FRICA

Cuvantul lui Dumnezeu spune:

Proverbe 9;10: "Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; si stiinta
sfintilor, este priceperea."
Din acest verset se poate observa ca Scriptura acorda intaietate
intelepciunii duhovnicesti, despre care vorbeste si apostolul Pavel
in Intaia Epistola catre Corinteni, intelepciune pe care crestinul o
primeste prin puterea cereasca, o data cu darul credintei:
1Corinteni 2;4-8: "Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in
vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul
si de putere,
pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea
oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Totusi ceea ce propovaduim noi printre cei desavarsiti, este o
inţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului
acestuia, care vor fi nimiciti.
Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta
ascunsa, pe care o randuise Dumnezeu, spre slava noastra, mai inainte de
veci,
si pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntasii veacului acestuia; caci,
daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei."
Darul credintei aduce cu sine intelepciunea duhovniceasca, cea care
deschide mintea crestinului si in mod implicit, declanseaza frica de
Domnul. Prin urmare, frica de Domnul reprezinta doar "inceputul
intelepciunii" duhovnicesti, crestinul suferindtransformari la nivel de
cunoastere biblica, de traire sufleteasca si de practica
duhovniceasca, avansand astfel spre etapa de hrana tare. Este vorba de
un proces continuu de crestere pe Calea credintei, trecandu-se de la
starea de rob la starea de fiu al lui Dumnezeu:
Romani 8;14: "Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt
fii ai lui Dumnezeu."
Singura teama de Dumnezeu este teama de pedeapsa Lui. Frica de
Domnul este prezenta atata vreme cat exista slabiciunea firii iar trecerea
de la firea pamanteasca la cea duhovniceasca nu s-a realizat intr-o
asemenea masura incat credinciosul sa fie incredintat ca nu mai poate
pacatui. Altfel spus, se poate vorbi de frica de Domnul pana in
momentul in care crestinul ajunge in etapa de hrana tare nu doar din
punctul de vedere al cunoasterii ci si al trairii sufletesti, in concretul
vietii de zi cu zi. Prin urmare, atunci cand crestinul se afla in aceasta
ipostaza, frica de Domnul dispare iar in locul ei incepe sa
lucreze dragostea agape, descrisa de apostolul Pavel in Intaia Epistola
catre Corinteni, prin care crestinul nu mai poate cunoaste teama:

1Corinteni 13;4-8: "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de

bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de
mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se
gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."
De asemenea, frica de a pierde dragostea lui Dumnezeu are doar o
conotatie teoretica, in fapt acest lucru nefiind posibil intrucat cel ce
ajunge in aceasta etapa nu mai poate pacatui:
1Ioan 3;9: "Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentru ca
samanta Lui ramane in el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din
Dumnezeu."
1Ioan 5;18: "Stim ca oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, ci
Cel nascut din Dumnezeu il pazeste, si cel rau nu se atinge de el."
Mai mult, teama de a pierde bunatatea lui Dumnezeu presupune aceeasi
stare de inceputpe Calea credintei. Aceasta se manifesta la cei care au o
credinta slaba dovedind astfel ca pentru ei stapanirea de sine reprezinta
inca un ideal si nu un tel implinit. Cand exista acea frica de a
pierde bunatatea Lui inseamna ca nu iti incredintezi viata in mainile lui
Dumnezeu, ca Domnul Cristos nu traieste in tine, sau mai bine spus,
inseamna ca nu esticrestin, ci doar credincios Lui. Oricine poate fi
credincios, dar nu oricine poate fi crestin.
In momentul in care firea pamanteasca s-a transformat in fire
duhovniceasca, nu se mai poate vorbi de frica, ci doar de Dragoste.
Constientizarea Dragostei lui Dumnezeu si aputerii Duhului Sfant, si
mai ales intelepciunea duhovniceasca reprezinta reperele care ii ofera
crestinului siguranta si il mentin treaz pe Calea spre mantuire. La baza
trecerii de la frica la Dragoste se afla indelunga rabdare in ascultarea de
Domnul, prin credinta si nadejde. Astfel, se poate vorbi
de nasterea omului matur, ca urmare a experientei duhovnicesti
dobandite prin exercitiu:
Evrei 5;14: "Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror
judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul."
