2.3.2.

Principiul relativităţii şi opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic

2.3.2.1. Corelația dintre relativitate şi opozabilitate

Corelația – dacă un act juridic, ca regulă, nu poate să dea naştere la drepturi subiective şi obli-
dintre gaţii decât în beneficiul, respectiv în sarcina părţilor actului juridic (principiul relativi-
relativitate şi tăţii), aceasta nu înseamnă că terții ar putea să îl ignore sau să îl nesocotească;
opozabilitate dimpotrivă, actul juridic, ca realitate socială (ca situaţie juridică), este opozabil şi
persoanelor străine de el, iar drepturile şi obligaţiile părţilor actului juridic trebuie
respectate şi de terţi.
Principiul – regula de drept potrivit căreia contractul (mai larg, actul juridic) este opozabil ter-
opozabilității ţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract; terţii
efectelor se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea
actului juridic lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege (art. 1281 C.civ.);
civil – în concret, opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a
invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept
subiectiv dobândit de parte prin actul juridic respectiv, iar prin inopozabilitatea actu-
lui juridic faţă de terţi se înţelege lipsa unui asemenea drept; de regulă, opozabilitatea
faţă de terţi a unui act juridic este condiţionată de respectarea anumitor formalităţi;
– pot exista cazuri în care terţele persoane ar avea interesul să invoce, în favoarea lor,
un act juridic împotriva părţilor acestuia.

2.3.2.2. Distincția dintre relativitatea şi opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic

Relativitatea efectelor contractului
(art. 1280 C.civ.)
– contractul produce efecte numai între părţi,
dacă prin lege nu se prevede altfel;
– un contract, ca regulă, nu poate să dea naştere
la drepturi subiective şi obligaţii decât în bene-
ficiul, respectiv în sarcina părţilor lui;
– pentru a produce efecte între părţi, contractul
trebuie să fie valabil încheiat, deci trebuie respec-
tată eventuala formă cerută ad validitatem;
– între părţi, dovedirea contractului este supusă
regulilor privind administrarea probei cu înscrisuri;
– părţile pot cere executarea contractului;
– nerespectarea contractului de către una dintre
părţi atrage răspunderea contractuală a acesteia.
Opozabilitatea efectelor contractului
(art. 1281 C.civ.)
– terţii nu pot aduce atingere drepturilor şi obliga-
ţiilor născute din contract;
– contractul, ca situaţie juridică, este opozabil şi
persoanelor străine de el, în privinţa drepturilor şi
obligaţiilor ce revin părţilor acelui contract;
– pentru a putea fi opozabil terţilor, contractul tre-
buie să respecte forma prevăzută de lege pentru
opozabilitate faţă de terţi;
– întrucât faţă de terţi contractul este un fapt juri-
dic stricto sensu, aceştia pot dovedi existenţa lui cu
orice mijloc de probă;
– terţii nu pot cere executarea contractului, dar se
pot prevala de efectele sale;
– nerespectarea de către un terţ a unui drept ce
decurge dintr-un contract atrage răspunderea civi-
lă delictuală a acestuia.

