METODICA PREDARII ISTORIEI

Metodica predarii istoriei reprezinta acea ramura pedagogica interdisciplinara care se

ocupă cu aplicarea didacticii la predarea istoriei ca disciplina de invatamant.
Metodica reprezinta totalitatea componentelor actelor predării si învătării subordonate
transmiterii sau dobândirii de cunostinte, fie că acestea sunt adevăruri cu grad mare de certitudine,
fie că sunt în fază de teorie sau ipoteză.
Metodică – gr. Didaskein – arta de a îi învăta pe altii.
În sec XVII, Jan Amos Comenius lasă importante contributii în ceea ce priveste
teoretizarea didacticii. El spune că didactia este arta universală de a-i învăta pe toti, totul.
Sec XIX – Herbert (teoretician) – Lucrarea Didactica în scoală - enuntă 3 principii
fundamentale:
Educatia nu e posibilă fără instructie;
Asimilarea cunostintelor pe posibilă doar prin parcurgerea unor etape;
Învătarea depinde de predare si de conditiile de realizare ale acesteia.
Didactica este o disciplină stiintifică care urmăreste optimizarea procesului de predare-
învătare, fiind orientată spre natura cunostintelor scolare si spre modalitatea transmiterii lor.
Este o actiune ce alternează teoria cu practica, vizează achizitia de cunostinte si formarea de
deprinderi, didactica putând fi văzută din 2 perspective:
Didactica traditională: avea la bază conceptia conform căreia elevul este doar obiect al
educatiei, o sursă de informatii, transmiterea de cunostinte structurate fiind prioritară, iar
cunoasterea era văzută ca un act de copiere a realitătii.
Didactica modernă pune accent pe latura formativă si educativă a învătării, pe cultivarea
creativitătii, pe îmbinarea învătării cu cercetarea si cunoasterea. În această situatie, elevul devine
subiect al educatiei, iar transmiterea de cunostinte este doar un moment al procesului instructiv, în
timp ce în vechea didactică transmiterea era momentul fundamental. Se pune accent pe cunoasterea
realitătii prin efort propriu.
Didactica modernă urmăreste initierea profesorilor pentru aspectele fundamentale ale
teoriei si practicii procesului de predare-învătare. Ea trebuie să ducă la perfectionarea procesului
didactic printr-o influentă pozitivă si modelatoare asupra elevilor, stimularea creatiei si învătării
pedagogice, dezvoltarea capacitătii profesionale de a conceptualiza procesul de învătământ,
oferirea de sugestii pentru efortul de autoinstruire, ca parte din activitatea de autoperfectionare
profesională continuă.

Disciplina de invatamant
Disciplina de invatamant reprezinta o forma didactica a domeniului stiintific. Sunt selectate
cantitativ si calitativ continuturi stiintifice semnificative, certe, sistematice. Aceasta e diferenta
fundamentala dintre un obiect de invatamant si domeniul stiintific. Continuturile specifice unui
obiect de invatamant trebuie :
1. Sa structureze echilibrat aspecte locale, nationale si universale
2. Sa prezinte „lumea sigurantelor indiscutabile” (trebuie sa se aiba in vedere ca trebuie
facilitata intelegerea elevilor a acelor chestiuni ce sunt deasupra polemicii sau dezbaterii)
3. Sa fie structurata materia si ordonata dupa criterii specifice
4. Sa fie intocmite in functie de psihologia elevilor, garantand accesibilitatea elevilor
5. Sa permita extragerea invatamintelor, a principiilor fundamentale, a cugetarilor, a acelor
esente cu care ei ar trebui sa ramana in prima faza
 Abordarea moderna a predarii invatarii presupune:
1. Improspatarea cunostintelor in conformitate cu noile realizari ale domeniului
stiintific
2. Selectarea unor continuturi alcatuite din informatii pe deplin clarificate si din
informatii cu puternic potential educativ
Ambele ipostaze ajuta elevul in dobandirea de priceperi si capacitati si in dobandirea unui
stil de munca si de invatare.
3. Structurarea continuturilor in asa maniera incat sa fie conturate clar
subdomeniile acestora
4. Flexibilitatea continuturilor
5. Sa fie un echilibru intre formativ si informativ
6. Asigurarea accesibilitatii informatiilor

Obiectivele predarii invatarii

Sistemul educational e configurat in jurul unor obiective care,la randul lor, se structureaza
pe mai multe nivele.

Finalitati (scopuri)

Obiective
intermediare
o Obiective operationale (informative sau formative)

Finalitatile asigura legatura dintre cerintele societatii si activitatea de formarea a populatiei

prin educatie. Ele orienteaza activitatea educativa in ansamblu, au un maximum de generalitate si
de abstractizare si nu se utilizeaza in lectii sau in secventele de predare. Ele apar in documentele
fundamentala de politica educationala, cum ar fi legea invatamantului.
Aceste obiective trebuie detaliate pe profiluri de invatamant, cicluri de invatamant, ele
determinand obiectivele intermediare. Aceste obiective intermediare se subdivid in 3 categorii:
obiective care exprima directiile principale de evolutie a invatamantului, obiective specifice
fiecarei trepte de invatamant si obiecivele procesului de invatamant ordonate pe discipline si teme.
Obiectivele operationale reprezinta baza piramidei. Ele nu sunt prevazute in documente
oficiale cum ar fi legea invatamantului, programe speciale, sunt elaborate de profesori si reprezinta
un instrument de masura a creativitatii profesorului. Operationalizarea inseamna transpunerea
obiectivelor intermediare in activitati pedagogice aplicate, in situatii concrete de invatare. Exista
2 criterii pentru definirea acestor obiective:
1. Performanta adica ce va fi apt elevul sa realizeze dupa terminarea unei secvente de
invatare
2. Competenta adica capacitatea de conservare si de transfer a elevului la un interval mai
mare de timp dupa terminarea formala a invatarii

