şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul
de mijloc legal de plată în cadrulUniunii.
BCE respectă, pe cât posibil, practicile existente în ceea ce priveşte emisiunea şi
grafica bancnotelor.
În practică, numai băncile centrale naționale (BCN) emit și retrag efectiv bancnotele
(și monedele) euro. BCE nu are casierie și nu manipulează numerar în niciun mod.

3
Art. 29 din Statutul SEBC reglementează stabilirea grilei de repartiţie pentru subscrierea capitalului. Grila de repartiţie se
stabileşte odată cu constituirea SEBC şi BCE conform, procedurii prevăzute în tratat. În cadrul acestei grile, fiecărei Bănci
Centrale Naţionale îi este atribuită o pondere care este egală cu suma următoarelor procente: - 50% din cota pe care statul
membru respectiv o reprezintă în cadrul populaţiei. Uniunii în penultimul an dinaintea constituirii SEBC; - 50% din cota pe
care statul membru respectiv o deţine din produsul intern brut al Uniunii la preţurile pieţei, constatată la cursul celor cinci ani
care au precedat penultimul an dinaintea constituirii SEBC După aceea ponderile atribuite Băncilor Centrale naţionale se vor
adapta din 5 în 5 ani, prin analogie cu dispoziţiile prezentate mai sus.

4
 Există două serii de bancnote. Prima serie cuprinde șapte cupiuri distincte: 5 EUR,
10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR, 200 EUR și 500 EUR.
A doua serie – seria „Europa” – este formată din șase cupiuri și a devenit completă
odată cu emiterea bancnotelor de 100 EUR și 200 EUR la data de 28 mai 2019.
Bancnota de 500 EUR nu a fost inclusă în seria „Europa” și, începând cu data de
27 aprilie 2019, nu mai este emisă.
Bancnotele din prima serie, care au fost emise pentru prima dată în anul 2002, sunt
înlocuite treptat cu cele din seria „Europa”. Toate bancnotele euro reprezintă mijloace legale
de plată în întreaga zonă euro.
b) Comitetul executiv
În conformitate cu art. 283 alin.2 par.1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene, Comitetul executiv este format din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru membri.
Membrii îşi exercită funcţiile cu normă întreagă.
Niciun membru nu poate exercita o altă profesie, remunerată sau nu, în afară de cazul în
care i s-a acordat în mod excepţional o derogare de către Consiliul guvernatorilor.
Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiţi
de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului şi
după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor, dintre persoanele
a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt
recunoscute.Mandatul acestora are o durată de opt ani și nu poate fi reînnoit.
Numai resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv.
Condiţiile de angajare a membrilor Comitetului executiv, în special salariile,
pensiile şi alte prestaţii de asigurări sociale fac obiectul contractelor încheiate cu BCE şi se
stabilesc de Consiliul guvernatorilor la propunerea unui comitet format din trei membri
numiţi de Consiliul guvernatorilor şi din trei membri numiţi de Consiliu.
În cazul în care un membru al Comitetului executiv nu mai îndeplineşte condiţiile
necesare exercitării funcţiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, Curtea de Justiţie îl
poate demite, la cererea Consiliului guvernatorilor sau a Comitetului executiv.
Fiecare membru al Comitetului executiv prezent la şedinţe are dreptul să voteze şi
dispune în acest scop de un vot. Procedura de vot este precizată în regulamentul de
procedură.
Comitetul executiv este răspunzător pentru administrarea curentă a BCE.
c) Preşedintele BCE, sau, în absenţa sa vicepreşedintele prezidează Consiliul
guvernatorilor şi Comitetul director ale BCE.
De asemenea, preşedintele, sau persoana pe care el o desemnează în acest scop,
reprezintă BCE în exterior, în raporturile cu instituţii similare sau altele asemenea.

