SISTEMUL, SPECIFICUL ȘI CONȚINUTUL MĂSURILOR PRIVIND

ORGANIZAREA CERCETĂRII CRIMELOR DE RĂZBOI

THE SYSTEM, SPECIFICITY AND CONTENT OF MEASURES RELATING

TO THE ORGANIZATION OF WAR CRIMES INVESTIGATIONS

Lect. univ. dr. Vitalie JITARIUC

Decan Facultatea de Drept și Administrație Publică,
Universitatea de Stat „Bogdan-Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova
vjitariuc@gmail.com

REZUMAT: Este arhicunoscut că războiul întrerupe brusc ordinea juridică și suspendă, în limitele
acțiunii sale, aplicarea corespunzătoare a normelor de drept. Reglementările care sunt elaborate și
funcționează pe timp de pace sunt, în mare parte, ineficiente pe timp de conflict armat, iar cele adoptate în
timp de război sunt anulate odată cu restabilirea păcii. Această situație se extinde în deplină măsură și
asupra procesului de cercetare și descoperire a faptelor infracționale. În investigarea crimelor de război,
reprezentanții organelor de justiție penală au nevoie de o concentrare maximă a eforturilor și capacităților
profesionale, de o calificare și experiență corespunzătoare în acest domeniu, precum și de cunoștințe în ceea
ce privește organizarea urmăririi penale, planificarea ei, efectuarea operativă a măsurilor speciale de
investigații și a acțiunilor de urmărire penală. Materializarea unor măsuri organizaționale pe acest segment
va contribui la eficientizarea procesului de cercetare a crimelor de război și la colectarea probelor privind
aceste infracțiuni, comise de către părțile beligerante ale conflictului armat.
În cadrul acestui studiu, este pus accentul pe sistemul, specificul și conținutul măsurilor privind
organizarea cercetării crimelor de război, ele constituind, de fapt, o componentă importantă a cercetării
calitative, a descoperirii acestora și a sancționării infractorilor de război.
CUVINTE CHEIE: crime de război, conflict armat, părți beligerante, organ de urmărire penală,
organizarea cercetării, acțiuni de urmărire penală, măsuri speciale de investigații, specialist, expertiză
judiciară, exhumare, tactică criminalistică, metodică criminalistică, funcționar de stat, colaborare
internațională, forme de organizare, grup de lucru, interacțiune.

ABSTRACT: It is well known that war suddenly disrupts the legal order and suspends, within the
limits of its action, the proper application of the rules of law. The rules that are developed and operate in
times of peace are, largely, ineffective in times of armed conflict, and the rules adopted in times of war are
nullified when peace is restored. This situation largely affects the investigation and detection of crime. The
investigation of war crimes requires the maximum concentration of professional efforts and capacities,
appropriate qualifications and experience in this field, as well as knowledge of the organization of law
enforcement, its planning, the operational implementation of special investigative measures and
prosecutorial actions. The implementation of organizational measures in this area will contribute to the
efficiency of the war crimes investigation process and the collection of evidence of war crimes committed by
the belligerent parties to the armed conflict.
This study focuses on the system, specifics and content of measures for the organization of war crimes
investigations, which are in fact an important component of qualitative investigations, their detection and the
punishment of war criminals.
KEYWORDS: war crimes, armed conflict, belligerent parties, prosecuting body, organization of
investigation, prosecution actions, special investigative measures, specialist, forensic expertise, exhumation,
forensic tactics, forensic methodology, state official, international collaboration, forms of organization,
working group, interaction.

354 CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV

1. REFLECȚII DE ORDIN GENERAL
PRIVIND ORGANIZAREA
CERCETĂRII INFRACȚIUNILOR
Organizarea, ca activitate, prezintă un
ansamblu de decizii și acte intelectuale,
morale și fizice întreprinse în scopul obținerii
unui anumit rezultat, folosire sistematică a
forțelor proprii într-un anumit domeniu,
participare activă și conștientă la ceva, muncă,
ocupație. Aceasta înseamnă atât organizarea
lucrului, reglementarea, sistematizarea
forțelor și mijloacelor, cât și realizarea
procesului de stabilire a adevărului juridic în
esență [1, p. 335].
În literatura de specialitate, organizarea
cercetării faptelor infracționale este examinată
ca o parte componentă a criminalisticii, care
include următoarele măsuri tradiționale
realizate în cadrul unei cauze penale concrete:
planificarea activității ofițerului de urmărire
penală; conducerea cu grupul de urmărire
penală și de ofițeri de investigații; selectarea
materialului normativ și alte măsuri realizate
în cadrul cauzelor penale.
Problemele organizării cercetării faptelor
infracționale au fost cercetate sub diferite
aspecte de mai mulți autori de pe tărâmul
criminalisticii. Încă în anii 70 ai secolului
trecut, autorul A. Larin a propus o definiție
generală a planificării cercetării infracțiunilor,
prin care o descria ca fiind „selectarea
rațională, alinierea și aplicarea forțelor și
mijloacelor de care dispune organul de
urmărire penală, crearea și folosirea
condițiilor optime în vederea realizării
scopurilor procesului penal” [2, p. 59].
