MOTIVAŢIA ŞI ROLUL EI ÎN ACTIVITATEA DE

ÎNVĂŢARE

Definire şi caracterizare generală

Motivaţia reprezintă ansamblul mobilurilor interne ale conduitei care

stimulează, declanşează din interior, susţin energetic şi orientează faptele,
comportamentele şi acţiunile umane.

Principiu psihologic: Întotdeauna stimulările (cerinţele) externe

acţionează prin intermediul condiţiilor interne ale persoanei.

Motivele îndeplinesc două funcţii:

 o funcţie de activare (stimulare) şi de mobilizare energetică

 o funcţie de direcţionare (orientare) a conduitei
Formele motivaţiei

1. După tipul stimulărilor utilizate, motivaţia poate fi

pozitivă sau negativă
Motivaţia pozitivă - este produsă de stimulări premiale
- are efecte stimulative
- determină stabilizarea comportamentelor (comportamentele
motivate anterior pozitiv tind pe viitor să se repete, să se stabilizeze)

Motivaţia negativă - este determinată de stimulări negative care au efecte

negative pentru rezultatele activităţii, conducând la diminuarea continuă a
acestora, produc efecte de blocaj şi de inhibare a conduitei, stări şi trăiri afective
negative şi relaţii interumane negative

Întărirea - Procesul prin care introducerea unui anumit stimul sau eliminarea
unui stimul măresc probabilitatea apariției unui comportament
Formele motivaţiei

2. După sursa ei producătoare distingem alte două forme motivaţionale:

intrinsecă (directă) şi extrinsecă (indirectă).

Motivaţia extrinsecă - sursa declanşatoare a acţiunii se află în afara

subiectului

Motivaţia intrinsecă - are sursa generatoare în interiorul subiectului

3. După natura proceselor psihice predominant implicate, motivaţia poate fi

cognitivă sau afectivă
Motivaţia cognitivă - originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti,
de a cunoaşte, descoperi, explora, forma ei tipică fiind curiozitatea
epistemică pentru nou, complex, pentru schimbare
Motivaţia afectivă - determinată de nevoia de obţinere a afecţiunii,
aprobării, consideraţiei, iubirii din partea altor persoane
 Motivaţie şi performanţă. Optimul motivaţional

Relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi nivelul performanţei depinde de

complexitatea activităţii (sarcinii) pe care subiectul o are de îndeplinit .

Optimul motivaţional - nivelul optim al intensităţii motivaţiei care conduce

la performanţă

 Submotivare
 Supramotivare
Categorii de motive întâlnite în practica şcolară:
Motivele profesionale - motivele învăţării sunt centrate pe viitoarea profesiune
Motivele cognitive - trebuinţa de a şti, de a afla, de a înţelege, de a poseda
informaţii, de a descoperi şi învăţa
Motivele relaţionale - trebuinţa de interacţiune a elevului cu ceilalţi
Motivele social-morale - se exprimă în atitudinea generală faţă de bine
Motivele individuale - sunt legate mai mult de propria persoană
Motivele materiale