Fosforul este un element chimic cu simbolul P, numărul atomic 15 și masa atomică = 30,974 u.

Fosforul a fost descoperit în anul 1669 de către alchimistul german Hennig Brand din Hamburg.
Acesta a supus niște reziduuri de urină la un proces de calcinare în retortă, în absența aerului.
Fosfații din urină au suferit un proces de reducere sub influența carbonului format prin
pirogenarea resturilor organice conținute. Hennig a descoperit proprietatea fosforului de a
lumina în întuneric cu lumină albastră, numindu-l ”foc rece”. Denumirea de ”fosfor” provine de
la termenul de origine greacă ”phosphorus”, ce înseamnă ”purtător de lumină”.

Fosforul nu poate exista liber în natură deoarece are o mare afinitate pentru oxigen. Acesta se
găsește numai sub formă de compuși, mai ales fosfați.

Se cunosc două forme alotropice extreme ale fosforului: fosforul alb si fosforul negru și, între
acestea, formele alotropice intermediare: fosforul violet, fosforul roșu și fosforul roșu deschis.
Toate formele acestuia sunt solide. Forma cea mai săracă în energie și deci cea mai stabilă este
fosforul negru.

Cele mai importante sau des întâlnite forme ale fosforului sunt fosforul alb și fosforul roșu.

Fosforul alb
Fosforul alb în stare solidă și lichidă are molecula formată din patru atomi de fosfor care ocupă
vârfurile unui tetraedru regulat.

Fosforul alb se prezintă ca o masă cristalină, transparentă, de consistența cerii cu densitatea de

1.8 g/cm3 si punctul de topire de 44ºC și punctul de fierbere de 287ºC.

Fosforul alb formează vapori cu miros de usturoi, este un bun izolator, iar din cauza solubilității
în grăsimi, este toxic, producând arsuri.
Acesta are reactivitate chimica mare și se aprinde în aer la 30°C. Din cauza ușurinței cu care se
aprinde, fosforul alb se păstrează în apă.

Molecula P4 din fosforul alb

Fosforul roșu
Fosforul roșu are o structură polimerică;

Fosforul roșu este solid, o masă roșie amorfă;

Fosforul roșu poate fi format prin încălzirea fosforului alb până la 250-300°C, fie prin expunerea
îndelungată la soare;

Proaspăt preparat, fosforul roșu deschis este extrem de reactiv și se aprinde la aproximativ
300°C. După o încălzire prelungită sau o depozitare pe termen lung culoarea roșie se închide și
rezultă un produs mult mai stabil, care nu se aprinde spontan în aer.

Fosforul roșu este similar fosforului alb, dar este polimeric – una din legăturile P-P a fost ruptă
și s-a atașat de următoarea moleculă P4.

Fosforul negru
Fosforul negru se obţine din fosforul alb prin încălzire, la 200ºC, sub presiunea de 12 000 atm.
Nu este toxic.

Prin metoda razelor X s-a stabilit că şi în razele fosforului negru, fiecare atom de fosfor este
legat prin trei covalenţe de alţi trei atomi, însă în aşa mod încât rezultă straturi duble infinite
compuse din câte două planuri paralele de atomi, care pot fi considerate ca nişte
macromolecule uriaşe întinzându-se pe tot cristalul.

În aspect, propietăți și structură fosforul negru seamănă cu grafitul amândouă fiind negre, sub
formă de fulgi și conucătoare de electricitate.

Structura fosforului negru

Fosforul nu apare ca un element liber în natură, dar se găsește în multe minerale diferite.
Principalul mineral conţinând fosfor, format la solidificarea scoarţei pământului, este apatita,
care poate fi considerată ca o soluţie solidă de fosfat de calciu, dar este în realitate un compus
cristalizat, format din ioni de Ca2+, PO43- şi F-, corespunzând formulei brute: Ca5[(PO4)3F].

Prin acţiunea lentă a agenţilor atmosferici (CO2 şi H2O) apatita se transformă în fosforite.
Acestea sunt mult mai răspândite, în concentraţii mici, în solul cultivabil al pădurilor şi au o
mare importanţă pentru viaţa plantelor.

Apatita
Fosforul reprezinta un element mineral important, care este asimilat prin alimentație sub forma
de fosfat. Împreuna cu calciul, acesta asigura rezistența oaselor și a dinților, jucând un rol
important și în producerea de energie, în formarea pereților celulari și ca substanță-tampon în
sânge. Fosforului îi revin numeroase sarcini în corpul uman, importanța lui fiind recunoscută
înca de la începutul secolului XX.

Fosforul este și un nutrient esențial al plantelor aceastea prelunându-l din sol prin rădăcină ca
H2PO4-, derivat din acidul fosforic, H3PO4. Fabricarea de îngrășăminte, care sunt folosite
pentru a rectifica deficiențele de fosfor în sol, depinde de disponibilitatea livrărilor de acid
fosforic.
Acidul Fosforic.
Acizii sunt substanțe formate din unul sau mai mulți atomi de hidrogen și un radical acid.

