ţi unul

Doi oameni,
cu altul,
cunoscu
călătoreau odată, vara,
pecelălalt
şi un drum. Unul avea în traista sa trei pâini,
ă pâini. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la
dou
umbrapletoase,
ăchiţi unei r lângă o fântână cu ciutură,
scoate
şi se pun
fiecare
să mănânce
pâinile ce avea
ă, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.
împreun
 ă pâinilecând
Tocmai din traiste,
scoaseriaca un al
treilea
ţ, necunoscut,
drume îi ajunge din urmă şi se opreşte
ă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i dea şi
lâng
lui ceva
ăci e taredeflămând
mâncare,
şi n-are
c nimica
merinde la dânsul, nici de unde cump
ăra.

ăta Poftim,
— împreunăomcubun,
noi,de-i
ziseră
ospcei
doicălătorului
ţi drume străin; căci, mila Domnului! unde
ănâncă doi, mai poate mânca şi al treilea.
m
 ăClătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând
ă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu
mult
ţii la pâine goală şi a bea apă rece din fântână, căci altă
to
ătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi
ud
ănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâini, de
m
ă n-au mai fost.
parc
 ăDup
ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate
ăcinci
şi-i lei
dă, din
din pung
întâmplare, celui ce avusese
trei pâini, zicând:

— Primi
ţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţumită
ă mi-aţi
de la mine,
dat pentru
demâncare
c la nevoie; veţi
cinsti
ţi facemai
cu încolo câte un pahar de vin, sau ve
banii
ţi pofti.
ce Nu
ve sunt vrednic să vă mulţumesc de
binele
ţi făcut,cecăci
mi-anu vedeam lumea înaintea
ochilorce
ămând deeram.
fl
 ă primească,
Cei doi nu prea
dar,voiau
dupăsmultă
ăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o
st
vreme, cstrăin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi
ălătorul
şi-a căutat de drum. Ceilalţi mai rămân oleacă sub
apoi
răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în
ă, cel ce avuse trei pâini dă doi lei celui cu două pâini,
vorb
zicând:

— frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai

Ţine,
ăavut
pâinidou întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc
treitotlei,
şi ca fiindc-am
ale tale deavut trei pâini întregi,
ămari,
cumdup ştii.
— şa?!
Cumzise
a celălalt cu dispreţ; pentru ce numai
şi nulei,
doi doi şi jumătate, partea
ă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne
dreapt
deaatunci
şi nimic, cum rămânea?

ă rămână?
— Cum s zise cel cu trei pâini; atunci aş fi
ăavut
pentru
eu poman
partea ce mi se cuvine de la trei
pâini,
ă, şi pace
iar bună!
tu, de Acum,
la dou însă, noi
ambanii
şi mâncat
pentru
degeaba,
pâine îi avem în
ă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după
pung
ărul pâinilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală
num
ădecât
se maiaceasta
poatenu
nici
cred
la Dumnezeu
c
sfântul...
— ăBapâini.
nu, prietene,
Eu nu măzise cel cu dou
ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să
ne judec
ăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămână.
şi laHaide
— judecată, zise celălalt, dacă nu te
ţumeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească
mul
dreptate,
şi nu m-am detârât prin judecăţi de când sunt.
 Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărârea să se judece. Şi
cum ajung
ătorie, se înfăţişază
într-un loc unde era judec
înaintea judec
ătorului şi începe a spune împrejurarea din
ăt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au
cap
călătorit împreună, de au stat la masă împreună, câte pâini a
avutcel
ţul fiecare,
străin cum
la masa
a mâncat
lor, drume
ă cu dânşii, cum le-a dat cinci lei drept mulţumită
deopotriv
şi cum cel cu trei pâini a găsit cu cale să-i împartă.
 Judec după ce-i ascultă pe amândoi cu luare
ătorul,
ăaminte,
pâini: zise celui cu dou

—nu eşti mulţumit cu împărţeala ce s-a făcut,

Şi
omule?
— Nu,
ător, zise
domnule
nemulţumitul;
judec noi n-
ăam luăm
avutplată
de gând
de las drumeţul străin pentru
mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-a
şa,
ăapoi
împărţim
trebuiedrept
s în două ceea ce ne-a dăruit
oaspetele
şa cred eunostru.
că ar fi A
cu cale, când e vorba
de dreptate.
ă—e Dac
vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă
bineundeleu
şte înapoie
istuilalt, care spui c-a avut trei
pâini.
 ă cuprinde
— De asta chiar
mirarea,
m domnule judecător,
zise nemul
ţumitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţii
să capăt dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă
ăacufunzi.
fie tot aşa
De-a
şi judecata
fi s dinaintea lui Dumnezeu,
apoi vai de lume!
— ţiAse pare dumitale, zise judecătorul liniştit, dar ia să
şa
ăvezi
nu-ic aşa. Ai avut dumneata două pâini?