2.3.3. Noțiunile de parte, terț şi având- cauză. Categorii de avânzi- cauză

Parte Noţiune: persoana care încheie actul juridic civil, personal sau prin reprezentare, şi în
patrimoniul căreia ori faţă de care se produc efectele actului respectiv;
– cuvântul „parte” desemnează atât pe una dintre părţile actului juridic civil bilateral
sau plurilateral, cât şi pe autorul actului juridic civil unilateral;
– în sens juridic, prin parte se înţelege nu numai persoana care încheie direct şi per-
sonal un anumit act juridic civil, ci şi persoana care încheie actul prin intermediul unui
 reprezentant (legal sau convenţional);
– din punct de vedere juridic, o parte a actului juridic civil poate fi alcătuită din mai
multe persoane fizice sau juridice care promovează ori au un interes sau o poziţie
comună;
– părţile reprezintă acea categorie de persoane faţă de care actul juridic civil îşi pro-
duce efectele în temeiul principiului forţei obligatorii şi al principiului relativităţii.
Terți Noţiune: persoanele străine de un anumit act juridic, care nu au participat nici direct
şi nici prin reprezentare la încheierea acestuia.
Având-cauză Noţiune: persoana care, deşi nu a participat la încheierea actului juridic civil, este
totuşi îndrituită să profite de efectele actului respectiv sau, după caz, este ţinută să
suporte aceste efecte, din cauza legăturii sale juridice cu una dintre părţile acelui act
juridic;
– sunt avânzi-cauză: succesorii universali şi cei cu titlu universal; succesorii cu titlu
particular; creditorii chirografari.
Categorii de 1. succesorul universal: persoana care dobândeşte un patrimoniu, adică o universa-
avânzi-cauză litate;
 spre exemplu: moştenitorul legal unic, legatarul care a cules întreaga moştenire;
persoana juridică dobânditoare a unui patrimoniu ca efect al fuziunii (absorbţiei
sau contopirii) ori al transformării;
2. succesorul cu titlu universal: acea persoană care dobândeşte o fracţiune dintr-un
patrimoniu;
 de exemplu: moştenitorii legali, legatarul sau legatarii care a(u) dobândit o
cotă-parte din moştenire, persoana juridică dobânditoare a unei părţi din patrimo-
niul persoanei juridice divizate (indiferent dacă ar fi vorba de o divizare totală sau
de o divizare parţială);
 din perspectiva stabilirii calității de având-cauză, interesează transmisiunea
(dobândirea) efectivă, iar nu vocația;
 între succesorii universali şi succesorii cu titlu universal ai părţilor actului juridic
nu există vreo deosebire de ordin calitativ, ci numai de ordin cantitativ;
 succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor actului juridic sunt consi-
deraţi continuatori ai personalităţii autorului lor;
 aceşti succesori preiau toate sau o parte din drepturile subiective şi obligaţiile
patrimoniale ale autorului, cu excepţia drepturilor şi obligaţiilor strâns legate de
persoana autorului, precum şi cele declarate de părţi ca intransmisibile [art. 1282
alin. (1) C.civ.];
 în cazurile prevăzute de lege, este posibilă încetarea calităţii de având-cauză a
succesorilor universali sau cu titlu universal faţă de anumite acte juridice încheiate
de autorul lor; de exemplu, moştenitorii legali rezervatari în privinţa liberalităţilor
făcute de autorul lor şi care le încalcă rezerva succesorală;
3. succesorul cu titlu particular: acea persoană care dobândeşte un anumit drept
subiectiv, privit individual;
 de exemplu: cumpărătorul unui bun, donatarul, cesionarul, legatarul cu titlu par-
ticular;
– în cazul succesorului cu titlu particular, calitatea sa de având-cauză se apreciază nu
în raport de actul juridic prin care a dobândit un anumit drept subiectiv (în acest act
juridic având poziţia juridică de parte) şi nici în raport de alte acte juridice încheiate
de autorul său (cel de la care a dobândit acel drept subiectiv) cu alte persoane şi care
acte nu au nicio legătură cu dreptul subiectiv respectiv (faţă de aceste acte juridice
având poziţia de terţ), ci numai în raport cu actele juridice anterioare ale autorului,
referitoare la acelaşi drept sau bun, încheiate cu alte persoane (faţă de aceste din
