Dezvoltarea consumului maxim de oxigen și a

puterii aerobe

Conf. Honceriu Cezar Student: Abaza Valentin

 CONSUMUL MAXIM DE OXIGEN

• Consumul maxim de oxigen este cantitatea de oxigen pe care organismul este

capabil să o asimileze (consumă) pe unitatea de timp (luată în 1 minut)
• Consumul maxim de oxigen, sau VO2max, indică cantitatea maximă de
oxigen pe care inima o poate transporta către mușchi și este folosită pentru
energie.
• VO2 Max reprezintă cantitatea maximă de oxigen pe care corpul tău o poate
utiliza în timpul exercițiilor fizice, de obicei exprimată în mililitri de oxigen
pe minut per kilogram de greutate corporală.
•
•
 PUTEREA MAXIMĂ AEROBĂ

• Puterea maximă aerobă (PMA) reprezintă cantitatea maximă de oxigen pe care organismul o
poate utiliza în timpul unui efort intens. Cu alte cuvinte, PMA este puterea de lucru exprimată prin
echivalentul său biologic, respectiv prin consumul maxim de oxigen (VO2max). Puterea maximă
poate fi menținută 7-8min. Pentru exerciții realizate la puteri mai mici de 50% din PMA, randamentul
net este de 20-25%.
• Puterea maximă aerobă este atinsă atunci când subiectul foloseşte consumul maxim de oxigen,
notat cu VO2 max. Cum puterea maximă aerobă are ca parametru fidel de apreciere consumul de
oxigen, ea poate fi considerată ca fiind consumul maxim de oxigen pe unitate de timp. „VO2 max sau
consumul maxim de oxigen este cantitatea de oxigen ce poate fi prelevată (ventilaţie, respiraţie),
transportată (sistemul cardiovascular şi eritrocitar) şi consumată (ţesuturi, în mod special muscular) în
timp de un minut”. VO2 max se poate exprima în valori absolute folosind ca unitate de măsură
litru/minut sau în valori relative, raportat la greutatea corporală (ml/min/kg). Este important de înțeles
că sportivii vor atinge VO2 max în condițiile efortului submaximal.
Consumul maxim de oxigen, reprezintă una din valorile fiziologice cele mai importante, ce
deosebeşte un subiect antrenat de unul neantrenat.
Consumul maxim de oxigen, VO2max, reprezintă cantitatea de oxigen extrasă de tesuturile active
din lichidele circulante, în vederea realizării proceselor oxidative metabolice, de la un moment dat.
În repaus, atât la neantrenaţi cât și la antrenaţi, consumul de O2 este în jur de 200 - 250 ml / min,
valoare ce crește în efort la neantrenaţi până la 1500 - 1800 ml / min, în timp ce la sportivii bine
antrenaţi, în funcţie de ramura sportivă practicată și de vechimea în sport, poate ajunge până la
4000 - 5000 ml/ min şi chiar mai mult.De obicei, VO2 max se raportează la greutatea corporală a
sportivului obţinându-se puterea maximă aerobă.
• Factorii care determină și influenţează VO2max sunt :
-ventilația pulmonară,
-gradul de difuziune a O2 prin pereţii alveolari,
-debitul cardiac,
-gradul de utilizare al oxigenului sanguin și randamentul muscular.
•
 În cursul efortului fizic, creşterea arderii substanţelor alimentare se face in paralel cu mărirea
consumului de oxigen. In acest sens s-au făcut o serie de observaţii :

1. Cand organismul trece de la starea de repaos la starea de activitate, consumul de oxigen se mărește.
Creșterea se remarcă chiar înainte de începerea lucrului, fenomen ce se produce sub influența
scoarţei cerebrale, constituind o acţiune de pregătire a organismului pentru efortul care va urma.
2. Între creșterea consumului de oxigen și intensitatea efortului există un raport direct.
3. După încetarea efortului, consumul marit de oxigen nu scade imediat la cifrele de bază,
revenirea se face mai mult sau mai puțin rapid, după cum intensitatea lucrului a fost mai mare sau mai
mică.
În general, cu cât lucrul este mai intens, necesitatea de oxigen creste până la 10 chiar 20 de ori
cantitatea din starea de repaos
 ÎN DINAMICA CONSUMULUI DE OXIGEN APAR DOUĂ FAZE DISTINCTE:

• - deficitul de oxigen- cantitatea de oxigen care ar fi fost necesară în primele

minute ale efortului și care nu este disponibilă metabolismului. Sportivul
va reface acest deficit de oxigen din momentul în care valorile VO2 max
depășesc cerințele efortului și este disponibil un surplus de oxigen;
•
• - datoria de oxigen- perioada post efort în care sportivul continuă să aibă
angrenat consumul maxim de oxigen cu scopul de a „plăti” pentru resursele
folosite.
În efort, organismul nu poate lucra tot timpul cu 100% din consumul maxim de
oxigen, fiind atins un anumit procent. Procentajul din consumul maxim de oxigen
la care efortul poate fi menţinut diminuează cu creşterea duratei efortului.

●
VO2 max ●
DURATA
• ●
100 % ●
10 minute
• ●
95% ●
30 ,minute
• ●
90% ●
40 minute
●
85% ●
60 minute
• ●
80% ●
2 ore
• ●
70% ●
3-4 ore
• Tabel . Angrenarea consumului maxim de oxigen - După Mathews si Fox
(1992), citaţi de Bota, C. (2002)
Conform autorului Marinescu Gh. (2003) condițiile pentru atingerea valorii maxime a VO2max
sunt :
Ø atingerea frecvenței cardiace maximale din punct de vedere teoretic conform formulei lui Spiro S. (1977) {210 -
0.65 x vârsta}
Ø respectarea coeficientului respirator (câtului respirator) QR=VCO2/VO2, 1.1 pentru glucide și 0.70 pentru lipide
Ø imposibilitatea menținerii vitezei de pedalare viteza de 60 tr/min. constant sau epuizarea subiectului
Ø durata se încadrează între 20-30 min.
Ø derularea programului pe o perioadă de cel mult 3 luni
Ø intensitatea efortului situată între 90-92%
Ø nivelul lactatului 6-12 mMolli
Ø starea stabilă relativă
Ø frecvența cardiacă ≥180 bătăi pe minut
Ø raportul efort - pauză 1:1/2
Ø efortul din interiorul parantezelor să depășească 3 minute în funcție de specificitatea sportului.
 EFORTUL AEROB
• Efortul de tip aerob este efortul care se obține în antrenamentele de lungă durată, de
intensitate medie și mică. În timpul antrenamentelor aerobe (sau cum le numim în mod
popular „cardio”) respirația și ritmul inimii cresc.
•
• Exemple de antrenamente aerobe sunt:
• Mersul pe jos;
• Alergatul;
• Mersul pe bicicleta;
• Inotul;
• Antrenamentul de tip circuit;
Powers, S. K. Susține că sportivii de vârste mici își îmbunătățesc
puterea maximă aerobă întrun mod comparabil cu al adulților și fără
ca acest tip de efort să aibă urmări negative asupra sistemului
cardiovascular .
• Factorii limitanţi ai puterii şi capacităţii aerobe sunt:
Ø transportul de oxigen la celule (sistemul circulator);
Ø utilizare de oxigen în celule (activitatea enzimatică oxidativă);
Ø epuizarea rezervelor de glicogen;
Ø factorul endocrin – indicii nivelului de hormoni afectează activitatea enzimatică;
Ø factorii termoreglatori – variaţia temperaturii centrale diminuează sau creşte
activitatea enzimatică
• Mai multe studii au concluzionat că până la 50% din capacitatea de
îmbunătățire a VO2 Max este influențată de genetică. De asemenea, cu cât
ești mai puțin în formă, cu atât mai ușor îți va fi să îmbunătățești VO2
Max. Dacă ești bine pregătit te afli probabil deja aproape de limita
determinată fiziologic. În cele din urmă, indiferent ce faci, VO2 max va
scădea pe măsură ce înaintezi în vârstă, cu o rată de aproximativ 2% pe an.
• Ce este VO2max?
• VO2max sau consumul maxim de oxigen reprezintă nivelul maxim al consumului de oxigen măsurat în timpul exercițiilor cu intensitate crescândă. Verificarea acestui indice
se realizează prin intermediul unei testări de efort cardiopulmonar (prescurtat CPET).

