Cap 1

1. Care sunt condiţiile pentru ca guvernanţa corporativă să influenţeze pozitiv valoarea

de piaţă a întreprinderii?

In primul rand, guvernarea corporativa trebuie sa contribuie la sporirea veniturilor actionarilor

intreprinderii, si

In al doilea rand, piata financiara trebuie sa fie suficient de eficienta, pentru ca pretul actiunilor sa
reflecte corect indicatorii de performanta inregistrati de firma. Aceste conditii sunt respectate mai
frecvent in tarile cu piete financiare dezvoltate.

2. Definiţi guvernanţa corporativă în viziunea lui Sir Adrian Cadbury din lucrarea Raport of the
Commitee on the Financial Aspect of Corporate governance, publicată în anul 1992, la Londra –
UK.

Desi se vorbea in America deja in anii saptezeci si mai ales in ani optzeci despre guvernanta corporativa,
un cod de guvernanta corporativa in UK a fost elaborate abia in anul 1991 de catre Adrian Cadbury, de
unde apare si numele de raportul Cadbury. Acest comitet a aparut in anul 1992 cu Cadbury Report si cu
„Codul bunelor practici”pentru a impune un standard mai inalt in Marea Britanie a

guvernantei corporative.

In cadrul raportului Cadbury se sublineaza importanta persoanelor neexecutive din cadrul entitatii care
au rolul supravegherii activitatii si, implicit, duc la o buna guvernanta corporativa. De aceea este
important ca aceste persoane sa fie independente. De asemenea se prevede o separare sa posturilor de
conducere si a directorilor pentru un mai bun echilibru al personalului de conducere

Raportul Cadbury sustine selectia personalului cu o buna pregatire profesionala.

Raportul Cadbury sustine si ideea introducerii a trei comitete care sa usureze activitatea comitetului de
conducere, si anume „Audit Comiteee„ si Nomination Comittee” si „Remuneration Comittee”, care sa fie
compuse, pe cat se poate, din personalul care nu face parte din conducere.

3. Conform OCDE (Organizaţia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică) care sunt

principiile unui sistem eficient de guvernare corporativă?

1) Asigurarea bazei pentru un cadru al guvernantei corporative:

Cadrul guvernantei corporative trebuie sa promoveze principiile de eficienta si transparenta a pietelor,

sa fie in concordanta cu reglementarile legale si sa indice cu claritate separarea responsabilitatilor intre
autoritatile de supraveghere, normalizare si implementare

pg. 1
2) Drepturile actionarilor si functiile cheie ale dreptului de proprietate:

Cadrul guvernantei corporative trebuie sa permita protejarea si facilitarea exercitarii drepturilor

actionarilor

3) Tratamentul echitabil al actionarilor

Cadrul guvernantei corporative trebuie sa asigure un tratament echitabil tuturor actionarilor, inclusiv
celor minoritari sau straini. Toti actionarii trebuie sa aiba oportunitatea de a fi recompensati pentru
pierderile suferite in cazul incalcarii drepturilor lor.

4) Rolul actionarilor

Cadrul guvernantei corporative trebuie sa recunoasca drepturile actionarilor instituite prin lege sau
conventii mutuale si sa incurajeze cooperarea active intre companii si actionari in ceea ce priveste
crearea bogatiei, a locurilor de munca, precum si sustenabilitatea financiara a companiilor

5) Raportarea si transparenta

Cadrul guvernantei coperative trebuie sa asigure existenta unei raportari corecte si oportune cu privire la
toate aspectele de natura semnificativa privind compania, inclusiv pozitia financiara, performantele,
capitalul si guvernarea companiei

6) Responsabilitatile consiliului de administratie

Cadrul guvernantei corporative trebuie sa asigure o indrumare strategica a companiei, monitorizarea

efectiva a managementului de catre consiliul de administratie, respectiv asumarea de responsabilitate de
catre consiliul de administratie

4. Prezentaţi principalele caracteristeristici ale teoriilor de guvernanţă corporativă

Conceptul de guvernanţă corporativă s-a dezvoltat plecând de la TEORIA

AGENTULUI (AGENT THEORY), care se referă la relaţia dintre investitor/acţionar şi

manager/administrator, extinzându-se apoi la toată gama de relaţii existente între cei

pg. 2
 implicaţi direct sau indirect în activitatea unei companii.

Teoria administratorilor descrie rolul managementului de conducere în menţinerea şi

dezvoltarea valorii organizaţiei, deşi acesta funcţionează temporar în cadrul acesteia. În

această teorie, relaţia care se creează este aceea că managementul conduce organizaţia în

numele proprietarilor, care pot să fie publici sau privaţi, să deţină afacerea în totalitate sau

nu, astfel încât managerii care vor veni să se poată concentra pe menţinerea şi dezvoltarea

organizaţiei.

Teoria părţilor interesate a luat amploare începând cu anul 1970. Freeman în anul

1984 aduce primele publicaţii ale teoriei stakeholder în domeniul managementului. El

propune o teorie generală tuturor entităţilor, astfel conducerea entităţilor fiind obligată să

pună la dispoziţie o serie de informaţii acţionarilor săi.

Teoria costurilor tranzacţiei încearcă să explice existenţa companiilor şi cauza pentru care
companiile se dezvoltă extern sau îşi externalizează activităţile.

Această teorie porneşte de la premise că companiile încearcă să îşi minimizeze

costurile schimburilor de resurse cu mediul în care funcţionează şi de asemenea să îşi

minimizeze costurile birocratice din cadrul entităţii.

Cap 2
1.Care a fost rolul auditului intern în cadrul unei organizaţii la începutul apariţie lui ca ştiinţă?

Rolul auditului intern este acela de a-l consilia pe manager pentru abordările practice succesive deja
elaborate prin analize şi evaluări, de a da asigurări privind funcţionalitatea sistemului de control
intern.

2. Care este relaţia dintre auditul intern şi comitetul de audit?

Activitatea compartimentului de audit intern se află într-o relaţie de complementaritate cu comitetul

de audit, astfel:

 auditul intern oferă comitetului de audit o analiză imparţială şi profesionistă a riscurilor organizaţie
şi contribuie la îmbunătăţirea informării sale şi a consiliului de administraţie în ceea ce priveşte
securitatea acesteia;

pg. 3
  comitetul de audit garantează şi consacră independeţa auditului intern.

3. Ce cuprinde cadrul de referinţă a auditului intern?

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:

 conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente indispensabile: - auditul intern
efectuează misiuni de asigurare şi consiliere; - domeniile sale de responsabilitate sunt riscul,
controlul intern şi administrarea entităţii; - finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare
organizaţiilor. - codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi valorile ce le permit
să-şi orienteze practica profesională în funcţie de contextul specific;

 normele (standardele) profesionale pentru practica auditului intern, care îi ghidează pe auditori în
vederea îndeplinirii misiunilor şi în gestionarea activităţilor;

modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică normele (standardele) şi recomandă

cele mai bune practici;

 sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări şi articole de doctrină,
din documente ale colocviilor, conferinţelor şi seminariilor.

