O suflare leneșă de vânt fugărește agale câțiva norișori care se jucau pe

cer, ca pe un imens teren de fotbal, de un albastru imaculat. Doar discul

incadescent, suspendat între cer și pământ le stă în cale, picurându-și razele
calde peste natura încremenită. Liniștea profundă este din când în când
întreruptă de bătăile ritmice ale unei ciocanitori ce-și caută de mâncare.
Afară este în sfârșit primăvară, natura învie, iar odată cu ea și
sufletele celor ce iubesc să simtă din nou parfumul îmbătător al ghioceilor, după
iarna lungă si geroasă ce tocmai a trecut. Mă ridic fericit din pat, cu gândul că
ies din nou afară si admir din nou natura.
Imediat sunt izbit de un peisaj feeric, foarte multe culori vii și
luminoase, foarte multe miresme ce îmi gâdilă nasul, toate astea sub un cer de
un albastru infinit, aproape transparent, cu doar câțiva nori pufoși ce plutesc
liniștiți.
În timp ce priveam amețit la frumusețea ce mă înconjoară, o mică
rândunică a zburat atât de aproape de mine încât i-am simțit adierea aripilor
peste umeri. S-a așezat pe ramura înmugurită a cireșului bătrân ce veghează
parcul și a început să ciripească fericită, cântând parcă un sonet în cinstea
primăverii.
Natura îți înfățișează cele mai frumoase tablouri pe care le-ai putea
vedea vreodată. Trebuie să o prețuim, căci fără ea, obosiți de albul interminabil
al zăpezii, nu ne-am mai putea bucura în fiecare primăvară la revederea
mirificului peisaj colorat.