FACULTATEA DE DREPT ,,SIMION BARNUTIU”

Tema: Judecata cetei de bătrâni

Materia: Etnologie Juridică

Student: Andronache
Cristina
Drept ID, anul II
Etnologie este un termen care provine din: cuvântul grec ethnos (grup uman cu trăsături
comune, tagmă, societate de indivizi asemănători), tradus în epoca modernă drept etnie, grup
lingvistic sau rasial, comunitate, popor, națiune

Etnologia juridică poate fi definită ca acea ramură a etnologiei generale care tratează aspectele
juridice ale civilizaţiei şi culturii arhaice şi populare, ca părţi constitutive ale concepţiei
despre existenţă şi lume şi ale modurilor de organizare normativă a vieţii; în alte cuvinte,
etnologia juridică studiază dreptul cutumiar al societăţilor arhaice

Pentru perioada feudală organul de conducere sătească al obştilor ţărăneşti din cele trei ţaări
române era denumit „ sfatul satului ” sau „ sfatul bătrânilor ” ori „ sfatul oamenilor buni ”,
„ sfatul oamenilor zdraveni ” iar legislaţia sătească era denumită „legea ţării” sau „obiceiul
pământului”.

Organul sătesc de conducere ca şi legislaţia sătească ocupau locul al treilea după „domnie” şi
„ dregătorie ”, respectiv după „ pravilele împărăteşti ” şi „ pravilele boiereşti ”.

Sfatul satului,aşa cum s-a constatat din analiza materialelor de arhivă şi teren, a fost o
comunitate de vârstă a ,,oamenilor înţelepţi” socotiţi astfel pentru că erau bătrâni Sfatul
satului era un organ instituţional complex care îngloba mai multe suborgane cu atribuţii
distincte şi interdependente. Din sfatul satului făceau parte trei unităţi social-culturale a căror
activitate era coordonată de nucleul de bătrâni din sat. Ceata sfatului satului se subdividea în
trei cete de vârstă deosebite între ele: ceata bătrânilor, ceata oamenilor zdraveni, ceata
feciorilor.

Ceata bătrânilor era alcătuită din sexagenarii şi septagenarii satului, adică din oameni
întelepţi, cu o minte ageră şi cu o reputaţie nepătată, pentru a putea face faţa nevoilor
conducerii locale. Aceştia erau căpetenii de drept şi de fapt, legiuitorii, executorii, judecătorii
şi administratorii satului.

Ceata oamenilor zdraveni era alcatuită din oameni maturi aleşi în numele categoriilor
profesionale existente în sat. Aceştia puteau locui şi în afara vetrei satului, pe moşia satului.

Ceata feciorilor era alcătuită din tineretul satului. Ea alcătuiă unitatea de pază a satului,
echipa de ştafete ce ducea veştile în sat, grupul strigătorilor peste sat care organiza
ceremoniile festive de peste an. În ea erau primiţi numai feciorii care la „ sorocul primirii lor ”
adică de Anul Nou, trecuseră deja ritul de iniţiere numit „ intratul în horă ” din duminica
Paştilor.

JUDECATA CETEI DE BATRANI

Sfatul satului, organiza intern obstea sateasca libera si aservita. Sfatul satesc liber avea
capacitate juridica deplina de conducere, coordonare, judecata si executie in sat. Sfatul satesc
aservit avea o capacitate juridica restransa ; el era numai un organ de executare locala a
dispozitiilor si judecatii domeniale. Sfatul satesc al unei asezari libere conducea conform cu
traditia locala, impartea dreptatea celor care i-o solicitau, recompensa moral pe fruntasi si
gospodari, reprezenta satul in relatiile intersatesti si fata de organele dregatoriei si ale
domniei.In structura lui traditionala era alcatuit, asa cum am aratat, din trei subunitati de baza
din care cea mai importanta era ceata de batrani a satului. In aceasta ceata intra initial un
numar impar de batrani astfel ca hotararea sa se poata lua, cum am spune noi astazi, cu
majoritate de voturi. Numarul cetasilor se putea ridica pana la o unsprezecime din cifra totala
a batranilor din sat.Conform zicalei : « Batranii sunt sfintii satului » erau cooptati printre
cetasi numai cei in varsta cu o « viata nepatata » ajunsi la cel mai inalt grad de intelepciune.
Cand in sat nu existau batrani suficienti pentru a acoperi nevoile functionale ale cetei se
cooptau batrani nepatati din satele vecine ; de unde si zicala : « Cine n-are batrani sa-i
cumpere ».Ceata de batrani o data aleasa si inscaunata, devenea inamovibila ; ea era acceptata
ca atare de dregatorie si era tolerata de domnie. Atata timp cat faceau parte din ceata de sfat,
batranii satului nu puteau fi insultati, maltratati sau detinuti de vreun organ domenial fara ca
satul sa se rascoale. Dregatoria nu avea putere legala asupra cetei de batrani iar domnul tarii
evita sa-i incalce drepturile.