4. Ce prevede amendamentul din legea Sarbanes & Oxley cu privire la audit?

Amendamentului Sarbanes & Oxley în Congresul SUA, care printre altele prevede:
- separarea activităţii de consultanţă de cea de audit, deoarece nu putem oferi consultanţă şi
apoi să venim să audităm;
- controlul intern este responsabilitatea managerului, care trebuie să se ocupe de organizarea lui
şi de actualizarea sistematică a acestuia pe baza analizei riscurilor;
- managerul, eventual, poate să apeleze la auditul extern pentru a-l sprijini în organizarea
sistemului de control intern;

5. Cum este organizat auditul extern în România?

Auditul extern în România a fost organizat şi restructurat în mai multe rânduri, în prezent fiind realizat de
următoarele structuri:

• expertize contabile, asigurate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România -
CECCAR;

• auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România - CAFR;

• auditul performanţei, realizat de Curtea de Conturi a României, concomitent cu controalele efectuate

în sectorul public;

• auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanţă româneşti şi internaţionale recunoscute în

domeniu.

pg. 4
 6. Cum contribuie auditul intern în viaţa unei entităţi?

Auditul intern ajută o organizaţie să-şi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică
şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control şi de conducere a
întreprinderii şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

7. În ce constă consilierea acordată de auditorul intern managerului?

Managerul este consiliat de auditorul intern pentru a găsi soluţii la problemele sale într-o cu
totul altă manieră, în sensul că, prin dispoziţiile luate, să asigure un control mai bun al
activităţilor, programelor şi acţiunilor sale. Profesionalismul auditorului intern constă în arta şi
maniera de a emite o judecată de valoare asupra instrumentelor şi tehnicilor folosite, cum ar fi:
reguli, proceduri, instrucţiuni, sisteme informatice, tipuri de organizare ş.a., care reprezintă
ansamblul activităţilor de control utilizate de managerul instituţiei sau responsabilul unui loc de
muncă, recunoscut de specialişti drept control intern

8. În ce constă ajutorul acordat salariaţilor de către auditul intern?

Într-o entitate în care auditul intern face parte din cultura organizaţiei, acesta este
acceptat cu interes, dar într-o entitate care se confruntă cu riscuri potenţiale importante, cu
absenţa conformităţii cu reglementările de bază, cu o eficacitate scăzută şi o fragilitate externă a
acesteia, din cauza deturnărilor de fonduri, dispariţiei activelor sau fraudei, este evident că
managerul respectiv va fi judecat, apreciat, considerat în funcţie de constatările auditorului
intern.

9. În ce constă independenţa auditului intern?

Funcţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni care ar putea fi contrare
obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independenţei
sub două aspecte:
 independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el trebuie să funcţioneze
subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;
 independenţa auditorilor interni, ceea ce le va asigura obiectivitatea în activitatea pe care o
vor desfăşura.

pg. 5
 10. Cum puteţi defini auditul intern?

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă unei organizaţii o asigurare în
ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi
operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare.

Cap 3

1. Enumeraţi şi caracterizaţi trăsăturile auditului intern

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în consideraţie a

următoarelor trăsături:
 universalitatea;
 independenţa;
 periodicitatea.

UNIVERSALITATEA FUNCŢIEI DE AUDIT INTERN trebuie înţeleasă în raport cu aria de

aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul persoanelor implicate în realizarea acestei
funcţii.
INDEPENDENŢA AUDITORULUI INTERN semnifică faptul că acesta trebuie să aibă o gândire
neîncorsetată, fără idei preconcepute, ca de exemplu „totul merge foarte bine sau totul
merge foarte prost".
Astfel funcţia de audit intern, cu ocazia evaluării controlului intern, stabileşte - dacă controlul
intern a depistat toate riscurile, - dacă pentru toate riscurile identificate a găsit procedurile
cele mai adecvate, - dacă lipsesc controalele în anumite activităţi, - dacă există controale
redundante, apoi transformă în recomandări toate aceste constatări şi concluzii asupra
controlului intern prin raportul de audit pe care îl va înainta managerului.
PERIODICITATEA AUDITULUI INTERN este o funcţie stabilă în cadrul entităţii şi este şi o
funcţie ciclică pentru cei auditaţi. Frecvenţa auditurilor va fi determinată de activitatea de
evaluare a riscurilor. Astfel auditorii interni pot audita o entitate 8-12 săptămâni şi apoi să
revină după o perioadă de 2-3 ani, în funcţie de evoluţia riscurilor.

Cap 4

1. Cum poate fi definit controlul în concepţia anglo-saxonă?

În concepția anglo-saxonă „controlul este acţiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o

examinare minuţioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a
unui mecanism"

2. Cum poate fi definit controlul în concepţia francofonă?

pg. 6
 În conceptia francofonă „controlul este o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii
unui act”;

3. Care sunt principalele obiective ale controlului intern?

Principalele obiective ale procesului de control intern sunt:

• obiectivele operaţionale, care să asigure folosirea eficientă a activelor entităţii şi a
altor resurse şi protejarea împotriva pierderilor;
• obiectivele informaţionale, care să permită pregătirea de rapoarte Ia timp şi de
încredere, necesare pentru luarea deciziilor în cadrul organizaţiei;
• obiectivele de conformitate, care să asigure că întreaga activitate este condusă în
conformitate cu legile şi regulamentele aplicabile, cu cerinţele de supervizare şi cu
politicile şi procedurile interne.
În practică, pentru asigurarea unui nivel rezonabil al controlului intern, există
următoarele
tipuri de verificări:
- controale preventive - efectuate pentru a evita evenimentele nedorite;
- controale de detecţie - efectuate pentru a detecta şi a corecta evenimentele nedorite
care au avut loc;
- controale directive - efectuate pentru a produce un eveniment dorit;
- controale administrative - inventarierea patrimoniului, controlul valorilor din casierie
etc;
- controale contabile - realizate de specialişti cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor din fişa
postului;
- controale fizice - controlul personalului ş.a.

4. Care sunt formele de control care pot fi implementare într-o organizaţie care nu
presupun costuri suplimentare?

Formele de control intern care nu implică costuri suplimentare, menite să

limiteze sau să elimine riscurile asociate activităţilor sub forma:
- autocontrolului propriilor activităţi efectuate prin respectarea de către fiecare salariat a
procedurilor de lucru instituite;
- controlului mutual, realizat între fazele unui lanţ procedural, exercitat de fiecare post
de lucru asupra modului de efectuare a prelucrărilor în cadrul postului de lucru
anterior, pentru a putea adăuga propriile prelucrări şi a pregăti controlul pe care îl va
efectua postul de lucru următor;
- controlului ierarhic, exercitat pe fiecare nivel de responsabilitate;
- controlului partenerial, care se realizează prin delegarea unor competenţe între
diferitele paliere de responsabilitate.

