Tema 1.

Conceptul de Management
Financiar a produselor hoteliere și
turistice.
1) Esenţa, obiectivele şi sarcinile Managementului
Financiar. Funcţiile Managementului Financiar
2) Evoluţia Managementului Financiar
3) Obiectul şi metoda de studiu ale
Managementului Financiar
4) Baza informaţională managementului financiar
 1. Esenţa, obiectivele şi sarcinile Managementului
Financiar. Funcţiile Managementului Financiar.

 Teoria financiară are ca obiectiv explicarea şi înţelegerea

fenomenelor financiare, a transferurilor temporare de
patrimoniu, care sunt, de regulă, riscante, ca urmare a
probabilităţii pierderii de valoare.

 Câmpul de investigare îl constituie pieţele financiare, unde se

realizează aceste transferuri de valoare, ca urmare a deciziilor
financiare ale participanţilor.
Finanţele fac obiectul unei politici a managerilor întreprinderii,
care reprezintă expresia unui compartiment, a unei alegeri,
decizii tactice sau strategice, în atingerea obiectivelor
financiare.

 Teoria financiară cunoaşte o mulţime de definiţii a activităţii

financiare şi a managementului financiar ca ştiinţă. Activitatea
financiară este un punct de tangenţă între sursele de mijloace
ale întreprinderii şi utilizarea lor.
 Activitatea financiară cuprinde procesul de elaborare şi
implementare a deciziilor financiare în cadrul întreprinderii.
 Managementul financiar poate fi privit ca un ansamblu de
măsuri şi activităţi în cadrul unei organizaţii şi care în
conformitate cu obiectivele puse contribuie la gestionarea
fluxurilor financiare.
 Managementul financiar –un set de principii şi metode de
elaborare şi implementare a deciziilor manageriale privind
constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale
întreprinderii şi organizarea fluxurilor ei de numerar.

 Managementul financiar reprezintă totalitatea principiilor,

metodelor, tehnicilor şi sfaturilor ce il pot ajuta pe orice individ
care îşi propune creşterea averii personale prin intermediul
unei firme să-şi atingă acest scop.
 Managementul financiar în cadrul întreprinderii este responsabil
de obţinerea şi utilizarea fondurilor băneşti de o manieră care
să ducă la maximizarea valorii firmei, iar principalul indicator al
succesului întreprinderii este maximizarea continuă a valorii
întreprinderii şi implicit a avuţiei proprietarilor ei.

 Managementul financiar –o activitate orientată spre atingerea

obiectivelor firmei prin utilizarea eficientă a întregului sistem
de interdependenţe financiare, a fondurilor şi rezervelor care
formează mecanismul financiar al activităţii firmei în condiţiile
unei economii de piaţă.
 Rolul managementului financiar este de a fi un intermediar
între întreprindere şi pieţele de capital, unde se află
principalele surse de finanţare, care asigură continuitatea
activităţilor întreprinderii.

 Gestiunea financiară asigură procurarea banilor necesari de

pe pieţele de capital, dirijează procesul de investire a acestor
bani în active curente şi pe termen lung, care apoi generând
fluxuri pozitive de mijloace băneştitrebuie să asigure
rambursarea împrumuturilor, plata dividendelor şi
dobânzilor, şi sursele necesare pentru dezvoltare.
Obiectivele managementului financiar:

 supravieţuirea firmei în condiţiile de concurenţă

 evitarea falimentului şi a unor mari eşecuri financiare
 atingerea unei poziţii de lider pe piaţa produselor sau
serviciilor turistice
 maximizarea valorii de piaţă a firmei
 evaluarea şi asigurarea unor ritmuri acceptabile de creştere a
potenţialului economic al firmei
 creşterea volumului de producţie şi volumului de vînzãri a
produselor turistice
 minimizarea costurilor produselor hoteliere și turistice
 Sarcinile managementului
financiar:

 asigurarea echilibrului financiar;