C) Atribuţii
BCE reprezintă organul de conducere al SEBC, având un rol important în cadrul
sistemului monetar european, fiind investită cu atribuţii de reglementare şi decizie.
- Fixează ratadobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro,
- Controlează masa monetară și inflația.
- Gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și
vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb.
- Se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de
către autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect.
- Garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european.
- Autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro.
- Monitorizează evoluția prețurilor și evaluează riscul pe care aceasta îl poate
reprezenta pentru stabilitatea prețurilor.
5
 În cadrul SEBC, BCE îndeplineşte un ansamblu de funcţii, repartizate pe mai multe
categorii:
a) – funcţii consultative(conform art.4 – Statut).
Banca este consultată atât de autorităţile naţionale în privinţa oricărui proiect legislativ
în domeniile care ţin de competenţa sa – în limitele şi în condiţiile fixate de Consiliu, cât şi în
privinţa oricărui actlegislativ, de către instituţiile Uniunii Europene în domeniile sale de
competenţă. De asemenea, BCE poate prezenta avize consultative instituţiilor sau autorităţilor
naţionale privind domeniile ce ţin de competenţa sa.
b) – funcţii statistice (conform art. 5 – Statut).
În îndeplinirea acestor funcţii, BCE, asistată de băncile centrale naţionale, colectează
informaţiile statistice necesare de la autorităţile naţionale competente sau de la agenţii
economici, cu care cooperează în acest scop.
c) – funcţii monetare4 (conform art. 17 – 19 Statut).
BCE şi băncile centrale naţionale pot deschide conturi instituţiilor de credit,
instituţiilor publice şi altor participanţi pe piaţă şi pot să accepte active drept garanţie.
De asemenea, BCE şi băncile centrale pot să intervină pe pieţele de capital (prin
cumpărare, vânzare, contracte la termen la curs fix, luând sau dând împrumut creanţe şi titluri
negociabile în monedă comunitară sau necomunitară) şi să efectueze operaţii de credit
împreună cu instituţiile de credit şi cu alţi participanţi pe piaţă.
Tot în cadrul exercitării funcţiilor monetare, BCE este abilitată să impună instituţiilor
de credit constituirea de rezerve obligatorii la BCE şi la băncile centrale naţionale.
Conform art. 21 din Statutul SEBC, le este interzis BCE şi băncilor centrale naţionale
să acorde credite fără acoperire şi orice alte tipuri de facilităţi de creditare instituţiilor sau
organelor Comunităţii, autorităţilor centrale, regionale sau locale, altor organisme şi
întreprinderi publice ale statelor membre. Este de asemenea interzisă achiziţia directă de către
BCE sau băncile centrale naţionale, a instrumentelor datoriei acestei instituţii.
d) – funcţii de cooperare internaţională (conform art. 6 şi 23 – Statut).
În domeniul cooperării internaţionale, pentru îndeplinirea sarcinilor încredinţate
SEBC; BCE este abilitată decidă modul de reprezentare al sistemului bancar. Cu autorizarea
sa, băncile centrale naţionale sunt abilitate să participe la instituţiile monetare internaţionale.
În plan extern, BCE şi băncile centrale naţionale pot îndeplini următoarele operaţiuni:
- să stabilească relaţii cu băncile şi instituţiile financiare din ţările terţe şi cu
organizaţiile internaţionale;
- să dobândească şi să vândă orice tip de active valutare şi de metale preţioase;
- să efectueze toate tipurile de operaţii bancare cu ţările terţe şi cu organizaţiile
internaţionale;
- inclusiv să primească şi să acorde credite.

D) Actele adoptate de BCE.

În exercitarea atribuţiilor sale, BCE poate recurge la următoarele acte: adoptă
regulamente, ia decizii, emite recomandări şi avize (conform art. 34 din Statutul SEBC).
4
Începând de la 1 ianuarie 1999 a fost introdusă moneda unică EURO. Din ianuarie 2002 bancnotele naţionale ale unor state
membre au fost înlocuite cu EURO. Rolul emiterii şi administrării EURO îi revine Băncii centrale Europene. Din cele 15
state comunitare, doar 12 state au aderat într-o primă fază la moneda unică europeană. Aceste state sunt: Austria, Belgia,
Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Lxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Moneda unică EURO înlocuieşte
următoarele monede naţionale. şilingul austriac, francul belgian, francul francez, marca finlandeză, marca germană, drahma
grecească, lira italiană, lira irlandeză, francul luxemburghez, guldenul olandez, escudo portughez şi peseta spaniolă. Au
rămas în afara zonei euro următoarele state ale UE: Marea Britanie, Danemarca şi Suedia. Pentru Marea Britanie şi
Danemarca, prin protocoale anexă, s-au prevăzut condiţiile speciale de participare la acest proces.