5. Care sunt formele de control care pot fi implementare într-o organizaţie care presupun
costuri suplimentare?

pg. 7
 Forme de control intern care intră în lanţul operaţiilor, dar care presupun costuri
suplimentare, având reguli procedurale distincte, fiind chiar structuri de sine stătătoare, spre
exemplu:
- controale de calitate în diferite puncte-cheie ale lanţului operaţiunilor;
- controlul financiar preventiv;
- controlul financiar de gestiune (patrimonial);
- controlul financiar-contabil;
- controlul administrativ;
- inspecţii ş.a.

6. În ce constau controalele externe care se adresează unei entităţi?

Controlul extern reprezintă totalitatea controalelor care se adresează entităţii din afara
acesteia. Controlul extern a evoluat şi s-a restructurat continuu, în prezent concretizându-se
în următoarele structuri:
• controlul financiar preventiv delegat, exercitat de Ministerul Finanţelor Publice prin
controlori delegaţi, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat;
• controlul fiscal, exercitat de Ministerul Finanţelor Publice prin inspectori din cadrul
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
• controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea
oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, exercitat de
comisarii Gărzii Financiare din cadrul Autorităţii Naţionale de Control;
• control financiar şi inspecţii realizate prin structurile din subordinea Autorităţii
Naţionale de Control;
• controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi a României prin controlori
financiari, pentru urmărirea modului de formare, administrare şi întrebuinţare a
resurselor financiare ale statului şi sectorului public;
• expertize contabile realizate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor
Autorizaţi din România (CECCAR), prin lucrările de strictă specialitate.

7. Cum poate fi definit controlul intern?

Controlul intern este format din ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii
publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia
şi cu reglementările legale, în vederea administrării fondurilor în mod economic, eficient şi
eficace, care include structurile organizatorice, metodele şi procedurile.

8. Care sunt principalele caracterisitici ale controlului intern?

Din practică au rezultat o serie de caracteristici ale controlul

intern, şi anume:
• procesualitatea
• relativitatea
• universalitatea.

pg. 8
 Cap 5

1. Care sunt componentele modelului de control COSO?

Modelul COSO se reprezintă în mod simbolic printr-o piramidă care conţine, în termeni
filozofici, cele cinci elemente esenţiale, şi anume:
 mediul de control;
 evaluarea riscurilor;
 activităţile de control;
 informaţii şi comunicare;
 monitorizare.

2. Care sunt componentele modelului de control CoCo?

Modelul de control CoCo se aplică în egală măsură unei

echipe şi unui grup de lucru. Elementele esenţiale ale controlului în orice organizaţie
sunt:
-scopul,
- angajamentul,
- capacitatea,
- monitorizarea,
- învăţarea.

3. Ce înţelegeţi printr-un mediu de control favorabil/adecvat/nefavorabil?

- un mediu de control favorabil, care presupune existenţa unui climat în care valorile de
etică sunt privilegiate, care utilizează, acceptă şi apreciază controlul. Aceasta înseamnă
că codurile de conduită etică şi regulamentele interioare există şi sunt luate în
consideraţie de toţi factorii, inclusiv de managementul general. întotdeauna, puterea
exemplului şefului contribuie la crearea unui climat propice dezvoltării activităţilor de
control.
- un mediu de control adecvat, în care se respectă legile, regulile, procedurile, terţiiparteneri
de afaceri, salariaţii, contractele încheiate şi astfel activităţile entităţii sunt
stăpânite;
- un mediu de control deteriorat, în care nu există proceduri formalizate, se evită
controalele, există încălcări ale normelor de conduită şi regulamentelor de funcţionare
sau chiar nerespectări ale cadrului legislativ, ceea ce prejudiciază controlul intern.
Acest mediu subminează sistematic controlul intern asupra operaţiilor, minimalizează
necesitatea implementării diferitelor activităţi de control şi apelează în mod periodic la
inspecţii. într-un mediu nefavorabil sau poate chiar corupt activitatea de inspecţie
devine importantă, dar în acelaşi timp creşte rolul auditorilor interni, care va trebui să

pg. 9
 se implice în îmbunătăţirea acestuia şi a culturii organizaţiei.

4. În ce constă analiza riscurilor?

5. Care sunt activităţile de control intern?

Activităţile de control prezentate pot fi grupate, spre exemplu, în:

- activităţi de control proprii entităţii pentru evitarea riscurilor generale;
- activităţi de control proprii fiecărei funcţii, foarte numeroase şi specifice;
- activităţi de control general valabile şi unanim recunoscute, în special din domenii
conexe.

6. În vederea asigurării unui nivel rezonabil al controlui intern care sunt principalele
forme de verificări?

În practică, pentru asigurarea unui nivel rezonabil al controlului intern, există următoarele
tipuri de verificări:
- controale preventive - efectuate pentru a evita evenimentele nedorite;
- controale de detecţie - efectuate pentru a detecta şi a corecta evenimentele nedorite
care au avut loc;
- controale directive - efectuate pentru a produce un eveniment dorit;
- controale administrative - inventarierea patrimoniului, controlul valorilor din casierie
etc;
- controale contabile - realizate de specialişti cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor din fişa
postului;
- controale fizice - controlul personalului ş.a.

7. Care este structura sistemului de control intern la nivelul unei entităţi publice?

În prezent, în România, structura sistemului de control intern al unei entităţi publice

cuprinde:
i) controlul financiar preventiv - control ex-ante obligatoriu, stabilit prin lege, se
efectuează a priori asupra operaţiilor patrimoniale ale entităţii publice şi se realizează
de persoane încadrate pe funcţii de controlor;
ii) controlul legislativ de conformitate cu reglementările legale de bază şi specifice -
realizat de compartimentul juridic al entităţii publice;
iii) controlul mutual - realizat în plan orizontal asupra lucrărilor primite şi predate,
efectuat în aval şi în amonte; control efectuat pe baza reglementărilor procedurale ale
operaţiilor;
iv) controlul ierarhic - realizat în plan vertical de diferite niveluri ierarhice;
v) controlul administrativ - efectuat prin organe specializate de control prin
compartimente de inspecţie;
vi) controlul contabil - coordonat de contabilul-şef.

pg. 10
 vii) controlul de gestiune - având ca obiect principal controlul patrimoniului, al existenţei
bunurilor şi valorilor, este un control obligatoriu conform legii şi se execută cel puţin o
dată pe an;
viii) controlul managerial - executat de managerii de la toate nivelurile şi având ca
obiective aspecte generale privind organizarea şi funcţionarea eficientă a entităţilor
publice

8. Cum contribuie un control eficace la succesul unei organizaţii?

Un control eficace contribuie Ia succesul unei organizaţii în diverse modalităţi:

- persoanele îşi pot exprima opiniile şi utiliza propria lor creativitate, gestionând riscul
unor acţiuni inadecvate;
- persoanele dispun de supleţea necesară pentru a se adapta schimbărilor, ţinând cont în
acelaşi timp de riscurile cunoscute;
- persoanele dispun de informaţii fiabile pe care sunt în măsură să le utilizeze la
momentul oportun atunci când este cel mai potrivit pentru organizaţie.
- organizaţia îşi poate îmbunătăţi eficacitatea şi eficienţa şi poate creşte încrederea terţilor.

