GESTIUNEA TREZORERIEI SI PREVIZIUNEA TREZORERIEI

Gestiunea trezoreriei are ca obiectiv sincronizarea încasărilor cu plăţile, în scopul

asigurării permanente a capacităţii de plată a întreprinderii. În cazul în care nu se poate obţine
un echilibru în condiţii acceptabile, se pot revizui celelalte bugete anuale (al vânzărilor, al
aprovizionărilor, al investiţiilor, al cheltuielilor de personal, al administraţiei, etc), prin
modificarea ritmului investiţiilor, a politicii creditelor pentru clienţi, etc.

În procesul general de previziune la nivel de întreprindere, se parcurg următoarele

etape:
 se previzionează cifra de afaceri (de regulă pentru următorii 5 ani);
 se previzionează valoarea imobilizărilor şi a stocurilor necesare atingerii
nivelului de producţie şi vânzare previzionat; se planifică astfel achiziţionarea de
active prin bugetele de investiţii;
 se realizează o defalcare pe perioade a vânzărilor şi a colectării creanţelor,
precum şi a plăţilor pentru stocuri şi pentru imobilizările care trebuie
achiziţionate.
Toate aceste informaţii se folosesc pentru elaborarea bugetului de trezorerie, document
ce conţine intrările şi ieşirile de numerar pe o anumită perioadă de timp.
Bugetele de trezorerie se pot întocmi zilnic, săptămânal sau lunar. De obicei,
întreprinderile lucrează cu bugete de trezorerie previzionate lunar, pentru perioade de 6 până
la 12 luni în avans, şi cu bugete zilnice pentru o lună în avans.

Bugetul de trezorerie se prezintă sub forma unui tabel care regrupează toate încasările şi
plăţile prevăzute, indiferent de tipul de activitate (de exploatare sau în afara exploatării) şi de
perioada la care se referă (exerciţiul curent, exerciţiul anterior sau cel viitor).
Pentru elaborarea bugetului de trezorerie sunt necesare următoarele documente de
evidenţă şi previziune:
 bilanţul de deschidere al perioadei de gestiune - bilanţul de închidere al exerciţiului
precedent;
 contul de rezultate previzional;
 planul de investiţii şi de finanţare;
 bilanţul previzional.

Pe baza acestora, se pot calcula încasările şi plăţile perioadei:

Încasările Creanţe Vânzările Creanţe

= + -
perioadei Iniţiale perioadei finale

Plăţile Datorii Cumpărările Datorii

= + -
perioadei Iniţiale perioadei finale

Creanţele iniţiale reprezintă încasările care se vor realiza în perioada de previziune,

pentru vânzările realizate în exerciţiul încheiat. Creanţele finale sunt încasări care se vor
efectua într-o perioadă următoare celei de previziune, pentru vânzări din perioada de
previziune.
În mod similar, datoriile iniţiale sunt generate în exerciţiul încheiat, dar se vor achita în
perioada de previziune, iar datoriile finale sunt aferente perioadei de previziune, dar se vor
achita într-o perioadă ulterioară.
 Pentru previziunea încasărilor şi plăţilor trebuie să se ţină seama de decalajul de timp
dintre momentul vânzării şi cel al încasării, respectiv între momentul aprovizionării şi cel al
plăţii. Acest decalaj diferă în funcţie de ramura economică, având valori cuprinse, în general,
între 30 şi 90 de zile.

Soldul de trezorerie al perioadei de gestiune se va determina astfel:

Soldul de trezorerie = Încasările – Plăţile

al perioadei perioadei perioadei

Soldul final al trezorerie se calculează în funcţie de soldul iniţial al trezoreriei (preluat

din bilanţul de închidere al exerciţiului precedent) şi de soldul de trezorerie al perioadei:

Sold final = Sold iniţial + Sold de trezorerie

de trezorerie de trezorerie al perioadei

Soldul final poate avea o valoare negativă sau pozitivă.

În cazul în care se obţine un sold previzional deficitar, trebuie luate măsuri pentru
acoperirea lui, cum ar fi:
– reducerea volumului şi/sau duratei creditelor comerciale acordate clienţilor;
– prelungirea duratei creditelor comerciale primite de la furnizori;
– renunţarea temporară la efectuarea unor cheltuieli (investiţii);
– realizarea unor încasări din vânzarea de active fixe, etc.
Dacă în urma luării acestor măsuri, soldul rămâne în continuare deficitar, întreprinderea
trebuie să recurgă la credite (de trezorerie, de scont, de factoring) pentru acoperirea lui.
În cazul unui sold previzional excedentar, trebuie analizate cauzele care au dus la
obţinerea acestuia.
Dacă soldul excedentar se datorează unui fond de rulment prea mare, obţinut din
contractarea unor datorii financiare fără o întrebuinţare imediată, întreprinderea este într-o
poziţie nefavorabilă. Chiar dacă va plasa excedentul de lichidităţi pe piaţa monetară, ea este
dezavantajată, deoarece randamentul plasamentelor pe termen scurt este mai mic decât rata
dobânzii plătită la datoriile pe termen lung.
Când soldul excedentar al trezoreriei se datorează unei nevoi de fond de rulment mai
mici, întreprinderea este într-o poziţie avantajoasă, deoarece încasarea clienţilor se realizează
mai rapid decât plata furnizorilor. În acest caz, excedentul de resurse trebuie plasat pe piaţa
monetară sau chiar financiară în condiţii de lichiditate şi rentabilitate maximă şi de risc
minim. Aceste plasamente pot îmbrăca forma depozitelor bancare, certificatelor de depozit,
biletelor de trezorerie, acţiunilor, obligaţiunilor, opţiunilor, etc.
Ideală pentru întreprindere este obţinerea unui sold al trezoreriei egal cu zero, ceea ce ar
elimina atât costurile de finanţare în caz de deficit, cât şi costurile de oportunitate legate de
plasarea excedentului.
Planul de trezorerie este un instrument complementar şi indispensabil bugetului de
trezorerie. El permite previzionarea necesarului de credite pe termen scurt.

Referințe bibliografice

Dragotă, V., Brașoveanu, L., Dragotă, I., M.,(2012), Management financiar, vol. I, Editia a
doua, Editura Economică, Bucureşti.
Gherghina, R., Duca, I.( 2012 ), Gestiunea financiară a intreprinderii, Editura Universitară,
Bucureşti.
Stancu, I., Stancu, D.(2012), Finanțe corporative cu EXCEL, Editura Economică, București.
Vintilă, G.(2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.