6
 În limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu (conform art. 34 pct. 3 din Statut), BCE
este abilitată să aplice întreprinderilor amenzi sau penalităţi în cazul nerespectării
regulamentelor şi deciziilor sale.
Actele şi omisiunile BCE sunt supuse controlului şi interpretării Curţii de Justiţie.
Litigiile dintre BCE şi creditorii, respectiv debitorii săi sau alte persoane, sunt solu-
ţionate de instanţele naţionale competente, cu excepţia cazurilor când este declarată
competentă Curtea de Justiţie.
BCE are obligaţia de a elabora şi publica rapoarte, cel puţin o dată pe trimestru, pri-
vind activitatea SEBC De asemenea, BCE transmite Parlamentului European, Consiliului,
Comisiei şi Consiliului European, un raport anual asupra activităţii SEBC şi asupra politici
monetare a anului precedent şi a anului în curs.
Regimul răspunderii BCE este cel prevăzut în art. 340 TFUE 5.
Răspunderea băncilor centrale naţionale se determină în conformitate cu dreptul
naţional corespunzător.
Curtea de Justiţie este competentă să hotărască în baza unei clauze compromisorii
conţinută într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de BCE (art. 35 Statut).
Decizia BCE de a sesiza Curtea de Justiţie este luată de Consiliul Guvernatorilor.

2.2. Băncile Centrale Naţionale

Băncile centrale naţionale din fiecare stat membru fac parte integrantă din SEBC şi
activitatea lor se desfăşoară conform orientărilor şi instrucţiunilor BCE
În acest scop fiecare stat membru are obligaţia de a asigura compatibilitatea legislaţiei
sale naţionale, inclusiv a statutului băncii sale naţionale cu dispoziţiile tratatului şi Statutului
SEBC
Statutele băncilor centrale naţionale trebuie să prevadă în special ca durata mandatului
de guvernator al Băncii Centrale Naţionale să fie de cel puţin cinci ani.
Un guvernator poate fi destituit dacă nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării
funcţiilor sale sau dacă se află în culpă gravă. Decizia de demitere poate fi atacată în termen
de două luni (de la publicarea actului, notificarea făcută reclamantului sau de la data luării la
cunoştinţă a actului) în faţa Curţii de Justiţie, pe motive de violare a tratatului sau altor
reglementări privind aplicarea sa.
Consiliul guvernatorilor trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea de
către băncile centrale naţionale a orientărilor şi instrucţiunilor BCE, solicitând să-i fie
furnizate toate informaţiile necesare.
La rândul lor băncile centrale naţionale exercită funcţii monetare statistice şi de
cooperare internaţională, sub îndrumarea BCE.
Aceste bănci pot îndeplini şi alte funcţii decât cele prevăzute în Statut, cu excepţia
cazului în care Consiliul guvernatorilor decide cu majoritate calificată că aceste funcţii nu
sunt compatibile cu obiectivele şi sarcinile SEBC.

5
Răspunderea contractuală a Uniunii este guvernată de legea aplicabilă contractului respectiv.
În materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune
ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de agenţii săi în exerciţiul funcţiunilor
lor.Prin derogare, Banca Centrală Europeană trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale comune statelor
membre, prejudiciile cauzate de aceasta sau de agenţii săi în exercitarea funcţiilor lor.Răspunderea personală a agenţilor faţă
de Uniune este reglementată de dispoziţiile care le stabilesc statutul sau regimul care li se aplică.

7
 Spre deosebire însă de funcţiile prevăzute în Statut, aceste funcţii pe care băncile
centrale naţionale le exercită pe propria lor răspundere şi pe propriul lor risc, nu sunt
considerate ca făcând parte din funcţiile SEBC.
Curtea de Justiţie este competentă să hotărască asupra litigiilor izvorând din
îndeplinirea obligaţiilor ce revin băncilor centrale naţionale.
În cazul în care BCE consideră că o bancă centrală naţională nu-şi îndeplineşte
obligaţiile, ea poate emite un aviz motivat după ce I-a dat acesteia posibilitatea de a-şi
prezenta observaţiile.
Dacă banca centrală naţională nu se conformează avizului, BCE poate sesiza Curtea de
Justiţie.

2.3. Structura de ansamblu a SEBC

Analizată din punct de vedere instituţional, SEBC reprezintă o structură independentă
de tip federativ6.

