APĂ, cuvânt DACIC.

Minciuni grosolane în lingvistică, privind originea unor cuvinte

româneşti.
P evoluează în Q, nu invers.
Tone de maculatură stau să mă contrazică şi totuşi APĂ este un cuvânt
latin de origine dacică.
APĂ devine AQUA, prin alunecarea lui P în Q.
APĂ este menţinut ca atare de romani, ca morfem, în v-APO-r.
Singura explicaţie pentru acest aspect este originea comună a celor
două limbi.
Într-un trecut îndepărtat, populaţia, de rând, din teritoriul Daciei
vorbea „româneşte”, înainte de Imperiul roman, aşa cum au intuit unii
cărturari, printre care Petru Maior şi B.P.Haşdeu.
http://en.wikipedia.org/wiki/Proto-Indo-European_to_Dacian_sound_changes
Dacian: *apa, *DZaldapa (att. Zaldapa), *Apus (att. Απος /Apos/)
Meaning:*apa - (flowing) water*DZaldapa - golden water*Apus - water,
riverAttestation:*DZaldapa (att. Zaldapa) - 'golden water'Apus (att.
Απος /Apos/) - 'water, river' - possible today Caraş - a River in
Banat.Etymology:Dacian *DZald + *apa < PIE *ǵholh3-dh- 'golden' +
*h2ep-eh2 'flowing water'
Notes: Romanian: apa 'water' is usually considered from Latin aqua.
However the PIE root h2ep- - 'water' is largely attested in many PIE
languages (see Cognates below). *DZ in *DZaldapa is reconstructed
based on Old Romanian dz <-> Alb dh < PAlb./Dacian? *dz < PIE *g^
Indo-Aryan Sanskrit:āp- [f.], [nom. pl.] āpaḥ, [acc. pl.] apáḥ `water'
< PIE *h2ep-, *h2ēp-dvīpá- 'island, sandbank in river' < PIE *dwi-h2p-
ó- GreekĀpía 'Peloponnesus' Tocharian B: āp-* [14]Pokorny:ā̆p-2
'water, river' [15]
Cum să se tragă APĂ din AQUA când cuvântul APĂ există inclus în
toponime Traco-Daco-Moeze
de dinaintea ocupaţiei romane?
APA este inclus in toponimul ZALD-APA din teritoriul getic,de
dinaintea ocupaţiei romane.
http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=Zal...
Toponimele APA-lina şi APA-hida (hâdă=murdară, urâtă.-Cf.ucr. hyd),
din România, nu se ştie de când există.
LIN1, lini, s.m. Peşte. – Din bg. lin.
http://en.wikipedia.org/wiki/Bulgaria
http://en.wikipedia.org/wiki/Bulgarian_language
Most of the word-stock of modern Bulgarian consists of derivations of
some 2,000 words inherited from proto-Slavonic through the mediation
of Old and Middle Bulgarian. Thus, the native lexical terms in
Bulgarian account for 70% to 75% of the lexicon.
The remaining 25% to 30% are loanwords from a number of languages, as
well as derivations of such words. The languages which have
contributed most to Bulgarian are Russian and Turkish, and to a lesser
extent French. Latin and Greek are the source of many words, used
mostly in international terminology. Many of the numerous loanwords
from Turkish (and, via Turkish, from Arabic and Persian) which were
adopted
LIN2, linuri, s.n. 1. Vas de lemn, în care se adună şi se storc
strugurii. – Din ngr. Linós (neogrec însemnând că nu exista pe vremea
geţilor).
http://en.wikipedia.org/wiki/Greek_language
The majority of the vocabulary of ancient Greek was inherited, but it
does include a number of borrowings from the idioms of the populations
that inhabited Greece before the arrival of Proto-Greeks. Words of non-
Indo-European origin can be traced into Greek from as early as
Mycenaean times; they include a large number of Greek toponyms. The
vast majority of Modern Greek vocabulary is directly inherited from
ancient Greek, although in certain cases words have changed meanings.