9. Care sunt responsabilităţile Consiliului de Administraţie în privinţa funcţiei de control?

Consiliul de administraţie are responsabilitatea gestionării organizaţiei, inclusiv a

funcţiilor de control în următoarele domenii:
- aprobarea şi supravegherea respectării misiunii, viziunii şi strategiei organizaţiei;
- aprobarea şi supravegherea valorilor etice ale organizaţiei;
-supravegherea controlului de gestiune;
- evaluarea conducerii;
-supravegherea comunicărilor externe;
- aprecierea eficacităţii consiliului

Cap 6

1. Prezentăţi principalele deosebiri dintre auditul intern şi controlul intern?

NR. Controlul intern

1. Integrat organizaţiei
2. Un ansamblu de instrumente, tehnici şi proceduri puse în practică
3.Obiectivul de bază al auditului intern
4.Obligat să elaboreze politici şi proceduri pentru eliminarea riscurilor
5. Urmăreşte aplicarea procedurilor în practică
6.Face constatări, stabileşte răspunderi şi urmăreşte valorificarea
constatărilor
7. Asemănător cu inspecţi
8. Evaluează mediul extern pentru că lumea se schimbă continuu

pg. 11
 9.Constatările controlului sunt acceptate prin lege de cei controla
10. Constatările controlului sunt obligatorii
11.Raportează şefului ierarhic, nu nivelului celui mai înalt al
conducerii
12. O activitate permanentă prin necesitatea de evaluare a riscurilor
13. În sistemul de control intern
14. Priveşte întreaga organizaţie

Auditul intern

1.Structură independent
2.Dă asigurări asupra funcţionalităţii controlului intern pe baza unor standarde
profesionale
3.Componenta cea mai înaltă a controlului intern
4.Obligat să semnaleze eventualele disfunctionalităti în evaluarea controlului intern
5.Ajută entitatea auditată să-şi atingă obiectivele
6.Face constatări şi emite recomandări şi concluzii
7.Total diferit de inspecţie
8.Evaluează mediul intern al entităţii şi adaugă valoare
muncii sale
9.Recomandările auditorului, bazate pe expertiza în domeniu, pot fi considerate cadouri
pentru controlul intern, deşi nu sunt percepute astfel întotdeauna
10.Recomandările auditorului sunt opţionale
11.Are linie proprie de raportare nivelului celui mai înalt al conducerii
12.Este o activitate periodică, planificată şi aprobată anticipat
13.În sistemul de control intern, dar şi în afara lui, fiind separat de blocul operaţional de
control intern
14.Întreaga organizaţie priveşte la auditul intern

2. Prezentăţi principalele deosebiri dintre auditul intern şi auditul extern?

DOMENII DE REFERINŢA AUDITUL INTERN

Statului Face parte din funcţiile
Întreprinderii

Beneficiarii auditului Managerii de la toate nivelurile

Obiectivele auditului Evaluarea sistemului de control intern

şi asigurarea managementului că

acesta funcţionează

Domeniul de aplicare a

pg. 12
 auditului Domeniul esle mult mai vast,

deoarece include nu numai toate

funcţiile întreprinderii, ci şi

dimensiunile lor. Domeniul auditului

intern

Periodicitatea auditului Activitate efectuată permanent în

cadrul entităţii prin acţiuni

planificate, în funcţie de analiza

riscurilor

Legătura cu factorii din

Întreprindere Schimbă mereu interlocutorii în

funcţie de misiunea planificată, şi,

din acest punct de vedere, auditul

intern este periodic pentru cei

auditaţi.

Independenţa Este independent în exercitarea

funcţiei sale, în sensul unei

independenţe a minţii faţă de

subiectele pe care le audilează. în

acelaşi timp este dependent prin

faptul că:

- aparţine organizaţiei;

- depinde de standardele

profesionale pe care trebuie

să le respecte.

Metoda Este o abordare în funcţie de riscuri şi

are deviza: „Oricare ar fi sectorul,

domeniul de activitate, se va audita

cu aceleaşi _ tehnici şi instrumente."

pg. 13
 în acest sens există o metodologie

specifică şi originală.

Prevenirea fraudelor Se interesează de toate problemele

organizaţiei, spre exemplu evaluează

confidenţialitatea dosarelor personale

din cadrul cabinetului medical.

Perspectiva auditului Nu încearcă să asigure că situaţiile

financiare sunt rezonabile, deoarece

aceasta este sarcina auditului extern.

DOMENII DE REFERINŢA AUDITUL EXTERN

Statului Oferă servicii şi este independent din

punct de vedere juridic. în sectorul

privat, auditorii externi sunt numiţi de

acţionari, care le stabilesc şi perioada

pe care să o auditeze, şi toi acestora le

raportează. In sectorul public, prin

analogie, se solicită o certificare în

numele contribuabilului.

Beneficiarii auditului Toţi cei care doresc o certificare a

conturilor: bănci, autorităţi, acţionari,

clienţi, furnizori ş.a.

Obiectivele auditului Certificarea exactităţii conturilor şi a

situaţiilor financiare, neschimbate din

1930, care constă în regularitatea,

sinceritatea şi imaginea fidelă a

declaraţiilor financiare finale. Cu

această ocazie auditul extern evaluează

şi el sistemul de control intern, dar

pg. 14
 numai pentru elemente de natură

financiar-contabilă.

Domeniul de aplicare a auditului înglobează tot ceea ce participă la

determinarea rezultatelor, la elaborarea

situaţiilor financiare finale şi numai la

acestea, dar din toale funcţiile

întreprinderii.

Periodicitatea auditului Îşi desfăşoară misiunile în general în

mod intermitent şi in momente propice

certificării conturilor, respectiv după

sfârşitul semestrului sau anului, in

restul perioadelor auditorii nefiind

prezenţi în entitate.

Legătura cu factorii din întreprindere Are mereu aceiaşi interlocutori din

întreprindere; din acest punct de vedere

auditul extern este permanent pentru

cei auditaţi.

