O scenă antologică, aflată în capitolul al XVIII - lea este cea care urmează atacului

suferit de moş Costache. Atunci Aglae şi familia ei „ocupă casa milităreşte". Pentru a
sublinia egoismul feroce al fiecăruia şi imposibilitatea unei comunicări reale între ei, autorul
foloseşte modelul dialogului divergent din teatrul absurdului. Aglae vorbeşte despre o
vagă boală proprie, hotărând să-şi îngrijească sănătatea. Aurica, obsedată ca întotdeauna
de căsătorie, vorbeşte despre norocul fetelor care se mărită. Stanică îşi aminteşte, cinic,
despre veghea unui unchi muribund, dezvăluind propria preocupare pentru moştenire.
Niciunul dintre membrii familiei Tulea nu are nicio urmă de compasiune pentru bolnav. Toţi
par a avea însă dorinţa de a-l vedea sfârşit, pentru a-şi împlini visul de a pune mâna pe
averea lui. Se reliefează astfel înspăimântătoarea lăcomie şi lipsa de omenie ale
personajelor.

Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii

balzaciene -în special cea din “Pere Goriot” şi “Eugenie Grandet”- se afl ă în
capitolul XVIII. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebral ă şi este
imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea, scenică. Ochiul
naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile
sale, plătind cu greu doctorul, neputincios în faţa atacurilor familiei Tulea
şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grij ă, cu spiritul
negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o sering ă contra
cost. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplat ă,
joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă şi veghează asupra
moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea b ătrânului, cheam ă
pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe
bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hot ăr ăşte s ă-
i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.
Episodul concentrează epic schema întregului roman.

Un prim episod care reflectă specificul viziunii călinesciene este acela al

galeriei personajelor din incipitul romanului. Prin intermediul lui Felix, care
pătrunde în universul familiilor Giurgiuveanu şi Tulea, cititorul face
cunoştinţă în manieră balzaciană cu întreg peisajul tipologiilor prozei
realiste. În odaia foarte înaltă şi încărcată de fum ”ca o covert ă de vapor pe
Marea Nordului”, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi c ăr ţi, se
află cei care vor avea un rol important în desfăşurarea epic ă a romanului.
Naratorul notează minuţios fiecare aspect revelator: familiaritatea
neobişnuită a gesturilor Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui Pascalopol
pentru ea- îi oferă cu discreţie un inel cu safir, răutatea acră a Aglaei, care
îi face aluzie lui Pascalopol la faptul că sosirea lui Felix va fi o distrac ţie
nouă pentru Otilia, refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe
sora lui , ocheadele Auricăi către Felix. Întregul tablou pare desprins dintr-
o comedie de moravuri, prezentat dintr-o perspectivă critic ă și polemic ă.
Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa
viziunii balzaciene se află în
capitolul XVIII. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat.
Desfăşurarea este, de asemenea, scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile
avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputincios în faţa atacurilor
familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă, cu spiritul
negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost. Clanul Tulea,
rapace, sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează
milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea
bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe
bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă

importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt. Episodul concentrează epic schema
întregului roman.

