Capitolul al III-lea.

Adopţia

3.1. Obiectivele învăţării

➢ definirea adopției;
➢ enumerarea actelor normative care reglementează instituția adopției;
➢ enumerarea și explicitarea principiilor și caracterelor juridice ale adopției;
➢ enumerarea şi explicitarea condiţiilor de fond şi de formă necesare adopţiei;
➢ descrierea efectelor adopţiei;
➢ caracterizarea încetării adopției;
➢ descrierea caracteristicilor adopţiei internaţionale;
➢ rezolvarea aspectelor practice de la sfârşitul capitolului.

3.2. Aspecte teoretice

3.2.1. Noțiune și reglementare

Reglementarea adopției se regăsește, în prezent, în dispozițiile Codului civil, cu caracter de

normă generală și în cele ale Legii speciale nr. 273/2004.
Codul civil a abrogat o parte din dispoziţiile Legii nr. 273/2004 cu privire la regimul juridic
al adopţiei, însă prevede expres că procedura adopţiei este reglementată prin lege specială. În
Capitolul III („Adopţia”) al Titlului III („Rudenia”), Cartea a II-a (”Despre familie”), Codul civil
reglementează aspectele generale ale acestei instituţii de dreptul familiei, urmând ca, în privinţa
aspectelor de procedură şi a altora speciale, să se aplice această lege, ce face parte din pachetul de
legi cu privire la protecţia copiilor adoptate în 2004, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2005 şi
modificate succesiv printr-o serie de acte normative.
Definiția legală a adopției este cuprinsă atât Codul civil, în sensul de „operaţiune juridică
prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între
adoptat şi rudele adoptatorului”, cât și în Legea specială, unde o regăsim, însă, pe categorii: adopția
internă, definită ca acea categorie de adopție în care adoptatorul sau familia adoptatoare, cât și
adoptatul, au reședința obișnuită în România și adopția internațională, ca acea categorie de adopție
în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința
obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași
reședință obișnuită cu cea a adoptatorului.
În scopul dezvoltării armonioase a copilului, acesta trebuie menţinut şi crescut, pe cât
posibil, în familia sa biologică. Dacă acest lucru nu este posibil, copilul trebuie integrat într-o
familie permanentă, care poate fi asigurată prin procedura adopţiei.
Adopția a fost născută din această idee şi a fost reglementată ca o instituţie juridică de
înlocuire, la nevoie, a ocrotirii părinteşti, în ideea satisfacerii intereselor adoptatului, pentru
realizarea unei comunităţi familiale de viaţă asemănătoare comunității din familia biologică.
Conchidem, în acelaşi timp, că prin intermediul acestei instituţii se realizează, implicit, şi interesele
societăţii, prin realizarea dezideratului de creştere, educare şi formare a tinerei generaţii pentru
viaţă.
Numim rudenia ce rezultă din adopţie rudenie civilă, pentru a o deosebi de cea firească.
Înţelesul noţiunii de adopţie a suferit pe parcursul timpului modificări, care însă privesc toate
interesele adoptatului. În tara noastră, evoluția istorică a adopției are caracteristici proprii și o
reglementare de ansamblu adecvată finalităţii sociale şi familiale, începând cu legiuirile feudale:
Pravila lui Matei Basarab, Legiuirea lui Caragea, Codul Calimah, Hrisovul pentru Iothesie din anul
1800 al lui Alexandru Moruzi, Codul civil de la 1864, Codul familiei din 1954, Legea nr. 11/1990
privind încuviinţarea adopţiei, O.U.G. nr. 25/1997, modificată succesiv începând cu Legea nr.
87/1998, O.U.G. nr. 192/1999, O.U.G. nr. 138/2000, O.U.G. nr. 12/2001, O.U.G. nr. 121/2001,
Legea nr. 169/2002, Legea nr. 385/2003 şi, în final, de actuala Lege nr. 273/2004, care a abrogat
toate dispoziţiile contrare anterioare. Însă, dacă până la apariţia noului Cod civil această lege
specială era singura ce reglementa instituţia adopţiei, toate articolele fostului Cod al familiei fiind
abrogate, în prezent, dispoziţiile legii amintite se completează cu cele cuprinse în Codul civil,
raporturile dintre cele două acte normative fiind cel caracteristic raportului dintre legea generală
(Codul civil) şi legea specială (Legea nr. 273/2004).
Legea nr. 273/2004 a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2005 şi unele dispoziţii din
aceasta se completează cu cele din Legile nr. 272, nr. 274 şi nr. 275 din 21 iunie 2004. Legea a fost
modificată, succesiv, printr-o serie de acte normative, ultimul dintre acestea fiind Legea nr.
70/2023 care a modificat chiar un articol (art. 50) privitor la procedura adopției.
Până la actuala denumire – cea de adopţie –, noţiunea a evoluat de la „luarea de suflet”,
„înfiere”, toate având însă sensul actual de adopţie, care realizează ceea ce numim rudenia civilă,
aceasta pentru a o deosebi de rudenia firească a copiilor din căsătorie sau din afara căsătoriei.
Reglementarea juridică inițială cunoștea două forme de adopţie, şi anume „adopţie cu efecte
depline” şi „adopţie cu efecte restrânse”, care în prezent nu mai sunt de interes decât din punct de
vedere teoretic. În prezent, potrivit legii adopţiei, dar şi fostei O.U.G. nr. 25/1997, există o singură
categorie de adopţie, corespunzătoare fostei adopţii cu efecte depline.
În concepția noastră, adopția este acea operaţiune juridică prin care se creează, printr-o
procedură strict reglementată de lege, raporturi de filiaţie şi rudenie civilă între adoptat/adoptator
şi alte persoane prevăzute de lege, în scopul ocrotirii interesului superior al adoptatului.

3.2.2. Principiile și caracterele juridice ale adopției

Cu privire la numărul principiilor adopţiei, cele două acte normative nu s-au pus de acord.
Codul civil enumeră 4 principii ale adopției, în timp ce Legea nr. 273/2004 se referă la un număr
de 6.
Considerăm că sunt principii ale adopţiei următoarele:
➢ principiul interesului superior al copilului (enunțat de ambele acte normative);
➢ principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial (enunțat de ambele
acte normative);
➢ principiul continuității în educarea copilului (enunțat de ambele acte normative);
➢ principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu
vârsta şi gradul său de maturitate (enunțat explicit exclusiv de Legea nr. 273/2004);
➢ principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției
(enunțat de ambele acte normative);
➢ principiul confidențialității (enunțat explicit exclusiv de Legea nr. 273/2004).
 3.2.2.1. Principiul interesului superior al copilului 1 este reglementat de art. 1 lit. a) din
Legea nr. 273/2004 şi de art. 452 lit. a), Codul civil. Problema interesului superior al copilului nu
este una nouă, fiind preluată din fosta reglementare. Este atât un principiu, cât şi un caracter al
adopţiei, iar în Legea cu privire la regimul juridic al adopţiei era şi o condiţie de fond, care nu a
mai fost păstrată şi de Codul civil.
Din analiza textelor legale deducem că există două categorii de interese: asigurarea
dezvoltării armonioase a copilului şi respectarea drepturilor fundamentale ce îi sunt recunoscute.
În legislaţia noastră nu s-a definit noţiunea de interes superior al copilului, lăsându-ne să înţelegem
că expresia este preluată de lega română din Convenţiile internaţionale la care România a aderat şi
este parte. Facem trimitere la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, la Convenţia asupra
drepturilor copilului şi cooperării în materia adopției internaționale.

3.2.2.2. Principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial reglementat de art.
1 lit. b) din Legea nr. 273/2004 şi de art. 452 lit. b) Codul civil se referă la necesitatea de a asigura
creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial. Acest principiu se conjugă cu dispoziţiile
Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Secţiunea a II-a, art. 35 și
urm., care consfinţeşte împrejurarea că toţi copiii au dreptul de a creşte alături de părinţii lor şi, la
rândul lor, aceştia au obligaţia de a asigura copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţii lor
crescânde, orientarea și sfaturile necesare exercitării drepturilor sale.
Acest mediu familial trebuie să se asigure pentru toţi copiii, chiar dacă ei sunt lipsiţi
temporar sau definitiv de ocrotirea părinților, prin măsuri numite alternative.
Conform art. 44 alin. 2, Legea nr. 272/2004, protecția alternativă (alternativa la ocrotirea
părintească) se realizează prin:
- tutelă (plus curatelă și consiliu de familie, reglementate de Codul civil),
- măsuri prevăzute de Legea nr. 272/2004 (plasamentul, plasamentul în regim de urgență și
supravegherea specializată, conform art. 59),
- adopție (reglementată de Legea nr. 273/2004).
Este fără îndoială faptul că orice copil creşte şi este educat cel mai bine în cadrul unei
familii, iar raportat la celelalte măsuri de ocrotire a copilului aflat în dificultate, considerăm că
acest principiu reprezintă scopul adopției.

3.2.2.3. Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa

etnică, culturală şi lingvistică, este reglementat de art. 1 lit. c) din Legea nr. 273/2004 şi de art. 452
lit. c) Codul civil.
Acest principiu este firesc, el decurgând din cele două anterioare şi din prevederile Legii
nr. 272/2004. Considerăm că el trebuie completat, în sensul că legiuitorul, în Legea nr. 273/2004,
nu a prevăzut şi asigurarea unei continuităţi religioase, amintită de Legea nr. 272/2004 și de Codul
civil, care se referă la necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum
şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

3.2.2.4. Principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport

cu vârsta şi gradul său de maturitate este reglementat de art. 1 lit. d) din Legea nr. 273/2004. În
acest sens, art. 5 prevede că, pe tot parcursul procedurii de adopție, Direcția în a cărei rază teritorială

1
Copil – persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, în condițiile
legii [art. 2 lit. g) din Legea nr. 273/2004].
domiciliază copilul este obligată să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete, potrivit
vârstei şi gradului de maturitate, referitoare la etapele şi durata procesului de adopţie, la efectele
acesteia, precum şi la adoptator 2 sau familia adoptatoare3 şi rudele acestora. Precizăm că acest
principiu nu a mai fost reluat şi de dispoziţiile Codului civil, care însă nici nu a abrogat textul din
Legea nr. 273/2004 amintit, prin urmare el continuă să se aplice.

3.2.2.5. Principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura

adopţiei este reglementat de art. 1 lit. e) din Legea nr. 273/2004 şi de art. 452 lit. d) Codul civil.
Dorinţa de implementare a acestui principiu reiese din modul în care legiuitorul a înscris imperativ
termene în care să se desfăşoare operaţiunile administrative şi juridice ce duc la finalizarea
procedurilor adopţiei. Considerăm oportun însă ca legiuitorul să prevadă şi sancţiuni speciale cu
privire la nerespectarea termenelor, întrucât în actuala legislaţie nu găsim astfel de sancțiuni (ceea
ce poate duce la considerarea termenului imperativ ca unul de recomandare). Exemplificăm câteva
termene care asigură realitatea principiului celerității:
➢ termenul de 3 zile în care, pe perioada de valabilitate a atestatului, adoptatorul sau
familia adoptatoare are obligația de a informa Direcția cu privire la orice schimbare
intervenită în situația sa sociopsihomedicală;
➢ termenul de 90 de zile de la depunerea cererii de evaluare în care se întocmește
Raportul final de evaluare a capacității de a adopta a solicitantului, cuprinzând rezultatele
evaluării;
➢ termenul de 5 zile de la data raportului final de evaluare în care Direcția emite
dispoziția privind eliberarea atestatului;
➢ termenul de 5 zile în care, în cazul unui rezultat nefavorabil al evaluării, adoptatorul
sau familia adoptatoare poate formula contestație;
➢ termenul de 5 zile de la înregistrarea contestației în care Direcția o va transmite
A.N.D.P.D.C.A4;
➢ termenul de 30 de zile pentru soluționarea contestației de către o comisie constituită
prin decizie a președintelui A.N.D.P.D.C.A;
➢ termenul de 15 zile pentru comunicarea către Direcție a Raportului privitor la
îndeplinirea obligației de a asigura consilierea și informarea înaintea exprimării
consimțământului la adopție al părinților firești;
➢ termenul de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naștere al copilului care a
fost înregistrat din părinți necunoscuți, în care adopția e prevăzută ca finalitate a planului
individualizat de protecție;
➢ termenul de 45 de zile în care părinții biologici se pot răzgândi cu privire la
declarația că nu doresc să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului;
➢ termenul de 30 de zile în care persoanele care au fost apropiate de copil cel puțin 6
luni și intenționează să-l adopte, trebuie să depună cererea privind eliberarea atestatului;
➢ termenul de 30 de la stabilirea adopției ca finalitate a planului individualizat de
protecția, în care Direcția trebuie să sesizeze instanța de tutelă pentru deschiderea
procedurii adopției;

2
Adoptator – persoana care a adoptat sau doreşte să adopte în condiţiile legii [art. 2 lit. b) din Legea nr. 273/2004].
3
Familie adoptatoare – soţul şi soţia care au adoptat sau doresc să adopte în condiţiile legii [art. 2 lit. i) din Legea nr.
273/2004].
4
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale;
 ➢ termenul de 90 de zile în care copilul este încredințat persoanei sau familiei care
dorește să îl adopte;
➢ termenul de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a
încuviințat adopția, în care Direcția va înștiința părinții firești despre aceasta, ș.a.

3.2.2.6. Principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale

adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea
părinţilor fireşti.
Din nou un principiu care nu este reglementat şi de Codul civil, care nu exista, de altfel,
nici în varianta iniţială a Legii nr. 273/2004, fiind introdus ulterior prin O.U.G. nr. 102/2008.
În sprijinul asigurării confidențialității vin și dispozițiile conform cărora chemarea
părinților firești în fața instanței competente să încuviințeze adopția se face prin invitație adresată
acestora, în camera de consiliu, fără a se indica date cu privire la dosar sau alte date care ar permite,
în orice fel, divulgarea identității sau a altor informații cu privire la persoana sau familia
adoptatoare.
Reglementarea cuprinde și elemente de regim juridic aplicabil informațiilor privind
adopția: identitatea părinților firești sau a rudelor biologie poate fi dezvăluită doar către persoanele
adoptate, care au dobândit capacitate deplină de exercițiu.