urmă acte juridice, succesorul cu titlu particular poate să fie având-cauză sau terţ);
– dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având-cauză dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele trei condiții:
a) să fie vorba de drepturi şi obligaţii strâns legate de dreptul subiectiv dobândit;
b) să fie vorba de acte juridice anterioare, încheiate de autorul lui cu alte persoane
 şi referitoare la acelaşi drept sau bun;
c) actul juridic faţă de care urmează a se stabili calitatea de având-cauză sau de terţ
a succesorului cu titlu particular să îndeplinească cerinţele privitoare la forma
pentru opozabilitate faţă de terţi;
 de exemplu:
i) dacă se încheie un contract de locaţiune cu privire la un imobil înscris în cartea
funciară, iar, ulterior, proprietarul (locatorul) vinde imobilul respectiv unei terţe
persoane, dar în contractul de locaţiune nu s-a stipulat încetarea acestuia în cazul
înstrăinării bunului, sunt posibile următoarele situaţii: dacă locaţiunea a fost nota-
tă în cartea funciară, contractul de locaţiune va produce efectele (astfel cum au
fost convenite de locator şi locatar) şi faţă de cumpărător [art. 1811 lit. a) C.civ.];
dacă locaţiunea nu era notată în cartea funciară la data încheierii contractului de
vânzare, atunci cumpărătorul nu mai este obligat să respecte locaţiunea consimţită
de către vânzător;
ii) dacă se încheie un contract de locaţiune cu privire la un imobil neînscris în
cartea funciară, iar, ulterior, proprietarul (locatorul) vinde imobilul respectiv unei
terţe persoane, dar în contractul de locaţiune nu s-a stipulat încetarea acestuia în
cazul înstrăinării bunului, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului dacă
data certă a locaţiunii este anterioară datei certe a înstrăinării [art. 1811 lit. a)
C.civ.];
iii) dacă în contractul de locaţiune s-a prevăzut expres încetarea acestuia în cazul
vânzării, locaţiunea rămâne opozabilă dobânditorului (va produce efecte faţă de
acesta) chiar şi după ce locatarului i s-a notificat înstrăinarea, pentru un anumit
termen stabilit potrivit art. 1812 alin. (2) C.civ.;
iv) în aceleaşi condiţii, contractul de locaţiune îşi va produce efectele şi faţă de alţi
dobânditori cu titlu particular ai bunului ce îi formează obiectul (spre exemplu, în
cazul înstrăinării bunului printr-un contract de donaţie, de întreţinere, de schimb
etc.), precum şi faţă de cel căruia locatorul îi constituie un dezmembrământ al
dreptului de proprietate asupra bunului respectiv (de exemplu, convenţia de
constituire a unui drept de uzufruct sau a unui drept de superficie);
 problema stabilirii calităţii de având-cauză ori de terţ a dobânditorului cu titlu
particular se poate ivi şi în cazul încetării prin acordul părţilor (mutuus dissensus)
sau al modificării actului juridic încheiat anterior de către cel ce i-a transmis drep-
tul; dacă la data la care a dobândit calitatea de succesor cu titlu particular, actul
prin care au fost aduse modificări sau prin care părţile au convenit încetarea
actului anterior nu îndeplinea formalitatea cerută pentru opozabilitate, atunci
dobânditorul cu titlu particular devine terţ desăvârşit faţă de actul de modificare
sau de încetare.
4. creditorii chirografari: sunt creditorii care nu au o garanţie reală care să le asigure
realizarea creanţei pe care o deţin împotriva debitorului (ipotecă, gaj, privilegiu), ci
numai un drept de „gaj general” asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi
viitoare ale debitorului lor, aceste bunuri servind drept garanţie comună a creditorilor
[art. 2324 alin. (1) C.civ.];
 poziţia creditorilor chirografari în raport de actele juridice încheiate de debitorul
lor cu terţe persoane nu vizează atât principiul relativităţii efectelor actului juridic
(din perspectiva acestui principiu, creditorii chirografari urmează a fi incluşi în cate-
goria terţilor), cât opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor subiective civile şi,
implicit, a obligaţiilor părţilor actului juridic;
 analiza poziției lor juridice în raport cu actele încheiate de debitorul lor cu terțe
persoane este tratată în partea a II-a a acestei fişe, secţiunea III.2.2.

