Caracterizare Ion- Liviu rebreanu

Liviu Rebreanu este unul dintre creatorii romanului românesc interbelic obiectiv, de inspirație realistă.
O creație reprezentativă a acestui autor o constituie romanul Ion, publicat în anul 1920, capodoperă a
genului epic, ce înfățișează universul rural de la începutul secolului al XX-lea, când problema principală a
satului transilvănean era dorința de a avea pământ.
Ion este personajul principal al romanului cu același nume scris de Liviu Rebreanu . El este un
țăran simplu, dintr-un sat din Maramureș, care trăiește în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ion este
descris ca fiind un bărbat în puterea vârstei, puternic și cu un fizic robust, dar cu o minte mai puțin
dezvoltată.
În ciuda lipsei de educație formală, Ion este dotat cu o intuiție înțeleaptă în ceea ce privește viața la
țară și este foarte priceput în a se descurca în natură. El trăiește o viață simplă și muncitoare, lucrând
pământul și fiind implicat în toate activitățile agricole ale comunității. Ion este un bărbat așezat la casa
lui, care respectă tradițiile și obiceiurile locale.
Deși la început pare un personaj în aparență obișnuit, viața lui Ion se schimbă dramatic când o
întâlnește pe Ana, o fată frumoasă și bogată dintr-un sat vecin. Ion se îndrăgostește de ea și această
pasiune devine forța de bază a acțiunii romanului. El se străduiește să-și îmbunătățească situația socială
și materială pentru a câștiga inima Anei și a se căsători cu ea.
Ion este portretizat ca un personaj complex, cu calități remarcabile, dar și cu defecte evidente .
El este un exemplu al lutului omului simplu și vulnerabil, prins în labirintul trăirilor intense și al alegerilor
dificile. Romanul explorează lupta lui Ion pentru dragoste și respect într-o societate rigidă și nemiloasă,
arătând cum factorii sociali și economici pot influența și distruge destinul unui om.
Ion este caracterizat în romanul „Ion” prin diferite mijloace, atât directe, cât și indirecte.
Caracterizarea directă a personajului Ion este realizată de către narator și de către alte personaje
din roman.
Personajul Ion este caracterizat prin intermediul naratorului, care, în scena horei, îl descrie într-un
mod direct: “Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut”. Prin
această descriere, naratorul anticipează comportamentul ulterior al personajului. Avand cunoaștere
profundă despre personajul său, naratorul scoate în evidență calitățile acestuia: “Era iute și harnic, ca
mă-sa. Unde punea el mână, punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca o ibovnică”.
Este punctată, de asemenea, afirmația: “iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil”. Aceste
comparații subliniază sentimentul de dragoste pentru pământ, care i-ar fi conferit o poziție onorabilă în
ierarhia socială și respectul consătenilor, într-o comunitate rurală unde averea reprezenta o distincție
deosebită. Compararea pământului cu mama și ibovnica, două figuri feminine semnificative în viața unui
bărbat, sugerează sentimentul de protecție și securitate pe care pământul i le-ar fi adus.
Portretul lui Ion este întregit și prin descrierile directe ale altor personaje. Pentru Vasile Baciu, Ion
este “hotul”, “sărăntocul” și “tâlharul”, în vreme ce pentru Ana, el este “Ionică, norocul meu”. Preotul
Belciug îl consideră “stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic”, “un obraznic” ce merită “o lecție”, însă după
ce Ion renunță la pământurile bisericii, este descris ca un “mândru creștin”. Pentru Titu Herdelea este “o
canalie”. Chiar și mama sa îl numește “proclit și salbui”. Astfel, Ion este descris ca un bărbat dur, violent,
egoist și furios pe lume pentru că nu are pământ.
Naratorul îl descrie pe Ion ca fiind “Iute și harnic ca mă-sa” și “Se simțea mic și slab ca un vierme pe
care să-l calci în picioare”, contribuind la o imagine complexă și profundă a personajului.
În concluzie, prin caracterizare directă realizată de narator și alte personaje, Ion este reprezentat ca un
personaj complex, cu multiple fațete și emoții. În ciuda lipsei de avere, el este descries ca fiind “iute și
harnic ca mă-sa”, iar dragostea lui pentru pământ este evidențiată repetat.