Autorii V. Konovalova și A. Kavalieris,
prin activitatea de organizare a cercetării
infracțiunilor înțelegeau, în mare parte, lucrul
științifico-organizatoric al ofițerului de
urmărire penală [3, p. 340; 4, p. 21].
Următorii autori, L. Cârjan și M. Chiper,
susțin că organizarea și planificarea urmăririi
penale constituie o metodă tactică
fundamentală, care imprimă un caracter
științific activității de descoperire și cercetare
a infracțiunilor. În opinia lor, ea începe încă în
faza actelor premergătoare, de la verificarea
datelor inițiale și elaborarea primelor versiuni,
până la documentarea finală a împrejurărilor
în care s-a comis infracțiunea [5, p. 304].
CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
Cercetătorul A. Mihailov include în
noțiunea de „organizare a cercetării
infracțiunii” întreaga structură a
subdiviziunilor de urmărire penală, întreg
complexul de drepturi și obligațiuni ale
ofițerului de urmărire penală și ale altor
persoane care participă în activitatea de
urmărire penală, asigurarea materială a
activității ofițerului de urmărire penală și
organizarea activității acestuia [6, p. 8-9].
În opinia profesorului M. Gheorghiță,
organizarea cercetării cauzei penale prezintă
activitatea rațională a ofițerului de urmărire
penală, care include un ansamblu complex
(sistem) de decizii (hotărâri) și acțiuni
orientate spre constatarea evenimentului ilicit,
identificarea persoanei infractorului, stabilirea
vinovăției acestuia și altor circumstanțe care
au importanță pentru soluționarea sarcinilor
procesului penal [1, p. 336].
Totuși, cea mai reușită ni se pare opinia
autorului R. Belkin, care declara că
„problemele ce vizează organizarea cercetării
infracțiunilor trebuie să se regăsească în
cadrul tuturor compartimentelor
criminalisticii, constituind o parte
componentă ale acestora, fără a fi evidențiată
și separată în calitate de instituție sau teorie
separată” [7, p. 455].
Într-adevăr, la nivelul tacticii și metodicii
criminalistice, organizarea cercetării faptelor
infracționale reprezintă o parte componentă a
acestora. Concomitent, organizarea cercetării
infracțiunilor cuprinde măsuri tradiționale,
efectuate în cadrul cauzelor penale,
direcționate spre crearea condițiilor optime
pentru a identifica și aplica cele mai eficiente
recomandări ale criminalisticii în anumite
situații, în vederea obținerii unor rezultate
maxime cu cheltuieli minime de timp, forțe și
mijloace [8, p. 82-85].
Întreaga organizare a urmăririi penale este
percepută într-un sens dinamic, nu fixist,
planul trebuind să se coreleze, în permanență,
cu datele obținute pe parcursul cercetării,
străbătând un drum de la general la particular
[9, p. 364]. Autorul S. Doraș susține că
organizarea urmăririi penale trebuie percepută
ierarhizat. Pe scara superioară se situează
repartizarea efectivă și în conformitate cu
legislația în vigoare a atribuțiilor organelor
statului învestite cu combaterea infracțiunilor,
355
conjugarea posibilităților de care acestea
dispun în procesul de descoperire și cercetare
a actelor infracționale, asigurarea folosirii pe
scară largă a realizărilor științei și tehnicii
moderne, inclusiv a celei vizând organizarea
muncii, în activitatea de administrare a
probelor. La o următoare scară putem vorbi de
organizarea unui act concret de cercetare sau,
mai bine zis, a organizării cercetării unei
infracțiuni concrete, care își găsește expresia
în planul de urmărire penală întocmit cu acest
prilej în conformitate cu recomandările
metodicii criminalistice, vizavi de cercetarea
categoriei respective de infracțiuni [10, p.
282-283].
2. PARTICULARITĂȚI ALE
CERCETĂRII CRIMELOR DE
RĂZBOI
După cum menționează pe bună dreptate
autorul S. Malikov, în procesul cercetării
infracțiunilor în zonele de conflict armat
uneori suntem nevoiți să întreprindem măsuri
organizaționale de alt gen, specifice, care
depășesc cadrul unor simple cauze penale [8,
p. 201]. Or, aceasta se referă în deplină
măsură și la cercetarea crimelor de război,
comise de către părțile beligerante ale unui
conflict armat.
Astfel, o particularitate distinctă a
cercetării crimelor de război, comise de către
părțile conflictului armat îl reprezintă faptul
că părțile beligerante sunt de fiecare dată
convinse că organele de justiție penală, Curtea
Penală Internațională vor cerceta doar
infracțiunile comise de către cealaltă parte a
diferendului armat. Or, în caz contrar, se va
recurge la opunerea de rezistență, pasivă sau
activă, în raport cu cercetarea crimelor de
război. Astfel, în rezultatul anumitor eforturi,
ne vom confrunta cu diverse impedimente în
cercetarea cauzelor penale și în strângerea
probelor privind comiterea crimelor de război,
tăinuirea urmelor infracțiunilor etc., comise
de către părțile beligerante în cadrul unui
conflict armat.
