Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Preparate Perfuzabile
Preparate Perfuzabile
PROIECT
NIVELUL 5
ÎNDRUMĂTOR PROIECT,
CANDIDAT,
2020
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
LICEUL TEHNOLOGIC “OVID CALEDONIU” TECUCI
PROIECT
EXAMEN DE CERCETARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVELUL 5
ÎNDRUMĂTOR PROIECT,
Prof. Asist. Farm.
TEIOŞANU SIMONA
CANDIDAT,
Grozavu Ovidiu Mircea
2020
2
PREPARATE
PERFUZABILE
3
CUPRINS
CUPRINS……………………………………………………………………………………………..4
ARGUMENT…………………………………………………………………………………………………...5
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………...6
CAPITOLUL 1: Forme farmaceutice parenterale…………………………………………………….7
1.1 Scurt istoric al formelor parenterale………………………………………………………………
7
1.2 Clasificarea formelor parenterale……………………………………………………………
8
1.3 Avantajele şi dezavantajele căilor
parenterale………………………………………………….11
1.4 Diferenţele între preparatele perfuzabile şi preparatele injectabile…………………………..12
CAPITOLUL 2: Preparate perfuzabile………………………………………………………………14
2.1 Istoric………………………………………………………………………………………14
2.2 Avantajele şi dezavantajele preparatelor perfuzabile……………………………………...16
2.3 Prepararea
perfuziei………………………………………………………………………..20
CAPITOLUL 3: Clasificarea perfuziilor…………………………………………………………….23
3.1 Perfuzii pentru restabilirea echilibrului hidro-electrolitic.……………………………….23
3.2 Perfuzii pentru restabilirea echilibrului acido-bazic……………………………………..26
3.3 Perfuzii cu substanţe energetice………………………………………………………….28
3.4 Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant………………………………………………31
3.5 Perfuzii înlocuitoare de plasmă………………………………………………………………..32
3.6 Perfuzii medicamentoase………………………………………………………………...33
3.7 Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă………………………………………...35
CAPITOLUL 4: Soluţii perfuzabile –
exemple……………………………………………………...36
CONCLUZII………………………….…………………………………………………………..…43
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………….44
4
ARGUMENT
Am ales această temă “Preparate perfuzabile”, datorită interesului meu deosebit pentru tot
ceea ce înseamnă forme farmaceutice sterile, în care se încadrează atât preparatele injectabile
“Iniectabilia” (F.R.X) cât şi preparatele perfuzabile “Infundibilia” (F.R.X), vaccinuri şi seruri şi
soluţiile oftalmice.
Domeniul terapiei perfuzabile implică tratarea unui pacient cu soluţii de perfuzie aplicate
intravenos pentru a se permite recuperarea sau îmbunătăţirea stării sale.
Noţiunile dobândite în cadrul acestui nivel de studiu m-au făcut să mă apropii şi să mă
documentez în amănunt de medicamentele injectabile acestea făcând parte din categoria
medicamentelor parenterale (par = în afara de … şi enteron = intestine, ceea ce înseamnă
medicamente care ocolesc tractul gastrointestinal).
În ultimele decenii, în practica medicală s-a demonstrat faptul că administrarea
medicamentelor pe cale parenterală conduce la mai multe efecte benefice, cum ar fi: absorbţia mai
rapidă a medicamentului, ajustarea mai eficientă a dozei preparatului, evitarea de către medicament
a pasajului hepatic, unde o serie de medicamente suferă modificări şi îşi pierd din efect.
Oamenii au mare încredere în perfuzii, în primul rând pentru că le consideră foarte utile
pentru „hrănirea organismului”, apoi pentru că le cred mai „puternice” ca metodă de tratament.
Aşadar am abordat cu paşi mărunţi tot ce ţine de tema mea “Preparate perfuzabile”
exemplificând preparatele perfuzabile întâlnite în cei 2 ani de stagiu de practică în farmacie. Toate
5
cele prezentate mi-au stârnit curiozitatea şi interesul şi m-au determinat să aleg această temă pentru
realizarea proiectului.
INTRODUCERE
7
CAPITOLUL 1:
FORME FARMACEUTICE PARENTERALE
8
prima dată monografie separată pentru perfuzii, Infundibilia şi sunt menţionate mai multe
monografii de soluţii injectabile şi perfuzabile. Acestea se menţin şi în FR X.
În Farmacopeea Română ediţia a X-a sunt menţionate două grupe de medicamente
parenterale:
1) soluţiile injectabile (Iniectabilia);
2) preparatele perfuzabile (Infundibilia).
9
formă sporulată, deci să fie sterile. De asemenea, ele vor fi condiţionate în recipiente care să le
garanteze stabilitatea şi sterilitatea.
10
Fig. 3 – Perfuzor cu ac de plastic
11
3. Implantele
Preparate solide sub formă de comprimate mici, numite pelete. Au un diametru de 2-3 mm şi
se prepară în condiţii aseptice pentru a fi sterile. Ele se introduc în ţesuturile organismului, de obicei
prin administrare subcutanată, printr-o incizie. Odată administrate substanţele active se resorb de
obicei foarte lent, având o acţiune prelungită.