Words of foreign origin have entered the language mainly from Latin,
Italian and Ottoman Turkish. During older periods of the Greek
language, loan words into Greek acquired Greek inflections, leaving
thus only a foreign root word. Modern borrowings (from the 20th
century on), especially from French and English, are typically not
inflected.
LIN3, -Ă, lini, -e, adj. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire
domoală, blândă, odihnitoare.– Lat. Lenus (româna comună, primitivă,
nu are niciun lexem specific civilizaţiei romane şi astfel, originea
în limbajul poetic roman, rămâne sub semnul întrebării).
http://en.wikipedia.org/wiki/Thracians
Numeroase râuri din teritoiul tracic includ în numele lor cuvântul,
precum APSUS din zona albaneză, vezi harta de pe linkul despre traci.
Pe aceeaşi hartă se constată că râul Mariţa se chema HEBRUS, cu
izvoare în M.Pirin, precum EBRU şi PIRINEII din Cata-LONia (vezi
dacicul Apu-LON = Alba Iulia), unde istoria îi descoperă pe ABII=APII,
ILER-GEŢII, INDI-GEŢII şi TURDANII, ai căror urmaşi vorbesc o LATINĂ
asemănătoare cu româna,
chiar dacă au fost ocupaţi de goţi (GEŢI, după bizantinul Jordanes, de
acum 1500 de ani).
În vecinătatea Troiei există toponimul APAESUS.Chiar dacă poate fi o
deformare specific latină, nu se poate exclude românescul APE SUS, la
fel cum toponimul ABYDUS, localizat pe malul opus al Strâmtorii
Tracice, are sens pe româneşte, adică DUS pe APE.
Toponimul TRACIC SalmYDEsos este descifrat de lingvişti ca derivând
din IE *salm-UDES=apă sărată,
(UD, -Ă, uzi,. Pătruns, îmbibat de apă sau de alt lichid; îmbibat de
umezală, foarte umed; murat . – Lat. udus.)
Cf.grecescului ALMEE=apa mării, BRINE şi YDOS =APĂ.
Dacă UD e tracic şi e folosit de români, e DACIC şi nu roman.
Numele Troiei, în sine, apare mai curând motivat pe româneşte, fiind o
cetate TROIENITĂ de ziduri de apărare.
TROIÁN1, troiene, s.n. 1. Îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt şi
aşezată în formă de valuri sau de dune; nămete. ♦ P. gener. Morman,
grămadă. 2. Întăritură primitivă făcută de popoarele antice, constând
dintr-un dig lung de pământ, cu şanţ de apărare. [Pr.: tro-ian] –
Probabil din sl. Trojanŭ
După cum vedeţi în română sunt multe lucruri PROBABILE, dar nu sigure.
http://en.wikipedia.org/wiki/Troy
Eratosthenes, apreciază că războiul Troiei ar fi avut loc în anii 1194–
1184 BC,ceea ce corespunde cu dovezile archaeologice ale unui incendiu
catastrofal al cetăţii.
Unde erau atunci slavii şi romanii?
Ironia soartei face ca insăşi numele de Traian să aibă aceeaşi origine
românească (TROIAN), inclusiv Iler-GETĂ, din Spania getalană (cata-
lană), obârşia imperatorului roman omonim.
Pokorny, ilustrul lingvist, recunoaşte APA în cuvântul MEZ-API, numele
unei vechi populaţii italiene,
înainte de a fi cucerită de romani, traducând MEZ-API prin "cei dintre
ape" (mez = în mijloc, între).
Aceeaşi populaţie are şi numele de IAPIGI.
După intuiţia lui Pokorny se poate admite că I-API-GI, conţine
cuvântul APĂ, în forma I=este,
sunt (ÎS) ai APEI GII (-GII=geţii, Cf.hărţii prezente pe
http://en.wikipedia.org/wiki/Thracians
unde trburile getice au acest atribut, precum PiephiGII şi CiaGIsii
din Muntenia de astăzi, tipar dacic şi pentru Jazi-GE-s, Fri-GII,
Pelas-GII, Pecene-GII, inclusiv GII-za din Egipt ori Iapi-GE-s, din
APU-glia italiană ori Fog-GI-A).
