Comentarii si observatii privind

STRATEGIA NAŢIONALĂ privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabiltăţi 2014-2020 - Handicapul - de la re/abilitarea individului la
reformarea societății

Dezbatere organizata de catre DPPD cu sprijinul IPP, la sediul Institutului de Cercetare pentru Calitatea Vietii, Bucuresti, 5 decembrie 2013, orele 10-15

Capitol Continut propus MMFPSPV Formularea noua (propunere) Completari / observatii

(Formularea initiala a paragrafului/capitolului)
Introducere În România, 700.736 de persoane - adică un procent
de 3,71 din populație - sunt înregistrate ca persoane
cu handicap, beneficiare ale măsurilor de protecție
socială. Conform prevederilor Legii 448/2006 privind
protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, persoanele cu handicap sunt
"... acele persoane cărora mediul social, neadaptat
deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale
şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează
accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând
măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi
incluziunii sociale".

În ultimii ani, atât în limbajul colocvial cât și în cel

scris, s-a manifestat o tendință de substituire a
termenului de “handicap” cu cel de
“dizabilitate”.Acest fapt a generat confuzie și
ambiguitate în plan conceptual și dificultăți de ordin
practic în proiectarea și implementarea măsurilor
destinate acestei categorii de populație.
Intrucât cele două concepte nu acoperă aceeași
realitate, se impun din start unele precizări în acest
sens.
„Dizabilitate” este un cuvânt preluat forțat din
literatura de specialitate în limba engleză, ca un
echivalent românesc pentru „disability”. În fapt,
„disability” se traduce prin „incapacitate” (în
franceză, „incapacité”) si semnifica absența sau
diminuarea unei capacități (abilități). În sensul
menționat, „incapacitatea” este proprie oricărei ființe
umane deoarece nimeni nu dispune de un bagaj de
capacități maximale, la toate nivelele de sănătate și
funcționalitate. dar în general limitările își găsesc.
Atunci când incapacitățile (dizabilitățile) nu găsesc în
societate resurse compensatorii incapacitățile
(dizabilitățile) constituie un handicap.
„Handicapul” semnifică așadar un dezavantaj, un
impediment major, în adaptarea psihosocială a
individului, care apare atunci când societatea nu
dispune sau nu-și gestionează eficient resursele în
vederea compensării sau refacerii
capacităților/dizabilităților membrilor săi.
Persoana cu handicap este, deci, acea persoană care
nu-și poate exercita rolul normal în comunitate, în
condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni, practic nu-și
poate asigure condiţiile elementare pentru o viaţă
decentă şi demnă prin efortul personal și al familiei
decât beneficiind de măsuri specifice de protecție
socială specială (altele decât cele ale sistemului de
asigurări sociale, alocaţii, pensii, asigurări de sănătate
ori servicii publice de suport pentru familie).
Sintetizând, noțiuni ca: „persoană cu
dizabilități”/„persoană cu cerințe/nevoi speciale”
acoperă o categorie mult mai largă de populație decât
noțiunea de „persoană cu handicap”.Este insa un fapt
evident ca in contextul actual, în care societatea
se apleacă tot mai mult în a cunoaște și a satisface un
spectru tot mai larg de cerințe și preferințe
individuale, sub deviza „design for all” - „societate
fără bariere”)‚ politicile publice tind sa exceadă zona
protecției sociale specializate, rezervată
„handicapului” preluând și problematica
„dizabilităților”/„cerințelor speciale”, ca obiect al
măsurilor de sprijin.

Constituția României prevede obligația Statului de a

asigura „... realizarea unei politici naţionale de
egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale
handicapului, în vederea participării efective a
persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii,
respectând drepturile şi îndatoririle ce revin
părinţilor şi tutorilor” (art. 50). Același document
stipulează că dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor „vor fi interpretate
şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate
la care România este parte” (art. 20, alin (1)), iar în
cazul în care ”... există neconcordanţe între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului la care România este parte şi legile interne,
au prioritate reglementările internaţionale, cu
excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne
conţin dispoziţii mai favorabile” (art. 20, alin. (2)).
În acest context, urmare a cerințelor prevăzute de
Carta Socială Europeană, revizuită, aprobată prin
Legea nr. 74/1999, Romania a promovat în anul 2005
Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea și
incluziunea socială a persoanelor cu handicap în
perioada 2006 – 2013, Şanse egale pentru persoanele
cu handicap – către o societate fără discriminări -
H.G. nr.1175/2005, instrument-cadru de planificare a
politicilor și programelor sociale în favoarea
persoanelor cu handicap.

“STRATEGIA NAȚIONALA PRIVIND

INCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR
CU DIZABILITĂȚI 2014-2020 - Handicapul de la
re/abilitarea individului la reformarea societății “
are misiunea de a continua și dezvolta demersul inițiat
 de precedenta strategie națională, în baza evaluării
progreselor și dificultăților procesului de
implementare și având ca reper obligatoriu
recomandările cuprinse în Convenţia O.N.U. privind
Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Strategia europeana a dizabilității 2010 - 2020 -
Reînnoirea angajamentului către o Europă fără
bariere precum si in celorlalte reglementări emise de
organizațiile internaționale și europene la care
Romania este parte și documentele-cheie ale Uniunii
Europene în domeniul handicapului -
Scop Deși în România a existat în ultimii ani, o preocupare
reală, probată prin eforturi susținute de modernizare și
eficientizare a politicilor sociale în domeniul
handicapului, declinul economic în plan mondial și
național, a afectat într-o mare măsură calitatea vieții
cetățenilor, în mod special a celor cu dizabilități.
STRATEGIA conturează un cadru general de
gândire și acțiune care să permită garantarea și
promovarea drepturilor fundamentale ale omului și
creșterea calității vieții acestei categorii de populație,
în beneficiul persoanelor cu dizabilități și al
comunității.

Viziune Strategia preia, în coordonatele sale esențiale,

viziunea propusa de Strategia europeana a
dizabilității 2010 - 2020 - Reînnoirea angajamentului,
către o Europă fără bariere care la rândul său
valorifică potențialul combinat al prevederilor Cartei
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale
Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și
al Convenției Națiunilor Unite.
Punctul de pornire este afirmarea dreptului ființei
umane la diversitate, inclusiv în ceea ce privește
starea de dizabilitate/handicap. Societatea are
 obligația de a răspunde acestei diversități, prin
eliminarea tuturor barierelor care împiedică sau
limitează integrarea socială a persoanelor cu
dizabilități , în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni.
În acest proces, trebuie luate în considerație toate
aspectele psiho-sociale ale stării de
handicap/dizabilitate, în mod diferențiat (pe sexe,
categorii de vârstă, stare de sănătate și statut -
emigranți, refugiați s.a) așa cum se manifestă acestea
pe toate palierele vieții comunitare. O atenție specială
trebuie acordată femeilor și fetelor cu dizabilități,
persoanele cu un nivel ridicat de nevoi de sprijin –
copii și tineri cu dizabilități, vârstnici, persoane cu
dizabilități, persoane din mediul rural, persoane din
rândul minorităților și comunităților de emigranți s.a.
Obiectivul fundamental este valorificarea
potențialului individual al persoanei cu dizabilități.
Este o viziune umanitară, democratică și în același
timp pragmatică, fiindcă optează pentru o reformare a
societății, atât pe criterii de solidaritate socială cât și
de eficiență socio-economică.

Conținutul și organizarea prezentării

Capitolul 1 Baze teoretice și metodologice ale abordării politicilor sociale

în domeniul dizabilității
1.1 Modele și orientări în abordarea politicilor sociale;
1.2 Asistenta sociala în România
1. 2. 1 Sistemul instituțional și legislativ;
1.2. 2 Repere metodologice privind reformarea sistemului
Capitolul 2 Direcții strategice de acțiune socială (pe domenii de referință)
2.1 Accesibilitatea
2.2 Participare
2.3 Egalitate
2.4 Ocuparea forței de muncă
2.5 Educație și formare
2.6 Protecție socială
2.7 Sănătate
2.8 Acțiune externă
Departajarea pe cele opt domenii de referință ține doar de rațiuni de
sistematizare. În realitate, ariile tematice ale acestor domenii se întrepătrund,
pe alocuri se suprapun și în orice caz se
ANEXA 1 Documente- cheie din domeniul dizabilității susțin unele pe altele,
ca într-un joc de domino.
În finalul strategiei, capitolul de concluzii conține recomandări privind
implementarea în practică a direcțiilor strategice. Se vor completa după
consultarea publică.
Lucrarea are doua Anexe:
(internaționale, europene și naționale) ANEXA 2 Glosar (definiții ale unor
noțiuni utilizate sau conexe celor utilizate în lucrare)

Strategia națională privind incluziunea socială a persoanelor cu

dizabiltăți 2014-2020 Handicapul - de la re/abilitarea individului la
reformarea societății NU conține elemente de planificare a acțiunii sociale
(activități, termene, bugete) ci oferă o perspectivă holistică și
multidimensională asupra procesului de reformare a societății în beneficiul
persoanelor cu dizabilități și al societății în ansamblu, în baza respectării
drepturilor și libertăților individuale , în condiții de echitate socială și
nediscriminare.
Prin viziune și conținut, Strategia reprezintă punctul de pornire al planificării
naționale în domeniu, dar și un angajament reînnoit către partenerii din
Uniunea Europeană pentru o Europă fără discriminări și fără bariere pentru toți
membrii comunității.

