CURS 4

FIZIOLOGIE

ȚESUTUL MUSCULAR
Rolul său:
➢ Oferă suport pentru mișcare, interacționând cu alte sisteme ale organismului:
respirator, cardiovascular, endocrin, toate contribuind la furnizarea de energie,
concretizată în ATP (adenozintrifosfat), necesar contracției musculare.

PROPRIETĂȚILE MUȘCHIULUI STRIAT

 Iritabilitatea ꞊˃ proprietatea unui mușchi de a răspunde unor stimuli, aceștia sunt, de obicei,
sub forma unor mesaje chimice (transmise prin neuro-transmițători), iar răspunsul este sub
forma unui curent electric (potențial de acțiune) la nivelul membranei celulare.
 Contractilitatea ꞊˃ abilitatea unui mușchi de a răspunde unui stimul prin scurtare.
 Extensibilitatea ꞊˃ capacitatea unui mușchi de a se alungi, sub acțiunea unei forțe externe.
 elasticitatea ꞊˃ abilitatea unui mușchi de a reveni la dimensiunea inițială după ce el a fost
întins.

ROLUL PRINCIPAL AL MUȘCHILOR:

 transformarea unui semnal electric (concretizat în potențialul de acțiune) într-un
răspuns mecanic, adică în contracția musculară.

FUNCȚIILE MUȘCHILOR:
 locomoție;
 contracția cardiacă;
 funcții digestive;
 protecția organelor corpului;
 menținerea posturii corpului;
 asistă întoarcerea venoasă a sângelui în inimă;
 termogeneza;
 convertesc energia biochimică produsă de ingestia hranei în energie mecanică și termică.

1
STRUCTURA MUȘCHIULUI
✓ un mușchi este format din fibre musculare (fascicule), asamblate la exterior cu ajutorul unei
fascii formate din țesut conjunctiv  „epimisium” ;
✓ în interiorul mușchiului, fiecare fascicul muscular este înconjurat de „perimisium”(un alt
strat de țesut conjunctiv);
✓ în interiorul fasciculului, nenumăratele celule musculare sunt separate între ele prin
„endomisium”.
Toate aceste foițe de țesut conjunctiv se unesc la extremitățile mușchiului pentru a forma tendonul
prin care se atașează mușchiul de os.

STRUCTURA MICROSCOPICĂ A FIBREI MUSCULARE

Fibra musculară (se mai numește „celulă musculară” este o structură lungă, cilindrică, cu
diametrul între 10-100 microni și 1-400 mm lungime. Ea conține mulți nuclei, localizați sub
membrana celulară. La exterior, celula (fibra) musculară este delimitată de o membrană  „sacolema”,
polarizată.

SARCOPLASMA (citoplasma fibrei musculare)

Este un depozit de:
✓ glicogen, oxigen, mioglobină (proteină specifică fibrei musculare);
✓ organite specifice:
o reticulul sarcoplasmatic  organit citoplasmatic specific, care depozitează și eliberează
calciul; este o rețea interconectată de tubuli organizați, care sunt înfășurați în jurul
miofibrilelor;
o Tubulii transverși (T) transportă semnalul electric (potențialul de acțiune) de la
sarcolemă spre interiorul celulei. Sistemul „T” se atașează transvers de miofibrile.
o miofibrilele:
•sunt unități contractile, compuse din miofilamente, situate în axul lung al
mușchiului; sunt formate din sute de mii de unități cilindrice, „rodlike strands” (ca niște
nuiele);
•sunt compuse din două miofilamente (groase și subțiri);
•au ca structură de bază SARCOMERUL, care se repetă de-a lungul miofibrilelor.