Obiectivele unei discipline

 Obiectivele istoriei ca discpilina scolara se clasifica astfel:
- Obiective generale
- Obiective de referinta
- Obiective specifice pe an de studiu
- Obiective operationale ale lectiei de istorie
Obiectivele generale se operationalizeaza din obiectivele fundamentale si intermediare. Ele
indica ce se asteapta sa devina elevul ca rezultat al procesului instructiv-educativ si definesc cum
trebuie sa se comporte dupa studiul istoriei. Obiectivele generale sunt analizate pe 3 mari domenii:
cognitiv, afectiv si psihomotor. O secventa de predare-invatare trebuie sa se desfasoare conform
noii triade a obiectivelor ce vizeaza :
1. Atitudini si capacitati spirituale
2. Priceperi si obisnuinte
3. Cunostinte
Obiectivele domeniului cognitiv se refera la cunoastere, la formarea de deprinderi si
abilitati mintale, la realizarea transferului invatarii. Rolul fundamental in domeniul cognitiv il
joaca calitate cunostintelor, si nu cantitatea. Se disting mai multe clase si tipuri de obiective, iar
ordonarea acestora se face de la simplu la complex si vizeaza:
1. Cunoasterea
2. Intelegerea
3. Aplicarea
4. Analiza
5. Sinteza
6. Evaluarea
Se urmareste in cadrul domeniului cognitiv operarea cu notiuni specifice disciplinei,
dezvoltarea gandirii, formarea de capacitati si deprinderi care sa permita intelegerea, analiza si
sinteza faptelor specifice unei discipline.
Domeniul afectiv vizeaza formarea notiunilor, atitudinilor si convingerilor morale,
sentimentelor si valorilor, caracterului. Acest domeniu are la baza criteriul interiorizarii si curpinde
emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni. Se urmareste formarea la elev a unor convingeri, atitudini
si a unui sistem de valori. Pentru acest lucru, se parcurg mai multe etape:
1. Receptivitatea
2. Reactivitatea sau raspunsul
3. Valorizarea sau evaluarea
4. Organizarea sistemului de valori
5. Caracterizarea
Obiectivele domeniului psihomotor vizeaza dezvoltarea deprinderilor practice intr-un
anumit domeniu. Acest domeniu se refera la comunicarea verbala, tip de reactie (identificarea, rea,
modificare...) si comunicarea nonverbala (faciala, corporala etc).
Obiectivele de referinta se refera la
1. Reconstituirea si explicarea factorului istoric
2. Constientizarea si intelegerea omului cu diferente si similaritati nintre indivizii care au
avut un rol in formarea unor evenimente istorice
3. Reprezentarea corecta a unor notiuni precum timpul istoric
4. Intelegerea, reprezentarea, orientarea si exprimarea dimensiunii de spatiu istoric
5. Cunoasterea diferitelor surse istorice, cercetarea si utilizarea lor si formarea unor
deprinderi de munca intelectuale
 6. Insusirea notiunilor de istorie, a termenilor si conceptelor si folosirea lor intr-un limbaj
de specialitate
7. Descrierea, analiza, interpretarea si evaluarea unei situatii istorice
8. Intelegerea si explicarea interdependentelor intre cauzalitate si schimbare
Obiectivele specifice se formuleaza pe fiecare an de studiu, luandu-se in calcul elementele
de progresie (se gasesc, de obicei, in programele scolare)
Obiectivele operationale sunt formulate de profesori in fiecare lectie. Ele se definesc in
consens cu obiectivele generale si de referinta si in concordanta cu finalitatile si obiectivele
intermediare ale sistemului educatiei. Obiectivele operaţionale se clasifică în obiective formative
(care urmăresc formare de deprinderi, aptitudini) şi informative (care urmăresc dobândirea unor
cunoştinţe)
Operationalizarea inseamna efectuarea a 2 operatii:
1. Deducerea din obiectivele generale de referinta specifice din cele fundamentale si
intermediare a unora concrete
2. De traducere a acestor obiective in planul actiunii, adica aplicarea lor concreta pentru
a conduce la aparitia unor comportamente observabile
Lectia propriu-zisa are un obiectiv general propriu si obiective operationale. Obiectivul
general este fixat de profesor si arata ceea ce face profesorul cu continutul stiintific al lectiei (il
comunica, il sintetizeaza, il recapituleaza, il evalueaza, il aprofundeaza). Obiectivele operationale
se elaboreaza in functie de elev, in functie de ceea ce trebuie sa cunoasca, sa faca, sa comunice, sa
demonstreze. Se urmareste atat asimilarea unor cunostinte, cat si demonstrarea unor capacitai: de
analiza, de interpretare ,de studiu individual, de lucru in echipa. De asemenea, obectivele urmaresc
formarea unor trasaturi ale personalitatii elevilor. Exista niste dificultati in formularea obiectivelor
unei lectii:
1. Trebuie evitate confuziile intre obiectivele informationale si formative si continuturile
invatarii, intre obiectivele operationale si obiectivul general si intre obiectivele
operationale si evenimentele instruite
2. Obiectivul operational nu este scopul lectiei
3. Definirea concreta a obiectivelor operationale
Exista 2 proceduri care au in vedere modul de elaborare a unui obiectiv operational:
procedura Landsheere si procedura Mager.
Procedura Landsheere are 5 etape:
• Cine va produce comportamentul dorit? (elevul)
• Ce comportament observabil va dovedi ca obiectivul a fost atins? (sa interpreteze,
sa expuna, sa argumenteze etc)
• Care este produsul acelui comportament? (un document, contextul international
etc)
• In ce conditii trebuie sa aiba loc comportamentul? (folosind izvoare, documente)
• Pe temeiul caror criterii ajungem la concluzia ca produsul este satisfacator?
(interpretarea in 2 min a unui fragment, motivare prin 4 argumente ceva etc)
Procedura Mager o simplifica pe cea precedenta, avand 3 etape:
• Sa identifice si sa numeasca comportamentul final
• Sa defineasca conditiile in care trebuie sa se produca comportamentul
• Sa defineasca criteriile performantei acceptabile
 Exista niste dificultati in formularea obiectivelor unor lectii. Trebuie sa se evite confuzia
intre:
1. Obiectivele informationale si formative si planul continutului de idei al lectiei
2. Obiectivele operationale si cele generale
3. Obiectivele operationale si evenimentele instruirii
Obiectivul operational nu este scopul lectiei. Profesorul trebuie sa defineasca concret
obiectivele operationale ale lectiei.
Exista niste avantaje si niste limite ale definirii obiectivelor operationale. Avantaje:
- Reprezinta conditii fundamentale pentru elaborarea proiectului de lectie, facilitand
planificarea instruirii si realizarea unei lectii eficiente
- Orienteaza profesorul in alegerea continuturilor adecvate si a metodelor si mijloacelor de
predare
- Permit realizarea unei bune diagnoze a dificultatilor de invatare ale elevilor, permit
adoptarea unor masuri corective si adoptarea unor strategii de invatare diferentiata
- Reprezinta criterii de autoevaluare a performantelor, a ceea ce s-a propus sa se realizeze la
inceputul lectiei si a ceea ce trebuie sa se constate la sfarsitul ei
Limite:
- Sa nu se minimalizeze obiectivul general deoarece acesta asigura coerenta obiectivelor
operationale
- Sa nu se reduca operationalizarea la criteriul minimal de reusita, fiind necesar sa se lucreze
pe toate cele 3 nivele de performanta (minim, mediu, maxim)
- Sa se tina cont de toate clasele, categoriilor si tipurile de obiective in formularea
obiectivelor operationale
- Sa se urmareasca atent raportul dintre procesele cognitive simple (cunoastere, memorare,
aplicare) si procesele cognitive superioare (formarea de valori, sentimente)
- Sa nu se multiplice in exces obiectivele

