Biofizica contractiei

musculare
BIOFIZICA CONTRACTIEI
MUSCULARE

1. Elemente de structura a muschiului striat

2. Contractia musculara, etape

3. Manifestarile mecanice ale contractiei

musculare

4. Aplicarea principiului I al termodinamicii

in cazul contractiei musculare

Musculatura reprezinta un element activ

care controleaza deplasarea structurilor
osoase si miscarile altor structuri. Miscarile
datorate muschilor se bazeaza pe
capacitatea fibrelor musculare de a utiliza
energia chimica procurata in procesele
metabolice, de a se scurta si de a reveni la
dimensiunile initiale.

Elemente de structura a muschiului striat

Muschiul striat este alcatuit dintr-un

manunchi (sute, chiar mii) de fibre
musculare. Fibrele musculare sunt celule
polinucleate marginite de o membrana
plasmatica - sarcolema, care inveleste
fascicule de miofibrile separate intre ele de
un sistem de tubuli si cisterne
membranoase care apartin reticulului
sarcoplasmic. In fibra musculara exista un
mare numar de nuclee si organite celulare
ca mitocondrii, ribozomi etc. (ura). Unitatea
morfofunctionala a miofibrilei este
sarcomerul (la homeoterme - lungime 2,2
mm). La microscop sarcomerul apare sub
forma unei succesiuni de benzi luminoase si
intunecate, care corespund unor filamente
longitudinale care se intrepatrund - aceste
filamente formeaza aparatul contractil.
Sarcomerele sunt separate prin  asa-
numitele linii Z. Filamentele aparatului
contractil sunt de doua feluri: filamente
subtiri ( 50Å) care se insera pe linia Z si
filamentele groase ( 100Å) (ura, ura). Banda
luminoasa I contine filamentele subtiri;
banda intunecata A contine filamente
groase care se intrepatrund cu cele subtiri,
iar in centru se afla banda H formata numai
din filamente groase. In sectiune
transversala se observa urmatoarea
imagine: fiecare filament gros este
inconjurat de 6 filamente subtiri si fiecare
filament subtire de 3 filamente groase.

Filamentele subtiri sunt alcatuite din trei

tipuri de proteine: actina globulara (actina
G) ( 42.000 D), tropomiozina si troponina.
Filamentul propriu-zis este format din doua
siruri paralele alipite formate din actina G,
ca doua lanturi torsionate (a-helixuri) (150-
200 molecule) care dau forma fibrilara (F-
actina) (ura).

Aceste filamente sunt insotite de cate doua

filamente de tropomiozina (70000 D)
situate in santurile formate de moleculele de
actina. Din loc in loc, la capetele
moleculelor de tropomiozina se gasesc
moleculele de troponina (50.000 D)(formate
din trei proteine). In general, o tropomiozina
insoteste 7 molecule de actina.

Filamentele groase sunt alcatuite din

molecule de miozina (500.000 D) (300-400
molecule) proteina fibrilara, asemanatoare
cu o bagheta subtire, terminata prin doua
capete globulare (aspect de crosa de
hochei) (ura). Partea fibrilara este numita
meromiozina usoara (MMU), cea globulara -
meromiozina grea(MMG). Aceasta din urma
are doua componente: S1 (solubila in apa) si
S2 - legatura cu cea usoara; intre ele se
poate face indoirea moleculei (ura).
Filamentul de miozina este format din
portiunea liniara, iar capetele globulare sunt
orientate lateral, la exteriorul filamentului
(ura), formand asa-numitele punti
transversale miozinice (expansiuni laterale).
S1 are mare afinitate pentru actina si
prezinta, in prezenta Mg++, activitate ATP-
azica. La randul ei, actina  are o mare
afinitate pentru miozina. Prin legarea celor
doua (actina si miozina) se formeaza
complexul actomiozinic care amplifica
activitatea ATP-azica a miozinei de 250 de
ori.