12
forme cu eliberare la ţintă, ce conţin lipozomi;
13
forme parenterale cu cedare controlată din grupa sistemelor terapeutice; pompe
perfuzoare implantate în organism, cedând controlat substanţa medicamentoasă.
6. după acţiunea terapeutică, preparate ce conţin substanţe cu acţiune: anestezică, hipnotică,
vasodilatatoare; vasoconstrictoare.
14
B. Dezavantajele:
Fabricarea şi condiţionarea sunt costisitoare.
Timpul de administrare este îndelungat (zile, luni).
Pot să apară complicaţii datorită interacţiunilor apărute la asocierea cu diferite medicamente,
în soluţia perfuzabilă.
Există riscul apariţiei de septicemie, infecţii fungice, hepatită, prin administrarea incorectă
sau perfuzii contaminate.
Modul de administrare este traumatizant şi presupune costuri suplimentare datorită
recipientelor, proceselor tehnologice. Sterilitatea este necesară pe întregul proces de producţie.
Perfuziile nu pot fi aplicate decât în spital, sau strict sub control medical, intoleranţă locală.
Bolnavii acceptă uneori mai greu această medicaţie.
Se pot produce modificări în izostructura sângelui, cu o prima consecinţă de perturbare a
constantelor fizice, fenomene secundare ca: tulburări cardiovasculare şi pulmonare, sclerozarea
venelor, apariţia de tromboflebite.
16
CAPITOLUL 2:
SOLUŢII PERFUZABILE (“INFUNDIBILIA” - FR X)
Fig.5 - Perfuzor
Aceste preparate se utilizează în practica medicală pentru restabilirea echilibrului
hidroelectrolitic a organismului după accidente sau pentru a efectua o alimentare parenterală când nu
17
este posibilă utilizarea căii digestive. Uneori se pot alege pentru a administra medicamente a căror
viteză de eliminare este mai mare şi necesită realizarea unei concentraţii constante în sânge, pe toată
durata tratamentului.
F.R. X le defineşte ca soluţii sau emulsii U/A, izotonice, sterile şi apirogene, care se
administrează intravenos, în volume de 100 ml sau mai mari, cu un dispozitiv de perfuzare.
Tot în această categorie de preparate farmaceutice sunt incluse şi lichidele pentru dializă
peritoneală şi hemodializă.
Înlocuirea căii digestive cu administrarea intravenoasă a medicamentelor se realizează cu
mare precauţie deoarece această cale de administrare necesită o foarte mare atenţie pe toată durata
tratamentului cu aceste preparate, putând să apară o serie de pericole. Din acest motiv, perfuzia este
considerată un mijloc temporar de tratament, pentru readucerea rapidă a pacientului la starea
normală, după care vom administra medicamentul pe o cale obişnuită, mai accesibilă. Perioada de
tratament prin administrare de perfuziei va fi de numai câteva zile şi doar în cazuri excepţionale,
durata tratamentului poate fi săptămâni sau chiar luni.
Perfuziile cele mai folosite sunt reprezentate de perfuziile cu electroliţi (clorură de sodiu
0,9%, soluţia Ringer, soluţia molară de clorură de potasiu), perfuzii cu substanţe energetice
(glucoză, sorbitol, aminoacizi, lipide), perfuzii pentru combaterea fenomenelor de acidoză
(bicarbonat sau lactat de sodiu) sau de alcaloză (clorură de aluminiu sau arginină), perfuzii coloide
înlocuitoare de plasmă (dextran 40, dextran 70, albumină umană).
Administrarea perfuziilor se realizează modern prin intermediul unor ace şi dispozitive de
injectare de tip particular:
branulă (venflon), reprezentată de un cateter de plastic care se inseră în vas cu ajutorul unui
ac interior care ulterior se extrage; prezintă avantajul riscului minim de lezare a vasului pe
parcursul introducerii substanţelor perfuzabile, putând fi păstrat şi în stand by pentru
reperfuzări ulterioare;
fluturaş, dispozitiv similar precedentului, cu particularitatea că este foarte fin, fiind rezervat
vaselor de calibru mic;
perfuzor (ac de puncţie venoasă, adaptor din cauciuc, tub de perfuzie, balonaş cu sită,
regulator de flux cu rotiţă, răsuflătoare pentru punga de ser).
Administrarea de perfuzii este o cale de administrare " intravenoasă de urgenţă".
Principalele căi de administrare a perfuziilor: intradermică, hipodermică (subcutanată),
intramusculară, intravenoasă, intraarterială, intracavitară, intraosoasă.
18
Substanţele uleioase se injectează numai intramuscular şi în profunzimea ţesutului,
soluţiile hipertone se administrează direct în circulaţia sangvină (altfel produc necroză tisulară),
substanţele în cantitate mare necesită administrare intravasculară. Trebuie avut permanent în
vedere posibilul risc al existenţei de alergii la substanţele de administrat, ce pot merge până la şoc
anafilactic; de aceea, injectarea oricărei substanţe trebuie să fie precedată de chestionarea atentă
a pacientului cu privire la antecedentele sale în acest domeniu.
19
(trebuie să corespundă normelor de calitate);
trebuie să îndeplinească şi condiţiile generale indicate pentru medicamentele injectabile.
