Filmul Toto și surorile lui realizat de Alexander Nanau se remarca prin
expunerea unor realități dure care au loc centrul unei capitale est europene. După cum spune și titlul, in centrul acțiunii se află Totonel Horvath, un copil de etnie care nu se lasă înfrânt de starea de degradare care îl înconjoară și reușește să își depășească condiția in ciuda adversităților. In lipsa unor modele de urmat, el reușește să își sprijine moral surorile și să scoată la suprafață ce este mai bun din ceea ce are la îndemână. Filmul documentar este definit de atmosfera dezolantă in care copiii din zona Rahova își trăiesc viața fără bani, educație și necesități materiale. Efectul de getto-izare la care era supusă zona Rahova a acaparat viețile oamenilor că un cancer. Printre seringi folosite la injectarea de heroină și mucuri de țigară, Toto reușește să își păstreze optimismul și să se concentreze pe singura lui pasiune, dansul. Fenomenele de stratificare socială identificate în film sunt sărăcia, lipsa condițiilor materiale, incultura, excluziunea socială, dificultățile tipice grupurilor minoritare, abuzul de droguri, tendințele antisociale moștenite, imposibilitatea de a avea un loc de muncă și altele. Este de remarcat că în ciuda eforturilor instituțiilor investite cu autoritate, situațiile personajelor nu par a se schimba, probabil dintr-o lipsă de înțelegere aprofundată a trăirilor prin care acestea trec. Am observat că factorul care a produs o diferență are legătură cu acordarea de șanse și incluziunea socială. De exemplu, când Andreea, o soră de-a lui Toto, se înscrie la școală pentru a-și finaliza studiile, este acceptată de colectiv și i se cântă „la multi ani” aceasta este copleșită de emoții pentru că acasă la ea nu primea o astfel de atenție. Conexiunea rezultată o împinge pe Andreea sa continue școală. De asemenea, Toto care era mereu blamat că nu ține ritmul cu echipa de dansuri a câștigat locul 2 într- o competiție internațională de dans și a fost de asemenea apreciat și încurajat să continue să își urmeze pasiunea. Momentul meu preferat din film este cel in care Toto, după ce este blamat de către instructorul de dansuri că nu ține pasul, exersează de unul singur printre ruinele Rahovei, iar pe fundal se observă un desen cu o svastică. Acest moment are o încărcătură aparte pentru că toți cel mai probabil nu înțelegea ce înseamnă simbolul, dar a reușit să aducă un fel de dreptate poetică in numele celor de dinaintea lui care au suferit de pe urma holocaustului, rupând neștiutor ciclul suferinței. Pe de altă parte, cealaltă soră a lui Toto, Ana, pierde oportunitatea de a ieși din ghetou din cauza faptului banal de a nu cunoaște numele tatălui său atunci când vrea sa se angajeze și refuza jobul de manichiurista pe motiv că „ii este scârbă”. Ana nu se simte apreciata de nimeni și reia consumul de droguri și viața de ghetou. Cu sufletul rănit, dar într-un mod ferm, Toto și Andreea aleg să se îndepărteze de Ana pentru a reuși de unii singuri în viață. Îl văd pe Toto ca un erou contemporan și un exemplu de atitudine pentru toți cei asemeni lui, in ciuda faptului că el nu a avut un model. M-a mișcat sa vad spiritul de care a dat dovadă în cele mai negre clipe, fiind un stâlp emoțional pentru sora lui mai mare, la doar 10 ani.