Sunteți pe pagina 1din 4

23.11.

2023, 22:35 about:blank

Spălarea Banilor Obligații pentru contabili. Exemple practice

13. DECLARAŢIA PRIVIND BENEFICIARUL REAL

13.1. Ce se înţelege prin beneficiar real

Reprezintă orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în
numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacţie, o operaţiune sau o
activitate.

În cazul societăţilor supuse înregistrării în registrul comerţului şi entităţilor corporative străine, noţiunea de

on
beneficiar real include cel puţin:

1. persoana fizică sau persoanele fizice care deţin sau controlează în ultimă instanţă societatea supusă
înregistrării în registrul comerţului prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate
at
asupra unui procent suficient din numărul de acţiuni ori din drepturile de vot ori prin participaţia în
capitalurile proprii ale societăţii respective, inclusiv prin deţinerea de acţiuni la purtător, sau prin
tr
exercitarea controlului prin alte mijloace, alta decât o societate cotată pe o piaţă reglementată care
face obiectul cerinţelor de divulgare a informaţiilor în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cu
S

standarde internaţionale echivalente care asigură transparenţa corespunzătoare a informaţiilor privind


exercitarea dreptului de proprietate. Deţinerea a 25% plus unu acţiuni sau participare în capital al unei
p∧

societăţi într-un procent de peste 25% de către o persoană fizică este un indiciu al exercitării directe a
dreptului de proprietate. Deţinerea a 25% plus unu acţiuni sau participarea în capital al unei societăţi
într-un procent de peste 25% de către o entitate corporativă străină, care se află sub controlul unei
ro

persoane fizice, sau de către mai multe entităţi corporative străine, care se află sub controlul aceleiaşi
persoane fizice, este un indiciu al exercitării indirecte a dreptului de proprietate;
nt

2. în cazul în care, după depunerea tuturor diligenţelor şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, nu
se identifică nicio persoană în conformitate cu pct. 1 sau în cazul în care există orice îndoială că
Re

persoana identificată este beneficiarul real, persoana fizică care ocupă o funcţie de conducere de rang
superior, şi anume: administratorul/administratorii, membrii consiliului de administraţie/supraveghere,
directori cu competenţe delegate de la administratorul/consiliul de administraţie, membrii
directoratului. Entităţile raportoare ţin evidenţa măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali
în conformitate cu pct. 1 şi cu prezentul punct, precum şi a dificultăţilor întâmpinate în procesul de
verificare a identităţii beneficiarului real; În cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, beneficiarul real
este :

1. asociaţii sau fondatorii;

2. membrii în consiliul director;

3. persoanele cu funcţii executive împuternicite de consiliul director să exercite atribuţii ale acestuia;

4. în cazul asociaţiilor, categoria de persoane fizice ori, după caz, persoanele fizice în al căror interes
principal acestea au fost constituite, respectiv, în cazul fundaţiilor, categoria de persoane fizice în al căror
interes principal acestea au fost constituite;

5. oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă, prin orice mijloace, asupra persoanei
juridice fără scop lucrativ;

13.2. Cine depune declaraţia privind beneficiarul real

about:blank 1/4
23.11.2023, 22:35 about:blank
Persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi ori de
câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea
înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

Suplimentar faţă de obligaţia prevăzută mai sus, persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în
registrul comerţului, care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au
sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de
spălare a banilor şi/sau de finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea
organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului, depun
anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul
beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale.

Persoanele juridice înmatriculate în registrul comerţului anterior datei de intrare în vigoare a Legii 129/2019,
cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau
majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, pe care o actualizează
ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.
Această obligaţie se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puţin o
declaraţie privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezenţei legi.
În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se
depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

on
Declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de
identificare ale beneficiarilor reali, respectiv numele, prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric
at
personal, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, precum şi modalităţile în
care se exercită controlul asupra persoanei juridice.
tr
Declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă
electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerţului prin mijloace electronice, cu semnătură
S

electronică, sau prin servicii de poştă şi curier sau prin ghişeul oficiului registrului comerţului, personal sau
prin reprezentant conform prevederilor legale.
p∧

Declaraţia privind beneficiarul real poate fi dată şi în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului
sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată
ro

de avocat.

