„ION” – Liviu Rebreanu

Prezentarea subiectului

Acțiunea începe într-o zi de duminică, în care locuitorii din Pripas

se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Relațiile
sociale sunt ilustrate de așezarea privitorilor la eveniment. Separarea
celor două grupuri ale bărbaților respectă ierarhia socială și economică.
Fruntașii satului, primarul și țăranii bogați discută separat de țăranii
mijlocași, așezați pe prispă. Lipsa pământului, în satul tradițional,
echivalează cu lipsa demnității, fapt redat de atitudinea „sărăntocului”:
„Pe de lături, ca un câine la ușa bucătăriei, trage cu urechea și Alexandru
Glanetașu, dornic să se amestece în vorbă, sfiindu-se totuși să se vâre
între bogătași”. Intelectualii satului, preotul Belciug și familia
învățătorului Herdelea vin să privească „petrecerea poporului”, fără a se
amesteca în joc.
Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place
pe Florica cea săracă, marchează începutul conflictului. Venirea lui
Vasile Baciu (tatăl Anei) de la cârciumă la horă și confruntarea verbală
cu Ion, pe care îl numește „hoț” și „tâlhar”, pentru că „sărăntocul” vrea să
îi ia fata promisă unui țăran bogat (George Bulbuc), constituie intriga
romanului. Ion se va răzbuna mai târziu, lăsând-o pe Ana însărcinată,
pentru a-l forța pe tatăl acesteia să accepte nunta.
Bătaia de la cârciumă, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt
pentru dreptul de a o lua de soție pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion
asupra lui George. Acest fapt provoacă dorința de răzbunare a lui
George. Scena este construită în simetrie cu cea de la sfârșitul
romanului, când George îl ucide pe Ion cu sapa.
Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în
goana după avere. Întrucât dorește să obțină repede mult pământ, Ion o
seduce pe Ana și îl forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. La
nuntă, Ion nu cere actele pentru pământul ce urmează să îi revină ca
zestre, apoi se simte înșelat și începe să o bată pe Ana; tânăra este
alungată, pe rând, din casa soțului și din casa tatălui. Preotul Belciug
mediază conflictul dintre cei doi țărani, în care Ana este o victimă.
Sinuciderea Anei nu îi trezește lui Ion remușcări sau regrete, pentru că în
Ana, iar mai apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății
asupra pământurilor. Nici moartea copilului nu îl oprește să o caute pe
Florica, căsătorită între timp cu George. Deznodământul este, astfel,
previzibil, iar George, care îl lovește cu sapa pe Ion, este un instrument al
destinului. George este arestat pentru crimă, Florica rămâne singură, iar
averea lui Ion revine bisericii.
Într-un alt plan, rivalitatea dintre preot și învățător pentru
autoritate în sat, este în defavoarea celui din urmă. El are familie – soție,
un băiat (Titu – poetul visător) și două fete de măritat, dar fără zestre,
Laura și Ghighi. Mai mult, casa lui este construită pe pământul bisericii,
cu permisiunea preotului. Cum relațiile dintre ei se degradează din cauza
atitudinii lor diferite față de faptele lui Ion, învățătorul se simte
amenințat cu izgonirea din casă. Mărturisirea lui Ion, care admite că
învățătorul i-a scris jalba, determină conflictul celui din urmă cu
autoritățile austro-ungare și îi creează problemele de conștiință
națională.
Preotul Belciug este un caracter puternic. Rămas văduv de tânăr, se
dedică total comunității. Visul său de a construi o biserică nouă în sat
este urmărit cu perseverență, iar romanul se încheie cu sărbătoarea
prilejuită de sfințirea bisericii noi.

„În centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a

instinctului de posesiune.” - Nicolae Manolescu
Romanul „Ion” este „cea mai puternică creație obiectivă
a literaturii române.” – Eugen Lovinescu