I.

STAT ȘI DREPT LA GETO-DACI

1. Cine au fost geto-dacii?

Dacii (așa le spuneau romanii) și geții (așa le spuneau grecii) făceau parte din același neam.
Reprezentau aceeași populație, populație de origine indo-europeană care aparținea marelui
neam al tracilor.

2. Enumerați 3 conducători ai geto-dacilor până la Burebista

Dromichaites, Oroles, Rhemaxos, Zalmodegikos

3. Prezentați evoluția statului geto-dac în timpul lui Burebista

Statul geto-dac atinge apogeul din punct de vedere al întinderii în vremea lui Burebista.
Acesta a fost un conducător autoritar care a reușit să pună sub ascultare toate triburile geților și
dacilor, dar și pe cele ale ilirilor, tracilor și celților, devenind astfel temut adversar al Romei și
chiar implicându-se în luptele de putere de la Roma.

Rege
Vicerege
Consiliu
Dregători civili Dregători militari Cler
Strângători de impozite Cavaleri Judecător
Căpetenii
Obști vicinale

4. Precizați elementele definitorii ale dreptului geto-dac

- primele norme juridice au circulat pe cale orală
- proprietate privată și proprietate colectivă
- familia geto-dacă era monogamă, patrilocală și patrilineară
- pedepsirea aspră a celor care aduceau atingere regulilor religioase sau care încălcau
interdicțiile în privința consumului de carne și de vin

5. Cine a fost Decebal?

Decebal a fost regele Daciei între anii 85-106 d.Hr.

 6. Prezentați pe scurt războaiele daco-romane și urmările acestora

Primul Război: La începutul secolului I, Dacia era vazută de romani ca o ameninţare cât se
poate de serioasă, dar şi ca un potenţial imens de îmbogăţire a Imperiului, care şi-a risipit
resursele de aur sub conducerea lui Nero. Traian decide să invadeze Dacia.150 000 de soldati
romani au plecat din Roma, la război, pe data de 25 martie anul 101.

A urmat încă o luptă la Tapae, de data aceasta, dacii au ieşit învingători, romanii s-au retras
datorită unei furtuni care a fost considerată semn divin, ca să reînceapă ofensiva la începutul
primăverii, printr-un atac la Sarmisegetusza.

După o ambuscadă eşuată a lui Decebal, are loc lupta de la Adamclisi, dacii fiind copleşiţi
numeric, sunt nevoiţi să accepte condiţiile impuse în schimbul păcii. Aceste condiţii au fost
foarte dificil de suportat de către Daci.

Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război, constructorilor,

dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit de
romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se pierdea politică externă
independentă.

Adevărata intenţie a lui Traian a fost să transforme Dacia in provincie romană, de aceea i-a
poruncit lui Apollodor din Damasc să construiască un pod peste Dunăre, pod care reuşeşte să
uimească chiar şi în zilele noastre prin arhitectura lui.

Al doilea Război: Condiţiile păcii fiind prea grele pentru daci, Decebal a fost nevoit sa le
încalce, astflel a început cel de-al doilea război dintre daci si romani. Trupele romane au părăsit
Roma la 4 iunie 105, imbarcându-se la Brundisium. Decebal organizează o ambuscadă şi
reuşeşte să îl captureze pe comandantul Longinus şi îl ţine ostatic, cerând recompensă bani si
fâşii teritoriale, Longinus însă se otrăveşte.

În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin Banat până
spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, și
apoi, pe valea Oltului.

În anul 106 au fost cucerite şi ultimele cetăţi dacice, printre care şi Sarmisegetusza, care deşi
a rezistat asalturilor romanilor, a fost cucerită când i-au fost distruse instalaţiile de apă. După
căderea Sarmisegetuszei, un prieten al lui Decebal pe nume Bicilis, îi conduce pe romani la
comoara ascunsă sub râul Sargetia. În timpul asediului Decebal împreună cu alţi câţiva daci care
au reuşit să scape se retrag spre Est, sunt ajunşi însă de armatele romane, de frica unor torturi
care le-ar putea suferi, Decebal se sinucide.
 Capul lui Decebal și mâna sa dreaptă au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat
Dacia ca pe o provincie romană și au construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de
vechea Sarmizegetusa. Noua capitală se numea Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa.