Continutul invatamantului
Selectarea unor continuturi adecvate reprezinta etapa urmatoare definirii obiectivelor
pedagogice. Continuturile sunt prevazute in 3 documente: planul de invatamant, in programe si in
manuale. Primele 2 formeaza curriculum-ul (de tip trunchi comun, nucleu sau la dispozitia scolii).
Planul de invatamant este un document oficial elaborat de minister cu avizul institutiilor
specializate (Institutul de stiinte ale educatiei), are un caracter obligatoriu, asigura o pregatire
unitara in scoli, cuprinde disciplinele scolare pe ani si cicluri, numarul de ore alocate acestora,
cuprinde structura anului scolar si reflecta obiectivele fundamentale ale invatarii.
Programa analitica este un document oficial elaborat de minister care cuprinde:
succesiunea temelor, ordinea studierii lor, obiective de referinta si specifice, cerintele pe care
trebuie sa le indeplineasca un elev pentru a promova. Din programa analitica deriva planificarea
calendaristica ce se face pe capitole (unitati de invatare) si care e documentul final in ceea ce
priveste decizia referitoare la succesiunea temelor stabilite in programa si numarul de ore alocat
acestora. Planificarea tine de profesor si, in cele mai multe, cazuri, se incearca stabilirea unei
planificari comune pe disciplina.
Manualul cuprinde continuturile prevazute de programa. El trebuie sa corespunda nivelului
atins de stiinta respectiva, trebuie sa indeplineasca standarde privind calitatea hartiei, al imaginii,
a prezentarii textului si trebuie sa asigure un echilibru intre text, imagine si mijloace de invatamant
(documente, exercitii).
 Raportul dintre programa, manual, lectie
Profesorul si elevul intervin creator in determinarea continutului concret al lectiei si
valorifica critic programa si manulul. Profesorul are datoria sa improspateze permanent
cunostintele dobandite de elevi, deoarece manualele, in principiu, au o stabilitate mare in timp si
nu se reinnoiesc la intervale scurte de timp.
Profesorul trebuie sa respecte raportul dintre stiinta si disciplina didactica, in sensul ca
stiinta nu se transforma in disciplina didactica, deoarece trebuie sa se tina cont de varsta. Disciplina
trebuie sa contina aspecte semnificative care sa reprezinte modele si care sa aiba un continut
formativ puternic.
Exista niste cerinte in ceea ce priveste structurarea moderna a unei lectii de istorie, si
anume:
- sa se elaboreze continutul fiecarei lectii in concordanta cu obiectivele informationale si
formative si cu notiunile pe care le formeaza
- Sa se stabileasca locul si rolul temei in ansamblul capitolului sau disciplinei
- Sa se respecte logica stiintei
- Sa se respecte logica didactica
- Sa se organizeze continutul unei lectii in viziune interdisciplinara
- Sa se integreze elemente locale, nationale si universale
- Sa se recomande o minima bibliografie elevilor
- Sa se incheie fiecare lectie cu o idee fundamentala care sa intareasca importanta celor
discutate pana atunci
Dupa al doilea razboi mondial, manualele au fost luat in dezbatere de catre institutii
academice, organizatii nonguvernamentale si institutii europene sau mondiale. (v Consiliul
Europei, Unesco etc). Manualele puteau cuprinde in ele samburi ale unor potentiale conflictualitati
( V cele germane si cele franceze). Totodata, intensa analiza a fost necesara pentru ajungerea la un
set de criterii prin care manualul sa devina un instrument functional si eficient, nu o simpla
compilatie de texte. Exista un institut pentru cercetari internationale a manualele „Georg Eckert”
care coordoneaza proiecte internationale in domeniul analizei manualelor de istorie, geografie si
cultura civica.
In 1992, sub auspiciile UNESCO s-a creat reteaua de cercetari itnernationale a manualelor
pe www.irneg.org . Aceste institute si retele realizeaza raporarte, organizeaza conferinta etc.
In 1949, UNESCO a stabilit 18 criterii de analiza a manualelor. Criteriile sunt sub forma
de intrebari si se regasesc referiri la democratie, respectarea interetnica, accent pus pe
universalitate si eroi universali ce au contribuit la realizarea istoriei si raspunsurile afirmative
inseamna ca manualele corespund cerintelor.

Formarea notiunilor
In stiintele socio-umane studierea trecutului se face intr-o maniera figurativ mental,
deoarece trecutul nu poate fi reconstituit material. In aceasta situatie, intervin notiunile. O notiune
are elementele comune sau esentiale ale unor grupuri de fenomene si fapte similare. Prin formarea
notiunilor se urmareste dobandirea unui model rational care sa ajute elevii sa inteleaga anumite
procese si fenomene.
Formarea notiunilor parcurge un traseu:
De la fapte si evenimente particulare (concrete) la trasaturi esentiale, generale, de la un
nivel de abstractizare la altul mai inalt si de la abstract din nou la concret. In momentul revenirii
la concret, notiunea se considera formata, deoarece se considera ca elevii au plecat de la particular,
au inteles ce inseamna generalul, ajungand iar la concret, adica au operat cu notiunea. In cadrul
acestui proces,elevii descopera asemanari si diferente, dar notiunea ramane aceeasi.
In stiintele socio-umane, notiunile au o intindere foarte mare in spatiu si in timp si cuprind
in ele aspecte variate de viata economica, sociala, politica, culturala.
Nu se opereaza pe baza de contact cu subiectul discutiei. Intermedierea intre dorinta de a
recrea si rezultatele recrearii este aceasta notiune.

