ANEXE

INTERNAREA PACIENTULUI ÎN SPITAL

Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru servicii permanente. În spital se internează
bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire şi supraveghere permanentă şi o atenţie deosebită din partea asistentului medical.
Spitalul cuprinde următoarele părţi componente funcţionale:
v serviciul de primire unde începe pregătirea psihică a pacientului. El este primit cu zâmbetul pe buze şi cu cuvinte de
încurajare, esenţială fiind cucerirea încrederii bolnavului în profesionalismul cadrelor sanitare. Pacienţii vor fi dezbrăcaţi şi
examinaţi. La nevoie pacientul este ajutat de asistent şi aşezat în poziţia necesară examinării
v prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbăierea bolnavului, după care acesta va fi îmbrăcat în lenjerie curată şi
condus pe secţia cu paturi
v secţia cu paturi este partea componentă a spitalului înzestrată cu paturi şi sala de tratamente, unde se asigură asistenţa
corespunzătoare a bolnavilor spitalizaţi.
După ce medicul hotărăşte internarea bolnavului, asistentul completează biletul de internare, foaia de observaţie şi trece datele
pacientului în registrul de internări.

II.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se alege în funcţie de starea pacientului
(diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul conduce bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi
să se instaleze comod şi în poziţia indicată de medic în pat.
 Bolnavului i se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi indicaţiile medicului referitoare la
alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul acestuia. Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltării de produse biologice
şi patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un mediu de securitate şi confort şi
pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele să aibă o capacitate de 4, maxim 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C, să fie
curate, liniştite şi bine aerisite cu aer umidificat.
Asistentul observă şi este obligat să consemneze aspectul general, înălţimea, greutatea, vârsta, aspectul tegumentelor şi
mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. El va urmări necesităţile pacientului, manifestările de dependenţă în vederea
satisfacerii acestora.
Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale pacientului precum şi bolile care au influenţă
asupra anesteziei şi intervenţiei (afecţiuni pulmonare, cardiace, diabet zaharat, epilepsie, etc.).

II.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

Pregătirea şi schimbarea patului

Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de confort ale pacientului, cât şi
ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să
se poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi
picioarele comod pe podea; asistentul să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul cât mai comod; uşor de manipulat
şi curăţat; confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat
prevăzut cu rotiţe.
 Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine
întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi
v simplu, cu somieră dintr-o singură bucată
v simplu cu rezemător mobil
v cu somieră mobilă
v universal
Accesoriile patului
Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curăţă şi se dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc
sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate
(pentru prevenirea escarelor).
Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf.
Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături.
Lenjeria necesară: două cearşafuri, două feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată,
dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a
proteja salteaua de diferite dejecţii, se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce acoperă muşamaua este
confecţionată din pânză; va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pentru a o acoperi perfect; faţa de pernă,
confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.
Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir sau susţinătorul de învelitoare, mese
adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active.
Poziţiile pacientului în pat
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă sau forţată.
 Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane;
bolnavi grav, adinamici.
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
 determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită);
 ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele dureroase de ulcer sau în colica biliară);
 ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul tromboflebitei);
 ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a tratamentului);
Asistenţii trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care aceştia trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri
şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură schimbările de poziţie.
Schimbările de poziţie ale pacientului
Pot fi: active (le execută pacientul singur) şi pasive (pacientul necesită ajutor).
Schimbările pasive se efectuează la pacienţi: adinamici, imobilizaţi, inconştienţi, paralizaţi, cu aparate gipsate, etc.
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de asistentul medical cu scopul de a asigura
confortul şi igiena bolnavului. Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor cutanate, fiind
o condiţie esenţială a vindecării.
Toaleta pacientului poate fi:
 zilnică - pe regiuni
 săptămânală sau baia generală
În funcţie de tipul pacientului, acesta:
- n-are nevoie de ajutor
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic
- are nevoie de ajutor parţial
- necesită ajutor complet
 Scopul:
- îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi impregnate cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare,
amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecţii şi alte substanţe străine, care aderă la piele
- liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort
Toaleta pacientului urmează anumite principii:
· se apreciază starea generală a bolnavului, pentru a evita o toaletă prea lungă, prea obositoare
· se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului
· se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
· se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său
· se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului şi a bolnavului şi pentru prevenirea
escarelor
· bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură
· se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza circulaţia sanguină
· apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se lăsa săpunul în apă
· se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
· ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat
· se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm.

II.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

Funcţiile vitale (respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura) sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de
boală.
Acestea se măsoară în următoarele cazuri:
 când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane
 când este admis într-o unitate spitalicească (la internare, pe toată perioada spitalizării şi la externare)
 înainte şi după proceduri invazive de diagnostic
 înainte şi după intervenţii chirurgicale
 înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire care pot influenţa funcţiile vitale.