• Ce se analizează prin testarea efortului cardiopulmonar (CPET)?

• În principiu, CPET evaluează capacitatea individuală de performanță și anduranță a persoanei testate și oferă o analiză completă a funcționării următoarelor sisteme:
muscular, metabolic, pulmonar și cardiovascular (ce au rolul de a asigura schimbul de gaze dintre mediul extern și celulele corpului).

• Cum se desfășoară CPET?

• Testarea de efort cardiopulmonar se realizează cu ajutorul unui covor rulant sau a unei biciclete. Pacientul va purta o mască de față sau o piesă bucală și, în timpul efortului,
aparatul va înregistra toate caracteristicile respirației (VO2MAX): nivelul de oxigen, dioxidul de carbon, relația dintre acestea. Simultan, este monitorizat ritmul cardiac al
persoanei cu ajutorul unei electrocardiograme, analizându-se totodată și dinamica dintre ventilația pulmonară și frecvența cardiacă. Mai mult, calorimetria indirectă poate
măsura costurile energetice din timpul efortului și raportul de metabolizare a grăsimii.

• De ce este importantă efectuarea unui CPET?

• Efectuarea unei testări de efort cardiopulmonar (CPET) este deosebit de importantă deoarece poate reduce timpul și costurile diagnosticării unor afecțiuni care afectează
capacitatea de a face efort. Astfel, testarea de efort cardiopulmonar și aflarea indicelui VO2max pot releva, printre altele, următoarele aspecte:

• pot determina cauza dispneei (dificultăți de respirație) sau a intoleranței la efort;

• pot diminua riscul instalării oboselii cronice sau al accidentărilor la sportivi;
• pot determina sau exclude ischemia cardiacă indusă de efort;
• pot sprijini prescrierea antrenamentelor pentru creșterea performanței sportive, datorită faptului că CPET relevă, printre altele, zonele de impact ale efortului.
• CPET este destinat doar sportivilor?
• Deși testarea de efort cardiopulmonar și identificarea VO2max este esențială pentru performanțele sportivilor, CPET se poate dovedi utilă și pentru evaluarea pacienților cu
afecțiuni cardiace, cu afecțiuni respiratorii (boală pulmonară vasculară, boală pulmonară obstructivă cronică, bronhospasm indus de efort etc), pentru determinarea
riscului preoperator la pacienții care urmează să fie supuși unor intervenții chirurgicale majore, precum și pentru selectarea pacienților pentru transplant cardiac.

• Testul de efort cardiopulmonar este recomandat și în urma infecției cu virusul Covid-19. La aproximativ trei săptămâni de la infecție, testarea VO2 max arată cum
funcționează corpul în urma episodului de Covid – 19 și ce sechele funcționale a lăsat virusul asupra organismului.

•
STUDII
Acest studiu s-a urmărit evoluția parametrilor fiziologici a unor indivizi cu pregătire fizică diferită, pe
durata a 22 de ani, ceea ce reprezintă un interval de timp substanțial.
În acest studiu, 53 de bărbați au fost recrutati din baza de date a Dr. Costill, din peste 100 alergători testati la
sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Vârsta medie a grupului atunci când aceștia au fost testați a fost
de 29.4 ani, cu limite între 18-55 ani.
Din acest grup, patru subgrupuri au fost selectate pe baza activității lor desfășurate pe un interval de 22 de
ani. Cele patru grupuri au fost împărțite după cum urmează:
1) cei care au continuat să se antreneze intens și să concureze la categoria de vârstă (10 barbati). Acest grup a
fost numit HT – highly trained.
2) un al doilea grup a fost numit FT (fitness trained). Acești 18 oameni au continuat să se antreneze de-a
lungul anilor, dar numai pentru menținerea condiției fizice.
3) un al treilea grup (15 bărbați) a constat din cei care nu s-au mai antrenat în mod regulat în ultimii 5 ani sau
mai mult. Acest grup a fost numit UT (undertrained, neantrenați).
4) un al patrulea grup a fost format din sportivii mai în vârstă, care aveau în jur de 40 de ani, atunci când au
fost prima dată testați; ei au continuat să se antreneze pentru menținerea condiției fizice, iar grupul a fost
numit FO (fit older). Acești oameni aveau în jur de 60 de ani la realizarea studiului și cu 20 de ani peste
vârsta celorlalte grupuri. Ei au menținut un nivel ridicat al fitnessului pe parcursul ultimilor 20-25 ani.