Este evident următorul fapt: conducerea
politico-militară a statelor dispune de multiple
posibilități în vederea tăinuirii probelor,
eliminării martorilor etc. Un asemenea
comportament este specific, fiind explicat
356 CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
prin faptul că demascarea în comiterea
crimelor de război poate denatura imaginea
acestui stat în cadrul Curții Penale
Internaționale, el fiind nevoit să achite
despăgubiri de război.
Astfel, dacă reprezentanții conducerii
politico-militare a statului nu doresc ca
organele de urmărire penală să intre în posesia
probelor, documentelor de arhivă, care aruncă
o rază de lumină asupra mecanismului intern
al crimelor de război din acest stat, care
vorbesc despre implicarea politicienilor,
militarilor, apoi ei, pur și simplu, vor bloca
prin toate mijloacele posibile accesul la
materialele și datele faptice, creând diverse
impedimente în acest sens [11, p. 330-331].
De asemenea, dacă nu se dorește ca
organele de urmărire penală să caute, să ridice
și să cerceteze corpurile delicte, locurile de
înmormântare, să identifice și să audieze
martorii-cheie, persoanele învinuite, anunțate
în căutare, aflate în jurisdicția statului unui
stat etc., factorii de decizie din acest stat pot,
prin amenințare, șantaj sau prin alte modalități
(ca de exemplu, îngrădirea accesului la
martori) să împiedice efectuarea cercetării
corespunzătoare în cazurile privind crimele de
război.
În acest fel, succesul investigării crimelor
de război depinde de condițiile politice, de
colaborarea între state, de interesele
politicienilor, ale conducătorilor de state, de
„mila învingătorului” și de mulți alți factori.
În procesul organizării cercetării și al
colectării probelor referitoare la crimele de
război, în caz de apariție a anumitor dificultăți
în ceea ce privește accesul la probele aflate pe
teritoriul statelor beligerante, urmează a fi
soluționat un spectru larg de chestiuni de
ordin „tehnico-operativ” pentru ca organele
de justiție penală să poată efectua
investigațiile (accesul la documente și
materiale de arhivă, audierea martorilor,
cercetarea la locul faptei, exhumarea
cadavrelor din mormintele comune etc.).
Mecanismele de soluționare a acestor
chestiuni de ordin tehnico-operativ sunt,
prioritar, politice sau, în cel mai bun caz, de
ordin cvasi-legal. Mai mult ca atât, în locurile
de conflict armat, în mare parte, își pierd
valoarea acei factori care pot fi folosiți de
ofițerul de urmărire penală în situațiile
obișnuite - autoritatea legii, relațiile personale
și cele de serviciu etc. -, fapt care se poate
exprima, de exemplu, în imposibilitatea
antrenării în cercetare a unui anumit
specialist, folosirea tehnicii speciale dorite în
vederea descoperirii și fixării urmelor
infracțiunii, asigurarea securității în
deplasarea grupului de urmărire penală. Or,
toate acestea complică substanțial investigarea
crimelor de război, iar uneori o face chiar
imposibilă.
Toate aceste aspecte tehnico-operative,
adică măsuri organizaționale, trec dincolo de
cadrul cercetării fiecărei cauze penale luate în
parte. Întreaga totalitate a prevederilor
teoretice în această latură reprezintă prin sine
elementul managerial al conceptului
investigării crimelor de război. Soluționarea
cu succes a acestor întrebări determină, la
general, reușita cercetării crimelor de război
[11, p. 331-332].
3. MĂSURI DE ORDIN CONCEPTUAL-
ORGANIZATORIC PRIVIND
CERCETAREA CRIMELOR DE
RĂZBOI
În viziunea autorului S. Malikov, măsurile
organizaționale, aflate în afara cercetării unei
cauze penale concrete, prin esența lor, nu se
regăsesc în conținutul metodicii criminalistice
[8, p. 82-85]. În marea lor parte, ele se
gravitează în activitatea managerială, care s-a
constituit în calitate de ramură separată a
teoriei managementului în domeniul activității
de ocrotire a ordinii de drept. Obiectul ei este
constituit din particularitățile procesului de
management în domeniul cercetării
infracțiunilor, realizat de către subdiviziunile
de urmărire penală, precum și din aspecte
organizaționale ale eficientizării activității lor
pe acest segment [12, p. 68-69].
În ceea ce privește activitatea ofițerului de
urmărire penală în cadrul unei cauze penale
concrete, inclusiv măsurile organizaționale de
nivel metodologic, apoi această activitate se
cataloghează la metodologia criminalistică.
Respectiv, o parte a prevederilor științifice
CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
referitoare la organizarea cercetării crimelor
de război comise de părțile conflictului armat,
și anume organizarea cercetării unor crime de
război concrete, se regăsește în conținutul
metodicii criminalistice, iar altă parte
componentă, referitoare la organizarea
sistemului de lucru, reprezintă un element
independent, managerial al acestui concept,
care există alături de metodică.
Analiza literaturii de specialitate și a
activității organelor de drept din acest
domeniu ne permite să evidențiem mai multe
măsuri conceptual-organizatorice care
depășesc cadrul unor cauze penale concrete,
ele referindu-se la activitatea managerială
(adică la organizarea cercetării și la diverse
aspecte de ordin organizatoric) cu un posibil
impact distructiv și direct asupra investigării
crimelor de război în condiții de conflict
armat, fără a căror soluționare nu putem
efectua cercetarea corespunzătoare
infracțiunilor vizate.