Concluzii şi urmări: Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și

armatele sale. Traian a anunțat 123 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur
bogate ale Daciei au fost folosite de romani, și se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700
milioane de dinari pe an la economia romană, asigurând surse importante de finanțare pentru
alte campanii romane. Cele două războaie au reprezentat victorii importante în cadrul
campaniilor expansioniste ale Romei, câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian.
 II. DACIA ROMANĂ. ORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ, POLITICĂ ȘI JURIDICĂ

1. Organizarea teritorială a Daciei Romane

Dacia a funcționat ca o provincie unitară aflată în subordinea directă a împăratului și

condusă de un legatus Augusti propraetori.

Această provincie unitară a fost împărțită în 2: Dacia Inferioară și Dacia Superioară. Din
Dacia Superioară se desprinde Dacia Porolissensis. Dacia Inferioară se unește cu Dacia
Superioară și formează Dacia Appulensis. Din Dacia Appulensis se desprinde Dacia Malvensis.

2. Drepturile persoanelor în Dacia Romană

Cetățenii romani beneficiau de ficțiunea ius italicum.

Latinii aveau aceleași drepturi patrimoniale ca romanii, cu excepția ius conubii (dreptul de a
se căsători după legea romană).

Peregrinii erau împărțiți în 2 categorii:

- Obișnuiți – străini ale căror cetăți au fost desființate politic

- Deditici – străini ale căror cetăți au fost desființate juridic și administrativ

3. Ce știți despre Tripticele din Transilvania?

Tripticele din Transilvania erau bucăți de lemn de dimensiunea unei palme, pe interior erau
scobite și aplicat un strat de ceară. Cu un obiect ascuțit denumit „stilet” se scria pe acea ceară.
Aceste triptice sunt documente oficiale. Sunt datate între anii 140-160. Au fost descoperite 25
de tăblițe:

 4 contracte de vânzare-cumpărare:
- 3 contracte de vânzare cumpărare de sclavi
- 1 contract de vânzare cumpărare pe o jumătate de casă
 3 contracte de închiriere a muncii (locațiune)
 2 contracte de împrumut
 1 cortegiu funerar
 1 registru de venituri și cheltuieli al unei societăți comerciale care organizase un banchet
 1 contract de depozit
 1 contract de societate
 1 declarație de garanție
 4. Organizarea administrației romane în Dacia

Dacia a funcționat ca o provincie unitară. Organele administrației centrale erau

reprezentate de guvernator și de adunarea provincială.

Guvernatorul avea atribuții în domeniul administrativ, al păstrării ordinii și liniștii publice,

precum și dreptul de a da edicte (ius edicendi), în baza prerogativelor de magistrat suprem.

Adunarea provincială se îngrijea de cultul oficial al împăratului, ridica monumente și

exercita un control asupra guvernatorului.

5. Care erau principalele magistraturi în Dacia Romană?

Magistrații erau împărțiți în mai multe categorii: magistrați superiori (atribuții judiciare și
executive), magistrați civili (cu rol în colectarea impozitelor, întreținerea drumurilor și a
clădirilor publice, asigurarea ordinii și aprovizionarea piețelor) și magistrații care asigurau
serviciile religioase (preoții municipali, conduși de un pontifex).
 III. EPOCA MARILOR MIGRAȚII. FORMAREA POPORULUI ROMÂN

1. Enumerați principalele popoare migratoare care au contribuit la procesul de formare a

poporului român.
a) Hunii – popor de origine mongolă care trăia din expedițiile de jaf și cucerire. Când nu
erau în expediții se ocupau cu creșterea oilor și vitelor.
b) Gepizii – mai pașnici decât hunii, ei stăpânind teritoriile Daciei între 488 și 566. Au fost
învinși de longobarzi și de avari.
c) Avarii – succesori ai gepizilor la stăpânirea temporară a vechii Dacii. Au asediat
Constantinopol în 626. Lupta dintre avari și bizantini din 587 e un eveniment important
în istorie, atunci fiind înregistrate primele cuvinte în limba română (Întoarce-te,
întoarce-te frate!). Participarea episcopului Ursus la cel de-al șaptelea sinod ecumenic
de la Niceea este un alt eveniment important în istorie.
d) Slavii – s-au așezat la N de Dunăre începând cu sec.VI. Au fost asimilați de către
populația majoritară.
e) Ungurii – populație de origine din zona munților Altai. Se așează în Câmpia Panonică și
intră în contact cu civilizația proto-românească, oeganizată în câteva formațiuni
prestatale.
f) Tătarii – populație de origine mongolă. Erau nomazi, luptători iscusiți, cu rezultate
notabile în călărie și mânuirea arcului.