•
În acest studiu a fost urmărită și evoluția compoziției corporale, respectiv procentul de grăsime și masa musculară.
S-a constatat că toți participanții la studiu au crescut în greutate, însă nu în aceeași măsură. Așa cum era de așteptat,
cei care nu s-au mai antrenat au avut cea mai importantă creștere, de la 66 kg la 81 kg, bineînțeles prin creșterea
masei adipoase (de la 9% la 22%). În grupul HT, creșterea a fost de la 7,5% la 12,5%, ceea ce este mult mai
rezonabil. Grupurile FT și FO au fost undeva la ​mijloc. Procentul de grăsime a crescut de la circa 10% la 17%, 22
de ani mai târziu.

Un aspect important: sportivii în vârstă au pierdut și masă musculară, cam 4 kg, în timp ce la celelalte trei grupuri
nu s-a constatat acest lucru. Aceasta constatare sustine ideea ca alergarea singură nu este suficientă pentru a preveni
atrofia musculară semnificativă, care se instalează după vârsta de 50-60. Soluția: (și) antrenament cu greutăți.

• Consumul maximal de oxigen (VO2max)

•
Primul lucru care iese în evidență din tabelul de mai sus este scăderea dramatică a consumului maximal de oxigen la foștii alergatori de
elită care au devenit sedentari. Vorba aceea “Use it or lose it” (folosește sau îl pierzi) cu siguranță se aplică și aici. VO2 absolut a scăzut
cu 18%. În plus, din cauza creșterii în greutatea pe durata celor 20 de ani, VO2 relativ (care este raportat la greutate) a scăzut cu 34%!
Acest declin de 17% pe deceniu este de fapt mai mare decât 10% / decadă care se observă de obicei în populația adultă (în statistici
generale). Acest lucru se datorează faptului că ei au atins un nivel înalt al condiției fizice înainte de a deveni sedentari.

Declinul constatat în grupul FT a fost de asemenea mai mare decât în cazul HT. Aceasta se explică prin scăderea semnificativă în
intensitate și volum a antrenamentelor din acest grup.

În cazul grupului FO, rezultatele sunt dificil de interpetat. VO2 max a scăzut dramatic pe durata celor 22 de ani, însă în aceeași măsură
s-a redus și nivelul de antrenament.

> Ritmului cardiac maxim

De ce se reduce VO2max? Să ne amintim care este rolul inimii. Debitul cardiac maximal scade cu vârsta, în primul rând din cauza unui
declin liniar al ritmului cardiac maxim. Aceasta este o modificare fiziologică, care nu pare a fi receptivă la antrenamente. Frecvența
cardiacă a grupului HT a scăzut la fel de mult ca și cea a grupurilor FT și UT. Scăderea frecvenței cardiace maxime a fost mai importantă
la sportivii mai în vârstă, din grupul FO.

Privind la cele trei grupuri formate din “tineri”, este de remarcat faptul că rata de declin a frecvenței cardiace maxime a fost mai mică
(cu aproape 50%) decât ceea ce prezisă cu ajutorul formulei standard de 220 – vârsta. Datele de mai sus susțin utilizarea unei formule
care prezice o scădere mai mică a ritmului cardiac între 25 de ani și 50 de ani, urmată de un declin mai important dupa 50 de ani

> Volumul-bătaie

Cealaltă componentă a debitului cardiac este volumul-bătaie. Acesta nu a fost măsurat în mod direct în acest studiu. Cu toate acestea,
putem face unele estimări relative ale modificării volumului-bătaie analizând oxigen-pulsul, care practic corelează consumul de oxigen
cu frecvența cardiacă. În datele obținute observăm că volumul-bătaie a scăzut mult mai mult la grupul care s-a antrenat cel mai puțin, în
timp ce indivizii care au menținut nivelul de antrenament, au avut valori ale oxigen-pulsului similare cu cele din tinerețe
Concluzii ale studiului