O prima secvență semnificativă pentru atitudinea personajului față de propria

devenire este reprezentată de sosirea tânărului Felix în casa lui Costache
Giurgiuveanu, tutorele său, dorind să urmeze Facultatea de Medicină, asemenea
tatălui. Din perspectivă auctorială este realizat, în tehnică balzacian ă, portretul
personajului ale cărui detalii fizionomice sugerează firea voluntar ă, confirmat ă pe
parcursul evenimentelor: ,,un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniform ă
de licean [...] Fața îi era însă juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina
șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă, dar coloarea măslinie a obrazului și
tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie."
Când ajunge la locuința tutorelui său, bătrânul avar îl primește glacial, cu
replica: ,,Aici nu stă nimeni!". Nedumerit de răspuns, părăsește locuin ța, revine și
este recunoscut de Otilia, fiica vitregă a bătrânului. Felix își aminte ște de o poz ă
care se afla pe biroul tatălui său, deși chipul din fața sa este mai îmb ătrânit. Tân ăra
refuză gestul de a-i săruta mâna, sugerându-i băiatului intenția unei relații de
prietenie. Felix recunoaște fiorul iubirii încă de la prima întâlnire cu fata a c ărei
imagine denotă libertate de gândire și de comportament. Otilia îl introduce în
salon și îl prezintă clanului Tulea. Sora lui Costache își manifest ă mali țiozitatea fa ță
de noul venit (,,Ai făcut azil de orfani."), dar Leonida Pascalopol, un mo șier, prieten
al familiei, salvează aparențele, dovedind bunăvoință față de noul sosit.
O a doua secvență sugestivă pentru ambiția personajului este despărțirea de Otilia.
Deși, îl iubește pe Felix, fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu nu îl împov ăreaz ă
cu o căsnicie prematură, nepotrivită carierei sale, lăsându-l în mediul intelectual,
unde se află, să-și găsească succesul. Biletul lăsat de fata la plecare din Bucure ști
are o nuanță ironică, ea convingându-se astfel, dacă mai era nevoie, c ă viitorul
strălucit și cariera sunt mai importante pentru Felix decât dragostea și c ă elanurile
romantice pe care el le manifesta în raport cu Otilia erau, de fapt,
inexistente: ,,Cine a fost în stare de atâta stăpânire, e capabil s ă înving ă și o
dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor".
Fata i se înfățișase de la început ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit și mereu
amânat al meritului său, dar eșecul în dragoste îl maturizează, convertind aceast ă
poveste într-o amintire delicată.
poftim, iti doresc mult succes la bac!!! sper ca te am ajutat macar un pic

Pt tema si viziune Venirea lui Felix la Bucuresti, descie in detaliu strada Antim si casa lui Mos
Costache, unde odata ajuns acolo surprinde jocul de table si cunoaste membrii familiei. Sora
Agale afirma ca Giurgiuveanu deschide un “azil de orfani”, facand referire la Otilia si Felix. Alta
scena da e aia cu moartea, atacul de apoplexie pe care il sufera Costache Giurgiuveanu.
Moartea sa devine un pretext pt clanul Tulea sa invadeze militareste casa, de teama ca Felix si
Otilia isi vor insusi banii.

Burghezia

O scenă ce ilustrează modul în care, prin tehnica balzaciană, autorul construieşte o imagine
plină de autenticitate a mediului burghez este cea desfăşurată în seara când Felix ajunge în
strada Antim. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, de la
stradă, la casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile locatarilor (tehnica focalizării), este o
modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spaţiu, prin reconstituirea
atmosferei. Arhitectura străzii Antim sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut
cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul cultural. Pătruns în
locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, apoi pe verişoara Otilia, şi asistă la o scenă de
familie: jocul de table şi de cărţi. Cei patru jucători sunt Costache, Pascalopol, Aglae şi
Aurica. Scena colectivă, incipit specific romanului realist, este un prilej de a prezenta un
adevărat spectacol cu măşti. Felix este primit cu răceală, deşi toţi cei prezenţi arată „felurite
grade de curiozitate”. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar atitudinea
protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix. Pascalopol participă la joc spre a face
plăcere familiei şi pentru a se afla permanent în preajma Otiliei. Folosirea detaliului apare
atât pentru descrierea fizionomiei personajelor, cât şi a coafurii, vestimentaţiei, gesturilor,
timbrului vocii, construind personajele în totalitate, fizic, moral, în mişcare.

narativa reprezentativa pentru ilustrarea temei si viziunii despre lume a autoruluipoate fi considerata cea a
jocului de table
din incipitul romanului. Aceasta secventa narativa dezvaluietipologiile de personaje si prefigureaza conflictele
majore ale romanului. La intrarea in incapere, Felix facecunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai
ca la Balzac, George Calinescu recurge la prezentareavestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de
caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul facecunostinta este Leonida Pascalopol. Stilul sau vestimentar ii
tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix facecunostinta cu Aglae Tulea, coafura japoneza a acesteia ii
reliefeaza predispozitia spre imitatiei, ipocrizia, la felcum buzele subtiri sunt un semn al malitiozitatii femeii.
Aurica este fata batrana. Prezentarea celor douapersonaje, Aglae si Simion Tulea avertizeaza asupra autoritatii
feminine in cadrul acestei familii: Aglae poarta labrau, la fel ca barbatii, un ceas prins cu lant, in vreme ce
Simion, cu broboada pe spate brodeaza la etamina.Scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva
finalista. Gestul lui Pascaopol care-i ofera Otiliei inelulprefigureaza casatoria celor doi din final.