Autorul Mihai Vinereanu dă o listă mare de hidronime, toponime şi
antroponime, ce includ cuvântul
APĂ, din Ucraina, România, Balcani şi până în Franţa, arătând că el
există în sumeriană, în sanscrită şi
în hittită, limbi mai vechi decât Roma.
AQUA, nu este o invenţie romană, pentru că există şi la hittiţi.
În română există morfemul stem C*(G*)(QUA)=”apă, sub diverse aspecte,
inclusiv agregare”=COA-CĂ-ze, CIU-CIU-le-te;a-GHIA-zmă, GHE-ţar, GHE-
Aţă.
COÁCĂZĂ, coacăze, s.f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de
bobiţe roşii, cu gust acrişor, dispuse în ciorchini; pomuşoară. – Cf.
alb. k o k ë z ë.
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleţi, s.m. 1. Ciupercă 2. (Adverbial, în expr.)
A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până
la piele. – Cf. c i u c i u l i.
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se strânge, a se ghemui
(pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. c s ü c s ü l n i „a
şedea turceşte”.
Ilustrul lingvist Pokorny a disociat cuvântul MEZAPI în două morfeme
libere, cu înţeles intrinsec,
MEZ şi API.
Limbajul morfemelor stem, cu înţeles subtil, este o realitate a limbii
române.
Există o carte scrisă de Dr.Lucian Iosif Cueşdean, cu un tiraj de 300
de exemplare, cu titlul
Limbajul morfemelor şi limba dacilor, Ed.Orfeu 2000, sponsorizată de
CEC, în urmă cu câţiva ani şi cărţile Româna, limba vechii Europe,
inclusiv Romanian, the first language of Europe, editate de SOLIF, în
2008, cu un tiraj de câte 1000 de exemplare, prezente în librării,
biblioteci şi de asemenea, propuse spre distribuire Muzeului
Ţăranului Român, unde se aşteaptă acceptul unei comisii, de peste o
lună de zile, pentru a fi oferite publicului vizitator spre vânzare.
APĂ, în sine, poate deveni morfem în diverse cuvinte din domeniul
lichidelor sau sfera semantică a lichidelor.
Cuvântul APĂ poate suferi nişte mici alterări eufonice, fără a-şi
pierde sensul.
APĂ devine morfemul stem *P*, un cod sonor, dacă înlocuim sunetul
vocalic cu un asterisc.
Acest asterisc este un sunet vocalic fictiv, în loc de o vocală sau
diftong ori chiar triftong.
Există, cu morfemul stem *P*, cuvintele APĂ-rie şi OPĂ-rit, în care se
recunoaşte cuvântul APĂ, atunci când vorbim despre domeniul
lichidelor, sub orice formă, inclusiv de agregare.
Apă, etimon latin, AQUA.
OPĂ-ri-t, etimon bulgar OPARJA, sârb OPARIT.
Desigur că te poţi opări şi cu ulei, copiii se pot opări şi de
transpiraţie, dar este evident că originea cuvântului nu poate fi alta
decât în slova APĂ.
Noţiunea desemnată prin a OPĂRI este inexistentă în engleză, unde
trebuie să spui că te arzi cu apă.
Există, mai ales în română, o modalitate de a " îmbogăţi" sensul unor
morfeme, printr-un adaos de un
fonem (cel mai des S,Z, dar şi V,B) ca în exemplele următoare.
Am zis că *P* “=” APĂ, da? APĂ +V= VAPORI.
V-APO-ri şi Z-ĂPA-da sunt doua stări de agregare ale APEI sau ba?
Acelaşi model există în cuvântul S-UPĂ.
Supă fără APĂ nu existĂ.
Supă, etimon german, Z-UPE.
Vapori, etimon francez, vapeur şi lat., v-APO-r. APĂ+Z=ZĂPADĂ.
Z-ĂPA-da, etimon slav, de la zapadati =a cădea.