Metode de invatamant
Clasificari:
1. In functie de obiectivele operationale si de continutul invatarii, metodele se clasifica in :
a. Metode informationale
b. Metode formative
2. In functie de psihologia celui care invata:
a. Metode participative sau active ce solicita itnens gandirea elevilor, capacitatea de
comunicare
b. Metode neparticipative sau pasive ce sunt centrate pe activitatea profesorilor si in
care elevul are doar rolul de receptor al informatiei pe care trebuie sa o reproduca
prin memorare
Caracteristici Formative Informative

Participative Descoperirea Prelegerea-dezbatere

Proiectul Observatia
Experimentul Excursia
Studiul de caz Vizita
Jocul de rol Demonstratia
Problematizarea comparatia
Braimstormingul
Neparticipative Exectitiul Prelegerea clasica
Instruirea programata Explicatia
Algoritmizarea Povestirea
Mai sunt alte clasificari :
• metode traditionale sau metode moderne,
• metode generale si metode speciale,
• metode verbale sau metode intuitive (se bazeaza pe observarea directa a realitatii),
• metode cu functia principala de predare sau metode cu functia principala cu functia
de fixare si consolidare, metode cu functia principala de verificare,
• metode individuale pentru fiecare elev sau metode de predare in grup si metode
frontale sau metode combinate (alterneaza primele 3 variante)

Exista niste cerinte privind utilizarea metodelor:

1. Sa se cunoasca temeinic fundamentele teoretice ale metodelor si modalitatile de
folosire practica (presupune cunoasterea literaturii de profil)
2. Sa se aleaga adecvat metodele de predare pe baza
a. concordantei cu obiectivele operationale
 b. concordantei cu continuturile invatarii
c. concordantei cu psihologia celui care invata
d. concoradntei cu mjloacele de invatamant
e. condordantei cu calitatile profesorului, stilul lui de predare si experienta lui
Metodele sunt, in esenta, obiect de invatare, instrument de cunaostere si mijloc de invatare.
3. Sa se evite folosirea abuziva a expunerii si a formelor sale (povestire, explicatie,
prelegere)
4. Sa se utilizeze corect metodele active cum ar fi descoperirea, problematizarea,
modelarea, instruirea programata si sa se optimizeze metodele expozitive (povestirea,
explicatia, prelegerea, conversatia si demonstratia)
5. Sa se accentueze tendinta formativa a metodelor, adica sa se puna accent pe obisnuirea
elevilor de a folosi metode pentru a ajunge la cunoastere. Metoda in sine trebuie folosita
astfel incat elevii sa se obisnuiasca cu tehnici de cunoastere.
6. Sa se elaboreze strategii eficiente pornindu-se de la convingerea pedagogiei moderne
ca orice copil poate fi invatat orice cu conditia sa fie alese metode si mijloace
corespunzatoare. In elaborarea unei strategii didactice trebuie sa se respecte urmatoarea
succesiune: stabilirea metodei, cautarea materialelor didactice adecvate si selectarea
mijloacelor tehnice potrivite
7. Sa se adopte metode de predare se cercetare bazate pe calculator si sa se descopere noi
modalitati si metode de invatare
8. Sa se renunte la o metoda dominanta in favoarea unei varietati de metode folosite in
actul de predare-invatare

Expunerea sistematica a cunostintelor

Este o cale simpla, directa si rapida de transmitere pe cale orala a unor cunostinte noi si de
inchegare a acestora in structuri bine determinate. Este si metoda cea mai raspandita si are mai
multe forme:
- Povestirea : are un caracter narativ si descriptiv si, in mod clar, loc, accesibil, captivant.
Conteaza tonul, expresivitate, afectivitatea
- Explicatia : este o forma a expunerii care pune in miscare operatiunile gandirii logice. In
dezvaluirea adevarului se folosesc argumentatii
- Prelegerea : este o forma de expunere neintrerupta, bine organizata si sistematizata a unei
teme cu caracter mai amplu. Este o froma speciala de dialog intre profesor- elev/student,
valoarea ei fiind determinata de capacitatea de sinteza a profesorului, abilitatile de
comuncatie, de pertinenta observatiei critice si de amploarea cunostintelor proprii.
Profesorul trebuie sa dea dovada de logica in prezentarea ideilor, de abilitate in formularea
ipotezelor si teoriilor si in analiza critica a acestora si de capacitate de selectare riguroasa
a unui bogat material. Exista mai multe tipuri de prelegere:
o Prelegerea monolog cand exista un sens unic de comunicare a informatiei
o Prelegerea aplicata cand are loc o expunere pe scurt a unor cunostinte, teze sau
principii dupa care urmeaza aplicatii practice (excursii, vizite, sustinerea de
comunicari etc)
o Prelegerea dezbatere cand se prezinta doua sau mai multe teorii urmata de o
dezbatere pro si contra si incercarea de a ajunge la un rezultat
o Prelegerea cu oponent inc are exista un cadru didactic sau un elev pregatit in acest
sens in vederea discutarii unei teme privita din mai multe perspective
 Prelegerea nu este o repetare a unui text, fie ca este manual, fie ca este suport de curs. Ea
trebuie sa reprezinte o prelucrare creatoare a manualelor sau suporturilor de curs si a datelor din
alte surse de informatii.
Exista niste avantaje si niste dezavanataje ale acestor metode
Avantaje:
- Este o cale simpla, directa, rapida de transmitere a unui volum mare de informatii intr-un
timp determinat
- Un singur cadru didactic poate instrui simultan o colectivitate
- Ofera modele de gandire stiintifica si de limbaj
- Prezinta modele de analiza si sinteza si il introduce pe elev in elementele de baza
- Indica traseul de strabatut pentru descoperirea unei realitati sau alteia
- Transmite sentimente, atitudini, valori
Dezavantaje:
- Centrarea pe activitatea profesorului poate duce la superficialitate, formalism, pasivism si
spirit necritic
- Asigura o redusa individualizare a predarii si invatarii
- Favorizeaza transformarea elevilor in simpli spectatori sau consumatori fara a participa
direct la elaborarea cunostintelor si avand o atentie mai redusa in secventa de predare-
invatare
Exista niste cerinte ale unor bune expuneri:
1. Sa vizeze atat continutul temei, cat si forma, adica sa imbine rigoarea stiintifica cu talentul
literar
2. Sa se adauge eleganta in expresie, exprimare plastica figurativa, conteaza folosirea unui
ton potrivit, expresivitate vorbirii, folosirea pauzelor, sublinierea unor sintagme
3. Respectarea principiilor didactice
4. Asigurarea interdisciplinalitatii
5. Folosirea discursului liber in care se apeleaza la suportul fizic doar pentru date concrete
6. Sa fie orientat studiul individual al elevilor
7. Sa se evite improvizatia

Exista niste posibilitati de optimizare a metodelor expozitive:

▪ Anuntarea planului expunerii si a obiectivelor operationale la inceputul orelor pentru a
capta atentia elevilor
▪ Formularea unor intrebari retorice la care tot profesorul raspunde cu argumente pro si
contra
▪ Problematizarea expunerii
▪ Insotirea expunerii cu mijloace de invatamant
▪ Expunerea de catre elev a propriei activitati de rezolvare a sarcinilor de investigatie
▪ Formularea unor intrebari de control din partea profesorului dupa fiecare secventa de
predare
▪ Imbinarea expunerii cu celelalte metode de invatamant

Stiluri de predare
Stilul naturalist se refera la o maniera de predare obiectiva, rece cu un limbaj monoton ca
si tonalitate, apare ca si cum profesorul emana un bagaj de cunostinte fara sa se implice personal.
 Stilul dramatic este opus celui naturalist si isi face loc emotia, entuziasmul, limbajul viu,
impregnat de sentimente si atitudini.
Stilul perdicator este unul mobilizator, caracterizat de concentrarea evenimentelor si
faptelor si personajelor in jurul unei idei sau actiuni centrale care capata o semnificatie
fundamentala.
Stilul retoric este un ansamblu de procedee al expunerii orale prin care se urmareste
convingerea auditoriului prin maiestria argumentatiei, frumusetea stilului si a limbii.
Stilul mesianic sau profetic cuprinde in cadrul discursului o prezicere.
O alta clasificare:
- Stiluri de conducere autoritarista prin care profesorul alege si foloseste tehnicile,
mijloacele, modalitatile de lucru si dirijeaza in totalitate activitatea
- Stilul democratic se bazeaza pe valorificarea posibilitatii elevilor de a participa la procesul
de predare-invatare pe libertatea acestora de a hotari cu cine se asociaza cand va realiza
sarcinile incredintate
- Stilul laissez-faire, indiferent, care minimalizeaza secventele de instruire
Conversatia este o metoda din grupul celor traditionale, dar care poate fi optimizata pentru
cresterea caracterului formativ. E centrata in jurul inrtebarilor profesorului si a raspunsurilor
formulate de elevi, fiind o metoda interogativa. Are 4 forme:
1. Euristica : vizeaza dobandirea de noi cunostinte de catre elevi prin folosirea propriei
experiente de invatare. Profesorul o foloseste pentru activizarea gandirii elevilor prin
cautarea adevarului stiintific si formarea de notiuni si concepte
2. Examinatorie: utilizata dupa asimilarea cunostintelor in urma unor secvente mai mici sau
mai scurte de invatare. Vizeaza evaluarea corecta si obiectiv a cunostintelor dobandite de
elevi si astfel obiectivele operationale se transforma in itemi de evaluare
3. De consolidare si sistematizare: se verifica gradul in care elevul a insusit o anumita
secventa de invatare si poate realiza conexiuni solide cu informatii anterioare (se numea
recapitulare)
4. Catehetica : presupune o memorare mecanica cu intrebari inchise si cu raspunsuri date
anterior de profesor. In cadrul acestei metode exista niste cerinte ale intrebarilor si
raspunsurilor, astfel intrebarile trebuie sa fie
a. Referitoare la materia care se preda
b. Clare, concise, corecte stiintific gramatical
c. Sa nu fie incuietoare si sa nu solicite raspunsuri monosilabice
d. Sa nu sugereze raspunsul si sa evite intrebarile care persupun mai multe raspunsuri
e. Sa decurga gradat, sa nu se formuleze alta intrebare inainte de a se da raspuns la
anterioara
f. Sa se adreseze intregului colectiv al clasei si sa se lase un timp pentru reflectie
g. Sa se stimuleze punerea de intrebari de catre elevi in caz de neclaritati
Exista mai multe tipuri de intrebari dupa adresabilitatea acestora:
- Frontala, adresata tuturor
- Directa, adresata unuia
- Inversata, atunci cand conducatorul discutiei primeste o intrebare si o retrimite
- De tip releu sau de comunicare pe care o un participant adreseaza o intrebare profesorului
iar intrebare o pune altcuiva sau cand raspunsul raspunsul acestei intrebari e furnizat de
mai multi
 - De revenire: conducatorul dezbaterii o adreseaza reluand o observatie sau o parere emisa
anterior si care nu era indicat a fi luat in seama atunci
- Imperativa: prin care se formuleaza o cerere categorica si neconditionata
- De controversa ce presupune raspunsuri contradictorii, opuse

Conditiile raspunsurilor
- Sa fie clare, inteligibile, sa demonstreze argumentatia folosita
- Sa fie complete, date individual, si nu in cor
- Sa nu existe intreruperi, decat daca raspunsul este incorect sau in afara intrebarii
- Ascultatorul sa dea dovada de rabdare, intelegere si tact
- Sa fie atent urmarit pentru a fi corect evaluat
- Sa se ofere elevilor posibilitatea participarii la dialog
- Sa se popularizeze raspunsurile originale

Discutia e o forma a conversatiei si e un schimb reciproc de informatii si idei care are mai multe
forme:
• Discutia dialor
• Consultatia in grup
• Discutia de tip seminar
• Discutia de tipul mesei rotunde
• Metoda asaltului de idei
• Braimstorming-ul
• Discutia de tip colocviu

Demonstratia este o metoda participativ informationala si a aparut ca o reactie la excesu de

verbalizare. Are 3 etape:
1. Ideea sau teza de demonstrat
2. Fundamentul demonstratiei
3. Procedeul prin care demonstram
Demonstratia e procesul de evidentiere a unor evenimente, fapte sau actiuni cu scopul de a
facilita intelegerea de catre elevi a unor procese fundamentale, a unor cauzalitati, a unor legitati.
Are un puternic caracter ilustrativ, deoarece se bazeaza pe un suport material de la care se pleaca
pentru reconstituire realitatii istorice.
Teza de demonstrat este obiectul demonstratiei, ea nefiind evidenta prin sine insasi.
Adevarul tezei de demonstrat trebuie sa fie dezvaluit, avand pana la acel moment un caracter
indoielnic.
Fundamentul demonstratiei cuprinde faptele sau argumentele. Aceste argumente sunt cele
care contribuie la confirmarea sau infirmarea unei teze de demonstrat. Ele se concretizeaza prin
judecati si rationamente si, de asemenea, sunt sustinute prin diverse mijloace (obiecte, materiale
didactice, tehnici audio-video).
Procedeul demonstratiei consta in imbinarea metodelor de invatamant in strategii eficiente
in functie de obiective si continuturi si in vederea realizarii lor. Se creeaza un lant al
demonstratiilor in care se stabilesc legaturi intre argumente si fapte si intre axiome, definitii si
teze.
Demonstratia are mai mult forme:
▪ Demonstratia pe viu in care se folosesc obiecte in stare naturala
 ▪ Demonstratia figurativa in care se folosesc reprezentari grafice
▪ Demonstratia cu ajutorul documentelor
▪ Demonstratia cu ajutorul modelelor
▪ Demonstratia cu ajutorul imaginilor
In functie de tipul ales, elevii prezinta in mod nemijlocit atunci cand obiectele sunt reale
sau mijlocit (substituire, machete, reproduceri, copii) anumite realitati. Este putin indicat ca
demonstratia sa se foloseasca singura ca metoda si este obligatoriu ca ea sa fie insotita de un mijloc
de invatamant.
Demonstratia e metoda prin care profesorul isi propune sa formeze reprezentari si notiuni
si sa dovedeasca pe baza unui material concret realitatea unui fapt sau unei afirmatii.