Capitolul 1

Baze teoretice si metodologice ale abordarii politicilor sociale in domeniul

dizabilitatii
 Lumea modernă, tot mai globalizată, orientată mai
1.1 Modele și puţin pe explorarea resurselor naturale - tot mai sărace
orientări în – în favoarea cunoaşterii şi valorizării capitalului
abordarea politicilor uman, practic inepuizabil - a învăţat să accepte, să
sociale respecte şi să încurajeze diversitatea omenească, sub
toate aspectele ei. Acest lucru s-a datorat, pe de o
parte, presiunilor reale ale economiei, migraţiei forţei
de muncă, globalizării informaţiei, dar şi presiunii
cetăţeneşti, tot mai mai bine reprezentate de societatea
civilă.
În acest context, percepţia socială a stării de
dizabilitate, a persoanei cu dizabilităţi însăşi, s-a
schimbat radical în ultimele câteva decenii, ceea ce a
condus la trecerea de la modelul individual
medicalizant al protecţiei sociale destinate
persoanelor cu dizabilităţi, la modelul social al
apartenenţei la comunitate.
Modelul individual
Până spre anii '50 dizabilităţile erau considerate o
boală sau un efect al unei boli, având un caracter
invalidant, de obicei pe viaţă. Îi revenea exclusiv
individului „vina” şi responsabilitatea gestionării
problemelor dizabilităţii care îi afectează starea de
sănătate. În consecinţă, persoanei cu dizabilităţi i se
atribuia statutul de PACIENT al unor servicii
medicale, furnizate în baza unui plan de îngrijire şi
tratament, cu impact imediat, într-o instituţie de tip
medical (spital, azil), aflată cel mai adesea în afara
comunităţii. Planul de îngrijire şi tratament avea ca
priorităţi curăţenia, sănătatea şi siguranţa
„pacientului” şi era coordonat de un specialist, de
regulă, un medic. Politicile sociale se centrează şi
implică asigurarea de îngrijire în instituţii separate.
Este o viziune reducţionistă, medicalizantă şi
stigmatizantă asupra stării (condiţiei) individuale.
O încercare de reformare a modelului individual a
constituit asa-zisul curent al re/abilitării, ca urmare a
recunoaşterii numeroaselor efecte negative ale
instituţionalizării persoanei cu dizabilităţi
(stigmatizare de către semenii din afara instituţiei,
dependenţa de îngrijire, pasivitatea, lipsa rădăcinilor,
a sentimentului de apartenenţă la comunitatea geo-
socială şi lipsa relaţiilor sociale normale; lipsa
libertăţii şi a controlului asupra propriei vieţi; lipsa
experienţei şi oportunităţilor de dezvoltare
individuală; deteriorarea imaginii de sine etc).
Varianta re/abilitării prezumă tot boala ca factor de
risc al stării de dizabilitate dar se consideră că
persoana cu dizabilitate poate să îşi
corecteze/amelioreze deficitul cu ajutorul unor
servicii speciale şi separate de recuperare, oferite
însă în comunitate – case de grup, ateliere, şcoli sau
clase speciale etc. „CLIENTUL” acestor servicii
beneficiază de un plan individual de reabilitare (pe o
anumită perioada), proiectat şi coordonat de o echipă
pluridisciplinară. Nici această abordare pasivă, şi
unilaterală, centrată pe adecvarea persoanei la
cerinţele societăţii, nu a determinat schimbări majore
asupra calităţii vieţii persoanelor cu dizabilitate
întrucât, în continuare, consideră dizabilitatea ca un
defect al persoanei în raport cu societatea.
Modelul social
Odată cu Programul Mondial de Acţiune privind
Problemele Persoanelor cu Handicap (O.N.U. - 1982),
dizabilitatea este înţeleasă ca un rezultat al pierderii
sau limitării şanselor de pregătire, pe picior de
egalitate, cu ceilalţi indivizi, la viaţa comunităţii, şi
mai ales după promovarea „Regulilor Standard
privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu
Handicap (O.N.U. - 1993) s-a cristalizat ideea că
dizabilitatea este o expresie a raporturilor persoanei
cu mediul său fizic şi social, (Organizaţia Naţiunilor
Unite, 1993). Regulile Standard afirmă (prin Regula
nr.7) principiul împuternicirii persoanelor cu
dizabilităţi în a-şi exercita drepturile umane. Ca o
consecinţă, dizabilitatea poate fi imputabilă societăţii
în măsura în care aceasta împiedică sau limitează
accesul unora dintre membrii săi în a-şi exercita
drepturile şi libertăţile, în condiţii de echitate socială.
Aşadar, nu doar individul trebuie să se re/abiliteze
(adapteze) conform canoanele de sănătate, morale,
sociale, socialmente acceptate, dar şi societatea
necesită adaptări structurale ale mediului fizico-social
şi atitudinal, pentru ca toţi membrii ei să poată avea
acces la resursele obişnuite ale comunităţii – locuinţă,
transport, sănătate, educaţie, muncă, cultură etc.
Aportul cel mai important în clarificarea „filozofiei”
moderne în domeniul dizabilităţii l-a adus Clasificarea
Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii
(I.C.I.D.H.-2) (O.M.S. 2001), inspirată de „Regulile
Standard asupra Egalizării Şanselor pentru Persoanele
cu Dizabilităţi” (O.N.U. 1993).
I.C.I.D.H. a fost conceput de Organizaţia Mondiala a
Sănătăţii (O.M.S.), în scopul fundamentării
ştiinţifice, unificării, standardizării şi
operaţionalizării terminologiei şi metodologiei în
domeniul dizabilităţii. I.C.I.D.H.-2 descrie
componentele stării de sănătate, inclusiv zonele de
impact cu alte domenii (educaţie, muncă etc.)
renunţând la orice fel de referiri etiologice.
Aceste componente sunt:
a) Funcţii şi structuri ale corpului;
b) Activităţi şi participare (1 şi 2 reprezintă
componente ale funcţionării şi dizabilităţii);
c) Factori ambientali;
d) Factori personali (3 şi 4 reprezintă
componente de tip contextual).

Fiecare componentă este constituită dintr-un număr de

categorii şi subcategorii, codificate conform unui
algoritm, ce se evaluează pe baza unor criterii
denumite calificatori.
În fapt, prin Clasificarea Internaţională a Funcţionării,
Dizabilităţii şi Sănătăţii se doreşte evaluarea
individului uman sub toate aspectele relevante pentru
o putea realiza o caracterizare complexă bio-psiho-
socială şi completă a stării sale de sănătate care să
permită o planificare personalizată şi dinamică, cu
impact pe termen lung, a măsurilor de sprijin pentru
viaţa independentă în cadrul comunităţii de
apartenenţă.
UNIVERSALITATEA reprezintă necesitatea
de a avea în vedere „omul”, fiinta umană în genere,
indiferent de condiţia sa de sănătate;
PARITATEA este necesitatea de a avea în
vedere în aceeaşi măsură, şi cu pondere egală, toate
aspectele (fizice, psihice, sociale) ce contribuie la
starea de sănătate şi funcţionalitatea individuală;
NEUTRALITATEA presupune necesitatea
de se evita orice catalogare (pozitivă sau negativă) a
indicatorilor stării de sănătate şi funcţionalitate ai
persoanei care necesită măsuri sociale de sprijin;
PLURIFACTORIALITATEA şi implicit
demedicalizarea stabilesc necesitatea luării în
consideraţie a tuturor factorilor - fizici şi sociali - care
influenţează, (ca facilitatori sau ca bariere) starea de
sănătate şi de funcţionalitate a individului.
Deşi Clasificarea Internaţională a Funcţionării,
Dizabilităţii şi Sănătăţii (O.M.S., 2001) nu a putut fi
folosită tale quale ca instrument pentru evaluarea pe
scară largă dată fiind complexitatea algoritmului de
evaluare (I.C.I.D.H.-2) şi deşi a avut limite sub unele
aspecte ( s-a focalizat mai mult pe probleme,
anomalii, pierderi, deviaţii decât pe capacităţi,
explorând prea puţin aspectele cotidiene ale
experienţei persoanei cu dizabilităţi - sărăcie,
prejudicii, abuz, lipsa securităţii, a apărării drepturilor
etc), documentul a rămas un reper fundamental al
teoriei şi practicii sociale în domeniul dizabilităţii,
deoarece a asigurat o bază ştiinţifică a unei
terminologii unitare în plan internaţional, ce permite
evaluarea comparativă a sistemelor din diferite ţări.
Felul în care a fost explicată dizabilitatea de
I.C.I.D.H.-2 a clarificat şi legătura dintre dizabilitate
şi incluziunea socială, şi anume faptul ca e nevoie nu
doar de o societate permisivă, ci de una
participativă, , pentru toţi cetăţenii ei, în cadrul
familiei şi comunitatii de apartenenta. In consecinţă,
intervenţia socială trebuie să se concentreze pe
eliminarea restricţiilor şi barierelor care împiedică
persoana cu dizabilităţi, ca cetăţean cu drepturi
depline, să poată duce o viaţă independentă, altfel
spus să deţină un control efectiv şi responsabil asupra
propriei vieţi, conform propriului plan de viaţă.
Beneficiarii serviciilor nu se mai conformează unui
plan individualizat de recuperare, ci îşi proiectează, cu
sprijin social, propriul plan de viaţă (de viitor).
Legislaţia asociată cu abordările sociale bazate pe
drepturile omului include legi antidiscriminatoare, pe
baza dizabilităţii şi măsuri de compensare a
dezavantajelor, cu accent pe drepturi, pe accentuarea
diferenţelor, incluziune participare si spirit civic.

