ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU OCLUZIE INTESTINALĂ

"Unicul rol al asistentei medicale este de a ajuta individul sănătos sau pacientul în
realizarea acelor activităţi care contribuie la sănătatea sau recuperarea lui, la o moarte
liniştită (activităţi pe care le-ar face neajutat, dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele
necesare). Deci, rolul asistentei este de a ajuta pacientul, de a ajuta individul să devină cât
mai repede posibil independent de o astfel de asistenţă." (Virginia Henderson)

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTULUI

Asistenta medicală are îndatorirea de a observa starea generală a pacientului încă de

la internarea să. Ea trebuie să ştie să evalueze starea de sănătate a pacientului pentru a
transmite medicului date importante pentru stabilirea diagnosticului şi pentru stabilirea
îngrijirilor de care are nevoie pacientul. De aceea, se recurge la examinarea clinică şi
paraclinică, în care asistenta medicală joacă un rol important.
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientului,
are obligaţia să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi
greutatea să (pentru a determina obezitatea sau caşexia), vârsta aparentă şi reală, aspectul
pielii (care ajută la cunoaşterea stării de hidratare sau deshidratare a organismului), ţinuta,
faciesul, mersul, starea psihică.
De asemenea, se va urmări atent şi sistematic necesităţile pacientului şi manifestările
de dependenţă generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiective evaluabile
pentru o îngrijire pertinentă şi de calitate. Pacientul care suferă de ocluzie intestinală se
prezintă la spital, în general, cu o stare generală alterată, stare evaluată în timpul
examenului clinic. Asistenta va observa că pacientul prezintă distensie abdominală, va
constata prin interogarea pacientului că acesta prezintă dureri cu caracter colicativ, intense.
Pacientul va putea declara că nu prezintă tranzit intestinal, că are vărsături abundente, toate
aceste manifestări fiind apoi comunicate medicului de către asistenta medicală, ajutând la
stabilirea cu certitudine a unui diagnostic.
Cadrul medical mediu va avea grijă să ia la cunoştinţă situaţia globală în care se află
pacientul şi, într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care apar
în evoluţia lui şi utile pentru explorarea paraclinică sau preoperatorie.
Este importantă culegerea datelor din diverse surse, sarcină revenită tot asistentei
medicale: din foaia de observaţie, foaia de temperatură, de la familia pacientului, de la
ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire, însă principala sursă rămâne pacientul. Culegerea
datelor trebuie să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu se omite problemele
importante şi pentru a se face o evaluare corectă a lor. Acesta trebuie interogat când a avut
ultimul scaun, când au apărut vărsăturile, dacă a mai consultat alţi specialişti şi când s-a
agravat starea să generală.
Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se notează
permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a obţine un tablou clinic exact,
care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza unui nursing de calitate.
 Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile importante ale
asistentei. Ajutorul acordat medicului şi pacientului în cursul examinării clinice degrevează
pe acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile, contribuie la
crearea unui climat favorabil între pacient şi medic, face accesibilă medicului explorarea
tuturor regiunilor organismului, servindu-l şi cu instrumentarul necesar, toate acestea
intervenind pentru scurtarea timpului expunerii pacientului în stare gravă la traumatismul
examinărilor, în acest fel, ajutorul asistentei la examinările clinice este indispensabil în
cazul pacientilor în stare gravă şi foarte utilă în cazul tuturor pacientilor.

Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt

următoarele:

• pregătirea psihică a pacientului;

• adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
• dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului;
• aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor;
• asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;
• deservirea medicului cu instrumente;
• ferirea pacientului de traumatisme şi răceală;
• aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.
• Pregătirea psihică a pacientului se încadrează în muncă de educaţie şi de
liniştire pe care asistenta o duce cu pacientul din momentul primirii lui în secţie.
Atitudinea ei faţă de pacient trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta;
crearea climatului favorabil, atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai
unei bune pregătiri psihice, în preajma examinărilor de orice natură, asistenta trebuie
să lămurească pacientul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să se
reducă la minimum durerile care eventual vor fi provocate prin unele manevre simple.
Ţinând seama de simţul pudorii, asistenta va izola patul pacientului (în special la
prima examinare), despărţindu-l cu un paravan de celelalte paturi, ceea ce linişteşte pe mulţi
pacienti.
• Adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinării
clinice medicale. Pentru examenul clinic medical, obişnuit, asistenta pregăteşte
următoarele:
- o învelitoare uşoară de flanelă;
- stetoscopul şi o bucată de tifon pentru auscultaţie directă;
- spatule linguale sterile, eventual oglinda frontală;
- tensiometrul cu fonendoscop propriu;
- mănuşi sterile de cauciuc, vaselină;
- ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo-tendinoase, ace şi
esteziometrul (pentru cercetarea sensibilităţii pielii), o lanternă electrică (pentru
examinarea reflexului pupilarşi cercetarea cavităţilor accesibile);
- un termometru;
 -o tăviţă renală pentru depunerea mănuşilor, compreselor utilizate;
- două prosoape curate şi săpun pentru spălarea mâinilor.
Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte starea de funcţiune, apoi vor fi
aşezate pe o tavă utilizată numai pentru acest scop şi învelite cu un şervet.
Asistenta va sta în faţa medicului de cealaltă parte a patului. Tava cu instrumente o
depune pe noptiera pacientului.
• Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului se vor face după principiile arătate în
capitolul "îngrijirile generale acordate pacientului". Pacientii trebuie dezbrăcaţi complet,
cu ocazia examinării, însa dezbrăcarea nu trebuie făcută neapărat deodată.
După terminarea examenului clinic, pacientul trebuie să fie îmbrăcat în rufăria
de spital, îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe, pentru a
nu provoca dureri sau mişcări inutile.
• Aducerea pacientului în poziţia adecvată examinării şi sprijinirea lui uşurează mult,
atât muncă medicului cât şi eforturile pacientului, în cursul examinării, pledurile şi
plăpumile vor fi împăturite la capătul distal al patului.
Examinarea se începe prin luarea anamnezei. în acest timp, pacientul va sta în poziţia
cea mai comodă pentru el. La examenul obiectiv însa, el trebuie adus totdeauna în poziţiile
cele mai adecvate observaţiei. Astfel, inspecţia generală se va face aducând pacientul în
decubit dorsal. La nevoie, asistenta va ajuta pacientul să se întoarcă, pentru a putea fi
observate şi tegumentele de pe faţa posterioară a corpului.
Examinarea organelor toracice la pacientul grav - deosebit de ordinea obişnuită a
examinării clinice - se va începe în decubit dorsal. După terminarea feţelor anterioară şi
laterală ale toracelui, examinarea se va continua în poziţie şezând. Pacientul se va ridica
din decubit dorsal singur sau cu ajutorul asistentei, care se va aşeza pe marginea patului
faţă în faţă cu pacientul şi îl va sprijini din regiunea omoplaţilor cu ambele mâini, ridicându-
l în poziţie şezând. La nevoie, el va sprijini capul pe umărul asistentei.
Examinarea organelor toracice se completează cu măsurarea tensiunii arteriale.
Pentru aceasta, imediat după examinarea toracelui, asistenta aplică banda
tensiometrului pe braţul pacientului.
Examenul clinic al abdomenului este făcut de medic prin:
 palparea abdomenului (dă o senzaţie de rezistenţă elastică);
 percuţia abdomenului (evidenţiază timpanism difuz, exagerat, uneori cu
matitate fixă pe flancuri - lichid stagnant în porţiunile intestinale declive);
 auscultaţie abdominală (se aud zgomote hidroaerice, provocate de ansele
care se contractă);
 tact rectal (poate evidenţia o tumoare anală sau rectală ocluzivă; ampula
rectală poate fi goală sau plină cu materii fecale);
 tact vaginal (poate releva uneori formaţiuni în abdomenul inferior, care pot
fi cauze determinante ale ocluziei).
Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal cu braţele întinse şi
relaxate de-a lungul corpului, iar membrele inferioare să fie îndoite din genunchi, pentru
relaxarea musculaturii abdominale. În vederea acestui scop, se solicită pacientului să nu
încordeze muşchii peretelui abdominal, pentru a permite medicului palparea organelor
intraabdominale.
 Pentru tuşeul rectal, asistenta va aşeza pacientul în decubit lateral stâng, cu coapsele
flectate pe abdomen sau, dacă starea generala a pacientului o permite, în poziţie
genupectorală. Asistenta prezintă medicului mănuşă de cauciuc, îl ajuta la îmbrăcarea
acesteia, lubrefiază cu vaselină degetul cu care urmează să facă tuşeul şi solicită pacientul
să-şi relaxeze musculatura anală, respirând profund în cursul examinării. Pacientul va fi
acoperit cu o învelitoare de flanelă, lăsând libere numai părţile strict necesare pentru
examinare.
Este important ca ajutorul acordat de asistenta în cursul examenului clinic trebuie să
ferească pacientul de traumatisme şi oboseală. Executarea unui examen nesistematic, care
cere pacientului repetate eforturi de aşezare / ridicare din pat, utilizarea forţelor sale fizice
peste măsura, neglijarea sprijinirii pacientului în poziţiile necesare cerute de reuşita
examenului, toate acestea obosesc repede pacientul, impunând întreruperea examinării,
putând chiar provoca o agravare a bolii sale.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

