Sunteți pe pagina 1din 2

GURĂ, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN.

Minciuni grosolane în lingvistica românească.


GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (şi inferioară)
a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse
în organism; p. restr. buzele şi deschizătura dintre ele. – Lat. gula
„gâtlej, gât”.
http://en.wiktionary.org/wiki/gula
http://en.wiktionary.org/wiki/gur%C4%83
Gură este un cuvânt folosit numai de români.
Dacă ar fi de origine romană, el ar mai exista şi în alte limbi
romanice, dar numai românii, cu strămoşii geto-daci au acest cuvânt.
Gură este format din două morfeme stem româneşti, GUR şi Ă.
Ă=E (este).
G*R = „orificiu”= GAUR-ă, GUR-ă.
GÁURĂ, găuri, s.f. Scobitură, adâncitură, spărtură, orificiu. [Pr.: ga-
u-] – Lat. *gavula (< cavus).
http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=ga...
http://en.wiktionary.org/wiki/cavus
Cavus este o cavitate, o cavernă, o PEŞTERĂ.
PÉŞTERĂ, peşteri, s.f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă
şi mare; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl.
peštera.
Cum să fie cuvânt slav când el este format din trei morfeme stem
româneşti, PEŞ, TER şi A.
Morfemul stem P*S = “umflătură”= PEŞ-te, PĂS-taie, POS-magi.
T*R= pământ=TĂR-âm, ŢĂR-ân-ă, TÂR-lă.
A=E=este.
Aglutinarea celor trei morfeme duce la metafora “ umflătura în (tera)
pământ este”= PEŞ-TERĂ.
Gură devine morfem stem românesc, în cuvântul LIN-GURĂ.
GUR*= „orificiu bucal” = GURĂ, GURA-liv.
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s.m. şi f. (Om) care vorbeşte mult,
întruna; limbut, vorbăreţ. [Var.: (reg.) guralíu, -íe adj.] – Din bg.
govorliv (după gură).
LÍNGURĂ, linguri, s.f. I. 1. Obiect , alcătuit dintr-o parte ovală
scobită şi dintr-o coadă. – Lat. Lingula.
http://en.wikipedia.org/wiki/Lingula
http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=li...
Cea mai simplă observaţie constată că, cu lingura se introduc alimente
(lichide) în gură şi nu în gâtlej.
Ca şi în alte lexeme indo-europene, flexiunile gramaticale se aplică
la ultimul morfem stem, adică la GURĂ, care devine guriţă sau guroi,
în lin-GUROI.
Morfemul stem L*N = „LEN-t”, căti-LIN, a LÂN-cezi, LEN-e.
AGLUTINAREA celor două morfeme stem conduce la o metaforă românescă:
LIN-GURA este „ceva care se duce lin la gură”, pentru a nu vărsa
conţinutul.
Cuvântul "cătilin" nu a fost găsit. Nu există niciun cuvânt similar,
în dex online, dar există, în graiul ardelenilor, cu sensul de
încetişor, lent.
LÂNCEZÍ, lâncezesc,” slăbiciune sau de moleşeală; a nu avea chef de
nimic”. ♦A stagna. – Din lânced.
LẤNCED, -Ă, Slăbit, sleit de puteri. 2. Lipsit de vigoare; moale. –
Lat. Languidus.
LÂNCEZEÁLĂ s.f. Stare de moleşeală . ♦ Fig. Lipsă de activitate;
stagnare. – Lâncezi + suf. -eală.
LÉNE s.f. “trândăvie; lâncezeală”. – Din sl. Lĕni.
Un cuvânt care conţine morfemul stem L*N, pare să-şi dezvăluie mai
curând o origine autohtonă de cât cea afişată, în cazul lexemului
MĂSLINĂ.
MĂSLÍNĂ, măsline, s.f. Fructul măslinului, bogat în ulei; olivă. – Din
sl. maslina.
Măslinele sunt fructe mediteraneene şi nu pare logic să aibă un nume
slav, de vreme ce originea slavilor este de sub cercul polar.
Morfemul stem românesc M*S = “MIŞ-care”= a MES-teca, a MUŞ-ca, a a-MES-
te-ca.
Aglutinarea celor trei morfeme stem, româneşti, conduce la metafora
MĂS-LIN-Ă “E ceva de MES-tecat LIN”, că rămâi fără măsele, în caz
contrar.
A MIŞCA.– Et. nec.
MESTECÁ1, méstec. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în
gură. – Lat. masticare = A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A
pune la cale; a plănui.
MĂSEÁ, măsele, s.f. 1. Fiecare dintre dinţii mari.-Lat.maxilla
“maxilar”.
A AMESTECÁ, améstec” a încurca diverse lucruri între ele. 2.Despre
grupuri . A pătrunde unele printre altele. A interveni, a se băga, a
se vârî într-o acţiune. – Lat. *ammixticare.
http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=am...
Cuvântul ammixticare nu a existat niciodată şi atunci cum era să fie
învăţat de daci de la romanii lui Traian.
Aşa cum latinescul SOL îşi recunoaşte originea într-un nume cu fonemul
R al astrului solar, în indo-europeanul (SURIA), SURA, inclusiv
dacicul SOARE şi toate celelalte cuvinte latine recunosc
trecerea lui R în L, adică romanicele GOLA, GUEILE, gula, se trag din
dacicul GURĂ, nu invers.