INTERJECȚIA

DEFINIȚIE: este partea de vorbire neflexibilă care redă senzații, stări sufletești sau imită
aproximativ zgomote din natură sau sunete scoase de vietăți (onomatopee): a!, alo!, ah!,
adio!, ciao!, brr!, hei!, ptiu!, poc!, cotcodac!, pu-pu-pu! etc.

Clasificare:

⮊ simple (vai, iată),

⮊ compuse (tic-tac, haide-hau),

⮊ locuţiuni (da de unde!, păcatele mele! )

🖐 Observații:

Iată, iacă, uite, hai îndeplinesc funcția sintactică de predicat.

Iată, iacă, uite pot fi urmate de complemente directe sau de propoziții completive directe.

După interjecții se pune virgulă sau semnul exclamării. (excepție fac: iată, iacă, uite, vai, hai)

FUNCȚII SINTACTICE:

1. Hai cu noi!
2. Și el țuști! pe ușă afară.
3. Din curte s-a auzit cucurigu!
4. Vânătorul a auzit în zmeuriș mor-mor!
5. Rațele se întorceau lipa-lipa de la gârlă.
6. Sunetul tic-tac! nu m-a lăsat să mă odihnesc toată noaptea.