 Caracterizarea indirectă a personajului Ion este realizată prin intermediul limbajului și
comportamentului său:
Caracterizarea indirectă prin acțiuni: Ion este un om al acțiunii. Acest lucru este clar prin modul
în care își petrece zilele lucrând pe pământ, săpând și plantând. Transpirația care îi curge pe față sub
soarele arzător este o mărturie a muncii sale intense și a dedicării sale pentru munca sa, semnalându-ne
că el este un om puternic și stăpân pe situație.
Caracterizarea indirectă prin gesturi: Gesturile lui Ion vorbesc mai mult decât cuvintele sale. El
întinde mâna pentru a ajuta pe cei în nevoie, un gest care denotă o inimă generoasă. Contactul său
vizual direct cu cei din jur sugerează că este o persoană de încredere. Deși nu este un vorbăreț,
răspunsurile sale sunt directe și concise, ceea ce arată o mentalitate practică și eficientă.
Caracterizarea indirectă prin comportament: Ion pare a fi un personaj robust, dar cu o latură
sensibilă. Aceasta este evidentă în dragostea lui pentru natură și în felul cum își îngrijește grădina. Deși
pare a fi un om tăcut, comportamentul său este plin de viață și de energie, fie că este săpând în pământ
sau îngrijindu-se de plantele sale.
Caracterizarea indirectă prin fapte: Ion este un om muncitor, lucru demonstrat de faptele sale. El
este dispus să lucreze ore întregi în soarele arzător, transpirând în timp ce lucrează. Acest lucru nu numai
că ne arată cât de dedicat este el muncii sale, dar ne arată și că este un om de acțiune, care nu irosește
timpul cu vorbe inutile.
În concluzie, prin acțiunile, gesturile, comportamentul și faptele sale, Ion se arată a fi un om
muncitor, dedicat, robust, dar și sensibil, generos și practic. Caracterul său este complex și bogat,
iar aceste aspecte ale personalității sale sunt mai clar evidentiate prin ceea ce face decât prin ceea
ce spune.
De asemenea, personajul Ion se caracterizează și prin propriile sale cuvinte și acțiuni
(autocaracterizare).
Autocaracterizarea lui Ion este una de autocritică, în care el își denigrează propria sa capacitate,
exprimându-și nefericirea în raport cu propria sa condiție: „Mă moleșesc ca o babă năroadă. Parcă n-aș
mai fi în stare să mă scutur de calicie.” Aceasta ilustrează faptul că Ion este constient de slăbiciunile sale
și se străduiește să le înfrunte.
În alte momente, Ion pare să aibă o încredere de sine mai accentuată. Acesta se descrie ca fiind
capabil să își urmeze propriul cap, în special în momentele în care se simte înșelat sau lăsat în urmă.
Când se simte nesuportat în mod corespunzător de învățătorul Herdelea, Ion îi reproșează: „Bine m-
ai sfătuit domnule învățător! Mai bine nu mă sfătuiai și mă lăsai în pace să stau închis atunci două
săptămâni, decât să stau acum două luni ori poate și doi ani! … Lasă că am aflat și noi cum s-au întors
lucrurile, că doar nu suntem tocmai așa de proști. Oi ști și eu să mă feresc și să umblu după capul meu.”
Ion își exprimă și regretul pentru momentele de slăbiciune, în care a fost tentat să-și abandoneze
responsabilitățile pentru o dragoste efemeră. Se acuză pe sine, mărturisind: „Aș fi o nătăfleață să dau cu
piciorul norocului”, referindu-se la dorința de a fugi cu Florica, renunțând astfel la Ana.
Pentru Titu Herdelea este “o canalie”. Chiar și mama sa îl numește “proclit și salbui”. Astfel, Ion este
descris ca un bărbat dur, violent, egoist și furios pe lume pentru că nu are pământ.
Prin urmare, Ion este portretizat ca un personaj intens și profund, care luptă cu pasiune și furie pentru
ceea ce își dorește, într-un context social care îl privește cu admirație, respect, dar și cu judecată și
dezaprobare.