2. Enumerați 5 cuvinte ale limbii române de origine slavă.

- Boier, sabie, voinic, steag, voievod, jupân
3. Ce este și cum a evoluat obștea teritorială în Evul Mediu?

Obștea teritorială este forma de bază a organizării sociale, politice și economice în

perioada de tranziție de la epoca romană la primele forme de organizare statală.

În cadrul acestei obști s-au creat și primele norme de conviețuire care au condus la
nașterea dreptului cutumiar românesc.

Această obște sătească era un grup de familii cu strânse legături economice care aveau
inițial un ascendent comun numit „moș”.

Obștile teritoriale au fost foarte bine organizate, ele răspunzând nevoilor sociale,
economice, militare, rezistând nu doar în etapa de formare a poporului român, ci chiar până
în timpurile noastre, la jumătatea sec.XX, în zone puternic arhaizate precum Maramureș,
Vrancea, Câmpulung Moldovenesc, Gorj, etc.
 4. Organizarea obștii teritoriale în Evul Mediu timpuriu

Organizarea obștii teritoriale a avut drept model organizarea obștii gentilice, al cărei
principiu fundamental era reprezentat de transmiterea ereditară a pământului.

Organele de conducere ale acesteia erau:

- Adunarea generală a tuturor membrilor majori ai obștii, toți având voturi egale.
Aceasta avea competențe generale, cum ar fi: stabilirea locului și a felului culturii,
transferului de bunuri, filiația, rudenia, etc.
- Aleșii obștii erau membrii majori ai comunității, însărcinați cu anumite atribuții. Erau
numiți și revocați de adunarea generală.
5. De ce este considerată limba română o limbă neolatină?

Limba română, limbă neolatină, s-a format din alipirea elementului daco-roman,
fundamental, cu o serie de cuvinte și forme lingvistice ale popoarelor migratoare care au intrat
în contact cu civilizația existentă.
 IV. EVUL MEDIU ROMÂNESC. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE. STRUCTURI
SOCIALE ȘI ORGANIZARE POLITICO-ADMINISTRATIVĂ

1. Întemeierea Țării Românești

Pe la jum. sec.XII în Muntenia existau 5 nuclee politice:

- Țara Severinului
- Cnezatul lui Ioan
- Cnezatul lui Farcaș
- Voievodatul lui Seneslau
- Voievodatul lui Litovoi

Aceste formațiuni s-au dezvoltat din punct de vedere economic și militar, motiv pentru
care au atras atenția puterii maghiare care era deja consolidată și care avea dorința de
expansiune. Prin prisma acestui fapt, au rămas în istorie consemnate mai multe evenimente:

- În 1277 maghiarii intră în conflict cu Litovoi și cu fratele acestuia, Bărbat.

- În 1290 Negru Vodă a descălecat în ținutul condus mai înainte de Seneslau, la
Câmpulung și Curtea de Argeș.
- Lui Negru Vodă i s-au închinat cei din neamul basarabilor împreună cu alți boieri de
peste Olt.
- În anul 1310 Basarab a reușit să-și impună domnia și să fie recunoscut de alți cnezi și
voievozi.
- În 1323, Basarab l-a ajutat pe Șisman, țarul bulgar, în lupta acestuia cu împăratul de la
Constantinopol.
- În anul 1327 Papa Ioan al XXII-lea i s-a adresat într-o scrisoare lui Basarab cu apelativul
„voievodul Țării Românești”. Aceasta reprezintă o dovadă certă a constituirii statului.
Titlul de „voievod” a rămas în titulatura conducătorilor români din Evul Mediu.
- Basarab, în calitate de domnitor al Țării Românești a avut o capitală la Curtea de Argeș,
o administrație și o politică externă susținută prin mijloace diplomatice și militare.
- Între anii 1324 și 1328 oștile lui Basarab au eliberat de sub dominația tătară teritoriul de
la gurile Dunării, inclusiv din nordul Deltei.
- La procesul formării statului medieval Țara Românească au participat și românii din
sudul Transilvaniei, care era și ea supusă presiunii maghiare.
 2. Întemeierea Moldovei

Imboldul dat de formarea Țării Românești a condus și la cea de-a doua libertate
românească, Țara Moldovei.