Formula moleculară a acizilor: HnA (A=radical acid) Ex. HCl (acid clorhidric), H2SO4 (acid
fosforic), HNO3 (acid azotic)

Acizii sunt substanțe compuse în a căror compoziție intra pe langă atomi ai unor nemetale și
unul sau mai mulți atomi de hidrogen.

Un acid este în general considerat a fi orice substanță care dă un ion de hidrogen în soluție.

Denumirea acizilor:

- hidracid: acid numele nemetalului hidric – acid clorhidric (HCl)

- oxiacid: acid numele nemetalului ic - – acid sulfuric (H2SO4)

acid numele nemetalului os - – acid sulfuros (H2SO3)

Clasificarea acizilor:

a)După compoziție:

-HIDRACIZI – contin numai atomi de hidrogen si nemetale in structura: HCl, HFl, H2 S

-OXIACIZI – contin in molecula atomi de hidrogen, nemetale si atomi de oxigen: H2SO4, H2CO3

b)După numărul atomilor de hidrogen care pot fi inlocuiți cu nemetale:

-Monobazici – HCl, HBr, HI

-Dibazici – H2SO4, H2CO3, H2S

-Tribazici – H3PO4

c)După proveniență:

-Acizi anorganici – sun substante minerale, anorganice: HF, HNO3 etc

-Acizi organici – provin din substante organice: CH3COOH, acid lactic,acid acetilsalicilic

d)După tărie

– Acizi tari – H2SO4, HCl, HNO3

- Acizi slabi – H2CO3, H2S, H2SO3

Acidul fosforic este cel mai frecvent întâlnit acid al fosforului, este un acid mineral având
formula chimică H3PO4.

Forma anhidră a acidului este higroscopică, fiind un acid tare cu trei hidroxili liberi, în contact cu
acizi mai slabi produce deprotonizarea acestora . Prin condensarea acidului se poate forma
acidul bifosforic, meta- sau polifosforic.

Acidul orto-fosforic este un oxiacid anorganic, care, atunci când este în stare pură, la
temperatura camerei, se prezintă sub formă de cristale rombice, incolore, higroscopice.

Acidul fosforic este un acid tribazic (disociază în trei trepte). Formează săruri

Prin topire se obține un lichid vâscos, limpede, incolor. Acidul proaspăt topit are o
conductibilitate electrică mare și este coroziv.

Este un acid tare, aceptator de protoni, puțin volatil, iar pH-ul unei soluții apoase de 1% este 3,4
și 4,5.

Caracterizare

Aspect: incolor și insipid

Stare de agregare: solid, lichid
Masa moleculară: 98,00 g/mol
Densitate: 1,834 g/cm3 (18 ºC)
Punct de topire: 42,35 ºC
Punct de fierbere: 213 ºC
Alte propietăți: solubilitate bună în apă și alcool.

Pe piață astăzi acidul fosforic de înaltă puritate este produs, în principal, prin așa numitul proces
de cuptor. Prin arderea fosforului elementar pentru producerea pentaoxidul de fosfor, P4O10,
numit si anhidrila fosforica. Acesta este un praf alb care seamana bine cu zapada. El este foarte
avid de apa, fiind capabil sa o scoata nu numai din gaze, dar chiar și din molecula unor
substante. Datorita aviditatii pe care o manifestă pentru apa pentaoxidul de fosfor este folosit
ca agent de uscare în special pentru gaze. Gazele umede sunt trecute prin turnuri umplute cu
anhidrila fosforică, pe care le parasesc în stare perfect uscate, anhidrila fosforică, reactionand
cu apa se transformă în acid fosforic (reacția de hidroliză).

Obtinere

Fosforul poate fi găsit în aproape 190 de minerale diferite, dar, doar apatitele
(fluorapatit, clorapatit, hidroxilapatit) au un rol important ca sursă de obținere a fosforului.
Apatitul este întâlnit în roci vulcanice (pegmatite), în roci metamorfice sau în roci sedimentare
(calcare), luând naștere din materii organice.

Fosfatii naturali se clasifica in 3 categorii : fosforiți adica fosfați impuri de origine minerală, de
compozitțe apropiată de a apatitei, guoanoul, care provine din putrefacțiile dejecțiilor și a
cadavrelor păsărilor marine care conțin fosfat de calciu , de magneziu și acid oxalic și caprolitele
de origine animală provenite din excrementele unor reptile.

Acidul fosforic de înaltă puritate este unul dintre compușii fundamentali larg utilizat în industria
chimică, alimentară și electronică. Acesta este foarte solicitat în zilele noastre datorită
multiplelor aplicații din medicină, alimentație, tratarea apei, industria electronică iar pentru
aceste industrii impuritățile trebuie să fie limitate. În fapt nici chair obținerea acidului fosforic
prin procesul de cuptor nu poate atinge întotdeauna cerințele de puritate solicitate de
industriile menționate mai sus. În scopul eliminării impurităților din acidul fosforic se folosesc
mai multe metode pentru purificare: extracția cu solvent, schimbul de ioni, electrosmoza și
cristalizarea.