2
Sarcomerul este unitatea contractilă a unei fibre musculare fiind compus, în mod primordial, din:
a) filamente groase de proteină contractilă denumită MIOZINĂ;
• un filament gros tipic conține aproximativ 200 molecule de miozină;
• fiecare moleculă de miozină are o coadă și două capete globulare;
• capetele au două locașuri reactive: unul care permite conexiunea cu filamentele de
actină (prin intermediul punților încrucișate),
• celălalt se leagă de ATP;

b) filamente subțiri de proteină contractilă denumită ACTINĂ (sub-unități mici, globulare

(G - actina), care formează linii lungi, denumite „actină fibroasă F”;
• un filament de actină este format din două lanțuri de actină fibroasă „F”, asamblate
împreună pentru a forma o structură dublu helicoidală, semănând cu două lanțuri de
perle;
• filamentele de actină sunt conectate cu proteine reglatoare denumite TROPONINĂ
și TROPOMIOZINĂ; troponina conține locașuri de legare a calciului.

Văzute la microscopul electronic, aceste miofilamente, prin aranjamentul lor, dau aspectul
unor benzi în care alternează segmente întunecate („A”), care conțin filamente subțiri și groase cu
segmente luminoase („I’), care conțin numai filamente subțiri.
De menționat este faptul că, acolo unde filamentele groase și subțiri se suprapun, fiecare
filament gros este înconjurat de şase filamente subțiri, acestea fiind înconjurate de trei filamente
groase.
Numele dat benzilor existente în sarcomere se referă la capacitatea de refracție a luminii prin ele.
Banda „I” este abreviată de la cuvântul „isotropic”, ceea ce înseamnă că această arie apare
mai luminoasă, pentru că prin ea trece mai multă lumină.
Este întreruptă în mijloc de o zonă mai întunecată denumită „discul Z” (din germană:
„Zwischenscheibe” ꞊˃ „between disk” – „discul intermediar”.
Fiecare bandă „A” este întreruptă de o zonă „H” (din germană: „Hellenscheibe” – „disc clar”,
acolo unde nu există suprapunere între filamentele groase și subțiri.

3
 În centrul zonei „H” există o linie densă, numită „linia M” (din germană: „Mittelscheibe”,
sau „Mittle Disk”-„discul din mijloc”).
Un sarcomer se întinde între două discuri „Z”.
c) mitocondriile:
• reprezintă „fabricile de energie” ale celulei musculare; aici se sintetizează
ATP (adenozintrifosfat) din ADP (adenozindifosfat) și piruvat.

CONTRACȚIA FIBREI MUSCULARE

Pentru ca o fibră musculară să se contracte, trebuie generat un potențial de acțiune (PA) la
nivelul neuronului motor care urmează să se contracte. Mesajul de la neuronul motor trebuie transmis
fibrei musculare prin intermediul JONCȚIUNII NEUROMUSCULARE.
Joncțiunea neuromusculară  este o sinapsă specializată, formată dintr-o terminație
nervoasă a unui neuron motor și o fibră musculară.

Procesul constă în:

La nivelul axonului terminal se produce creșterea permeabilității sarcolemei pentru ionii de
calciu; acest lucru determină veziculele sinaptice să elibereze neuro-transmițători (acetilcolina, Ach.)
în fața neuromusculară, prin EXOCITOZĂ.
Ach. se leagă de receptorii de pe sarcolemă, determinând depolarizarea acesteia. Se produce
potențialul de acțiune (PA), care se răspândește în tuburile T.
Potențialul de acțiune trebuie condus prin sarcolemă spre interiorul fibrei musculare, pentru
a iniția mișcarea miofilamentelor. Procesul prin care evenimentele electrice la nivelul sarcolemei
fibrei musculare se leagă de mișcarea miofilamentelor se numește „CUPLAREA EXCITAȚIEI CU
CONTRACȚIA”.
Acest proces se referă la secvențele de evenimente prin care potențialul de acțiune (PA), care
este un eveniment electric produs în sarcolema fibrei musculare, inițiază alunecarea miofilamentelor,
rezultând CONTRACȚIA MUSCULARĂ.