La aceste măsuri sunt catalogate
următoarele: a) determinarea formelor de
organizare a cercetării crimelor de război,
structura organelor competente și principiile
lor de activitate; b) ordinea de constituire a
grupurilor de lucru (de urmărire penală și
investigativ-operative), inclusiv asigurarea
tehnico-materială a lor; c) strategia de
cercetare; d) determinarea principiilor
activității informativ-analitice, organizarea
controlului, evidenței și a dărilor de seamă; e)
organizarea cercetării și colectării probelor; f)
înlăturarea factorilor destructivi legați de
calificarea personalului; g) aplicarea, folosirea
cunoștințelor de specialitate în condiții de
teren; g) organizarea cercetărilor de expertiză
și a activității instituțiilor de expertiză
judiciară; h) asigurarea dreptului la asistență
juridică calificată și antrenarea altor
participanți la procesul penal (interpreți,
specialiști); i) organizarea interacțiunii și
colaborarea dintre state, între organele
naționale și internaționale de justiție penală în
procesul de cercetare și colectare a
informațiilor cu relevanță probatorie etc. [11,
p. 333].
357
4. DETERMINAREA FORMELOR DE
ORGANIZARE A CERCETĂRII
CRIMELOR DE RĂZBOI,
STRUCTURA ORGANELOR
COMPETENTE ȘI PRINCIPIILE LOR
DE ACTIVITATE
Pentru a asigura o abordare complexă a
constituirii unui sistem eficient de măsuri
organizatorice privind cercetarea crimelor de
război comise de părțile conflictului armat,
este necesară generalizarea și studierea
experienței de cercetarea a acestui tip de
infracțiuni.
Autorul A. Vinokurov, de exemplu,
identifică următorii factori care pot exercita o
influență distructivă asupra cercetării crimelor
de război [13, p. 194]: a) caracterul de masă al
comiterii crimelor de război; b) perioade de
timp, de obicei, îndelungate de la momentul
comiterii crimelor până la momentul
descoperirii urmelor infracțiunii; c) comiterea
crimelor de război de către unele și aceleași
persoane pe teritoriul mai multor unități
administrativ-teritoriale, fapt care perturbează
activitatea de colectare, cercetare și fixare a
probelor; d) necesitatea stabilirii rolului și
gradului de vinovăție a fiecărei persoane care
a comis crime de război (instigator,
organizator, complice etc.); e) schimbarea
rapidă a mediului operațional în locurile de
desfășurare a acțiunilor militare; f) experiența
de lucru a reprezentanților organelor de drept
antrenați în identificarea criminalilor de
război și în cercetarea crimelor de război etc.
[11, p. 337].
Cercetătorul S. Malikov identifică 5 forme
de organizare a cercetării infracțiunilor în
zonele de conflict armat fără caracter
internațional, și anume: 1) aplicarea ordinii
obișnuite de organizare a cercetării
infracțiunilor; 2) implicarea forțelor și
mijloacelor din subdiviziunile centrale de
urmărire penală și operativ-investigative; 3)
antrenarea forțelor și mijloacelor din
subdiviziunile locale de urmărire penală și
operativ-investigative; 4) constituirea unor
noi organe de urmărire penală; 5) constituirea
unor subdiviziuni de urmărire penală noi de
reacție promptă.
Însă, cea mai largă răspândire în practică
în sistemul organelor de urmărire penală în
358 CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
cazul crimelor de război a căpătat-o metoda
„de urgență” care constă în mobilizarea
concomitentă a tuturor forțelor și resurselor
de urmărire penală. Totodată, această
modalitate are mai multe neajunsuri, legate
atât de procesul de constituire a grupului de
urmărire penală, cât și de asigurarea
materială, tehnică și financiară a acestuia. Mai
mult ca atât, în cazul de față sunt înregistrate
și dificultăți în ceea ce privește gradul și
nivelul de pregătire al ofițerilor de urmărire
detașați pentru a activa în zonele de conflict
armat [8, p. 266].
5. ORDINEA DE CONSTITUIRE A
GRUPURILOR DE LUCRU (DE
URMĂRIRE PENALĂ ȘI
INVESTIGATIV-OPERATIVE),
ACTIVITATEA LOR ȘI
ASIGURAREA TEHNICO-
MATERIALĂ A ACESTORA
Autorii S. Malikov și A. Vinokurov
vorbesc despre necesitatea reorganizării
structurale a organelor militare de urmărire
penală, despre revizuirea principiilor de care
acestea se ghidează, precum și a întregului
sistem de cercetare a infracțiunilor în zonele
de conflict armat. Se vorbește despre crearea
unui sistem mobil, permanent, specializat care
ar funcționa în mod autonom în cadrul unei
subdiviziuni de urmărire penală de reacție
imediată, destinate pentru cercetarea
infracțiunilor în situații excepționale, inclusiv
și a crimelor de război în zonele de conflict
armat. De asemenea, structura și modul de
organizare al acestei subdiviziuni ar
corespunde, la maximum, cerințelor și
circumstanțelor care există în zonele de
conflict armat [8, p. 291; 13, p. 194].