Ocluzia intestinală, indiferent de ce natură, este o afecţiune care evoluează rapid,

alterând starea generală a pacientului, dacă nu se intervine rapid. În funcţie de sediul
ocluziei, pacientul poate resimţi efectele scăderii peristaltismului intestinal fie mai lent, fie
foarte precoce. Astfel, în cazul unei ocluziei intestinului subţire, debutul este brutal, cu
dureri abdominale puternice şi vărsături precoce.
Din această cauză, trebuie intervenit rapid, fie medicamentos, fie chirurgical, pentru
a preveni o evoluţie defavorabilă spre dezechilibrare hidroelectrolitică puternică, care poate
duce chiar la moartea pacientului. Rolul asistentei medicale în activitatea de supraveghere
a pacienţilor cu ocluzie este deosebit.
Supravegherea, observarea continuă a pacientului constituie o datorie de bază a
asistentei medicale. Având un contact direct şi continuu cu pacientul, trebuie să sesizeze şi
să înţeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia pacientului, în ceea ce priveşte
aspectul general, starea de conştientă, durerea, agitaţia, pulsul, T.A., diureza, vărsăturile
etc.
Tensiunea, pulsul, temperatura, diureza, respiraţiile sunt normale, sau aproape
normale. După un anumit timp însă (2—5 zile), se remarcă modificări foarte accentuate ale
tuturor semnelor generale, care se înrăutăţesc apoi progresiv ajungând, dacă nu se iau
măsuri terapeutice energice, la o stare de şoc grav, ireversibil. Este deci necesar ca în
această perioadă de „echilibru" a organismului să se aplice tratamentul adecvat. Intr-un
stadiu avansat, pacientul cu ocluzie este dispneic, oliguric, are sudori reci, pulsul este slab
bătut şi rapid, tensiunea scade, pacientul este areactiv, necooperant. Este un stadiu în care
practic, de cele mai multe ori, nu se mai poate face nimic.

În funcţie de cantitatea de lichide aspirată, de pierderile de lichide şi electroliţi,

considerate în baza examenului clinic şi de laborator, se apreciază necesarul de lichide şi
de electroliţi, ca şi de proteine ce urmează a fi administrate. Aceasta se execută cu insistenţă
şi exactitate, până la echilibrarea cel puţin parţială a stării generale a pacientului, fapt
demonstrat de îmbunătăţirea stării generale şi de reîntoarcerea la cifra aproape normală a
constantelor umorale.

Fără îndoială că prin acest tratament nu se va putea remedia cauza bolii şi reface
complet constantele umorale; de aceea se aplică tratamentul numai atât cit este necesar
pentru ca pacientul să poată fi operat în condiţii cât mai bune.

O asistentă bună nu trebuie să se rezume la efectuarea corectă a îngrijirilor curente.

Supravegherea pacientului cu ocluzie intestinală este sarcina fundamentală a asistentei
medicale. Supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a complicaţiilor.
Asistenta medicală va urmări manifestările de dependenţă pentru evitarea apariţie
unor complicaţii:
Facies – modificarea lui în peritonite acute până la cel hipocratic (obraji subţi, nas
ascuţit, buze uscate, ochi înfundaţi în orbite);

Scăderea ponderală: apare la pacienţi cu neoplasme digestive comsumptive sau la

cei cu stări febrile prelungite, vărsături sau diaree, anorexie prelungită. La aceşti bolnavi
poate apare şi deshidratarea (pliu cutanat persistent, limbă prăjită). Trebuie menţionat că
pacienţii obeji pot asocia boli precum: steatoza hepatică, litiaza biliară, pancreatite cronice,
etc.