3.2.2.7. În privința caracterelor juridice ale adopţiei, în primul rând este un act solemn,
datorită următoarelor împrejurări:
➢ încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti 5;
➢ consimţământul în vederea adopţiei trebuie dat în fața instanței
judecătorești6;
➢ persoana sau familia care urmează să adopte primește, în condițiile
prevăzute de lege, un atestat 7 din partea Direcției generale de asistență
socială și protecția copilului și intră în evidența A.N.D.P.D.C.A, care ține la
zi un Registru Naţional pentru Adopţii; Direcţia identifică cel mai potrivit
adoptator sau cea mai potrivită familie adoptatoare, după ce instanţa
judecătorească a pronunţat deschiderea procedurii adopţiei interne, iar în
final instanţa judecătorească se pronunţă cu privire la încuviinţarea adopţiei.
Intervenţia tuturor acestor organisme în procedura adopţiei contribuie la
considerarea adopţiei ca un act solemn.
În al doilea rând, adopția se face în interesul superior al adoptatului8. Interesul superior al
copilului constă în asigurarea dezvoltării armonioase a copilului şi respectarea drepturilor

5
Art. 55 din Legea nr. 273/2004 prevede că „Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti”, iar
art. 56 că „cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, în
situaţia adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, şi, în cazul adopţiei copilului, de către soţul
părintelui firesc sau adoptiv. În toate celelalte cazuri cererea de încuviinţare a adopţiei va fi introdusă fie de către
adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcţia de la domiciliul acestora la sfârşitul perioadei de încredinţare în
vederea adopţiei sau, după caz, la împlinirea termenelor prevăzute pentru adopţia copilului aflat în una dintre situaţiile
prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. c) şi d)”.
6
Art. 14-17 Legea nr. 273/2004 care se referă la consimțământul: părinților firești, tutorelui, copilului care a împlinit
vârsta de 10 ani, adoptatorului sau familiei adoptatoare;
7
Atestat – documentul întocmit în condiţiile legii, care face dovada capacităţii de a adopta rezultate din îndeplinirea
garanţiilor morale şi condiţiilor materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului.
8
A se vedea primul principiu al adopţiei.
fundamentale care îi sunt recunoscute de lege.
Considerăm că trebuie avut în vedere acest interes superior al copilului nu numai la
încuviinţarea adopţiei, ci şi pe parcursul convieţuirii adoptatului cu familia sa adoptatoare sau în
momentul în care se pune problema încetării ei.

3.2.3. Unele aspecte cu privire la evoluţia în timp a instituției adopției

Instituția adopției își are originea în perioade îndepărtate ale istoriei omeneşti.
Exemplificăm cazul de adopţie consemnat de tradiţia occidentală care îl aminteşte pe Moise, salvat
de fiica lui Pharaoh. Moise a crescut astfel într-un mediu transrasial şi transreligios, fapt ce i-a
indus o reală stare conflictuală în momentul în care şi-a descoperit adevărata familie şi religia căreia
îi aparţinea prin naştere.
Și dreptul roman a cunoscut instituţia adopţiei, scopul acestei instituţii fiind acela de a asigura
descendenţi legitimi persoanelor, pentru a asigura cultul strămoşilor. Se observă cu uşurinţă că
interesul ocrotit era cel al adoptatorilor, şi nu al copilului adoptat. În acest sistem domina concepţia
că persoana defunctului îşi continua existenţa şi după moartea sa, prin purtarea numelui de către
urmaşi, transmiterea către urmaşi a averii sale, continuarea cultului său domestic (sacra privata).
Adopţia era folosită şi în scopuri politice, în ideea transmiterii ereditare a demnităţii imperiale sau
pentru ca un plebeu să devină patrician sau invers, în vederea ocupării anumitor funcţii. Sunt de
notorietate cazurile împăraţilor Augustus, care l-a adoptat pe Tiberius, Claudiu pe Nero sau Nerva
pe Traian.
În perioada Evului Mediu, adopția s-a dovedit iarăşi a fi un instrument juridic folosit pentru
feudalii lipsiţi de „posteritate”, în vederea transmiterii de la o generaţie la alta a titlurilor princiare
şi nobiliare, a poziţiei sociale, a puterii economice şi a puterii politice.
În societatea modernă, instituția adopției a stârnit multe controverse, care aveau la bază
lipsa unei reglementări care să corespundă evoluţiei sistemelor de guvernare. Legislaţia burgheză
franceză a avut o reglementare restrictivă, apoi, după Revoluţia franceză, a avut una permisivă.
Napoleon cataloga adopţia ca un act măreţ, pe care trebuie să ni-l imaginăm fiecare, întrucât este
acordul care, imitând natura, dă celor două părţi sentimentul reciproc şi nobil de copil şi părinte.
Adopția este o instituție tradițională a dreptului român, fiind reglementată de vechile
legiuiri. Erau considerate ca alte forme de rudenie şi cele rezultate din „înfiere şi înfrăţire” 9. În
vechile reglementări, denumirile acestei instituţii erau diferite. Spre exemplu, „înfială” 10, „Facerea
de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii”11.
De asemenea, Codul civil din 1864 reglementa adopţia ca un contract solemn, care se
încheia între adoptator şi adoptat. O condiţie pentru bărbatul sau femeia care doreau să adopte era
ca, în perioada adopţiei, să nu aibă copii sau descendenţi legitimi. Era suficient să existe un copil
conceput pentru ca adopţia să nu mai fie posibilă.
Codul familiei din 1954, care a abrogat dispoziţiile vechiului Cod civil referitoare la
adopţie, dezvoltă instituţia adopţiei. În art. 66 prevedea că adopţia se încheie în interesul superior
al celui adoptat. De asemenea, Codul familiei prevedea că, în principiu, pot fi adoptaţi numai copiii
minori. Persoana majoră putea fi adoptată doar dacă în timpul minorităţii a fost crescută de cel care
voieşte să o adopte.

9
E. CERNEA, E. MOLCUŢ, Istoria statului şi dreptului românesc, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti,
1995, p. 115.
10
Codul Callimach, art. 236 şi urm.
11
Codul Caragea, art. I, partea IV, cap. 5.
 Și în privința condițiilor de fond, în sens larg, au fost aduse unele modificări. Astfel, în ceea
ce priveşte persoana adoptatorului, nu s-a mai menţinut condiţia negativă ca adoptatorul să nu aibă
copii sau descendenţi legitimi. S-a prevăzut însă că adopţia între fraţi este interzisă. De asemenea,
s-a prevăzut obligativitatea consimţământului celui ce urmează a fi adoptat, dacă acesta a împlinit
vârsta de 10 ani.
Din punctul de vedere al efectelor adopţiei, Codul familiei a reglementat două feluri de
adopţie: adopţia cu efecte depline şi cea cu efecte restrânse.
Adopția internațională era permisă, însă numai cu autorizaţia Preşedintelui ţării.
Prin Legea nr. 11/1990 încuviinţarea adopţiei a trecut din competenţa autorităţii tutelare în
competenţa instanţelor judecătoreşti. A fost abrogat Decretul nr. 137/1956 care condiţiona adopţia
internaţională de autorizaţia Preşedintelui României. A fost înfiinţat Comitetul Român pentru
Adopţii şi s-a consacrat caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale.
De asemenea, prin adoptarea Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de
drept internaţional privat s-a dezvoltat sistemul de norme conflictuale şi de competenţă
jurisdicţională în materia adopţiei internaţionale 12.
Prin O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei au fost abrogate dispoziţiile
din Codul familiei privitoare la adopţie. Prin această ordonanţă s-a consacrat numai adopţia cu
efecte depline.
Prin Legea nr. 273/2004 s-a abrogat O.U.G. nr. 25/1997, cu intrare în vigoare de la 1
ianuarie 2005.
Prin Codul civil a fost din nou modificată procedura adopţiei, acesta abrogând sau
modificând unele articole cuprinse în Legea cu privire la regimul juridic al adopţiei.

3.2.4. Adopția internațională

Adopția este internațională13 ori de câte ori copilul şi cel care adoptă au domiciliul sau
reşedinţa obişnuită în state diferite, dat fiind că în aceste situaţii se justifică aplicabilitatea unor
norme materiale speciale de protecţie a copilului şi a unor garanţii suplimentare care să creeze
siguranţa că deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri ilicite.
Legea nr. 273/2004 reglementează într-un capitol distinct (Capitolul IV) de procedura
adopţiei internaţionale, dispoziţiile acesteia completându-se ce cele ale noului Codul civil privind
reglementările de drept internaţional privat referitoare la adopţia internaţională (Cartea a VII –
„Dispoziţii de drept internaţional privat”, Titlul II – „Conflicte de legi”, Capitolul II – „Familia”,
Secţiunea a 2-a – „Filiaţia”, §3 – „Adopţia”, art. 2607-2610).
Cu privire la determinarea legii aplicabile cerinţelor de fond şi de formă, precum şi efectelor
şi nulităţii adopţiei internaţionale, redăm următoarele articole:
Art. 2.607. Legea aplicabilă condiţiilor de fond. (1) Condiţiile de fond cerute pentru
încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie
adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite
de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.
(2) Condițiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care
cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi

12
A se vedea secţiunea următoare.
13
Adopţie internațională – adopția în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au
reședința obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință
obișnuită cu cea a adoptatorului [art. 2 lit. d) din Legea nr. 273/2004].
adoptă copilul celuilalt.
Art. 2.608. Legea aplicabilă efectelor adopţiei. Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre
adoptator şi adoptat sunt guvernate de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul în care ambii
soţi sunt adoptatori, se aplică legea care guvernează efectele generale ale căsătoriei. Aceeaşi lege
cârmuieşte şi desfacerea adopţiei.
Art. 2.609. Legea aplicabilă formei adopţiei. Forma adopţiei este supusă legii statului pe
teritoriul căruia ea se încheie.
Art. 2.610. Legea aplicabilă nulităţii adopţiei. Nulitatea adopţiei este supusă, pentru
condiţiile de fond, legilor aplicabile condiţiilor de fond, iar pentru nerespectarea condiţiilor de
formă, legii aplicabile formei adopţiei.
Cu privire la raportul dintre adopţia naţională şi cea internaţională, trebuie precizat faptul
că aceasta din urmă este subsidiară faţă de adopţia naţională.
Este neîndoielnic faptul că adopția trebuie să se realizeze de către o familie sau o persoană
din mediul familial de origine al copilului, ca o garanţie a realizării interesului superior al acestuia,
pe baza continuităţii.
În cazul inexistenței unei atare situaţii în ţara de origine, va trebui să vedem că avem ca
alternativă, în subsidiar, adopţia internaţională, ca măsură raportabilă la celelalte măsuri de
protecţie a copilului, şi să se creeze un mecanism administrativ şi juridic viabil prin care să se poată
constata şi verifica faptul că adopţia internaţională reprezintă, pentru copilul respectiv, singura
alternativă pentru a-i asigura un mediu familial. Este oportun a se reliefa în cazul adopţiei
internaţionale că nu numai din punct de vedere legal copilul este adoptabil, ci şi faptul că sunt
îndeplinite condiţiile psiho-sociale de adoptabilitate, în sensul că acel copil poate înfrunta
dificultăţile create de schimbarea mediului cultural, lingvistic, etnic sau chiar religios.
În sprijinul celor de mai sus, facem trimitere şi la părerea exprimată în literatura de
specialitate14 care arată „adopţia în străinătate poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura
îngrijirea necesară copilului, dacă acesta nu poate să fie încredinţat în ţara sa de origine unei familii
în mod corespunzător. Fiecare stat ar trebui să ia, cu prioritate, măsuri corespunzătoare pentru a
permite menţinerea copilului în familia de origine, iar adopţia internaţională poate prezenta
avantajul de a oferi copilului o familie permanentă, pentru care nu poate fi găsită o familie potrivită
în statul său de origine”.
Potrivit art. 21 lit. b) din Convenţia ONU: „adopţiunea în străinătate poate fi considerată ca
un alt mijloc de a asigura îngrijirea necesară copilului, dacă acesta nu poate să fie încredinţat în
ţara sa de origine unei familii în stare să îl crească în mod corespunzător”.
După moratoriul cu privire la adopţiile internaţionale, numărul încuviinţării adopţiilor
internaţionale a scăzut în mod semnificativ în primii ani ai aplicării Legii nr. 273/2004, datorită
sferei restrânse a persoanelor care puteau adopta din străinătate, în prezent legea îmbunătăţindu-se
într-o oarecare măsură, după părerea noastră.
Actuala lege conține dispoziții mai favorabile cu privire la condiţiile esenţiale de
admisibilitate a adopţiei internaţionale, raportat la vechea reglementare 15.
Situațiile în care este posibilă adopţia internaţională sunt, în prezent, următoarele:
➢ adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare este rudă până la gradul al

14
M. AVRAM, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
15
Anterior ultimei modificări a Legii nr. 273/2004, prima condiţie esenţială pentru a putea fi încuviinţată adopţia
internaţională era ca adoptatorul sau unul dintre soţii adoptatori cu domiciliul în străinătate să fi fost rudă până la gradul
al III-lea cu copilul ce se dorea a fi adoptat şi pentru care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, iar a
doua condiţie esenţială era inexistenţa unor rude până la gradul al IV-lea care doreau să adopte copilul, cu domiciliul
în România, reluându-se principiul subsidiarităţii adopţiilor internaţionale raportat la cele interne.
 IV-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei
interne;
➢ adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este cetăţean român, dar numai
pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne şi nu
a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în
România sau o rudă până la gradul al IV-lea a copilului în străinătate, într-un termen de un
an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea de
deschidere a procedurii adopţiei interne;
➢ adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.
Ca efecte ale adopției internaționale, legea prevede, în plus faţă de cele ale adopţiei interne,
efectul deplasării copilului pe teritoriul statului primitor. Procedura adopției internaționale este una
diferită de procedura adopției interne.
Va fi adopție internațională atât adopţia unui copil cetăţean român de către o persoană sau
familie, cu efectul deplasării copilului pe teritoriul altui stat, cât şi adopţia unui copil cetăţean străin
de către o persoană sau familie de români, care are ca urmare deplasarea copilului pe teritoriul
statului nostru, caz în care se vor aplica dispoziţiile Codului civil referitoare la reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat, şi nu cele cuprinse în Legea nr. 273/2004, care prevede
doar [art. 63 alin. (1)] că, în cazul acestora, cererile de adopție ale solicitantului se transmit
autorităților străine competente prin intermediul A.N.D.P.D.C.A.