A) Independenţa
SEBC trebuie să fie independentă atât faţă de alte organe şi instituţii comunitare, cât şi
faţă de autorităţile naţionale.
Dispoziţiile art. 7 – Statut reglementează în mod expres independenţa S.BCE
În acest sens, se arată că BCE, băncile centrale naţionale, sau vreun membru al
organelor de decizie nu pot solicita sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor comunitare,
guvernelor statelor membre sau altor organisme. Acestora le revine obligaţia corelativă de a
nu influenţa membrii SEBC în îndeplinirea sarcinilor lor.
Independenţa BCE faţă de instituţiile comunitare nu exclude însă colaborarea cu
acestea, tratatul prevăzând situaţii de colaborare expresă. Totodată independenţa băncilor
centrale nu poate fi atotcuprinzătoare, autonomia acestora fiind posibilă în cadrul limitelor
stabilite de autoritatea politică.
Având în vedere faptul că emisiunea şi politica monetară sunt probleme politice,
independenţa băncilor centrale constă în exercitarea de către acestea a unei politici monetare
delegate de la autoritatea care le-a conferit aceste competenţe.
La nivelul Uniunii Europene s-a impus soluţia acordării unei mai mari libertăţi de
acţiune şi responsabilitate băncilor centrale prin recunoaşterea unei independenţe relative a
acestora.
Teoria şi practica internaţională economică ilustrează că independenţa băncilor
centrale se poate prezenta sub două forme:
- în sens larg – presupunând puterea de decizie a băncilor cu privire la obiectivele şi
instrumentele utilizate de acestea;
- în sens restrâns – presupunând posibilitatea de gestionare a instrumentelor în cadrul
unor obiective stabilite de guvern.
Evoluţiile recente europene dovedesc existenţa orientărilor favorabile extinderii şi
întăririi principiului independenţei băncilor centrale.
Din analiza unor studii7 rezultă că cu cât banca centrală este mai independentă, cu atât
nivelul mediu şi variabilitatea inflaţiei sunt mai joase, între independenţa băncilor centrale şi
creşterea inflaţiei fiind un raport invers proporţional.

6
J.Boulouis – Droit institutionnel de L’Union Europeenne 50 ed. Moucherstein, 1995, pag. 109
7
Exemple ilustrând independenţa băncilor centrale prezentate de Cezar Basno, Nicolae Dardac în “Integrarea monetar-
bancară europeană” – Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1999, pag. 58-59.

8
 Pentru realizarea obiectivelor SEBC au fost stabilite o serie de criterii de determinare a
gradului de independenţă a băncilor centrale. Aceste criterii privesc deopotrivă atât băncile
centrale naţionale, cât şi BCE8.
Aceste criterii se referă la:
- garanţii statutare ale independenţei;
- existenţa în statut a menţiunii de independenţă;
- metodele de numire şi demitere a guvernatorului, funcţionarilor din conducere;
- durata mandatului guvernatorului;
- posibilitatea prezenţei unor funcţionari ai guvernului în conducerea băncii;
- limitarea activităţii băncii faţă de unele instrucţiuni ale guvernului;
- limitele finanţării băncii de către guvern;
- posibilitatea atacării de către guvern a deciziilor băncii.

B. Structura federativă
Structura de ansamblu a SEBC este de tip federativ.
Băncile centrale naţionale, fac parte integrantă din sistemul financiar bancar comunitar
şi sunt chemate să pună în aplicare instrucţiunile şi orientările BCE
În cadrul BCE, organismul decizional, care adoptă aceste instrucţiuni şi orientări este
Consiliul guvernatorilor, organ din care fac parte şi guvernatorii băncilor centrale naţionale.
Se poate astfel considera că guvernatorii băncilor centrale naţionale au sarcina de a pune în
aplicare orientările şi instrucţiunile la a căror adoptare au participat în calitatea lor de membrii
în Consiliul guvernatorilor.

3. Banca Europeană de Investiţii

3.1. Constituire, componenţă

Banca Europeană de Investiţii a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1958, prin Tratatul CEE
(art. 129 şi art. 130), statutul său fiind adoptat printr-un protocol anexă la tratat.
În prezent Banca Europeană de Investiţii este reglementată prin dispoziţiile art.308-
309TFUE şi Protocolul privind Statutul Băncii Europene de Investiţii anexat Tratatului de la
Lisabona.
Membrii Băncii Europene de Investiţii sunt statele membre ale Uniunii Europene.
Banca Europeană de Investiţii are personalitate juridică, bucurându-se pe teritoriul
fiecărui stat membru de capacitatea juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice
prin legislaţia naţională.
Banca şi funcţionarii săi beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în
Protocolul cu privire la privilegiile şi imunităţile Uniunii europene anexat Tratatului de la
Lisabona.
Banca de Investiţii are un capital propriu, fiind subscris de statele membre în
proporţiile stabilite prin Protocolul privind Statutul Băncii.