Ca și în cazul Țării Românești, și Moldova a atras atenția cancelariilor occidentale, referiri

despre aceștia întâlnindu-se în 1277 într-o cronică ce consemnează conflictul cu rușii din Halici
și in 1325 moldovenii devin aliații polonezilor, ai rușilor și ai lituanienilor, iar în 2 februarie 1365
i se confiscă domeniile din Maramureș voievodului moldovean.

3. Care era tipul de stat al Moldovei, al Țării Românești și al Transilvaniei?

Țara Românească și Moldova au fost state feudale care s-au dezvoltat independent, iar
ulterior s-au manifestat ca state feudale cu o independență limitată. Transilvania a fost un
voievodat, parte a statului maghiar, care s-a dezvoltat autonom.

Din punctul de vedere al organizării statului, Moldova și Țara Românească nu au atins

stadiul monarhiilor absolutiste, menținându-se doar la nivelul monarhiilor centralizate.

4. Instituția Domniei. Prezentați succint rolul și atribuțiile domnului în Țara Românească

și Moldova.

Domnul era șeful statului și se afla în vârful ierarhiei feudale, exercitând atribuții de ordin
administrativ, militar, judiciar și legislativ. Avea prerogative cu Biserica. El îi confirma pe
mitropoliți, episcopi și egumeni, putea intra în altar, reglementa în domeniul organizării
Bisericii, decidea în privința înființării de mitropolii, episcopii, mănăstiri, reglementa
competența de judecată a organelor bisericești, reglementa activitatea cultelor străine din țară.
Totuși, în anumite cazuri, prerogativele domnului nu puteau fi exercitate:

- Când domnul era minor sau dement.

- Când domnul lipsea din țară.
- Când tronul era vacant.

5. Care erau principalele dregătorii în Moldova și Țara Românească?

Dregătorii membri ai Sfatului au fost următorii: marele ban, marele vornic, marele logofăt,
marele spătar, marele vistier, marele comis, marele paharnic, marele stolnic, marele postelnic,
marele clucer, marele sluger, marele pitar.

Unele funcții au dispărut cu timpul, altele au apărur, îndeosebi în Moldova, unde și numărul
s-a modificat între 12 și 53 de dregători mari și mici.
 6. Ce era Sfatul Țării?

Era un organism colectiv care funcționa pe lângă domn, format dintr-un număr de 12-25 de
membri, reprezentanți ai marii boierimi și ai clerului și era convocat la locul și la data pe care le
stabilea domnul.

7. Organizarea administrativ-teritorială a celor 3 țări românești.

Ele se aflau sub autoritate politică a unor voievozi, cnezi sau juzi. Țara Românească și
Moldova au preluat unități teritoriale mai mari sau mai mici, care au primit în cadrul organizării
de stat denumiri și atribuții corespunzătoare: “județ” în Țara Românească, ”ținut” în Moldova,
supuse autorității centrale.
 V. DREPT FEUDAL ROMÂNESC. LEGILE SCRISE ȘI NESCRISE ALE ȚĂRII

1. Prezentați pe scurt structura socială a Țărilor Române.

Elementul fundamental, definitoriu, al vieții economice și al structurii sociale în Evul Mediu

a fost feudul (marea proprietate funciară, domeniul). Un feud consta într-o porțiune mare de
teritoriu și era împărțit în 2:

- Loturile țărănești, terenurile agricole aflate în posesia țăranilor, vetrele satelor

- Rezerva feudală, cuprinzând reședința stăpânului și a slugilor sale și o parte din terenul
său agricol.

Proprietatea bisericească a evoluat într-un singur sens: a sporit și s-a consolidat continuu.
Datorită daniilor făcute de boieri, de domni sau de țăranii liberi, în câteva secole s-a ajuns ca
acest tip de proprietate să dețină cea mai mare parte a pământului arabil.

Proprietatea domnească s-a mărit în anii de domnie ai unor domni autoritari, dar s-a
restrâns, pe ansamblul perioadei. Cel puțin una din căile de sporire, confiscarea de moșii de la
boierii condamnați pentru diferite vini, a născut conflicte întinse pe mai multe generații.