În acest sens, în literatura de specialitate
au fost exprimate mai multe opinii și
propuneri. Astfel, B. Petelin expune acest
sistem sub forma mai multor combinații
posibile ale grupurilor de urmărire penală și
operativ-investigative din cadrul diferitor
structuri, argumentând necesitatea constituirii
subdiviziunilor provizorii de urmărire penală
[12, p. 50].
Însă acest sistem nu poate fi acceptat,
deoarece grupurile de urmărire penală și cele
operativ-investigative sunt constituite pentru a
activa în condiții obișnuite, iar grupurile
specializate de urmărire penală, din
considerentul caracterului lor provizoriu, nu
pot asigura soluționarea tuturor problemelor
apărute. Or, pentru a crea o temelie
corespunzătoare în vederea realizării acestor
posibilități în practică, cercetătorul V.
Grigoriev susține crearea unor subdiviziuni de
urmărire penală permanente de reacție
promptă, subordonate organelor centrale, cu
un contingent constant format din ofițeri de
urmărire penală de înaltă calificare, cu
experiență de lucru în situații excepționale, cu
pregătire corespunzătoare, în special, în
domeniul criminalisticii [14, p. 35].
În temeiul practicii de cercetare a crimelor
de război comise de către părțile beligerante
din cadrul unui conflict armat, precum și în
vederea eficientizării investigațiilor și a
colectării informațiilor probatorii privind
aceste infracțiuni, se propune crearea unor
subdiviziuni specializate de urmărire penală
de reacționare operativă cu următoarea
structură: secția de cercetare a crimelor de
război comise de către militari; secția de
cercetare a crimelor de război comise de către
înalții funcționari de stat; secția de investigații
operative; secția privind organizarea
interacțiunii cu organele internaționale de
justiție penală; secția de asigurare tehnico-
materială; secția juridică [15, p. 32-47].
În acest context, este important să
menționăm că interacțiunea poate fi definită
ca fiind activitatea procesuală și de tactică
criminalistică, bazată pe legislație și actele
normative de ordin departamental și
interdepartamental, coordonată de către
subiecții acestei activități după sarcinile
formulate, locul și timpul realizării.
Activitatea dată se efectuează cu strictă
delimitare a competențelor subiecților
respectivi și contribuie la cercetarea corectă a
cauzelor penale, fiind îndreptată spre
combaterea criminalității în termene proxime
[16, p. 192].
Interacțiunea diferitor organe de drept în
procesul cercetării crimelor de război de către
părțile beligerante ale unui conflict armat, ca
fenomen social, reprezintă un sistem de
legături între subiecții activității de aplicare a
normelor de drept și organele împuternicite să
colecteze materialul probator, care își găsesc
CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
expresie în cadrul unor acțiuni concrete
coordonate de către ei. Acest cumul de acțiuni
constituie conținutul interacțiunii. Orice
conținut se manifestă prin anumite forme.
Manifestarea conținutului într-o anumită
formă este determinată, în primul rând, de
influența anumitor factori externi. În opinia
lui M. Kuznețov, în raport cu cercetarea
faptelor infracționale, în calitate de factori
externi figurează situațiile de urmărire penală,
create la anumite etape ale investigării, care
va determina selectarea formei de interacțiune
[17, p. 52].
În continuare, același autor evidențiază
următoarele criterii de clasificare a formelor
de interacțiune:
1) formele de organizare a interacțiunii:
elaborarea și expedierea instrucțiunilor; darea
ordonanțelor și a încheierilor instanțelor de
judecată; crearea grupurilor comune de
urmărire penală și investigativ-operative
permanente; interacțiunea episodică dintre
organele de drept etc.;
2) formele de realizare a interacțiunii:
îndeplinirea de sine stătătoare de către
subiecții interacțiunii a acțiunilor coordonate
în dependență de scopul urmărit; operațiunile
tactice, combinațiile tactice etc. [17, p. 60-
61].
6. STRATEGIA DE CERCETARE ȘI DE
COLECTARE A PROBELOR
PRIVIND CRIMELE DE RĂZBOI
În procesul colectării probelor privind
comiterea crimelor de război comise de către
înalți funcționari/demnitari de stat, efortul
principal trebuie concentrat pe strângerea
probelor suficiente, care ne dă temei să
acuzăm persoanele cu cel mai înalt grad de
responsabilitate, ele, de fapt, deținând funcții
înalte politice și militare.
Totodată, pentru a demonstra vinovăția
lor, urmează să stabilim legătura persoanelor
care direcționează sau realizează politica de
stat cu crimele de război, elaborarea de către
ei a unor planuri strategice criminale și
punerea lor în aplicare, folosind propriile
puteri și atribuții. Or, în cazul de față ar fi
vorba despre doctrina „scopului comun”
(common purpose), conform căreia mai mulți
făptuitori acționează în comun pentru
359
atingerea unui anumit scop, inclusiv, și prin
comiterea infracțiunilor. Această doctrină
reprezintă un mijloc eficient legat de
înaintarea acuzării înalților funcționari de stat
care au participat la comiterea infracțiunilor la
nivel strategic.