Respiraţia
Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului e un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat
- tipul respiraţiei
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvenţa
Intervenţiile asistentului:
- aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată
- plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut
- consemnarea valorii obţinute pe foaia de temperatură
R= 16-18 r/min

Pulsul
Evaluarea funcţiei cardio-vasculare
Elemente de apreciat
 - ritmicitatea
- frecvenţa
- celeritatea
- amplitudinea
Locuri de măsurare
- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos (artera radială, humerală, carotidă, femurală,
temporală, tibială, superficială, pedioasă)
Intervenţiile asistentului
- pregătirea psihică a pacientului
- spălarea pe mâini
- reperarea arterei
- fixarea degetelor palpatoare pe tractul arterei
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură
P = 60-80/min

Tensiunea arterială
Evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinate de elasticitatea şi calibrul vaselor)
Elemente de evaluat
- tensiunea arterială sistolică (maximă)
- tensiunea arterială diastolică (minimă)
Intervenţiile asistentului
- pregătirea psihică a pacientului
 - asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute
- spălarea pe mâini
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit în extensie
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei
- se introduce olivele stetoscopului în urechi
- se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până se percepe primul zgomot arterial (reprezintă
valoarea TA maxime)
- se reţine valoarea indicată pentru a fi consemnată
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice
- se reţine valoarea indicată în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând TA minimă
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală roşie

II.5. Alimentația pacientului

Alimentaţia pacientului trebuie să respecte următoarele principii:

Ø înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele necesare creşterii (la copii) sau cele necesare refacerii
pierderilor prin consum (la adulţi)
Ø asigurarea aportului de vitamine, mai ales alimentele ce conţin vitamina B şi săruri minerale necesare metabolismului normal
Ø favorizarea procesului de vindecare prin curăţarea organelor bolnave; alimentaţia raţională poate influenţa tabloul clinic,
caracterul procesului infecţios (patologic) şi ritmul evoluţiei acestuia, devenind astfel un factor terapeutic
Ø consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente
În funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:
 Ø activ - pacientul mănâncă singur în sala de mese sau salon;
Ø pasiv - pacientului i se introduc alimentele în gură.

II.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice întârziere cât de mică provoacă emoţii inutile
acestor pacienţi anxioşi.
Asistentul trebuie să sesizeze cât mai repede supradozarea sau efectul nefavorabil ca inapetenţa, greţurile, bradicardia ce pot
interveni după administrarea medicaţiei.
Calea naturală de administrare a preparatelor medicamentoase pentru furuncul este orală, parenterală şi cutanată. Pentru
hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multă căi: 1000-1500 ml se elimină prin urină, 500-1000 ml prin transpiraţie, 350-
500 ml sub formă de vapori prin plămâni şi 100-200 ml prin scaun, nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.

II.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează simptomatologia bolii, reflectă evoluţia
acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat, semnalează apariţia unor complicaţii. Recoltarea produselor este efectuată de asistent în
majoritatea cazurilor. Acesta trebuie să respecte orarul recoltărilor, să cunoască tehnicile corecte de recoltare a diferitelor produse, să
completeze buletinul de analize, să eticheteze produsul rezultat pentru a evita înlocuirea rezultatelor între ele, fapt ce poate duce la erori
grave.
 Asistentul va instrui bolnavul privind comportamentul său în timpul recoltării şi comportamentul său pentru reuşita acestuia.
Fizic bolnavul va fi pregătit printr-o dietă adecvată, repaus la pat şi aşezarea lui în poziţia necesară recoltării.
Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului recoltat.
Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la laborator cât mai repede şi în starea în care au fost
eliberate din organism.

II.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

Administrarea medicamentelor pe cale tegumentară

Scop: - pe suprafaţa tegumentelor, se aplică medicamentele care au efect local la acest nivel
Forma de prezentare a medicamentelor:
- lichide
- se administrează prin badijonare, compresă medicamentoasă
- pudre
- unguente, paste
Materiale:
- materiale pentru protecţia patului - muşama, aleză
- instrumentar şi materiale sterile - pense porttampon, spatule, comprese, tampoane, mănuşi de cauciuc
- pudriere cu capac perforat
- tăviță renală
- prosop de baie