Clasa țărănimii cuprindea 2 categorii:

- Țăranii liberi
o În zonele de sub munte, satele de țărani formau teritorii compacte, organizate în
obști.
o Diferențele de avere au permis ca unii țărani liberi să intre în rândul micii
boierimi, însă erodarea obștii sătești s-a produs atunci când în rândurile acesteia
au pătruns marii boieri, și ușor ușor au cumpărat întregul pământ al obștii
- Țăranii aserviți
o Se aflau în dependență față de nobil sau față de cler și aveau un statut juridic
inferior

2. Ce reprezintă “legătura lui Mihai”

Scopul urmărit de această măsură legislativă e să desființeze dreptul de strămutare al

țăranilor, să desființeze termenul de urmărire a țăranilor, făcându-i astfel legați de glie.
 3. Care și de câte tipuri erau infracțiunile?
a) Infracțiuni contra ordinii de stat: Hiclenia (trădarea), lezmajestatea, calpuzănia
(falsificarea de monede).
b) Infracțiuni împotriva religiei: Erezia, apostazia (lepădarea de credință), ierosolia
(profanarea lucrurilor sfinte).
c) Infracțiuni împotriva persoanei: Omuciderea, paricidul, rănirea, lovirea, sudalma, ocara,
defăimarea.
d) Infracțiuni împotriva proprietății: Tâlhăria, furtul, incendierea, încălcarea hotarelor.
e) Infracțiuni împotriva familiei: Incestul, adulterul, inversiunea sexuală, violul, răpirea de
fată, curvia, preacurvia, bigamia, hotria.
f) Infracțiuni împotriva justiției: Vicleșugul, nesupunerea la hotărâri judecătorești,
jurământul mincinos.

4. Prezentați succint drepturile persoanelor în Evul Mediu românesc

Țăranii liber aveau dreptul de a dispune liber de bunurile lor, de a se administra și judeca
autonom, de a participa la administrarea orașelor.

Țăranii aserviți aveau drept de proprietate limitat, asupra casei, nunurilor mobile,
animalelor, drept de folosință asupra loturilor de pământ. Puteau lăsa moștenire atât bunurile
aflate în proprietate, cât și pământul aflat în folosință, dar prin acest fapt urmașul nu devenea
proprietar.

Robii nu aveau practic capacitate juridică, căci puteau fi vânduți sau donați odată cu
domeniul bisericesc, mănăstiresc sau domnesc pe care trăiau.
 VI. REGIMUL FANARIOT ÎN ȚĂRILE ROMÂNE

1. Ce reprezintă Epoca fanariotă?

Epoca fanariotă reprezintă o perioadă de tranziție în istoria românilor, de trecere de la

medieval la modern. De-a lungul acesteia, Țara Românească și Moldova au fost cârmuite de
domni greci care proveneau din cartierul grecesc al Constantinopolului, Fanar. Instituirea
domniilor fanariote a însemnat eliminarea oricărei urme de independență a celor două țări
românești din exteriorul arcului carpatic.

2. Prezentați principalele elemente ce definesc Instituția Domniei în timpul regimului

politic fanariot

Instituția domniei a fost cea care s-a transformat în mod fundamental, în sensul că domnul
era numit de către Turcia din rândul grecilor din Fanar, care plăteau sume mari de bani pentru
a-și cumpăra tronul. Sume mari de bani trebuiau plătite și cu ocazia reînvestirii, astfel încât
domnii fanarioți deveneau agenți fiscali ai porții.

Datorită acestor interese, domniile erau scurte, media fiind de 2 ani și jumătate.

Acest sistem a avut și o parte bună, deoarece domnii fanarioți erau frecvent mutați dintr-o
țară în alta. Această practică atesta faptul că Turcia recunoștea identitatea instituțională a
țărilor române.

3. În ce a constat reforma socială a lui Constantin Mavrocordat?

Reforma socială a constat din reglementarea obligațiilor țăranilor dependenți. Din cauza
cuantumului obligațiilor și abuzurilor, zeci și sute de mii de locuitori fugeau peste hotare, lipsind
atât boierimea, cât și statul de importante venituri. Ca urmare, numărul zilelor de clacă pe care
trebuiau să le facă țăranii așezați pe moșii a fost fixat la 6 (2 la arătură, 2 la coasă, 2 la secere),
apoi la 12, indiferent de obiceiul locului.