 efectul economic (randamentul
economic etc. );
 creşterea economică şi flexibilitatea.
Evoluţia activităţii financiare a dus la
divizarea managementului financiar
în două părţi:

 complexul activităţilor monetar – financiare, care

include relaţiile cu băncile, gestiunea cu fluxurile de
numerar, prognozele şi cercetările financiare,
problemele juridice şi fiscale, problemele de asigurare;
 complexul activităţilor de control: evidenţa financiară,
evidenţa managerială, lucrul operativ cu clienţii
(achitarea facturilor, încasarea veniturilor etc.), planul
şi bugetul, auditul intern, sistemul informaţional.
 Funcţiile managementului financiar
sunt de două tipuri:
 funcţiile obiectului de gestiune;
 funcţiile subiectului de gestiune.

La funcţiile obiectului de gestiune se referă:

 organizaţia circulaţiei monetare;
 asigurarea cu resurse financiare;
 organizarea activităţii financiare etc.

Funcţia subiectului de gestiune reprezintă un aspect general de

activitate, care reflectă direcţia influenţării asupra relaţiilor dintre
indivizi în procesul de gestionare şi în activitatea financiară.
 Managementul financiar îşi realizează obiectivul fundamental
prin îndeplinirea anumitor funcţii distincte determinate de
conţinutul managementului financiar.

I. Funcţiile de management financiar în condiţiile în care

Managementul Financiar este privit ca un domeniu de
management:
 Elaborarea strategiei financiare a firmei;
 Crearea structurii organizatorice care să asigure implementarea
deciziilor financiare;
 Constituirea unor sisteme informaţionale eficiente de
management financiar;
 Analiza diferitor aspecte de analiză financiară a firmei;
 Planificarea acţiunilor financiare a firmei;
 Elaborarea şi implementarea unui sistem eficient de stimulare
care să contribuie la realizarea deciziilor financiare.
 II. Funcţiile de management în condiţiile în
care el este privit ca un domeniu special de
management
 Realizarea unui control eficient asupra implementării deciziilor
financiare;
 Gestiunea activelor: gestiunea activelor fixe, activelor curente,
optimizarea structurii activelor întreprinderii;
 Gestiunea capitalului: gestiunea capitalului propriu, de împrumut,
optimizarea structurii capitalului;
 Managementul investiţional:gestiunea investiţiilor reale, financiare;
 Gestiunea fluxurilor de numerar:-II- activitatea operaţională, -II-
activitatea investiţională,-II- activitatea financiară;
 Gestiunea riscurilor financiare şi evitarea insolvabilităţii: Gestiunea
structurii riscurilor financiare, gestiunea activităţii de profilaxie a
riscurilor financiare, gestiunea asigurării riscului financiar,
managementul financiar în situaţii de criză.
 2. Evoluţia Managementului
Financiar
 Din momentul în care managementul financiar devine un obiect
separat de studiu, el a suportat schimbări considerabile.
 Iniţial atenţia primordială se acorda analizei aspectelor juridice
ale unor asemenea fenomene cum sunt: fluxurile, asocierile,
formarea de noi firme precum şi unor diverse tipuri de hârtii de
valoare emise de corporaţie.
 Procesul de industrializare care a cunoscut în acea perioadă
(înc. sec XX) proporţii deosebite a făcut ca problemele esenţiale
cu care s-au confruntat firmele să devină atragere a
capitalurilor. Pieţele de capital erau relativ primitive, ceea ce
făcea dificil transferarea mijloacelor financiare de la persoanele
particulare care dispuneau de economii.
 Evoluţia Managementului Financiar

 Pe parcursul anilor 20 situaţia rămâne neschimbată însă în

perioada depresiunii din anii 30 s-au produs schimbări radicale
în legătură cu numărul foarte mare de cazuri de faliment.
 În aceste condiţii prioritate a fost acordată problemelor de
faliment şi reorganizare, problemelor privind lichiditatea
corporaţiilor şi reglementarea publică a pieţelor hârtiilor de
valoare, finanţele continuă să rămână o ştiinţă descriptivă, însă
accentul esenţial sa deplasat de la dezvoltarea firmei spre
supraveţuirea acesteia.
Evoluţia Managementului Financiar