Mie mi se pare, că unii, LINGVIŞTI îşi BAT JOC DE ORIGINILE LIMBII
ROMÂNE, pentru că
APĂ este atestat ca, cuvânt DACIC, nu ROMAN, prin ZALD APA,

cu înţelesul descifrat de apa cu aur=zald+apa, în limba dacilor, ce dă

toponimul ZLATNA şi cuvântul zlătar (etimon bulgar zlatar; zoloto,aur,
în rusă, popoare ce nu existau pe vremea dacilor, pentru ca românii,
urmaşii direcţi ai dacilor să aibe cum şi de ce să împrumute de la ei
cuvinte;Dacia fiind înconjurată de acelaş neam tracic, pe o rază de
mii de kilometrii de jur împrejur, nu avea cum să împrumute cuvinte de
la cei care erau tot de acelaş neam românesc),
http://en.wikipedia.org/wiki/Dacia
inclusiv SAL-APA (apă SĂL-cie sau sărată) cel puţin.
Un om se presupune că are o judecată, inclusiv la rebus.
Conform cu un raţionament minim, partea lucrurilor orientată spre
PĂMÂNT se cheamă pe româneşte spre Jos, cu varianta arhaică Geos,
persistând în Ardeal.
Românii susţin că ei nu zboară, de obicei, ci merg pe JOS(=GEOS) şi
în consecinţă GEOS "=" PAMÂNTUL,
un sinonim "mascat" al PAMÂNTULUI (KHTHON, în greaca veche), ce a dus
la cuvintele franţuzeşti geografie, geologie.
În română există morfemul stem G*”=”pământ=GO-rgan, GU-rgui, GU-noit.
GUNOÍT2, -Ă, gunoiţi, -te, adj. (Despre terenuri, pământuri agricole)
Care este îngrăşat cu gunoi1. – V. gunoi2.
GHE-AŢA= o structură ce leagă (ca o AŢĂ) două MALURI.
MAL=PĂMÂNT în limba română.
Mal, etimon albanez şi înseamnă, MUNTE, la ei.
Matematic G*=GE, GHE=MAL=PĂMÂNT.
Nu este oare evident că morfemul GE este un "sinonim" românesc pentru
MAL şi PAMÂNT?
Gheaţă, etimon latin, GLACIA; fără nicio variantă ce să implice, ea
însăşi, vreun morfem stem românesc
GE, "sinonim" pamânt şi nici cuvântul românesc AŢĂ, devenit morfem în
GHE-aţă.
Aţă, etimon latin ACIA ( o aţă ce nu leagă niciodată nimic în română).
Dacă NINGE se acoperă PĂMÂNTUL (GE) cu z-ăpa-dă=NU (nin) se mai vede
PĂMÂNTUL (GE)= “NIN-GE”, două morfeme STEM, româneşti, NIN cu sensul
de NU şi GE=GEOS=PĂMÂNT.
Nu, etimon latin, NON, ce seamănă cu românescul NIN din NIN-SOARE.
NINGE, etimon latin, NINGERE=nins.
NINSOARE,etimon latin NINGERE+oare, adica nins+oare.
NIN din NIN-soare este aceeaşi negaţie (nu) cu cea din NIN-GE.
De ploat cu soare se mai intâmplă, dar de nins cu soare BA, adică
ba=NIN, nin-SOARE.
Ba, etimon bulgar.
Soare, etimon latin SOL= astru cu lumină proprie.
Toate cuvintele româneşti sunt metafore, descrise în imagini prin
intermediul morfemelor stem (cu înţeles subtil).
CÂTĂ PROSTIE MAI TREBUIE CA SĂ NU ÎNŢELEGI CĂ ninge nu se trage din
LATINESCUL nix sau ningere,
care nu au "sinonimul" GE (sau GEOS) pentru PĂMÂNT, ca să descrie
metafora ninsorii?
În română există morfemul stem Z*(S*)”=” lumină, înălţare,
divinitate=ZA-re, ra-ZĂ;SOA-re, SU-s;ZĂU, ZA-molxis, Dumne-ZEU.
În română există morfemul stem R*= lumină, stăpân (divinitate)=za-RE,
RE-ge, RE-ligie, soa-RE.