3.2.5. Condițiile de fond ale adopției

Pentru încheierea valabilă a adopției, trebuie îndeplinite anumite condiţii de fond şi condiţii
de formă, care sunt cerute în procedura adopţiei interne, motiv pentru care le vom analiza împreună.
Condiţiile de fond în sens larg reprezintă atât condiţiile formulate pozitiv, cât şi cele formulate
negativ – impedimentele la adopţie –, adică acele condiţii care nu trebuie să existe pentru ca adopţia
să fie valabilă. În sens restrâns, condiţiile de fond sunt cele care trebuie să existe pentru ca adopţia
să fie valabilă.
Aceste cerințe sunt împărțite de Codul civil în următoarele categorii:
a). condiții cu privire la persoanele care pot fi adoptate:
– condiţia cu privire la vârsta copilului ce urmează a fi adoptat:
– condiţia privitoare la fraţi;
– impedimentul cu privire la fraţi, părinţi fireşti sau soţi;
b). condiții cu privire la persoanele care pot adopta:
– cerinţa privitoare la capacitatea şi starea de sănătate a persoanei/familiei care doreşte să
adopte;
– cerinţa privitoare la diferenţa de vârstă;
– condiţiile morale şi materiale;
– impedimentul cu privire la o adopţie anterioară;
– impedimentul rezultând din faptul că cei ce doresc să adopte au acelaşi sex;
c). consimțământul la adopție.
Vom analiza pe rând aceste cerinţe, coroborând dispoziţiile Codului civil cu cele ale Legii
nr. 273/2004.
 3.2.5.1. Condiția cu privire la vârsta copilului ce urmează a fi adoptat
Cel care urmează a fi adoptat trebuie să fie, potrivit art. 455 alin. (1) Codul civil, lipsit de
capacitate deplină de exerciţiu, altfel spus, să nu aibă capacitate de exerciţiu sau să aibă capacitate
de exerciţiu restrânsă. După cum se cunoaşte, cei care nu au capacitate deplină de exerciţiu sunt
cei care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Persoana care se căsătoreşte înainte de a împlini vârsta de
18 ani dobândeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu, deci nu mai poate fi adoptată. De
asemenea, Codul civil prevede că, pentru motive temeinice, unei persoane i se poate acorda
anticipat, prin hotărâre a instanţei de tutelă, capacitate deplină de exerciţiu.
De la această regulă există însă şi o excepţie, prevăzută de art. 455 alin. (2), care prevede
că persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în
timpul minorității.

3.2.5.2. Condiția privitoare la frați

Codul civil a păstrat condiția nou introdusă prin Legea nr. 273/2004 referitoare la fraţi,
prevăzând că fraţii vor fi încredinţaţi împreună pentru adopţie; „adopţia fraţilor, indiferent de sex,
de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor
superior”. Bineînţeles, există şi numeroase cazuri în care părinţii fireşti îşi dau consimţământul la
adopţie doar cu privire la un singur copil, fiind vorba în special de familiile cu mulţi copiii, cu
probleme financiare şi materiale. Dacă vor fi adoptaţi mai mulţi fraţi, consimţământul părinţilor
fireşti va trebui dat separat, pentru fiecare dintre ei.
Manifestăm anumite rezerve cu privire la dispoziţia de mai sus, cu motivaţia că se restrânge
sfera posibililor adoptatori care poate vor îndeplini garanţiile morale, dar nu acelaşi lucru îl credem
cu privire la condiţiile materiale pentru a creşte şi îngriji doi, trei, patru sau chiar mai mulţi copii.
Pe de altă parte, dacă unul dintre fraţi s-ar afla în situaţia de a fi deja în îngrijirea unei rude din ceea
ce numim „familie extinsă”, a unui asistent maternal sau a unei persoane sau familii la care se află
în plasament şi aceştia şi-au manifestat dorinţa să îl adopte, vor fi obligate să îşi dea consimţământul
şi cu privire la ceilalţi fraţi, iar dacă nu au posibilitatea sau nu doresc, copilul ocrotit astfel va fi
despărţit de cei care îi acordă sau i-au acordat îngrijire.
Se poate discuta că această soluţie ar fi contrară interesului superior al acestui copil, dar în
lege apare sintagma „interesul lor superior”, adică al tuturor fraţilor, nu doar al unuia dintre ei.
Putem extinde raționamentul, acceptând că cea mai potrivită persoană/familie pentru un
copil, cu precădere în ceea ce priveşte interesele şi aptitudinile sale, nu este neapărat şi conjugată
cu cel mai potrivit adoptator sau familie adoptatoare pentru un frate al său.
Sigur că înțelegem motivele umanitare care au condus legiuitorul spre a statua astfel, în
sensul că deja aveam o ruptură între copil şi părinţii săi fireşti, pentru a nu mai crea încă o breşă
faţă de fraţii lui, dar este oportun să relevăm că adopţiile vizează în general familii în care părinţii
au mulţi copii. Ca propunere de lege ferenda, credem că legiuitorul ar putea reveni asupra
dispoziţiei imperative, susceptibilă de o singură excepţie, formulând astfel textul legal: „în cadrul
procedurii de adopţie se va urmări, pe cât posibil, ca fraţii să fie încredinţaţi împreună unei
persoane/familii, urmărindu-se interesul superior al fiecăruia”.

3.2.5.3. Impedimentul cu privire la fraţi, părinți firești sau soți

Potrivit art. 457 Codul civil, „adopţia între fraţi, indiferent de sex, este interzisă”. Nu are
importanţă dacă este vorba de fraţi din căsătorie sau din afara căsătoriei, dacă este vorba de fraţi
consângeni sau uterini.
 De asemenea, nu este permisă adopţia unui copil de către părintele său firesc. Chiar dacă
acest lucru nu este expres prevăzut de lege, este normal că un părinte firesc, chiar dacă a fost
decăzut din drepturile părinteşti sau nu are stabilită filiaţia în formele stabilite de lege, nu poate să
adopte propriul său copil. În afară de aceste situaţii, adopţia între rude este posibilă, fiind chiar de
dorit.
O altă categorie ce formează un impediment la adopţie este soţul şi soţia, Codul civil
reluând interdicţia adopţiei între soţi sau foşti soţi sau adopţia soţilor sau foştilor soţi împreună de
către aceeaşi persoană sau familie. Altfel spus, este legal incompatibilă calitatea de părinte,
respectiv de frate cu cea de soţ sau fost soţ.
În finalul analizei condițiilor referitoare la persoanele care pot fi adoptate, mai adăugăm şi
o scurtă analiză a altor cerinţe, nestipulate expres în acest context, dar deduse implicit din
ansamblul reglementării şi analizate de doctrină. Potrivit art. 44 din Legea nr. 272/2004 cu privire
la protecţia şi promovarea drepturilor copilului, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit
de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
acestora are dreptul la protecţie alternativă. Alineatul (2) prevede ce reprezintă această protecţie
alternativă: „protecţia (…) include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de
prezenta lege, adopţia…” (s.n.).
Copiii lipsiți de mediul familial sunt cei a căror ocrotire nu se poate realiza de către părinţi
sau cel puţin de către unul dintre aceştia. Este vorba de copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi,
necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, decăzuţi din drepturile
părinteşti şi nu a fost instituită tutela, copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească
şi în cazul în care instanţa nu a hotărât încredinţarea copilului unei familii sau persoane.
Copiii care, în propriul lor interes, nu pot fi lăsaţi în mediul lor familial sunt cei pentru care
se poate lua măsura plasamentului familial. Această măsură poate fi luată în următoarele cazuri:
➢ dacă securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a copilului este
periclitată în familie, din motive independente de voinţa părinţilor;
➢ dacă părinţii sau unul dintre aceştia pun în pericol securitatea,
dezvoltarea sau integritatea morală a copilului prin exercitarea abuzivă a
drepturilor părinteşti sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor de
părinte.
Pot fi adoptați numai copiii care se află în evidența A.N.D.P.D.C.A. Capitolul VII al Legii
nr. 273/2004, intitulat „Registrul naţional pentru adopţii”, art. 79-80, se referă la obligația
A.N.D.P.D.C.A. de a întocmi și ţine la nivel naţional o evidenţă cu privire la datele referitoare la
adoptatorul sau familia adoptatoare, română şi străină, precum şi cele referitoare la copiii pentru
care a fost deschisă procedura adopţiei interne, pentru cei pentru care a fost pronunţată o hotărâre
judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, de încuviinţare a adopţiei sau de declarare a
nulității acesteia.

3.2.5.4. Cerinţa privitoare la capacitatea şi starea de sănătate a persoanei/familiei care

dorește să adopte
Persoana cu capacitate deplină de exercițiu poate adopta indiferent de naţionalitate, sex,
rasă sau religie şi indiferent dacă are sau nu copii, dacă este sau nu căsătorită. Cu privire la vârsta
persoanei/persoanelor care urmează să adopte, considerăm că aceasta are o anumită importanţă, de
exemplu, nu poate fi in extremis vitae, pentru că nu s-ar mai realiza scopul adopţiei. De asemenea,
persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta, chiar dacă nu sunt puse sub interdicţie
judecătorească, nici în momentele de luciditate pasageră, cu toate că ele pot consimţi, în aceste
momente, la încheierea unor acte juridice din dreptul comun. O altă reglementare nouă în materie,
cuprinsă în dispoziţiile Legii nr. 273/2004, este interdicţia de a adopta a persoanelor ai căror soţi
sunt fie bolnavi psihici, fie au un handicap mintal, fie au fost condamnate definitiv pentru o
infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea
de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri, fie au copii cu privire la care s-a luat
măsuri speciale de protecţie sau cu privire la care au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.

3.2.5.5. Cerința privitoare la diferența de vârstă

Având în vedere efectele adopţiei, considerăm că între adoptatori şi adoptaţi trebuie să
existe o diferenţă de vârstă asemănătoare celei dintre copiii şi părinţii fireşti. De aceea, legea a
prevăzut un număr minim de ani ce trebuie să existe între aceştia, şi anume 18 ani (art. 460 Codul
civil). Totuşi, considerăm că soţul şi/sau soţia care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani, dar care au
dobândit capacitate deplină de exerciţiu ca urmare a încheierii căsătoriei, pot adopta împreună un
copil. Considerăm că la un astfel de motiv temeinic se referă art. 460 alin. (2), care acordă
posibilitatea instanţei de tutelă de a încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat
şi adoptator este mai mică de 18 ani, dar nu mai mică de 16 (oricum, dispensa de vârstă pentru
încheierea căsătoriei anticipate nu poate coborî sub 16 ani).

3.2.5.6. Condiția privitoare la garanțiile morale și materiale

Această condiție nu era prevăzută expres ca una de fond înaintea apariţiei Codului civil,
deşi reglementarea adopţiei impunea adoptatorilor ca la eliberarea atestatului de persoană sau
familie aptă să adopte să facă dovada îndeplinirii garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale. Este
normal ca persoana sau familia care doreşte să adopte să dovedească faptul că îşi permite din punct
de vedere material să întreţină un copil şi că este pregătită din punct de vedere moral să facă faţă
greutăţilor şi problemelor cu care se confruntă un părinte care doreşte să acorde copiilor săi o
educaţie corespunzătoare. Autorităţile competente în protecţia şi promovarea drepturilor copilului
vor face demersurile necesare determinării gradului în care potenţialii adoptatori îndeplinesc aceste
cerinţe.
Articolul 7 din Legea nr. 273/2004 prevede în plus un impediment de a adopta al celor care
au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu
intenţie, precum și pentru infracțiunea de pornografie infantilă, trafic de droguri sau precursori.
De asemenea, nu este aptă din punct de vedere moral să adopte persoana sau familia al cărei
copil beneficiază de o măsură specială de protecţie sau care a fost decăzută din drepturile părinteşti,
din motive lesne de înțeles. Aceleași interdicții se aplică și atunci când adoptă unul singur dintre
soți, însă celălalt se regăsește în una dintre situațiile de mai sus.

3.2.5.7. Impedimentul cu privire la o adopție anterioară

Potrivit art. 462 alin. (1) Codul civil, copilul nu poate fi adoptat de mai mulţi adoptatori nici
simultan, nici succesiv. Acest impediment înlătură posibilitatea ca mai multe persoane să exercite
drepturile şi îndatoririle părinteşti asupra aceluiaşi copil, ceea ce ar fi în detrimentul său.
Poate interveni adopția unui copil de către soţ şi soţie, concomitent sau succesiv. Mai mult,
este chiar recomandabil ca adopţia să se facă de către soţ şi soţie, întrucât în cadrul unei familii
adoptive s-ar asigura o mai bună creştere a copilului.
Poate fi încuviințată însă o nouă adopţie, fără a exista criticile expuse mai sus, în cazul în
care:
➢ adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat, caz în care adopţia anterioară
este desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare
a unei noi adopţii;
➢ adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv.
Față de modul în care evoluează societatea, am afirmat anterior că se pune problema ca în
viitor să existe posibilitatea de a adopta a două persoane necăsătorite, care trăiesc într-o uniune
liberă, fără ca ele să beneficieze de statutul legal de soţi. Acest lucru este, cu anumite
circumstanţieri, posibil, potrivit actuale formulări a Legii nr. 273/2004 [art. 6 alin. (2) lit. c)]:
„copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relaţie stabilă şi
convieţuieşte cu o persoană de sex opus, care nu este rudă cu acesta până la gradul al IV-lea, şi
declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi
îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani”. Considerăm că această
reglementare este un uriaş pas înainte în privinţa recunoaşterii anumitor drepturi celor care trăiesc
în uniuni libere, de sex opus.