Starea generală: este alterată în sindroame acute de tip: perforaţii digestive, ocluzii
intestinale, infarct mezenteric,etc.

Poziţia antalgică: poziţia culcat, nemişcat cu respiraţii superficiale, în peritonite

acute, etc.

Paloarea: apare după hemoragii postoperatorii fiind asociată cu anemii,

hipotensiune, colaps; culoarea palid teroasă apare la cei cu neoplazii digestive (gastrice,
pancreatice), etc.

Durerea este totdeauna prezentă într-o ocluzie şi se instalează de cele mai multe ori
brusc, uneori fiind foarte intensă. De cele mai multe ori, după o oarecare perioadă de timp
spasmul cedează, lumenul devine suficient pentru a trece prin el din nou conţinut intestinal.
Tranzitul reluându-se, durerile dispar, pentru ca să reapară peste câtva timp, când conţinutul
intestinal într-o cantitate mai mare sau de o consistenţă mai crescută, ori din cauza unui
nou spasm, nu reuşeşte din nou să învingă obstacolul. Vorbim în acest caz de un sindrom
subocluziv. Fenomenele se repetă astfel până la obstruarea completă a lumenului intestinal,
de către tumoare. Din acest moment durerile sunt continue, deoarece s-a instalat ocluzia.
Durerile sunt extrem de puternice atunci când ocluzia se declanşează brusc, fiind
cauzată de bride, încarcerări, volvulus etc., şi mai puţin intense atunci când ocluzia este
determinată de tumori şi se instalează lent.

Vărsăturile. În ocluziile intestinale, ca în orice sindrom abdominal, pot apărea

vărsături chiar în momentul instalării ocluziei, datorită reflexelor nervoase pornite de la
nivelul ocluziei. Este vorba de vărsături alimentare sau cu conţinut de secreţie gastrică.
Dacă apar însă şi vărsături cu caracter de conţinut intestinal (vărsături poracee sau
fecaloide), situaţia pacientului este foarte alarmantă. Astfel de vărsături apar precoce în
ocluziile intestinale înalte (ocluzii cu obstacole pe primele anse intestinale) şi tardiv în cele
joase (ocluzii cu obstacole pe ultimele anse ileale sau pe colonul gros). Este un simptom
foarte grav şi este bine să se pună diagnosticul de ocluzie înainte de apariţia vărsăturilor
fecaloide. Apariţia lor arată că ansele intestinale sunt pline cu conţinut intestinal şi că
acesta, neputându-se evacua normal, se evacuează retrograd în stomac şi de aici afară, prin
mişcări inverse (antiperistaltice), deoarece intestinul încearcă pe orice cale să evacueze
cantitatea mare de lichid pe care o conţine. În caz că ocluzia este de mai lungă vreme,
dacă stomacul şi ansele de deasupra obstacolului sunt pline de lichid care prin prezenţa lui
menţine sau agravează starea de şoc, este absolut nevoie să se evacueze acest lichid, să se
facă deci aspiraţie gastrică.

În contrast cu semnele clinice şi subiective alarmante: durerea, vărsăturile, starea de

agitaţie a pacientului, starea generală şi umorală nu se modifică în primele zile de la
începutul ocluziei; mai ales în ocluziile pe intestinul gros.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ALIMENTAŢIE

Pacientul cu ocluzie intestinală, indiferent de cauză (mecanică sau dinamică) are