2.3.4. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

2.3.4.1. Considerații generale

Noțiune – situațiile în care efectele actului juridic se produc şi față de alte persoane care nu au
 participat la încheierea actului respectiv.
Precizare – pentru a fi vorba de o veritabilă excepție de la principiul relativității, actul juridic ar
trebui să dea naştere, exclusiv în baza voințelor părților actului, la drepturi subiective
în favoarea altei persoane, respectiv la obligaţii în sarcina altei persoane decât părţile
lui.
Enumerare 1. stipulația pentru altul;
2. promisiunea faptei altuia;
3. situația avânzilor-cauză;
4. reprezentarea;
5. acțiunile directe;
6. cesiunea de creanță;
7. cesiunea de contract.

2.3.4.2. Categorii de excepții de la principiul relativității efectelor actului juridic

Stipulația – constituie o excepție veritabilă de la principiul relativității, întrucât, ca efect al

pentru altul contractului prin care promitentul s-a obligat față de stipulant să execute o prestație
în favoarea unei terțe persoane (terț beneficiar), aceasta din urmă dobândeşte
dreptul (sub condiția rezolutorie a neacceptării) direct din contractul încheiat între
cele două părți, fără a fi participat la încheierea convenției;
– analiza stipulaţiei pentru altul se regăseşte în partea a II-a a acestei fişe, secţiu-
nea III.1.2.
Promisiunea – nu constituie o excepție veritabilă de la principiul relativității efectelor contractului,
faptei altuia întrucât terțul la a cărui prestație s-a obligat promitentul în contractul încheiat cu cre-
ditorul promisiunii va deveni parte al acestui contract doar dacă îşi va da consimță-
mântul în acest sens, iar promitentul a promis creditorului propria sa faptă (de a
obține consimțământul terțului la încheierea unui contract);
– analiza promisiunii faptei altuia se regăseşte în partea a II-a a acestei fişe, secţiu-
nea III.1.1.
Situaţia avân- – nu constituie o excepţie veritabilă de la principiul relativităţii efectelor actului juridic
zilor-cauză civil, deoarece:
a) succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt persoane asimilate părţilor, în
sensul că iau locul părţilor iniţiale în privinţa efectelor actului juridic, fiind deci „con-
tinuatori ai autorului lor”, iar, de cele mai multe ori (de exemplu, în cazul fuziunii),
această împrejurare nici nu este străină de voinţa acestor succesori;
b) succesorul cu titlu particular, în măsura îndeplinirii celor trei condiţii arătate, ia
locul părţii actului juridic, dobândirea calităţii de având-cauză făcându-se cu voia lui.
Reprezentarea – reprezentarea, reglementată cu caracter general de art. 1295-1314 C.civ., repre-
zintă procedeul tehnico-juridic prin care o persoană (reprezentantul) încheie un act
juridic în numele şi pe seama altei persoane (reprezentatul), efectele actului juridic
astfel încheiat producându-se direct în persoana celui reprezentat, deci direct între
reprezentat şi cealaltă parte;
– nu constituie o excepţie veritabilă de la principiul relativităţii, ci doar aparentă, în
sensul că efectele actului juridic se produc faţă de reprezentat, deşi actul juridic
respectiv a fost încheiat (fizic) de către reprezentant, însă, în cazul reprezentării
convenționale, reprezentatul (mandantul) și-a manifestat, prin chiar împuternicirea
dată, voința de a deveni titularul drepturilor și obligațiilor ce vor izvorî din actul juridic
pe care îl va încheia reprezentantul (mandatarul), iar în cazul reprezentării legale sau
judiciare, reprezentatul devine titular de drepturi și obligații în temeiul legii, iar nu
exclusiv în temeiul voințelor altor persoane.
Acţiunile – desemnează situaţiile în care, potrivit legii, o persoană (reclamantul) cheamă în ju-
directe decată o altă persoană (pârâtul) cu care nu se află în raporturi contractuale, recla-
mantul fiind în raporturi contractuale cu o altă persoană cu care şi pârâtul se află în
raporturi contractuale;
 – aplicații ale acțiunilor directe: în materia contractului de locațiune [art. 1807
alin. (1) C.civ.], în materia contractului de antrepriză (art. 1856 C.civ.), a contractului
de mandat [art. 2023 alin. (6) C.civ.], a ipotecii asupra creanţelor (art. 2403 C.civ.)
etc.;
– nu suntem în prezenţa unei excepţii veritabile de la principiul relativităţii efectelor
actului juridic civil, deoarece, în cazul acţiunilor directe, posibilitatea reclamantului de
a pretinde un drept subiectiv, invocând un act juridic la care nu este parte, nu se
naşte din acel act juridic, ci izvorăşte din lege, iar pârâtului nu îi incumbă față de
reclamant o datorie mai oneroasă decât cea din actul juridic în care era parte, de
exemplu, beneficiarul antreprizei poate fi obligat direct față de lucrător numai până la
suma pe care o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii.
Cesiunea de – părţile convenţiei care are ca obiect cesiunea unei creanţe sunt cedentul şi cesio-
creanţă narul, debitorul cedat fiind un terţ faţă de această convenţie, totuşi, după ce i-a de-
venit opozabilă, debitorul va trebui să efectueze plata către cesionar;
– nu constituie o excepţie veritabilă de la principiul relativităţii efectelor actului juri-
dic civil, deoarece efectele cesiunii se produc în temeiul legii, iar debitorul cedat are
aceeași datorie (sub aspectul obiectului, naturii, eventualelor accesorii sau garanții).
Cesiunea de – nu constituie o excepție veritabilă de la principiul relativității efectelor contractului,
contract deoarece, pentru a opera transmiterea către terț (contractant cesionar) a drepturilor
şi obligațiilor neexecutate încă ale contractantului cedent, trebuie să existe consimță-
mântul, anticipat sau ulterior cesiunii, al celeilalte părți, respectiv al contractantului
cedat;
– analiza cesiunii de contract se regăseşte în partea a II-a a acestei fişe, secţiu-
nea III.1.3.
Alte excepții – excepții aparente de la principiul relativității efectelor ar putea rezulta și din:
aparente a) gestiunea de afaceri, în sensul că actul juridic încheiat de gerant, în măsura în
care este necesar sau util, va produce efecte față de gerat, pe temeiul art. 1337
alin. (2) C.civ.;
b) actele juridice colective (hotărârile asociaţilor, hotărârile unora dintre coproprie-
tari), care produc efecte și faţă de asociaţii (coproprietarii) care nu au participat la
adoptarea lor, precum şi faţă de cei care au votat împotrivă, în temeiul legii, precum
şi, uneori, al unui consimţământ tacit şi prealabil dedus din actul juridic la care aceş-
tia au consimţit iniţial (actul constitutiv, actul juridic de coachiziţie), de exemplu, în
materia coproprietăţii obişnuite, actele de administrare pot fi făcute, ca regulă, cu
acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-părţi [art. 641 alin.(1) C.civ.];
c) răspunderea civilă delictuală a terţului care, prin fapta sa ilicită şi culpabilă, a îm-
piedicat executarea unei obligaţii asumate printr-un contract; creditorul acelei
obligaţii nu are împotriva terţului o acţiune contractuală, ci o acţiune în răspundere
civilă delictuală, în cadrul căreia terţul este ţinut să repare integral prejudiciul cauzat
prin fapta sa, iar, în funcţie de împrejurările concrete, despăgubirea la care va fi obli-
gat terţul ar putea echivala cu valoarea prestaţiei neexecutate din cauza faptei sale.