FAZELE CONTRACȚIEI MUSCULARE

1. INIȚIEREA DEPOLARIZĂRII:

4
 - ca urmare a depolarizării, potențialul de acțiune se răspândește de-a lungul sarcolemei și
continuă cu eliberarea calciului din tubii laterali T ai reticulului sarcoplasmatic.

2. LEGAREA CALCIULUI DE TROPONINĂ:

- calciul se leagă de troponină la nivelul filamentelor subțiri, eliberând locașuri multiple de
actină pentru cuplarea cu miozina.

3. GENERAREA FORȚEI CONTRACTILE

➢ Se cuplează actina cu miozina prin intermediul punților încrucișate;
➢ procesul se numește „make and break („construiește și rupe”), timp în care capetele de
miozină se leagă și se detașează de actină;
➢ de asemenea, ATP este folosit pentru reîntoarcerea calciului în reticulul sarcoplasmatic
și pentru refacerea potențialului de membrană după încheierea contracției.

4. RELAXAREA MUSCULARĂ
- apare când impulsul nervos se oprește și calciul este pompat în reticulul sarcoplasmatic prin
transport activ.

PRINCIPIUL „TOT SAU NIMIC”

Conform acestui principiu, când un neuron motor este stimulat, toate fibrele musculare cu
care unitatea motorie. UNITATEA MOTORIE ꞊ o unitate funcțională, formată dintr-un neuron
motor (alfa 1 sau alfa 2), împreună cu fibrele motorii (rapide sau lente) sunt în contact, răspund la
nivel maxim, sau nu răspund de loc;
Cantitatea minimă de stimuli necesară pentru a iniția acea contracție reprezintă „stimulul
prag”; aceasta înseamnă că, dacă pragul contracției a fost atins, mușchiul se va contracta la valoarea
maximă.
Fenomenul se referă doar la proprietățile unei singure fibre musculare, nu la întregul mușchi.

TEORIA „ALUNECĂRII FILAMENTELOR ÎN CADRUL CONTRACȚIEI MUSCULARE”

✓ banda „A” nu-și schimbă lungimea, dar benzile „Z” se apropie una de alta;

5
 ✓ banda „I” se scurtează și poate chiar dispărea, deoarece filamentele subțiri sunt
tracționate peste cele groase către centrul sarcomerului;
✓ există o zonă foarte mică, sau chiar nu există, unde filamentele subțiri nu se suprapun
peste cele groase;
✓ zona „H” se scurtează și poate dispărea, deoarece filamentele subțiri sunt tracționate
deasupra celor groase către centrul sarcomerelor.
✓ Din 1950 s-au emis teorii pe baza razelor X, microscopiei simple și electronice.

FUSUL MUSCULAR ꞊ FUSUL NEUROMUSCULAR

✓ este o structură localizată în mușchiul scheletic, încorporată în fibrele musculare, paralele cu
ele;
✓ stimularea lor determină o contracție reflexă a mușchiului întins (REFLEXUL MIOTATIC
DE ÎNTINDERE).

Structura:
- o capsulă umplută cu lichid, și țesut conjunctiv, cu aspect fusiform.
Conţine:
FIBRE AFERENTE
1. Fibre musculare intrafusale:
a. Fibre „în saci nucleari” - sunt mai groase și conțin mulți nuclei, localizate lângă
capsula fusului și se atașează de cele extrafusale;
- sunt inervate de nervi senzitivi, clasificați în neuroni:
b. anulo-spirali ꞊ oferă informații în legătură cu schimbările de lungime ale mușchiului;
c. „în rozetă” (în formă de floare) ꞊ conduc mult mai lent impulsul nervos, au un prag
de excitație mai înalt decât cele anulo-spirale;
- oferă informații în legătură cu lungimea relativă a mușchiului;
d) Fibre „în lanț nuclear” ꞊ mai subțiri, au mai puțini nuclei și se găsesc în zona centrală
a fusului.
Ambele tipuri de fibre sunt stimulate când porțiunea central a fusului este întinsă.