Obligaţia depunerii declaraţiei privind beneficiarul real este îndeplinită şi prin includerea, la înmatriculare, în
nt

actul constitutiv, a datelor de identificare ale beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită
controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificare ale beneficiarilor reali nu
instituie obligaţia întocmirii unui act modificator la actul constitutiv.
Re

13.3. Sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor care decurg din declaraţia privind beneficiarul real

Nerespectarea de către reprezentantul legal al persoanelor juridice a obligaţiei de depunere a declaraţiei


privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă
de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind


consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea nr.
31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul persoanei


juridice nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului
Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa
dizolvarea societăţii. Cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor privind neîndeplinirea obligaţiilor de depunere a


declaraţiei se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice -
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale. Constatarea contravenţiei de mai
sus se poate face şi de către Oficiu, prin agenţi constatatori proprii.

about:blank 2/4
23.11.2023, 22:35 about:blank
13.4. Model Declaratie privind beneficiarii reali

I. II. III.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Formular nr. 6 A

Număr intrare
DECLARAȚIE PRIVIND BENEFICIARII
(Dată intrare)
REALI
OFICIUL NAȚIONAL AL
REGISTRULUI COMERȚULUI

☐ inmatriculare

on
at☐ modificare

☐ eroare materiala
S tr
p∧

IV. Subsemnat (ul/a)


ro

...................................................................................................

posesor al actului de identitate ............ seria ...........nr........................................... CNP ......................................


nt

în calitate de reprezentant legal al ..................................


Re

având număr de ordine în registrul comerțului….........…./…..........…../….............................. ,

CUI: ........

declar pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile art. 56 din Legea 129/2019, cu modificările
și completările ulterioare, cunoscând dispozițiile prevăzute de art. 326 Cod penal, că
beneficiarul/ beneficiarii real/i al/ai persoanei juridice, precum şi modalitatea de exercitare a controlului
sunt:

Nume și prenume:
...........................................................

Dată naștere…………………………locul nașterii*(județ/sector/țară) (localitate)..................................


.........................................

CNP..........................……………………act identitateseria ……............................................ nr. ........................ cetățenie…............................

domiciliu / ☐ reședința: țara................................................... localitatea .......................... str.………..................................... nr.


............bloc....... etaj........ ap....... județ/sector.............................

Nume și prenume:

...........................................................

about:blank 3/4
23.11.2023, 22:35 about:blank
Dată naștere…………………………locul nașterii* (județ/sector/țară).........................

(localitate)..................................

CNP..........................……………………act identitate seria ……......... nr..... ............... cetățenie…...............................

☐ domiciliu / ☐ reședința: țara………………………………….. localitatea ......................... str.……….....................................


nr. ............ bloc ....... sc..... etaj........ ap..... județ/sector.............................

Modalitatea în care se exercită controlul asupra societății/persoanei juridice:


potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a), pct.1 din Legea nr.129/2019;
potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a), pct. 2 din Legea nr.129/2019;
potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d), pct.1 din Legea nr.129/2019;
potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d), pct.2 din Legea nr.129/2019;
potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d), pct.3 din Legea nr.129/2019;
potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d), pct.4 din Legea nr.129/2019;

Descriere:

............................................................................................................................

on
Cetățenii străini vor completa localitatea şi țara în care s-au născut

V. at
Prezenta declarație și copia actului de identitate se depun la registrul comerțului de către:

X reprezentantul legal al persoanei juridice


tr

X împuternicit:
S

Nume și prenume
p∧

........................................... ...........................................

posesor al actului de identitate ............................................................. nr. .................…..... seria .......


ro

CNP.....................................................................

conform................... nr. ............... din.................................................


nt

VI. Persoana desemnată pentru comunicări:


Re

1. Nume și prenume:

2. e-mail ........ telefon ...................................................

VII. Prelucrarea datelor cu caracter personal(1)

Am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în scopul înregistrării
prezentei declarații.

Am primit în format tipărit "Informarea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal".

…....................................................... (Nume și prenume)

(Data)

Datele cu caracter personal cuprinse în prezenta declarație și în actele depuse sunt supuse prelucrării, în
condițiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 679/2016 și de Legea nr. 26/1990

Data.. Semantura...........

about:blank 4/4

S-ar putea să vă placă și