20
Perfuziile sunt folosite concomitent sau succesiv cu alte substanţe ca vehicule pentru
dizolvarea substanţelor medicamentoase.
Pentru o utilizare corectă a preparatelor perfuzabile în continuare vom ţine cont şi de
avantajele şi dezavantajele utilizării lor în terapie.
A. Avantaje:
Se recurge la perfuzii în mod obligatoriu pentru înlocuirea unor pierderi masive de sânge.
În general sunt soluţii apoase care pot fi vehiculate uşor în aparatul circular şi asimilate în
organism.
Produc efect sistemic direct, introducând în circuitul sanguin concentraţii ridicate de
medicament.
Dezintoxicarea organismului prin accentuarea diurezei osmotice cu soluţii pentru dializă
peritoneală.
Au o aplicabilitate multiplă, şi anume, înlocuiesc apa pierdută în organism, pot fi folosite
pentru alimentaţia parenterală sau cu tratament medicamentos.
Deşi au un mod diferit de administrare faţă de perfuzii, în această clasă sunt incluse şi
soluţiile pentru dializă peritoneală şi hemodializă cât şi soluţiile pentru nutriţie parenterală şi
enterală.
Pot fi folosite ca vehicule pentru dizolvarea unor substanţe medicamentoase.
Reprezintă un mijloc temporar de tratament, indispensabil pentru anumiţi bolnavi aplicându-
se în cazul în care nu se poate folosi o altă cale de administrare a unui medicament.
Se recurge la perfuzii în mod obligatoriu pentru înlocuirea unor pierderi masive de sânge.
Conduce la un efect sistemic direct şi asigură nivelul sanguin dorit.
Dau posibilitatea administrării unui număr mare de substanţe şi de volume mult mai mari de
lichid decât prin căile obişnuite de administrare.
Permit administrarea intravenoasă atât a substanţelor nutritive (glucide, lipide, protide),
electroliţi, vitamine cât şi a celor medicamentoase de urgenţă.
Când organismul nu se poate alimenta normal, necesarul nutritiv este suplinit de calea
parenterală. Astfel, la subiecţii în stare de inconştienţă, însoţită de vomă, medicamentele vor fi
administrate numai sub formă de perfuzii.
În ultimul timp, ponderea preparatelor perfuzabile utilizate în spitale a crescut foarte mult,
ele reprezentând 40% din totalul formelor farmaceutice utilizate în terapie.
21
Fig. 9 – Administrarea de perfuzie intravenoasă
B. Dezavantaje:
Fabricare şi condiţionare costisitoare.
Timp de administrare îndelungat (zile, luni).
Complicaţii datorită interacţiunilor apărute la asocierea cu diferite medicamente, în soluţia
perfuzabilă.
Riscul apariţiei de septicemie, infecţii fungice, hepatită, prin administrarea incorectă sau
perfuzii contaminate.
Se pot produce modificări în izostructura sângelui, cu o primă consecinţă de perturbare a
constantelor fizice, fenomene secundare ca: tulburări cardiovasculare şi pulmonare, sclerozarea
venelor, apariţia de tromboflebite.
Perfuziile nu pot fi aplicate decât în spital, sau strict sub control medical.
Perfuziile se administrează într-un volum mare (până la 1-2 litri în 24 de ore) şi
administrarea durează de la ½ oră până la 1-2 ore.
La pacienţii cu ateroscleroză gravă, administrarea de perfuzii duce la hipertensiune, aritmii
cardiace şi insuficienţă cardiacă.
Perfuziile se administrează numai intravenos.
Prin administrare de volume mari de lichid intravenos pot apărea: hipertensiune pulmonară,
edeme pulmonare, reacţii pirogene (febră), reacţii neurogene (înroşirea pielii, prurit, tahicardie,
slăbiciune şi senzaţii subiective) care dispar după administrarea unui sedativ. Pot da reacţii alergice:
urticarie sau edeme, greutăţi în respiraţie, dureri precordiale sau cianoză.
Perfuziile de multe ori nu conţin substanţe medicamentoase cu acţiune terapeutică specifică
22
(exemplu: perfuziile nutritive, înlocuitoare de plasmă).
Perfuziile sunt de obicei soluţii apoase (mai rar emulsii ulei/apă).
Instalarea tromboflebitei ce poate fi cauzată mecanic, de acul (cateterul), introdus în venă sau
de iritarea chimică sau bacteriană.
Dificultăţile ce apar la administrarea perfuziilor pot determina şi o serie de efecte nedorite
sau chiar accidente.
Se va ţine seama de faptul că în timpul manipulării în vederea administrării preparatele pot fi
contaminate, cu modificarea calităţilor preparatelor, astfel:
Contaminarea fizică:
a) Prin injectare, contaminarea cu microorganisme se poate produce datorită modului de
administrare a soluţiei care se administrează, a locului de injectare dacă nu este suficient dezinfectat,
sau a personalului.
Contaminarea constă în faptul că microorganismele vin direct în circuitul sanguin,
determinând septicemii, îmbolnăviri cu virusul hepatitei, infecţii fungice dar şi posibilitatea
infestării cu HIV.
