MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI

CERCETĂRII DIN
REPUBLICA MOLDOVA

ACADEMIA DE STUDII
ECONOMICE DIN
MOLDOVA

FACULTATEA:,,Economie Generală și Drept’’

Departament:,,Drept’’

Disciplina :,,Dreptul Internațional Public ’’

Ciclu I, Licență’’

Tema :,, Acceptarea unei practici ca normă obligatorie de drept - acord

de voință’’
(Studiul de caz numărul 4 )

Veri cat :
Carolina Ciugureanu-Mihailuta
doctor în Drept,
conferențiar universitar
Realizat :
Prisācaru Vitalie
Grupa D-221,anul I
fi
Cutuma constituie un izvor nescris al dreptului internaţional, cel
mai vechi izvor al dreptului internaţional, ca şi al dreptului în
general. Deşi în condiţiile vieţii contemporane reglementările
internaţionale îmbracă în tot mai mare măsură forma de tratat,
cutuma continuă să e izvor de drept internaţional, în special în
acele domenii în care interesele divergente ale statelor nu au făcut
posibilă o codi care a regulilor cutumiare, precum şi în domenii ale
practicii relaţiilor dintre state în care nu s-a ajuns la acel stadiu
care să impună o reglementare pe cale convenţională. În literatura
juridică majoritatea autorilor de nesc cutuma ca ind „o practică
generală, relativ îndelungată şi repetată a statelor, considerată de
ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forţă obligatorie,
adică unei reguli de drept”.1 În ceea ce priveşte fundamentul
cutumei distingem trei curente doctrinare. Un prim curent susţine
teoria acordului tacit conform căreia norma cutumiară e rezultatul
consimţământului tacit dintre state. Al doilea curent este cel care
adoptă teoria formării spontane a normei cutumiare. Ideea
susţinută prin această concepţie are în vedere trecerea de la
domeniul metajuridic la cel juridic printr-o luare la cunoştinţă
colectivă în afara unui mecanism formal determinant. Această
teorie stă la baza explicaţiei existenţei normelor cutumiare generale
care sunt opozabile erga omnes, unele dintre acestea putând avea
şi valoare imperativă. A treia teorie este cea a obişnuinţei conform
căreia obligativitatea normelor cutumiare derivă din repetarea unei
atitudini determinante a statelor.

În esenţă cutuma implică un element material, o practică generală,

uniformă sau concordantă, care se şi întinde pe o anumită perioadă
de timp şi un element subiectiv, opinio jure, respectiv acceptarea
de către state a valorii juridice obligatorii a acestei practici, a
faptului că această practică dă expresie unei norme de drept.

Elementul material al cutumei constă în conduita subiectelor de

drept internaţional public în cadrul relaţiilor internaţionale.

Prin această conduită se distinge nu doar comportamentul ca

acţiune sau inacţiune ci şi orice exprimare a unei opinii asupra
oportunităţii sau legalităţii conduitei altui stat.

În ceea ce priveşte caracteristicile elementului material trebuie

precizat în primul rând necesitatea ca practica să e generală,
fi
fi
fi
fi
fi
 înţeleasă în sensul unui număr cât mai mare de state. Indiferent de
gradul de generalitate al practicii, o regulă cutumiară obligatorie se
formează însă numai pentru statele care o acceptă ca atare. O
normă cutumiară universală se formează ca rezultat al unei practici
care capătă recunoaşterea generală a tuturor statelor, prin acţiuni
sau abstracţiuni. Participarea la formarea unei norme cutumiare ori
recunoaşterea ei de către toate statele în mod expres sau prin
achiestare constituie o condiţie a formării unei norme cutumiare de
aplicare generală. Nu este necesar ca o astfel de practică să e
universală, ci su cient de extinsă şi reprezentativă incluzând
statele ale căror interese sunt în special afectate. Un exemplu este
cel al statelor riverane în materia dreptului mării. Din punctul de
vedere al intereselor pe care le reprezintă normele cutumiare se
împart în trei categorii:

prima diviziune cuprinde pe cele generale, recunoscute de

majoritatea statelor din comunitatea internaţională şi de alte
subiecte ale dreptului internaţional. Generalitatea regulilor se poate
înţelege în două moduri diferite: în ceea ce priveşte obiectul un
exemplu ind determinarea competenţelor statelor, ori în ceea ce
priveşte câmpul de aplicare; o altă categorie este cea a normelor
cutumiare regionale create de statele dintr-o anumită regiune
geogra că şi care se aplică în relaţiile lor reciproce, un exemplu în
acest sens ind Azilul diplomatic bazat pe o cutumă regională a
statelor din America Latină sau principiul jus soli; ultima diviziune
este reprezentată de normele cutumiare locale care leagă numai
două state, cum ar dreptul de trecere printr-un anumit teritoriu

O altă trăsătură a elementului material este în strânsă legătură cu

factorul timp şi anume necesitatea desfăşurării unei practici pe o
perioadă cât mai îndelungată. Acest punct de vedere a fost şi este
susţinut de majoritatea doctrinei de drept internaţional şi subliniat
indirect de juristprudenţa internaţională. În ceea ce priveşte însă
cât de îndelungată trebuie să e această conduită, cerinţele unor
reglementări mai rapide impun reconsiderarea punctului de vedere
asupra duratei în timp.
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 • Avantaje şi dezavantaje ale cutumei în raport cu tratatul

Motivul principal datorită căruia tratatul ocupă locul întâi în

categoria izvoarelor de drept internaţional public iar cutuma se
a ă pe locul doi este reprezentat de capacitatea primului de a
crea norme juridice clare şi explicite, într-un interval de timp
scurt. Un al doilea avantaj al tratatului este reprezentat de
forma scrisă, solemnă, de natură a înlătura echivocul şi de a
conferi stabilitate relaţiilor internaţiilor întrucât mijloacele de
probă sunt mult mai diversi cate şi mai uşoare. Prin
comparaţie, cutuma are dezavantajul incertitudinii şi în
consecinţă a posibilităţii de a deformată prin interpretare.
Totodată, în ceea ce priveşte procesul de formare acesta este
lent spre deosebire de cel al tratatului. Astfel, organizaţiile
internaţionale care îşi oferă cadrul pentru contacte permanente
între state, dezbaterile ca şi luările de poziţie clare pe care le
prilejuiesc procesele lor decizionale, precum şi promovarea
unor proiecte de rezoluţii, declaraţie, rapoarte, studii şi analize
sau alte activităţi, sunt tot atâtea modalităţi de evaluare a
atitudinii statelor care pot contribui substanţial la formarea şi
cristalizarea conţinutului normelor cutumiare în dreptul
internaţional contemporan1 . Totuşi cutuma are avantajul
exibilităţii având în acest mod posibilitatea de a re ecta
valorile în curd de evoluţie ale societăţii internaţionale. Din
punctul de vedere al procedurii, normele cutumiare nu trebuie
rati cate şi nici publicate pentru a aplicate în drept.

• Actualitatea cutumei ca izvor de drept internaţional public

Sporirea numărului şi importanţei tratatelor internaţionale nu

înseamnă că normele cutumiare nu mai îndeplinesc nici o
funcţiune în reglementarea raporturilor dintre state. În
preambulul Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice
din 1961 se arată că “normele cutumiare de drept internaţional
vor continua vor continua să guverneze problemele care nu
sunt expres reglementate prin prevederile prezentei convenţii”
2. Norme noi de drept internaţional au apărut pe cale cutumiară
şi în dreptul contemporan. Astfel, practica internaţională
bazată pe codurile aeriene ale diferitelor state, pe dispoziţiile
unor tratate bilaterale şi multilaterale în domeniul navigaţiei
fl
fl
fi
fi
fi
fi
fl
 aeriene, a condus la formarea unei norme necontestate de
drept internaţional, în sensul că statele exercită, în spaţiul
aerian de deasupra