 Gestiunea finanţelor dintotdeauna a fost o preocupare a

oamenilor. Însă ca domeniu separat de studiu,
managementul financiar ia naştere la începutul secolului
XX axându-se iniţial pe probleme de consttiuire de noi
firme, consolidări şi fuziuni.
 În perioada crizei economice din anii '30 în SUA au
început eşecurile financiare, de aceea managementul
financiar se axa pe cercetarea şi gestionarea problemelor
legate de lichiditate, faliment şi reorganizare.
 Evoluţia Managementului Financiar

 În anii 40-50 analiza finanţelor continuă să fie tratată ca o

disciplină descriptivă a ştiinţei din punct de vedere al unui
observator din exterior şi unui din punct de vedere al
managementului financiar.
 Însă deja în această perioadă începe să fie acordată o atenţie
metodelor de management orientat spre maximizarea profitului
firmei a valorii de piaţă a acţiunilor acesteia. Către sfârşitul anilor
50 se observă şi o mişcare spre analiza financiară mult mai
detaliată. Atenţia treptat se deplasează de la partea dreaptă a
bilanţului (datorii şi capital propriu) spre active. Au început să fie
utilizate, calculate şi elaborate modele de gestiune a stocurilor,
a numerarului, a creanţelor şi a capitalului permanent.
 În anii '50 începe o dezvoltare a managementului financiar
ca știinţă cu teorii și disciplină descriptivă, cu instrumente,
pârghii și tehnici manageriale care permiteau firmelor să-şi
maximizeze profiturile şi să sporească averea acţionarilor.
 La finele sec.XX - începutul sec.XXI managementul financiar
s-a transformat într-o disciplină de teorie şi practică a
gestiunii valorii întreprinderii.
 Evoluţia Managementului Financiar

În anii 1960-1970 din nou apare un interes faţă de partea dreaptă a

bilanţului accentul fiind pus pe:
 Structura optimă a portofoliului de hârtii de valoare; metodele
de elaborare a deciziilor investiţionale sau teoriei portofoliului
investiţional.
 Evoluţia Managementului Financiar

În anii 80 în primul plan au ieşit 4 factori care au influenţat

puternic managementul financiar:
 inflaţia ;
 dereglementarea instituţiilor financiare şi tendinţa de eliminare
a investiţiilor specializate de care corporaţiile care prestează un
spectru larg de servicii financiare;
 dezvoltarea accelerată a telecomunicaţiilor ca modalitate de
transmitere a informaţiei;
 elaborarea şi aplicarea unor noi metode de finanţare a
investiţiilor pe termen lung.
 Evoluţia Managementului Financiar

 O deosebită dezvoltare a cunoscut în ultimele două decenii

managementul financiar.
 Apariţia managementului financiar a fost un proces obiectiv şi
inevitabil din multitudinea de aspecte financiare legate de
activitatea economică în condiţiile economiei de piaţă.
 Misiunea acestei discipline este elaborarea noilor metode,
tehnici şi instrumente de obţinere a informaţiei financiare
necesară pentru luarea deciziilor.
 Evoluţia Managementului Financiar

 Actualmente, cînd Moldova parcurgea perioada de tranziţie,

necesitatea cunoaşterii acestui domeniu nu poate fi neglijjată.
Dacă pîna mai ieri activitatea economică se dezvolta în condiţii
de certitudine şi stabilitate, aceste condiţii au încetat să mai fie
caracteristice economiei de azi.
 Acum rezultatele înregistrate depind în exclusivitate de nivelul
adaptării economiei la noile condiţii. Succese mai mari reuşeşte
să obţină sau acel ce deţine mai multă informaţie privitor la
modul de combinare a resurselor sub aspectul lor financiar,
sursa de informaţie fiind managementul financiar.
3. Obiectul şi metoda de studiu a
managementului financiar.