4. Reforma judecătorească a lui Constantin Mavrocordat.

Constantin Mavrocordat a înființat funcția de ispravnic al județului (în Ț.R.) sau al ținutului
(în Mo.). Principiile activității judecătorești ale ispravnicilor: judecata neîntârziată, necontenită
și cu “ușile deschise”, deci publică. Au fost desemnaţi și judecători speciali din numărul marilor
boieri, care nu aveau dregătorii. Ei erau obligaţi să se prezinte la curtea domnească şi să
examineze diferite litigii, fiind salarizaţi din vistierie.
 5. Ce sunt și de câte feluri sunt pravilele? Enumerați pravilele pe care le cunoașteți.

Pravilele sunt legi temporare. Limba primelor pravile a fost slavona. Primele pravile
cunoscute sunt: Pravila de la Târgoviște, Pravila de la mănăstirea Neamț, Pravila de la Putna.

Prima pravilă în limba română este cea de la leud, tipărită de Coresi în sec.XVI.

“Pravila aleasă” – 1632 – logofătul Eustrație.

Pravila de la Govora – 1640

6. Ce este Legiuirea Caragea?

Legiuirea Caragea a fost publicată în 1818, fiind aplicată până în 1865. A înscris norme
despre persoane, lucruri, daruri, tocmeli, moștenire, vini și judecăți.
 VII. DE LA O REVOLUȚIE LA ALTA. LEGI ȘI NORME DE ORGANIZARE

1. Care au fost cauzele Revoluției de la 1821?

Revoluția de la 1821 a început pentru a se desființa dependența feudală, pentru curmarea

abuzurilor, pentru înlăturarea dominației otomane și revenirea la domniile pământene.

2. Ce reprezintă Regulamentele Organice?

Regulamentele Organice au fost primele legi fundamentale de organizare a Țărilor Române,

întemeiate pe principiul separației puterilor în stat.

3. Organizarea politico-administrativă a Moldovei și a Țării Românești după instituirea

Regulamentelor Organice.

Regulamentele Organice au intrat în vigoare în Țara Românească în 1831, iar în Moldova în

1832.

Domnia era electivă, ereditară și viageră. Domnul era ales pe viață doar din rândul boierilor.
Trebuia să fie investit de Turcia și confirmat de Rusia. S-a hotărât ca primii domni să fie numiți
pe termen de 7 ani.

Domnul exercita conducerea statului în conformitate cu legea, având atribuții legislative,

executive și judecătorești. Era comandantul armatei naționale.

Dregătoriile au fost organizate într-un sistem viitor, pe domenii de activitate, ca o expresie a

tendinței către specializarea lor și a principiului separației puterilor în stat. Marii dregători se
întâlneau periodic sub președenția domnului și hotărau asupra măsurilor administrative și
asupra proiectelor de lege pe care domnul intenționa să le supună aprobării Adunării obștești
obișnuite.

4. Prezentați succint evoluția statului și dreptului în Transilvania în Epoca Modernă.

Transilvania era recunoscută drept stat sub protecția Imperiului Otoman, având
administrație și armată proprie, drept de a încheia tratate și de a avea însemne heraldice.

Teritoriul Transilvaniei era format din cele 7 comitate ale fostului voievodat, scaunele
săsești și secuiești, cele 3 districte intracarpatice, 8 comitate din Partium și 3 comitate din
Ungaria superioară.

Principalele instituții ale organizării de stat la nivel central au fost: Principele, Consiliul intim
și Dieta. Principele (ales de Dietă, confirmat de sultan) era comandantul oștirii, șef al
administrației statului, numea funcționarii publici, conferea titlurile nobiliare, convoca Dieta,
avea dreptul de inițiativă legislativă, de a confirma sau respinge hotărârile acesteia, exercita
dreptul de dominium eminens, era judecător suprem, avea dreptul de a grația sau de a comuta
pedepsele.

În 1686, generalul austriac Anton Caraffa a obținut o declarație prin care Transilvania
renunța la suzeranitatea otomană și accepta protecția Imperiului Habsburgic.