Convenţia O.N.U. privind Drepturile Persoanelor cu

Dizabilităţi, Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene, Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, Strategia europeana a dizabilității
2010 - 2020 - Reînnoirea angajamentului către o
Europă fără bariere sunt documentele care
promoveaza intr-o maniera detaliata toate aspectele
privind reformarea
politicilor si programelor nationale in domeniul
dizabilitatii, constituind baza intregului demers al
proiectarii „STRATEGIEI NAȚIONALE
PRIVIND INCLUZIUNEA SOCIALĂ A
 PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI 2014-2020 -
Handicapul de la re/abilitarea individului la
reformarea societății “

1.2.1 Cadrul instituțional și legislativ

1.2 Asistenta Protecţia socială reprezintă ansamblul politicilor şi

sociala in Romania programelor promovate la nivel de stat, în vederea
evitării sau diminuării riscurilor sociale
(vulnerabilităților etc.).
Asistenţa socială constituie acea zonă a protecţiei
sociale destinată persoanelor cu grad ridicat de risc
social, adică acelor persoane care nu-şi pot asigura
condiţiile elementare pentru o viaţă decentă şi demnă,
prin efortul personal, al familiei ori prin alte măsuri
ale sistemului asigurărilor sociale, alocaţii, pensii,
asigurări de sănătate ori servicii publice de suport
pentru familie.
În România, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei
Sociale şi Persoanelor Vârstnice (M.M.F.S.P.V.)
este organismul administraţiei publice centrale care
proiectează, coordonează și monitorizează politicile
de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități,
prin Direcţia pentru Protecţia Persoanelor cu
Dizabilităţi (D.P.P.D.).
Direcţia pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi
supraveghează implementarea normelor juridice
naționale privind protecția socială a persoanelor cu
dizabilități, a normelor și regulamentelor emise de
organizațiile internaționale și europene la care
România este parte - Convenţia O.N.U. pentru
persoanele cu dizabilităţi,Carta Socială Europeană
revizuită, Strategia Europeană a Dizabilității -
"Reînnoirea angajamentului, către o Europă fără
bariere", s.a.
Direcția Protecția Copilului, direcție de specialitate,
în cadrul M.M.F.S.P.V monitorizează, coordonează și
îndrumă metodologic activitatea de protecție și
promovare a drepturilor copilului - inclusiv a
copilului cu handicap - stabilite de legislația
națională, europeană și internațională cu privire la
drepturile copilului.
Organele de specialitate ale administrației publice
centrale și autoritățile administrației publice locale
sunt obligate să inițieze programe și să asigure
resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate
satisfacerii nevoilor copiilor cu dizabilități și ale
familiilor acestora în condiții care să le garanteze
demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le
faciliteze participarea activă la viața comunității.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
(A.N.P.I.S.) este organul de specialitate al
administraţiei publice centrale în subordinea
M.M.F.S.P.V. prin componenta de inspecție
socialăcontrolează modul în care sunt respectate
prevederile legale privind stabilirea, acordarea şi
promovarea drepturilor sociale ale cetăţenilor
(inclusiv ale persoanelor cu dizabilități) de către
autorităţile administraţiei publice, precum şi de către
alte persoane fizice şi juridice, publice şi private,
respectarea standardelor de calitate în acordarea
serviciilor sociale, stadiul accesibilizării mediului
fizic și comunicațional la nevoile persoanelor cu
dizabilități.
Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminăriieste autoritatea de stat autonomă, sub
control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea
în domeniul discriminării, fiind garant al
respectării şi aplicării principiului nediscriminării,
în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi
cu documentele internaţionale la care Romania
este parte. Consiliul îşi exercită atribuţiile în ceea
ce priveşte prevenirea faptelor de discriminare
prin realizarea de campanii de informare, de
conştientizare privind drepturile omului, efectele
discriminării, principiul egalităţii, cursuri de
formare, de informare, proiecte şi programe la
nivel local, regional şi naţional, realizarea de
studii, rapoarte etc.

Direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului

(D.A.S.P.C.) sunt instituţii ale administrației publice
locale, cu personalitate juridică, care implementează
la nivel judeţean, respectiv al sectoarelor municipiului
Bucureşti, măsurile de asistenţă socială în domeniul
protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure,
persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap,
precum şi a oricăror alte categorii de persoane
defavorizate. D.A.S.P.C. funcţionează în subordinea
consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti.

În cadrul D.A.S.P.C. funcţionează Serviciul de

evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap
(S.E.C.) şi Serviciul de evaluare complexă a
copilului cu dizabilităţi.
Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu
handicap, din cadrul S.E.C., are următoarele
atribuții:

 stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap,

emite certificatul de încadrare, după caz
efectuează orientarea profesională a persoanei,
pe baza raportului de evaluare elaborat de
Serviciul de evaluare complexă;
  stabileşte măsurile de protecţie a adultului cu
handicap, în condiţiile legii;
 revocă sau înlocuieşte măsura de protecţie
stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările
care au determinat stabilirea acesteia s-au
modificat;
 soluţionează cererile privind eliberarea
atestatului de asistent personal profesionist;
 informează adultul cu handicap sau
reprezentantul legal al acestuia cu privire la
măsurile de protecţie stabilite şi obligaţiile ce
le revin;
 promovează drepturile persoanelor cu
handicap în toate activităţile pe care le
întreprinde.

Comisia pentru protecția copilului are următoarele

atribuţii:

 stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi

într-un grad de handicap şi, după caz,
orientarea şcolară a acestora;
 stabileşte măsurile de protecţie specială a
copiilor, în condiţiile legii;
 reevaluează periodic hotărârile privind
măsurile de protecţie, încadrarea în grad de
handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe
baza sesizării D.A.S.P.C.;
 revocă sau înlocuieşte măsura stabilită, în
condiţiile legii, dacă împrejurările care au
determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
 soluţionează cererile privind eliberarea
atestatului de asistent maternal profesionist;
 soluţionează plângerile adresate de copii, în
măsura în care soluţionarea acestora nu este
stabilită de lege în competenţa altor instituţii;
  promovează drepturile copilului în toate
activităţile pe care le întreprinde;
 informează părinţii cu privire la consecinţele
plasamentului, asupra raporturilor pe care le
au cu copiii, inclusiv drepturile şi obligaţiile
pe care le au faţă de copil pe durata măsurii
plasamentului;
 stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul
contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea
copilului pentru care s-a decis plasamentul.

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap (C.S.E.P.A.H.), din subordinea
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, soluționează contestaţiile
formulate la certificatele de încadrare în grad şi tip de
handicap, eliberate de comisiile de evaluare ale
direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia
copilului,coordonează și monitorizează din punct de
vedere metodologic activitatea comisiilor de evaluare.
Strategia Naţională pentru protecţia, integrarea și
incluziunea socială a persoanelor cu handicap în
perioada 2006 – 2013 „Şanse egale pentru
persoanele cu handicap – către o societate fără
discriminări" reprezintă documentul care
fundamentează și ghidează planificarea şi aplicarea
măsurilor de politică socială în domeniul dizabilităţii,
în baza şi în spiritul recomandărilor prevăzute de
actele normative emise de organizațiile internaţionale
şi europene la care România este parte. Conceptul
fundamental al Strategiei este alegerea: persoana cu
handicap are dreptul și posibilitatea de a lua hotărâri
privind viaţa sa, de a-şi gestiona bugetul personal şi
de a-şi alege tipul de servicii de sprijin, furnizorii
serviciilor, pe baze contractuale.
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicatăeste
legea specială destinată persoanelor “cărora, datorită
unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc
abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi
cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul
recuperării, integrării şi incluziunii sociale" (art. 2,
alin (1)). Legea promovează pentru prima dată în
România modelul social de abordare al protecției
sociale a persoanelor cu dizabilității, afirmând statutul
acestora de cetăţeni cu drepturi depline şi punând
accentul pe rolul societăţii în asigurarea măsurilor de
protecţie socială care să permită exercitarea acestui
statut.
De prevederile Legii 448/2006 beneficiază copiii şi
adulţii cu handicap, cetăţeni români, cetăţeni ai altor
state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul ori
reşedinţa în Romania.
Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copiilor prevede dreptul copilului cu
handicap la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale
precum și la educație, recuperare, compensare,
reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii,
în vederea dezvoltării personalității sale Îngrijirea
specială “trebuie să asigure dezvoltarea fizică,
mentala, spirituală, morală sau socială a copiilor cu
handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat
situației copilului și părinților săi ori, după caz,
situației celor cărora le este încredințat copilul și se
acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil,
pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare
al copiilor cu handicap la educație, formare
profesională, servicii medicale, de recuperare, de
pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la
activități recreative, precum și la orice alte activități
apte să le permită deplina integrare socială și
dezvoltarea personalității lor”
Măsurile de asistență socială destinate persoanelor
cu handicap, copii sau adulți, includ:
 a) facilități sociale (alocații, scutiri de taxe şi
impozite, facilităţi de transport etc.) pentru
sănătate şi recuperare, educaţie, locuinţă,
cultură, sport şi turism, transport, angajare în
muncă, plata asistentului personal;
b) servicii sociale - activităţi organizate „pentru
a răspunde nevoilor sociale, individuale,
familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi
depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate sau dependenţă, pentru
prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei
(cu handicap n.n.), pentru prevenirea
marginalizării şi excluziunii sociale, pentru
promovarea incluziunii sociale şi în scopul
creşterii calităţii vieţii" (O.G. - 68/2003
privind serviciile sociale, aprobată prin Legea
515/2003)

Pot fi furnizori deservicii socialepersoane fizice sau

juridice, publice sau private, după cum urmează:
a) serviciul public de asistenţă socială la nivel
judeţean şi local;
b) alte servicii publice specializate la nivel
judeţean sau local;
c) unităţi de asistenţă medico-socială;
d) instituţii publice care dezvoltă compartimente
de asistenţă socială specializate;
e) asociaţii şi fundaţii, culte religioase şi orice
alte forme organizate ale societăţii civile;
f) persoane fizice autorizate în condiţiile legii;
g) filiale şi sucursale ale asociaţiilor şi fundaţiilor
internaţionale recunoscute în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
h) organizaţii internaţionale de profil
Persoana adultă cu handicap beneficiază prin lege
de următoarele tipuri de servicii:
a) recuperare şi reabilitare;
b) suport şi asistenţă pentru persoana cu handicap
şi familie;
c) sprijin şi asistare pentru integrarea,
readaptarea şi reeducarea profesională;
d) îngrijire social-medicală;
e) mediere socială;
f) consiliere;
g) asistent personal pentru persoana cu handicap
grav
h) orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop
menţinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacităţilor individuale, pentru depăşirea
unei situaţii de nevoi sociale. (O.G. 86/2004)

Copilul cu handicap şi părinţii acestuia, precum şi

persoanele cărora copilul le-a fost dat în plasament
sau tutelă, beneficiază de servicii sociale destinate
facilitării accesului efectiv şi fără discriminare la
educaţie, formare profesională, asistenţă medicală,
recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de
muncă, acces la activităţi recreative, precum şi la
orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare
socială şi dezvoltare personală, de asemenea, acesta
are dreptul la servicii de îngrijire personală, stabilite
în baza evaluării socio-psiho-medicale şi a nevoilor
individuale de ajutor pentru realizarea activităţilor
uzuale ale vieţii zilnice (Legea, 292/2011 a asistenţei
sociale, art. 71).
Educația copilului cu handicap se face în condiții
nediscriminatorii, în cadrul învățământului de
masă.(Legea 272/2004, art 47 ).Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului ca organ de
specialitate al administrației publice centrale, precum
și inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, ca
instituții ale administrației publice locale cu atribuții
în domeniul educației, sunt obligate să întreprindă
măsuri necesare pentru a facilita accesul la educația
preșcolară și asigurarea învățământului general
obligatoriu și gratuit pentru toți copiii cât și măsuri
pentru organizarea de cursuri speciale de pregătire
pentru copiii care nu pot răspunde la cerințele
programei școlare naționale, pentru a nu intra
prematur pe piața muncii.
Serviciile de asistență socială pentru persoanele cu
handicap, adulți și copii, se pot acorda în regim
rezidențial sau în regim externalizat.Centrele
rezidenţiale sunt locaţii în care persoana cu handicap
este găzduită cel puţin 24 de ore.
Conform legii 448/2006 tipurile de centre rezidenţiale
pentru persoane adulte cu handicap sunt:
a) centre de îngrijire şi asistenţă;
b) centre de recuperare şi reabilitare;
c) centre de integrare prin terapie ocupaţională;
d) centre de pregătire pentru o viaţă
independentă;
e) centre respiro/centre de criză;
f) centre de servicii comunitare şi formare;
a) locuinţe protejate;
b) altele.
Autorizarea, funcţionarea şi monitorizarea
sistemului de servicii de protecție socială specială, se
efectuează în baza standardelor naţionale de calitate.