6
 2. FIBRELE EFERENTE
Fibrele musculare extrafusale ꞊˃ se găsesc la extremitățile fusului și produc contracția fusului.

REFLEXUL MIOTATIC
➢ este o contracție musculară rapidă, care apare ca urmare a unei schimbări de lungime
a mușchiului;
➢ când un mușchi este întins brusc, terminațiile nervoase anulo-spirale din fusul
neuromuscular transmit un impuls către măduva, care determină un reflex imediat de
contracție a mușchiului stimulat (Ex. ROT - rotulian: prin lovirea tendonului patelar, și
provocând întinderea mușchiului, apare reflexul osteo-tendinos rotulian)
➢ fenomenul constă în transmiterea unui impuls, prin intermediul fibrelor anulo-spirale,
către substanța gri a măduvei spinării, unde fibrele senzitive se bifurcă;
➢ o bifurcație face sinapsa cu alfa moto-neuronii, iar cealaltă face sinapsa cu neuronii
de asociere din măduvă, neuronul motor alfa existent în măduva spinării, face sinapsa cu
mușchiul scheletic, determinând o contracție care este egală cu întinderea inițială.
➢ Motoneuronul alfa este stimulat de obicei concomitent cu motoneuronul gamma,
fenomen denumit „COACTIVITATE”.

Rolul său:
1. Uniformizarea contracției: semnalele alfa și gamma sunt uneori decalate, determinând
desincronizare; în acest caz, golurile sunt umplute prin contracții reflexe.
2. Ca răspuns la încărcarea musculară excesivă; dacă, de exemplu, fibrele extra-
fusale se contractă mai puțin decât cele intrafusale, determinând un dezechilibru, acest lucru
stimulează excitarea mai multor fibre extrafusale, ajutând scurtarea.

Sinapsele neuronale de asociație cu un alt neuron eferent, care inervează mușchiul antagonist, (grupul
ischiogambierilor în această situație), produc în această situație inhibiția reflexă a acestuia, ca răspuns
la contracția agonistului.
Fenomenul se numeşte „INHIBIȚIE RECIPROCĂ”;
Pe măsură ce nu se mai produce contracția mușchiului, intensitatea impulsului nervos scade,
cu excepția unui mic impuls static, care este menținut cât timp lungimea mușchiului este mai mare

7
decât cea inițială. Răspunsul static este menținut atât la nivelul terminațiilor anulo-spirale, cât și în
rozetă.
Acest răspuns static reprezintă, de fapt, tonusul muscular, necesar menținerii posturii, unde
sunt implicate musculatura spatelui, cvadricepsul, musculatura cervicală.

TONUSUL MUSCULAR ꞊˃ un status al unei foarte joase contracții musculare.

ORGANUL GOLGI-OG ꞊˃ receptorii existenți în tendon, la nivelul inserției osoase; sunt activați
prin intermediul contracției active, sau a stretching-ului, transmițând informația despre tensiunea
musculară.

Activarea acestor receptori determină inhibiția mușchiului prin intermediul REFLEXULUI

MIOTATIC INVERSAT. Acesta are o componentă statică și una dinamică. În decurs de câteva secunde,
răspunsul dinamic devine static, proporțional cu tensiunea musculară;
Stimularea OG determină impulsuri spre măduva spinării, prin intermediul neuronilor aferenți.
În măduvă, neuronul aferent face sinapsa cu un neuron motor, care inervează musculatura
atașată tendonului, impulsurile inhibitorii determinând relaxarea mușchiului contractat.
Sinapsele asociative excitatorii cu un neuron motor inervează musculatura antagonistă. De
notat este faptul că, atunci când grupul muscular care stimulează contracția musculară (agoniști)
este relaxat, grupul muscular antagonist este activat reciproc.
Acțiunea relaxantă a Organului Golgi are următoarele beneficii:
✓ se evită supra solicitarea tendoanelor, prevenind rupturile;
✓ relaxarea mediată de OG permite un stretching fără lezarea mușchiului;
✓ informațiile senzitive, preluate de OG și conduse spre SNC, permit “ajustarea musculară”,
creând un final uniform al contracției, element important mai ales în sporturi ca atletismul,
care impune un ciclu rapid al flexiei /extensiei.