Fibra musculara este strabatuta de 2 retele

de canalicule: 1) un sistem de canalicule
dispuse longitudinal care strabat intreaga
sarcoplasma si sunt in contact strans cu
miofibrilele: reticulul sarcoplasmic. Acesta
se dilata la nivelul liniei Z formand cisternele
terminale (ura); 2) canalicule transversale
(tubulii T) de la nivelul miofibrilelor pana la
suprafata celulei, unde se deschid printr-un
por. Acestia se afla in vecinatatea liniei Z.
Cisternele reticulului sarcoplasmic si cu
tubulii alcatuiesc o triada. Cisternele
reprezinta rezervoare de ioni de Ca++
(concentratia de 1000 ori mai mare decat in
exteriorul lor )(contin cule in care
concentratia ionilor  de calciu este de
cateva ori mai mare decat in structurile
vecine) si acestia se elibereaza in cursul
contractiei musculare.

Muschiul relaxat

In repaus, concentratia sarcoplasmica a

ionilor de Ca++ este foarte mica ( 10-7 M). In
aceasta situatie locurile de legare ale actinei
cu miozina sunt mascate prin interpunerea
moleculelor de tropomiozina. Puntile
transversale MMG nu sunt legate de actina.
Deoarece miozina are activitate ATP-azica,
poate sa scindeze ATP in ADP si Pi (ura), cu
un turnover foarte scazut ( 25 s sau 2-
3/min.)  si produsii de scindare sunt eliberati
in sarcoplasma.

Contractia musculara

Contractia fibrei musculare implica trei

etape succesive:

1. excitatia fibrei;

2. cuplajul excitatie –contractie;

3. contractia propriu-zisa a fibrei.

1. Excitatia. Nervul motor mielinizat are

ramuri terminale nemielinizate. Acestea
parcurg o formatiune specializata a
sarcolemei formand sinapse neuro-
musculare (placa motorie)(ura). La nivelul
acestor sinapse incepe excitatia fibrei
musculare prin eliberarea moleculelor de
mediator chimic (acetilcolina) din terminatia
nervoasa in urma unui impuls nervos.
Moleculele de acetilcolina se fixeaza pe
moleculele receptoare ale membranei
postsinaptice, determinand deschiderea
unor canale cationice ale acesteia. Cationii
intra in fibra, interiorul acesteia devine local
pozitiv si in felul acesta se produce
potentialul de actiune. Acesta se
deplaseaza prin sarcolema in lungul fibrei,
iar prin membrana tubilor transversali in
profunzime.

2. Cuplajul excitatie- contractie. Tubulii

transversali sunt in legatura cu cisternele
reticolului sarcoplasmic. Depolarizarea
tubulilor duce, in momentul in care
potentialul de actiune ajunge in dreptul
cisternelor, la deschiderea canalelor de Ca.
Ionii de Ca++ sunt eliberati din cisterne, iar
concentratia lor in sarcoplasma creste de la
cca 0,1 M la 10 M (100 ori). Troponina
fixeaza ionii de Ca si in urma unei modificari
conformationale deplaseaza moleculele de
tropomiozina din santurile filamentului
subtire astfel incat locurile de legare ale
actinei cu miozina nu mai sunt mascate
(ura).

3. Contractia. Din acest moment se poate

forma complexul actomiozinic si contractia
incepe. Contractia implica eliberarea
energiei chimice necesare si fenomenele
mecanice care stau la baza producerii fortei,
respectiv scurtarii fibrei. Etapele ei sunt:

- In urma rearanjarii troponinei si

tropomiozinei extremitatea globulara S1 a
miozinei care dispune de 2 locuri de legare,
unul pentru actina, altul pentru ATP, se
fixeaza pe locul de legare actinic. Dupa cum
am spus mai inainte, miozina scindeaza ATP
in ADP si Pi si in repaus, dar eliberarea lor
este foarte lenta. Complexul ATP- miozina
are mare afinitate pentru G-actina.