Independenţa Are independenţa specifică titularului

unei profesii libere, reglementate

juridic şi statutar. Este independent

faţă de clientul său.

Metoda Are o metodologie precisă,

standardizată şi se bazează pe

inventare, analize, comparaţii, rapoarte

ş.a.

Prevenirea fraudelor Se interesează numai de fraudele care

pot afecta conturile.

Perspectiva auditului Nu efectuează audit intern, deoarece

pg. 15
 nu are norme metodologice pentru

acesta.

3. Prezentăţi principalele deosebiri dintre auditul intern şi inspecţie?

Inspecţia

Integrată în organizaţie sau structură distinctă

Proces ocazional, intervine oricând apreciază

Organizată de managment când situaţia poate fi realizată prin controale successive

Obligată să informeze managementul şi structura de audit intern cu privire la înlocuirea

procesului-verbal

Soluţionează o problemă concretă

Nu are rolul de a interpreta sau de a reduce în discuţie norme şi reguli

Face verificări, stabileşte răspunderi, ia măsuri de valorificare

Asemănătoare cu controlul

Măsurile luate de inspectori sunt obligatorii

Raportează pe cale ierarhică modul de soluţionare

Verifică personae

Auditul intern

Structură independent

Misiune planificată

Organizat la cel mai înalt nivel

pg. 16
 Utilizează proceduri de testare standard

Obligat să semnaleze neregulile managmentului general, verbal sau prin

reportul întocmit

Ajută entitatea să-şi atingă obiectivele

Metodologie specifică pentru analiză, interpretare şi evaluare

Face constatări, emite recomandări şi concluzii şi urmăreşte implementarea lor

Total diferit faţă de control

Recomandările auditorilor interni sunt opţionale pentru managment. Dacă

auditorul la o nouă misiune va face aceleaşi constatări de care managerul nu a
ţinut cont, atunci va fi o problemă pentru manager

Are linie proprie de raportarea nivelului celui mai înalt al conducerii

Evaluează activităţi, funcţii, programe

4. Care sunt „actorii" care coexistă pentru a asigura funcţionarea şi atingerea obiectivelor
propuse de o entitate?

- administratorul-manager - responsabil de gestionarea resurselor;

- controlul financiar ex-ante - controlul financiar preventiv;
- controlul intern - sistemul de control intern din cadrul entităţilor;
- inspectorul - care se asigură de respectarea legii, sancţionează neregulile în ideea
eliminării eventualelor fraude care ar putea să apară;
- auditorul - consilier al managerului, care îl ajută să stăpânească riscurile care planează
asupra entităţii.

5.Enumeraţi cele zece principii de funcţionare a controlului intern.

i) Un management conştient de necesitatea controlului intern.

ii) Fiecare este responsabil pentru propriul său control intern.

iii) Un mediu de control adecvat este necesar pentru a exista un control intern bun.

iv) Relativitatea controlului intern, care nu dă decât o asigurare rezonabilă, nu este o

soluţie magică.

v) Definirea misiunii guvernează întregul, pentru că, dacă nu cunosc misiunea cu

precizie, nu pot detecta riscurile, nu ştiu să le evaluez.

pg. 17
 vi) Nu facem control intern de dragul de a face control intern, cum spune francezul: „Pas

de control pour le controle!”

vii) Coerenţa sistemului de control intern implică:

- definirea misiunii;

- fixarea obiectivelor;

- stabilirea mijloacelor de realizare;

- resursele de informaţii;

- procedurile de control intern.

viii) Procedurile de control intern trebuie actualizate periodic.

ix) Identificarea activităţilor de control necesare, pe baza analizei riscurilor, care este

realizată de fiecare responsabil.

x) Auditul intern apreciază şi evaluează calitatea controlului intern şi permite

îmbunătăţirea acestuia.

Cap 7
1. Care sunt principalele acte normative în vigoare cu privire la auditul intern?

2. Prezentaţi obiectivele auditului public intern.

a) asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească sistemele şi

activităţile entităţii publice;
b) sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare sistematică şi
metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte eficacitatea Sistemului de
conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor administrării.

3. Prezentaţi sfera auditului public intern

Sfera auditului public intern cuprinde:

a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din
momentul constituirii angajamentelor până Ia utilizarea fondurilor de către beneficiarii
finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistenţă externă;
b) constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi stabilirea titlurilor de creanţă,
precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
c) administrarea patrimoniului public, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau
închirierea de bunuri din domeniul privat sau public al statului ori al unităţilor
administrativ-teritoriale;

pg. 18
 d) sistemele de management financiar şi control, inclusiv contabilitatea şi sistemele
informatice aferente

4. Din punct de vedere structural, cum este organizată activitatea de auditul intern?
a) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);
b) Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);
c) compartimentele de audit public intern din entităţile publice.

5. Care sunt obiectivele principale ale misiunii de audit intern?

asigurarea conformităţii procedurilor şi a operaţiunilor cu normele, regulamentele şi

legile - auditul de regularitate;

evaluarea de profunzime a sistemelor de conducere şi de control intern în scopul

înlăturării eventualelor nereguli şi deficienţe din cadrul entităţilor publice – auditul

de sistem;

examinarea impactului efectiv al atingerii obiectivelor şi calităţii dorite stabilite de

entitatea publică în condiţiile utilizării criteriilor de economicitate, eficienţă şi

eficacitate – auditul performanţei.

Cap 8
1. Cum poate fi definit riscul?

Riscul este ameninţarea ca un eveniment sau o acţiune să afecteze capacitatea unei

organizaţii de a-şi atinge obiectivele stabilite.

2. Care sunt principalele criterii după care putem clasifica riscurile?

După probabilitatea apariţiei
După natura lor
După natura activităţilor (operaţilor) desfăşurate în cadrul entităţilor
După specificul entităţilor
Conform Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern

3. În ce constă evaluarea riscurilor?

Evaluarea riscurilor este parte a procesului operaţional şi trebuie să identifice şi să

analizeze factorii interni şi externi care ar putea afecta obiectivele organizaţiei.

pg. 19
 4. Care sunt cele trei componente care trebuie avute în vedere în abordarea riscului?

• riscul inerent, care este riscul ca o eroare materială să se producă;

• riscul de control, care este riscul ca sistemul de control intern al entităţii să nu
împiedice sau să nu corecteze respectivele erori;
• riscul de nedetectare, care este riscul ca o eroare materială rămasă să nu fie depistată
nici de auditori, motiv pentru care se mai numeşte şi risc de audit.

5. În ce constă riscul de audit?

Riscul de audit reprezintă posibilitatea de a fi formulate recomandări şi concluzii

eronate, în mod material, sau neconforme cu realitatea asupra entităţii auditate.