3.2. Organizare, funcţionare

8
Cezar Basno, Nicolae Dardac, op. cit. p. 67

9
 Banca Europeană de Investiţii are sediul la Luxemburg, conform dispoziţiilor din
Protocolul privind stabilirea sediilor instituţiilor şi anumitor organisme şi servicii ale
Comunităţii Europene, anexă la Tratatul de la Lisabona.
Structura organizatorică a Băncii, est tripartită, din această structură făcând parte ca
organe de conducere şi administrare următoarele: Consiliului guvernatorilor, Consiliul de
administrare şi Comitetul director.
a) Consiliul guvernatorilor
Acest organ este compus din miniştri delegaţi de statele membre.
El reprezintă organul de conducere al Băncii, având sarcina de a stabili directivele
generale relative la politica de credit a Băncii.
b) Consiliul de administrare
Ca organ de administrare este compus din 28 administratori şi 18 supleanţi.
Administratorii sunt numiţi de Consiliul guvernatorilor pe o perioadă de 5 ani, mandatul lor
putând fi reînnoit.
Membrii Consiliului de administrare sunt aleşi dintre personalităţile care oferă toate
garanţiile de independenţă şi competenţă, ei fiind responsabili numai în faţa Băncii.
Atribuții:
- decide cu privire la acordarea finanțărilor;
- decide cu privire la contractarea împrumuturilor;
- stabilește ratele dobânzilor pentru împrumuturi;
- stabilește comisioanele;
- controlează modul de administrare şi gestionare.
c) Comitetul director
Acest organ este compus dintr-un preşedinte şi opt vicepreşedinţi numiţi pentru o
perioadă de şase luni de Consiliul guvernatorilor la propunerea Consiliului de administrare,
asigură activitatea zilnică a Băncii.
Comitetul director se ocupă de gestionarea afacerilor curente ale Băncii, sub
autoritatea preşedintelui şi sub controlul Consiliului de administrare.
Banca este reprezentantă în exterior de preşedinte sau de unul din vicepreşedinţi.
Funcţionarii Băncii sunt plasaţi sub autoritatea preşedintelui.
Litigiile dintre Bancă, pe de o parte şi creditorii, respectiv debitorii său sau terţii, pe de
altă parte, sunt soluţionate de jurisdicţiile naţionale competente, cu excepţia competenţelor
exprese atribuite Curţii de Justiţie (conform art. 29 din Statutul băncii).

3.3. Atribuţii

Banca Europeană de Investiţii are misiunea de a contribui la dezvoltarea echilibrată şi

neîntreruptă a pieţei comune în interesul Uniunii, apelând la pieţele de capital şi la resursele
sale proprii. Aproximativ 90 % din finanțări se acordă în interiorul UE.
Aceste fonduri nu provin niciodată de la bugetul UE.
În acest scop, Banca facilitează, prin acordarea de împrumuturi şi garanţii, fără a
urmări un scop lucrativ, finanţarea proiectelor în toate sectoarele economiei.
Este astfel vorba de trei mari categorii de proiecte:
- proiecte care vizează dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate;
- proiecte care vizează modernizarea sau conversiunea întreprinderilor sau crearea
de noi activităţica urmare a instituirii progresive a pieţei comune, care, prin amploarea sau

10
prin natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din
statele membre;
- proiecte de interes comun pentru mai multe state membre, care prin amploarea sau
natura lor nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din
statele membre.
Conform dispoziţiilor introduse prin T.Ms (art. G 68) , în îndeplinirea atribuţiilor sale,
Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii, în strânsă legătură cu asistenţa
acordată de fondurile structurale şi de alte instrumente financiare ale Uniunii.
Un obiectiv principal al Băncii Europene de Investiţii îl constituie contribuţia la
consolidarea economică a regiunilor mai puţin dezvoltate din cadrul UE , finanţând şi
proiecte în vederea sprijinirii altor politici ale UE, în particular cea privind asistenţa
economică externă;
Sumele destinate de B.E.I. finanţării unor proiecte extracomunitare sunt în continuă
creştere, creditele fiind destinate unor proiecte specifice.
Aproape trei sferturi din operaţiunile de creditare extracomunitară ale B.E.I., sunt
destinate finanţării proiectelor de infrastructură, energie, transporturi, telecomunicaţii.
În operaţiunile monetare, Banca veghează ca fondurile acordate să fie utilizate în
forma cea mai raţională şi în interesul Uniunii. Banca comunică cu fiecare stat membru prin
intermediul autorităţilor desemnate de acesta.
În executarea operaţiunilor financiare de statele membre, Banca cooperează cu băncile
naţionale ale acestora sau cu alte instituţii financiare desemnate de băncile naţionale.
Banca urmăreşte toate contractele utile în vederea cooperării cu instituţiile bancare şi
financiare ale ţărilor în care îşi exercită operaţiunile.
În exterior, Banca Europeană de Investiţii cooperează cu toate organizaţiile
internaţionalecu activitate financiar-bancară.
În ce priveşte cadrul intern al Uniunii, banca a intenţionat să-şi declare independenţa
faţă de alte instituţii, însă Curtea de Justiţie a statuat, pe baza acţiunii Comisiei, că Banca
Europeană de Investiţii nu constituie un organ independent, ci este o parte componentă a
sistemului instituţional comunitar9.

4. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), instituție financiară

internațională, a fost înfiinţată în 1991, având ca scop finanţarea iniţiativelor şi proiectelor
de infrastructură privată din ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă, prin acordarea de
asistenţă financiară pe termen lung ţărilor central şi est europene.10
Sediul central al BERD este la Londra.
Capitalul acesteia a fost constituit prin participarea Uniunii Europene, a statelor
membre ale acesteia şi a Băncii Europene de Investiţii.
Bancaeste deţinută de 69 de ţări membre, plus UE și BEI.
În prezent, BERD utilizează toate instrumentele financiare şi investiţionale de care
dispune pentru a susţine construirea economiilor de piaţă şi a democraţiilor în 28 de ţări din
Europa Centrală până în Asia Centrală.
BERD este condusă de Consiliul Guvernatorilor, care reuneşte câte un guvernator
numit de fiecare ţară (de regulă Ministrul de Finanţe sau echivalent).
9
CJCE – Hot. 85/86 – Commission c. Conseiles des guverneurs de la BEI
10
Dumitru Mazilu, op. cit. pag.138

11
 Consiliul Directorilor răspunde de politicile si operaţiunile generale ale băncii.
Conducerea executivă este asigurată de către Preşedintele băncii, sub coordonarea
Consiliului Directorilor.
Calitatea de acţionari este deţinută de statele membre, în urma subscrierii unei cote
părţi din capitalul băncii. Cota parte de capital subscrisă conferă ţării respective dreptul la un
număr de voturi.
BERD este cel mai mare investitor instituţional în regiune şi mobilizează investiţii
străine directe semnificative, pe plângă propriile finanţări.
BERD finanţează proiecte de afaceri, acţionând, în special, în domeniul bancar şi
industrial, lucrează cu companii aflate în proprietate de stat pentru a susţine privatizarea,
restructurarea şi îmbunătăţirea serviciilor municipale.
Criterii
Pentru a fi admisibil pentru o finanțare, proiectul trebuie să satisfacă urmatoarele
condiții:
- să fie situat într-una din țările în care BERD operează;
- să aibă bune perspective comerciale;
- să aibă un aport de capital în numerar sau în natura din partea sponsorului
proiectului;
- să fie util pentru economia locală și pentru dezvoltarea sectorului privat;
- să satisfacă criteriile financiare și ecologice existente.
Prin investiţiile sale, BERD promovează reformele structurale şi sectoriale, competiţia,
privatizarea, instituţii financiare şi sisteme juridice mai puternice, dezvoltarea infrastructurii
pentru susţinerea sectorului privat şi guvernarea corporativă eficientă. BERD promovează co-
finanţarea şi investiţiile străine directe, mobilizează capital intern şi oferă asistenţă tehnică.
România este membră a BERD din 1991 şi are o cotă de participare de 96 milioane
euro la capitalul Băncii. De-a lungul perioadei de tranziţie a României la economia de piaţa,
BERD s-a dovedit a fi una dintre instituţiile financiare internaţionale care au susţinut intens
acest proces pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, prin acordarea de împrumuturi care au
ajutat la implementarea proiectelor necesare transformării economice şi la intensificarea
reformelor structurale.

5. Curtea Europeană de Conturi

Curtea de Conturiverifică dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect și ajută la

îmbunătățirea gestiunii financiare a UE
Înființare: 1977. Curtea de Conturi (CCE) a fost înființată în 1977 la inițiativa
Parlamentului European. Aceasta a devenit instituție a UE în 1993 prin dispoz. T.Ms..
Componență
Curtea europeană de conturi reunește câte un reprezentant din fiecare țară a UE.
Membrii: trebuie să facă parte ori să fi făcut parte, în statul lor, din instituțiile de
control financiar extern sau să aibă o calificare deosebită pentru această funcție; trebuie să
prezinte toate garanțiile de independență.
Membrii Curții sunt numiți de Consiliu, după consultarea Parlamentului, pentru
un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit.
Membrii își aleg un președinte, pentru un mandat de 3 ani care, de asemenea, poate fi
reînnoit.
Membrii Curții „își exercită funcțiile în deplină independență”. Acest lucru înseamnă
că:
- nu au voie să solicite sau să accepte instrucțiuni din partea niciunei surse externe;
- trebuie să se abțină de la orice act incompatibil cu funcțiile lor;