Pacientul:
 - se informează asupra efectelor medicamentelor
- se aşează într-o poziţie care să permită aplicarea medicamentelor
Aplicarea medicamentelor:
- asistentul alege instrumentele, în funcţie de forma de prezentare a medicamentelor
- badijonarea constă în întinderea unei soluţii medicamentoase cu ajutorul unui tampon montat pe porttampon (ex. tinctură de
iod, violet de genţiană, albastru de metil)
- compresa medicamentoasă constă în îmbibarea soluţiei medicamentoase într-un strat textil mai gros, care apoi se aplică pe
tegumentul bolnav. Are acţiune sicativă, dezinfectantă, antipruriginoasă, antiinflamatoare (ex. sol. Burow, Rivanol, Betadină)
- pudrajul reprezintă presărarea medicamentelor sub formă de pudră pe piele cu ajutorul tampoanelor sau cutiilor cu capac
perforat. Acţiunea pudrelor poate fi de combatere a pruritului, de absorbţie a grăsimilor, de uscare şi răcorire a pielii (ex. pudra de talc,
talc mentolat, oxid de zinc)
- unguentele şi pastele se aplică, cu ajutorul spatulelor, pe suprafaţa tegumentelor, într-un strat subţire (unguentele sunt preparate
din substanţă medicamentoasă, înglobată în vaselină, lanolină; pastele conţin grăsimi şi pudre)
Îngrijirea pacientului ulterior aplicării medicamentelor pe piele:
- acoperirea regiunii cu comprese mari de tifon
- urmărirea efectului local
- sesizarea unor efecte secundare apărute (prurit, reacţie alergică)
- schimbarea periodică a compreselor medicamentoase
DE ŞTIUT:
- compresele medicamentoase vor fi stoarse pentru a preveni macerarea pielii
- tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei şi nu prin introducerea lor în borcanul cu soluţie
- mixturile se agită înainte de utilizare
DE EVITAT:
- păstrarea unguentelor la temperaturi ridicate
 - folosirea aceluiaşi tampon pentru badijonarea mai multor regiuni bolnave

Biopsia cutanată este o procedură medicală semiinvazivă în cadrul căreia este recoltat un fragment tisular tegumentar ce ulterior
este analizat microscopic, în vederea observării anumitor modificări patologice, sugestive pentru diverse procese locale sau sistemice.
Fragmentul de ţesut recoltat va ajuta astfel medicul în stabilirea unui diagnostic de certitudine.
Există mai multe tipuri de biopsie cutanată:
§ biopsia de suprafaţă (shave biopsy) - se realizează utilizând o lamă de bisturiu care prin mişcarea tangenţială
planului cutanat reuşeşte să excizeze o porţiune proeminentă din ţesutul de analizat.
§ biopsia prin puncţie (punch biopsy) - se realizează cu o lamă rotundă cu diametrul variind între 1 şi 8 mm,
materialul obţinut prin această biopsie trebuie să conţină un fragment cutanat pe întreaga sa grosime precum şi ţesut
subcutanat. Se recoltează dintr-o zonă reprezentativă a leziunii.
§ biopsia incizională - este asemănătoare metodei anterioare de biopsie doar că pentru realizarea ei se foloseşte o
lamă obişnuită de bisturiu şi se excizează doar o parte din ţesutul anormal. Rezultă un defect cutanat de formă eliptică care se
închide cu fire de sutură. La fel ca în cazul "punch biopsy" profunzimea inciziei ajunge până în ţesutul subcutanat.
§ biopsia excizională - tehnica folosită este aceeaşi ca în cazul biopsiei incizionale doar că această procedură constă
în excizia completă a leziunii/ţesutului de analizat.
Alegerea uneia sau alteia depinde de tipul de leziune existentă şi de boala suspectată, de întinderea şi localizarea procesului
patogen.
O astfel de procedură este realizată de către medicul dermatolog, sub anestezie locală. După recoltare, fragmentul de ţesut este
pus într-o soluţie specială (formol); este transportată la laboratorul de anatomopatologie. Examenul fragmentului de ţesut se face cu
ajutorul microscopului de către medicul anatomopatolog şi de asemenea în cazul în care se impune se va face şi un examen histochimic.
Rezultatele biopsiei sunt disponibile în aproximativ 7-10 zile, în funcţie de complexitatea afecţiunii ce trebuie diagnosticată.
 II.9. Educaţia pentru sănătate

Educaţia sanitară are o importanţă deosebită la pacienţii cu furuncul şi constă în:

o a se prezenta la medic imediat ce observă o leziune;
o evitarea stoarcerii furunculului sau arderea lui;
o a evita autotratarea;
o a preveni leziunile de grataj, prin tăierea scurtă a unghiilor.

II.10. Externarea pacientului

Medicul este cel care va hotărî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită o supraveghere permanentă şi poate
continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistentul va pune la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării
epicrizei şi completării biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.