Acidul fosforic de calitate inferioară se obține prin acidularea rocii fosfate cu acid sulfuric sau
acid azotic, astfel încât multe impurități pot fi incluse. În acest caz apar produse secunadare
cum ar fi gipsul.

Dintre acizii minerali, produşi ai industriei chimice, acidul sulfuric ocupă primul loc din
punct de vedere al producţiei şi al consumului. Aceast fapt este datorat reactivităţii mari a
acidului sulfuric, combinată cu costul scăzut al fabricaţiei şi numeroasele utilizari ale acestui
compus.De departe cea mai mare utilizare a acidului fosforic este fabricarea de fosfați pentru a
fi utilizați ca îngrășăminte.

Producția anuală de acid fosforic variază de la țară la țară.

La nivel mondial se produc anual 38 milioane tone de acid fosforic.

Procentul de utilizare/industrie a acidului acidului fosforic din producția totală a acestuia la
nivel mondial.

După cum se remarcă și din figura de mai sus 80% din producția modială de acid fosforic se
folosește pentru producerea îngrășmintelor chimice. Beneficiile folosirii îngrășămintelor
chimice includ încetinirea apariției bolilor, susține capacitatea de adaptare celulară, reducere
pierderea de apă, asistă în fotosinteză prin activarea a mai mult de 50 de enzime, etc.

Una din cele mai comune utilizări ale acodilui fosforic este îndepărtarea ruginii de pe
suprafețele metalice.

Acidul fosforic este folosit în procent de 4% în industria alimentară ca reglator de pH pentru

diverse alimente sau băuturi, neutralizator pentru uleiuri vegetale și conservant.

Acidul fosforic este un ingredient conținut de medicamentele antiemetice ce se pot obține fără
rețetă medicală.

În stomatologie este folosit împreună cu pudra de zinc ca ciment dentar temporar. Tot în
medicina dentară este folosit în soluțiile de albire / curățare a dinților.

Este folosit ca reglator de pH și în industria cosmetică precum și la fabricarea detergenților.

In 1835 s-a inventat primul chibrit cu fosfor, o aschie simpla de lemn cu o bucatica de fosfor alb
in varf. In 1851, germanul Schrotter a obtinut un patent de fabricare al fosforului rosu, pe care
l-a descoperit inca din 1845. Fosforul rosu nu este toxic si nu se aprinde in aer, astfel fosforul
alb a fost inlocuit cu cel rosu.

Aditivul alimentar E 338

Aditivul alimentar E338 – acidul fosforic este un acidifiant folosit pentru multe bauturi
racoritoare carbogazoase, pentru brânzeturi și unele produse din carne.
Acidul fosforic se găsește în mod natural în multe fructe și legume și, în afară de rolul său de
acidifiant, se mai folosește ca și regulator de aciditate, agent chelator (formează compuși
împreună cu unii ioni metalici și astfel îi “consumă”, adică îi face indisponibili pentru organism),
antioxidant și pentru a crește permeabilitatea sărurilor în cărnuri.

Acidul fosforic industrial (de multe ori în concentrație de 85%, mult mai mare decât cel
alimentar) este un puternic agent anti-rugină, de aceea se spune că și Coca Cola se poate folosi
pentru dizolvarea ruginii.

Doza zilnică recomandată: maxim 70 mg / kg corp.

Comisia Europeană a solicitat EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) să

reanalizeze aditivii alimentari ce conțin fosfor. Această solicitare a fost generată de un articol
științific publicat în 2012 în care acest tip de aditivi erau asociați cu un risc crescut de afecțiuni
cardiovasculare. Reevaluarea trebuie efectuată până la 31 decembrie 2018. Poate atunci vom
putea spune cu certitudine dacă acest aditiv este dăunător sau nu, și cât de dăunător este.

Bibliografie
http://www.chemicool.com/elements/phosphorus.html
http://www.newworldencyclopedia.org
http://www.essentialchemicalindustry.org/chemicals/phosphoric-acid.html
http://aguiaresources.com.au/knowledgebase/
http://www.cheminit-online.co.za/?page_id=6
https://www.boundless.com/chemistry/textbooks/boundless-chemistry-textbook/nonmetallic-elements-
21/nitrogen-and-phosphorus-151/properties-of-phosphorus-585-7219/
http://www.meritnation.com/ask-answer/question/red-phophorus-is-less-reactive-than-white-phophorus-
explain/chemistry/1681053
www.sswm.info
http://www.aditivi.org/tag/e338/
nih.gov
efsa.europa.eu
Production of phosphoric acid booklet no.4-8/2000 by European Fertilizer Manufacturers’ Association