Pentru a asigura aplicarea acestui aspect în
activitatea practică, este necesară: a)
determinarea priorității tragerii la răspundere
penală a persoanelor din rândul
reprezentanților conducerii politico-militare
ale statelor bănuiți de comiterea crimelor de
război; b) repartizarea corectă a resurselor de
urmărire penală și materiale, reieșind din
importanța și „dimensiunea” cauzelor penale
privind crimele de război, precum și din
funcția oficială a persoanelor din rândul
reprezentanților conducerii politico-militare
ale statelor care poartă răspundere pentru
comiterea lor.
În condiții de insuficiență de timp, în lipsa
posibilităților și a resurselor de organizare a
cercetării concomitente a unui număr mare de
cauze penale privind comiterea crimelor de
război, fiecare grup de urmărire penală trebuie
să aibă ca scop efectuarea rapidă și calitativă a
acțiunilor de urmărire penală și colectarea
unui volum cât mai mare de probe.
De asemenea, trebuie coordonată
investigarea diferitor cauze penale, trebuie
asigurat schimbul eficient de informații,
perfectarea operativă și calificată a
ordonanțelor de punere sub învinuire a
organizatorilor și autorilor de bază a crimelor
de război. În caz de obținere a probelor care
confirmă vinovăția funcționarilor de rang
înalt, criminali de război, în privința lor,
urmează a fi începută urmărirea penală
imediat.
În caz contrar, eforturile de bază ale
organelor de urmărire penală vor fi
concentrate pe identificarea și acuzarea
(învinuirea) criminalilor de război cu poziții
oficiale de rang mediu sau de jos (subofițeri,
paznici, polițiști, comandanții de nivel mediu
etc.). În aceste condiții, organele de urmărire
penală vor fi antrenate în colectarea probelor
și mărturiilor privind anumite crime de război,
în descrierea și cercetarea minuțioasă a
locului crimei, a conținutului infracțiunii,
lăsând fără atenție faptele legate de comiterea
crimelor de război de către liderii politici și
360 CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
militari ai părților beligerante a conflictului
armat [11, p. 350-351].
7. DETERMINAREA PRINCIPIILOR
ACTIVITĂȚII INFORMATIV-
ANALITICE, ORGANIZAREA
CONTROLULUI, EVIDENȚEI ȘI A
DĂRILOR DE SEAMĂ
Pentru activitatea eficientă a organelor de
urmărire penală în locurile de conflict armat
este necesară organizarea unei conduceri
unificate a cercetării și a colectării probelor,
deoarece subdiviziunile care acționează în
diferite zone nu pot să cunoască conținutul
actelor și documentelor descoperite, probele
în acuzare de care dispun celelalte organe de
drept, fapt care poate împiedica efectuarea
corespunzătoare a cercetării crimelor de
război.
Pentru a exclude acest lucru, trebuie să
determinăm procedura de analiză a
materialelor colectate, cu antrenarea
serviciului analitic de prelucrare a
materialelor. Ulterior, materialele, probele și
documentele deținute de ofițerii de urmărire
penală sunt introduse în bazele de date
electronice ale arhivelor centralizate, pentru a
le folosi pe parcursul cercetării. După aceasta,
urmează aprecierea importanței și a valorii
probatorii a acestora, aspect relevant și
important pentru întocmirea concluziilor de
învinuire [11, p. 351].
8. COLABORAREA ȘI
INTERACȚIUNEA ÎNTRE STATE ÎN
CAZURILE PRIVIND CRIMELE DE
RĂZBOI
În procesul organizării cercetării crimelor
de război și al colectării de probe pot fi
aplicate diferite forme de interacțiune și
coordonare al eforturilor organelor de justiție
penală. Cercetarea crimelor de război se poate
confrunta cu anumite dificultăți legate de
colectarea probelor în afara teritoriului
propriului stat, pe teritoriul statului învingător
sau a celui învins, precum și în ceea ce ține de
respectarea drepturilor participanților la
proces.
Un factor distructiv îl reprezintă absența
unor mecanisme reale, inclusiv juridice,
pentru exercitarea unei presiuni politice din
partea comunității internaționale asupra
statelor pentru a le impune să-și execute
obligațiile internaționale privind colaborarea
cu organele care investighează crimele de
război.
Eficiența organizării cercetării și a
colectării probelor privind crimele de război,
comise de părțile conflictului armat depinde,
în mare parte, de eficiența colaborării statelor
[11, p. 352].
9. EFECTUAREA EXPERTIZELOR
JUDICIARE ȘI ACTIVITATEA
INSTITUȚIILOR DE EXPERTIZĂ
JUDICIARĂ
În literatura de specialitate se discută
despre crearea unui organ internațional de
expertize judiciare, despre elaborarea unor
standarde unice în domeniul expertizelor
judiciare internaționale și despre un sistem
unic în ceea ce privește reglementarea
procedurii de antrenare a experților judiciari
în procesul de cercetare a crimelor de război
[13, p. 289-312].
La momentul de față, organele de justiție
penală antrenează pe larg, în cercetarea
locurilor de înmormântare în masă, specialiști
din domeniul medicinii legale din rândul
persoanelor care activează în structurile
statale și în organizații non-guvernamentale,
atât pe bază de contract, cât și la solicitarea
reprezentanților organelor de urmărire penală,
ceea ce constituie un motiv de îndoială
privind obiectivitatea și competența
profesională a grupurilor de experți și a
expertizelor efectuate [11, p. 352].