5. Ce este Diploma Leopoldină?

Diploma Leopoldină este un act fundamental de organizare internă, în care sunt detaliate
relațiile Principatului Transilvaniei cu Austria și sunt afirmate principiile guvernării.
 VIII. UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE. DOMNIA ȘI REFORMELE LUI CUZA

1. Prezentați pe scurt etapele Unirii Principatelor Române.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea sec.XIX prin unirea statelor Moldova și
Țara Românească sub numele “Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”. Alexandru
Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24
ianuarie 1859 în Țara Românească.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în

Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale
între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie
1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul
războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale Imperiului Rus la Dunărea de
jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un
context favorabil realizării unirii.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a
dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o
uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul
unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat
România.

2. Ce sunt adunările ad-hoc?

Adunările Ad-Hoc au fost adunări consultative convocate în Moldova și în Valahia, cu scopul

de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor. Ele erau
alcătuite din reprezentanți ai bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei si ai țărănimii clăcașe.

3. Însemnătatea domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Perioada anilor 1859 – 1862. Această perioadă s-a caracterizat prin eforturi pentru
recunoaşterea unirii depline a principatelor. În acest scop Cuza a trimis agenţi diplomatici pe
lângă conducerile marilor puteri care au fost convinse să accepte unirea deplină. Sultanul a
acceptat-o şi el însă numai pe timpul domniei lui Cuza. Ca urmare a acestei recunoaşteri la 22
ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al României, iar la 24 ianuarie 1862 a apărut primul
parlament unic, acum fiind de fapt statul român unit.

Perioada reformelor legale (1862 – 1864). Acum A.I.Cuza a încercat să modernizeze statul
prin adoptarea reformelor moderne ce fuseseră dorite încă de la 1848. El a avut însă mari
probleme din cauza censului ridicat. Datorită acestuia în parlament erau aleşi în mare
majoritate moşieri ce aveau convingeri conservatoare. Cuza a încercat să introducă reforme pe
cale legală şi în acest scop l-a numit prim-ministru în octombrie 1863 pe Mihail Kogălniceanu. El
a reuşit să convingă parlamentul să adopte în decembrie 1863 Legea Secularizării Averilor
Mănăstireşti, dar când a propus în martie 1864 adoptarea unei reforme agrare parlamentul i-a
cerut demisia. Sătul de obstrucţiile parlamentului Cuza a dat în 2 mai 1864 o lovitură de stat
dizolvând cu forţa parlamentul şi menţinând guvernul Kogălniceanu. În iunie 1864 Cuza a
organizat un plebiscit prin care a adoptat o nouă constituţie numită „Statutul Dezvoltător al
Convenţiei de la Paris” şi o nouă lege electorală cu cens foarte scăzut.

Perioada regimului autoritar şi a marilor reforme (1864 – 1866). Prin noua constituţie
puterile domnului erau mult sporite astfel că se instaura un adevărat regim politic autoritar.
Beneficiind de noile puteri Cuza a reuşit în doar doi ani să modernizeze profund statul prin
impunerea multor reforme, precum:

- Reforma agrară prin care foştii clăcaşi erau împroprietăriţi cu loturile aflate în folosinţă,
plătind despăgubire în 15 ani.
- Reforma învăţământului prin care învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit.
- Un nou Cod Civil, un nou Cod Penal şi altele.

Reformele lui Cuza au stârnit ura consevatorilor, dar şi a liberalilor radicali, nemulţumiţi de
regimul politic autoritar. Ei s-au aliat în „Monstruoasa coaliţie” şi l-au detronat pe Cuza la 11
februarie 1866.

4. Organizarea politico-administrativă a statului român în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

În primii ani, înainte ca unirea politico-administrativă să poată fie realizată și când au

coexistat două guverne, unul la Iași și altul la București, domnitorul a fost purtătorul de cuvânt
al politicii „din afară” unitare, atribuție pe care și-o va asuma și după unificarea deplină.
Ministerelor de Externe sau Secretariatelor de Stat din cele două țări le-a revenit să rezolve
probleme relativ minore, treburi consulare, judiciare, iar politica externă a rămas sub diriguirea
domnitorului.

În condiţiile separării politice a celor două ţări, Cuza a organizat cabinetul domnesc, prin
intermediul căruia, sub directa sa îndrumare, s-au desfăşurat acţiunile de politică externă. S-a
sprijinit mai ales pe Vasile Alex, şi Costache Negri şi, de asemenea, pe Arthur Baligot de Beyne,
şeful cabinetului domnesc .

Cuza a fost nevoit să depună mari eforturi şi să recurgă frecvent la politica faptului împlinit
pentru asigurarea autonomiei legislative, judecătoreşti şi administrative a statului.