- Prin formarea complexului actomiozinic

activitatea ATP-azica creste de 250 ori,
produsii de scindare sunt eliberati rapid, se
elibereaza energie, eliberarea Pi induce o
modificare conformationala a S2, iar puntea
(in pozitie perpendiculara atunci cand
produsii de scindare a ATP nu au fost inca
eliberati) se inclina cu 450 fata de filament
(ura, Alberts et al., 2002). Prin aceasta
inclinare ea antreneaza filamentul subtire,
deplasandu-l axial cu 7,5 nm in directia
zonei mediane si sarcomerul este scurtat.
Se dezvolta forta.

- Locul de legare ramanand liber, o noua

molecula de ATP este atasata (dupa 10-3 s)
si aceasta comanda desprinderea puntii de
filamentul subtire (ura). ATP este din nou
scindat, puntea se leaga din nou de filament
ìntr-o pozitie apropiata de linia Z si procesul
se repeta.

In felul acesta, puntile transversale se

comporta ca vaslele unei barci si
sarcomerul se scurteaza (ura, ura).
Hidroliza ATP este mai rapida ca in repaus.
Turnoverul creste la cca. 10/s. In felul acesta
ciclul biochimic al miozinei este continuat,
cand incepe contractia, de cel actomiozinic
(ura). Observatie: In timpul scurtarii
sarcomerelor nu se scurteaza filamentele -
ele se intrepatrund - gliseaza. Teoria glisarii
a fost elaborata in mod independent de
catre A. F. Huxley si H.E. Huxley in 1954.

In lipsa ATP, cum se intampla dupa moarte,

ciclul se intrerupe in faza in care puntea
este legata de filamentul subtire, fiind
inclinata la 450, legatura actomiozinica
devenind permanenta. Apare rigor mortis
(rigiditatea cadaverica).

Relaxarea

Dupa incetarea excitatiei se produce

relaxarea in urmatoarele etape: - se inchid
canalele de Ca++ din cisterne, se reface
concentratia de 103 ori mai mare in cisterne
decat in sarcoplasma, datorita pompei de
Ca. Prin scaderea concentratiei calciului,
proteinele filamentelor subtiri (troponina) isi
reiau conformatia, tropomiozina mascheaza
locurile de legare. Atat contractia cat si
mentinerea starii de repaus se fac cu
consum de energie. Exista muschi ale caror
sisteme contractile sunt reglate de ionii de
Ca++ prin actiunea acestora asupra miozinei
si nu prin intermediul sistemului troponina-
tropomiozina, asa cum exista si muschi care
pot apela la ambele sisteme de reglare a
functiei contractile.

Mecanismele de refacere a rezervei de ATP

Rezervele de ATP din muschi se pot reface

pe cateva cai:

Glicoliza anaeroba

Fosforilare oxidativa

Reactia creatin-chinazei (reactia Lohmann):

ADP + CP ATP + C

Reactia miochinazei:

ADP + ADP ATP + AMP

Muschiul glicerinat

Fibra musculara tratata cu solutie de

glicerina - devine partial (sau chiar total)
lipsita de sarcolema, tubi transversali si
reticul sarcoplasmic (o asemenea stare
poate fi creata si prin tratare cu detergenti
sau prin microdisectie). Se constata ca si in
asemenea fibre se pot desfasura cele 2
cicluri daca se modifica concentratia de ioni
de Ca++ si ATP in solutia in care se afla fibra.
In solutie lipsita de ATP -rigor mortis. La
adaugare de ATP - relaxare. La adaugarea
ionilor de Ca++ se produce contractia. La
indepartarea ionilor de Ca++ (cu EDTA,
EGTA -chelatori) se produce ori relaxarea,
ori rigor (depinzand de prezenta ATP).

Manifestarile mecanice ale contractiei

musculare

Tipuri de contractie

Muschiul dezvolta o forta de contractie

egala si de sens contrar fortei careia i se
opune. In functie de marimea acestei forte
muschiul se poate scurta, alungi sau poate
pastra aceeasi lungime.

- Contractie izotonica - muschiul se

contracta contra unei forte exterioare
constante (ridicarea unei greutati). -
Contractie neizotonica - forta variaza ca
marime - intinderea unui resort.