RA avea sensul de fa-RA-on şi soa-RE, în Egipt.
ZARE, RAZĂ şi SOARE, oricare dintre ele, compun metafora „Zeul RA”.
Există şi morfemul stem S*= „egal cu”=SOA-ţă, SEA-mă, precum SUA-SUA,
în arabă, „LA FEL CU”.
SOÁŢĂ, soaţe, obiect, faptă asemănătoare alteia. – Lat. socia.
SEÁMĂ s.f. 4.De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu. –
Din magh. szám.
Aglutinarea morfemelor S * cu R* poate duceşi la metafora:”SOA-re-le,
(astrul?), este asemănător cu RA, (zeul?)”.
In română, aşa cum APA poate ajunge z-ĂPA-dă şi NEA poate ajunge apă,
prin mici alunecări
eufonice:
NO-roi, NĂ-mol, NO-ru-l.
Nor, etimon latin, NUBILUM=”mulţime compactă”.
Norii aduc ploaia şi uRUie, tună, în româneşte.
Noroi, etimon bulgar NAROJ, adică a „DEFĂIMA”.
Nămol, etimon ucrainean, NAMILO, adică volum mare de orice, o
NAMILĂ.
NEA,etimon latin NIX, nivis.
La fel ca şi la APA+Z, din care rezultă cuvintele cu etimon străin z-
ĂPA-dă, slav, s-UPĂ, german
şi la NEA+s rezultă cuvintele „străine”, „sNEAg”= sNEg, z-ăpa-DĂ în
rusă (unde apa se cheamă vo-DA, ploaia, DO-jdi) şi „sNEAU” = sNOW,
zăpadă în engleză (unde apa se cheamă ”ua-DE-r” şi va-DU, fo-r-D(?U),
ca în ox-fo-r-D = vadul boilor).
Morfemul stem românesc N*= apă, sub diverse aspecte =NEA-jlov, NEAUA,
NO-roi.
În română cuvântul z-ăpa-DĂ este un "pleonasm", adică zăpadă=apă+apa
(DA), modalitate curentă de a compune noţiuni noi, prin aglutinare.
Morfemul -DA din zăpa-dă este tot apă ca în TĂU (=DĂU, după o
alunecare a lui D în T, iaz, apă stătătoare, etimon maghiar, TO= abis)
şi ca în DU-năre.
DÚNĂRE s.f. (Pop.) Apă mare; cantitate mare de apă. – Din n. pr.
Dunăre.
În DU-nă-re, atât DU, NĂ şi RE au semnificaţia de "apă", „râu”, alt
„pleonasm”.
Morfemul stem R*=apă sub diverse aspecte=no-ROI, RÂU, ROUĂ.
Româna are morfemul stem D*,(T*)= apă, sub diverse aspecte=u-DĂ-TU-RĂ,
DU-DE, z-ăpa-DĂ; TĂU, lă-TU-ri,TA-zlău, casca-DĂ, un-DĂ.
Pe acest temei, ne putem intreba daca DA-KIA, nu însemna pentru DA-ci,
tot RÂU MON DO, poate
ROMÂNIA (Ţara APELOR cu locuitori care se botează după numele
RÂUrilor).
În română există mofemul stem C*(K*)=pământ, loc, teren = lo-CU-l, CO-
lo, CĂ-ra-re, CU-r-tea.
LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, în spaţiu.Bucată de pământ .” o
substituire”. – Lat. locus.
ACÓLO adv. În acel loc. – Lat. eccum-[i]lloc.
CĂRÁRE, cărări, s.f.1. Drum . Pe toate cărările = în tot locul,
pretutindeni. Lat. carraria.
CÚRTE, curţi, s.f. I. 1. Spaţiu în jurul unei clădiri. – lat. *curtis
(= cohors, -tis); (II, III) după fr. cour.
KI=pământ în sumeriană.
KIA-bur-ul= ţăran, (burac=ţăran în rusă şi în olandeză), iar KI-tuitul
casei se face cu pământ.