3.2.5.8. Impedimentul rezultând din faptul că cei ce doresc să adopte au același sex
Legea prevede expres că „două persoane de acelaşi sex nu pot adopta împreună”, în art. 462
alin. (3). Însă, în condiţiile în care două persoane necăsătorite sau a căror căsătorie nu este
recunoscută pe teritoriul ţării noastre nu pot adopta un copil, coroborat cu reglementarea potrivit
căreia căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă în legislaţia noastră, nu vedem utilitatea
practică a acestei reglementări. Chiar și situația de excepție analizată mai sus se referă expres doar
la două persoane de sex opus.

3.2.5.9. Consimțământul la adopție

Încheierea adopției necesită consimțământul celui care adoptă, consimţământul soţului
celui care adoptă, consimţământul părinţilor fireşti 16 ai celui ce urmează a fi adoptat,
consimţământul tutorelui, în cazul în care cel care urmează a fi adopta este lipsit de ocrotirea
părintească şi este pus sub tutelă, şi, nu în ultimul rând, consimţământul celui ce urmează a fi
adoptat. Articolul 463 Codul civil prevede expres că „persoanele care consimt la adopţie” sunt:
➢ părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruți ori care beneficiază de consiliere
judiciară sau tutelă specială și sunt în imposibilitatea de a-și manifesta voința din cauza
lipsei discernământului;
➢ adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani;
➢ adoptatorul sau soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună;
➢ soţul celui care adoptă, dacă are discernământ.
Aspecte generale privitoare la consimțământ ca o condiţie de fond pentru încuviinţarea
adopţiei sunt prevăzute de Codul civil în capitolul menţionat, iar cu privire la condiţiile în care
persoanele prevăzute îşi exprimă consimţământul, Codul civil trimite la dispozițiile Legii nr.
273/2004.
a). Consimțământul celui/celor care adoptă

16
Părinte firesc – persoana faţă de care copilul are stabilită filiaţia firească în condiţiile legii [art. 2 lit. n) din Legea
nr. 273/2004].
 Adopția poate fi făcută de o persoană necăsătorită sau de o persoană căsătorită. În cel de-al
doilea caz, adopţia se poate încheia de ambii soţi sau doar de unul dintre soţi (când unul dintre soţi
adoptă copilul celuilalt soţ dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei ori situaţia în care
doar unul dintre soţi doreşte să adopte).
Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu şi să
nu fie viciat. Aşadar:
– minorul necăsătorit nu poate exprima un consimţământ valabil la adopţie;
– persoana care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, aflată în imposibilitatea
de a-și manifesta voința din cauza lipsei discernământului nu exprimă un consimțământ valabil la
adopție.
Consimțământul părinților firești trebuie să fie liber exprimat şi dezinteresat. În acest sens
trebuie înţelese dispoziţiile art. 463 alin. (2) Codul civil, care prevede că nu este valabil
consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de
natura acestora. Interpretarea noastră exclude posibilitatea a ceea ce se numeşte, juridic, viciu de
consimţământ, care ar atrage nulitatea relativă, ce ar putea fi acoperită şi invocată doar de persoane
care nu ar avea interes să o facă şi care este prescriptibilă, ci de nevalabilitatea consimţământului,
care este un caz de nulitate absolută a adopţiei, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 273/2004, consimţământul adoptatorului sau familiei
adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti, odată cu soluţionarea cererii de încuviințarea
adopției.
b). Consimțământul soțului celui care adoptă
Având în vedere specificul relațiilor personale dintre soţi, pentru încheierea adopţiei unui
copil de către o persoană căsătorită se cere consimţământul celuilalt soţ. Consimţământul soţului
celui care adoptă nu poate fi înlocuit cu autorizaţia instanţei de tutelă.
Nu este necesar consimțământul soțului care adoptă în cazul în care acesta este în
imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.
Bineînțeles, prin această manifestare de voinţă, soţul nu devine adoptator alături de celălalt
soţ. Trebuie făcută distincţia între situaţia în care unul dintre soţi adoptă şi are nevoie de
consimţământul celuilalt soţ şi situaţia în care în care ambii soţi devin adoptatori, când
consimţământul amândurora trebuie exprimat în faţa instanţei în sensul că doresc împreună să
adopte17.
c). Consimțământul părinților firești ai celui ce urmează a fi adoptat
Având în vedere gravitatea efectelor adopţiei în reglementarea actuală (este vorba de faptul
că legislaţia actuală reglementează doar o singură formă de adopţie, corespunzătoare fostei adopţii
cu efecte depline, ce are ca efect încetarea raportului de filiaţie între copil şi părinţi săi fireşti), lipsa
consimţământul la adopţie al părinţilor naturali ai copilului este de neconceput.
Amândoi părinţii fireşti trebuie să îşi manifeste consimţământul la adopţia copilului care nu are
capacitate deplină de exerciţiu, chiar dacă sunt divorţaţi sau copilul nu se află în îngrijirea lor, ci
este încredinţat unei alte persoane sau instituţii.
Dezacordul dintre părinţi cu privire la adopţia copilului lor care nu are capacitate deplină de
exerciţiu nu poate fi soluţionat de instanţa de tutelă.
Totuşi, există anumite cazuri în care nu este necesar consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce

17
Vor fi avute în vedere numai acele împrejurări care pun în imposibilitate absolută pe soţul celui care doreşte să
adopte, nu doar o imposibilitate temporară de a-şi manifesta voinţa. De exemplu, soțul ocrotit prin consiliere judiciară
sau tutelă specială și nu-și poate exprima voința datorită lipsei discernământului, este decăzut din drepturile părinteşti
etc.
urmează a fi adoptat, caz în care va fi necesar consimţământul tutorelui copilului: sunt decedați,
ocrotiți prin consiliere judiciară sau tutelă specială și nu-și pot exprima voința datorită lipsei
discernământului, declarați judecătorește morți sau dispăruți, necunoscuți, se află în imposibilitatea
de a-şi manifesta voinţa, este vorba de adopţia persoanei majore. În aceleaşi situaţii, este suficient
consimţământul unui singur părinte firesc.
Anterior modificării legislative privind adopția, survenită în 2008, părinţii decăzuţi din
drepturile părinteşti nu erau chemaţi să îşi exprime consimţământul la adopţie. În prezent, art. 464
alin. (2) Codul civil a preluat dispoziţiile Legii nr. 273/2004, prevăzând că părintele sau părinţii
decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti
păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului, cazuri în care consimţământul reprezentantului
legal este, şi el, obligatoriu.
Persoana căsătorită care a adoptat un copil este chemată în calitate de părinte să îşi dea
consimţământul la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său, consimţământul părinţilor fireşti
nemaifiind necesar în acest caz.
Există și o situație în care se ignoră lipsa consimţământul părinţilor fireşti sau al tutorelui,
în cazul în care se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, existenţa următoarelor condiţii (situaţia
prevăzută iniţial de Codul civil şi reiterată, ulterior, şi de Legea nr. 273/2004):
– dovada refuzului abuziv;
– instanţa de tutelă apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului;
– ascultarea copilului care se exprimă în sensul adopţiei;
– motivarea hotărârii de către instanță.
Poate fi considerat refuz abuziv de a consimți la adopție și situația în care, deși legal citați,
părinții firești/tutorele nu se prezintă la două termene consecutive fixate pentru exprimarea
consimțământului.
Curatorul, mandatarul sau o altă persoană împuternicită în acest sens nu pot exprima un
consimțământ valabil la adopție, în locul părinților firești/tutorelui.
Dacă în ciuda demersurilor unul sau ambii părinți nu au putut fi găsiți pentru exprimarea
consimțământului, se trece peste această cerință.
Tot în cazuri excepționale, instanța poate încuviința luarea consimțământului la locuința
celui chemat să-l exprime, iar atunci când persoana locuiește în circumscripția altei instanțe, se
exprimă prin comisie rogatorie.
Pentru a fi valabil, consimțământul părinţilor fireşti considerăm că trebuie să fie liber
exprimat, necondiţionat şi în cunoştinţă de cauză, aşa cum am afirmat mai sus, scop în care legea
instituie o obligaţie nouă în sarcina Direcției, de a-i informa în mod corespunzător asupra
consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de filiaţie şi de rudenie cu copilul.
Cu privire la valabilitatea acestui consimţământ, Legea nr. 273/2004 prevede, pe bună
dreptate, un nou impediment, şi anume acela că nu poate fi adoptat copilul ai cărui părinţi fireşti
nu au împlinit vârsta de 14 ani, iar părintele minor care are între 14 şi 18 ani îşi exprimă
consimţământul asistat de către ocrotitorul său legal. La fel, părintele major care este ocrotit prin
consiliere judiciară/tutelă specială dar nu se află în imposibilitatea de a-și manifesta voința din
cauza lipsei discernământului.
Consimțământul părinților firești se exprimă tot în faţa instanţei judecătoreşti, ca în cazul
consimţământului adoptatorului sau familiei adoptatoare, însă nu cu ocazia soluţionării cererii de
încuviinţare a adopţiei, ci odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei. Există
însă o excepţie de la regula exprimării consimţământului în acest moment, şi anume situaţia
adopţiei copilului de către soţul părintelui său, când consimţământul părintelui firesc se dă în faţa
instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
 Consimțământul la adopție al părinților fireşti sau al tutorelui poate fi exprimat doar după
trecerea unui termen de 60 de zile (termenul a fost mărit în legislaţie, anterior anului 2008 fiind
doar de 45 zile) de la naşterea copilului. De asemenea, părintele poate revoca consimţământul dat
în termen de 30 zile de la data exprimării lui.
În cazul în care un copil a mai fost adoptat anterior, se cere tot consimţământul părinţilor
fireşti, şi nu consimţământul adoptatorilor anteriori, cu o singură excepţie, şi anume situaţia în care
este adoptat copilul şi de către soţul adoptatorului, când consimţământul trebuie exprimat de către
soţul care este deja părinte adoptiv al copilului.
În ediția din anul 2003 a cursului universitar de „Dreptul familiei” am formulat opinia
potrivit căreia, chiar dacă reglementarea anterioară nu prevedea obligativitatea consimţământului
tutorelui, în cazul în care copilul era lipsit de ocrotire părintească şi pus sub tutelă, tutorele ar fi
trebuit să fie chemat să îşi dea consimţământul la adopţia minorului care se află sub tutela sa. Am
afirmat, de asemenea, că instanţa, în virtutea rolului ei activ, putea să ceară consimţământul
tutorelui. De lege ferenda, am considerat consimţământul tutorelui care exercita drepturile şi
îndatoririle părinteşti ca una dintre condiţiile de fond la încheierea adopţiei. Observăm că în noua
legislaţie s-a ţinut cont de obiecțiile noastre în materie.
d). Consimțământul copilului care urmează a fi adoptat
Consimțământul copilului trebuie să fie în deplină cunoştinţă de cauză, motiv pentru care
legea a stabilit în sarcina Direcției în a cărei rază teritorială domiciliază copilul obligaţia de a-l
sfătui şi informa pe acesta, „ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra
consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie”, precum şi obligaţia de a întocmi un
raport în acest sens.
Consimțământul la adopție al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se dă în faţa instanţei
de tutelă, în faza încuviinţării adopției și este obligatoriu.

3.2.6. Procedura adopției interne și cerințele de formă

Dacă cerințele de fond au fost reglementate parţial de Codul civil şi parţial de Legea nr.
273/2004, cerinţele de formă şi procedura adopţiei interne sunt reglementate exclusiv de Legea nr.
273/2004.
Procedura adopției se desfășoară atât în faţa organelor administraţiei publice (procedura
administrativă), cât şi în faţa instanţelor judecătoreşti (procedura judiciară). Însă cele două
proceduri se desfăşoară în paralel, şi nu succesiv.
Procedura adopției interne cuprinde o serie de etape, unele făcând parte din ceea ce numim
procedura administrativă, altele din cea judiciară, după cum urmează:
➢ evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului de
persoană aptă să adopte;
➢ deschiderea procedurii adopţiei interne;
➢ potrivirea dintre copil şi persoana sau familia adoptatoare;
➢ încredinţarea în vederea adopţiei interne;
➢ încuviințarea adopției.

3.2.6.1. Organisme implicate în procedura administrativă a adopției

Procedura administrativă reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor administrative al
căror rol este acela de a pregăti dosarul de adopţie, ce va fi transmis instanţei de tutelă în vederea
încuviinţării adopţiei.
 În prezent, sunt organe administrative cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării
drepturilor copilului18:
➢ Direcția generală pentru protecția copilului: reprezintă o instituție publică, cu personalitate
juridică, înființată în subordinea consiliilor județene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului București, cu numeroase atribuții în materie de adopție;
➢ A.N.D.P.D.C.A.:
➢ Comisia pentru protecția copilului (C.P.C.): Potrivit art. 115 din Legea nr. 272/2004, în
subordinea consiliului județean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al acestora,
fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale: stabilirea încadrării în grad de
handicap şi orientarea şcolară a copilului, pronunţarea, în condiţiile legii, cu privire la propunerile
referitoare la stabilirea unei măsuri de protecţie specială a copilului, soluţionarea cererilor privind
eliberarea atestatului de asistent maternal, alte atribuţii prevăzute de lege.
➢ Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice: instituție la nivel
central, cu atribuții în protecția copilului, care are ca obiectiv principal monitorizarea respectării
principiilor și drepturilor stabilite de lege și coordonarea și controlul activității de protecție și
promovare a drepturilor copilului;
➢ Autoritățile administrației publice locale, care au obligația să garanteze și să promoveze
respectarea drepturilor copiilor în unitățile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea
separării copilului de părinții săi, precum și protecția specială a copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de îngrijirea părinților săi;
➢ Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor și orașelor, precum
și persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale
îndeplinesc și ele atribuții din domeniul protecției copilului;
➢ Organisme private autorizate: și acestea pot desfășura activități în domeniul protecției
drepturilor copilului și al protecției speciale a acestuia, persoane juridice de drept privat, fără scop
lucrativ, constituite și acreditate în condițiile legii.