 Domeniul de studiu al managementului

financiar cuprinde principalele teorii ale
finanţelor moderne, compartimentele
analitice ale contabilităţii (analiza stării
financiare a întreprinderii, analiza şi gestiunea
creanţelor etc.) şi compartimente ale teoriei
gestiunii corporaţiilor.
 Managementul financiar pe termen scurt are ca obiect asigurarea
echilibrului financiar între necesităţile de active curente şi
sursele pentru finanţare (interne sau atrase, proprii sau
împrumutate).
 Managementul financiar pe termen scurt urmăreşte optimizarea
gestiunii creanţelor comerciale, a investiţiilor financiare pe
termen scurt, a numerarului în vederea creşterii gradului lor de
eficacitate şi de lichiditate, în condiţii de minimizare a riscului.
 De asemenea, urmăreşte prolongarea scadenţelor la datoriile
curente şi reducerea costului împrumuturilor prin arbitrajul între
mai multe surse de împrumut: bancar, comercial, de factoring
etc.
 Managementul financiar pe termen lung constituie obiectul
alegerii unei strategii financiare de creştere şi consolidare a
valorii unităţii economice.
 Politica de investiţii, politica de finanţare şi politica de
dividend prezintă unii factori, percepuţi mai ales de mediul
extern, care influenţează valoarea afacerii.
 Pentru studierea managementului
financiar se utilizează aşa metode ca:

1. Metode neformale care se bazează pe descrierea

procedurilor analitice la nivel logic, dar nu cu ajutorul
dependenţei analitice stricte. La acestea se referă: metodele
psihologice, morfologice, de comparare, formarea sistemului
de indicatori, formarea tabelelor analitice.
 Aplicarea acestor metode se caracterizează printr-un
anumit nivel de subiectivism, deoarece un rol important îl
joacă intuiţia, stagiul şi cunoştinţele analitice.
 Pentru studierea managementului
financiar se utilizează aşa metode ca:

2. Metode formale sunt metodele la baza cărora se află

dependenţele analitice formale stricte. Aceste metode pot fi
clasificate în funcţie de mai multe criterii:
a) Metode elementare şi de analiză factorială: diferenţele
aritmetice, de bilanţ, evidenţierea influenţei factorilor, date
procentuale, logaritmice, dobânzi simple şi compuse.

Aceste metode se utilizează pentru determinarea şi prognozarea

bugetului de venituri din vînzări, consumuri şi cheltuieli şi pentru
evidenţierea factorilor de bază ce contribuie la îmbunătăţirea lor.
 Pentru studierea managementului
financiar se utilizează aşa metode ca:
b) Metode economico- statistice tradiţionale: grupare, grafice,
indexare, prelucrarea indicilor dinamici, măsurile medii şi relative.
 Aceste metode se utilizează pe larg în managementul financiar:
se poate menţiona despre evidenţa preţurilor indexate la analiza
şi prognozarea activităţii întreprinderii, formarea rândurilor
dinamice pentru aprecierea venitului activităţii financiare,
gruparea activelor financiare după gradul de risc.
c) Metode matematico-statistice: analiza corelativă, analiza
regresivă, analiza dispersivă, analiza discriminatorie, metoda
principalelor componente, metoda obiectivelor periodice ş.a.
 Anume aceste metode se aplică la calcularea diferitor indicatori
ai pieţei, prognozarea posibilităţilor de insolvabilitate.
 Pentru studierea managementului
financiar se utilizează aşa metode ca:

d) Metode economico-cibernetice şi de prognozare

optimă: analiza sistematică, imitarea, programarea liniară,
programarea neliniară, programarea dinamică.
 Aceste metode au fost utilizate pentru analiza şi alegerea
proiectului investiţional.
 În prezent aceste metode nu sunt prea utilizabile, însă se
dezvoltă utilizarea metodelor de imitare automată
pentru alegerea diferitor variante de acţiune în limita
optimizării politicii investiţionale.
e) metodele econometrice: metode matriciale se aplică în
cazul existenţei unor relaţii funcţionale de produs sau
raport între fenomenul analizat şi factorii de influenţă;
f) metodele cercetării operaţiilor şi teoriilor deciderii: metoda
teoriei grafurilor, metoda arborelui. Cercetările operaţionale
reprezintă un ansamblu de metode care sunt utilizate în
adoptarea deciziilor în cazul în care intervin numeroşi
factori care trebuie avuţi în vedere (cercetarea unor sisteme
organizate, în care de obicei intervine un complex de
factori, aplicarea unor metode ştiinţifice pentru a scoate în
evidenţă legăturile de interdependenţă, raţionalizarea
deciziilor pe baza informaţiilor şi a unor metode ştiinţifice
de analiză post-operatorie şi analiză previzională.
g) teoria jocului, teoria deservirii în masă, planificarea şi
gestiunea în reţea.
 4. Baza informaţională
managementului financiar

 Eficienţa managementului financiar, în mare măsură, depinde

de asigurarea cu informaţiile necesare pentru fundamentarea
deciziilor financiare. Sistemul informational financiar
reprezintă ansamblul datelor, informaţiilor, fluxurilor și
circuitelor informaţionale, menite să contribuie la formularea
și realizarea obiectivelor managementului financiar.
 O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui
diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii și
stabilirea unor previziuni financiare se bazează, în primul rând,
pe date și informaţii provenite din situaţiile financiare ale
întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea
trebuie sa înceapţ prin acumularea mai multor informaţii.
 Componentele sistemului informaţional financiar sunt
următoarele: a) Informatii generale pe plan economic,
fiscal și monetar; b) Informatii asupra
sectorului/ramurii/domeniului de activitate de care
apartine întreprinderea; c) Informatii de ordin juridic
și economic asupra activităţii întreprinderii.
Toţi indicatorii sistemului de informaţii pot fi divizaţi în
următoarele grupe:
 indicatori macroeconomici;
 indicatori privind situaţia în ramură/domeniu de activitate;
 indicatori care reflectă conjunctura pieţei de capital;
 indicatori din cadrul entităţii economice.
 Indicatorii macroeconomici care constituie o sursă importantă
de informaţii pentru luarea deciziilor financiare sunt: date
privind veniturile și cheltuielile în bugetul de stat, bugetelor
locale; volumul total al emisiunii monetare, veniturile și
economiile populaţiei, rata inflaţiei, politica fiscală ș.a.
Informatiile de acest gen privesc situaţia generală a economiei
la un moment dat, stiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt
influentate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă:
expansiunea (recesiunea) economică pot determina creșterea
(reducerea) activităţii, a profitului și a cursului acţiunilor la
bursă.
 Surse informaţionale din domeniul ramural servesc datele
statistice ale Biroului Naţional de Statistică, precum și diverse
publicaţii în presă. Indicatorii ramurali care prezintă o mare
importanţă se referă la: natura produselor, procesele
tehnologice utilizate, structura de producţie, volumul
producţiei fabricate și serviciilor prestate, indicii de preţ la
produsele/serviciile ramurii, mărimea capitalului propriu și a
celui împrumutat, gradul de concurenţă în ramură (nr. de
entităţi economice) ș.a. Informaţiile sectoriale specifice
activităţii întreprinderii au incidenţă asupra rentabilităţii,
rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.
 Indicatorii pieţei de capital sunt reprezentaţi de cotaţiile și
volumul tranzacţiilor cu valori mobiliare cotate la bursă,
valorile diferiţilor indici ai activităţii de afaceri, cursul valutar
al monedei naţionale faţă de principalele valute de referinţă,
rata dobânzii a băncilor comerciale la credite ș.a.
 Informatiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt
obligatorii si publice, altele sunt date numai cu ocazia
analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la
cerere. Acestea sunt furnizate, de regulă, de către
contabilitate sub formă de situaţii financiare și rapoarte
speciale, politica de contabilitate, bugetele, planurile etc.