Pericolul contaminării cu microorganisme este determinat: de distrugerea integrităţii
recipientului, dopurile care nu sunt noi şi pot prezenta orificii prin care pot pătrunde
microorganismele. Microorganismele pot pătrunde în momentul introducerii în perfuzie a altor
soluţii injectabile (când se realizează cocktailurile medicamentoase) sau din aerul utilizat pentru a
mări presiunea, dacă acesta n-a fost în prealabil sterilizat.
b) Instalarea emboliei se datorează aerului introdus prin perfuzie ce determină o complicaţie.
Se instalează atunci când perfuziile sunt făcute în venele centrale din recipient rigid, care necesită
introducerea de aer pentru curgerea soluţiei.
La pacientul hipovolemic când cateterul inserat în poziţia semiculcat sau culcat; când
presiunea negativă rezultată în vas, poate introduce un volum de aer fie la introducerea cateterului în
venă fie atunci când setul de perfuzare se poate desprinde numit accident de cateter.
c) Accidentele provocate de impurităţile insolubile sunt foarte rare, perfuziile fiind
controlate vizual şi cele necorespunzătoare sunt îndepărtate.
d) Fibrele provenite din filtrele de celuloză pot da naştere la granuloame; iar particulele
insolubile la edem pulmonar.
23
Contaminarea chimică:
Se poate instala atunci când preparatele sunt ambalate în recipiente de material plastic. În
aceste caz plasticizanţii materialelor plastice pot fi cedaţi în soluţie fiind periculoşi pentru bolnavii
ce primesc perfuzii pe termen lung sau transfuzii masive.
Luând în considerare toate aspectele prezentate mai sus, administrarea preparatelor
perfuzabile trebuie făcută raţional, stabilindu-se debitul şi viteza de absorbţie a apei din organism
astfel încât să se sesizeze apariţia edemelor periferice, funcţionalitatea cardiacă şi pulmonară.
Perfuziile sunt utilizate în special în următoarele două cazuri.
ca terapie de substituţie (înlocuire): pierderea bruscă a lichidului biologic din diferite
motive, necesită înlocuirea rapidă. Restabilirea echilibrelor organismului se realizează prin
administrarea soluţiilor perfuzabile pe cale intravenoasă în următoarele situaţii: hemoragii,
pentru lichidele pierdute în stare de vomă; în diaree prelungită; obstrucţii intestinale sau în
faze de redresare a insuficienţei renale acute; pentru înlocuirea apei extracelulare pierdută în
diabetul insipid; transpiraţie excesivă; comă prelungită;
în tratamentul de întreţinere (menţinere) când prin administrarea intravenoasă se asigură
tot necesarul de lichide, electroliţi, substanţe energetice, în cazul când absorbţia lichidelor pe
cale orală este inutilizabilă, datorită unei peritonitei, a unei intervenţii chirurgicale
abdominale sau a unor infecţii sistemice grave.
Utilizarea perfuziilor este esenţială, pentru tratarea unor stări clinice, chiar dacă nu apar
modificări evidente ale echilibrului fiziologice ale organismului.
27
CAPITOLUL 3:
CLASIFICAREA PERFUZIILOR
28
Forma cea mai frecventă a dezechilibrului hidro-electrolitic intercelular este hipokalemia
g/litru clorură de potasiu care corespunde la: 147 mmoli Na⁺ 4 mmoli K⁺ 2.28 mmoli Ca²⁺
şi 156 mmoli Cl;
29
Infundibile natrii chloridi composita cum natrio lactato (soluţie perfuzabilă de clorură de
sodium compusă cu lactat de sodiu) care conţine clorură de sodiu 6g/l, clorură de calciu 0.5
g/l, clorură de potasiu 0.3 g/l, acid lactic 4.02 g/l, hidroxid de sodiu 1.79 care corespunde la
147 mmoli Na⁺, 4mmoli K⁺ şi 0.77 mmoli Ca²⁺, 624 mmoli Cl-.
30
SOLUŢIE PERFUZABILĂ DE CLORURĂ DE SODIU 0.9%
31
SOLUŢIE RINGER
Fig. 11 – Soluţie Ringer
32
Acidoza metabolică se datorează scăderii concentraţiei de bicarbonat în organism şi poate fi
cauzată de diabet zaharat, şoc, arsuri, intoxicaţii cu salicilaţi, somnifere.
Alcaloza respiratorie apare ca o consecinţă a unei cedări exagerate de CO ₂ la nivelul
plămânilor. Alcaloza metabolică este produsă de mărirea concentraţiei de bicarbonat şi este cauzată
de vomă respectiv pierderi de cantităţi mai mari de suc gastric, gastroenterite sau pierderi de potasiu
în afecţiuni renale.
A. Perfuziile administrate în cazuri de acidoză sunt:
Perfuzii oficinale în FR X:
infundibile natrii hydrogenocarbonatis - soluţie perfuzabilă de hidrogencarbonat de sodium
1.3%;
infundibile natrii lactatis - soluţie perfuzabilă de lactate de sodium 1,72%.
Perfuzii neoficinale:
infundibile trometamoli – soluţie de THAM, conţine 36.3 g/l trihidroximetilaminometan
tanponat cu 6.2 g/l acid acetic;
infundibile natrii acetatis – soluţie perfuzabilă de acetat de sodium 1.33%.