10. ÎNLĂTURAREA FACTORILOR
DISTRUCTIVI LEGAȚI DE
ACTIVITATEA PERSONALULUI
Un factor distructiv care exercită influență
negativă asupra cercetării crimelor de război îl
constituie calificarea insuficientă a drept în zonele de conflict armat determină un
reprezentanților organelor de drept [18, p.
208-210].
Completarea statelor de personal a
organelor de drept cu angajați fără experiență
suficientă de investigare a crimelor de război,
perceperea incorectă de către ei a scopurilor,
CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
sarcinilor, tacticii și strategiei de cercetare a
acestor infracțiuni poate duce la irosirea
nejustificată de forțe și timp.
Lipsa personalului calificat în cadrul
organelor de drept, precum și nedeținerea, de
marea majoritate a angajaților, a calităților,
cunoștințelor și experienței necesare privind
cercetarea unor cauze complexe privind
crimele de război, perceperea și aprecierea
incorectă a importanței anumitor fapte și
fenomene în contextul conflictului armat
poate determina o creștere bruscă a
încărcăturii pe ceilalți angajați ai organelor de
drept, afectând calitatea investigațiilor.
În procesul cercetării crimelor de război,
în procedeele probatorii sunt antrenate
persoane care reprezintă diferite nivele ale
ierarhiei civile și militare, fapt care determină
tactica efectuării acțiunilor de urmărire
penală. Astfel, efectuarea incorectă a audierii
unor martori importanți - politicieni,
diplomați, reprezentanți ai serviciilor de
securitate internă etc., lipsa reprezentărilor și
cunoștințelor despre esența conflictelor
armate, despre subiecții și participanții la
diferendul militar poate determina pierderea
informațiilor relevante pentru cauza penală.
Or, candidații care urmează să se
regăsească în cadrul organelor de drept
urmează a fi selectați în baza unui sistem de
teste și metodici psihologice, special elaborat,
care ar asigura identificarea persoanelor
capabile, în baza datelor psihofiziologice, să
activeze în zonele de conflict armat. De
asemenea, ele trebuie să aibă o experiență
suficientă în domeniul urmăririi penale, o
stare bună de sănătate, un psihic stabil,
capacitate de a suporta suprasarcini de ordin
fizic și psihologic etc. [8, p. 295].
11. ASIGURAREA TEHNICO-
MATERIALĂ A CERCETĂRII
CRIMELOR DE RĂZBOI
Condițiile de activitate ale organelor de
spectru diversificat de probleme, legate de
asigurarea tehnico-materială a activității lor.
Acest aspect se referă și la asigurarea
normativ-juridică a activității organelor de
urmărire penală.
361
 Pentru a eficientiza și a ridica nivelul de
calitate al cercetării a crimelor de război este
necesar, în primul rând, să creăm, un sistem
de măsuri organizaționale privind asigurarea
investigării crimelor de război în zonele de
conflict armat.
În procesul organizării cercetării și
colectării probelor cu privire la crimele de
război și al apariției anumitor dificultăți
privind accesul la probele aflate pe teritoriul
statului învingător sau al părții adverse, este
necesară soluționarea unui spectru diversificat
de chestiuni de ordin tehnico-operativ, pentru
ca organele de justiție penală să aibă
posibilitatea efectuării unei investigații
corespunzătoare (accesul la documente și
materialele de arhivă; audierea martorilor,
cercetările la locul faptei, exhumarea
cadavrelor din gropile comune etc.). Aceste
chestiuni tehnico-operative și organizaționale
depășesc cadrul cercetării unei cauze penale,
reprezentând, de fapt, un element managerial
al conceptului cercetării crimelor de război,
comise de părțile conflictului armat [11, p.
355].
12. CONCLUZII
În procesul cercetării infracțiunilor în
zonele de conflict armat uneori suntem
nevoiți să întreprindem măsuri
organizaționale de alt gen, specifice, care
depășesc cadrul unor simple cauze penale.
Succesul investigării crimelor de război
depinde de condițiile politice, de colaborarea
între state, de interesele politicienilor, ale
conducătorilor de state, de „mila
învingătorului” și de mulți alți factori.
O parte a prevederilor științifice
referitoare la organizarea cercetării crimelor
de război, comise de părțile conflictului
armat, și anume organizarea cercetării unor
crime de război concrete, se regăsește în
conținutul metodicii criminalistice, iar altă
parte componentă, referitoare la organizarea
sistemului de lucru, reprezintă un element
independent, managerial al acestui concept,
care există alături de metodică.
În procesul organizării cercetării și al
colectării probelor referitoare la crimele de
război, în caz de apariție a anumitor dificultăți
în ceea ce privește accesul la probele aflate pe
362 CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
teritoriul statelor beligerante, urmează a fi
soluționat un spectru larg de chestiuni de
ordin „tehnico-operativ” pentru ca organele
de justiție penală să poată efectua
investigațiile (accesul la documente și
materiale de arhivă, audierea martorilor,
cercetarea la locul faptei, exhumarea
cadavrelor din mormintele comune etc.). De
asemenea, în opinia noastră pentru a
eficientiza procesul de cercetare a crimelor de
război, comise de către părțile beligerante a
unui conflict armat, este necesară crearea unui
sistem separat, independent în această
privință, care ar exista și ar funcționa în mod
autonom sub forma unei subdiviziuni speciale
operativ-investigative și de urmărire penală.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE /
BIBLIOGRAFIE
[1] Gheorghiță M., Tratat de
criminalistică., F.E.P. „Tipografia Centrală”.
