DEZVOLTAREA

AFECTIV-MOTIVAŢIONALĂ ŞI A
PERSONALITĂŢII

COPILĂRIE, PREADOLESCENŢĂ
Succesiunea stadiilor de vârstă (stadialitate psihodinamică) este
următoarea:
perioada de debut a vieţii (sugară): 0 – 1 an,

perioada antepreşcolară (copilăria mică sau timpurie): 1 - 3 ani,

perioada preşcolară (copilăria mijlocie): 3 – 6 / 7 ani,

perioada şcolară mică (copilăria mare): 6 / 7 – 10 / 11 ani,

perioada preadolescenţei (pubertatea, şcolară mijlocie): 10 / 11 – 14 / 15 ani,

perioada adolescenţei (şcolară mare): 14 / 15 – 18 / 20 - 25 ani,

perioada tinereţii: 20 / 25 - 35 ani,

perioada maturităţii (adultă): 35 - 65 ani,

perioada bătrâneţii: peste 65 de ani

 Copilăria mică (1-3 ani)
• conduite afective instabile şi fragile: cu treceri rapide de la o trăire afectivă
la alta;
• manifestări emoţionale cu un pronunţat caracter situaţional;
• posibilităţi reduse ale copilului de a-şi controla trăirile afective, de a da libertate
unora şi de a putea stopa altele;

Ataşamentul ocupă un loc important în comportamentul său afectiv, acesta

exprimându-se prin dorinţa copilului de apropiere emoţională faţă de o anumită
persoană.

- faţă de membrii familiei ataşamentul copilului se manifestă selectiv. Cea mai

crescută formă de ataşament are loc faţă de mamă.
- conduitele de ataşament se complică şi se diferenţiază între ele pe parcursul
întregii perioade, ele putându-se manifesta şi faţă de o jucărie sau un obiect.
Copilăria mijlocie (3-6/7ani)

• Afectivitatea copilului se dezvoltă şi se nuanţează în contextul noilor situaţii de

viaţă, a activităţilor în care se implică

• trăiri emoţionale variate care, odată dezvoltate, se consolidează prin repetare, se

extind şi se îmbogăţesc, căpătând treptat un caracter mai stabil şi mai durabil,
ceea ce contribuie la formarea sentimentelor;

• unele stări afective şi expresiile emoţionale asociate lor se dezvoltă şi prin

imitarea de către copil a trăirilor adultului, în special ale mamei;

• dezvoltarea afectivităţii în perioada preşcolară are în centrul ei procesul

identificării copilului cu adultul, cu modelele parentale.
Identificarea cu adultul se poate realiza în 4 moduri:

1. Copilul se identifică cu adultul, cu modelele parentale, ca urmare a perceperii

unor asemănări de înfăţişare fizică cu acesta (părul, ochii etc.);

2. Copilul se identifică cu adultul, cu modelele parentale, ca urmare a

perceperii unor asemănări referitoare la anumite caracteristici psihice (este
tot aşa de harnic ca mama, de isteţ ca tata etc.);

3. Copilul adoptă comportamente şi gesturi ale modelelor parentale;

4. Copilul îşi însuşeşte comportamente, gesturi şi atribute din ceea ce spun alţii
despre faptul că ar semăna cu adulţii din familie. Dacă în plus copilul percepe
sau conştientizează similitudini cu modelul, identificarea se intensifică.
 Copilăria mare (6/7-10/11ani)
• viaţa afectivă se nuanţează, se dezvoltă, devine mai stabilă;

• eşecurile şi succesele repetate obţinute în activitatea de învăţare determină rezonanţe în

plan emoţional. Trăirea succesului are ecouri afective profunde, producând satisfacţie,
încredere în sine, optimism, siguranţă crescută, la fel cum eşecul produce frustrare,
insatisfacţie, nemulţumire etc.

• se dezvoltă interesele cognitive care stau la baza unor forme de învăţare preferenţială.
• apar motive noi care impulsionează învăţarea în general: nevoia de cunoaştere, interesul
pentru nou, nevoia de competiţie, plăcerea de a fi recompensat prin note bune, laude,
aprecieri, nevoia de a face plăcere învăţătorului şi părinţilor etc.
• curiozitatea este destul de pronunţată la această vârstă, ea stând la baza dezvoltării
trebuinţelor de cunoaştere, fiind generatoare de satisfacţii deosebite rezultate din activităţile
şcolare.
• Cu cât motivaţia este mai puternică, iar activitatea este recompensată, învăţarea devine mai
intensă.
Preadolescenţa (10/11-14/15 ani)

• sub aspectul vieţii afective, preadolescenţa este marcată de instabilitate emoţională, de

o alternanţă în contraste a vieţii afective, chiar de hipersensibilitate.

• ca element de noutate, specific acestei perioade, se remarcă schimbarea sistemului de

referinţă: grupul de aceeaşi vârstă.
• părinţii şi profesorii îşi pierd adesea valoarea de model.

• apartenenţa la un anumit grup, precum şi activităţile comune sunt generatoare de

sentimente de satisfacţie personală şi securitate afectivă
• caută prietenia şi afecţiunea, dar manifestă în acelaşi timp tendinţe de dominare şi,
deseori, cerinţe exagerate şi tiranice faţă de cei din jurul său.
• studiile realizate pe preadolescenţi şi adolescenţi scot în evidenţă nevoia şi aspiraţia
acestora de autonomie şi emancipare de sub tutela parentală, tendinţa de a afişa
contramodele.

• cu cât familia îl revendică mai mult pe preadolescent dorind să-l ţină aproape, cu atât
acesta se îndepărtează parcă mai mult de ea.
• relaţiile cu părinţii - trăirile afective ale preadolescentului pot avea adesea o încărcătură
tensională crescută ca urmare a situaţiei de opoziţie faţă de adultul părinte şi a
sentimentului de vinovăţie rezultat.
• totuşi preadolescentul simte adesea nevoia de afecţiune şi de ocrotire din partea părinţilor,
neacceptând neglijarea sau abandonul din partea acestora.

• criza de autoritate trăită de părinţi în această perioadă trebuie suportată temporar, opoziţia
tânărului neînsemnând totuşi ostilitate propriu-zisă faţă de adult.

• ca urmare a diversificării experienţei şi situaţiilor de viaţă are loc şi diversificarea şi

nuanţarea conduitelor afective; situaţiile trăite au adânci rezonanţe afective.
• trăiri afective specifice : admiraţia, invidia, naivitatea, teama, suspiciunea, frustrarea,
sinceritatea, sentimentele de superioritate sau de inferioritate, timiditatea etc.
• dacă la începutul perioadei apare un decalaj evident între dezvoltarea biologică şi cea
intelectuală, afectivă şi morală, acesta tinde să se reducă pe parcurs.

• la preadolescenţii cu fragilitate psihică şi cu întârziere în planul maturizării biologice pot

să apară fenomene de inadaptare şcolară şi socială.

• un anumit grad de disconfort psihic se poate manifesta şi la cei care prezintă o anumită
precocitate în planul evoluţiei biologice

• maturizarea precoce sau tardivă influenţează poziţia puberului în colectiv şi relaţionarea

cu acesta, determinând acceptarea, respingerea, neglijarea sau tolerarea lui şi creându-i
acestuia o oarecare nesiguranţă şi izolare.