1Ioan 4;18: "In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste
frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns
desavarsit in dragoste."
In versetul de mai sus, apostolul Ioan nu vorbeste intr-un context
limitat, despre o anume frica fata de lume, ci intr-un context absolut.
Astfel, Ioan nu spune ca "dragostea... izgoneste frica" de lume, ci doar
frica, intrucat orice fel de frica dovedeste necredinta sau o stare de
inceput in credinta in care slabiciunea si pacatul inca nu au fost
eliminate, si in mod automat, o asemenea stare atrage dupa sine
pedeapsa.
Frica de Domnul, manifestata de credinciosul aflat la inceput pe
Calea credintei, il mentine pe acesta intr-o stare in care gandul ca ar
putea sa-si piarda mantuirea il determina sa-si dea toata silinta pentru a
nu pacatui. A amplifica aceasta frica de Domnul in scopul de a deveni
mai puternic in lupta cu pacatul reprezinta modalitatea cea mai sigura de
a bate pasul pe loc si de a nu cunoaste Dragostea lui Dumnezeu.
Aceastasfortare a mintii omenesti, prin dezvoltarea fricii, il determina pe
credincios, in mod neobservat, sa puna accent pe metoda lui si nu
pe puterea Duhului Sfant, si sa incerce, prin diverse mijloace omenesti,
sa obtina Dragostea si viata vesnica:
Romani 9;16: "Asadar, nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci
de Dumnezeu care are mila."
Efeseni 2;9: "Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni."
2Timotei 1;9: "El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru
faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in
Cristos Isus, inainte de vesnicii."
De asemenea, exercitiul de amplificare a fricii in scopul evitarii
pacatului nu poate avea drept rezultat schimbarea firii pamantesti, ci
doar tensionarea mintii. Astfel, in mod inevitabil, intervine pedeapsa,
credinciosul indepartandu-se treptat de starea prin care poate simti si
primi puterea Dragostei lui Dumnezeu. Mai mult, se ajunge la o stagnare
a cresterii duhovnicesti a credinciosului, iar "indrazneala", descrisa de
apostolii Pavel si Ioan, ramane doar o iluzie, dovezile credintei
limitandu-se la semne si minuni, caracteristice celui necredincios, care
nu poate iesi de sub robia pacatului.
2Corinteni 3;12: "Fiindca avem dar o astfel de nadejde, noi lucram cu
multa indrazneala;"
1Timotei 3;13: "Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobandesc un loc
de cinste si o mare indrazneala in credinta care este in Cristos Isus."
1Ioan 3;21: "Preaiubitilor, daca nu ne osandeste inima noastra, avem
indrazneala la Dumnezeu."
Dragostea nu inseamna frica. Nu poti iubi daca iti este
teama. Experienta duhovniceasca dovedeste ca una o anuleaza pe
cealalta. Treptele duhovnicesti nu implica nici un fel de frica,
iar innobilarea acesteia nu isi gaseste justificare in fapt si de asemenea,
nu poate fi dovedita prin prisma Cuvantului. Confuzia care se creeaza
are la baza discrepanta foarte mare intre partea rationala si cea practica.
Astfel, partea rationala avanseaza, din dorinta de a acumula cunoastere,
in timp ce trairea ramane in urma din cauza firii neprelucrate din punct
de vedere duhovnicesc, potrivit invataturilor Scripturii. Dupa un timp,
mintea fixeaza adevarurile in functie de experientele firii pamantesti si
in consecinta sfintenia este redusa la o frica de Domnul. Pe acest fond,
versete precum cele expuse mai jos, trebuie intelese intr-un context
diferit fata de cel in care este perceputa sfintenia in Noul Testament:
Psalmi 34;9: "Temeti-va de Domnul, voi, sfintii Lui, caci de nimic nu duc
lipsa cei ce se tem de El!"