Principalul punct este acela că un nivel crescut al antrenamentului poate reduce semnificativ
amploarea declinului VO2 care în mod inevitabil apare cu înaintarea în vârstă. Un declin de 9-
10% al VO2max pe decadă a fost stabilit în cazul oameni sănătoși, neantrenați. După cum s-a
sugerat în alte studii, rata de declin este redusă la jumătate (5% / deceniu și, în unele cazuri,
chiar mai puțin) în cazul în care sportivii mențin un nivel ridicat al volumului și intensității
antrenamentului. Antrenamentul continuu menține volumul-bătaie la nivel crescut, însă
frecvența cardiacă maximă suferă un declin odată cu vârsta, și nu este afectată de nivelul de
activitate fizică.
• Un alt studiu care a analizat de data asta cum se comportă sistemul
cardiovascular când se ia pauză, care a fost realizat în 2018 pe 21 de sportivi care
alergaseră maratonul de la Boston și care apoi au fost de acord să ia 2 luni de
repaos, luni în care aveau voie să facă doar maximum 2 ore de exerciții fizice pe
săptămână, a apărut tot în Journal of Applied Physiology. Acești alergători făceau o
medie de cel puțin 55 de kilometri pe săptămână înainte de concurs. S-a observat că
după o lună a scăzut nivelul volumului plasmei și al sângelui, iar ventriculul stâng a
scăzut în masă și a devenit mai subțire, asta însemnând că sistemul de pompare al
sângelui s-a deteriorat. După această lună, aceste modificări s-au stabilizat. Aceste
scăderi s-au simțit și în capacitatea subiecților de a duce la bun sfârșit testele ce
trebuiau realizate pe banda de alergare. Chiar dacă acest studiu s-a efectuat pe un
număr mic de oameni și nu s-au urmărit și alți parametri, ca densitatea capilară,
capacitatea musculară sau coordonarea neuromusculară, care influențează alergarea,
concluziile au fost că ar trebui să se rămână activ chiar și în timpul pauzelor, chiar și
atunci când se spune pas alergării, pentru că astfel acest repaos nu influențează așa
de puternic nivelul de pregătire la care se ajunsese înainte.
 Studiu...
• În ceea ce privește influențabilitatea VO2 max prin antrenament, Bouchard, C. (1999) a descoperit, în
cadrul studiului extensiv denumit HERITAGE, că factorul genetic determină 47% din valorile și
răspunsurile capacității maxime aerobe la stimuli dintre două generații consecutive ale aceleiași familii.
Mai mult, s-a observat o puternică corespondență genetică pe ramura maternă. Consumul maxim de oxigen
şi implicit puterea maximă aerobă depind de o serie de factori. La nivel pulmonar, debitul ventilator,
debitul sangvin pulmonar și capacitatea de difuziune alveolocapilară a oxigenului condiționează cantitatea
prelevată și transportată, un debit ventilator mărit facilitând creșterea cantității de oxigen.
• Debitul cardiac, volumul sistolic și frecvența cardiacă determină cantitatea și viteza cu care oxigenul este
transportat în organism. În strânsă legătură este capacitatea de transport a oxigenului de către sânge, aceasta
fiind direct proporțională cu numărul de eritrocite aflate în circulație și care pot deplasa oxigenul către
țesuturi și dioxidul de carbon către plămâni. O serie de factori se regăsesc și la nivelul țesutului muscular.
Densitatea capilarelor şi starea lor funcţională influențează suprafața pe care se produce schimbul de gaze
dintre sânge și mușchi. De asemenea, un conținut crescut de mioglobină permite crearea unei rezerve mai
mare de oxigen la nivel celular, în timp ce numărul mitocondriilor, densitatea şi volumul acestora
favorizează consumul tisular de oxigen.
•
• În literatura de specialitate, există două tipuri de studii legate de capacitatea aerobă de efort