Chișinău, 2017.
[2] Ларин А. М., Расследование по
уголовному делу. Планирование,
организация., М., 1970. (Larin A.M.
Investigarea cauzei penale. Planificare,
organizare. Moskova, 1970.).
[3] Коновалова В. Е., К вопросу о
принципах научной организации
следственной деятельности.//Вопросы
Государства и Права. М., 1970.
(Konovalova V.E., Problema principiilor
organizării științifice a activității de
investigații.// Problemele statului și dreptului.
Moskova, 1970.).
[4] Кавалиерис А. К., Научная
организация предварительного
следствия.// Криминалистический
сборник. Рига, 1970. (Kavalieris A.K.,
Organizarea științifică a anchetei
preliminare. Culegere criminalistică. Riga,
1970.).
[5] Cârjan L., Chiper M., Criminalistică.
Tradiție și modernism., Ed. Cartea Veche.
București, 2009.
[6] Михайлов А. И., Соя-Серко Л. А.,
Соловьев А. Б. Научная организация труда
следователя. М., 1974. (Mihailov A.I., Soia-
Serco L.A., Soloviov A.B., Organizarea
științifică a activității anchetatorului.,
Moskova, 1974.).
 [7] Белкин Р. С., Курс криминалистики.
В трех томах. Том 2. М., 1997. (Belkin R.S.,
Curs de criminalistică., În trei volume. Vol.
2. Moskova, 1997.).
[8] Маликов С. В., Правовые и
организационные основы расследования
преступлений, совершаемых
военнослужащими в районах
вооруженного конфликта. Диссертация на
соискание ученой степени доктора
юридических наук., М., 2004. (Malikov S.V,.
Bazele juridice și organizatorice pentru
investigarea infracțiunilor comise de
personalul militar în zonele de conflict armat.
Teză de doctorat., Moskova, 2004.).
[9] Stancu Em., Tratat de criminalistică.,
Ediția a IV-a., Ed. Universul Juridic.
București, 2007.
[10] Doraș S., Criminalistica., Ed. Cartea
Juridică. Chișinău, 2011.
[11] Григорян М. Г., Международно-
правовые основы расследования военных
преступлений. Монография., Изд.
Европринт. Ереван, 2018. (Grigorean M.G.,
Cadrul juridic internațional de investigare a
crimelor de război. Monografie., Ed.
Europrint. Erevan, 2018.).
[12] Петелин Б. Я., Организация
расследования преступлений как вид
социального управления. //
Социологические исследования, №4/1991.
(Petelin B. Ya, Organizarea investigației
infracțiunilor ca tip de management social. //
Studii sociologice, Nr.4, 1991.).
[13] Винокуров А. Ю., Международно-
правовые, теоретические и la investigarea infracțiunilor. Teză de
организационные основы уголовного
преследования за совершение военных
преступлений в отношении гражданского
населения. Диссертация на соискание
ученой степени доктора юридических
наук. М., 2011. (Vinokurov A. Iu., Cadrul
CRIMINALISTICA NR. 4-2023 (136), DECEMBRIE 2023, VOL. XXIV
juridic internațional, teoretic și instituțional
pentru urmărirea penală a crimelor de război
împotriva civililor. Teză de doctorat.
Moskova, 2011.).
[14] Григорьев В. Н., Организация
следственной работы в условиях
чрезвычайного положения: Учебное
пособие для Вузов МВД., Ташкент, 1991.
(Grigoriev V.N., Organizarea activității de
investigare în perioada stării excepționale:
Manual de instruire pentru instituțiile de
învățământ superior ale Ministerului
Afacerilor Interne., Tașkent, 1991.).
[15] Григорьев В. Н., Расследования
преступлений в чрезвычайных условиях
(правовое обеспечение, организация,
методика). Диссертация на соискание
ученой степени доктора юридических
наук., М., 1993. (Grigoriev V.N.,
Investigarea infracțiunilor în condiții
excepționale. (suport juridic, organizare,
metodologie. Teză de doctorat., Moskova,
1993.).
[16] Oganesean A., Interacțiunea
subiecților procesuali în cadrul cercetării
cauzelor penale. Monografie., Ed. LEXON.
Chișinău, 2022.
[17] Кузнецов М. С., Взаимодействие
следователя военной прокуратуры с
органами дознания при расследовании
преступлений. Диссертация на соискание
ученой степени кандидата юридических
наук. М., 2002. (Kuznețov M.S.,
Interacțiunea anchetatorului procuraturii
militare cu organele de anchetă preliminară
doctorat., Moskova, 2002.).
[18] Дель Понте К., Охота: я и военные
преступники. Изд. ЭКСМО. М., 2008. (Deli
Ponte K., Vânătoarea: eu și infractorii
militari., Ed. Eksmo. Moskova, 2008.).
363