Comparatia este o metoda prin care se incearca reconstituire trecutului prin desprinderea
asemanarilor si deosebirilor si are 2 forme:
▪ Concomitenta care presupune compararea faptelor si evenimentelor istorice similare
produse in aceeasi perioada, dar in conditii istorice diferite (revolutia 1848)
▪ Succesiva : compararea etapelor aceluiasi proces istoric sau a diferitelor notiuni de acelasi
fel care s-au succedat pe scara timpului (revolutiile din epoca moderna)

Problematizarea este una din cele mai des folosite, are un caracter formativ, se prezinta sub 2
aspecte:
1. Predarea problematizata : are rol in dezvoltarea reflectiei si a participarii active a elevilor
la dobandirea de cunostinte. Presupune crearea unei situatii problema in mintea elevilor,
astfel incat, pentru depasirea ei, sa fie nevoiti sa gaseasca solutii pe baza cunostintelor
anterioare sau a celor recent dobandite. Un rol fundamental in crearea situatiei problema il
joaca intrebarea problema ce trebuie sa cuprinda obligatoriu cerinta dialogului, suport de
cunostinte anterioare si situatia conflictuala bazata pe rationamente logice, problematizarea
e utilizata in toate momentele lectiei cu scopul stimularii efortului intelectual al elevilor.
Predarea problematizata inseamna ridicarea unei probleme de catre profesor la care tot el
raspunde.
2. Invatarea problematizata : presupune identificarea de catre elev a unei situatii probleme
sau formularea unei intrebari problema si participarea activa la stabilirea ipotezelor si la
rezolvarea problemei prin efort intelectual propriu si independent.
Succesul metodei depinde de experienta profesorului, stadiul la care se afla elevii, folosirea
unui minimum de instrumente, tehnici de lucru, surse de informare. Metoda se foloseste relativ
usor cu 2 conditii: sa nu fie folosita atunci cand situatiile de invatre nu sunt compatibile cu aceasta
metoda si sa nu se stabileasca dificultatea situatiei problema sub limita minima a gandirii elevilor
sau peste limita maxima a gandirii elevilor.

Desoperirea a aparut ca o reactie impotriva excesului metodelor verbale. Se bazeaza pe efortul de

investigatie propriu al elevului care are ca obiectiv dobandirea de noi cunostinte sau formarea de
aptitudini, abilitati, deprinderi, tehnici de munca intelectuala. O buna folosire a metodei presupune
indeplinirea mai multor conditii:
1. Selectarea notiunilor, faptelor, fenomenelor, proceselor istorice care urmeaza a fi
descoperite de elevi in functie de:
a. Obiectivele educationale
b. Continutul de idei al unei secvente de predare-invatare
 c. In functie de particularitatile de varsta
d. Cerintele programei
2. Formularea clara, concisa a sarcinilor distribuite elevilor si a planului de invatare
3. Stabilirea timpului de efectuare a sarcinilor
4. Distribuirea surselor de investigatii catre elevi
5. Stabilirea modului de desfasurare a activitatii (individual, pe grupe)
6. Asigurarea indrumarii de catre profesor la solicitarea elevilor
7. Confruntarea si evaluarea cunostintelor descoperite
8. Valorificarea investigatiei prin integrarea informatiilor descoperite de catre elevi in fondul
general de cunostinte ale lectiilor (capitolelor)
Desoperirea are 3 forme:
• Inductiva: gandirea progreseaza de la particular la general. Elevul incepe cu analiza
si organizarea datelor, faptelor si evenimentelor si avanseaza catre abstractizare,
descoperirea de definitii, legi, notiuni generale
• Deductiva: gandirea progreseaza de la general la particular, cand elevul pleaca de
la cazuri generale si ajunge la judecati particulare, individuale.
• Transductiva (prin analogie) : are la baza rationamentul analogic care vizeaza
asemanarea a doua obiecte dintr-un ansamblui, sau asemanarea a 2 trasaturi. Se
urmareste posibilitatea stabilirii caracteristicilor unui proces sau unui fenomen
anterior cunoscut.

Instruirea programata asigura asimilarea cunostintelor prin activitate individuala, prin folosirea
de tehnici informatice si prin parcurgerea programelor de invatare. Eficienta metodei este facilitata
de organizarea conditiilor de intarire. La fiecare raspuns, elevul primeste o recompensa care poate
sa fie negativa sau pozitiva, pe baza careia poate trece mai departe sau nu. Se bazeaza pe principiul
pasilor marunti sau ai progresului gradat ceea ce determina fragmentarea secventei de invatre. Are
2 forme:
1. Lineara, de tip Skinner : presupune completarea de catre elevi a unui raspuns intr-un loc
indicat in text
2. Ramificata, de tip Crowder : este similara, numai ca, in loc de formularea raspunsului prin
completare, elevul este obligat sa il aleaga din mai multe variante.
Conditia succesului este ca raspunsul sa fie corect. Principalul avantaj al metodei e
stimularea deprinderii de munca independenta si a folosirii de programe informatice. Dezavantaje:
- Fragmentarea in secvente mici dauneaza intelegerii ansamblului fenomenului
- Nu se sesizeaza cauza raspunsului gresit
- Raspunsul poate fi desprins din context
- Elevii cu un nivel intelectual scazut accepta mai usor prima varianta
- Favorizeaza tendinta superficialitatii si plafonarii