Psalmi 34;11: "Veniti, fiilor, si ascultati-ma, caci va voi invata frica
Domnului."
Prin urmare, in Vechiul Testament, sfintenia presupunea respectarea
Legii, iar semnele si minunile divine reprezentau unul dintre reperele
legaturii directe cu Dumnezeu Tatal. In Noul Testament, sfintenia este
conforma cu credinta, baza constituind-o Dragostea lui Dumnezeu care
lucreaza in cei ai Lui, in scopul transformarii firii pamantesti si cresterii
pe Calea credintei.
De fapt, elementul fundamental in aceasta analiza il reprezinta puterea.
Astfel, in Vechiul Testament, sfintii nu detineau puterea necesara de a
asculta de Dumnezeu, frica de Domnul avand un rol foarte important in
mentinerea celui socotit sfant pe Calea lui Dumnezeu. In Noul
Testament, lucrarea Duhului Sfant aduce o schimbare majora,puterea Sa
transformand individul, in mod radical, prin "darul credintei" si prin
Dragostea agape, dragoste de care sfintii Vechiului Testament nu au avut
parte. In acest fel se poate explica motivul pentru care in Vechiul
Testament sta scris:
Proverbe 9;10: "Inceputul intelepciunii este frica de Domnul; si stiinta
sfintilor este priceperea."
Frica constituie doar un inceput pe Calea lui Dumnezeu fiind
caracteristica indeosebi celor care au trait in perioada Vechiului
Testament. O data cu venirea Mantuitorului si coborarea Duhului Sfant,
frica se transforma in Dragostea agape, sfintenia sau sfintii primind o
alta conotatie datorita reperelor distincte de perceptie ale Vechiului si a
Noului Testament, amintite mai sus.
Cartea Genezei spune:
Geneza 1;26: "Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru,
dupa asemanarea Noastra;"
Astfel, se observa ca este vorba despre o creatura desavarsita conforma
cu natura si caracteristicile Divinitatii creatoare. In mod evident, frica nu
exista in Dumnezeu si in consecinta nu putea sa se gaseasca in omul zidit
de El, aceasta survenind in fiinta creata o data cu aparitia raului si
caderea in pacat. Desavarsirea nu poate ingloba frica intrucat aceasta este
un sentiment uman, firesc, ce apare in urma constientizarii faptuirii
pacatului, ea insasi reprezentand indicatorul slabiciunii. Nasterea in trup
de carne aduce cu sine si frica, deja insamantata, insa aceasta nastere in
pacat nu presupune creatie sau desavarsire.
Unii teologi vorbesc despre fiintialitate prin nastere in pacat, insa acest
lucru nu inseamna creatie sau stare desavarsita. Prin urmare, frica nu
poate constitui drept apanajulplamadelii de inceput, dimpotriva, aceasta
trebuie eliminata definitiv din viata noastra, daca il iubim cu adevarat pe
Dumnezeu:
2Timotei 1;7: "Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere,
de dragoste si de chibzuinta."
Jertfa Domnului Iisus Cristos aduce cu sine nadejdea mantuirii
celor ce cred in invierea Sa iar invataturile Noului Testament ii indruma
pe crestini spre viata vesnica si nu spre moarte:
Romani 2;7: "Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in
bine, cauta slava, cinstea si nemurirea;" (nu frica sau moartea)
Romani 8;2: "In adevar, legea Duhului de viata in Cristos Isus, m-a
izbavit de Legea pacatului si a mortii."
2Corinteni 2;15-16: "In adevar, noi suntem, inaintea lui Dumnezeu, o
mireasma a lui Cristos printre cei ce sunt pe calea mantuirii si printre cei
ce sunt pe calea pierzarii:
pentru acestia, o mireasma de la moarte spre moarte; pentru aceia, o
mireasma de la viata spre viata. Si cine este de ajuns pentru aceste
lucruri?"
1Ioan 3;14: "Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe
frati. Cine nu iubeste pe fratele sau, ramane in moarte.