Standardele naţionale de calitate prevăd condiţii de

realizare a unor nivele minimale de performanţă,
nivele sub care nici un furnizor de servicii pentru
persoane cu handicap nu poate opera pe piaţa de
profil. Standardele prevăd seturi de reguli, transpuse
în indicatori măsurabili, privind resursele și
activitățile implicate în procesul de furnizare a
serviciilor, precum și modul de gestionare al acestora.
Deşi sunt proiectate în funcţie de misiunea fiecărui
serviciu/pachet de servicii, se pot identifica o serie de
domenii comune furnizorilor de servicii din domeniul
protecției sociale specializate pentru persoane cu
handicap:
a) admiterea persoanei cu handicap ca beneficiar
de servicii (eligibilitate, proceduri);
b) evaluarea cerințelor individuale de viaţă şi de
asistenta și îngrijire ale beneficiarului;
c) planificarea serviciilor în baza evaluării
cerințelor individuale;
d) încheierea contractului/convenţiei privind
furnizarea serviciilor;
e) garantarea drepturilor (reclamaţii, protecţia
contra abuzurilor şi neglijării);
f) gama de activităţi de asistenţă și îngrijire;
g) resurse;
h) managementul resurselor şi activităţilor.
Prin aplicarea standardelor de calitate de către
furnizorii de servicii se garantează protecţia
utilizatorilor și se asigură totodată continuitatea și
compatibilitatea serviciilor pe teritoriul României.

Adaptarea mediului fizic și comunicațional la

cerințele persoanelor cu dizabilitățiconstituie un
capitol distinct al reglementărilor legislației românești
din domeniul dizabilității. Astfel, Legea
448/2006prevede măsuri de adaptare a mediului fizic
la nevoile persoanelor cu dizabilități (clădiri de
utilitate publică, căi de acces, a locuinței construite
din fonduri publice, a mijloacelor de transport în
comun şi staţiilor acestora, taxiuri, vagoane de
transport feroviar pentru călători şi peroanele staţiilor
principale, spaţii de parcare, străzi şi drumuri publice
s.a.) precum și măsuri de accesibilizare ale mediului
informaţional şi comunicaţional - prezentarea
informației în limbaje sau formate accesibile
persoanelor cu dizabilități senzoriale sau de învățare.
Normativul 189/2013 pentru adaptarea clădirilor
civile și spațiului urban la nevoile individuale ale
persoanei cu handicap (NP 051/2012 revizuire NP
051/2000) prevede standardele privind adaptarea
mediului fizic construit la nevoile specifice ale
persoanei cu handicap. Prin Ordinul nr.
671/1.640/61/2007 al ministrului muncii, familiei şi
egalităţii de şanse, al preşedintelui Autorităţii
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi al
ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului a fost
adoptata Metodologia de autorizare a interpreţilor în
limbaj mimico-gestual şi a interpreţilor în limbajul
specific persoanei cu surdo-cecitate.
Accesibilizarea mediului fizic și comunicațional
reprezintă doar o fațetă a procesului de normalizare a
vieții persoanelor cu dizabilitati. O reformă reală,
eficientă, în domeniul politicilor sociale privind
dizabilitatea trebuie săconțină măsuri de accesibilizare
pentru toate sectoarele și palierele vieții comunitare –
habitat, sănătate, educație, muncă, recreere, sport și
turism, participare la viața politică, culturală și
religioasă etc., așa cum transpare foarte clar din
documentele de referință ale organizațiilor
internaționale și europene la care Romania este parte:
Convenţia O.N.U. pentru persoanele cu
dizabilităţi,Carta Socială Europeană revizuită,
Strategia Europeană a Disabilității - "Reînnoirea
angajamentului, către o Europă fără bariere"
De aceea, proiectarea direcțiilor strategice în
domeniul dizabilității, pentru perioada 2014-2020, are
ca punct de pornire dar și ca orizont de așteptare
A C C E S I B I L I Z A R E A ofertei de resurse și
activități sociale pentru toți membrii comunității.
1.2.2 Repere metodologice privind reformarea
asistenței sociale în domeniul dizabilității

A) Calitatea vieţii beneficiarilor

 redefinirea și garantarea statutului persoanei

cu dizabilități
 - cetățean cu drepturi depline;

 reconsiderarea rolului intervenției sociale în

vederea promovării şi garantării statutului de
cetățean cu drepturi depline al persoanelor cu
dizabilități
– facilitarea accesuluila toate
resurselecomunității, în condiții de echitate și
nediscriminare-

 redefinirea viziunii privind evaluarea calității

vieții persoanelor cu dizabilități
- gradul de incluziune (integrare și
participare) socială-
B) Calitatea asistenţei sociale

 promovarea modelului social al asistenţei

pentru persoana cu dizabilități - facilități și
servicii de sprijin pentru viață independentă
bazate pe comunitate;

 respectarea cerințelor metodologice în

proiectarea sistemului de asistenta sociala:

1) UNITATE ȘI COERENȚĂ -
compatibilitatea măsurilor pe întreg
teritoriul țării;
2) INTEGRARE și STRUCTURALITATE -
 organizarea și funcționarea sistemică
(intricată și interdependentă) a măsurilor
de intervenție socială - inter-coordonarea
și complementaritatea măsurilor de
asistență în sistem;
3) INTEGRALITATE - abordarea holistică,
completă, a domeniilor de intervenție
socială privind dizabilitatea;
4) PROCESUALITATE - abordarea tuturor
componentelor (etapelor) procesului de
asistență socială: solicitare (a asistenței
sociale), evaluare/reevaluare pentru
admiterea sau ieșirea din sistem,
certificarea stării de handicap,
planificarea măsurilor individuale de
sprijin, implementarea măsurilor de
sprijin, monitorizarea implementării
măsurilor de sprijin în relație cu dinamica
stării de handicap etc..
5) CONTINUITATE – măsuri de asistență la
toate palierele de vârstă/categoriile de
vârstă: copii, tineri, adulți, vârstnicicu
dizabilități;
6) MULTISECTORIALITATE - abordarea
tuturor domeniilor de interes pentru
viața persoanelor cu dizabilități: locuire,
educație, sănătate, muncă, transport,
cultură, etc.;
7) DIVERSITATE ȘI FLEXIBILITATE -
asigurarea unei palete largi de alternative
privind facilitățile, serviciile subvenționate
sau cu plată, private sau de stat, temporare
sau permanente, parțiale sau complete,
interne sau externalizare, etc.;
8) OPERATIONALITATE - asigurarea
funcționalității (aplicabilității) măsurilor
de asistență socială.
 9) EFICIENȚĂ ȘI SUSTENABILITATE -
asigurarea realizării obiectivelor prevăzute
privind creșterea calității vieții persoanelor
cu dizabilități cît și a asigurării
continuității acestor măsuri.

C) CALITATEA MANAGEMENTULUI

 descentralizarea (subsidiaritatea) gestionării

resurselor
- creșterea ponderii resurselor de la nivelul
comunităţilor locale -
 diversificarea resurselor - de stat și private,
naționale și europeneetc.;
 promovarea şi dezvoltarea unui parteneriat
eficient între toate structurile implicate în
domeniul dizabilității (ministere, organisme
județene și locale, structuri ale societății civile,
sectorul privat);
 coordonarea unitară a programelor şi
politicilor sociale naţionale de către o
structură care să includă (în regim partenerial)
reprezentanți ai tuturor factorilor implicați în
implementarea măsurilor în favoarea
persoanelor cu dizabilități – (Convenţia
privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
(2006).

Capitolul 2
DIRECȚII STRATEGICE DE ACȚIUNE SOCIALĂ
 Obiectiv-cheie: asigurarea accesului, pe bază de
2. 1 egalitate cu ceilalți cetățeni la toate resursele
comunității - bunuri, servicii, inclusiv servicii
publice (Reasonable accommodation)
ACCESIBILITATE Obiective specifice:
Construcții

a) dezvoltarea cadrului legislativ privind

promovarea standardelor minimale referitoare
la accesibilizarea clădirilor (locuințele private,
instituțiile publice, spațiile pentru activități
ocupaționale);
b) creșterea nivelului de responsabilizare a
autorităților publice centrale și locale sau a
persoanelor juridice cu capital privat care sunt
implicate în activitățile de construcții și
urbanism;
c) pregătirea profesioniștilor din domeniul
proiectării și planificării arhitecturale și a altor
profesioniști implicați în domeniul
construcțiilor – clădiri, drumuri, etc.;
d) introducerea principiilor "design-ului
universal" în programele de studiu ale
universităților și instituțiilor responsabile
pentru formarea arhitecților;
e) promovarea competențelor și a serviciilor de
consultanță și planificare în domeniul
adaptării mediului construit la cerințele
persoanelor cu dizabilități;
f) asigurarea unor facilități pentru persoanele cu
dizabilități (funcție de tipul de dizabilitate)
pentru amenajarea locuinței (adaptări
arhitecturale, mobilă adaptată, aparatură
electrocasnică adaptată nevoilor acestora,
etc.).
g) informarea persoanelor cu dizabilități şi a
 familiilor acestora cu privire la drepturile lor
în domeniul accesibilizării mediului fizic (prin
mijloacele mass-media, puncte de informare
("info-point") din instituțiile publice;
h) informarea și conștientizarea publicului larg
cu privire la reglementările în vigoare
referitoarea la accesibilizarea mediului
construit conform cerințelor persoanelor cu
dizabilități;

