Sunteți pe pagina 1din 2

GRÂUL

 Este o cereală cultivată în aproape întreaga lume.


 Este originar din Asia.
 La început, boabele de grâu se consumau crude, apoi prăjite, iar mai târziu, măcinate între două pietre,
după care se făceau turte.
 În zilele noastre, grâul este măcinat în mori, obţinându-se astfel făina și tărâțele.
 Grâul este un aliment de bază, fiind prezent în mesele noastre zilnice sub formă de pâine, griș, paste
făinoase, produse de patiserie, biscuiți, etc.
 Cultura grâului nu necesită amenajări speciale și nici lucrări deosebite de întreținere.
 Alcătuirea plantei : rădăcină, tulpină (pai), frunză, floare (spic).

Etapele creșterii grâului

Grâul se seamănă în luna octombrie încolțește sub plapuma de nea, crește, se dezvoltă se coace și se
recoltează în iunie-iulie.
Grâul se depozitează în silozuri. De aici este transportat la moară. Se macină și se obține făina. Din făină se
fac diferite produse de panificație, de patiserie.
Este o cereală cultivată în aproape întreaga lume.

Este originar din Asia.

La început, boabele de grâu se consumau crude,


apoi prăjite, iar mai târziu, măcinate între două pietre,
după care se făceau turte.

În zilele noastre, grâul este măcinat în mori,


obţinându-se astfel făina și tărâțele.

Grâul este un aliment de bază, fiind prezent în mesele


noastre zilnice sub formă de pâine, griș, paste făinoase,
produse de patiserie, biscuiți, etc.

Cultura grâului nu necesită amenajări speciale


și nici lucrări deosebite de întreținere.

Alcătuirea plantei : rădăcină, tulpină (pai), frunză, floare (spic).

Grâul se seamănă în luna octombrie, încolțește


sub plapuma de nea, crește, se dezvoltă se coace
și se recoltează în iunie-iulie.

Grâul se depozitează în silozuri.


De aici este transportat la moară.
Se macină și se obține făina.
Din făină se fac diferite produse de panificație, de patiserie.

S-ar putea să vă placă și