la copil
• . Primul tip de este cel transversal, al cărui scop este de a obţine standarde pe grupe de vârstă,
greutate sau talie, în rândul unei populaţii infantile. Principalul său inconvenient este lipsa de
omogenitate legată de vârful de creştere pubertară, în interiorul aceluiaşi grup, care poate masca
influenţa procesului de dezvoltare asupra VO2 max din cursul procesului de creştere; dacă
numărul de subiecţi incluşi în studiu este suficient de mare, acest tip de studii aduce valori ale
VO2 max care pot servi drept referinţă prin categoriile de copii studiate, dar pot raporta cu
dificultate evoluţia VO2 max în timpul procesului de creştere în rândul unei aceleiaşi populaţii.
• Cel de-al doilea tip este cel longitudinal, care evaluează în principal efectele creşterii şi dezvoltării
asupra VO2 max, prin repetarea de către acelaşi copil a aceluiaşi tip de efort, în cursul procesului
său de creştere. Ele permit obţinerea unor grupuri de populaţie mai omogene şi, în plus, evaluarea
mai clară a efectelor exercitate de anumiţi factori de mediu (practicarea unei activităţi fizice,
regimul alimentar) asupra capacităţii aerobe de efort, în cursul procesului de creştere (Nevill ş.c.,
1992).
• Studii longitudinale, care evaluează efectul antrenamentului asupra VO2 max, arată totuşi rezultate
contradictorii. Anumiţi autori nu constată modificări ale VO2 max în funcţie de nivelul activităţii fizice
desfăşurate (Mero ş.c., 1990), în timp ce alţii constată o ameliorare a valorilor acestuia, foarte variabilă
de la un studiu la altul, în funcţie de efort de antrenament (Eriksson şi Koch, 1973). Aceste rezultate
diferite se datorează în parte neomogenităţii loturilor de copii studiaţi, din punctul de vedere al vârstei, al
sportului practicat, al intensităţii sau frecvenţei programelor de antrenament. Se pare că începând cu
vârsta de 10 ani, antrenamentul ameliorează VO2 max, dar cele mai importante variaţii sunt observate în
perioada pubertară (Mercier ş.c., 1987). De asemenea, tipul de sport practicat, ca şi frecvenţa şi durata
secvenţelor, influenţează variaţiile VO2 max. Cu toate acestea, în prezent este aproape imposibil să se
găsească standarde pentru VO2 max în funcţie de tipul de activitate fizică, datorită extremei variabilităţi
a antrenamentelor şi totodată absenţei datelor referitoare la natura şi intensitatea acestora. Deci, sunt
necesare studii care să evalueze VO2 max pentru diferite tipuri de activitate fizică, folosind un protocol
standard pentru proba de efort.
• Studiul semilongitudinal realizat de Prioux ş.c. (1997), pe o durată de 3 ani, pe băieţi
neantrenaţi de 11-16 ani, arată valori ale VO2 max raportate la masa slabă inferioare celor din
studiile lui Sunnegardh şi Bratteby (1987): 50±5 ml/kg/min, faţă de 64±7 ml/kg/min. Aceste
valori exprimă VO2 max raportat la masa slabă la un număr mare de copii neantrenaţi (băieţi şi
fete) şi indică o variaţie nesemnificativă în cursul creşterii (tabelul I). Nivelul diferit de
activitate fizică nu poate fi singurul factor capabil să explice diferenţele. Prin urmare, când se
compară aceste 2 studii, pentru aceeaşi vârstă şi aceeaşi masă slabă, rezultă faptul că copii din
cel de-al doilea studiu au talii mai mari (Prioux ş.c., 1997; Sunnegardh şi Bratteby, 1987). Este
posibil ca aceste diferenţe de morfotip să poată interveni la dispersia rezultatelor. Aceasta
subliniază importanţa efectuării unor studii similare şi la noi în ţară, pe un număr cât mai mare
de copii de ambele sexe, cu scopul de a obţine valori standard ale VO2 max raportate la masa
slabă.