12
 - nu pot exercita nicio altă activitate profesională, remunerată sau nu;
- dacă încalcă aceste condiții, Curtea de Justiție îi poate îndepărta din funcție.
Membrii Curţii beneficiază de aceleaşi privilegii şi imunităţi de care beneficiază
judecătorii Curţii de Justiţie.
Curtea este organizată în cinci camere responsabile pentru domenii specifice de
cheltuieli și venituri:
- Camera I: utilizarea sustenabilă a resurselor naturale
- Camera II: investiții pentru coeziune, creștere și incluziune
- Camera III: acțiunea externă, securitate și justiție
- Camera IV: reglementarea pieței și economia competitivă
- Camera V: finanțarea și administrarea Uniunii Europene
Fiecare cameră are două domenii de responsabilitate: în primul rând, adoptarea de
rapoarte speciale, rapoarte anuale specifice și avize; în al doilea rând, elaborarea de proiecte
de observații pentru rapoartele anuale privind bugetul general al UE și Fondul european de
dezvoltare, precum și de proiecte de avize în vederea adoptării de către Curte în ansamblu.
Curtea are aproximativ 900 de membri ai personalului și are sediul la Luxemburg.
Sediu: Luxemburg
În calitatea sa de auditor extern independent, Curtea Europeană de Conturi apără
interesele contribuabililor din UE. Nu dispune de puteri juridice, dar are misiunea de a
îmbunătăți gestionarea bugetului UE de către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea
situației financiare a Uniunii.
Atribuții
- Auditează veniturile și cheltuielile UE, pentru a verifica dacă fondurile au fost
colectate și cheltuite corect, dacă au fost utilizate în așa fel încât să producă valoare adăugată
și dacă au fost contabilizate corespunzător.
- Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE,
efectuând inclusiv controale la fața locului în instituțiile UE (în special în cadrul Comisiei
Europene), în țările membre și în țările care primesc ajutor din partea UE.
- Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate Comisiei
Europene și guvernelor naționale.
- Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul
European de Luptă Antifraudă (OLAF).
- Elaborează un raport anual pentru Parlamentul European și Consiliul UE, pe
care Parlamentul îl examinează înainte de a decide dacă să aprobe sau nu modul în care
Comisia gestionează bugetul UE.
- Publică avize formulate de experți, menite să ajute factorii politici să ia cele
mai bune decizii pentru o utilizare cât mai eficientă și transparentă a fondurilor europene.
- Publică, de asemenea, avize privind actele legislative pregătitoare care vor avea
impact asupra gestiunii financiare a UE, precum și documente de poziție, analize și publicații
pe teme legate de finanțele publice ale Uniunii.
Pentru a fi eficientă, Curtea trebuie să fie independentă față de instituțiile și
organismele pe care le verifică. De aceea, este liberă să decidă: ce auditează; cum auditează;
cum și unde își prezintă constatările.
Activitatea de audit a Curții se concentrează mai ales asupra Comisiei Europene,
principalul organism responsabil cu implementarea bugetului UE.
Curtea colaborează îndeaproape și cu autoritățile naționale, deoarece Comisia
gestionează majoritatea fondurilor UE (aproximativ 80 %) împreună cu acestea.
Curtea efectuează 3 tipuri de audit.

13
 - Audit financiar - examinează conturile pentru a verifica dacă acestea reflectă cu
acuratețe situația financiară, rezultatele și fluxurile de numerar din exercițiul financiar
încheiat.
- Audit de conformitate - verifică dacă tranzacțiile financiare respectă regulile.
- Audit al performanței - verifică dacă finanțarea UE își atinge obiectivele utilizând
cât mai puțin resurse, într-un mod cât mai economic.

