Curs 12.

COORDONATE ŞI SISTEME DE COORDONATE

Cuvinte cheie: coordonate polare; coordonate rectangulare; sistem clasic;

sistem Gauss Kruger.

În geodezie şi topografie, cel mai adesea, poziţia punctelor caracteristice se defineşte

prin coordonate rectangulare.
Coordonatele rectangulare absolute reprezintă distanţele în linie dreaptă de la punctul
considerat până la trei axe perpendiculare. Poziţia şi originea celor trei axe este diferită în
funcţie de sistemele de proiecţie (de referinţă) utilizate. În sistemele de proiecţie folosite în
prezent în lucrările topografice din România, axa coordonatelor X este orientată spre nord.
Axa absciselor Y este orientată spre est iar axa cotelor Z spre zenit (în sus), ultima având
originea (zero) la nivelul Mării Negre (la nivelul geoidului de referinţă). Originea şi orientarea
precisă a axelor de coordonate absolute în diferitele sisteme de proiecţie se va arăta în cadrul
capitolului următor privitor la noţiuni de cartografie.
Prin urmare, coordonatele X şi Y definesc poziţia punctului în planul orizontal de
proiecţie, iar coordonata Z (cota absolută) defineşte înălţimea punctului respectiv faţă de
planul (suprafaţa) de referinţă.
Coordonate polare. În faza de teren a ridicărilor topografice, cu ajutorul diferitelor
instrumente, se măsoară distanţele dintre punctele caracteristice şi unghiurile dintre diferite
direcţii. Din aceste date primare, după o primă prelucrare matematică, efectuată uneori chiar
în teren, se obţin coordonatele polare ale punctelor.
Acestea sunt coordonate relative, care stabilesc legătura dintre un punct considerat
cunoscut (pol), în care de obicei se staţionează cu un instrument de măsurat unghiuri şi un alt
punct, a cărui poziţie dorim să o cunoaştem.
În general, se consideră drept coordonate polare distanţa orizontală de la pol la punctul
necunoscut (notată cu d) şi „orientarea” sau azimutul direcţiei de la pol la punctul
necunoscut, în raport cu direcţia nordului, notată cu litera grecească (theta). În fig. 1.1,
coordonatele polare ale punctului B în raport cu punctul A, sunt d AB şi AB. AB este unghiul

94
orizontal (unghiul diedru, proiectat pe un plan orizontal) măsurat în sensul acelor de
ceasornic, pornind de la planul situat pe direcţia nord-sud şi care conţine punctul A până la
planul în care sunt situate punctele A şi B, iar dAB este distanţa dintre punctele A şi B redusă la
orizont (proiectată pe un plan orizontal).
Distanţa orizontală dintre două puncte este aceeaşi, indiferent de unde se începe măsurătoarea,
adică dAB = dBA.
Orientarea unei direcţii măsurată într-un sens diferă de orientarea aceleaşi direcţii, dar
măsurată în sens contrar, cu o jumătate de cerc (180o sau 200g), adică BA = AB ± 200g.
Orientarea sau azimutul unei direcţii poate avea orice valoare pozitivă, cuprinsă între
0g şi 400g (sau 00 şi 3600).

Fig. 1.1.

Unghiurile verticale (V) sunt unghiuri măsurate în planul vertical în care sunt situate
cele două puncte. În funcţie de originea de măsurare, acestea pot fi: unghiuri zenitale la care
originea de măsurare este direcţia de la pol la zenit (vertical, în sus) şi unghiuri de pantă la
care originea de măsurare este planul orizontal în care este situat polul (punctul cunoscut,
punctul de staţie).
Unghiurile zenitale (notate z) pot avea valori de la 0 g la 200g (sau de la 00 la 1800); o
direcţie situată în planul orizontal al polului are valoarea z = 100g = 900.
Unghiurile de pantă (notate cu ) au valori pozitive când direcţia de vizare de la pol la
punctul vizat este urcătoare, şi negative când direcţia de vizare coboară de la pol spre punctul
vizat, fiind cuprinse între +100g şi –100g (sau +900 şi –900); când punctul vizat este la cota
punctului de staţie, = 0g = 00.
Relaţia dintre cele două feluri de unghiuri verticale este:
= 100g – zg = 90 – z,

95
z = 100g – g
= 90 – .

Între unghiurile verticale ale aceleaşi direcţii, dar observate în sens opus, există următoarele
relaţii (fig. 1.2.):
ZBA = 200g – zAB; iar BA =- AB

Fig. 1.2.

Unghiurile verticale măsurate în teren se pot folosi pentru a calcula fie distanţele
orizontale, fie diferenţele de nivel dintre două puncte, dacă în teren s-au măsurat distanţe
înclinate.
Coordonate rectangulare relative. Determinarea poziţiei unui punct în raport cu alt
punct se poate face şi prin calcularea diferenţei dintre coordonatele rectangulare absolute (X,
Y, Z) ale celor două puncte. Diferenţa dintre coordonatele rectangulare absolute a două puncte
reprezintă coordonatele rectangulare relative ale celor două puncte şi se notează cu x, y
şi z.
În figura 1.3., XAB = XB – XA, iar YAB = YB – YA. În aceeaşi figură, XBA = XA – XB iar
YBA = YA – YB. În plan vertical, ZAB = ZB –ZA iar ZBA = ZA –ZB.
z se mai numeşte şi cotă relativă sau diferenţă de nivel.
Coordonatele rectangulare relative pot avea valori pozitive sau negative, după cum
rezultă din calcul. Ele sunt folosite numai în etapele intermediare de calcul din cadrul
operaţiilor de ridicări topografice. De obicei, coordonatele rectangulare relative se calculează
pe cale trigonometrică, pornind de la coordonatele polare măsurate în teren.

96
 Fig. 1.3.
În fig. 1.4., XAB = dAB . cos , iar
AB YAB = dAB . sin .
AB

Coordonatele rectangulare absolute ale unui punct nou, necunoscut B, se pot obţine
din coordonatele rectangulare ale unui punct cunoscut A şi coordonatele polare care leagă cele
două puncte, cu relaţiile:

Fig. 1.4.
XB = XA + xA - B;
YB = YA + YA – B.
Înlocuind în formulă pe XAB şi YAB cu valorile calculate mai sus, se obţine formula
generală a coordonatelor absolute:
XB = xA + dAB . cos AB

YB = YA + dAB . sin AB .

97
 Întrebări:

1. Care sunt coordonatele polare ?

2. Ce sunt coordonatele rectangulare ?
3. Cum se face trecerea de la coordonatele polare la cele
rectangulare ?

98