Transport

a) proiectarea unui sistem integrat de transport

public incluziv, care să răspundă cerințelor
diferitelor grupuri de utilizatori, în special,
vârstnicilor, copiilor și tinerilor cu dizabilități
motorii și dificultăți de învățare;
b) promovarea de reglementări legislative
privind transportul public adaptat cerințelor
persoanelor cu dizabilități) - standarde,
regulamente, metode de monitorizare și
verificare s.a.;
c) înnoirea și modernizarea treptată a
mijloacelor de transport (vehicule rutiere,
trenuri, nave de transport maritim și fluviale,
aeronave etc.) echipamentelor de semnalizare
și informare din stațiile acestora și a serviciilor
de transport conform noului sistem de
transport incluziv;
d) responsabilizarea factorilor implicați în
implementarea reglementărilor privind
accesibilizarea transportului public local și
interurban;
e) pregătirea factorilor implicați în transportul
public privind cerințele eliminării barierelor
privind transportul utilizatorilor cu probleme
de mobilitatea;
f) informarea persoanelor cu dizabilități şi a
familiilor acestora, a tutorilor și
reprezentanților legali cu privire la
reglementările legale și la facilitățile de care
dispune comunitatea în domeniul
accesibilizării transportului public;
g) pregătirea profesioniștilor din domeniul
proiectării și construcției de autoturisme si
autoutilitare în vederea respectării
standardelor de adaptare la cerințele
persoanelor cu dizabilități.

Informare și comunicare

a) transpunerea documentelor oficiale ale

autoritatilor publice, inclusiv afisajul public,
în formate accesibile persoanelor cu
dizabilitati (de exemplu: scriere Braille,
înregistrări audio, versiuni simplificate,
folosirea de caractere mari, inclusiv
accesibilizarea paginilor web);
b) promovarea de către autoritatile publice a unor
modalități de comunicare accesibile
persoanelor cu dizabilități (de exemplu:
interpretul mimico-gestual, limbajul semnelor,
etc.);
c) încurajarea tuturor instituțiilor, în special a
celor finanțate din fonduri publice, să utilizeze
modalități și formate de informare și
comunicare accesibile persoanelor cu
dizabilități;

d) promovarea de către instituțiile de artă și

cultură a unor mijloace de
prezentareaccesibile persoanelor cu
dizabilități senzoriale sau de învățare (de
 exemplu: hărți tactile, materiale audio/video);

e) promovarea în mass-media, în special de

televiziunea publică a unor programe
accesibile persoanelor cu dizabilități
(folosirea interpreților mimico-gestuali,
subtitrari, dublaj audio etc., difuzarea unor
piese de teatru, filme artistice, etc., în limba
română s.a.);
f) promovarea și coordonarea unor
servicii/activități de consultanță și instruire a
factorilor implicați în accesibilizarea
domeniului informării și comunicării
cerințelor persoanelor cu dizabilități;
g) informarea persoanelor cu dizabilități şi a
familiilor acestora, a tutorilor și a
reprezentanților legali cu privire la drepturile
privind accesibilizarea a informației și a
comunicării.
h) informarea și conștientizarea publicului larg
privind drepturile privind drepturile și
modalitățile de a accesibilizarea a informației
și a comunicării la cerințele persoanelor cu
dizabilități;
i) promovarea de măsuripentru facilitarea
accesului persoanelor cu dizabilități la
utilizarea tehnologiilor electronice moderne de
informare, comunicare și învățare (sprijin în
achiziționarea echipamentelor, instruire pentru
utilizarea acestora);

Repere legislative
 Carta UE : articolul 21 (Non-discriminare)
 Proiect de lege UE referitor la Fondurile
Europene Structural si de Investiti : de
exemplu, art. 5(2) Fondul European de
Dezvoltare Regionala (FERD) Regulamentul
 European si articolul 3(2)(b) Fondul Social
European identifica sporirea accesului la TIC
(tehnologia informatiei si comunicatiilor) ca o
prioritate de investitii;
 Europa 2020 (Agenda digitala pentru Europa si
Uniune a Inovarii)
 Propunere de Regulament al Parlamentului
European si al Consiliului COM (2013) 246
final (obiectivele politicii transversale :
Accesibilitate)
 Ghid privind Conditionalitatile Ex Ante pentru
Fondurile Europene Structurale si de Investitii
 CRPD: Articolul 3 (b) (Non-discriminare),
Articolul 4 (Obligatii generale), Articolul 5
(Egalitatea si Non-discriminarea) si Articolul 9
(Accesibilitate)
 ESC (revizuit): Articolul 15 (dreptul
persoanelor cu dizabilitati la independenta,
integrare sociala si participare la viata
comunitatii)
 Planul de actiune pentru persoanele cu
diazbilitati CoE: Linia de actiune nr. 3
(Informare si comunicare), nr. 6 (Mediul
construit) si nr. 7 (Transport)
 Obiectiv-cheie: exercitarea deplină a drepturilor de
2. 2 cetățeni ai României și respectiv, ai Uniunii
Europene
Obiective specifice:
PARTICIPARE
Viața independentă

a) continuarea procesului de
dezinstituționalizare/ prevenire a
instituționalizării în paralel și în măsura în
care se va realiza :
 dezvoltarea și diversificarea
facilităților și a serviciilor de sprijin
bazate pe comunitate, pentru a
satisface o paletă cât mai largă de
cerințe a persoanelor cu dizabilități
care aleg să locuiască independent, atât
în mediul urban cât și în mediul rural
(inclusiv prin folosirea Fondurilor
Structurale și a Fondului de Dezvoltare
Rurală);
 accesul la o locuință pentru persoanele
cu dizabilități.
b) sprijinirea traiului independent al persoanelor
cu dizabilități (intemeierea unei familii,
locuire în parteneriat cu o altă persoană);
c) sprijinirea familiilor persoanelor cu dizabilități
pentru a se implica în accesarea servicii
comunitare de asistență de către persoanele cu
dizabilități;
d) creșterea nivelul de transparență în ceea ce
privește oferta de servicii de asistență, prin
crearea de baze de date privind oferta de
servicii, programe de asistență pentru
persoanelor cu dizabilități dar și crearea
instrumentelor de control și monitorizare a
calității acestora (vezi cap 2.6. Protecția
 Socială)
e) sensibilizarea comunității cu privire la situația
persoanelor cu dizabilități (în special a
copiilor și persoanelor vârstnice care trăiesc în
regim instituționalizat), ca factor de
impulsionare și susținere a reformei în direcția
dezinstituționalizării/prevenirii
instituționalizării;
f) promovarea dezvoltarea măsurilor pentru ca
persoanele cu dizabilități să aibă acces real la
toate organizațiile, structurile, bunurile și
serviciile comunității (vezi cap.2.1
“Accesibilitate”);
g) încurajarea și sprijinirea participării
persoanelor cu dizabilități la activități
sportive, de recreere și culturale de masa
(inclusiv audiovizuale) sau la evenimente
specifice, dedicate lor (Jocurile Paralimpice
etc.), desfășurate în țară sau în alte țări din
cadrul Uniunii Europene.;
h) promovarea de măsuri pentru încurajarea și
sprijinirea persoanelor cu dizabilități în a-și
însuși abilități și deprinderi de utilizare a
mijloacelor de informare și comunicare
alternative – limbajul semnelor, utilizarea
tehnologiilor electronice moderne de
comunicare (obișnuite sau, după caz, adaptate)
pentru calculator, telefon, etc. (vezi cap. 2.1
“Accesibilitatea” - Informarea și comunicarea
și cap 2.5 "Educația").

Asistența personală individualizată

a) dezvoltarea serviciului individualizat de

asistență personală (asistent personal, asistent
personal specializat, îngrijire la domiciliu) și
dezvoltarea de noi servicii de asistență
 personală pentru viață independentă cât și
susținerea accesului persoanei cu dizabilități la
aceste servicii, astfel încât persoanele cu un
grad ridicat de afectare funcțională să poată
duce o viață pe cât posibil independenta;
b) perfecționarea continuă a personalului
implicat în activități de asistare personală și
îmbunătățirea condițiilor de muncă a acestuia;
c) sprijinirea familiilor și a persoanelor care
oferă îngrijire în mod neoficial (informal).
Participare la viața publică și politică

a) eliminarea barierelor administrative și

atitudinal-comportamentale în vederea
asigurării unei participării echitabile la viața
publică a societății, a persoanelor cu
dizabilități (inclusiv dreptul de a fi angajați și
promovați în funcții publice);
b) eliminarea barierelor privind accesul
persoanelor cu dizabilități la viața politică, în
exercitarea dreptului de a alege în cunoștință
de cauza și de a fi aleși în structurile politice
ale statului (prin îmbunătățirea nivelului de
educație general și al educației politice pentru
adulți, transpunerea documentelor politice în
formate accesibile persoanelor cu dizabilități
senzoriale sau de învățare, inclusiv în formate
electronice adaptate (site-uri web) (vezi cap.
2.1. "Accesibilitatea" și cap. 2.5 “Educația”)
Articolul 3 (c) (Principii generale) se refera
la “participarea si includerea in societate
depline si efective
Articolul 9 (Accesibilitate) stabileste, in
scopul actiunilor de imbunatatire a
accesibilitatii, si anume “pentru a permite
persoanelor cu dizabilitati sa traiasca
 independent sis a participe pe deplin la
toate aspectele vietii
Articolul 19 (Dreptul de a trai independent
in comunitate) stabileste dreptul
persoanelor cu dizabilitati de a “trai in
comunitate, cu optiuni egale cu ceilalti” si
cere statelor sa dezvolte “o gama de servicii
la domiciliu, rezidentiale si alte servicii de
sprijin, inclusiv asistenta personala
necesara pentru a sprijini viata si
integrarea in comunitate si prevenirea
izolarii sau separarea de comunitate”.
Articolul 12 (Recunoasterea egala in fata
legii) prevede ca statele “recunosc ca
persoanele cu dizabilitati se bucura de
capacitate juridica in conditii de egalitate
cu ceilalti, in toate aspectele vietii”.
Carta Sociala Europeana (Revizuita):
Articolul 15 (Dreptul la independenta,
integrare sociala si participare la viata
comunitatii)
Planul de actiune pentru persoanele cu
dizabilitati CoE: Linii de actiune 1
(Participarea la viata politica si publica), 2
(Participarea la viata culturala), 8 (Viata
comunitatii) si 15 (Sensibilizare).