• Opozabilitatea cutumei

Literatura juridică prevede că în situaţia în care un stat a

formulat obiecţiuni în procesul de formare a unei cutume,
aceasta nu-i poate opozabile. Este necesar ca statul să
depus obiecţiunile sale încă de la începutul formării cutumei
până la formare şi chiar ulterior. Totodată, o altă condiţie este
ca obiecţiunile să fost constant menţinute. În cazul în care un
stat obiectează şi apoi invocă norma cutumiară el nu mai poate
considerat ca stat căruia i se opun normele cutumiare.
Semni cativ este litigiul privind zonele de pescuti anglo-
norvegiene. În acest caz Curtea Internaţională de Justiţie a
considerat că stabilirea lăţimii mării teritoriale la o distanţă de
trei mile, nu constituie o regulă cutumiară generală opozabilă
Norvegiei, întrucât aceasta nu s-a opus totdeauna oricărei
tentative de a aplica o asemenea regulă în ceea ce priveşte
coastele norvegiene. Noile state apărute după încheierea
procesului cutumiar nu pot în principiu să refuze aplicarea lor
ori să le conteste valabilitatea. Ceea ce este permis acestor
state e se plasează la nivelul interpretării normelor cutumiare
deja existente, e pot declanşa formarea de noi cutume
favorabile intereselor lor. Este vorba despre ceea ce a
determinat valul de codi care si de creare de noi norme
convenţionale, după anii ’60, cu participarea largă a noilor
state independente

• Dovada cutumei

Recunoaşterea valorii juridice a unei practici de natură

cutumiară ridică o problemă importantă şi anume aceea a
modului în care se face dovada că respectiva practică are
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
caracter de cutumă. Sarcina probaţiunii în dovedirea cutumei
este o problemă deosebit de complexă şi de di cilă datorită
caracterului adesea imperfect al normei în cauză, cu multiple
variante şi forme de exprimare diverse ce necesită studii
comparative complexe pentru dovedirea existenţei înseşi a
normei, precum şi a tuturor laturilor caracteristice ale acesteia.
În faţa organelor judiciare internaţionale sau în raporturile
concrete dintre state, sarcina probei revine întotdeauna
statului care o invocă e pentru a revendica un drept, e
pentru a se apăra împotriva unei pretenţii considerată de el ca
nefondată. În cadrul codi cării internaţionale stabilirea
elementelor constitutive ale cutumei şi încorporarea acesteia
într-un tratat multilateral se face prin negocieri complexe şi
anevoioase, în care elementul politic îşi are şi el rolul lui. În
general, se apreciază că pentru stabilirea existenţei şi
conţinu¬tului unei1c8 utume trebuie să se ia în considerare
numeroase elemente, cum sunt:

• actele organelor de stat cu atribuţii în domeniul relaţiilor

internaţionale (declaraţii de politică externă, note
diplomatice, corespondenţa diplomatică etc.); opiniile
exprimate de delegaţii statelor în cadrul unor conferinţe
diplomatice sau al unor organizaţii internaţionale; unele acte
normative interne care au contingenţă cu problema în cauză
ori hotărârile unor organe de jurisdicţie cu incidenţă asupra
relaţiilor internaţionale, dacă prezintă uniformitate sau
concordanţă în soluţii;

• dispoziţiile unor tratate internaţionale încheiate de alte state

care se referă la norme cutumiare şi care au un conţinut
asemănător în ce priveşte con guraţia acestor norme, sau
prevederi ale unor tratate internaţionale care nu au intrat în
vigoare, dar care se aplică de către state în mod tacit

În concluzie cutuma este cel mai vechi şi cel mai important

izvor al dreptului internaţional public şi al dreptului în general,
ea reprezinta sursa de informare a tuturor legilor scrise.
fi
fi
fi
fi
fi
Cutuma este unul dintre cele mai importante izvoare formale
ale dreptului,chiar dacă astăzi, în multe sisteme de drept, nu i
se mai recunoaşte această calitate sau nu i se mai acordă
aceeaşi importanţă. Studiul cutumelor are un rol deosebit în
descifrarea modului de formare a dreptului pozitiv,ajuta la
descoperitrea tradiţiilor şi obiceiurilor diferitelor ţări.