— Da,două
ător, domnule
am avut.
judec

— Tovar
ăşul dumitale avut-a trei pâini?

— Da,trei
ător, domnule
a avut. judec

— Udceva avut-aţi vreunul?

ătură
ător,
— Nimic,
numaidomnule
pâine goală
judecşi apă
rece
ă, fiedin
de sufletul
fântân cui a făcut-o acolo, în
calea trec
ătorilor.

ă singur
— Dinioarea,
mi-ai parc
spus, zise judecătorul,
că aţi mâncat toţi tot ca unul de mult; aşa este?

— este,
şa A domnule judecător.
 ă statornicim
— Acum, ia s rânduiala următoare, ca să se
ă şti hotărât care câtă pâine a mâncat. Să zicem că s-a
poat
tăiat fiecare pâine în câte trei bucăţi deopotrivă de mari: câte
ăţi ai fi avut dumneata, care spui că avuşi două pâini?
buc
Şase bucăţi aş fi avut, domnule judecător.
—
— Dar
ăşul dumitale,
tovar care spui că avu trei pâini?
ă—bucăţi
Nou ar fi avut, domnule judecător.
— Acum,
şase bucăţicâte
şi nouă
fac labucăţi?
un loc
— Cincisprezece
ăţi, domnule judecător.
buc
—oameni
ţi Câ aţi mâncat aceste cincisprezece bucăţi de
pâine?
— Trei oameni, domnule judec
ător.
— Bun!
ăţi vin deCâte
fiecare
câteom?
buc
— Câte
ăţi, domnule
cinci judecător.
buc
— minte
ţii Acum,câte bucăţi ai fi avut dumneata?
Şase bucăţi, domnul judecător.
—
— Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneata?
— Cinci
ăţi, domnule
buc judecător.
Şi câte ţi-au mai rămas de întrecut?
—
—domnule
ă, Numai o judecător.
bucat
ă stăm
— Acum aici,
s în ceea ce te priveşte pe
şi să luăm pe istalalt la rând. Ţii minte câte
dumneata
ăţi de pâine ar fi avut tovarăşul d-tale?
buc
ă—bucăţi,
Nou domnule judecător.
Şi câte a mâncat el de toate?
—
— Cinci
ăţi, ca şi mine,
buc domnule judecător.
— Dar de întrecut, câte i-au mai r
ămas?
— Patru
ăţi, domnulebuc judecător.
—avem
şi Bun! săIa,ne
acu
înţelegem cât se poate de
bine! Vas
ăzică, dumneata ai avut numai o bucată de
întrecut,
ăşul dumitale,
iar tovar
patru bucăţi. Acum o
ă de pâine rămasă de la dumneata şi cu patru
bucat
ăţi de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi?
buc
— Taman cinci, domnule judec
ător.
— Este
ărat că aceste
adev bucăţi de pâine le-a mâncat
oaspetele
ă, care spuidumneavoastr
că v-a dat cinci lei
drept mul
ţumită?
ăratAdev
— este, domnule judecător.
— A dumitale ţi se cuvine numai un leu, fiindcă
şadar,
ănumai
de pâine
o bucat
ai avut de întrecut, şi aceasta,
şi cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece aţi primit
ca
bani
ă. Iarde
tovarăşului
la oaspetele dumneavoastr
ădumitale
patru bucăţi
i se cuvin
de patru lei, fiindc
pâine a avut de întrecut. ăAcumfă bine
darde
şte un leu tovarăşului dumitale. Şi dacă te crezi
înapoie
ăţit, du-te şi la Dumnezeu, şi las' dacă ţi-a face
nedrept
şi el judecată mai dreaptă decât asta!
ă pâini,
Cel cu dou
văzând că nu mai are încotro şovăi,
şte un leu tovarăşului său, cam cu părere de rău,
înapoie
şi pleacă ruşinat.
Celjudecată,
şa cu trei pâini,
mulţumeşte
uimit de a
ătorului şi apoi iese, zicând cu mirare:
judec
ători,
— Dac-ar
ce fi pretutindene tot asemenea judec
nu cei
ţă, iubesc
ce n-au
a le cânta
dreptate
cucul din fa
n-ar în
ăzui maiveci
n şi-n pururea la judecată.
Morala :
Corciogarii,
ţi şi apărători,porecli
nemaiavând chip de trai numai din
minciuni,
ă, sau sau s-ar apuca de munc
ăarviaţa
trebui,
lor,însătoat
tragă pe
dracul de coad
ă...

ă arsocietatea
Iar rămânea bun
ă.
nebântuit
esenele : Radu Carmen-Luminiţa, mama
ădălina, elevă, 9 aniRadu Alexandra- M
Tehnoredactare:
ţa, Învăţătoare, Grigore Gheorghi
Iliescu Cristian, elev, 14 ani
ă Tranc
Delia, elevă, 14 ani
Vârban Irina, elev, 14 ani
Ricman Radu, elev, 14 ani