CHIT2 s.n. Pastă minerală folosită la astuparea găurilor în lemn sau
în zid. – Din germ. Kitt.
Unii dintre DA-CI se ştie că se chemau APII.
Ceea ce s-a negat până acuma este faptul că APĂ este cuvânt dacic.
Nu cumva APII şi APULII erau oamenii de pe malul APELOR, cea mai
banală recunoaştere a dependenţei vitale de APE, de RÂU-ri, a
ţăranilor?
Nu cumva această dependenţă de VALEA râului i-a făcut să se numească
VALAHI?
Nu cumva dependenţa de RÂURI i-a făcut să se numească RU-mâni?
Nu cumva morfemul stem DA=ape i-a făcut să se numească DA-ci?
Este uşor de observat că numele colectivităţilor de români depind de
numele RÂULUI pe care trăiesc:
MUREŞENI; OLTENI;ARGEŞENI;MOLDOVENI.
Întrebaţi, românii răspund că ei sunt ai locului, ai tinei, ai
pământului:
GEŢI, BĂŞ-TIN-a-şi.Dacă li se pune la îndoială originea, ei o
reîntăresc prin GET be GET.
BÁŞTINĂ s.f. De baştină = originar, autohton; din moşi-strămoşi. – Din
bg., scr. baştina.
GET-BEGÉT adj. (Despre oameni) Autentic, adevărat, neaoş. – Din tc.
cet-beced.
Cum or fi putut turcii, în 500 de ani, prin relaţii de vasalitate
(soldate doar cu contacte protocolare), să ne dea (312 etimoane), mai
multe decât ungurii (184), în 1000 de ani, de contact direct , grecii
(200), în 2700 de ani, de relaţii comerciale şi albanezii (100), fără
niciun contact, prin corespondenţă, ca şi romanii (1200), în 150 de
ani, de război crâncen, cu cea mai lungă pace de 50 de ani, înainte de
furtuna finală, care a obligat IMPERIUL Roman să se retragă , la sud
de Dunăre, cu ostilităţi prelungite, secole la rând, în continuare
(fără niciun semn de prietenie sau de reconciliere DACO-ROMANĂ).
Filiera pare să fie mai curând inversă, de la neamul românesc al
frigienilor la turcii din Anatolia şi de la români la romani.
Multe le regăsim la BALOCHII (VALAHII) din India, foştii masa-geţi,
compatrioţi cu turcii din Altai şi Horezm.
Avem toate motivele să credem că APII şi APULII din APUlum (APU-LON=
Alba Iulia), vorbeau
latina românească, falisca, prisca, veche, ausonică (oşănească?).
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_triburi_dacice
http://ro.wikipedia.org/wiki/Appulli
http://en.wikipedia.org/wiki/Sarmatians
Abii, Achaei, Acibi, Agathyrsi, Agoritae, Alans (Alauni, Halani,
Alanorsi), Alontae, Amadoci, Amaxobi, Amazones, Anartophracti, Antae,
Aorsi (Adorsi, Alanorsi), Arichi, Arsietae, Asaei, Aspurgiani, Atmoni,
Avarini.
Nu este un secret pentru nimeni faptul că de cel puţin 2700 de ani
AGATÂRŞII (sciţi?) au locuit în Munţii APU-seni de lângă APULON,
cetate dacică, zonă unde sunt cunoscuţi dacii APII(abii) şi APULII,
după numele cărora s-a dat şi numele roman de DACIA APULENSIS.
Se presupune că sciţii şi sarmaţii ar fi fost şi strămoşii slavilor,
ceea ce pentru unii ar fi o barieră de neconceput în calea unei
evoluţii scito-sarmato-daco-gete spre un vocabular latin.
Cei care fac asemenea raţionamente nu cunosc importanţa implicării
politicului în lingvistică.
Sunt multe cuvinte latineşti în rusa primară şi ruseşti în latina
primară.