3.2.6.2. Etapele procedurii adopției interne

➢ Etapa evaluării adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului
de persoană sau familie aptă să adopte. Atestatul se referă la îndeplinirea condiţiilor materiale şi
a garanţiilor morale enunţate mai sus. În concret, se analizează: abilităţile parentale, garanţiile
morale, condiţiile materiale, pregătirea acestora pentru asumarea rolului de părinte, caracteristicile
psihologice, sociale şi medicale ale persoanei sau ale celor doi care doresc să adopte, dar şi a
persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta sau aceștia.
Pe baza solicitării persoanei sau familiei care dorește să adopte (numită cerere de evaluare),
Direcția de la domiciliul acestora va trece la evaluarea acestor elemente, verificând îndeosebi,
potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, următoarele elemente:
– personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau a familiei adoptatoare,
viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;
– situaţia economică a persoanei sau familiei, analiza din perspectiva surselor de venit, a
continuității acestora, precum și a cheltuielilor persoanei/familiei;
– motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte;
– motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil,

18
Potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
celălalt soţ nu se asociază la cerere;
– impedimentele de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.
Rezultatele evaluării se consemnează într-un raport final de evaluare a capacității de a
adopta a solicitantului care conține și propunerea privind eliberarea/neeliberarea atestatului
Dacă evaluarea are rezultat favorabil, Direcția de la domiciliu adoptatorului/familiei
adoptatoare va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, cu o valabilitate de 5 ani.
Obținerea atestatului nu este necesară:
- Pentru adopția persoanei cu capacitate deplină de exercițiu
- Pentru adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv.
➢ Deschiderea procedurii adopției interne. Dacă reintegrarea copilului în familie sau
demersurile pentru plasamentul copilului în familia extinsă 19 sau substitutivă20 au eşuat, planul
individualizat de protecţie a copilului poate avea ca finalitate adopţia internă. Marcăm importanţa
pe care legiuitorul o acordă realizării tuturor măsurilor care asigură drepturile copilului şi
menţinerea acestuia în familia firească sau în familia extinsă sau substitutivă, măsuri care se
concretizează în planul individualizat de protecţie – chintesenţa planificării serviciilor, prestaţiilor
şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, măsuri luate pe baza evaluării psihosociale atât a
copilului, cât și a familiei sale.
Numai dacă nu se reușește scopul principal al planului individualizat de protecţie,
legiuitorul a admis în mod excepţional, considerăm noi, măsura adopţiei, trecând la sesizarea
instanţelor judecătoreşti.
Direcția de la domiciliul copilului va sesiza instanţa pentru deschiderea procedurii adopţiei
interne în maxim 30 de zile de la eşuarea demersurilor arătate mai sus pentru reintegrarea copilului
în familie sau în familia lărgită.
Odată sesizată instanța, aceasta va analiza, într-o procedură necontencioasă, încuviinţarea
deschiderii procedurii adopţiei, verificând dacă planul individualizat de protecţie stabileşte
necesitatea adopţiei interne şi dacă părinţii copilului, sau, după caz, tutorele îşi exprimă
consimţământul la adopţie. Consimţământul la adopţie al persoanelor arătate mai sus este dat în
faţa instanţei judecătoreşti, odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei, spre
deosebire de consimţământul adoptatorilor şi al copilului, care se dă în faza soluţionării cererii de
încuviinţare a adopţiei, cele două faze procesuale distincte contribuind, indirect, şi la respectarea
principiului confidenţialităţii, părţile interesate neluând contact una cu cealaltă în mod direct în
procedura adopţiei.
Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei pentru un copil se face cu
citarea părinţilor fireşti sau a tutorelui şi a direcţiei.
Sunt efecte ale hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii adopției:
– drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau ale altor persoane fizice sau juridice
se suspendă;
– drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de consiliul judeţean sau de primarul
sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază domiciliază copilul;
– efectele hotărârii de deschidere se mențin până la împlinirea vârstei de 18 ani de către adoptat.
Legea reglementează și posibilitatea revizuirii hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat
deschiderea procedurii de adopţie, pentru situaţia în care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti de deschidere a procedurii adopţiei, dispare cauza care a făcut imposibilă exprimarea

19
Rudele copilului până la gradul IV inclusiv;
20
Persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, în condițiile legii, asigură creșterea și îngrijirea
copilului.
de către unul dintre părinţi a consimţământului la adopţie.
➢ Potrivirea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare. Această etapă, chiar dacă, în fapt,
se realiza şi anterior, este pentru prima dată reglementată în procedura adopţiei. Este ceea ce se
numeşte „matching” în practica occidentală, o etapă premergătoare încredinţării în vederea
adopţiei, etapa în care se identifică şi selectează cea mai potrivită persoană sau familie dintre cele
atestate pentru adopție.
Se va încerca, cu prioritate, potrivirea cu o rudă sau cu alte persoane alături de care copilul
s-a bucurat de viața de familie (tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de
plasament sau alte persoane care s-au implicat în îngrijirea copilului și față de care acesta a
dezvoltat relații de atașament) pe o perioadă de minimum 6 luni sau care se află în procedură cu un
frate.
Legea [art. 39 alin. (4)] împarte această etapă în două subdiviziuni, componente:
– cea inițială
– cea practică.
Deși nu se prevede expres, deducem că potrivirea practică se realizează în cadrul următoarei
etape, cea a încredinţării copilului în vederea adopţiei.
Copiii pentru care se derulează această fază a procedurii adopției trebuie să se afle în
Registrul Național pentru Adopții și să fi parcurs procedura deschiderii adopției. În același timp,
R.N.A. conține și o listă a persoanelor/familiilor atestate, urmând doar o potrivire care să răspundă
nevoilor copilului, realizată de Direcția de la domiciliul copilului, compartimentul de adopții și
postadopții.
Această potrivire se va realiza cu respectarea normelor metodologice elaborate de
A.N.D.P.D.C.A.
În final, compartimentul de adopții şi postadopţii din cadrul direcţiei întocmeşte un raport
de potrivire şi sesizează, în maximum 5 zile, instanţa de judecată pentru soluţionarea cererii de
încredinţare a copilului în vederea adopţiei.
➢ Încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Potrivit art. 43 din lege, instanța judecătorească
de la domiciliul copilului este cea care dispune încredinţarea copilului familiei/persoanei selectate
de direcţie, pentru o perioadă de 90 de zile. Scopul acestei încredinţări este ca instanţa să poată
aprecia asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată. Articolul 43 alin.
(2) prevede: „capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a copilului la noul mediu familial va fi
analizată în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie
şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada
încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul
încuviințării adopției”.
În această fază procesuală, citarea părților nu mai este necesară, instanța pronunțându-se pe
baza actelor depuse de Direcție.
Adopția se poate încheia fără încredinţarea prealabilă a copilului în următoarele cazuri:
– pentru adopţia unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu;
– pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv;
– pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi care a fost
plasat la adoptator sau la familia adoptatoare de cel puțin 6 luni;
– pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă tutela a fost instituită de cel puțin 6 luni.
În primele două cazuri, persoana sau familia care doreşte să adopte va putea solicita în mod
direct instanţei judecătoreşti încuviinţarea adopţiei.
Efectele încredințării sunt următoarele:
– pe durata încredinţării, domiciliul copilului va fi la persoana sau familia căreia i-a fost
încredinţat;
– această persoană sau familie va efectua actele obişnuite necesare exercitării drepturilor şi
îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, cu excepţia celor care duc la încheierea unui act juridic;
– dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice sau de a încuviinţa actele juridice ale acestuia
(după cum copilul este lipsit de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă),
precum şi dreptul de a administra bunurile copilului se vor exercita de către consiliul judeţean sau
primarul sectorului municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială domiciliază persoana sau
familia căreia i s-a încredinţat copilul. Excepţional, aceste drepturi pot fi delegate acestei persoane
sau familii.
Pe perioada încredințării, Direcția de la domiciliul persoanei sau familiei adoptatoare va
urmări evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre adoptatori şi copil, întocmind rapoarte bilunare, iar la
finalul celor 90 de zile va întocmi un raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi
adoptatori, pe care îl comunică instanţei judecătoreşti pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a
adopţiei.
După cele 90 de zile cât durează încredinţarea în vederea adopţiei, se va întocmi un raport
final de către responsabilul de caz împreună cu psihologul, în care se vor face referiri la evoluţia
relaţiilor dintre copil şi persoana/familia adoptatoare, ce se transmite instanţei judecătoreşti
competente să încuviinţeze adopţia, până cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului la care direcţia
a fost citată pentru judecarea cauzei privind încuviinţarea adopţiei. Raportul final este suma
constatărilor şi concluziilor rapoartelor bilunare, precum şi a rezultatelor acomodării copilului cu
familia, rezultate consemnate într-un raport separat, întocmit de către psihologul din cadrul
serviciului de adopţie. Acest raport final se aprobă de către directorul general (executiv) al direcţiei
şi poate conţine propuneri vizând încuviinţarea adopţiei sau, după caz, prelungirea perioadei pentru
care s-a hotărât încredinţarea în vederea adopţiei, dar şi propuneri de revocare a acesteia, după caz.
Suntem de părere că prevederea dispozitivă cu privire la conţinutul raportului final ar trebui
să fie înlocuită cu una imperativă, în sensul că în mod obligatoriu raportul final ce se aprobă de
către directorul general să conţină propunerile concrete ale responsabilului de caz şi al psihologului,
în ceea ce priveşte încuviinţarea adopţiei, prelungirea perioadei sau revocarea adopţiei. Motivăm
această opinie prin competenţele pe care le acumulează responsabilul de caz şi psihologul pe
parcursul timpului, când sunt într-un contact aproape permanent cu copilul încredinţat şi cu
persoana/familia pe care o monitorizează şi atunci când instanţa judecătorească competentă
evaluează raportul final să îşi poată forma o convingere bazată şi pe responsabilitatea celor care au
întocmit raportul.
Concluziile și propunerile din rapoartele bilunare şi raportul final se vor transmite printr-o
informare către persoana/familia adoptatoare, iar evidenţa lor se va ţine în dosarul de adopţie.
Potrivit art. 47 alin. (4) din lege, cererea de încuviinţare a adopţiei adresată instanţei
judecătoreşti prelungeşte de drept perioada de încredințare până la soluționarea ei definitivă.
Acest raport final poate fi favorabil adopţiei, caz în care se va dispune prelungirea
încredinţării până la rămânerea definitivă hotărârii de încredințare, care va putea fi admisă sau nu,
după cum apreciază instanţa, sau poate fi nefavorabil adopţiei, constatând neadaptarea copilului cu
persoana sau familia adoptatoare ori existenţa oricăror alte motive de natură să împiedice
finalizarea procedurii de adopţie, caz în care direcţia sesizează instanţa pentru ca aceasta să dispună
revocarea măsurii încredinţării şi reia procedura de identificare a altor persoane sau familii apte să
adopte acel copil.
Noile modificări legislative prevăd și o serie de norme juridice referitoare la dreptul la un
concediu de acomodare, cu durată de maximum 2 ani care include și perioada celor 90 de zile de
încredințare, respectiv dreptul la o indemnizație lunară.
 ➢ Încuviinţarea adopţiei. Cererea de încuviinţare poate fi introdusă direct de adoptator pentru
adopţia persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu sau adopţia copilului de către soţul părintelui
firesc sau adoptiv ori de acesta sau de direcţia de la domiciliul acestuia la sfârşitul perioadei de
încredinţare a copilului, pentru celelalte cazuri.
Această cerere va fi însoțită de următoarele acte:
- copie legalizată de pe certificatul de naștere al copilului;
- certificat medical al copilului;
- raport de consiliere a copilului de peste 10 ani, în vederea exprimării
consimțământului la adopție;
- atestatul valabil al adoptatorului;
- hotărârea de încredințare în vederea adopției;
- certificatele de naștere ale adoptatorilor, precum şi cele de căsătorie, în copie
legalizată;
- cazierul judiciar al adoptatorilor și membrilor familiei acestora;
- certificatul medical al adoptatorilor;
- hotărârea judecătorească definitivă de deschidere a procedurii adopţiei interne
ş.a.m.d.
Apreciem pozitiv modificarea cu privire la cerinţa examenului medical privind starea
sănătăţii viitorilor adoptatori, care în reglementările anterioare nu era obligatorie decât pentru
situaţia adopţiei internaţionale. Atestarea stării de sănătate a adoptatorului/adoptatorilor creează
certitudinea că persoane care suferă de anumite boli grave (HIV, boli contagioase ş.a.) nu vor putea
să acceadă spre categoria persoanelor apte să adopte. Este indiscutabil faptul că nu este în interesul
superior al copilului să ajungă într-o familie sau sub supravegherea unei persoane care să fie
preocupată de starea sănătăţii proprii şi marcată de maladia de care suferă. Dacă se face transferul
copilului dintr-o familie cu probleme, indiferent care sunt acestea, este normal să se găsească o
familie care să nu fie tarată în niciun mod de aspecte morale, materiale şi, indiscutabil, şi de
sănătate. Faţă de cele de mai sus, considerăm că nici persoanele care suferă de alienaţie sau
debilitate mintală şi care, din variate motive, nu sunt puse sub interdicţie judecătorească nu pot să
facă parte dintre cele care se propun cu aptitudini de a adopta un copil. Acest aspect a fost definitiv
stabilit faţă de opiniile anterioare prin prevederile Legii nr. 273/2004 cu aplicare începând de la 1
ianuarie 2005.
În replică la importanţa examenului medical privind starea sănătăţii viitorilor adoptatori, este
firească şi necesitatea examenului medical privind starea sănătăţii copilului ce urmează a fi adoptat.
Este o stare de echitate şi de moralitate pentru ca viitorii parteneri care vor forma o singură familie
(un tot) să ştie exact care este starea sănătăţii lor, fiind, totodată, şi un ghid ştiinţific pentru autorităţi
de a se orienta cui încredinţează copilul şi, totodată, pe cine încredinţează. Este o chestiune de
moralitate şi de respect reciproc între autorităţile statului şi societatea civilă.
În legătură cu dovada stării de sănătate a viitorilor adoptatori s-ar putea ridica problema
adopţiei numai de către unul dintre soţi. Este necesară și atestarea stării de sănătate a soţului care
şi-a exprimat acordul numai pentru adoptarea copilului de către soţul său? Legiuitorul nu lasă să
se înţeleagă că acesta ar fi obligat ca, pe lângă acord, să facă şi dovada stării sale de sănătate.
Considerăm oportună atestarea stării de sănătate şi a soţului care nu adoptă, dar care şi-a dat
acordul, întrucât copilul adoptat trebuie să intre într-un mediu transparent, oficialităţile cu atribuţii
să cunoască exact situaţia cu privire la sănătatea în cadrul „familiei” în care intră adoptatul. Dacă
soţul sănătos va trebui să se ocupe de soţul bolnav, indiscutabil că interesul superior al copilului
adoptat ar avea de suferit sau chiar starea sănătăţii lui să fie periclitată de boala de care suferă
celălalt soţ, care nu l-a adoptat.
 Instanța judecătorească are și alte atribuții cu privire la adopţie:
– citează direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, direcţia care a solicitat
deschiderea procedurii adopţiei interne şi persoana/familia adoptatoare;
– poate solicita din nou consimţământul părinţilor fireşti, dacă are indicii că au apărut elemente
noi în legătură cu valabilitatea acestuia;
– suspendă soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei dacă părinţii refuză să îşi dea
consimţământul şi acest refuz nu este considerat abuziv;
– verifică îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, precum şi lipsa impedimentelor le adopţie;
– ia consimţământului copilului care a împlinit 10 ani;
– ia consimţământul adoptatorului, al soţilor adoptatori ori al soţului celui care adoptă;
– poate administra orice probă admisă de lege pe care o consideră a fi necesară;
– apreciază dacă adopţia se face în interesul superior al copilului;
– apreciază dacă familia/persoana care doreşte să adopte prezintă condiţiile materiale şi
garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului;
– se pronunţă prin hotărâre de încuviinţare sau respingere a adopţiei.
Judecarea cererilor de încuviințare a adopţiei se face cu citarea direcţiei de la domiciliul
copilului, a direcţiei de la domiciliul adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi a persoanei sau
familiei adoptatoare.
Instanța poate solicita din nou consimţământul părinţilor fireşti dacă există indicii că au
apărut elemente noi privitoare la acesta, însă ei vor fi chemaţi în camera de consiliu, fără a se indica
date referitoare la dosar sau alte date care ar permite divulgarea identităţii sau alte informaţii
referitoare la familia adoptatoare.
În cazul în care, pe baza probelor administrate, instanţa şi-a format convingerea că adopţia
este în interesul superior al copilului, va dispune admiterea cererii de încuviinţare a adopţiei.
Direcţia va avea obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe părinţii fireşti despre aceasta, după 5 zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
➢ Procedura în faţa instanţei judecătoreşti. Anterior soluţionării cererii de deschidere a
procedurii adopţiei interne pentru un copil în dificultate, operează o amplă procedură
administrativă, pentru a se stabili dacă cea mai potrivită măsură de protecţie pentru acel copil este
adopția.
Pentru copiii aflați în dificultate datorită faptului că sunt lipsiţi de ocrotirea părintească, se
întocmeşte un plan de protecţie, iar direcţia în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul copilul va
efectua demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau pentru plasamentul copilului în
familia extinsă sau substitutivă. Dacă demersurile pentru reintegrarea copilului în familie au eşuat,
planul individual de protecţie poate avea ca finalitate adopţia, caz în care direcţia va sesiza instanţa
pentru deschiderea procedurii adopţiei interne, în termen de 30 de zile de la data finalizării acestor
demersuri.
Cu privire la competenta instanței de judecată, trebuie să distingem între cea materială şi
cea teritorială:
– competenţa materială aparţine în primă instanţă tribunalului;
– competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul
copilului ce urmează a fi adoptat; în situaţia în care copilul este părăsit ori din părinţi necunoscuţi
sau se află în îngrijirea unei instituţii de ocrotire, competenţa teritorială se determină după sediul
instituţiei la care se află copilul.
În situația în care nu se poate stabili instanţa competentă după domiciliul adoptatului,
competent va fi Tribunalul Bucureşti.
Principalele atribuții ale instanței judecătorești în actuala reglementare constau în
soluţionarea celor trei cereri, cea referitoare la încredinţare fiind analizată la procedura
administrativă, datorită competenţelor administrative pe perioada celor 90 de zile în care copilul
este încredinţat, chiar dacă instanţa de judecată are competenţa de a se pronunţa cu privire la cererea
de încredinţare:
– cererea de deschidere a procedurii adopţiei;
– cererea de încredinţare în vederea adopţiei;
– cererea de încuviinţare a adopţiei.
Tribunalul determinat potrivit regulilor de competenţă prevăzute mai sus este competent
dacă cel puţin una dintre părţi are reşedinţa obişnuită în România. Competenţa este exclusivă în
cazul în care copilul care urmează a fi adoptat are reşedinţa obişnuită în România şi este cetăţean
român sau apatrid.
Toate cele trei cereri ce formează procedura judiciară a adopţiei se soluţionează de complete
specializate, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului şi cu participarea
direcţiei, care prezintă raportul de anchetă socială cu privire la copil.
Participarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie la procesul de adopţie,
acestuia i se va lua şi consimţământul, ca o condiţie de fond prevăzută cu caracter imperativ. Dacă
adoptatul nu a împlinit vârsta de 10 ani, ascultarea lui devine facultativă. Opinia astfel exprimată
de copil, care este, de fapt, actorul principal al procedurii de adopţie, trebuie luată în consideraţie,
în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate, iar dacă instanţa hotărăşte contrar opiniei copilului,
va trebui să i motiveze hotărârea.
➢ Atribuţii ale direcţiei în perioada postadopţie. Prima atribuţie ce revine direcţiei în perioada
postadopţie este de a înştiinţa, în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești de încuviințare a adopției, în scris, părinții firești și autoritățile competente a elibera
documentele de identitate sau de călătorie pentru adoptat.
Atribuțiile Direcției continuă și după ce instanţa de judecată a încuviinţat adopţia 21 şi se
realizează prin serviciul de adopţie – compartimentul postadopţie. Personalul încadrat la acest
compartiment – responsabilul de caz şi psihologul care s-au ocupat de întocmirea rapoartelor
bilunare şi finale – va continua să monitorizeze evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi
părinţii adoptatori, de această dată întocmind un raport trimestrial, nu bilunar, ca în perioada
preadopţie. Aceste rapoarte sunt supuse avizării şefului ierarhic superior şi transmise familiei
adoptatoare şi managerului de caz.
În cazul în care responsabilul de caz nu îşi îndeplineşte cu profesionalism îndatoririle
monitorizării postadopţie, managerul de caz este obligat să sesizeze în scris direcţia despre aceasta,
care va lua măsuri în consecinţă.
La sfârșitul perioadei obligatorii pentru realizarea urmăririi adopţiei, care, conform art. 82
din Legea nr. 273/2004, este de cel puţin doi ani calendaristici scurşi de la rămânerea definitivă a
hotărârii de încuviinţare a adopţiei, responsabilul de caz are obligaţia întocmirii unui referat privind
închiderea cazului, referat supus avizării şefului serviciului de adopţie, după care se transmite
(înaintează) managerului de caz care a elaborat planul individualizat de protecţie a copilului.
La sfârșitul perioadei de monitorizare postadopţie, direcţia întocmeşte un raport final de
închidere a cazului, ce va fi transmis A.N.D.P.D.C.A.