- Contractie izometrica - contractie in care

lungimea muschiului nu se modifica, dar
tensiunea in el creste. Forta dezvoltata este
egala cu cea care trebuie invinsa (contractia
posturala sau pentru sustinerea unui
obiect). Muschiul nu efectueaza lucru
mecanic.

- Contractia tetanica - Prin stimulare cu un

impuls unic muschiul se contracta sub
forma unei secuse unice (intervalul intre
stimuli trebuie sa fie mai lung decat timpul
necesar contractiei si relaxarii); la stimulare
repetitiva cu o anumita frecventa, peste o
limita data, contractiile individuale
fuzioneaza intr-o contractie unica -
contractie tetanica (ura). Frecventa depinde
de tipul de muschi (mai mare la muschii
rapizi)(musculatura oculara 350
stimuli/secunda, muschi solear 30).

- Alungirea muschiului - daca forta

exterioara este mai mare decat valoarea
maxima a fortei pe care o poate dezvolta
muschiul, acesta se alungeste cu toate ca
se contracta activ.

Relatia forta-lungime

Forta generata intr-o contractie musculara

depinde de distanta dintre extremitatile sale
- deci de lungimea sarcomerelor sale. Ea
are valoarea maxima pentru o lungime
initiala a fibrei  (in repaus). Daca este intinsa
peste aceasta lungime si determinata sa se
contracte, sau contractia porneste de la o
lungime mai mica, forta de contractie
descreste (ura, ura).

Pentru a explica aceasta dependenta

trebuie sa se tina cont de numarul de punti
transversale implicate in contractie (ura).
Daca un muschi este intins peste o lungime
a sarcomerelor de 3,6 mm, nu mai are loc
intrepatrunderea filamentelor groase si
subtiri, deci nu se poate forma complexul
actomiozinic si forta va fi nula. Forta
maxima atunci cand toate puntile sunt
implicate in interactiunea actomiozinica. La
muschiul scurtat  apare o interpatrundere
suplimentara a filamentelor subtiri
apartinand aceluiasi sarcomer repezentand
un obstacol in interactiunea actomiozinica.
F =0 cand filamentul subtire atinge linia Z
din partea opusa.

Relatia forta-viteza de scurtare (A.V.Hill)

Viteza de scurtare a unui muschi depinde

de forta exterioara ce trebuie invinsa (deci
de forta de contractie la un moment dat).
Astfel, un obiect usor este ridicat mai rapid,
unul mai greu, mai lent. Ecuatia care
reprezinta acest proces, ecuatia Hill:

(F+a)(v+b) = (Fmax +a)b

Aceasta este ecuatia unei hiperbole (ura).

F- forta de contractie, v-viteza de
contractie, a,b, -constante (a-dimensiune
de forta, b de viteza). Fmax - forta maxima
dezvoltata de muschi pentru o anumita
lungime initiala la care se declanseaza
contractia (izometrica).

De aici, viteza de contractie va fi:

v = (Fmax -F)b/(F+a)

Se obtine viteza maxima, vmax, pentru F=0.

La forte mari muschiul se alungeste si nu

mai respecta relatia Hill.

Puterea dezvoltata de muschi

P = Fv = F(Fmax -F)b/(F+a)

Puterea este nula pentru F = 0 si F = Fmax

(izometrica) (ura). Ecuatia Hill corespunde
unei curgeri vascoase (frecarea la nivelul
puntilor in glisare).

Aplicarea principiului I in cazul

contractiei musculare

La scurtarea unui muschi cu Dx, impotriva

unei forte F, se efectueaza un lucru mecanic
L = FDx.

Atat in repaus, cat si in contractie, muschiul

degaja caldura. Caldura disipata (ura) de
muschi este :

- Q1 - caldura de repaus;

- caldura de contractie, care la randul ei

este caldura de mentinere a fortei de
contractie Q2 si caldura de scurtare Q3
(proportionala cu gradul scurtarii);

- caldura de relaxare Q4, care se produce

imediat dupa incetarea stimularii;

- caldura de restabilire Q5, care se produce

in urma reactiilor chimice de regenerare a
ATP. Intrucat pentru acest din urma proces
este necesar un timp mult mai lung, el nu