dificultăţi în alimentaţie. Aceştia prezintă vărsături care le îngreunează alimentaţia şi le
alterează starea generală. În urma acumulării de lichid intestinal de stază, funcţia gastrică
este încetinită, pacientul nu se mai alimentează corespunzător sau chiar deloc, şi, astfel,
gradul de nutriţie al acestuia scade.
Este important, deci, ca unui pacient care suferă de o astfel de afecţiune, să i se asigure
o alimentaţie adecvată, care, corelată cu tratamentul (medicamentos sau chirurgical), să
ducă la vindecarea pacientului.
Una din măsurile de urgenţă ale ocluziei intestinale este introducerea unei sonde nazo
– gastrice de aspiraţie, care să golească tot conţinutul gastric şi intestinal se stază, care au
consecinţe grave. Astfel, se poate încerca, după ce s-a aspirat acest lichid, şi dacă sonda
rămâne pe loc, o alimentaţie pe sondă endonazală. Se poate încerca cu soluţii nutritive, ce
ajung până la 3000 de calorii.
De exemplu: ou crud, lapte, zeamă de carne, carne mixată. În acest caz, se respectă
anumite reguli: ritmul scurgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie, se testează,
treptat, toleranţa la alimentele introduse, alimentele trebuie menţinute la temperatura
corpului, iar, la sfârşit, se va introduce apă, atât pentru curăţirea sondei, cât şi pentru a
administra necesarul de apă.
Dacă pacientul se poate alimenta oral, atunci se va avea grijă ca alimentele ingerate
să fie tolerate, să conţină toate suplimentele nutritive, care contribuie la echilibrarea
hidroelectrolitică. Se vor da alimente uşor digerabile: supe, pireuri, în general, regim păstos
şi semilichidian.
Dacă pacientul a suferit o intervenţie chirurgicală (ocluzia intestinală mecanică),
atunci alimentaţia trebuie reluată treptat. Pacienţii vor fi ţinuţi la regim absolut (lipsit şi de
lichide) timp de 2 – 3 zile, urmând ca, apoi, treptat şi mai ales dacă semnele clinice arată o
evoluţie favorabilă, să li se permită ingerarea de apă, apoi, după alte 2 – 3 zile, de alimente
mai consistente, bogate în proteine. Aceste alimente, intrate în circuitul metabolic, au şi
scopul de a ajuta cicatrizarea şi de a excita reluarea peristaltismului intestinal normal.
Asistenta medicală trebuie să evalueze gradul de alimentaţie al pacientului, pentru a
putea fi stabilite cu uşurinţă necesităţile nutriţionale ale acestuia. Ea trebuie să încurajeze
pacientul pentru a avea o alimentaţie adecvată şi să îi explice importanţa nutriţiei în
vindecarea să. De asemenea, asistenta medicală poate colabora şi cu membrii familiei
pentru că aceştia au o mare importanţă pentru pacient. În general, toţi pacienţii sun anxioşi
şi agitaţi, lucruri care contribuie într-o anumită măsură la renunţarea alimentării, ei se dau
bătuţi, se descurajează şi, atunci, asistenta medicală intervine în reechilibrarea lor psihică.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE A

PACIENŢILOR
Pe lângă rolul terapeutic pe care îl are asistenta medicală în îngrijirea pacienţilor cu
ocluzie intestinală, aceasta are şi un rol important în profilaxia afecţiunii, în educaţia
sanitară a pacientilor. Pentru aceasta, asistenta trebuie să aibă cunoştinţe despre boală,
despre tratamentul ei, dar şi despre pacient, în ceea ce priveşte obiceiurile lui, mediul în
care locuieşte şi, de asemenea, pe parcursul spitalizării pacientul trebuie urmărit în vederea
observării deprinderilor de igienă sau de alimentaţie.
Pentru a preveni boala, asistenta medicală trebuie să le explice pacienţilor că este
important să se evite anumite obiceiuri, cum ar fi consumul excesiv de cafea, constipaţia
sau comoditatea în actul defecaţiei. Trebuie să le explice pacienţilor că aceste lucruri
contribuie la perturbarea tranzitului intestinal şi ar putea avea ca şi consecinţă o ocluzie
intestinală.
Este foarte important ca asistenta medicală să le explice pacientilor că trebuie să se
prezinte la medic, fie şi pentru un control de rutină, în momentul în care au tulburări
digestive de acest gen.
De asemenea, asistenta medicală duce muncă de educaţie sanitară şi pacienţilor
spitalizaţi, încurajându-i să semnaleze modificări în starea lor de sănătate, educându-i să
aibă o igienă personală riguroasă pentru a preveni apariţia complicaţiilor.
Pacienţii trebuie învăţaţi să aibă o alimentaţie echilibrată, bogată în proteine şi fibre
alimentare, care să îi ajute să prezinte un tranzit intestinal normal.
La externare, asistenta trebuie să se asigure că pacienţii beneficiază de toate
recomandările necesare vindecării. Aceste recomandări nu ţin doar de regimul alimentare
strict, impus de medic, ci şi de urmarea cu atenţie a tratamentului prescris la domiciliu,
prezentarea la control medical periodic.
În cazul în care pacienţii au fost supuşi la intervenţie chirurgicală, asistenta medicală
trebuie să îl informeze cu privire la evoluţia plăgii, a importanţei pe care o are igiena locală
în vindecarea acesteia şi a prezentării la serviciul de chirurgie în caz de modificări
patologice.
În educaţia sanitară pe care asistenta medicală o realizează înspre pacienţi, este
necesară o atitudine convingătoare, amabilă, care să arate că este interesată de ceea ce se
va întâmpla în continuare cu pacientul. Aceste atitudini încurajează pacientul să se
intereseze şi mai mult despre evoluţia să, despre procedurile la care a fost supus şi ce trebuie
să facă în continuare pentru a se vindeca în totalitate.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA

PARACLINICĂ
Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic şi se va
îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă în foaia de
observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate. Este indicat ca aceasta
să cunoască rezultatele primite de la laborator şi să ştie să le interpreteze mai mult sau mai
puţin complet. Examenele de laborator relevă, în funcţie de gravitatea ocluziei, date
importante îndeosebi pentru următoarele constante:
Examenele paraclinice completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a
stării viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi
corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi
patologice sau au pregătit pacientul pentru investigaţie.
Toate aceste tehnici trebuie bine stăpânite de către asistenta medicală deoarece de
corectitudinea realizării lor depind rezultatele corecte ale acestor investigaţii.
Asistenta va trebui să recolteze de la pacientul cu ocluzie intestinală sânge pentru
determinarea:
 hemoleucogramei: hemograma arată un număr mare de hematii şi un
hematocrit crescut. Aceasta se datorează hemoconcentraţiei prin pierderea de plasmă, care
iese din circulaţie în lumenul intestinal şi în cavitatea peritoneală. Poate apărea leucocitoza
în cazul în care ocluzia intestinală se complică cu o peritonită;
 V.S.H: pentru depistarea unor eventuale infecţii care se pot produce în cazul
în care lichidele intestinale se varsă în cavitatea peritoneală şi, în combinaţie cu flora anală
care devine hiperactivă, devin hipertoxice şi infectate;
 ionogramei: apare hiperpotasemie, hipocloremie, hiperazotemie, în urma
tulburărilor hidroelectrolitice masive;
 proteinelor sangvine: care scad foarte mult în urma procesului ocluziv;
 este obligatorie determinarea grupului sanguin şi a factorului Rh
înaintea oricărei intervenţii chirurgicale; determinarea volumului sanguin care permite
înlocuirea exactă a deficitelor de plasmă şi hematii şi previne riscurile şocului sau a altor
complicaţii.Asistenta medicală va trebui să îi explice pacientului scopul recoltării acestor
probe de sânge, va trebui să manifeste discreţie în comunicarea anumitor rezultate
nefavorabile care ar putea altera starea psihică a pacientului, va trebui să asigure pacientul
că nu există pericol în tehnica propriu-zisă a recoltării. De asemenea, pacientul necesită şi
o pregătire fizică: se anunţă să nu mănânce în dimineaţa recoltării şi să păstreze repaus
fizic.
 Examenul sumar de urină se va face pentru a da informaţii asupra stării
de funcţionare a rinichilor, de care depinde în mare măsură evoluţia postoperatorie. În acest
caz, asistenta medicală va trebui să anunţe pacientul asupra necesităţii examenului, cum să
utilizeze numai recipientul gol şi curat. Apoi, se va asigura că patul este protejat cu
muşama şi aleză în cazul în care pacientul nu se poate deplasa, se va face toaleta organelor
genitale externe.
  Irigografia poate fi realizată şi ca tratament în cazul volvulusului sau
invaginaţiei, deoarece insuflarea bariului şi a aerului poate debucla segmentul contorsionat.
 Examenul abdominal de ansamblu sau „pe gol”- Examinarea abdominală
simplă este indicată datorită prezenşei zonelor hidroaerice specifice din olcluzia intestinală.
Deşi nu este folosit la fel de des ca şi radiografia abdominală simplă şi CT în diagnosticul
obstrucţiilor, acesta poate diferenţia ocluziile parţiale de cele complete.
Când medicul suspicionează prezenţa unei perforaţii intestinale, va fi folosită o substanţă
de contrast numită Gastrografin, în loc de bariu.
Pregătirea psihică a pacientului:
- explicarea necesităţii examinării în cameră
obscură; - colaborarea în timpul examinării;
Pregătirea fizică:

- îndepărtarea obiectelor radioopace; - se

aşează pacientul în poziţie ortostatică; Nu
necesită îngrijiri ulterioare.