Pentru că este un alt subiect, dau numai câteva exemple, latine în
rusă:
LUNAI (LUNA), MESIAŢ (MESE=o lună în latină), CROVI (CRUOR= sânge în
latina primară), IA (EU), TÂ (TU), VÂ (VOI), MENIA (-MĂ, pe MINE),
NAŞ (NOSTRU), VAŞ ( VOSTRU), odIN (UN), DVA (DOI),TRI (TREI), CETÂRE
(CUATRO=patru), ŞEST (şase), SEM (şapte), NOVÂI (nouă), DESIAT
(DECEM), VOLIA (VOLENS, a fi VOLUNTAR, a VOI), VIDETI (a VEDEA),
SIDITI (a ŞEDEA), go-VORITI (a VORBI,verbum), OCIKI (OCHI), UŞI
(URECHI), NOSU (NASUL), SOL-n-ţe (SOL, soare), sveSDA(STEA), NOVÂI
(NOU), jiVAIA (VIE), DENI (DIES, zi), STOI (stai), etc., ce par mai
latineşti în rusă, decât în română.
Relaţia dintre latină şi rusă poate fi urmărită şi în comparaţie cu
cele 7 limbi de mai jos, pentru a ne face o idee asupra posibilelor
evoluţii ale limbilor TRACO-DACO-MOEZE spre latină şi poate invers.
http://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:List_of_Proto-Indo-European_roots
Latine, Slavone, Albaneze, Greceşti, Româneşti, Gotice, Tracice
Faba -- Bathe-- Bob(fasolea bob) (BAUN,o.norwegian=?got,BOB,rus)
Domus-- caTun Domos căTun,domiciliu Timbr*
(TUN,armean,TAM,toch.,DOM,rus,DAMA,Scr.=sanscrit)
Colere-- Siell Polos Colac (COLESO=roată,în rusă)
FUrnus(forma) -- zJarr thErmos a încălzi,Jar(şi rus) Warmian(brinnan)
Ghermos(trac şi Scr.)
Sool Slunice -- Helios Soare Sauil (SOLntse,în
rusă,SUURIA,Scr.,SAULE,leton
VEpres -- -- Aper Vier EBROS (trac) (VEPR',rus)
Oos -- -- -- gUra,(a Ostoi) (OSTA,leton,USTA,rus)
Ruber -- -- eRuthros a Roşi Raups (RDET',în rusă)
Ructaare -- -- eReugoma a Râgâi,a voma Rouhan*(RUGAT',în rusă)
Aqua -- -- -- Apa Aha (OKA,în rusa veche, APHA,Scr., APIYAA,persană,
UPE,lituan.)
(vER)Auroora -- Err hEeoos rAsĂRit Oostra (UTRO,rus)
Arcus -- -- Arkeuthos Arc Arazna (RACHITA,rus,ARROW,Eng.)
Ares -- Ore Orneon vultUr Ara (ORIOL,rus)
Os -- Asht Ostoun Os (COST',rus)
Iecur -- -- hEpar fIcat (ICRA,rus)
Vespa Vosa -- -- Viespe Wespe (OSA,rus)
LUtra VIdra -- Hidroos lutrie,Vidra (UIRD,Oss.,VIDRA,rus)
Video Vedet-- Eidoo a Vedea Veitan (VEDAT',rus,
WITAN,O.Eng.,WIT,frig.)
Volo Voljo-- Elpoo a Vrea Wiljan (VOLIA,rus,to WISH,Eng.)
Velus(laana) Vluna -- Lenos Lâna Wulla (VOLNA,rus,gwLÂN,welsh)
Lupus vLicu Ulc Lucos Lupu VuLfs (UPUAT,în egipteană,VEHRCA,în
avestică, VOLK, în rusă)
LevuS Levu -- Laios Stâng (LEVÂI,rus,LEFT,Eng.)
