Electromiograma

Structura celulelor musculare

Tesuturile musculare sunt formate din fibre musculare a caror structură depinde de tipul
organului pe care îl reprezintă. Organele interne sunt caracterizate de tesuturi netede.
Musculatura ataşată scheletului este caracterizată de musuclatură striată iar muşchiul
cardiac de o strucutră specifică.
Tesuturile musculare striate sunt formate din fibre musuclare cilindrice lungi de cca 40mm
şi cu diametrul de (0.01....0.1)mm.
Caracterisitica structurală a fibrei musculare este anizotropia electrică care determină
conductivităţi diferite ale fibrei în direcţie longitudinală faţă de direcţia transversală.
Din punct de vedere structural fibra musculară este constituită din următoarele elemente:
- nucleul plasat spre exteriorul fibrei
- sarcolema care este membrana acoperitoare a fibrei. Ea este perforată cu un
sistem de canale tubulare „in T” care transmit excitaţia nervoasă din exterior spre
interiorul fibrei.

Fig. 1 Structura fibrelor musculare

În structura celulei musculare striate se disting miofibrele (Fig.1.c), acestea sunt unități
subcelulare, constituite din proteine organizate în structuri chimice numite miofilamente
(Fig 1d).

-9-

1
 Miofilamentele sunt constituite din proteine: miosine, actine, tropomiosine și
troponine, ale căror molecule sunt înlănțuite prin legaturi chimice care le conferă forma
alungită de filamente. Unitatea structurală elementară a unei microfibre, pe direcția
longitudinală este numită sarcomer (fig 8e). Prin examinare la miscroscop, se observă că
așezarea filamentelor în lungul fibrei formează, la nivelul fiecărui sarcomer, zone
întunecate și zone luminoase, ceea ce crează o imagine de ansamblu de striații, de unde
și numele de musculatură striată. În Fig.1e s-au marcat principalele striații cu literele A, I,
Z, H, standardizate în reprezentarea simbolică a sarcomerului. Sarcomerul este în același
timp și unitatea elementară de lungime a fibrei, care, prin deformarea sa, înregistrează
contracția musculară.

Contracția musculară

Studiile de miografie umană, au pus în evidenţă faptul că, în medie, contracția unui
mușchi scheletic se face în cca. 200 ms , iar relaxarea în cca. 600 ms. Aceste procese
sunt însoțite de variații ale geometriei muşchiului (lungime, volum).

Fig.2.Structura filamentelor musculare de actină şi miosină



Filamentele subțiri, cu diametrul de aproximativ 50 A sunt formate din lanțuri

moleculare de actină troponină și tropomiosină, fixate prin legături chimice și au o orientare
spațială spiralată.


Filamentele groase, cu diametrul de aproximativ 110 A sunt lanțuri formate din molecule
de miosină; acestea au o formă alungită aparte, cu un capăt mobil prin care se pot lega
chimic de moleculele de actină și un corp cu tija flexibilă, care le permite apropierea de
filamentele subțiri. În secțiunea longitudinală făcută la nivelul unei miofibrile reprezentată
în figura 1e se observă cum filamentele subțiri alternează cu cele groase, iar în figura 1d
se observă dispunerea spațială ordonată a filamentelor: fiecare filament subțire este
înconjurat de trei filamente groase, iar fiecare filament gros are în jurul său șase filamente
subțiri; rezultă astfel că la nivelul unei miofibrile numărul filamentelor subțiri este dublu față
de cel al filamentelor groase.
Pentru a se declanșa o contacție musculară are loc trasmiterea exictației pe cale
electrochimică prin intermediul neurotrasmițătorilor, la nivelul joncțiunilor neuro-musculare.
Pentru ca excitația să ajungă la nivelul fiecărei fibre și să pătrundă în adâncul structurii
miofibrilare, există o rețea de canale, cu diametre de ordinul a 100 m , care formează
sistemul tubular trasversal; aceste canale apar ca niște perforații la suprafața
sarcolemei și pătrund în adâncimea miofibrelor, în zonele dintre benzile luminoase și cele
întunecate. Fără a avea legătură directă cu tubulatura acestui sistem, dar în imediata
2
 2
apropiere a sa, se află reticulul sarcoplasmatic, care conține ioni de Ca . La activarea
joncțiunii neuro-musculare, neurotrasmițătorii activează de fapt membrana sistemului
tubular transversal, producând unde de depolarizare care pătrund în adâncimea
muschiului, pe traseele acestei tubulaturi și acționează asupra reticulului sarcoplasmatic,
2 2
eliberând ionii de Ca . Prezența ionilor de Ca asigură suportul energetic pentru
producerea contracției musculare, favorizând reacția de descompunere a ATP
(adenozintrifosfat), cu eliberare de energie. ATP reprezintă macromolecule care stochează
cantități importante de energie în legaturile chimice; ele sunt sintetizate în mitocondrii, ca
urmare a unor procese metabolice, diferite după categoria de muschi implicată și după
gradul de efort susținut.