Autonomia legislativă a fost recunoscută mai întâi prin Convenţia de la Paris, care cerea
Principatelor române să-şi revizuiască întreaga legislaţie pentru a o pune de acord cu cerinţele
moderne, ca şi prin recunoaşterea internaţională a organizării de stat impusă prin reformele
succesive ale lui Cuza; cu alte cuvinte, recunoaşterea internaţională a sistemului legislativ creat
de către Cuza echivala cu recunoaşterea autonomiei legislative .

5. Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris

Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris a fost considerat noua constituție a țării.

Conform acestuia, domnul cumula atribuții legislative și executive putând emite decrete fără
consultarea Parlamentului ori de câte ori situația impunea măsuri deosebite. Parlamentul
devine bicameral și era format din: Adunarea electivă (adunarea deputaților) și Corpul
Ponderator (Senatul). Puterea publică este încredințată domnului, senatului și adunării
deputaților.

Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris prevedea mecanismul adoptării legilor de către

cele 2 camere și sancționarea acestora de către domn, precum și modalitățile de punere în
aplicare a legilor.

Acest statut, considerat noua lege fundamentală a statului, înlătură Convenția de la Paris,
priind astfel drumul instaurării unui regim de tutelă al marilor puteri, consolidând autonomia,
deschizând noi perspective luptei pentru independența absolută, precum și drumul înfăptuirii
reformelor democratice.

6. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza (reforma agrară, reforma școlară, Codul penal,
Codul civil, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă).

Dintre reformele realizate în timpul domniei lui Cuza, cea mai importantă a fost reforma
agrară, înfăptuită prin legea promulgată la 14 august 1864. Conform acestei legi, „sătenii clăcași
sunt și rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii lor în întinderea ce se hotărăște
prin legea în ființă”. Suprafața de pământ asupra căreia se recunoaște dreptul de proprietate al
țăranilor era fixată în fucție de numărul de vite pe care aceștia le stăpâneau.

Legea instrucțiunii publice adoptată în 1864 introducea învățământ primar obligatoriu,

gratuit, pentru ambele sexe. Se formau gimnaziile în fiecare reședință de județ.
 Codul penal, Codul civil, Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă au
constituit sistemul de drept burghez, au creat cadrul juridic necesar dezvoltării legislației
românești. Prin adoptarea acestor coduri, România a intrat în rândul țărilor cu cea mai înaintată
legislație.

Opera legislativă a lui Cuza a influențat pozitiv teoria și practica juridică, a stimulat
dezvoltarea învățământului juridic, a științei dreptului, a dus la afirmarea gândirii juridice
românești în țară și peste hotare.

Codul civil român a fost adoptat în 1864 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. Codul
civil elaborat în vremea lui Cuza a preluat în mod selectiv și dispoziții din alte coduri străine și a
avut permanent în vedere dispozițiile din legiuirile românești anterioare de sorginte bizantină.
Dreptul bizantin a fost dreptul roman adaptat la condițiile feudalismului.

Codul penal a fost publicat în 1865 și a rămas în vigoare până în 1937. La elaborarea acestui
cod, legislstorii lui Cuza s-au inspirat din legiunile românești anterioare. La baza codului penal
român a fost pusă concepția clasică a dreptului penal profund individualistă care îl privește pe
om ca o ființă abstractă desprinsă din mediul în care își desfășoară activitatea.

Codul de procedură civilă a fost elaborat și a intrat în vigoare odată cu codul civil. Plecat de
la concepția fundamentală conform căreia normele de procedură civilă sunt cele care dau viață
întregului sistem de drept privat, legislatorii lui Cuza au acordat o atenție deosebită elaborării
acestui cod. Pentru acesta s-au inspirat din codul de procedură civilă francez, codul de
procedură civilă belgian precum și din legiuirile românești anterioare. Procedura de judecată
este orală, publică și contradictorie. Codul arată că în procesul civil pot fi administrate ca probe
actele scrise, martorii, expertizele, jurământul judiciar precum și prezumțiile.

Codul de procedură penală a fost elaborat și a intrat în vigoare odată cu codul penal.
Principalele surse de inspirație pentru legislatorii lui Cuza au fost legiuirile românești anterioare,
codul de instrucție criminală francez din 1808 și doctrina juridică a vremii.