LaBium -- -- -- Buze (LOBZAT',rus)
Lumbus -- -- -- şaLe (LIADVIE,rus)
Ledina-- -- stepa,Lan (LAND,suedeza veche,LIADA,rus)
LUBET(libdo) Liubu Laps a Iubi Liufs (LIUBIT',rus)
MatEola -- -- -- săpĂliga Modela* (MATTOCK,Eng.,MOTÂGA,rus)
Me -- Mua eMe Mă,pe Mine Mik (MENIA,MNE,MNOI,rus)
Mulgeo -- Miel aMelgo a Mulge Milucs (MOLOZIVO,rus)
Mare -- -- -- Marea Marei (MORE,rus)
Nox Noshci Nate Nux(nichta) Noapte Nahts
(NACTI,Scr.,NECUZ,hitt.NACCU,tocharica,NOS,Welsh, NOCI, rus)
Pellis -- Plah(pleh,pluhur) Pelas(pelma) Piele Fill (PELENA,rus)
Porcus -- -- Porcos Porc,Purcel Ferchel* (POROSIATA,rus)
Fi Biti Bui Fuomai a Fi ,a deVeni, a înfăţişa Bauan Casibaunon
(trac) (BAVATI,Scr.şi rus)
Fleo -- Blegeras Belazoo a Behăi (BLEJAT',rus)
Fraxinus Breza -- -- Frasin Berzas(trac)
(BERiOZA,rus,BJORC,O.Norw=got*,BUURJA,Scr.)
Tenuis Tinucu -- Tani puŢin,subŢire (TONCHII,rus,TANU,Scr.)
Dormioo Dremliu -- Darthanoo a Dormi (DREMAT',rus)

Pe un asemenea temei lexical, ce lunecă graţios spre oricare dintre

cele peste 7 limbi europene de mai sus, putem accepta că APII şi
APULII din Dacia au plecat cândva cu oile şi au ajuns în Italia, unde
au întemeiat APULIA, cu mez-APII, APULII şi API-gii (adică geţii
APII),
care la Fog- GIA (Geţia), inclusiv Pu-GLIA (PU=PE= sus;GLIA="glie", cu
etimon necunoscut;PUGLIA = podiş), vorbesc şi astăzi o latină
neobişnuită, asemănătoare cu româna.
În această italiană auzim adesea sunetul  şi cuvântul
dacic APA, nu AQUA, de unde o concluzie clară că dacii erau tot atâta
de latinofoni ca şi astăzi, împărtăşind din vremuri imemorabile
aceeaşi limbă cu peninsularii.
Concluzia este cu atât mai mult validă, cu cât nici latinofonia
vlahilor,
din toate părţile, NU conţine nicio urmă de cuvânt SPECIFIC ROMAN, ci
doar un vocabular
latin îngheţat, în preistorie, mult înainte de întemeierea Romei, de
vreme ce nu cunoaşte, pe latineşte, nici măcar
cuvintele, SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, DRUM, a CLĂDI, TÂRG, BANI, lucruri la
rândul lor mai vechi decât
Roma, la o populaţie descinzând din Cultura arheologică Cucuteni,
prima civilizaţie urbană a lumii, ce avea aceste noţiuni de urbanism
în limba ei proprie, mai veche decât cea a Imperiului Roman.
TREBUIE recunoscut că ESTE HALUCINANTĂ CHESTIUNEA MORFEMELOR STEM şi
TE poţi întreba de o mie de ori dacă este aşa sau NU.
Morfemele corect descifrate şi încadrate în sfera semantică adecvată,
constituie un sistem
lingvistic specific românei.
Acest sistem compune noţiunile europene în „imagini” sonore, sub formă
de metafore, cu înţeles „plastic”, doar în graiul nostru.
Limbajul morfemelor stem demonstrează fără doar şi poate specificul
românesc, tiparul
românesc, al tuturor slovelor folosite de români, poate cu excepţia
unor neolgisme, care de
multe ori chiar dacă vin din Franţa şi tot au un IZ românesc, precum a
„in-GUR-GÂTA” (a ingurgita).
Nici franceza nici alte limbi romanice nu au cuvântul GURĂ (etimon
latin Gula=gât).
GÂT (etimon slav, GLUTU= înghiţitură).
Originea lui SOL în cuvântul cu fonemul R, sanscritul SURIA, dovedeşte
că, SOL se trage din SOARE şi nu invers, deci Gueille, Gola şi Gula se
trag din GURĂ, nu invers, pentru că R a evoluat în L, nu invers.