Pactul Fiscal European

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice

și Monetare este un acord interguvernamental semnat pe 2 martie 2012 de șefii de stat sau de
guvern ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția Regatului Unit și
a Republicii Cehe.
Acest tratat are drept obiectiv menținerea stabilității zonei euro în ansamblu.
Tratatul a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2013, după ratificarea sa de către Finlanda.
Tratatul a fost conceput după ce şefii de stat şi de guvern din zona euro au decis în
decembrie 2011 că sunt necesare măsuri mai puternice pentru a întări stabilitatea în zona euro.
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa ar urma să fie încorporat cât
mai curând posibil în tratatele UE existente, iar paşii necesari pentru realizarea acestui lucru
ar trebui să fie făcuţi în următorii ani.
Noul tratat stipulează că bugetele naţionale ale statelor care au aderat trebuie să fie
echilibrate sau excedentare.
Principalul obiectiv al Tratatului îl constituie consolidarea fiscală.
- Conform dispozițiile acestuia, limita deficitului bugetar structural este de 0,5%.
- În cazul în care nivelul datoriei publice este mult sub 60% şi nu există riscuri
privind sustenabilitatea pe termen lung a fi nanţelor publice, deficitul structural poate ajunge
la 1% din Produsul Intern Brut.
- Deficitul admis este de maxim 3% din valoarea P.I.B.
Din analiza efectuată pentru perioada 2010 – 2013 asupra impactului Tratatului
privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în ceea ce privește statele membre ale Uniunii
Europene din zona euro, rezultă că defi citul se situează în limitele admise de prevederile
legale doar în trei state: Luxemburg, Germania și Estonia.
Dacă un stat membru deviază de la regula de aur a echilibrului bugetar, se va declanşa
un mecanism automat de corecţie. Statul membru va trebui să corecteze abaterile într-o
perioadă de timp clar definită. Pe de altă parte, mecanismul automat de corecţie va trebui să
respecte prerogativele parlamentelor naţionale.
Statele membre vor trebui să încorporeze prevederile privind disciplina bugetară şi
mecanismul automat de corecţie în legislaţia naţională, preferabil chiar în Constituţie, în
termen de un an de la intrarea în vigoare a tratatului fiscal, în acest caz de la 1 ianuarie 2014.
Dacă un stat membru va eşua în transpunerea în legislaţia naţională a regulii privind
echilibrul bugetar şi a reglementării referitoare la mecanismul automat de corecţie, Curtea
Europeană de Justiţie va avea jurisdicţie să ia o decizie în cazul respectiv.
Verdictul Curţii este obligatoriu, iar dacă acesta nu este respectat se poate aplica o
penalitate de până la 0,1% din PIB.
Suma respectivă va intra direct în visteria Mecanismului European de Stabilitate
(MES) dacă statul face parte din zona euro sau va merge la bugetul general al UE, dacă ţara în
cauză nu a trecut încă la moneda unică.
Luarea deciziilor în contextul procedurii de deficit excesiv va fi mai rapidă decât în
prezent, în contextul în care membrele zonei euro au fost de acord să susţină recomandările
Comisiei Europene şi propunerile Consiliului UE, cu excepţia cazurilor în care o majoritate

14
calificată dintre ele este împotrivă. În plus, un stat membru care face obiectul unei proceduri
de deficit excesiv va trebui să întocmescă „un program de parteneriat bugetar şi economic”.
Programul va include o descriere detaliată a reformelor structurale pe care statul
membru va trebui să le implementeze pentru a asigura o corectare eficientă şi durabilă a
deficitului său. Astfel de programe vor fi supuse Consiliului UE şi CE pentru aprobare, iar
implementarea lor va fi monitorizată conform regulilor Pactului de stabilitate şi creştere.
Statele membre care au ratificat tratatul vor informa CE şi Consiliul UE asupra
emisiunilor publice de obligaţiuni. În plus, acestea vor discuta şi, dacă va fi necesar, se vor
coordona între ele şi cu instituţiile UE înaintea tuturor reformelor economice majore pe care
intenţionează să le aplice.
Tratatul mai stipulează că şefii de stat şi de guvern ai zonei euro trebuie să se
întâlnească cel puţin de două ori pe an în summit-uri ale zonei euro, la care vor participa şi
reprezentanţii Comisiei Europene. În cadrul acestora, ar urma să fie ales cu o majoritate
simplă un preşedinte al summitului. Nu în ultimul rând, menţionează pactul fiscal, preşedinţii
Băncii Centrale Europene şi respectiv al Parlamentului European pot fi invitaţi la aceste
summituri ale zonei euro.
Atunci când se va considera necesar şi cel puţin o dată pe an, liderii statelor non-euro
care au aderat la tratat pot participa la şi ei la aceste reuniuni.
Parlamentul European şi legislativele naţionale ale statelor care au aderat la tratatul
fiscal vor coopera în chestiuni legate de politicile bugetare sau alte situaţii prevăzute de tratat.
În acest scop, aceste instituţii vor înfiinţa un organism alcătuit din reprezentanţi ai comisiilor
relevante ale PE, precum şi din cei ai parlamentelor naţionale, care ar urma să decidă singur
asupra modului în care îşi va desfăşura activitatea.

15