Sunteți pe pagina 1din 3

Sunteți auditor în cadrul unui cabinet de audit și participați împreună cu echipa la

misiunea de audit statutar a situațiilor financiare aferente anului 2021, emise de


compania Flowers SRL („Societatea”). Despre compania Flowers, ați obținut în cadrul
misiunii de audit, următoarele informații: nu este inclusă în categoria entităților de
interes public, activează de 10 ani pe piața producției și comercializării de plante
ornamentale; din punct vedere al reglementărilor contabile, aplică OMFP 1802/2014 cu
modificările și completările ulterioare; este al treilea an în care compania își auditează
situațiile financiare, auditorul precedent având un mandat de 2 ani; opinia formulată de
auditorul precedent în cei de 2 ani, a fost una nemodificată.
Situaţiile financiare neauditate ale „Flowers SRL” la data de 31 decembrie 2021 includ
următoarele informații: total active 40 milioane lei; cifra de afaceri 8 milioane lei; profit
net 900 mii lei.
Comparativ cu exercițiul financiar 2020, compania a înregistrat un trend ușor ascendent
al indicatorilor de performanță financiară, dar descendent comparativ cu perioada ante-
pandemie. Astfel, informațiile financiare aferente exercițiului financiar 2020 sunt
următoarele: total active 35 milioane lei; cifra de afaceri 7,5 milionae lei; profit net 800
mii lei. Stocurile reprezintă 30 % din totalul activelor companiei.

Un obiectiv important al conducerii companiei este dezvoltarea activității prin achiziția


de echipamente specifice de ultimă generație și prin extinderea tipologiei plantelor
exotice. Pentru realizarea acestui obiectiv, conducerea intenționează să contracteze
credite bancare.

Pe baza probelor și testelor de audit efectuate în cursul misiunii, ați identificat informațiile:

a. Principalele stocuri sunt exact și exhaustiv delimitate în contabilitate din punct


de vedere structural: materii prime, produse finite, mărfuri, producție în curs de
execuție.

b. Compania nu deține stocuri cu mișcare lentă.

c. Răsadurile de plante ornamentale achiziționate de către companie sunt


utilizate atât pentru vânzare, cât și pentru plantarea în sere și continuarea
procesului de creștere și recoltare în vederea vânzării.

d. În ceea ce privește evaluarea inițială a tuturor stocurilor, conform Manualului de


politici contabile al companiei Flowers, acestea sunt evaluate la cost de
achiziție/cost de producție/valoare justă.

e. Pentru evaluarea tuturor stocurilor la ieșire, Manualul de politici contabile al


companiei Flowers prevede metoda costului mediu ponderat.

f. În vederea prezentării în situațiile financiare, Manualul de politici contabile


prevede evaluarea stocurilor la cost mai puțin ajustările pentru depreciere.

g. În anul 2021, pentru evaluarea la ieșire a stocurilor de mărfuri, compania a


adoptat metoda FIFO. În situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2021,
nu au fost prezentate informații referitoare la noua metodă de evaluare la ieșire.

h. Pentru organizarea inventarierii stocurilor, compania a agreat metoda


inventarului permanent, conform Manualului de politici contabile.

i. Reducerea comercială în valoare de 2.000 lei acordată ulterior conform facturii


aferentă lunii decembrie pentru vânzarea de brazi argintii, a fost înregistrată în
luna ianuarie 2022, ca urmare a omisiunii angajatului responsabil cu predarea
documentelor la departamentul Contabilitate.

j. Factura aferentă achiziției de magnolii în valoare de 5.000 lei nu a fost găsită. Pe


baza confirmărilor primite de la furnizor se constată existența facturii și a
rulajelor aferente acesteia. Există Nota de intrare-recepție, iar achiziția fost
înregistrată în Registrul-Jurnal.

k. Costul de producție al brazilor albi decontat în luna decembrie 2021 în baza


rapoartelor de producție a fost supraestimat cu suma de 50.000 lei.

l. Pentru stocurile de răsaduri de hortensii achiziționate în anul 2021, cheltuielile


cu transportul acestora, facturate separat de către furnizor, au fost recunoscute la
cheltuielile curente ale exercițiului; cheltuielile cu transportul însumează 4.000
lei.

m. Reducerea comercială în valoare de 500 lei înscrisă pe factura de achiziție de


palmieri aferentă lunii decembrie 2021 a fost recunoscută în contabilitate ca o
cheltuială financiară.