B. Perfuzii administrare în alcaloză:
Perfuzii oficinale în FRX:
infundibile natrii chloride - soluţii perfuzabile de clorură de sodiu.
Perfuzii neoficinale:
infundibile ammonii chloridum - soluţie perfuzabilă de clorură de amoniu 8,3%;
infundibile arginini - soluţie perfuzabilă de arginină 10.5%;
soluţie perfuzabilă de clorhidrat de lizina 21.6 %.
ARGININĂ
33
Fig. 12 - Arginină
34
Indicaţii terapeutice: stări grave de hiperamoniemie asociate cu suferinţă hepatică, asigurând
o cale alternativă de epurare a amoniacului, acidifiant în stările de alcaloză metabolică; come
hepatice sau encefalopatii hepatice; supliment în nutriţia parenterală a copiilor cu deficit de creştere
precum şi în alte stări de denutriţie.
Doze şi mod de administrare: 200-800 mg arginină/kg corp în cazuri de hiperamoniemie, ca
doză de încărcare în aproximativ 4 ore, după care se administrează 200-800 mg arginină/kg corp/zi.
Contraindicaţii: bolnavi cu insuficienţă renală şi anurie, în stările de acidoză metabolică, în
diselectrolitemii, în hipercloremie, pacienţii cu intoleranţă la fructoză.
Reacţii adverse: greaţă, vomă, eritem, cefalee, parestezii, iritaţie venoasă locală, creşterea
concentraţiei plasmatice de potasiu, acidoză lactică, hiperuricemie.
35
Infundibile mannitoli - soluţiile perfuzabile de manitol – conţin următoarele concentraţii: 50
g/l (soluţie izotonică), 100 g/l; 200 g/l. Manitolul nu este metabolizat şi este utilizat ca
diuretic osmotic. Se utilizează ca dezhidratant în edem pulmonar, în intoxicaţiile cu
somnifere, reduce presiunea intracraniană şi intraglobulară.
Perfuzii neoficinale:
Infundibile invertosi - se prepară folosind 10% zahăr şi 0.3 ml acid clorhidric;
Infundibile alcoholi cum fructose - conţinând alcool şi fructoza 40+40, 40+100, 50+40,
55+100 g într-un litru de soluţie.
GLUCOZĂ
Fig. 13 - Glucoză
Fig. 14 – Manitol
Indicaţii terapeutice: edem cerebral cu hipertensiune intracraniană, hipertensiune
intracelulară.
Doze şi mod de administrare: intravenos sub formă de perfuzie.
adulţi: 250 ml/zi manitol 20% cu un ritm de 40 picături/minut; 500 ml/zi manitol 10% cu
ritm de 60-70 picături/minut.
copii: 10 ml/kg corp/zi manitol 10% cu ritm de 10-15 picături/minut pentru 10 kg corp.
37
Contraindicaţii: hiperosmolaritate plasmatică preexistentă, deshidratare predominant
intracelulară.
Reacţii adverse: şoc anafilactic, deshidratare intracelulară, edem pulmonar, insuficienţă
cardiacă, acidoză.
Emulsii parenterale:
Lipidele au valoare energetică mai mult decât dublu în comparaţie cu glucidele şi proteinele
reprezentând o sursă foarte valoroasă de calorii, însă ca atare nu pot fi administrare intravenos
pentru că duc la embolii groase cu urmări foarte grave. Dacă sunt însă fin dispersate în apă sub
formă de emulsii ulei/apă pot fi perfuzate fără riscuri însemnate.
Pe lângă un aport mai mare de calorii, emulsiile parenterale prezintă încă un avantaj faţă de
soluţiile de glucide: practic sunt lipsite de efecte osmotice, nu irită endoteliul venos ca soluţiile
hipertonice, şi nu au acţiune osmodiuretică.
Prepararea emulsiilor parenterale prezintă însă dificultăţi tehnologice, şi anume dispersarea
foarte fină a uleiurilor, sterilizarea preparatelor, asigurarea unei stabilităţi corespunzătoare.
Este foarte important ca emulsiile să fie încet perfuzate şi nu este indicată administrarea lor
pe timp mai îndelungat.
Emulsiile parenterale se prepara din ulei de soia, ulei de bumbac, ulei de susan (10 - 20%).
Ca emulgatori se utilizează lecitina de soia şi de gălbenuş de ou, polisorbaţi pluronici, monostearatul
de poliglicerol. Acestea conţin glucoză de sorbitol, eventual glicerol.
Mg²⁺ (magneziu);
se recomandă adăugarea acidului malic pentru favorizarea eliminării azotului neutilizat.
40
Marisang (Plasmagel) - preparat obţinut din gelatină modificată şi parţial hodrolizată. Este
total lipsit de toxicitate, nu influenţează mecanismul coagulării sângelui, este metabolizat
complet. Prezintă avantajul faţă de ceilalţi înlocuitori de plasmă că aduce şi aport de azot
organismului.