 Obiectul activitatii juridice a cetelor de batrani; vetele de batrani din sfatul satului
exercitau dreptul de judecata locala in conformitate cu obiectivele justitiei autonome a
obstilor satesti.Acest drept de judecata locala se referea la tot ceea ce privea
organizarea si administrarea satului feudal, la institutiile satesti, la gospodaria
sateasca, la convietuirea pasnica intre satele vecine ce alcatuiau o unitate zonala
numita in trecut « tara ».Ceata de batrani aplica traditia juridica locala fixata in
obiceiul pamantului sau crea « legi » proprii, adica obiceiuri juridice noi, in cazul in
care traditia nu stabilea sau nu sugera solutii.
 Cand actiona ceata de batraniCa institutie juridica ceata de batrani actiona periodic
dar si accidental. Periodic, in perioada marilor sarbatori de peste an (Craciun, Lasatul
Secului, Pasti, Rusalii etc.) cand judeca direct (constituita in complet de judecata) sau
indirect ( prin cetele de judecatori din subordine : ceata pastorilor, ceata strigatorilor
etc.).In aceste conditii alcatuia la hotare, in tinda bisericii sau in vreo gospodarie din
sat « scaunul de judecata ». Aceasta a fost prima si cea mai veche functie a cetei de
batrani, judecata dupa traditie a conflictelor intersatesti Accidental, ceata de batrani
se constituia ori de cate ori era solicitata de o nevoie presanta vicinala.
 Tehnica de judecata; Judecata cetelor de batrani prezinta la romani doua forme relativ
distincte ale scaunului de judecata prin locul, timpul si tehnica desfasurarii lor.Prima
forma este judecata la hotare si a doua, scaunul de judecata propriu zisa.Cele mai
vechi mentiuni se refera la ceea ce numim judecata la hotare ; prin hotare intelegem
limitele materiale ale mosiei satesti, granitele dintre sate.La hotarele mosiei satesti,
sub un pom considerat sfant ( brad, stejar, fag, plop ), conform traditiei, periodic sau
ocazional se adunau roata batranii satului in ziua sorocita judecatii.Veneau dis-de-
dimineata, in stare de puritate fizica si morala, jurau sa judece drept, luau loc pe
cioate de lemn sau pe bolovani, ascultau intati partile in conflict, apoi martorii si apoi
chibzuiau intre ei pentru a da hotararea.Acest act justitiar stabilit « la hotare » se
numea « hotararea batranilor ».In acceptiunea ei primara, « hotararea » desemna
pentru majoritatea cazurilor rezultatul proceselor relative la fixarea hotarelor si
hotarniciilor.In ceea ce priveste a doua tehnica de judecata, se disting doua feluri de
scaune de judecata : cel din vatra satului si cel din pragul bisericii.

CATEGORII DE PEDEPSE

Pedepsele erau gradate de la cele morale la cele materiale si de la cele usoare la

pedepsele capitale.Pedepsele « Judetului al mic » ( cand ceata de batrani judeca
abateri usoare ) erau : mustrarea, ostracizarea, despagubirea crescanda si bataia.
« Judetul al mare » ( care judeca abateri care periclitau existenta fizica a comunit
atii satesti ) aplica pedepsele in functie de periculozitatea infractiunii pentru com
unitatea sateasca.Acestea erau : crancenarea, infierarea, mutilarea mainii, lapidar
a.

Crancenarea se folosea in sens ritual de insangerarea a pielii si muschilor.Erau i

ncrancenati dupa o judecata intre membrii familiei cei neimpartasiti pentru a nu
se transforma in strigoi ; se incrancenau cu o cruce pe piept, deasupra inimii, se i
ncrancena incheietura mainii, se incrancena talpa piciorului stang.In sudul Duna
rii incrancenarea se facea in ceafa.

Infierarea ca sanctiune fizica a fost conceputa ca insemn pentru vinovati.Cei inf

ierati erau stampilati cu fierul rosu pana la mutilarea organului respectiv. Ranile
infierarii lasau cicatrici adanci asemenea semnelor de proprietate executate pe an
imale.

Mutilarea mâini Era o sancțiune concepută de cetele de bătrâni pentru vinovații

de crimă. Tăierea mâini în semn de pedeapsă pentru un iobag era echivalentă cu
căderea pe treapta robiei, iar pentru omul liber era echivalentă cu moartea
socială.

Lapidarea a fost o sanctiune rituala la fel de grava ca arderea pe rug,

spanzuratul sau trasul in teapa. Macedo-romanii lapidau fecioarele care
pacatuiau inaintea casatoriei. Vinovata era dusa in munte, la marginea unei
prapastii unde era lapidata de membrii familiei : tatal, mama, fratii, surorile si
rudele apropiate. Lapidarea nu se facea anarhic : surorile si fratii mai mici ai
vinovatei zvarleau pietricele, rudele apropiate pietre mai mari si parintii cele mai
mari. Inainte de a se prabusi sub lovituri victima prefera sa se arunce in
prapastie.