1. Noţiunea , esenţa şi evoluţia managementului financiar.

Faptul cât de mult trebuie să investească întreprinderea şi în ce active

constituie conţinutul deciziei de investiţie.
Pentru aşi finanţa activele, agentul economic trebuie să decidă asupra căilor
de obţinere a mijloacelor (credite, emiterea hârtiilor de valoare, etc).Problematica
finanţării activelor este soluţionată prin decizia financiară.
Aceste două tipuri de decizii fac parte din sfera responsabilităţii
managementului financiar din întreprindere, iar disciplina care studiază procesul de
luare a deciziilor financiare corecte pentru un agent economic se numeşte
managementul financiar.
Managementul financiar reprezintă ansamblul corelat de activităţi specifice,
orientate către alegerea, formarea dezvoltarea şi utilizarea optimă a resurselor
financiare, în scopul asigurării mijloacelor(financiare) necesare desfăşurării
eficiente a unei activităţi economice.
Obiectivul principal al managementului financiar:
Maximizarea valorii unei organizaţii economice prin prisma raportului profit –
investiţie sau profit – risc.
Esenţa Managementului financiar constă în lichidarea contradicţiilor evolutive
ale firmei dintre:
• obiectivele strategice ale firmei şi posibilităţile ei financiare;
• profitul şi gradul de risc;
• venitul preconizat şi cel curent (dividendul maximal curent poate submina
perspectivele de renovare şi extindere a producţiei, iar dividendul redus poate duce
la scăderea cursului acţiunilor şi solvabilităţii creditare a întreprinderii).
• activele fixe şi curente (majorarea cotei activelor circulante reduce riscul ca
firma să devină insolvabilă însă concomitent reduce posibilităţile de extindere a
capacităţilor ei de producţie).
• capitalul propriu şi de împrumut (creşterea datoriei măreşte cheltuielile
pentru plata dobânzilor şi riscul creditar, însă contând doar pe capitalul propriu,
firma va ceda concurenţilor multe segmente ale pieţii).
În practică, în funcţie de natura activităţii nu sunt rare situaţiile când, alături
de sau în loc de maximizarea profitului managementului financiar să aibă şi alte
obiective, ca:
• dezvoltarea şi diversificarea activităţii,
• reducerea riscului;
• individualizarea propriei imagini;
• preocupări de natură socială.
Conflictele posibile ale managementului financiar:
- maximizarea pe termen lung a profitului poate genera o activitate
neprofitabilă pe termen scurt;
- contradicţia dintre interesele acţionarilor (de a obţine dividende înalte) şi a
managerilor (proprietăţilor o ieşire din situaţie ar fi determinarea,managerilor să
devină acţionari şi a acţiona în spiritul intereselor proprietarilor).
Importanţa managementului financiar:
 - Managementul financiar este singurul care vizează formarea şi gestionarea
resurselor şi fluxurilor financiare;
- De managementului financiar depinde eficacitatea celorlalte funcţiuni ale
firmei;
- Un management financiar adecvat contribuie la oferirea unor produse mai
bune la preţuri mai scăzute, a unor salarii mai mari, a unor venituri mai mari pentru
investitori.
Evoluţia domeniului managementului financiar.
Originile managementului financiar se pot situa imediat după 1920, când de
referinţă în domeniul financiar era lucrarea lui Arthur Stone Dewing „Politica
financiară a corporaţiilor”. Aceasta trata doar activităţile pur financiare ale unei
organizaţii, ignorând – aproape total – activităţile operative şi de investiţii.
Teoria şi practica managementului financiar modern a căpătat contur odată cu
începutul anilor 1940, în special după cel de-al doilea război mondial, perioada în
care condiţiile economice, contextul financiar şi maniera operaţională a
organizaţiilor, s-au schimbat radical. Acest reper temporar coincide cu dezvoltarea
generală a managementului ştiinţific, când salturile calitative în domeniu au fost
considerabile, ca urmare a progresului înregistrat sub aspect tehnic, tehnologic şi
informaţional, progres care a obligat specialiştii la o revizuire a vechilor concepte
şi la o formulare adecvată a noilor curente de gândire şi direcţii de acţiune. În
această perioadă s-au pus bazele dezvoltării metodelor cantitative şi a modelelor
matematice, necesare atât unei conducerii dinamice a organizaţiilor, cât şi luării
deciziilor de investiţii.
Sfârşitul anilor 1950 se poate considera ca fiind începutul ultimei perioade
semnificative în aplicarea legislaţiei financiare moderne şi în elaborarea teoriilor
financiare utilizate şi în prezent. Un impact considerabil l-au avut teoriile
financiare ale lui H. Markowitz – prin intermediul cărora s-a realizat cuantificarea
raportului risc-profit – F. Modigliani şi M. Miler (M. & M.), care au stabilit cadrul
necesar evaluării deciziilor financiare în contextul pieţelor financiare eficiente.
În prezent, atât pe plan mondial, dar mai ales în ţările Europei răsăritene de
după 1989, managementul financiar înregistrează o evoluţie accelerată, în directă
concordanţă şi cu celelalte domenii ale managementului.
Se deosebesc următoarele curente în teoria managementului financiar:
1. Teoria portofoliului.
2. Structura financiară optimă.
3. Evaluarea activelor financiare.
4. Piaţa financiară eficientă.
5. Problema agenţiei (teoria de agenţi).