2.3.5. Excepţii de la opozabilitatea actului juridic civil

Noțiune – situațiile în care terțul poate refuza să cunoască şi să accepte situațiile juridice
create prin anumite contracte încheiate între alte părți (inopozabilitate).
Simulația – constituie o veritabilă excepție de la principiul opozabilității actelor juridice față de
terți, deoarece dintre cele două acte încheiate între părți (unul public, aparent, însă
simulat, şi cel ascuns, secret, însă adevărat, prin care se creează o altă situație juridică
decât cea stabilită prin actul aparent) nu le va fi opozabil actul juridic secret (dar real)
încheiat între părți, ci doar actul juridic aparent (simulat);
– terții care sunt de bună-credință vor putea invoca şi împotriva părților actul juridic
secret prin intermediul acțiunii în simulație;
– analiza simulației se regăseşte în partea a II-a a acestei fişe, secţiunea III.2.1.
Creditorii – poziţia creditorilor chirografari în raport de actele juridice încheiate de debitorul lor
chirografari cu terţe persoane nu vizează atât principiul relativităţii efectelor actului juridic (din
perspectiva acestui principiu, creditorii chirografari urmează a fi incluşi în categoria
terţilor), cât opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor subiective civile şi, implicit, a
obligaţiilor părţilor actului juridic;
– analiza poziției lor juridice în raport cu actele încheiate de debitorul lor cu terțe
persoane se regăseşte în partea a II-a a acestei fişe, secţiunea III.2.2.