2.3. EGALITATE Obiectiv-cheie: asigurarea și promovarea condițiilor

pentru deplina exercitare a drepturilor și
libertăților cetățenești de către persoanele cu
dizabilitati, în condiții de nediscriminare în raport
cu ceilalți membrii ai societății.

Obiective specifice:
a) dezvoltarea bazei juridice privind privind
 garantarea drepturilor și libertăților
cetățenești, precum și prevenirea - combaterea
abuzurilor, torturii sau a relelor tratamente
asupra persoanelor cu dizabilități, în
conformitate cu cerințele Convenției privind
Drepturile Persoanelor cu Dizabilități;

b) dezvoltarea bazei legale privind privind

accesibilizarea mediului comunitar,

c) dezvoltarea bazei legale privind participarea

persoanelor cu dizabilități într-o cât mai mare
măsură la viața socială. ( vezi cap. 2
“Participarea”)

d) promovarea “modelului social“ de abordare a

politicilor sociale în domeniul
handicapului/dizabilităților – model bazat pe
recunoașterea statutului de “cetățean” cu drepturi
depline al persoanei cu dizabilităţi;

e ) pregătirea personalului din administrație,

justiție, poliție, închisori, cu privire la
politicile și măsurile ce vizează respectarea
drepturilor și libertăților persoanelor cu
dizabilitati, a politicilor și măsurilor de
prevenire și combatere a discriminării,
abuzurilor, torturii și a relelor tratamente
asupra acestor persoane.

f) conștientizarea/sensibilizarea comunității
privind diversitatea individuală, inclusiv
privind handicapul/dizabilitățile și a necesității
prevenirii și combaterii discriminării și
abuzului asupra acestei categorii de populație.
 g) accesibilizarea efectivă a resurselor
comunității în favoarea persoanelor cu
dizabilități
condiție sine qua non a exercitării drepturilor
și libertăților cetățenești de către persoanele cu
dizabilități ( vezi cap. 2.1. Accesibilitate, cap
2.2 Participare))

h) dezvoltarea unor facilități și servicii de

advocay pentru persoanele cu dizabilități, în
vederea sprijinirii acestora în exercitarea
capacității juridice;

i) monitorizarea de către un organism

independent, a situatiei privind
respectarea/aplicarea normelor și măsrilor în
domeniul exercitării drepturilor și libertăților
cetățenești de către persoanele cu dizabilități, a
prevenirii și combaterii discriminării,
abuzurilor, torturii și relelor tratamente asupra
acestor persoane.

Repere legislative
Tratatul privind functionarea Uniunii
Europene: Articolul 10 si Articolul 19 (care
ambele implica o actiune de combatere a
discriminarii, inclusiv pe motive de
dizabilitate)
Directiva UE 2000/78/CE: stabilirea unui
cadru general in favoarea egalitatii de
tratament in angajare si munca (“Directiva
privind ocuparea fortei de munca”)
Carta UE: Articolul 1 (Demnitatea umana),
Articolul 21 (Nediscriminarea) si Articolul 26
(Integrarea persoanelor cu dizabilitati)
Proiect de reglementare UE – Fondurile Europene
Structural si de Investitii: de exemplu Articolul 5
(9) (b) Regulamentul ERDF precizeaza “investitii
in infrastructurile sanitare si sociale care
contribuie la … reducerea inegalitatilor in ceea ce
priveste starea de sanatate” si “tranzitia de la
institutii la servicii comunitare” ca actiune in
cadrul prioritatilor de investitii “promovarea
incluziunii sociale si combaterea saraciei”;
Articolul 3 (1) (c) (iii) Regulamentul ESF identifica
“combaterea discriminarii pe motiv de
dizabilitate…” ca o actiune in temeiul prioritatii de
investitii pentru “promovarea incluziunii sociale si
combaterea saraciei”; Articolul 8 Regulamentul
ESF se refera la promovarea egalitatii de sanse si
nediscriminarea, inclusiv “accesibilitate pentru
persoanele cu dizabilitati, prin integrarea
principiilor de non-discriminare”.
Articolele 3 (b) Non-discriminare; 3 (d)
respectarea diferentelor si acceptarea
persoanelor cu dizabilitati ca parte a
diversitatii umane si a umanitatii si 3 (e)
egalitatea de sanse; Articolul 4 (Obligatii
generale); Articolul 5 (Egalitate si non-
discriminare); Articolul 10 (Dreptul la viata);
Articolul 12 (Recunoasterea egala in fata legii);
Articolul 13 (Accesul la justitie); Articolul 14
(Libertatea si siguranta persoanei); Articolul
15 (Eliminarea torturii sau tratamentelor
crude, tratamentelor inumane sau degradante);
Articolul 16 (Eliminarea exploatarii, violentei
si abuzului); Articolul 17 (Protejarea
integritatii persoanei); Articolul 22
(Respectarea vietii private) si Articolul 23
(Respectarea domiciliului si a familiei).
CEDO: Articolul 14 (Non-discriminare in ceea ce
priveste exercitarea drepturilor prevazute de
CEDO) Protocolul nr. 12, CEDO, Articolul 1
(Interzicerea generala a discriminarii)
 Obiectiv-cheie: Accesul unui numar cât mai mare
2.4 de persoane cu dizabilităţi pe piaţa liberă a muncii

Obiective specifice :
OCUPAREA
FORȚEI DE
MUNCĂ a) asigurarea protecţiei contra discriminării
persoanelor cu dizabilităţi la ocuparea unui loc
de muncă (selecţie, angajare, menţinere şi
promovare în muncă, protecţia muncii);
b) promovarea măsurilor de sprijin pentru muncă
în cadrul structurilor obişnuite, destinate
celorlalţi cetăţeni ai comunităţii, în condiţii
de echitate socială (vezi cap.2.2 “Participarea”
şi cap. 2.3 “Egalitatea”) şi accesibilitate (vezi
cap. 2.1 “Accesibilitatea”) pentru toate
persoanele cu dizabilităţi apte de muncă;
c) includerea tuturor categoriilor de persoane
cu dizabilităţi apte de muncă (până la vârsta
de pensionare) în sistemul de asistenţă pentru
muncă, cu o atenţie specială pentru grupurile
cele mai vulnerabile: tineri şi femei cu
dizabilităţi, şomeri, persoane din mediul rural,
persoanecondamnate aflate în evidenţa
serviciilor de probaţiune şi a celor care
execută sau au executat în parte, sau în
întregime o pedeapsă privativă de libertate
d) stimularea angajarii în muncă a persoanelor
cu dizabilităţi prin dirijarea fondurilor de
protecţie specială din sfera pasivă a protecţiei
speciale, în sfera facilităţilor şi serviciilor de
sprijin pentru formare profesională, angajare şi
menţinere în muncă(servicii de recuperare şi
menţinere a sănătăţii, servicii de evaluare a
capacităţii şi aptitudinilor de muncă, consiliere
şi orientare profesională, sprijin pentru
calificare/recalificare, sprijin pentru găsirea şi
menţinerea locului de munca- job-seek, „job-
 coach”- transport adaptat la/de la locul de
muncă etc.). (vezi cap. 2.1.Accesibilitate ,
cap. 2.2 Participare);
e) promovarea şi dezvoltarea cu precăderea
măsurilor de sprijinpentru angajare pe piaţa
liberă a muncii a persoanelor cu dizabilităţi:
f) stimularea şi sprijinirea angajatorilor (ex: prin
„cota Levy”, facilităţi fiscale, subvenţii pentru
adaptarea locului de munca, compensarea
pentru o perioadă pentru productivitatea
scăzuta a muncii persoanelor cu dizabilităţi
angajate; subvenţionarea de către stat a
salariilor pe o perioadă pregătitoare (de probă)
pentru persoane cu dizabilităţi, finanţarea unor
cursuri de calificare la locul de muncă;
g) sprijinirea angajaţilor (ex: scutirea de impozit
pe salariu, posibilitatea comasării beneficiilor
sociale cu salariul în cazul angajării, un
program flexibil la locul de muncă, program
scurt);
h) sprijinirea activităţilor de antreprenoriat din
mediul rural(ajutor financiar acordat tinerilor
fermieri (din rândul persoanelor cu dizabilităţi
sau a celor care angajează persoane cu
dizabilităţi); facilităţi fiscale acordate
întreprinzătorilor care demarează afaceri în
sectoarele secundar şi terţiar în mediul rural și
celor care creează locuri de muncă adresate
grupurilor dezavantajate din mediul rural;
i) încurajarea angajării în instituţiile publice a
persoanelor cu dizabilităţi;
j) stimularea şi sprijinirea muncii pe cont
propriu în rândul persoanelor cu dizabilităţi;
k) încurajarea şi sprijinirea „întreprinderilor
sociale”, ca structuri de tranziţie la economia
de piaţă;
l) asigurarea de locuri de muncă protejate, în
 măsura să pregătească tranziţia persoanelor
cu dizabilităţi în locuri de muncă de pe
piaţa libera a muncii (prin activităţi
competitive pe piaţa muncii, modalităţi
eficiente de calificare la locul de muncă etc.);
m) sprijinirea proiectelor ce au ca obiectiv
angajarea persoanelor cu dizabilităţi, adaptarea
rezonabilă a locului de munca destinat
persoanelor cu dizabilităţi cu finanţare din
Fondul Social European;
n) creşterea nivelului de instruire (generală şi
profesională) a persoanelor cu dizabilităţi
(vezi cap. 2.5 ”Educatie şi formarea
profesională”);
o) corelarea ofertei de calificare /reconversie
profesională cu cerinţele actuale şi de
perspectivă ale pieţii forţei de muncă (vezi
cap. 2.5 „Educatie şi formarea profesională”);
p) dezvoltarea unui dialog/parteneriat social
între toţi factorii implicaţi în domeniul
ocupării forţei de muncă – instituţii de
educaţie şi formare profesională, instituţii de
asistenţă socială, O.N.G.-uri, angajatorii din
sectorul public şi/sau privat, etc.;
q) informarea şi consilierea persoanelor cu
dizabilităţi, în mod special a copiilor şi
tinerilor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora,
cu privire la resursele comunitare în domeniul
ocupării forţei de muncă, instituţii
responsabile, proceduri de accesare, facilităţi ,
servicii de sprijin, oferta şi condiţiile de
muncă de pe piaţa competitivă a forţei de
muncă etc.;
r) îmbunătățirea mecanismelor de
monitorizarea impactului pe piața muncii a
măsurilor sociale;
s) sensibilizarea opiniei publice cu privire la
 drepturile persoanelor cu dizabilităţi privind
încadrarea în muncă a persoanelor cu
dizabilităţi.