41
METRONIDAZOL
Fig. 15 –Metronidazol
Indicaţii terapeutice: stări septice grave datorate anaerobilor, cu sau fără asocierea altor
germeni (septicemii postavortum, abces cerebral, pneumonie necrozantă, osteomielită, abces pelvin,
peritonită, infecţii postintervenţii chirurgicale); în profilaxia preoperatorie la pacienţii cu risc crescut
de infecţie cu germeni anaerobi.
Doze şi mod de administrare: produsul poate fi diluat cu ser fiziologic sau dextroza 5%.
Durata unei cure este de 7-10 zile şi numai în cazuri deosebite până la 14 zile, calea perfuzabilă fiind
înlocuită imediat ce este posibil cu administrarea orală sau rectală a produsului. În cazul profilaxiei
preparatul se perfuzează 15 mg/kg corp cu 30 minute până la 1 oră înainte de actul chirurgical şi 7,5
mg/kg corp în 30-60 minute la 6-8 ore după acesta. Posologia va fi adaptată stării bolnavului,
reducându-se dozele la cei cu deficit al funcţiei renale sau hepatice. Nu se vor asocia în perfuzie alte
chimioterapice sau antibiotice.
adulţi şi copii peste 12 ani: intravenos prin perfuzie 100 ml soluţie (0,500 g metronidazol) în
curs de 30-60 minute, la un interval de 6-8 ore.
Contraindicaţii: afecţiuni acute şi cronice ale sistemului nervos central, discrazii sanguine,
sarcină.
Reacţii adverse: tulburări digestive (greaţă, anorexie, algii abdominale, vărsături, diaree);
tulburări ale sistemului nervos (cefalee, vertij, convulsii, parestezii, insomnie) care dispar după
întreruperea tratamentului; leucopenie tranzitorie; hipersensibilizare (urticarie, prurit, congestie
nazală).
42
3.7. SOLUŢII PENTRU DIALIZĂ PERITONEALĂ ŞI PENTRU HEMODIALIZĂ
Soluţiile folosite pentru dializă peritoneală şi pentru hemodializă au proprietăţi asemănătoare
cu perfuziile cu electroliţi; sunt soluţii izotonice şi sterile.
Perfuziile pentru dializă peritoneală se folosesc în scopul îndepărtării din organism a unei
substanţe toxice.
Dializa peritoneală se poate efectua fie prin introducerea perfuziei în cavitatea abdominală
cu ajutorul a două catetere, unul pentru intrare şi altul pentru evacuarea soluţiei, fie prin introducerea
intermitentă a soluţiei de perfuzat, care după un anumit timp este eliminată prin aceleaşi catetere.
Tehnica acestui procedeu constă în introducerea în cavitatea peritoneală a 2l soluţie
perfuzabilă, se lasă jumătate de oră, iar apoi lichidul este îndepărtează. Operaţia se repetă după 6-12
ore. În acest timp se controlează balanţa hidrică. Deoarece prin acest procedeu se folosesc cantităţi
mari de perfuzii, se realizează soluţii concentrate care sunt diluate la întrebuinţare.
Perfuziile pentru dializa peritoneala conţin electroliţi, glucoză sau sorbitol. Se pot asocia
antibiotice. Perfuziile administrate trebuie să fie izoosmotice şi sterile.
Perfuziile pentru hemodializă se utilizează pentru funcţionarea rinichiului artificial. În
cazurile de anurie prin insuficienţă renală, în intoxicaţii grave cu somnifere şi în general în cazurile
în care este necesară epurarea sângelui, se foloseşte rinichiul artificial. Acest aparat este prevăzut cu
o membrană semipermeabilă, de o parte a membranei se introduce o soluţie de polielectroliţi, cu un
conţinut asemănător plasmei sanguine şi o osmolaritate totală cuprinsă între 300 şi 400 mosm/l, de
cealaltă parte a membranei este adus, extracorporal, sângele bolnavului. Prin membrane, se petrec
schimburi între substanţele din plasma sanguină şi soluţia pentru rinichiul artificial.
Cantitatea de soluţie pentru rinichiul artificial utilizată la o dializă de 6 ore, variază între 150
şi 300 l.
Aparatul este prevăzut cu rezervoare de 140 l care se schimbă la 2 ore. În aceste rezervoare
se introduc: concentrate de electroliţi, glucoză şi apă şi se agită conţinutul cu agitatoare. La soluţia
diluată se adaugă clorură de calciu şi clorură de potasiu.
43
CAPITOLUL 4:
SOLUŢII PERFUZABILE - EXEMPLE
PERFALGAN
Fig. 16 – Perfalgan
Indicaţii terapeutice: acest medicament este un analgezic (ameliorează durerea) şi un
antipiretic (scade febra). Utilizarea flaconului de 100 ml este limitată la adulţi, adolescenţi şi copii
cu greutate peste 33 kg. Flaconul de 50 ml este adaptat pentru utilizare la nou-născuţi la termen,
sugari, copii mici şi copii cu greutate sub 33 kg. El este indicat pentru tratamentul pe termen scurt al
durerii de intensitate moderată, mai ales după o intervenţie chirurgicală, şi pentru tratamentul pe
termen scurt al febrei.