6. Care sunt fazele în activitatea de evaluare a riscului?

identificarea obiectelor (elementelor) auditabile, care presupune un demers

structurat plecând de la general la detaliu
stabilirea riscurilor pentru fiecare obiect auditabil pe baza analizei operaţiilor
în funcţie de anumite criterii concepute anticipat şi efectuarea unor calcule de
ierarhizare şi clasare a acestora;
măsurarea riscurilor, care se va face în funcţie de probabilitatea apariţiei
riscurilor şi de impactul şi durata consecinţelor evenimentului.
Clasificarea riscurilor
Stabilirea controlului intern
Ierarhizarea riscurilor
clasarea riscurilor

7. În ce constă identificarea riscului?

Abordarea activităţii de identificare a riscurilor se poate realiza astfel:

 autoevaluarea riscurilor de către persoanele implicate în realizarea
obiectivelor/activităţilor respective, pe nivele ierarhice prin diagnosticarea
riscurilor cu care se confruntă zilnic. Un punct forte al acestei abordări o
reprezintă faptul că persoanele responsabile de riscuri devin mai conştiente atunci
când sunt implicate în activitatea de identificare a riscurilor.
 analiza riscurilor realizată de un compartiment special creat în cadrul entităţii
sau de o echipă externă, contractată, care să evalueze toate operaţiile şi
activităţile organizaţiei în relaţie cu obiectivele şi să le ataşeze riscurile adecvate.
În situaţia aplicării acestei abordări este important ca activităţile compartimentului
sau echipei să nu submineze înţelegerea responsabilităţii în gestionarea şi
monitorizarea riscurilor de către managementul de linie şi persoanele responsabile
ale riscurilor.

pg. 20
 8. În ce constă evaluarea riscului?

Apreciem că, indiferent de modelul de evaluare a riscului la care se apelează, procesul

de evaluare a riscului trebuie să urmeze următorii paşi. Aprecierea unui risc are la baza
doua estimări:
a. Nivelul impactului, respectiv gravitatea consecinţelor (directe si indirecte) şi
durata acestora;
Nivelul impactului reprezintă efectele riscului în cazul producerii sale si se poate
exprima pe o scară valorică pe trei nivele:
 impact scăzut;
 impact moderat;
 impact ridicat
b. Probabilitatea de apariţie
Probabilitatea de apariţie a riscului variază de la imposibilitate la certitudine şi este
exprimată pe o scara de valori pe trei nivele:
 probabilitate mica;
 probabilitate medie;
 probabilitate mare.

9. În ce constă controlul riscului?

Controlul riscurilor presupune realizarea următoarelor activităţi:

 tolerarea;
 tratarea;
 transferarea;
 încetarea;
 oportunităţi.

10. Care sunt etapele în completarea registrului riscului?

Precizări privind elaborarea registrului riscurilor

 Coloana 1 - Obiective/activităţi: se înscrie/înscriu obiectivul/obiectivele şi
activitatea/activităţile căruia/cărora li s-a asociat riscul identificat.
 Coloana 2 - Riscul: se înscrie descrierea succintă a riscului identificat, pornind de la
menţiunile cuprinse în formularul “Alertă la Risc”, la rubrica Detalii privind
riscul/descrierea riscului/riscul identificat.
 Coloana 3 – Cauzele care favorizează apariţia riscului: se înscriu cauzele care
favorizează apariţia riscului identificat, prin preluarea informaţiilor/datelor cuprinse în
formularul „Alertă la risc”, la rubrica Detalii privind riscul/descrierea riscului/Cauze,
precum şi a celor cuprinse în documente, ca: Procesul-verbal al şedinţei EGR; rapoarte
de audit ş.a.
 Coloana 4 – Probabilitate (Risc inerent): se înscrie valoarea atribuită de persoana care
a identificat riscul respectiv, menţionată în formularul „Alertă la risc”, la rubrica Detalii
privind riscul/Evaluarea riscului/Evaluarea probabilităţii de apariţie; în cazul în care

pg. 21
 EGR, în cadrul şedinţei de analiză a riscurilor, a atribuit o valoare diferită faţă de cea
înscrisă în formularul „Alertă la risc”, responsabilul cu riscurile va înscrie această
ultimă valoare.
 Coloana 5 – Impact (Risc inerent): se înscrie valoarea atribuită de persoana care a
identificat riscul respectiv, menţionată în formularul „Alertă la risc”, la rubrica Detalii
privind riscul/Evaluarea riscului/Evaluarea impactului; în cazul în care EGR, în cadrul
şedinţei de analiză a riscurilor, a atribuit o valoare diferită faţă de cea înscrisă în
formularul „Alertă la risc”, responsabilul cu riscurile va înscrie această ultimă valoare.
 Coloana 6 – Expunere (Risc inerent): se înscrie valoarea menţionată de persoana care a
identificat riscul respectiv, în formularul „Alertă la risc”, la rubrica Detalii privind
riscul/Evaluarea riscului/Expunerea la risc; în cazul în care EGR, în cadrul şedinţei de
analiză a riscurilor, a atribuit valori diferite faţă de cele înscrise în formularul „Alertă la
risc”, pentru cei doi parametri ai riscului, responsabilul cu riscurile va înscrie valoarea
rezultată din produsul celor două ultime valori.
 Coloana 7 – Strategia adoptată: se înscrie strategia adoptată de membrii EGR, în
cadrul şedinţei de analiză a riscurilor, respectiv una din cele 5 strategii menţionate în PS
– 12, la pct. 5.3. (6) 5.
 Coloana 8 – Data ultimei revizuiri: se înscrie data la care se efectuează, de către
membrii EGR, revizuirea calificativelor riscurilor (expunerea la risc); conform pct. 5.5.
(1) din PS - 12, revizuirea riscurilor se realizează cel puţin anual, sau ori de câte ori
este cazul.
 Coloana 9 – Probabilitate (Risc rezidual): se înscrie valoarea atribuita de EGR, în
cadrul procesului de revizuire; se menţine şi se înscrie aceeaşi valoare, dacă în urma
revizuirii nu apar modificări în ce priveşte valoarea atribuită iniţial acestui parametru al
riscului.
 Coloana 10 –Impact (Risc rezidual): se înscrie valoarea atribuită de EGR, în cadrul
procesului de revizuire; se menţine şi se înscrie aceeaşi valoare, dacă în urma revizuirii
nu apar modificări în ce priveşte valoarea atribuită iniţial acestui parametru al riscului.
 Coloana 11 – Expunere (Risc rezidual): se înscrie valoarea calculată de EGR, în cadrul
procesului de revizuire; se menţine şi se înscrie aceeaşi valoare, dacă în urma revizuirii
nu apar modificări în ceea ce priveşte valoarea atribuită iniţial celor doi parametri ai
riscului.
 Coloana 12 – Observaţii: se pot înscrie date cu privire la:
 închiderea riscului (ex.: data de închidere, motivaţie etc);
 eventuale riscuri secundare;
 escaladarea riscului ş.a.

Cap 9

1. Care sunt caracterisiticile care le comportă activitatea de planificare a auditului intern?

Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:

pg. 22
  raţionalitatea. Procesul de planificare şi rezultatele acestuia permit auditorului
evaluarea logică a îndeplinirii sarcinilor, precum şi stabilirea de obiective clare;
 anticiparea. Procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp, astfel
încât priorităţile să fie mai clar scoase în evidenţă;
 coordonarea. Planificicarea permite coordonarea, de către instituţiile de audit, atât a
politicilor de audit, cu auditurile realizate efectiv, cât şi a activităţilor desfăşurate de
alţi auditori sau experţi. Activitatea de planificare depinde de mărimea entităţii
auditate, complexitatea auditului, experienţa auditorului şi gradul de cunoaştere a
activităţii entităţii.

2. Care sunt cele trei niveluri pe care se realizează activitatea de planificare a auditului
intern?

Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei niveluri:

- planificarea strategică pe termen lung – are în vedere activitatea de evaluare a funcţiei
auditului intern a structurilor din subordine care şi-au organizat compartimente de audit
intern, o dată la cinci ani, conform cadrului normativ al auditului intern;
- planificarea strategică pe termen mediu – are în vedere faptul că, conform legii, toate
activităţile auditabile trebuie să fie auditate cel puţin odată la trei ani. În funcţie de
importanţa unei activităţi în cadrul entităţii, de pericolul producerii unor evenimente
sau chiar pagube, ca şi de gradul de apariţie şi importanţă a riscului, aceasta poate fi
cuprinsă în auditate;
- planificarea anuală – cuprinde misiunile ce vor realiza pe parcursul anului viitor ţinând
cont de bugetul de timp disponibil în cadrul planului şi de resursele alocate anual.
Fiecare misiune de audit va cuprinde obiectivele, identificare activităţilor adiacente,
orele lucrate, personalul şi planificarea orară pentru activităţile şi departamentele
entităţii publice supuse examinării.

3. Care sunt factorii de risc recomandaţi de IIA în modelul de analiza a riscului?

Ultimul model de analiză a riscului, recomandat de IIA din SUA în 2003, bazează pe
următorii factori de risc, şi anume:
F1 – Constatările anterioare ale auditului;
F2 – Sensibilitatea sistemului, aşa cum este percepută;
F3 – Mediul de control;
F4 – Încrederea în managementul operaţional;
F5 – Schimbările de oameni sau de sisteme;
F6 – Complexitatea.

4. Care sunt liniile directoare de stabilire a criteriilor de ierarhizare a riscurilor

recomandate în cadrul modelului de evaluare a riscurilor?

Modelul de evaluare a riscurilor recomandă liniile directoare de stabilire a criteriilor de

ierarhizare a riscurilor, care sunt:

pg. 23
 i) constatările anterioare ale auditului – sunt un indicator al disciplinei de control
intern. Problemele apar deseori datorită deficienţelor semnificative le controlului,
modificărilor (ajustărilor) importante, unui număr de constatări mai mare decât normal,
iar constatările repetitive nu sunt fixe. Dimpotrivă, lipsa de constatări şi cirectarea
periodică a constatărilor anterioare indică o disciplină a controlului;
ii) sensibilitatea – reprezintă evaluarea riscurilor inerente, asociate cu entităţile
evaluate.
Aceasta este o evaluare a ceea ce ar putea produce nereguli în viitor şi a reacţiei
asociate, care poate fi conectată, din punctul de vedere al riscului, cu pierderea sau
descompletarea activelor, cu erorile nedetectate, cu datoriile nerecunoscute sau
necuantificate exact sau
cu riscul de publicitate adversă, obligaţii legale etc. Cuantificarea sensibilităţii va trebui
să ţină seama şi mărimea entităţii analiazte, de expunerea potenţială şi de probabilitate;
iii) mediul de control – reprezintă politicile colective, procedurile, regulile obişnuite,
măsurile de protecţie fizică a patrimoniului şi persnalul folosit în acest scop. Esenţiale
pentru un mediu favorabil de control sunt tonul de vârf, aderenţa la politicile şi
procedurile cuprinse în documente, sisteme sigure, promta detectare şi corectare a
erorilor, dotarea adecvată cu personal şi asigurarea unui număr (de personal) ţinut sub
control.
iv) relaţii bune, atmosferă destinsă cu managmentul executiv – reflectă încrederea
conducătorilor auditului în managementul direct responsabil de unitatea auditată şi
implicarea managmentului în controlul intern. Atmosfera deshisă are la bază factori cum
ar fi colaborarea în auditurile anterioare, experienţa managementului în domeniu şi
percepţiile privind calitatea şi nivelul de dotare cu personal;
v) schimbări ale oamenilor sau sistemelor. Practica indică faptul că schimbările au
impact asupra controalelor interne şi raportărilor financiare. Schimbări apar de obicei
pentru a avea efect pe termen lung, dar adeseori schimbările pe scurt necesită o mai
mare atenţie din partea auditului. Schimbările cuprind reorganizări, modificări ale
ciclurilor de afaceri, creşteri rapide, noi linii de produse, noi sisteme, achiziţii şi vânzări
ale unor părţi din firmă (capital), noi reglementări sau legi şi fluctuaţia personalului.
Unităţile de audit mai puţin afectate de schimbări vor fi mai puţin audiate.
vi) complexitatea. Acest factor de risc reprezintă potenţialul pentru a comite erori sau
inadecvări care ar putea trece neobservate (nedetectate) din cauza complexităţii
mediului.
Cuantificarea şi nivelul complexităţii vor depinde de mai mulţi factori. Extinderea
automatizării, calculaţii complexe, activităţi interdependente, număr mare de produse
sau servicii, orizontul de timp al estimărilor, dependenţa de un terţ, cererile clienţilor,
timpii de procesare, legile şi reglementările aplicabile şi mulţi alţi factori, unii dintre ei
necunoscuţi, influenţează judecăţile despre complexistatea unui anumit audit.

5. Care sunt etapele prevăzute în metodologia de evaluare a riscurilor pentru întocmirea

planului de audit intern?

Normele generale de aplicare a auditului public intern conţin o metodologie comună pentru

pg. 24
 evaluarea riscurilor, atât pentru procedura de întocmire a planului de audit intern, cât şi
pentru derularea unei misiuni de audit în faza de elaborare a programului de audit, şi
presupun parcurgerea următoarelor etape:
a. identificarea activităţilor auditabile;
b. identificarea riscurilor inerente asocitate activităţilor;
c. stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a acestora;
d. stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere;
e. determinarea punctajul total al riscului;
f. clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor;
g. ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate;
h. elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditabile;
i. elaborarea planului de audit intern anual.

Grila

1. Scopul inţial al Institutului Auditorilor Interni (I.I.A) a fost acela de:

a) emitere de standarde de audit intern;

b) emitere de norme proprii de audit intern;
c) standardizare a activităţii de audit intern

2. Auditul performanţei este realizat de:

a) Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor autorizaţi din România;

b) Camera Auditorilor finanziari din România;
c) Curtea de Conturi a României;
d) firme de consultanţă româneşti şi internaţionale recunoscute în domeniu.

3. Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în

consideraţie a următoarelor trăsături:

a) universalitatea, indepedenţa, periodicitatea;

b) independenţa, periodicitatea, comparabilitatea;
c) universalitatea, relevanţa, periodicitatea.

4.Din punct de vedere al modului de exercitare a controlului avem:

a) control procedural, control financiar preventiv;

b) control intern, control financiar de gestiune;
c) control financiar, control financiar de gestiune;
d) control intern, control extern;
e) control ierarhic, control partenerial.

pg. 25
 5. Din pratică au rezultat o serie de caracteristici ale controlului intern, şi anume:

a) relativitatea, coerenţa, amplitudinea;

b) procesualitatea, relativitatea, universalitatea;
c) universalitatea, inteligibilitatea, relativitatea.

6. Modelul COSO se reprezintă simbolic printr-un cub care conţine câteva elemente
esenţiale şi anume:

a) mediul de control, resursele organizaţiei, evaluarea riscurilor, activităţile de control,

informaţii şi comunicare;
b) mediul de control, evaluarea riscurilor, activităţile de control, informaţii şi comunicare,
monitorizare;
c) mediul de control, implicare, monitorizare, implicare, acţiune.

7. În pratica pentru asigurarea unui nivel rezonabil al controlului intern, esista

următoarele tipuri de verificări:

a) controale preventive;
b) controale de detecţie
c) controale directive;
d) controale contabile;
e) controale mutuale;
f) toate variantele de mai sus.

8.Elementele esnţiale ale controlului în orice organizaţie sunt:

a) scopul, angajamentul, capacitatea, monitorizarea şi învăţarea;

b) scopul, aprobarea, evaluarea conducerii, monitorizarea şi învăţarea;
c) scopul, obiective, domenii de applicare, monitorizarea şi învăţatrea.

9. Auditorul extern, în analiza funcţiei contabile, pentru a aprecia regularitatea,

sinceritatea şi imaginea fidala a conturilor, examinează mai amănunţit:

a) evaluarea raportului de audit, valorificarea datelor din contabilitate, examinarea

înregistrărilor;
b) exhaustivitatea înregistrărilor, veridicitatea cifrelor, evaluarea corectă a operaţiunilor;
c) evaluarea documentelor, sistematizarea informaţiilor, veridicitatea cifrelor.

10. Coerenţa sistemuliui de control intern implică:

a) definirea misiunii, fixarea obiectivelor, tehnici de lucru, modalităţi de control;

b) definirea misiunii, identificarea activităşilor de control necesare, resursele de informaţii,

pg. 26
 procedurile de control intern;
c) definirea misiunii, fixarea obiectivelor, stabilirea mijloacelor de realizare, resursele de
informaţii, procedurile de control intern.

11. Auditul intern al entităţilor din România este reglementat prin:

a) legea nr. 133/ 2002;

b) legea nr. 672/2002;
c) legea nr. 75/1999.

12. În ţara noastră legea prevede următoarele tipuri de audit:

a) auditul financiar- contabil, auditul de sistem, auditul de regularitate;

b) auditul de asigurare, auditul de consiliere, auditul de evaluare;
c) auditul financiar- contabil, auditul intern, auditul extern.

13. După natura lor riscurile sunt:

a) riscuri strategice, riscuri legislative, riscuri financiare;

b) riscuri strategice, riscuri informaţionale, riscuri financiare;
c) riscuri de funcţionare, riscuri comerciale, riscuri juridice.

14. Activitatea de evaluare a riscurilor este o componentă esenţială a managementului şi

trebuie realizată constant, cel puţin o dată pe an, pentru identificarea tuturor riscurilor.
Ea cuprinde următoarele faze:

a) identificarea elementelor auditabile, stabilirea riscurilor, măsurarea riscurilor;

b) identificarea obiectelor, stabilirea modalităţilor de detectare a riscurilor, stabilirea
măsurilor
de întreprins;
c) identificarea riscurilor, stabilirea cauzelor de apariţie a riscurilor, stabilirea impactului
financiar.

15. Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:

a) universalitatea, inteligibilitatea, relativitatea;

b) coerenţa, coordonarea, anticiparea;

c) raţionalitatea, anticiparea, coordonarea;
d) raţionalitatea, prudenţa, controlul;
e) universalitatea, anticiparea, coordonarea.

16. Normele generale metodologice recomandă la stabilirea criteriilor de apreciere a

riscurilor utilizarea a trei criterii:

pg. 27
 a) aprecierea controlului intern, aprecierea cantitativă, aprecierea calitativă;
b) aprecierea controlului intern, aprecierea cantitativă, probabilitatea de fraudă;
c) aprecierea cantitativă, aprecierea caritativa, modificări recente de activitate.

17. Aprecierea unui risc are la bază următoarele estimări:

a) gradul de gravitate a pierderii care poate să rezulte ca urmare a riscului;

b) clasa de risc din care face parte;
c) ierarhizarea operaţiilor în funcţie ede risc;
d) posibilitatea ca riscul să revină.

18. În elaborarea proiectului raportului de audit public intern trebuie să se respecte

următoarele cerinţe:

a) constatările trebuie să aparţină domeniului misiunii de audit public intern;

b) principalele tecnici de audit folosite;
c)recomandările trebuie să fie în concordanţă cu constatările şi să determine reducerea
riscurilor potenţiale;
d) raportul trebuie să esprime opinia auditorului extern;
e) raportul trebuie să fie întocmit pe baza FIAP –urilor.

19. Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei niveluri:

a) planificarea pe termen scurt, planificarea strategică pe termen mediu, şi planificarea
strategică pe termen lung;

b) planificarea pe termen scurt, planficarea trimestrială, planificarea anuală;

c) planificarea semestrială, planificarea bianuală, planificarea anuală;
d) planificarea strategică pe termen lung; planificarea strategică pe termen mediu,
planificarea anuală.

20. Măsurarea riscurilor se realizează prin trei metode:

a) metoda probabilităţilor, metoda evaluării factorilor de risc, metoda factorilor de risc;

b) metoda probabilităţilor, metoda de clasificare absolută; metoda determinării specifice;
c) metoda impactului financiar, metoda clasificării relative, metoda clasificării matriceale;
d) metoda probabilităţilor, metoda factorilor de risc, metoda de clasificare absolută, metoda
clasificării matriceale, metoda clasificării relative.

pg. 28