Colindele românești, încărcate de tradiție și simboluri, au adus în casele
noastre melodiile specifice sărbătorilor de iarnă, dar și expresii enigmatice, precum „Leru-i ler”. Puțini români știu cu adevărat ce înseamnă această frază și de unde provine, transformând-o într-o taină fascinantă a colindelor noastre tradiționale. În conformitate cu tradiția populară, „Leru-i ler” nu are o traducere directă în limbajul cotidian, ci reprezintă mai degrabă o interjecție, o formulă vocală menită să aducă o notă de mister și magie în cântecul colindelor. Iată ce spune DEX-ul: ler- “interjecţie care apare ca refren, în colinde, cărora le dă un anumit efect eufonic/sonor” și care provine din latină de la „[Ha]llelu[iah, Domine]”. Originea expresiei este greu de urmărit, deoarece aceasta s-a transmis de-a lungul generațiilor prin intermediul tradiției orale. De-a lungul timpului, cuvântul „ler” a devenit o parte integrantă a colindelor, fiind transmisă din gură în gură, fără a avea o explicație clară a semnificației sale. Totuși, se pare că cea mai veche tentativă de explicare a cuvântului “Ler” apare în lucrarea “Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”, din secolul al XVIII-lea. În aceasta, Dimitrie Cantemir face referire la nişte colinde din Oltenia, în care sunt pomenite nişte “temelii ca de cetate – “Curţile lui Ler împărat” – “Ler” fiind împăratul roman Aurelianus. Altfel, cronicarul Miron Costin credea că ler ar proveni din cuvântul slav „lel” care înseamnă „cupidon”. O altă sursă notează faptul că în limba maghiară, ler înseamnă vatră. Astfel, interjecția ler este folosită ca și regionalism în zona Ardealului pentru cuptorul unui anumit model de sobă de metal, care functionează pe gaz sau chiar cu lemne. O altă explicație ar putea fi cea a lui Victor Kernbach, care a scris în Dicționarul de mitologie generală că „ler ar putea fi un împrumut de la celți, în limba cărora Ler era numele unei zeități a mărilor (Lair/Llyr) „Leru-i ler” devine este un simbol al spiritului sărbătorilor de iarnă și al momentelor magice petrecute, mai ales că multe dintre colindele românești includ acest cuvânt misterios. AI. Rosetti spune că ler poate proveni din ebraică, fiind împrumutat în latină și apoi trecut în limba română. De altfel, există multe încercări de explicare a originii și semnificației acest cuvânt. Istoricul literar Ion G. Sbierea asociază cuvântul ler cu singularul latinesc al zeului Lar, protector al casei. Cât despre artistul ce a dus interjecția ler la rang de mare artă, acesta are o explicație aparte referitoare la semnificația cuvântului ler. „Știu că multe capete luminate au încercat să-l definească. În colinde este doar un refren normal, cum este ‘flori de măr’ sau ‘florile dalbe’, deci este, pur şi simplu, un cuvânt de refren. În muzica populară, de exemplu, la refren ai ‘la-la-la’. Așa şi la colind, lerul e, pur şi simplu, un cuvânt de refren, nimic mai mult”, a explicat Ștefan Hrușcă pentru publicația Libertatea. Oricare ar fi explicația, „Leru-i ler” este o expresie emblematică pentru colindele românești de tot felul. Așadar, dacă te-ai întrebat vreodată ce este lerul, răspunsul este că nu se știe și nici nu există o variantă unanim acceptată de experți. Totuși, știm câteva posibile origini și unii experți au făcut presupuneri pertinente, însă lerul rămâne acest cuvânt misterios pe care îl regăsim în cele mai îndrăgite cuvinte și pe care nu am ști să îl folosim în niciun alt context.