• Consumul maxim de oxigen (VO2max) este considerat un excelent indicator al
nivelului de performanță în efortul de tip aerob evaluarea acestuia fiind esențială în
vederea stabilirii intensității de antrenament. Alături de VO2max, evaluarea timpului
limită de menținere a vitezei de alergare la consum maxim de oxigen
(TlimvVO2max) pare a fi esențială în vederea individualizării cât mai precise a
planificării efortului din cadrul pregătirii. 11 jucători de gen masculin de la grupa
U16 a unui club profesionist de fotbal, cu o medie de vârstă de 15,3 (± 0,8 ani),
greutate de 65 (± 6,8 kg) și o frecvență cardiacă (Fc) de repaus de 63 (±12 b/min) au
susținut proba de teren VAMEVAL sub formă de navetă pe 20 m pentru a stabili
viteza aerobă maximală (VAM sau vVO2max). În urma rezultatelor obținute s-au
stabilit timpii individuali de alergare pentru TlimvVO2max. Cel mai bun timp
obținut a fost 275 secunde iar cel mai mic TlimvVO2max a fost de 120 secunde, cu
o medie de 182 secunde, mediana 166 și deviația standard de 47,2. Privitor la
Fcmax, studiul a înregistrat o valoare minimă de 184 b/min, o valoare maximă a
frecvenței cardiace de 220 b/min, cu o medie de 204, mediana 201 și o deviație
standard de 11,4 b/min.
 CONCLUZII PERSONALE
• Pentru a ne crește capacitatea aerobică avem nevoie de antrenamente specifice,
făcute la o intensitate în jurul valorii de 75% din maxim.
• Antrenamentele cu greutăți nu cresc capacitatea maximă aerobică, dar cresc
masa musculară și probabil că vor crește viteză la care atletul poate performa.
Așa că eu personal cred că sunt foarte utile aproape oricărui sportiv și cu
siguranță oricărui om interesat să aibă un nivel de fitness bun.
• Atingerea nivelului maxim se realizează relativ ușor și se menține destul de
ușor așa că eu îl percep ca pe un prag necesar în pregătirea unui atlet complet.
 CONCLUZII PERSONALE
• Procesul de dezvoltare a consumului maxim de oxigen (VO2 max) și a puterii aerobe reprezintă un
demers esențial în îmbunătățirea sănătății și a performanțelor fizice.
• Creșterea VO2 max și a puterii aerobe contribuie la sănătatea cardiovasculară, asigurând o mai
bună circulație a sângelui și o eficientă furnizare de oxigen către țesuturi.
• În ansamblu, dezvoltarea consumului maxim de oxigen și a puterii aerobe nu reprezintă doar un
scop fitness, ci o investiție semnificativă într-un stil de viață sănătos și echilibrat. Aceste eforturi
contribuie la o mai bună calitate a vieții, sporind rezistența, vitalitatea și starea generală de bine.
• În concluzie, VO2 Max este valoarea de oxigen la care sunt limitate capacitățile de producție de
combustibil ale sistemului tău de energie aerobă. Asta pare o problemă, având în vedere că acest
tip de energie este folosită pentru toate exercițiile care durează mai mult de câteva minute.
•
BIBLIOGRAFIE

• https://www.scribd.com/document/373200610/Evaluarea-Capacit%C4%83%C5%A3i-de-Efort
• https://iia-rf.ru/ro/animals/chto-mpk-maksimalnoe-potreblenie-kisloroda-opredelenie-mpk-primer
y/
• https://unstoppablesport.club/2022/02/15/cum-imbunatatim-vo2-max/
• https://www.slabsaugras.ro/exercitiile-aerobe-si-anaerobe-avantaje-dezavantaje-si-diferente/
• chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://www.researchgate.net/profile/
Ligia-Rusu/publication/
268008173_Capacitatea_aeroba_de_efort_la_copil_Aerobic_exercise_capacity_in_children/
links/58b8820aa6fdcc2d14d99ff4/Capacitatea-aeroba-de-efort-la-copil-Aerobic-exercise-
capacity-in-children.pdf
• https://doi.org/10.36836/2021/1/24
• https://nutritionist.info.ro/2016/01/27/soc-s-a-descoperit-antidotul-batranetii/
•
•
•
VĂ MULȚUMESC!