Doze şi mod de administrare: administrat de către medic sau asistentă medicală prin perfuzie
intravenoasă. Doza va fi ajustată individual de către medic în funcţie de greutatea corporală şi starea
generală. În caz de supradozaj, simptomele apar în general în primele 24 de ore şi cuprind: greaţă,
vărsături, anorexie, paloare, durere abdominală şi riscul afectării hepatice.
Contraindicaţii: dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol sau la oricare dintre
celelalte componente; dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la propacetamol (un precursor al
paracetamolului şi un alt analgezic administrat pe cale intravenoasă); dacă suferiţi de boală hepatică
severă; dacă suferiţi de o boală hepatică sau renală; dacă luaţi alte medicamente care conţin
44
paracetamol.
Reacţii adverse: stare de rău, scăderea tensiunii arteriale sau modificarea rezultatelor testelor
de laborator, erupţii cutanate severe sau reacţii alergice, înroşirea pielii, valuri de căldură asociate cu
înroşirea feţei, mâncărimi şi bătăi rapide ale inimii, durere şi senzaţie de arsură la locul de injectare.
AMINOSTERIL N-HEPA 8%
45
hiperhidratare, hiponatremie, hipokaliemie, IR, şoc, hipoxie.
Reacţii adverse: nu apar, dacă se administrează conform recomandărilor; în cazul
administrării printr-o venă periferică poate să apară tromboflebita.
46
CEREBROLYSIN 215.2 mg/ml
Fig. 18 – Cerebrolysin
Indicaţii terapeutice: disfuncţii cerebrale organice, metabolice şi neurodegenerative, în
special demenţa senilă de tip Alzheimer, complicaţii post-accident vascular cerebral, traumatisme
cranio-cerebrale post-operatorii, contuzii cerebrale sau comoţii.
Doze şi mod de administrare: eficacitatea tratamentului poate fi crescută prin repetarea
curelor, până nu se mai observă ameliorări ale stării de sănătate. După cura iniţială, frecvenţa
dozelor poate fi redusă la administrări de 2-3 ori pe săptămână. Între curele de tratament trebuie
respectate perioade fără tratament având durata egală cu cea a curei.
disfuncţii cerebrale organice, metabolice şi boli neurodegenerative (demenţă): 5-30 ml;
complicaţii post - accident vascular cerebral: 10-50 ml;
traumatisme cranio-cerebrale: 10-50 ml;
copii: 1-2 ml.
Se pot administra doze de până la 5 ml soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie
perfuzabilă intramuscular şi de până la 10 ml soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie perfuzabilă
intravenos.
Doze între 10 ml până la maxim 50 ml soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie
perfuzabilă sunt recomandate numai sub formă de perfuzie intravenoasă lentă, după diluare cu
soluţiile perfuzabile standard recomandate, până la un volum total de soluţie gata de infuzat de 250
ml. Durata perfuziei trebuie să fie între 15 şi 60 minute.
Contraindicaţii: copii sau adolescenţi în creştere, hipersensibilitate la produs, epilepsie.
Reacţii adverse: hipersensibilitate sau reacţii alergice ale pielii cum ar fi prurit, reacţii
inflamatorii locale, dureri de cap, dureri ale gatului, dureri ale mâinilor şi picioarelor, febră, dureri
de spate, greutate în respiraţie, frisoane şi stări asemănătoare celor de şoc, dispepsie, diaree,
47
constipaţie, vărsături şi greaţă, înroşire şi senzaţie de arsură, palpitaţii şi aritmii în cazul
administrării prea rapide.
LEMOD SOLU 500mg
Fig. 19 – Lemod-Solu
Indicaţii terapeutice: afecţiuni endocrine, preoperator şi în cazul traumatismelor sau altor
afecţiuni, la pacienţii cu insuficienţă corticosuprarenaliană, hiperplazie adrenală congenitală,
tiroidită subacută, astm bronşic, rinită alergică sezonieră, conjunctivită alergică, colită ulceroasă, şoc
hemoragic, posttraumatic sau operator, atunci când terapia convenţională prin aport de volum nu dă
rezultate, anemie hemolitică autoimună, transplant de organe şi de celule, suşe hematopoietice
alogenice (tratamentul rejetului de grefă).
Doze şi mod de administrare:
adulţi: dozajul variază în funcţie de gravitatea afecţiunii, doza iniţială variază de la 10 la 500
mg. În cazul tratamentului rejetului de grefă după transplant poate fi necesar până la 1 g pe
zi;
copii: în cazul tratamentului cu doze foarte mari, cum ar fi afecţiunile hematologice,
reumatice, renale şi dermatologice, se recomandă o doză de 30 mg/kg şi zi până la maximum
1 g pe zi.
în artrita juvenilă doza este de 30 mg/kg şi zi;
în tratamentul rejetului de grefă după transplant se recomandă o doză de 10 până la
20 mg/kg şi zi pentru 3 zile, cu maximum de 1 g/zi;
la pacienţii cu status astmaticus poate fi administrat în doze de 40 mg intravenos,
repetat în funcţie de răspunsul pacientului.
Contraindicaţii: hipersensibilitate la metilprednisolona sau la oricare dintre excipienţi, orice
stare infecţioasă, cu excepţia celor care constituie indicaţii speciale, viroze evolutive, mai ales
48
hepatice, varicelă, herpes, zona zoster, psihoze insuficient controlate prin tratament, administrarea
de vaccinuri cu germeni vii.