Modelarea are la baza analiza unui fenomen sau proces pe baza de modele care pot reproduce
realitatea sau numai anumite elemente ale ei. Unele realitati sunt simplificate, micsorate,
esentializate. Modelul unui fapt istoric nu este o copie a originalului, ci o analogie cu realitatea
istorica pe care o reproduce in linii simplificate, esentializate. Modelel inlocuiesc fenomenul sau
procesul analizat. Dupa modul in care se reproduce originalul, modelarea poate fi de 2 feluri:
1. Prin similaritate sau prin identitate, cand originalul e reprodus la scara mica (obiectele,
machete, mulaje etc)
 2. Prin analogie, cand asemanarea dintre original si model se face prin corespondenta
elementelor esentiale
In predarea-invatarea istoriei exista mai multe tipuri de modele:
o Obiectuale (machele, mulaje) care au un grad mare de de fidelitate fata de obiectul
original
o Grafice (desene, stilizari, abstractizari, generalizari)
o Simbolice sau matematice (simboluri conventionale ce nu reprezinta realitate, ci
trimit la acea realitate)
o Fotografice (imagini)
o Simulate care dau falsa impresie a realitatii prin copiere
o Verbale : reprezentari logice cu notiuni, concepte, tabele
o Cibernetice : scheme, functii, ecuatii

Alte metode: SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii si gandirii), cubul,
mozaicul, turul galeriei, metoda cadranelor, metoda ciorchinelui, brainstorming-ul, jurnalul cu
dubla intrare, metoda blazonului, jurnalul cu 3 parti etc. .

Mijloace de invatamant reprezinta totalitatea materialelor ajutatoare folosite de profesor in

predare si de elev in invatare cu scopul facilitatii dobandirii unor cunostinte, a facilitarii formarii
de deprinderi, atitudini, valori, precum si cu scopul asigurarii unei evaluari cat mai exacte. Exista
o clasificare a acestor mijloace pe generatii:
1. Generatia clasica: tabla, manuscrisul, obiectele de muzeu
2. Manuale si texte imprimate
3. Fotografii, diapozitive, inregistrari de film si audio
4. Tehnici moderne
5. Calculatorul
6. Internetul, e-mailul, videoconferinta, telefonia, transferul de date
Dezvoltarea mijloacelor moderne nu le elimina pe primele 3.

Functiile mijloacelor de invatamant

1. De comunicare : faciliteaza asimilarea rapida si consolidarea notiunilor, conceptelor,
judecatilor. Mijloacele audio-video asigura transmiterea si receptarea rapida a mesajelor si
notiunilor
2. De substituire : unele mijloace inlocuiesc realitatea, oferind posibilitatea analizarii si
investigarii unor fenomene (filme)
3. De motivare a invatarii in care un rol important il au mijloacele audio-video
4. Formativa : se refera la capacitatea de a stimula analiza, sinteza, comparatia
5. Functia estetica
6. Ergonomica : se refera la capacitate mijloacelor de invatamant moderne de a transmite un
volum mare de informatii in timp scurt
7. De evaluare
Exista niste cerinte cu privire la integrarea mijloacelor de invatamant in lectii de istorie:
o Selectarea rationala a acestor mijloace
o Adaptarea mijloacelor la sarcinile de invatare
o Stabilirea obiectivelor pe care trebuie sa le indeplineasca mijloacele de invatamant
o alegerea monmetului folosirii lor
 Mai exista o clasificare a mijloacelor:
• obiectuale
• grafice
• audio-vizuale

Proiectarea didactica, momentele lectiei si forme de organizare a procesului de predare-

invatare
In proiectarea unei lectii, profesorul trebuie sa raspunda la 4 intrebari: ce voi face? Cu ce
voi face? Cum voi face? Cum voi stii daca ce trebuia facut am facut?
Exista un traseu care trebuie urmat in proiectarea unei lectii:
1. analiza sarcinii de invatare si stabilirea obiectivelor operationale
2. analiza resurselor de predare-invatare, continuturi, capactiatea elevilor, selectarea
mijloacelor
3. elaborarea strategiei de desfasurare a unei lectii
4. stabilirea unui sistem de metode si tehnici de evaluare
Exista mai multe tipuri de lectii; cele mai importante: lectia mixta, lectia de recapitulare,
lectia de evaluare. In toate aceste tipuri de lectii exista niste momente standard (organizarea clasei,
notarea absentelor), dupa care momentele difera dupa un caz la altul
Lectia mixta e cea mai intalnita si are ca momente:
• organizarea si notarea absentelor (max 2 min)
• evaluarea cunostintelor necesare lectiei noi (max 10 min)
• dirijarea invatarii (principalele aspecte ale temei si diferitele activitati (max 30 min)
• realizarea feedback-ului sau a conexiunii inverse care inseamna o reluare a
aspectelor esentiale ale lectiei sub forma unor intrebari puse elevilor si a
raspunsurilor oferite de acestia impreuna cu cadrul didactic
• asigurarea transferului prin tema pentru acasa
In cadrul lectiei de recapitulare apare momentul pregatirii lectiei, adica profesorul si elevii
stabilesc tema, planul, bibliografia, mijloacele pe care le vor folosi si se distribuie sarcinile de
invatare, nu mai tarziu de o saptamana inainte de lectia propriu-zisa. Urmeaza recapitularea
propriu-zisa in cadrul careia profesorul dirijeaza si coordoneaza discutia. Stabilirea concluziilor
reprezinta ultimul moment al lectiei de recapitulare.

Forme de organizare a procesului de predare-invatare

Dupa numarul participantilor, avem forme de organizare:
- frontale (cu toata clasa)
- pe grupe
- individuale
dupa locul desfasurarii:
- in clasa
- in afara clasei
- activitati extrascolare sau conexe
activitatea frontala e un mod de organizare in care profesorul conduce activitatea elevilor care
realizeaza ceea ce li se cere. Se lucreaza concomitent cu intreaga clasa, dar doar predarea e frontala,
nu si invatarea. Lectiile de tip frontal reprezinta principala activitate de organizare si se produc in
urmatoarele situatii:
1. cand se studiaza capitole sau teme noi cu grad mare de dificultate
2. cand profesorul valorifica continutul educativ al unei teme pentru a dezvolta si forma
convingeri si sentimente
3. atunci cand se ofera indicatii, cand se fac corectii si cand se evalueaza si apreciaza
rezultateke activitatii individuale sau pe grupe.
Lectiile frontale sunt indicate pentru obisnuirea elevilor cu folosirea unor tehnici de lucru
individual.

