Ion

de Liviu Rebreanu

Recenzie

Liviu Rebreanu este unul din puțini scriitori care se apucă să scrie după ce
stăpânește toate informațiile universului pe care are de gând să le construiască. Nu
este un scriitor spontan care se bazează pe inspirație, este un scriitor cerebral care
gândește în amănunt și reglează relația dintre ansamblu și carte. Face în așa fel încât
romanul să dea impresia impulsului vieții, să pară un corp “sferoid” (se poate observa
simetria dintre început și sfârșit).
Toți specialiștii recunosc că Ion, publicat în 1920, este o capodoperă a prozei
românești, fiind considerat de anumiți critici primul roman modern, și adevărul este că
romanul Ion prezintă două problematici majore (socială și națională) prin care se
surprinde psihologia personajelor printr-o viziune obiectivă, metodă nemaivăzută la
acea vreme.
Este unul din puținele romane citite până acum care, pe lângă o poveste,
ilustrează foarte bine psihologia și evoluția personajelor. M-a surprins într-un mod
plăcut modul în care Ion, personajul principal, a fost construit de către autor. Consider
că principala deviză pe care personajele o au este: viața înseamnă egoism. Ion
reprezintă cel mai bun exemplu în această situație, dispus să facă orice pentru a pune
mâna pe bogațiile lui Vasile Baciu.
Sunt multe de spus despre acest roman, însă mă voi rezuma la psihologia
personajelor care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul operei. Pentru că am fost
foarte sensibilizată și șocată de situația jalnică în care Ana se afla, voi începe cu ea.
Ana reprezintă un “pion” în jocurile lui Ion, fiind batjocura lui și a propriului
tată. Aceasta este păcălită încă de la început de fiul Glanetașului, făcând-o să creadă
că o iubește, motiv pentru care Ana insistă să se mărite cu Ion. Reacția Anei la iubire
și nevoia de a iubi necondiționat reprezintă rezultatul unor traume din copilărie. Ana a
dus lipsa de mamă, deci de iubirea mamei, lucru care a afectat-o mai târziu în
deciziile pe care le-a luat. Ana tânjea după iubirea lui Ion motiv pentru care a suportat
bătăile tatălui său. Deși dă impresia de slăbiciune și fragilitate în astfel de momente,
este o persoană puternică, reușind să facă față pe parcurs multor bătăi și batjocuri.
Ceea ce m-a surprins cu adevărat este faptul că Ana, singurul personaj pur, care nu
face rău nimănui, ajunge batjocura tuturor și duce o viață umilă. Există momente în
care nu gândește rațional, sau raționalul ei nu coincide cu realitate, fiind un rezultat al
comportamentului tuturor oamenilor din jurul său. Una din reacțiile care m-a suprins
cel mai mult este atunci când, deși Ion o bătea, ea încă considera că acesta o iubește.
Singurul lucru care îi dădea putere era dragostea care credea că Ion o simte pentru
aceasta. Când și-a dat seama că Ion nu o iubește, singura fărâmă de motivație care îi
rămăsese i se distruse în fața ochilor. În final a ajuns să își disprețuiască și propriul
copil, motivul fiind faptul că seamănă cu Ion.
Ana este un personaj unic, cu o psihologie și gândire greu de explicat și înțeles,
care m-a impresionat foarte mult prin puterea pe care a avut-o de-a lungul
întâmplărilor, chiar dacă a avut un final premeditat.
Cel de-al doilea personaj, care probabil nu m-a impresionat doar pe mine,este
Ion. Dacă Ana m-a șocat prin soarta pe care o are și mi-a stârnit sentimentul de milă,
Ion, la prima vedere, mi-a stârnit sentimentul de dispreț. Este un personaj pe care îl
respect pentru inteligența și ambiția de care dă dovadă, însă îl disprețuiesc pentru
comportamentul brutal pe care îl are în anumite momente. Principala lui problemă o
reprezenta îmbogățirea, dorind cu orice preț să aibă pământ. Această iubire de pământ
cu timpul a devenit obsesivă și exagerată, motiv pentru care săvârșește anumite
gesturi fără să își dea seama pe moment. Obsesia aceasta îl orbește, și îl transformă
într-o ființă egoistă, fără scrupule. Chiar și atunci când pune mâna pe pământuri,
continuă cu aceeași atitudine, devenind chiar paranoic. Are o psihologie care merită
studiată, fiind un rezultat puțin hiperbolizat al omului iubitor de avere, tip de oameni
pe care îl întâlnim și în ziua de azi. Este adevărat că această “sete” de avere este
alimentată de perioada în care trăiește și societatea care pune mult accent pe acest
lucru. Reprezenta o vreme în care oamenii bogați aveau privilegii și erau tratați altfel.
Deși îi apreciez inteligența cu care reușește să manipuleze oamenii astfel încât să
primească ceea ce dorește, este un om fără scrupule și obsedat de pământ.
În opinia mea, romanul merită citit fără nicio ezitare, deoarece este o capodoperă
a literaturii romane, ilustrând personaje incomparabile care dispun de psihologii
diferite și profund construite si dezvăluite prin numeroasele conflincte interioare .Așa
cum spune însuși Liviu Rebreanu “a crea oameni nu înseamnă a copia după natură
indivizi existenți”.