Reacţii adverse: anafilactice cu sau fără colaps, stop cardiac, bronhospasm, aritmie cardiacă,
hipotensiune arterială sau hipertensiune arterială, hipopigmentaţie sau hiperpigmentaţie, dispnee,
ulceraţie esofagiană, candidoză esofagiană, greaţă, vărsături, hepatită.
VITAMINA C 750 mg
Fig. 20 – Vitamina C
Indicaţii terapeutice: tratamentul scorbutului sau prevenţia acestuia în cazul afecţiunilor care
necesită un aport suplimentar de acid ascorbic, când administrarea orală nu este posibilă sau
deficitul de acid ascorbic este sever.
Doze şi mod de administrare:
tratamentul scorbutului:
adulţi (inclusiv vârstnici) şi adolescenţi: 500 mg până la 1 g pe zi;
copii: 10 mg acid ascorbic/kg şi zi fără a depăşi 300 mg zilnic.
tratament preventiv:
adulţi (inclusiv vârstnici) şi adolescenţi: 200-500 mg pe zi;
copii: 5-7 mg acid ascorbic/kg şi zi fără a depăşi 100 mg zilnic.
Soluţia trebuie utilizată imediat după deschiderea fiolei. A nu se utiliza dacă soluţia nu este
limpede sau prezintă particule în suspensie.
Contraindicaţii: hipersensibilitate la acid ascorbic sau la oricare dintre excipienţii
medicamentului, tulburări de depozitare a fierului (talasemie, hemocromatoză, anemie
sideroblastică), litiază renală oxalică (la doze mai mari de 1 g acid ascorbic pe zi).
Reacţii adverse: acidul ascorbic este în general bine tolerat. La doze mari la unii pacienţi pot
să apară tulburări digestive (senzaţie de arsură epigastrică, diaree) sau urinare (formarea calculilor
49
de uraţi) precum şi episoade de hemoliză. Izolat s-au observat reacţii de hipersensibilitate cutanate şi
respiratorii. În infecţiile acute, administrarea acidului ascorbic a fost asociată foarte rar cu frisoane şi
creşterea temperaturii corpului la copii.
AMINOVEN 10%,
50
Fig. 22 – Ampiplus
Indicaţii terapeutice: infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare, pneumonii
bacteriene, infecţii în sfera ORL (sinuzită, otită medie), infecţii ale tractului urinar, endometrită şi
celulită pelvină, infecţii cutanate.
CONCLUZII
Perfuziile conţin în mare parte apă (peste 95%), unele zahăr (glucoză), sau sare (ser
fiziologic); ele sunt rareori necesare – în situaţii de urgenţă când poate fi necesară echilibrarea
glicemiei sau ionogramei sau creşterea tensiunii arteriale.
Administrarea lor nu este lipsită de unele efecte secundare, sunt utile atunci când în soluţia
de perfuzie se administrează şi altceva – antibiotice, antiaritmice, diuretice, alte medicamente, iar
efectul lor de „hrănire” a organismului este apropiat de zero datorită conţinutului caloric scăzut.
Cele mai obişnuite perfuzii administrate de medici şi uneori solicitate de pacienţi sunt:
o serul fiziologic: conţine apă 99,3% şi sare (clorură de sodiu) 0,7%;
o glucoză: conţine apă 90-95% şi „zahăr” (glucoză) 5-10%.
Este indicată administrarea prin perfuzii atunci când un medicament este din fabricaţie
administrabil doar prin perfuzie (la administrare pe cale bucală sau intramuscluară nu se absoarbe
sau este foarte iritant).
Perfuziile se fac atunci când este nevoie de o acţiune rapidă a unui medicament, care se
adaugă în serul fiziologic sau glucoză perfuzată (şoc, infarct, colică renală/biliară, tensiune scăzută).
Se pot prescrie perfuzii atunci când pacientul are lipsă de apă (deshidratare) şi nu o poate
bea din diferite motive, sau lipsă sau dezechilibru de electroliţi, care trebuie corectată rapid datorită
riscurilor.
„Hrănirea prin perfuzii” cu glucoză (considerată de pacienţi „hrănire artificială”) este mai
mult o glumă! O persoană obişnuită are nevoie zilnic de glucide 5g/kg, proteine şi lipide câte 1g/kg,
sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor, vitamine.
Organismul uman are suficiente rezerve de vitamine pentru mai multe săptămâni/luni, deci
nu este nevoie de administrarea lor pentru „hrănire”, ci doar atunci când există o boală dată de lipsa
unei vitamine (anemie Biermer, lipsa de acid folic sau vitamina D, scorbut).
Administrarea de vitamine pentru „întărirea organismului” este o altă glumă. Dacă un
52
organism este slăbit de boală, trebuie tratată cauza slăbirii, deci boala, altfel nu se obţine nicio
„întărire a organismului” dacă boala merge înainte.
Apa este absolut necesară zilnic în cantitate de cel puţin 1,5 litri iar dacă pacientul nu o poate
bea, şi nu are edeme, apa trebuie introdusă prin perfuzii.
53
BIBLIOGRAFIE:
54