Contracția musculară se realizează prin deplasarea longitudinală a filamentelor, printr-

o mişcare de alunecare a filamentelor subțiri față de cele groase. Lungimea unui
sarcomer poate varia aproximativ de la unu la trei, prin variația zonei centrale luminoase,
respectiv prin micșorarea distanței longitudinale dintre filamentele subțiri, de actină, în timp
ce filamentele rămâne aceeași. Deplasarea longitudinală a filamentelor de actină se face
cu un consum energetic asigurat de descompunerea adenozintrifosfatului (ATP). Într-o
poziție de contracție a muschilui, lanțul moleculelor de miosină este fixat de lanțul
moleculelor de actină prin legături chimice între aceste molecule (figura 2). În starea de
repaus legăturile sunt desfăcute. Pentru realizarea unei contracții, în prezența ionilor de
Ca 2 care au fost eliberați în zona reticulului sarcoplasmatic, intervin moleculele de ADP
(adenozindifosfat), care se combină cu moleculele de miosină, legatura chimică fiind
asigurată de de energia eliberată la descompunerea ATP ( adenozintrifosfat) în ADP
(adenozindifosfat) și P (fosfor). Între două poziții fixate, lanțul moleculelor de acțină
glisează după direcția longitudinală a fibrei, iar lanțul moleculelor de miosină nu-și
schimbă poziția. Deplasarea filamentelor subțiri poate fi sesizată prin variația lățimii zonei
centrale luminoase a sarcomerului (figura 3).

a) sarcomer în stare destinsă a miofibrei b) sarcomer în stare contractată a

miofibrei
Figura 3. Variația de geometrie a sarcomerului în procesul de contracție musculară
Energia eliberată în reacția de descompunere a ATP este folosită de lanțul de
moleculelor de miosină pentru a se deplasa longitudinal și a se fixa de lanțul de actină în
altă poziție decât cea de la care s-a plecat. Controlul proceselor chimice asociate
contracției este asigurat de celelalte categorii de molecule proteice din structura miofibrei,
2
tropomiosinele și troposinele, cât și din partea ionilor de Ca , necesari în descompunerea
2
ATP. Refacerea ionilor de Ca din reticululul sarcoplasmatic este un process
regenerative, bazat pe mecanisme de transport active al ionilor respective.

3
Electromiograma
Sistemul muscular este organizat, din punct de vedere strucutral, din unităţi motoare.
Acestea reprezintă cele mai mici unităţi care pot fi activate printr-un efort voluntar.
Inregistrarea potenţialelor de acţiune ale unei unităţî motoare sau a unei grupări de mai
multe unităţi motoare, se numeşte electromiogramă.
Semnalul generat de o singură unitate motoare este un semnal cu trei fronturi (faze), cu
durata de 3-15ms şi amplitudinea de 20-2000μV.
Semnalul elecreomiografic poate fi achiziţionat aplicând electrozi superficiali pe suprafaţa
pielii- caz în care se înregistrează activitatea muşchilor superficiali) sau folosind electrozi
interni (pentru înregistrarea muşchilor de profunzime).
Cu cât efortul este mai intens, cu atât mai multe unităţi motoare sunt activate. Semnalul
electromiografic va înregistra mai multe semnale cumulate. Rezultanta va avea o formă
mai complicată, în care nu mai poate fi indentificat răspunsul unei singure unităţi motoare.
In medie, amplitudinea unui semnal EMG achiziţionat pentru o grupare de unităţi motoare
se găseşte în domeniul (1.5- 10mV) pentru valorile maxime şi are energia dominantă în
zona (50-150)Hz.
In cazul unor afecţiuni musculare, forma potenţialului unei singure unităţi motoare este
modificată. Conducţia în lungul nervilor motori este încetinită, deoarece membrana
acestora nu mai poate asigura aceeaşi viteză de polarizare/depolarizare. In ansamblul
semnalului, aceasta conduce la desincronizarea sa.

Principalele aplicaţii ale semnalului electroencefalografic sunt:

- determinarea timpului de activare musculară la o comandă conştientă
- estimarea forţei produse de un muşchi
- aprecierea oboselii musculare prin analiza în frecvenţă a semnalului. Aprecierile
asupra semnalului se fac succesiv pe măsură ce funcţiile muşchiului afectat
evaluează în sensul refacerii sale. Pe măsură ce muşchiul se reface, mai multe
grupe de muşchi raspund la o comandă conştient contracţie. Evaluarea cantitativă a
numărului de unităţi motoare se face cu ajutorul integralei valorii absolute a
semnalului. Deasemenea viteza de propagare a semnalului de comandă creşte pe
măsură ce muşchiul se reface.
Electromiograma muşchiului sănătos relevă deasemena, concordanţa dintre intensitatea
efortului depus şi amplitudinea semnalului. Aceste informaţii pot fi corelate cu simetria
înregistrărilor pentru membrele pereche.

Sursele de zgomot care pot afecta achiziţionarea semnalului electromiografic sunt:

- zgomotul electromagnetic introdus de componenetele electronice de detecţie şi
înregistrare.
- Zgomotul electromagnetic ambienatl din zona de achiziţie. Dintre aceste cea mai
importantă este sursa de alimentare care introduce un semnal cu frecvenţa de
50Hz)
- Artefacte de mişcare a electrozilor pe suprafaţa pielii sau datorită mişcării cablului
de conectare electrod-amplificator. Domeniul de frecvenţă al puterii
corespunzătoare acestui zgomot este 0-20Hz. Datorită faptului că sunt în afara
domeniului de frecvenţă a semnalului, ele pot fi uşor filtrate.

4
.

5
6