Repere legislative
Tratatul UE : Articolul 9 (promovarea unui nivel
ridicat al ocuparii fortei de munca)
Carta UE : Articolul 21 (Nediscriminarea);
Articolul 15 (Libertatea de alegere a ocupatiei si
dreptul la munca); Articolul 26 (Integrarea
persoanelor cu dizabilitati)
Directiva 2000/78/EC a Consiliului din 27
Noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general
in favoarea egalitatii de tratament in munca si
angajare
Proiect UE de reglementare a Fondurilor
Europene Structural si de Investitii: de exemplu,
atat in Articolul 5 (8) din Regulamentul ERDF si
Articolul 3 (1) din Regulamentul ESF precizeaza
promovarea ocuparii fortei de munca si sprijinirea
mobilitatii fortei de munca si ca o prioritate de
investitii; Articolul 8 din Regulamentul ESF se
refera la promovarea egalitatii de sanse si
nediscriminare, inclusiv actiuni in vederea
cresterii participarii pe piata muncii a persoanelor
cu dizabilitati.
Europa 2020 (Platforma Europeana de combatere
a saraciei si a excluziunii sociale)
Pozitia Comisiei de Servicii cu privire la
dezvoltarea Acordului de Parteneriat si
Programelor in Romania pentru perioada 2014-
2020 (Cresterea ratelor de angajare a tinerilor si a
grupurilor vulnerabile)
CRPD : Articolul 3 (b) (Nediscriminarea), Articolul 4
(Obligatii generale), Articolul 5 (Egalitate si
nediscriminare) si Articolul 27 (Munca si ocuparea
 fortei de munca)
 ESC (Revizuit) : Articolul 1 (Dreptul la munca),
Articolul 10 (Dreptul la formare profesionala),
Articolul 15 (Dreptul persoanelor cu dizabilitati la
independenta, integrare sociala si participare la
viata comunitatii)
 Planul de actiune pentru persoanele cu dizabilitati
CoE : Linia de actiune Nr. 5 (Ocuparea fortei de
munca, orientare si formare profesionala)

Obiectiv – cheie: promovarea educației incluzive și

2.5 a educației permanente pentru persoanele cu
dizabilități.
Obiective specifice:
EDUCAȚIE ȘI
FORMARE
a) dezvoltarea bazei legislative privind
prevenirea și combaterea discriminării
accesului la educație și formare profesională al
persoanelor cu dizabilități;
b) continuarea includerii persoanelor cu
dizabilități în sistemul de educație de masă
(învățământ incluziv), alternativele
educaționale speciale (școala specială,
învățământul la distanță etc.) fiind de selecţie
numai în caz excepțional, pentru situațiile în
care cerințele copiilor cu dizabilități nu pot fi
rezolvate cu expertiza și măsurile de sprijin
complementar din școala de masă;
alternativele educaționale speciale vor urmări
aceleași obiective generale cu cele ale
învățământului de masă;
c) accesibilizarea învățământului de masă la toate
nivelele (eliminarea tuturor barierelor
incluziunii persoanelor cu dizabilități) prin:
  adaptarea mediului fizic (spații de
instruire și transport),
 adaptarea mijloacelor si metodelor
didactice (ex. limbajul semnelor,
curriculum școlar flexibil, mijloace de
instruire/învățare - scrierea Braille,
texte mărite ori simplificate, site-uri
web s.a. tehnologii electronice asistive
de instruire/învățare,
 servicii de sprijin individualizat pentru
educația incluzivă (profesor itinerant
ş.a.) și viață independentă;

(vezi cap.2.1 “Accesibilitatea”, 2.2

“Participarea”, 2.3 “Egalitatea”);

d) includerea în curiculum-ulînvățământului de
masă, a unor informații privind persoanele cu
dizabilități, pentru a conștientiza
elevii/cursanții asupra drepturilor persoanelor
cu dizabilități în societate, inclusiv a dreptului
la educație în condiții de echitate socială;
e) îmbunătățirea sistemului de evaluare a
capacităților de învățare a persoanelor cu
dizabilități, copii și adulți, pentru identificarea
cât mai timpurie a cerințelor educaționale
speciale ale ale acestora, în vederea elaborării
și realizării planurilor individualizate de
sprijin pentru educatie/formare (vezi cap. 2.6
“Protecția socială”);
f) îmbunătățirea sistemului de planificare a
măsurilor de sprijin individualizat pentru
educație/formare (vezi cap.2.6 “Protecția
socială”);
g) îmbunătățirea sistemului de monitorizare a
implementarii măsurilor de sprijin
individualizat pentru educație/formare în
 vederea actualizării lor continue, în funcție de
progresul școlar și în perspectiva ocupării unui
loc de muncă (vezi cap. 2.6 “Protecția
socială”);
h) implicarea
părinților/tutorilor/reprezentanților legali ai
elevilor/cursanţilor cu dizabilităţi ca parteneri
activi în proiectarea, realizarea și
monitorizarea planurilor individualizate de
sprijin pentru educație/formare și formarea
profesională a elevilor;
i) promovarea unui sistem eficient de
informare a persoanelor cu dizabilități, prin
mijloace accesibile, inclusiv prin site-uri web,
cu privire la oferta de educație și formare
profesională, (învățământ de masă și special)
disponibilă în comunitate;
j) promovarea unui sistem eficient de orientare
școlară și profesională a copiilor/adulților cu
dizabilități;
k) optimizarea corelării ofertei de formare
profesională (calificare, perfecționare,
reconversie) cu dinamica pieţei forţei de
muncă;
l) promovarea unui daialog/parteneriat
instituțional între factorii implicați în procesul
de formare profesională și factorii/instituțiile
implicate în plasarea/angajarea forței de
muncă (autorități centrale și locale, O.N.G.-
uri, angajatori) în vederea creșterii șanselor de
încadrare a persoanelor cu dizabilități pe piața
liberă a forței de muncă (vezi cap. 2.4
“Ocuparea forței de muncă” și cap. 2.6
„Protecția socială”).

Repere legislative
 Tratatul privind functionarea Uniunii
Europene : Articolul 9 (Promovarea unui nivel
ridicat de educatie si formare profesionala)
Carta UE : Articolul 21 (Nediscriminarea);
Articolul 14 (Dreptul la educatie); Articolul 32
(Interzicerea muncii copiilor si protectia
tinerilor la locul de munca)
Proiect UE de reglementare a Fondurilor
Europene Structural si de Investitii : de
exemplu, atat Regulamentul ERDF (Articolul
5 (10), cat si Regulamentul ESF (Articolul 3
(1) (b) precizeaza investitia in educatie si
invatarea pe toata durata vietii ca o prioritate
de investitii.
Pozitia Comisiei de Servicii cu privire la
dezvoltarea Acordului de Parteneriat si a
Programelor in Romania pentru perioada 2014
– 2020 (Imbunatatirea accesului la,
participarea in si calitatea educatiei si a
formarii profesionale)

Planul de Actiune al Consiliului Europei :

Linia de actiune Nr. 4 (Educatie)
OMS Declaratia Europeana cu privire la Starea de
Sanatate a Copiilor si a Tinerilor cu Dizabilitati
Intelectuale si Familiilor lor
2.6
Obiectiv-cheie: promovarea unor condiţii decente de
viaţă pentru persoanele cu dizabilităţi.
PROTECȚIE Obiective specifice:
SOCIALĂ
2.6.1. Asistenţa socială

a) continuarea procesului de
dezinstituţionalizare/prevenire a
instituţionalizării în paralel cu şi în baza
extinderii şi îmbunătăţirii serviciilor bazate pe
comunitate, atât în mediul urban cât şi în
mediul rural;
b) extinderea şi dezvoltarea asistenţei personale
pentru viaţă independentă - asistent personal,
asistent personal specializat etc. (vezi cap. 2.
„Participarea”) ;
c) stimularea persoanelor cu dizabilităţi pentru a
se încadra în muncă prin optimizarea
raportului între modalităţile de protecţie
socială pasivă şi activă, altfel spus, persoana
cu dizabilităţi să poată beneficia de anumite
măsuri de sprijin şi după angajarea în muncă,
pentru a fi motivata să se angajeze şi să-şi
menţină locul de muncă;
c) asigurarea compatibilităţii şi continuităţii
serviciilor de protecţie socială destinate
copilului şi respectiv adultului cu handicap
pentru optimizarea tranziţiei tinerilor din
sistemul de protecţia copilului în sistemul de
protecţie socială pentru adulţi;
d) revizuirea sistemului de evaluare-certificare
a persoanelor cu handicap în vederea accesării
de către acestea a măsurilor de asistenţă
socială:
- unificarea evaluării handicapului şi
 invalidităţii (incapacităţii de muncă),
ca aspecte ale aceleiaşi realităţi -
“starea de sănătate, funcţionalitate şi
dizabilitate” (vezi Clasificarea
Internaţională a Funcţionării,
Dizabilităţii şi Sănătăţii - Organizația
Mondială a Sănătății - 2001) în
vederea abordării echitabile şi unitare a
nevoilor de sprijin social a persoanelor
cu dizabilităţi, independent de cauzele
şi momentul apariţiei dizabilităţii;
- trecerea de la diagnosticarea şi
certificarea “stării de handicap” (tip şi
grad de handicap) la evaluarea-
certificarea nevoilor individuale de
sprijin (în conformitate cu “modelul
social” de evaluare promovat de
O.M.S.;
e) revizuirea sistemului de planificarea
măsurilor de asistenţă socială prin asigurarea
de “pachete” individuale de facilităţi şi
servicii de sprijin comunitar specializat, în
baza evaluării - certificării nevoilor
individuale de sprijin ale persoanei cu
dizabilităţi;
f) asigurarea transparenţei privind proiectarea
si aplicarea planurilor şi programelor
individuale de asistenţă şi îngrijire - accesul
persoanei cu dizabilităţi sau, după caz, al
tutorelui, familiei, reprezentantului legal, la
bazele de date care conţin toate informaţiile
privind parcursul persoanei cu handicap în
sistemul de asistenţă socială;
g) îmbunătăţirea monitorizăriiaplicării planului
individualizat de sprijin (prin creşterea rolului
şi îmbunătăţirea mecanismelor de acţiune ale
Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor cu
 Dizabilităţi);
h) promovarea unui parteneriat eficient al
factorilor locali implicaţi în parcursul
persoanei cu dizabilităţi în sistemul de
protecţie socială: comisia de evaluare,
A.J.O.F.M., furnizori de servicii, angajatori,
O.N.G.-uri, s.a.