Echografia abdominală este tot mai des folosită în diagnosticul ocluziei intestinului
subţire.
Pacientului i se va explica faptul că această tehnică nu presupune nici un fel de
expunere la factori iritativi, i se va scoate în evidenţă faptul că trebuie să asculte de
indicaţiile medicului examinator şi că nu trebuie să mănânce nimic în dimineaţa examinării
ecografice.
În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală, asistenta medicală va avea
în vedere realizarea unei electrocardiograme. Pacientul va trebui instruit să nu facă eforturi
fizice intense, să asculte de indicaţiile din timpul efectuării testului (să respire normal, să
nu se mişte, să fie calm) şi, de asemenea, se asigură pacientul de inofensivitatea
examenului.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI

Asistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru administrarea

tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să execute tehnicile în mod
eficient, corect astfel încât medicaţia prescrisă să aibă efectul dorit. Între asistentă şi medic
trebuie să existe o strânsă colaborare în stabilirea priorităţilor ţi tratamentului. Având în
vedere că ocluziile intestinale de orice natură evoluează rapid, asistenta medicală trebuie
să acţioneze în grabă, dar o "grabă ordonată" pentru ca pacientul să se vindece fără
complicaţii.
Tratamentul în ocluzia intestinală este unul complex, de aceea cadrul medical mediu
trebuie să fie foarte bine pregătit pe orice plan. Pacientul are nevoie, în primul rând de
reechilibrare hidroelectrolitică pentru stabilizarea stării generale. Deci, asistenta trebuie să
ştie cum să facă o injecţie, să monteze o perfuzie, să administreze orice alt medicament
necesar recuperării.
 Apoi, pacientului i se va recolta o serie de produse biologice care să ajute la
diagnostic. Deci, trebuiesc cunoştinţele necesare recoltării unor astfel de produse (sânge,
urină, vărsături).
Pentru combaterea stazei intestinale, a vărsăturilor, asistenta medicală trebuie să
cunoască tehnica sondajului nazo – gastric, intervenţie solicitată de medic de fiecare dată
când se confruntă cu o astfel de afecţiune.
Orice pacient cu ocluzie intestinală sau cu suspiciune de ocluzie trebuie internat de
urgenţă într-un serviciu de chirurgie, pentru definitivarea diagnosticului.
Se instalează o sondă de aspiraţie nazo – gastrică pentru combaterea stazei.
Dacă este cazul se instituie primele măsuri de combatere a stării de şoc; perfuzii
pentru menţinerea stării generale (cu Ser fiziologic, Dextran, Glucoză, Soluţie Ringer).
Nu se administrează opiacee!
Nu se administrează nimic peroral!
Purgativele sunt categoric interzise!
Tratamentul în ocluzia intestinală este unul foarte complex. Acesta trebuie să
cuprindă o largă gamă de grupe de medicamente care să ducă la vindecarea pacientului. Se
vor folosi astfel medicamente antispastice, analgezice, antiemetice, antimicrobiene.
Una din sarcinile cele mai importante ale asistenţei medicale este administrarea
medicamentelor, prescrise de medic.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
1. Respectarea întocmai a medicamentului prescris;
2. Identificarea medicamentelor administrate;
3. Verificarea calităţii medicamentelor administrate;
4. Respectarea căilor de administrare;
5. Respectarea dozajului prescris;
6. Respectarea orarului de administrare;
7. Respectarea somnului pacientului;
8. Evitarea incompatibilităţilor de medicamente.
9. Administrarea imediată a medicamentelor deschise;
10. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor;
11. Luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;
12. Servirea pacientului spitalizat cu doze unice de medicamente;
13. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti;
14. Lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise;
15. Raportarea imediată către medicul secţiei a greşelilor de administrare.
Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică,
dar o importanţă aproape tot atât de mare o au şi doza administrată, precum şi calea de
administrare.