Invatamantul pe grupe presupune parcurgere mai multor etape:

1. organizarea clasei
2. studierea si prelucrarea materialelor de catre grupe
3. intocmirea raspunsului oral sau scris
4. prezentarea raspunsului de catre un reprezentant al grupei si discutarea lui in clasa
5. valorificarea rezultatelor, desprinderea concluziilor
Marele avantaj al acestei forme de organizare este ca impune lucrul in echipa si
flexibilitatea membrilor grupului. Are si dezavantaje:
- consumul mare de timp pentru studierea unei teme
- o tema studiata pe grupe este insusita fragmentar pentru ca elevii vor stii cel mai bine tema
studiata de grupul lor
- nu toti elevii participa intens la rezolvarea sarcinilor
- trebuie multiplicat materialul de studiu
- unora nu le place munca in grup
- lipsesc instrumente de masurare a contributiei fiecaruia la rezultatul final al grupului
Pentru alcatuirea grupurilor trebuie luate in considerare afinitatile elevilor, si nu
organizarea in banci. Trebuie avut in vedere nivelul intelectual, astfel : ori grupuri omogene, ori
grupuri eterogene.
Cand activitatea pe grupuri urmareste dobandirea de noi cunostinte sau priceperi,
profesorul stabileste tema si sarcinile de lucru. Spre deosebire de cercurile si concursurile fara
programa obligatorie, unde grupurile pot alege tema si sarcina de lucru.
Trebuie sa se evite alegerea gresita a temei, formularea incorecta a sarcinilor de lucru si sa
se depaseasca conservatorismul cadrelor didactice.

Activitatea individuala este o forma de autoinstruire, de pregatire permanenta, prin care

elevul trebuie sa rezolve individual si independent anumite sarcini. Activitatea didactica trebuie
centrata pe elevi. Trebuie facuta distinctie intre munca independenta si cea individuala. Ce
independenta presupune rezolvarea unor sarcini prin forte proprii si se desfasoara individual sau
pe grupe. Cea individuala se organizeaza in 3 forme:
1. cu teme comune pentru toti elevii
2. cu teme diferentiate pe grupe de nivel, adica o instruire diferentiata
3. cu teme diferentiate pentru fiecare elev
Activitatea individualizata presupune mai mult decat cea individuala, parcurgerea
materiei de catre fiecare elev.
 Pentru eficientizarea invatamantuui bazat pe activitatea individuala trebuie respectate
cateva cerinte:
- cunoasterea temeinica de catre profesor a particularitatilor de varsta si psiho-fizice ale
fiecarui elev;
- inarmarea elevilor cu tehnici de munca intelectuala si cu tehnici de studiu individual
- cunoasterea de catre profesori prin evaluari initiale a nivelului la care se afla elevul
- elaborarea de materiale de catre profesori care sa fie puse la dispozitia elevilor
- furnizarea catre elevi a unei structuri logice a temei atunci cand se urmareste dobandirea
de noi cunostinte

Forme de organizare extrascolare

1. Cercul de istorie :
- se desfasoara in afara planului de invatamant si a progamei
- apare ca urmare a unei initiativa proprie a unui grup care doreste sa desfasoare aceasta
activitate
- se stabileste o tematica prestabilita, elaborata in conformitate cu preocuparile memrbilor
- are rol de a profunda cunostintele asimilate la ore si de a stimula realizarea unor contributii
originale, pe teme care nu sunt in programele scolare

2. Excursia
3. Vizita, participarea la spectacole, la intalniri cu personalitati
4. Concursul : este o forma de organizare a unei activitati extrascolare care impune
parcurgerea unei bibliografii minimale de istorie locala, nationala sau universala
5. Olimpiada : este o forma competitionala laborioasa cu tematica prestabilita si care
persupune un efort intens al cadrului didactic si existenta unei bibliografii ample

A. Factori perturbatori ai aprecierilor generaţi de activitatea şi trăsăturile de

personalitate ale cadrului didactic.

1. Efectul „Halo” se exprimă în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub

influenţa impresiei foarte bune pe care unul sau mai mulţi profesori o au despre ei.
Datorită reputaţiei bune pe care o au în colectivul şcolar, acestor elevi le sunt trecute

cu vederea unele erori, lacune sau rezultate mai slabe.

2. Efectul de anticipaţie sau prezicere, cunoscut sub numele de Pygmalion sau

efectul oedipian (Landsheere). Se exprimă în subaprecierea rezultatelor unor elevi

sub infleunţa părerii nefavorabile pe care profesorul şi-a format-o despre capacitatea

şi nivelul de pregătire ale acestora

3. Efectul de contaminare se exprimă în aprecierea subiectivă, deşi incorectă

a rezultatelor şcolare sub influenţa cunoaşterii notelor acordate de alţi profesori.

4. Eroarea de generozitate se manifestă prin indulgenţă sau largheţe în notarea

unor elevi (acordarea cu uşurinţă a unor note mari). Este determinată de dorinţa sau

interesul profesorului de a masca unele lacune, eşecuri sau situaţii nefavorabile lui

sau „de menţinere a prestigiului” prin superioritatea notelor şi mediilor acordate

elevilor.

5. Efectul blând se manifestă în tendinţa şi atitudinea unor profesori de a

aprecia cu indulgenţă elevii cunoscuţi în raport cu elevii mai puţin cunoscuţi sau cu

necunoscuţii.

Faţă de aceştia manifestă o anumită rezervă şi o exigenţă mai mare.

 6. Ecuaţia personală a educatorului, denumită eroare individuală cantonată.

Se manifestă prin atitudini diferite, chiar opuse, de la un profesor la altul şi rezultă

dintr-o experienţă a cadrului didactic în aprecierea rezultatelor şcolare.

7. Efectul de contrast sau de ordine constă în mărimea diferenţelor în

aprecierea unor răspunsuri succesive.

8. Eroarea de tendinţă centrală se caracterizează în renunţarea acordării de

note foarte mari sau foarte mici elevilor din precauţia de a nu greşi sau chiar din

dorinţa de amulţumi pe toată lumea.

9. Eroarea logică presupune înlocuirea unor criterii de apreciere a rezultatelor

şcolare în raport cu obiectivele didactice cu variabilele adiacente acestora cum ar fi:

forma grafică, acurateţea lucrării, modalitatea inedită prezentării.

10. Efectul curbei lui Gauss rezultă din dorinţa cadrului didactic ca distribuţia

rezultatelor şcolare în fiecare clasă să fie cât mai aproape de curba lui Gauss.

Aceasta presupune ajutarea exigenţei în notare, în raport de nivelul general

atins de fiecare clasă astfel încât, distribuţia rezultatelor să reflecte pe cât posibil, o

distribuţie normală.

11. Factori de personalitate ai cadrului didactic pot influenţa modul de

evaluare didactică. Astfel, atitudinea cadrului didactic pe timpul verificărilor,

echilibrul şi constanta în comportament faţă de elevi, empatia ca o componentă a

aptitudinii didactice contribuie la crearea sau nu a condiţiilor proprice unei evaluării

obiective.