21
Aceste reglementări se regăsesc în Capitolul IX al Legii nr. 273/2004.
 3.2.7. Efectele adopției

Adopția produce efecte cu privire la filiaţie şi rudenie, la drepturile şi îndatoririle părinteşti,

la numele adoptatului, cetăţenia, domiciliul şi locuinţa acestuia, precum şi cu privire la obligaţia
de întreţinere sau dreptul de moştenire.
Efectele adopției sunt reglementate de Codul civil, Secţiunea a 3-a a Capitolului III referitor
la adopție.
Data de la care se produc efectele adopţiei este cea a rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care a fost încuviinţată. În reglementarea anterioară apariţiei Codului civil,
momentul era acela al rămânerii definitive hotărârii de încuviințare.
3.2.7.1. Efectele cu privire la rudenia civilă
Adopţia stabileşte legătura de filiaţie între adoptator sau familia adoptatoare şi copil şi
rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului/adoptatorilor.
Din momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii săi,
pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează. Însă există şi o
excepţie, şi anume situaţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau soţul adoptatorului,
caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele
părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Faţă de rudele fireşti se mai păstrează doar impedimentul la căsătorie, atât între adoptat şi
descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele sale fireşti, pe de altă parte, cât şi între adoptat şi
descendenţii acestuia, pe de o parte, şi persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei, pe
de altă parte. Dacă pentru prima situaţie motivaţiile sunt de ordin biologic, eugenic, pentru cea de-
a doua situaţie motivele sunt de ordin moral, legăturile de rudenie şi filiaţie fiind incompatibile cu
cele ce se stabilesc între soţi.
3.2.7.2. Drepturile și îndatoririle părintești
Adoptatorul are față de adoptat toate drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul
său. În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle
părinteşti se exercită de către adoptator şi soţul său – părinte firesc al adoptatului.
Și adoptatul, la rândul său, are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle pe care le are o
persoană faţă de părinţii săi fireşti.
Așadar, ca efect al adopţiei, drepturile şi îndatoririle părinteşti vor trece de la părinţii fireşti
la părinţii adoptivi, adoptatul va intra în familia adoptatorilor, va locui cu aceştia, iar adoptatorii
vor avea obligaţia de a-l creşte şi a-l educa.
Și părinții adoptivi, ca și părinţii fireşti, pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti, dacă
sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului adoptat este primejduită prin modalitatea de exercitare
a drepturilor părinteşti sau îndeplinirea obligaţiilor.
Decăderea adoptatorului/adoptatorilor din drepturile părintești nu este echivalentă cu
desfacerea adopţiei, instanţa judecătorească va trebui să decidă şi cu privire la exerciţiul drepturilor
părinteşti pe timpul cât durează decăderea. În cazul în care soţii adoptatori divorţează, se aplică
relaţiilor dintre ei şi dintre ei şi copil prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei când din
aceasta au rezultat copii minori. De asemenea, măsura încredinţării copilului unei persoane sau
familii se poate lua şi în cazul în care acest copil este adoptat.
Chiar dacă informațiile cu privire la adopţie sunt confidenţiale, legea prevede şi o obligaţie
specială în sarcina adoptatorilor, aceea de a-l informa pe copil că este adoptat. De fapt, capitolul
din legea specială se referă exclusiv la informaţiile referitoare la adopţie, statuând următoarele
principale reguli:
➢ persoanele adoptate trebuie sprijinite în exercitarea dreptului lor de a-şi cunoaşte
originile;
➢ „dezvăluirea adopţiei” se poate realiza doar dacă adoptatul are capacitate deplină de
exerciţiu;
➢ părinţii şi rudele fireşti pot afla date generale de la A.N.D.P.D.C.A. despre copil
doar cu acordul acestuia, dacă are capacitate deplină de exerciţiu, sau al adoptatorilor, în
caz contrar;
➢ informarea copilului că este adoptat se face „gradual, începând de la vârste cât mai
mici”;
➢ informarea copilului că este adoptat se face de către adoptatori, sprijiniţi în acest
demers de către specialiştii din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al
direcţiei;
➢ informarea prin extrase din registrele publice a adoptatorului/adoptatorilor şi
adoptatului se poate realiza doar referitor la faptul, data şi locul naşterii, cu excluderea
dezvăluirii adopţiei sau a identităţii părinţilor fireşti;
➢ identitatea părinţilor fireşti poate fi dezvăluită înainte de dobândirea capacităţii
depline de exerciţiu doar de către A.N.D.P.D.C.A., pentru motive medicale, la cererea
adoptatorilor, adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei
instituţii medicale sau a unui spital.
3.2.7.3. Domiciliul adoptatului
Domiciliul adoptatului va fi la părinţii săi adoptivi sau la acela dintre adoptatori la care
locuieşte, când aceştia au domicilii separate.
3.2.7.4. Cetățenia adoptatului
Copilul minor dobândește cetățenia română începând cu data adopţiei, în situaţia în care
adoptatorul este cetăţean român sau doi soţi adoptatori sunt cetăţeni români ori cel puţin unul dintre
ei. Copilul adoptat care are vârsta de peste 18 ani nu este supus acestei reguli.
În situația adopției, copilul minor cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, va pierde
cetăţenia română numai dacă adoptatorul a solicitat expres aceasta şi dacă adoptatul este considerat,
potrivit legii străine, că a dobândit cetăţenia străină prin adopţie.
În situația desființării adopției respective prin nulitate sau anulare, minorul adoptat este
considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română, indiferent de câţi ani au trecut de la data
adopţiei, în situaţia în care are domiciliul în România sau se întoarce pentru a-şi stabili domiciliul
în România. Acelaşi tratament juridic se aplică şi copilului major în cazul desfacerii adopţiei.
Copilul minor cetățean străin sau fără cetăţenie care a dobândit cetăţenia română ca urmare
a adopţiei, dacă aceasta este nulă sau anulabilă, este considerat că nu a fost niciodată cetăţean
român, dacă îşi are domiciliul în străinătate sau părăseşte România. Aceeaşi situaţie o are şi copilul
minor adoptat, când adopţia a fost desfăcută.
3.2.7.5. Numele adoptatului
Ca efect al adopției, adoptatul primeşte numele de familie al persoanei adoptatorului. În
cazul în care adopţia se face de doi soţi sau de soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au
nume comun, adoptatul va purta acest nume. Dacă soţii nu au nume comun, vor declara instanţei
care încuviinţează adopţia numele pe care s-au înţeles să îl poarte adoptatul.
Instanța va putea schimba prenumele copilului adoptat dacă există motive temeinice şi dacă
adoptatorul sau adoptatorii o cer, cu consimţământul copilului ce a împlinit vârsta de 10 ani.
 În cazul în care se adoptă o persoană căsătorită care are nume comun cu soţul sau soţia sa,
instanţa va putea încuviinţa ca acesta să poarte numele adoptatorului, dacă există consimţământul
celuilalt soţ.
Dacă soții divorțează, adoptatul nu revine la numele avut înainte de încheierea căsătoriei,
ci va lua, dacă este cazul, numele adoptatorului sau va rămâne cu numele avut în timpul căsătoriei.