Cerințe:
1. Precizați care sunt obiectivele de audit pe care trebuie să le aibă în vedere
auditorul la secțiunea Stocuri și producție în curs de execuție conform Ghidului
privind auditul calității.
Obiectivele sunt:
- Daca acestea exista
- Daca sunt înregistrate corect
- Sa apartina clientului
- Sunt prezentate conform legislației
- Sunt in conformitate cu manualul de politici, politica este aplicata în mod
consecvent

2. Precizați care sunt factorii de reglementare pe care i-ați putea lua în considerare
conform ISA 315 Identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă prin înțelegerea entității și a mediului său.

Principiile contabile conform OMFP 1802/2014


Fiscalitate
Legislatia privind numerarul, schimbul valutar
Restricționare preturi de vânzare în anumite sectoare și pentru anumite produse
Principiile contabile si practicile specifice sectorului de activitate
Dispozitiile privind mediul care afecteaza sectorul de activitate si activitatea entitatii

3. Precizați ce procedură de audit aplicați la inventarierea stocurilor la 31.12.2021. Ca


urmare a participării la inventariere, precizați care sunt aspectele pe care le veți
avea în vedere din perspectiva testelor de fond conform Ghidului privind auditul
calității.
Auditorul financiar participa la inventar sub forma de observator, verificând dacă
se respecta procedura inventarierii.
Procedura aplicata de auditor este observarea.
Aspecte:- comportamentul personalului care efectuează inventarul
-Sunt respectate instrucțiunile

4. Calculați pragul de semnificație global, respectiv funcțional pentru stocuri și argumentați.

Profitul net a crescut cu 12,5%


Cifra de afaceri 6.66% cel mai constant indicator
Total active 14.28%
Cifra de afaceri este reperul
Pragul de semnificație global 1%*CA=80.000 (primul an de auditare, sumele mici cumulate
pot fi semnificative)
Funcțional =30%*80.000=24.000

5. Precizați care este scopul calculării pragului de semnificație funcțional de către


auditor în etapa de planificare conform ISA 320 Pragul de semnificație în
planificarea și desfășurarea unui audit.

-Sa stabilească amploarea procedurilor de audit


-Scopul calcularii acestuia este pentru a reduce la un nivel adecvat de scazut
probabilitatea ca totalitatea denaturarilor necorectate sau nedectate din situatiile
financiare sa depaseasca pragul de semnificatie stabilit la nivelul situatiilor
financiare ca intreg.

6. Prezentați și argumentați pe baza raționamentului profesional, ajustările de audit pe care le


veți propune pentru aspectele evidențiate în enunț, conform OMFP 1802/2014.

1. Principiul permanentei metodelor - note explicative în care se explica influenta


schimbararii metodei de la un an la altul,
2. sa includă note la bilanț privind schimbarea metodei și consecințele,
3. inregistrarea facturii de reducere în luna decembrie,
4. la factura lipsa se solicita o copie,
5. reducerea costului cu 50.000 pentru supraevaluarea costului de producție 345=711 -
50.000
6. Costul de transport trebuie inclus în costul de achiziție al mărfurilor, reducerea dacă se
primește la achiziție, se scade val mărfii cu val reducerii, dacă este acordata ulterior și
nu mai exista stoc, se contabilizează cu ajutorul 609

S-ar putea să vă placă și