MOBILIATEA ARTICULARĂ
Este definită ca intervalul de mișcare în care articulația își poate desfășura amplitudinea.
Mobilitatea este analizată:
✓ Pasiv ꞊˃ când articulația este mobilizată de un terapeut, fără implicarea subiectului;

8
 ✓ Activ ꞊˃ atunci când articulația intră în mișcare cu ajutorul subiectului;

Evaluarea mobilității se măsoară prin gradul de REDOARE;

- opusul redorii este COMPLIANTA (o mărime care indică elasticitatea).

PROPRIETĂȚILE, CONTRACȚIILE FIBREI MUSCULARE

Din punct de vedere al capacităților contractile, există:
• fibre cu contracție lentă (FL) - tip I;
• fibre cu contracție rapidă (FR) - tip II
Mușchiul scheletic este inervat de motoneuronii alfa, care se împart în alfa-1 și alfa-2. Neuronii
alfa-1, inervează fibrele rapide, în timp ce alfa-2 sunt mai lente. Alfa 1 sunt mai groși; diferența
de grosime și de mărime este importantă, deoarece neuronii alfa 2, fiind mai mici și o viteză de
conducere mai lentă, sunt recrutați alfa la un prag de excitație mai mic; sunt recrutați în cazul
activităților care necesită o forță scăzută (ex.: menținerea posturii).
Prin contrast, neuronii motori alfa1, fiind mai groși, au un prag de excitație mai înalt și sunt
recrutați când e necesară o forță de contracție mare.

PROPRIETĂȚI METABOLICE
Fibrele musculare pot produce energie atât aerob (în prezența oxigenului), cât și anaerob
(fără oxigen).
Fibrele muscular umane sunt:
✓ oxidative ꞊˃ cu oxigen;
✓ glicolitice ꞊˃ fără oxigen.

➢ Fibrele lente se bazează în mod principal pe metabolismul oxidativ, pentru a produce

energie. Ne referim la ele ca fibre oxidative (SO-slow oxidative).
➢ Fibrele rapide au abilitatea de a lucra atât în mediul oxidativ, cât și glicolitic, sunt denumite
„Fast OXIDATIVE Glycolitic” (FOG).
➢ Alte fibre rapide, care funcționează în condiții de glicoliză, se numesc „Fast glycolitic”
(FG). Mai există fibrele neclasificate /nediferențiate Tip II C, existente mai ales la copii.

9
PILOMETRICA
Se mai definește: „săritura profundă”.
Este un exercițiu ꞊˃ antrenament, care implică secvențe concentric/excentrice a activităților
musculare.
Include activități ca: sărituri de la nivel mai înalt decât podeaua, cu ambele membre
inferioare, apoi, revenirea prin săritura la poziția inițială.
Deși mecanismele implicate nu au fost pe deplin elucidate, se emit următoarele explicații:
✓ ciclul scurtării /alungirii mușchiului, care implică proprietăți elastice ale mușchiului;
✓ reflexul miotatic;
✓ în timpul fazei excentrice a mușchiului (alungirea) se presupune că fusurile neuromusculare
sunt activate, intensificând astfel contracția musculară în timpul fazei concentrice.
Fiecare organ Golgi oferă informația despre tensiunea fibrei musculare, informaţia fiind transmisă
spre sistemul nervos central, precum și la cerebel. OG pot fi stimulate prin stretch-ing.

10