3.2.8. Încetarea adopției

Încetarea adopției poate avea loc prin desfiinţare sau desfacere. Desfiinţarea adopţiei are
loc prin nulitate.
Reglementarea încetării adopției se regăsește tot în Codul civil, același capitol, secțiunea a
4-a, dispozițiile referitoare la efecte și încetare adopție, fiind abrogate în Legea nr. 273?2004.
3.2.8.1. Desființarea adopției
Nulitatea absolută sau relativă se aplică şi adopţiei. Codul familiei prevedea la art. 80 că
adopţia încheiată fără consimţământul părinţilor adoptatului putea fi desfăcută de instanţa
judecătorească la cererea oricăruia dintre părinţi. În practica judecătorească s-a decis că lipsa
consimţământului părinţilor fireşti ai adoptatului sau lipsa consimţământului adoptatului care a
împlinit vârsta de 10 ani duce la nulitatea adopţiei.
Anularea adopției se pronunță la cererea oricăreia dintre persoanele chemate să îşi dea
consimţământul la adopţie şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii
adoptatului, dol sau violenţă.
Acțiunea în anulare se prescrie în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau dolului, de
la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.
Acțiunea în nulitate absolută intervine în cazul adopţiei fictive sau al celei încheiate cu
încălcarea condiţiilor de formă sau de fond.
Adopția fictivă reprezintă acea adopție încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului
superior al copilului şi, fiind vorba despre nulitate absolută, poate fi introdusă de orice persoană
interesată.
Atât nulitatea absolută, cât și cea relativă pot fi acoperite, art. 481 Codul civil prevăzând că
instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui
adoptat, care va fi întotdeauna ascultat.
3.2.8.2. Desfacerea adopției
Desfacerea adopției se realizează de drept sau la cererea adoptatorului ori a adoptatului.
Desfacerea de drept se produce când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. În acest
caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti
de încuviinţare a noii adopţii.
Adopția poate fi desfăcută prin luarea altei măsuri de protecţie, dacă aceasta este în interesul
superior al copilului, caz în care adopţia se consideră desfăcută la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura de protecţie.
Desfacerea adopției se poate pronunța și la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare,
dacă adoptatul a atentat la viaţa lor, a ascendenţilor sau descendenţilor lor ori s-a făcut vinovat faţă
de adoptatori de fapte penale sancţionate de Codul penal cu pedeapsa închisorii de cel puţin 2 ani.
Dacă urmare a acestor fapte adoptatorul a decedat, acţiunea aparţine moştenitorilor lui.
Desfacerea adopției în astfel de cazuri poate fi cerută de adoptator doar după ce adoptatul
a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
 Pentru aceleaşi fapte descrise mai sus, dar de data aceasta săvârşite împotriva adoptatului, acesta
poate cere desfacerea adopţiei.
3.2.8.3. Efectele încetării adopției
Principalul efect al adopției este redobândirea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de către
părinţii fireşti, însă instanţa poate bloca producerea acestui efect, dispunând că este în interesul
superior al copilului instituirea tutelei sau luarea unei alte măsuri de protecţie a copilului.
Alt doilea efect se referă la numele adoptatului, care îşi va dobândi atât numele, cât şi
prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. În mod similar cu desfacerea căsătoriei, pentru
motive temeinice, instanţa va putea încuviinţa purtarea în continuare a numelui de familie dobândit
prin adopţie.
Hotărârile judecătorești privitoare la nulitatea adopției, rămase definitive, se comunică de
către Direcție A.N.D.P.DC.A., în vederea efectuării menţiunilor necesare în Registrul Naţional
pentru Adopţii.
 3.3. Aspecte practice

§1. Teme propuse pentru referate

1. Istoricul instituţiei adopţiei.

2. Adopţia internaţională.
3. Condiţiile de fond la adopţie.
4. Procedura administrativă a adopţiei.
5. Procedura adopţiei în faţa instanţei judecătoreşti, în special în soluţionarea cererii de
deschidere, încredinţare şi încuviinţare a adopţiei.
6. Efectele adopţiei.
7. Încetarea adopţiei.

§2. Subiecte posibile pentru examen

1. Principiile adopţiei.
2. Condiţii de fond cu privire la persoanele care pot fi adoptate.
3. Condiţii cu privire la persoanele care pot adopta.
4. Consimţământul la adopţie.
5. Enumeraţi şi definiţi organele administrative cu atribuţii în materia procedurii administrative
a adopţiei.
6. Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în procedura adopţiei.
7. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei.
8. Deschiderea procedurii adopţiei şi încuviinţarea adopţiei.
9. Efectele adopţiei.
10. Încetarea adopţiei.

§3. Întrebări

1. Care sunt etapele care trebuie parcurse pentru a se încheia valabil adopţia?
2. Care sunt persoanele al căror consimţământ este cerut la încheierea valabila a adopţiei?
3. În ce condiţii consimţământul se consideră valabil exprimat?
4. În ce priveşte consimţământul soţului celui care adoptă, acesta poate fi înlocuit sau poate să
lipsească?
5. Există cazuri în care consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat nu este
necesar?
6. Este suficient numai consimţământul unuia dintre părinţii fireşti ai celui ce urmează a fi
adoptat?
7. În ce condiţii trebuie exprimat consimţământul părinţilor fireşti ai celui care urmează a fi
adoptat, pentru a fi valabil?
8. Poate fi revocat consimţământul părinţilor fireşti ai celui care urmează a fi adoptat?
9. Care sunt principalele efecte ale adopţiei?
10. În cazul în care copilul este lipsit de ocrotirea părintească, cui trebuie cerut consimţământul
în vederea încheierii adopţiei?
11. Ce condiţii trebuie să îndeplinească persoana sau familia (doi soţi) care urmează să adopte?
12. Există o limită maximă de vârstă pentru persoana care adoptă?
 13. Care este vârsta până la care o persoană poate fi adoptată?
14. Care sunt organismele special abilitate de lege să îşi desfăşoare activitatea în materia
adopţiilor?
15. Care sunt atribuţiile pe care trebuie să le îndeplinească Comisia pentru protecţia copilului,
pentru ca adopţia să fie considerată valabil încheiată?
16. În ce condiţii şi în ce termen se eliberează atestatul necesar pentru încredinţarea copilului
persoanei sau familiei ce urmează să adopte, de către Comisia pentru protecţia copilului?
17. Adopţia este întotdeauna precedată de încredinţarea prealabilă a copilului persoanei sau
familiei care urmează să îl adopte?
18. Cum ia sfârşit adopţia?
19. Cui i se poate încuviinţa cererea de adopţie internaţională?
20. Ce cereri pronunţă tribunalul în procedura judiciară a adopţiei?
 §4. Modele de cereri de chemare în judecată

A. Cerere pentru încuviinţarea adopţiei

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a), _______________________, domiciliat(ă) în __________________,

formulez

CERERE PENTRU ÎNCUVIINŢAREA ADOPŢIEI

minorului(ei) ___________________, fiul(fiica) lui ___________________ şi al(a)

_________, născut(ă) la ___________________, în ________________, cu domiciliul în
________________, urmând să citaţi în cauză pe:
– părinţii minorului: __________________, domiciliaţi în _______________;
– minor (dacă a împlinit 10 ani);
– Comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al Consiliului judeţean (sau al
sectorului ________ al municipiului Bucureşti) __________, pentru a încuviinţa adopţia
minorului.
Motivele acţiunii:
În fapt (se prezintă motivele şi probele care justifică încuviinţarea adopţiei).
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile Codului civil şi ale Legii nr. 273/2004.
Dovada cererii o fac cu declaraţiile pe care le vor face în instanţă părţile ce urmează a fi citate,
acte şi martori.
Depun cererea în ______________ exemplare, pentru a se comunica părinţilor minorului(ei) şi
comisiei citate.
Anexez chitanţa de plată a taxei de timbru în valoare de _____________ lei şi timbru judiciar
în valoare de _____________ lei.

Data depunerii _____________________ Semnătura________________

DOMULUI PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI _______________________

 B. Cerere pentru încuviinţarea adopţiei, formulată de unul dintre soţi pentru copilul celuilalt
soţ

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a), _______________________, domiciliat(ă) în __________________,

formulez

CERERE PENTRU ÎNCUVIINŢAREA ADOPŢIEI

minorului(ei) ___________________, fiul(fiica) lui ___________________ şi al(a)

_________, născut(ă) la ___________________, în ________________, cu domiciliul în
________________, urmând să citaţi în cauză pe:
– soţul meu (sau soţia mea) ____________________, în calitate de părinte firesc al
minorului(ei);
– ___________________, domiciliat(ă) în _________________, în calitate de tată (sau mamă)
firesc(firească) a minorului(ei);
– minor (dacă a împlinit 10 ani);
– Comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate al Consiliului judeţean (sau al
sectorului ________ al municipiului Bucureşti) __________, pentru a încuviinţa adopţia
minorului.
Motivele acţiunii:
În fapt, minorul(a) este rezultat(ă) din căsătoria celor doi părinţi fireşti enunţaţi, care au divorţat,
şi minorul(a) a fost încredinţat(ă) spre creştere şi educare soţiei mele (sau soţului meu).
La data de ________________ m-am căsătorit cu mama (sau tatăl) minorului(ei) şi de atunci
mă comport ca un(o) adevărat(ă) tată (mamă) a minorului(ei) care, având vârsta de 10 ani, consimte
să fie adoptat(ă) de mine.
La rândul său, tatăl firesc (sau mama firească) este de acord cu această adopţie, pentru că este
în interesul copilului minor.
De aceea, în urma probelor care se vor administra, vă rog să încuviinţaţi adopţia minorului(ei)
de către mine.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile Codului civil şi ale Legii nr. 273/2004.
Dovada cererii o fac cu declaraţiile pe care le vor face în instanţă părţile ce urmează a fi citate,
acte şi martori.
Depun cererea în ______________ exemplare, pentru a se comunica părinţilor minorului(ei) şi
comisiei citate.
Anexez chitanţa de plată a taxei de timbru în valoare de _____________ lei.

Data depunerii ______________________

Semnătura____________________

DOMULUI PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI_______________________

 C. Cerere pentru constatarea nulităţii, anularea sau desfacerea adopţiei

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a), _______________________, domiciliat în __________________, chem în

judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul(a) ___________________, domiciliat(ă) în
_____________________, pentru ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să hotărâţi:

CONSTATAREA NULITĂŢII ADOPŢIEI/ANULAREA ADOPŢIEI/DESFACEREA

ADOPŢIEI

minorului(ei) __________________, încuviinţată prin decizia nr. _____________ din

______________, emisă de Tribunalul __________________.
Rog ca pârâtul(a) să fie obligat(ă) la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele acţiunii:
În fapt, prin decizia nr. _______________ din data de _________________, emisă de
_______________, s-a dispus încuviinţarea adopţiei minorului(ei) ________________, născut(ă)
la data de ___________________, având ca părinţi fireşti pe __________________.
(În continuare se prezintă pe scurt şi concis starea de fapt, motivul care justifică introducerea şi
admiterea acţiunii).
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile Codului civil şi ale Legii nr. 273/2004.
În dovedirea acţiunii înţeleg să mă servesc de interogatoriul pârâtului(ei), de proba cu acte,
martori şi de expertiză medico-legală etc.
Depun prezenta cerere în _______________ exemplare şi timbru fiscal în valoare de
______________ lei şi timbru judiciar în valoare de ___________________ lei.

Data depunerii ________________________

Semnătura__________________

DOMULUI PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI_______________________