2.6.2 Alte sectoare ale protecţiei sociale

a) dezvoltarea măsurilor de combatere a sărăciei

în rândul persoanelor cu dizabilitati;
b) dezvoltarea de măsuri pentru a permite
persoanelor cu dizabilităţi accesul la
programe privind asigurarea unei locuinţe;
c) dezvoltarea măsurilor privind accesul
persoanelor cu dizabilităţi la beneficii şi
programe privind pensionarea, în condiţii de
echitate socială;
d) promovarea unor masuri de prevenire și
combatere a discriminării, abuzării femeilor
și fetelor cu dizabilități;
e) promovarea unor măsuri decreştere a calităţii
şi sustenabilităţii serviciilor de protecţie
socială, cugarantarea în același timp a
dreptului universal, efectiv şi
nediscriminatoriula protecţie socială, prin:
- revizuirea sistemului de acreditare şi
monitorizare a calităţii serviciilor de
sprijin pentru persoane cu dizabilităţi
(de ex: prin înfiinţarea unui organism
independent de acreditare,
monitorizare, suspendare/sistare a
furnizorilor de servicii pe baza
evaluării standardelor de calitate a
serviciilor (direcția nu poate fi în
 același timp și furnizor și organism de
monitorizare a serviciilor);
- întărirea rolului și a capacității de
acțiune a inspectorului social din
cadrul A.N.P.I.S;
- creşterea gradului de descentralizare
a deciziei şi gestiunii fondurilor la
nivel local s.a.
a) clarificarea şi unificarea terminologieiîn
domeniul protecţieisocialea persoanelor cu
dizabilităţi şi modificarea în consecinţă a
reglementărilor legislative (pentru asigurarea
coerenţei şi eficienţei măsurilor sociale în
toate domeniile – habitat, sănătate, educaţie,
muncă, cultură etc.), atât la nivel central cât şi
la nivel local (ex: adoptarea unor definiţii
unice pentru termenii de handicap, dizabilitate,
incluziune etc. ).
Repere legislative
 Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene :
Articolul 9 (in definirea si punerea in aplicare a
politicilor si actiunilor sale, Uniunea Europeana
trebuie sa ia in considerare o serie de factori,
inclusiv “garantarea unei protectii sociale
adecvate”).
 Carta UE : Articolul 34 (Securitate sociala si
asistenta sociala)
 CRPD : Articolul 28 (Nivel de trai adecvat si
protectie sociala)
 ESC (Revizuit) : Articolul 13 (dreptul la asistenta
sociala si medicala); Articolul 14 (dreptul de a
beneficia de servicii de asistenta sociala);
Articolul 16 (dreptul familiei la protectie sociala,
juridica si economica); Articolul 23 (dreptul
persoanelor varstnice la protectie sociala);
Articolul 30 (dreptul la protectie impotriva
saraciei si a excluziunii sociale) si Articolul 31
(dreptul la locuinta)
 Obiectiv-cheie : asigurarea accesului la servicii şi
2.7 facilităţi privind sănătatea, în condiţii de echitate
socială
Obiective specifice:
SĂNĂTATEA
a) asigurarea accesului persoanele cu dizabilităţi
la îngrijire medicală şi programe de sănătate
de acelaşi nivel, la acceşi calitate şi la fel de
accesibile ca preţ ca şi pentru ceilalţi cetăţeni;
b) promovarea accesului egal la facilităţile şi
serviciile de sănătate de calitate, inclusiv la
servicii de îngrijire a sănătăţii şi recuperare
destinate persoanelor cu dizabilităţi;
c) dezvoltarea unor măsuri de eliminare a
inegalităţilor în utilizarea resurselor sistemului
de sănătate;
d) promovarea de măsuri şi programe de
prevenire a riscurilor apariţiei dizabilităţilor
(prevenţie primară) sau agravării
dizabilităţii/dizabilităţilor (prevenţie
secundară) de-a lungul vieţii active a
persoanei cu dizabiltăţi şi de sprijinire a
integrării/reintegrării în muncă;
e) includerea în planurile şi programele privind
dizabilitatea a unor măsuri vizând siguranţa şi
sănătatea angajaţilor la locul de muncă,
inclusiv în ceea ce preveşte prevenirea
apariţiei unor probleme de sănatate mintală a
personalului angajat;
f) promovarea măsurilor şi iniţiativelor privind
sănătatea mintală, inclusiv prin angajarea în
muncă a persoanelor cu probleme de sănătate
mintală, apte de muncă;
g) asigurarea măsurilor pentru ca persoanele cu
dizabilităţi să fie consultate în tot ceea ce
priveşte sănătatea şi îngrijirea lor;
h) pregătirea personalului din domeniul sănătăţii
 privind cerinţele specifice dizabilităţii dar şi în
ceea ce priveşte competenţele şi metodele
privind abordarea problemelor de sănătate ale
persoanelor cu dizabilităţi;
i) revizuirea prevederilor legislative privind
asigurarea serviciilor de sănătate pentru
persoanele cu dizabilităţi, inclusiv a măsurilor
privind accesul fizic la serviciile de sănătate,
formare a personalului medical, creşterea
gradului de conştientizare la nivel public a
drepturilor persoanelor cu dizabilităţi privind
accesul la sistemul de sănătate, informarea
persoanelor cu dizabilităţi, în formate
accesibile cu privire la drepturile lor şi la
oferta de servicii de sănătate din comunitate,
asigurarea unor servicii medicale adaptate
cerinţelor persoanelor cu dizabilităţi (vezi cap.
2.1. “Accesibilitate”, cap 2.2 „Participare”,
cap 2.6 „Protecţia socială”);
j) finanţarea cu prioritate a măsurilor privind
îmbunătăţirea calităţii şi accesibilităţii
serviciilorsociale şi de sănătate, mai ales
pentru persoanele cele mai vulnerabile
(vârstnici, persoane cu dizabilităţi, copii,
persoane din mediul rural);
k) promovarea unor măsuri privind
îmbunătăţirea accesului femeilor şi fetelor cu
dizabilităţi la sistemul de sănătate şi
recuperare (vezi şi cap. 2.6 “Protecţia
socială”).

Repere legislative

Carta UE : Articolul 21 (Nediscriminarea);

Articolul 35 (Ingrijirea sanatatii)
Proiect UE de reglementare a Fondurilor
Europene Structural si de Investitii : de
 exemplu, Articolul 5 (9) (b) Regulamentul
ERDF precizeaza “investitia in infrastructura
de sanatate si sociala contribuie la …
reducerea inegalitatilor in ceea ce priveste
starea de sanatate” si “tranzitia de la
institutional la servicii bazate pe comunitate”
ca o actiune prioritara de investitii
“promovand incluziunea sociala si combaterea
saraciei”; Articolul 3 (1) (c) Regulamentul
ESF identifica “imbunatatirea accesului la
preturi accesibile, durabile si servicii de inalta
calitate, inclusiv asistenta medicala si servicii
sociale de interes general”, ca o prioritate de
investitii; Articolul 8 Regulamentul ESF se
refera la promovarea egalitatii de sanse si
nediscriminare, inclusiv actiuni in vederea
reducerii inegalitatilor in materie de sanatate
in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati si
“facilitarea tranzitiei de la institutional la
ingrijirea comunitara”.
l) CRPD : Articolul 3 (b) (Nediscriminarea),
Articolul 4 (Obligatii generale), Articolul 5
(Egalitate si nediscriminare) si Articolul 25
(Sanatate)
m) ECHR : Articolul 8 (Dreptul la viata privata si
de familie)
n) ESC (Revizuit) : Articolul 11 (Dreptul la
ocrotirea sanatatii)
o) Planul de actiune pentru persoanele cu
dizabilitati al Consiliului Europei : Linia de
actiune Nr. 9 (Ingrijirea sanatatii) si Nr. 10
(Reabilitare)
p) OMS Declaratia Europeana cu privire la starea
de sanatate a copiilor si a tinerilor cu
dizabilitati intelectuale si a familiilor lor
 Obiectiv-cheie: promovarea drepturilor
2.8 persoanelor cu dizabilităţi în acţiunile din afara
Uniunii Europene
Obiective specific:
ACȚIUNE
EXTERNĂ
a) promovarea măsurilor necesare pentru
asigurarea protecţiei şi securităţii persoanelor
cu dizabilităţi în situaţii de risc, urgenţe
umanitare şi dezastre naturale, prin acţiuni de
sprijin informaţional şi cooperare în domeniul
cercetării ştiinţifice;
b) promovarea drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi şi a bunelor practici în domeniul
asistenţei sociale a persoanelor cu dizabilităţi,
în cadrul acțiunilor de cooperare cu statele din
afara Uniunii Europene, al programelor de
extindere a Uniunii Europene, al programelor
de bună vecinătate și dezvoltare zonală.

Repere legislative
 CRPD : Articolul 11 (Situatii de risc si urgente
umanitare) si Articolul 32 (Cooperare
Internationala)
 Consensul European privind Dezvoltarea (2006/C
46/01)
 Consiliul Europei, Pozitia Comuna a UE pentru
Nivel Inalt Al 4-lea Forum privind Eficacitatea
Ajutorului