 §5. Speţe

Speţa nr. 1
Pe rolul Curţii de Apel Galaţi a ajuns o cauză care are ca obiect adopţia unui copil. Adopţia se
face cu acordul părinţilor fireşti, cu implicarea instituţiilor amintite mai jos şi, fireşte, cu acordul
viitorilor părinţi, care iau copilul spre creştere, îngrijire şi educare.
Părinţii fireşti au declarat recurs la Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei civile din luna mai
2001, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 593/C/2001, cerând admiterea recursului şi
desfiinţarea sentinţei amintite. Prin acea sentinţă se încuviinţase adopţia fiicei celor doi de către
cetăţenii israelieni A. şi C.S. din Tel Aviv.
Motivaţia părinţilor în instanţă: „În cursul lunii august 2000, noi ne confruntam cu probleme de
ordin material. Am dus-o pe fiica noastră I.M. la Centrul de plasament din Focşani şi am solicitat
primirea acesteia la centru pentru o scurtă perioadă de timp, până vom găsi de lucru şi ne vom
rezolva cel puţin în parte problemele financiare. Acolo ni s-a spus că, pentru a rămâne acolo timp
de două luni, trebuie să dăm o declaraţie în faţa unui notar. Ne-am prezentat la notarul public, fiind
însoţiţi şi de o persoană de la Centrul de plasament. Ni s-a spus să semnăm un act. Deoarece nu
ştim carte, noi am pus degetul pe acele acte, fără însă să ni se citească conţinutul acestora. Ulterior,
când ne-am dus la Centrul de plasament Focşani pentru a vizita copilul, ni s-a spus că nu se mai
află acolo şi că în niciun caz nu o putem vedea. Atunci am cerut să o luăm acasă, însă ni s-a spus
că acest lucru nu mai este posibil, deoarece am semnat în vederea adopţiei fiicei noastre. Precizăm
că noi nu am fost niciodată de acord cu adopţia, iar consimţământul nostru este lovit de nulitate,
fiind obţinut fără acordul nostru”.
Procesul a început să curgă şi au urmat câteva înfăţişări. La data de 11 septembrie 2001,
reprezentantul parchetului a apreciat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost temeinică
şi legală, întrucât părinţii minorei şi-au exprimat consimţământul la adopţia fiicei lor. De asemenea,
familia adoptatorilor oferea condiţii morale şi materiale, aşa încât a cerut respingerea recursului ca
fiind nefondat. S-au înşirat apoi toate argumentele pentru respingerea recursului: consimţământul
s-a dat în urma parcurgerii tuturor treptelor procedurale cerute de lege, adopţia s-a făcut în interesul
minorei, cât şi în al celor care o considerau pe M. ca pe copilul lor.
Cum rămâne însă cu plângerea părinţilor fireşti? S-a apreciat că acel consimţământ s-a dat după
internarea copilului în centrul de plasament, astfel încât toate afirmaţiile făcute de aceştia sunt
nefondate şi nesusţinute de vreo probă. Într-adevăr, afirmaţiile celor doi părinţi care au pus degetul
pe acel consimţământ nu sunt susţinute de probe materiale. Totuşi, era vorba de afirmaţiile
părinţilor fetei, care s-au păcălit. Pe litera legii, s-a susţinut în faţa curţii că recurenţii nu au calitate
procesuală activă în recurs şi nici pasivă la tribunal. Tot potrivit legii, „părinţii fireşti nu sunt citaţi
în nicio calitate în procesul de adopţie”.
A intervenit apoi reprezentantul Comitetului Român pentru Adopţii, care a solicitat respingerea
recursului, motivat de faptul că „s-a transmis de către Comisia pentru Protecţia Copilului Vrancea
că I.M. este copil eligibil pentru adopţie prin declaraţia de consimţământ la adopţie a părinţilor
naturali, declaraţie autentificată, neexistând cereri din partea vreunei familii sau persoane din ţară”.
Părinţii în eroare de reprezentare: toată viaţa în loc de două luni.
În fine, sarcina pentru identificarea unei familii potrivite i-a fost încredinţată fundaţiei „Irene”,
care, cu respectarea prevederilor legale, aşa cum reiese din toate actele din dosarul cauzei, a
procedat la identificarea familiei care a dorit adoptarea copilului, cererea în acest sens fiind însoţită,
iarăşi, de toate actele necesare, precum şi de avizul favorabil al reprezentantului Comisiei pentru
protecţia copilului Vrancea. Aşa încât instanţa, Tribunalul Vrancea, în sala de consiliu, a admis
cererea petenţilor şi a încuviinţat adopţia, cu toate efectele filiaţiei fireşti, a copilului I.M.. La curte
s-a reţinut, totuşi, că părinţii au înţeles să facă recurs, întrucât au fost în eroare atunci când şi-au
dat consimţământul la adopţia minorei, ei crezând că îşi dau acordul pentru a fi dus copilul numai
pentru o perioadă de două luni la Centrul de plasament Focşani, şi nu ca să fie adoptat şi să îl piardă
pentru totdeauna.
Pe de altă parte, în instanţă s-a învederat că, „aşa cum rezultă din actul notarial, acesta le-a fost
citit părinţilor, care au consimţit la autentificare. Pe de altă parte, părinţii fireşti nu au revenit în 30
de zile de la data înscrisului autentic prin care a fost exprimat acest consimţământ, aşa cum prevăd
dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/1997, astfel încât acest consimţământ a devenit
irevocabil”.
În concluzie, instanţa, constatând pe probe că procedura legală pentru adopţii internaţionale a
fost respectată, a respins recursul părinţilor care îşi doreau copilul înapoi. Hotărârea a rămas
irevocabilă.
Teme de reflecţie:
1. Pentru ce motiv solicită părinţii nulitatea adopţiei?
2. Ce reglementare actuală responsabilizează organele centrale/locale astfel încât nu mai sunt
posibile astfel de situaţii?
3. Ce organisme ale statului constataţi că au intervenit în acest caz de adopţie?
4. Prezenţa procurorului este posibilă sau obligatorie?
5. Unde şi în ce condiţii intervine, în prezent, consimţământul părinţilor fireşti la adopţie?
6. Ce reprezintă şi în ce condiţii intervine desfiinţarea adopţiei potrivit legislaţiei actuale?
7. Sub ce reglementare juridică se găsea raportul întâlnit în speţă?
8. În faţa cărui organ s-a manifestat consimţământul părinţilor fireşti la adopţie?

Speţa nr. 2
E.H., o cetăţeancă americană care trăieşte la Bucureşti, aştepta cu nerăbdare să se întoarcă acasă
de Crăciun. Anul trecut ea se apropia de finalul unui lung proces de adopţie şi nu dorea să se
întoarcă în Statele Unite fără M.C., fetiţa de doi ani alături de care a trăit, ca un membru al familiei,
pentru 18 luni. Procesul de adopţie trebuia să se încheie anul acesta, când doamna H. ar fi putu să
ia copilul în Statele Unite de sărbători şi să o pregătească în mod treptat pentru o nouă viaţă în
străinătate. Cu toate acestea, planurile ei, precum şi planurile altor câteva mii de persoane, aflate
într-o poziţie similară, s-au prăbuşit.
Teme de reflecţie:
1. Cărui fenomen se datorează situaţia întâlnită în speţa de mai sus?
2. Când a avut loc acest fenomen?
3. Cine a interveni pe lângă autorităţile române pentru moratoriul privind adopţiile internaţionale
şi în ce calitate?
4. Până când trebuia să dureze acest fenomen şi cât a durat în realitate?
5. De unde au apărut aceste situaţii începute şi nefinalizate?
6. Cum este adopţia internaţională reglementată în prezent?
7. Consideraţi oportună actuala reglementare privind adopţiile internaţionale sau consideraţi că
ea ar trebui din nou modificată?
8. Ce principii ale adopţiei au legătură cu speţa de mai sus?

Speţa nr. 3
Decizie CEDO în cazul adopţiilor
Este o decizie complicată, în care statul este găsit vinovat, dar se spune că a acţionat în interesul
copiilor. Cazul a două fetiţe de la Centrul „Poiana Soarelui” din Braşov, care urmau să fie adoptate
de două cupluri din Italia. România a fost găsită vinovată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
de încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Acţiunea la C.E.D.O. a fost înaintată de două cupluri din Italia, care au încercat să adopte doi
copii din România. Cei doi copii, abandonaţi de la o casă de copii din Braşov, nu au putut fi luaţi
de părinţii adoptivi din cauza opoziţiei statului român.
Deşi a condamnat România pentru neexecutarea deciziilor judecătoreşti care confirmau
adopţiile, C.E.D.O. a respins capătul de acuzare de încălcare a dreptului la viaţă de familie şi a
libertăţii de mişcare.
Curtea a tras concluzia că statul a acţionat în interesul copiilor, refuzând să permită ieşirea lor
din ţară.
Totuşi, cele două cupluri au primit din partea Curţii daune morale şi cheltuieli de judecată în
sumă de 35.000 de euro.
Cazul
Reclamanţii sunt două cupluri de italieni C.P., A.B., S.M. şi R.A. Ei primiseră acceptul
autorităţilor române de a adopta două fetiţe din România, Florentina şi Mariana. La momentul când
urmau să fie date spre adopţie, ele aveau nouă ani şi erau în îngrijirea Centrului „Poiana Soarelui
Educaţional” din Braşov. Centrul este o instituţie privată, cu menirea de a se îngriji de copiii orfani.
Prin intermediul unei asociaţii, cele doua cupluri din Italia au început procedurile de adopţie în
cazul Florentinei şi Marianei, care fuseseră declarate abandonate la vârstele de trei, respectiv şapte
ani. Tribunalul Braşov a aprobat actele de adopţie în septembrie 2000 şi a decis să fie modificate
şi certificatele de naştere ale celor două fetiţe. Instanţa a respins un apel al Comitetului Român
pentru Adopţii, astfel că ordinele de adopţie au devenit definitive.
Complicaţii
Cetăţenii italieni au încercat să pună în aplicare ordinele de adopţie, dar Centrul „Poiana
Soarelui” din Braşov a refuzat să le dea certificatele de naştere ale copiilor sau să le transfere
custodia. În câteva rânduri, executori ai justiţiei, însoţiţi de poliţie, au mers la sediul Centrului
„Poiana Soarelui”, încercând să pună în aplicare ordinele de adopţie. Nu au avut succes, fiindcă li
s-a refuzat accesul în clădire or nu au reuşit să îi găsească pe copii.
Între timp, Centrul „Poiana Soarelui” a depus mai multe apeluri în justiţie, încercând să blocheze
adopţiile, dar toate au fost respinse.
În lunile septembrie şi noiembrie 2002, Florentina şi Mariana au cerut, la rându-le, anularea
actelor de adopţie, motivând că nu ştiu nimic despre părinţii lor adoptivi şi că nu voiau să plece din
România şi de la Centrul „Poiana Soarelui”. Apelul înaintat de Florentina a fost respins, pe motiv
că nu este în interesul ei ca actele de adopţie să fie revocate. În acelaşi timp însă, Tribunalul Braşov
a acceptat apelul Marianei şi a anulat actele privind adopţia ei, subliniind că fetiţa primeşte o
educaţie bună, trăieşte în condiţii bune la Centrul „Poiana Soarelui” şi că nu ajuns să aibă legături
emoţionale cu părinţii adoptivi.
Intervenţii
Presa braşoveană a publicat articole referitoare la acest caz, incluzând declaraţii ale baronesei
E.N., raportor pentru România al Parlamentului European, potrivit căreia copiii de la Centrul
„Poiana Soarelui” nu ar trebui să meargă în străinătate, la familiile adoptive. De asemenea,
fondatorului centrului, I.Ţ., a spus că niciunul dintre copiii de acolo nu va pleca, fiindcă toţi vor
deveni membri ai familiei sale şi că trebuie stăvilit exportul de copii români.
Reclamaţia la C.E.D.O.
Cele două cupluri italiene au depus, în consecinţă, o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, în aprilie 2001. La audierile preliminare, au fost lăsaţi să îşi spună părerea şi baroneasa
E.N., I.Ţ. şi un avocat al Baroului Bucureşti.
 C.E.D.O. a decis să accepte plângerea cetăţenilor italieni. Ei au reclamat faptul că autorităţile
române nu au respectat art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului –dreptul la respectarea
vieţii de familie – prin nepunerea în aplicare a ordinelor judecătoreşti de adopţie. De asemenea, s-
au plâns de încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces corect şi articolul privind libertatea de
mişcare.
Deciziile C.E.D.O.
Cu privire la art. 8 – dreptul la respectarea vieţii de familie:
Curtea a subliniat că, deşi dreptul la adopţie nu este specific prevăzut de Convenţie, relaţia dintre
un părinte adoptiv şi copil este, în principiu, similară celei de familie, prevăzută de Convenţie.
Cât priveşte întrebarea dacă autorităţile române au luat măsurile necesare care ar fi permis
stabilirea de relaţii familiale cu fiecare copil adoptat, Curtea Europeană a subliniat că este un
conflict de interese între părţile implicate.
Dintr-o înregistrare video furnizată Curţii de autorităţile române a reieşit clar că Florentina şi
Mariana preferă să rămână la Centrul „Poiana Soarelui”. Era în interesul lor să nu li se impună,
împotriva voinţei lor, să aibă legături emoţionale cu persoane pe care le percepeau ca străine.
În acelaşi timp însă, interesul reclamanţilor vine din faptul că doreau să formeze o familie cu
fiicele lor adoptive.
C.E.D.O. a decis că, oricât de legitimă, dorinţa aplicanţilor nu poate fi garantată. În cazurile de
adopţie, interesul copilului prevalează.
Curtea a criticat modul în care au decurs procedurile de adopţie, în special lipsa de contact între
părinţii adoptivi şi copii. Deficienţele au fost determinate de lacunele în legislaţia adopţiilor de la
acea vreme.
Curtea a găsit regretabil mai ales faptul că fetiţele nu au primit susţinerea psihologică de care ar
fi avut nevoie, ca să fie pregătite pentru părăsirea Centrului „Poiana Soarelui”, unde locuiau de ani
buni şi în care se integraseră. Dacă ar fi fost luate măsurile necesare, subliniază C.E.D.O., interesele
reclamanţilor şi cel al fetiţelor nu ar fi fost contradictorii.
Curtea a concluzionat că, în acest caz, interesul părinţilor adoptivi nu impunea autorităţilor
române obligaţia absolută de a trimite fetiţele în Italia, în pofida voinţei copiilor. Faptul că fetiţele
nu doreau să plece din România a avut, de asemenea, greutate în decizia C.E.D.O., având în vedere
că era improbabil, din această cauză, să aibă relaţii bune cu părinţii adoptivi.
În consecinţă, Curtea a stabilit că autorităţile române au avut dreptate în a considera că interesul
copiilor era mai important decât dreptul cetăţenilor italieni de a stabili legături cu Mariana şi
Florentina.
Cu privire la art. 6 – dreptul la judecată corectă
Curtea a decis că acţiunile Centrului „Poiana Soarelui” au fost singurul motiv pentru care nu au
fost puse în aplicare ordinele de adopţie. În dintre ocaziile în care executorii judecătoreşti şi poliţia
au încercat să le pună în aplicare, angajaţii Centrului i-au închis în clădire. Curtea a subliniat că,
pentru asemenea tactici, ar trebui traşi la răspundere. Implicit, a precizat C.E.D.O., autorităţile
române ar putea fi trase la răspundere pentru acţiunile unei instituţii private care refuză să pună în
aplicare o decizie judecătorească.
Fără îndoială, a subliniază Curtea, refuzul Centrului, vreme de trei ani, a afectat posibila relaţie
dintre părinţii adoptivi şi copii.
Cu privire la art. 2 din Protocolul nr. 4 – dreptul la libera circulaţie
Curtea a stabilit că acest drept nu a fost încălcat, de vreme de Florentina şi Mariana pot merge
unde vor în România şi în afara ei. Ele însele nu s-au plâns că nu au fost lăsate să plece.
Teme de reflecţie:
1. Ce reglementări erau în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a
adopţiilor de mai sus?
2. Ce instanţe au intervenit în speţa de faţă?
3. Pentru ce motiv nu au fost executate hotărârile judecătoreşti pronunţate?
4. Cărui fapt s-a datorat neexecutarea hotărârilor judecătoreşti?
5. Ce intervenienţi există în procesele de adopţie amintite?
6. Ce rol are consimţământul adoptaţilor în procedura adopţiei?
7. Cum şi în ce moment se dă acest consimţământ?
8. Sunteţi de acord cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului?