Contractul de cont curent

Noţiune. Caractere juridice.

Contractul de cont curent este un acord de voinţă în care părţile se înţeleg ca, în loc să achite
separat şi imediat creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, să-şi
facă lichidarea la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare[1]
Deşi acest contract are un caracter general, putând fi utilizat de orice parte, totuşi el se utilizează
de către bănci, cu precădere.
Subiecţii care încheie contractul de cont curent se numesc corentişti.
Prestaţiile ce şi le fac părţile una celeilalte se numesc remize.
Între subiecţii contractului există un raport juridic ce presupune existenţa unui document de
evidenţă a datoriilor şi, respectiv a creanţelor pe care le au unul faţă de celălalt.
Orice operaţiune (remiză) făcută de o parte către cealaltă se înregistrează în document, privit ca
un instrument de evidenţă, încât la încheierea afacerilor se poate stabili un sold, ce poate fi
creditor pentru una sau cealaltă din părţi.
Din momentul în care o creanţă a fost trecută în cont ea îşi pierde individualitatea, contopindu-se
în ansamblul sumelor înregistrate, la activ sau pasiv după caz.
Contul curent este o operaţiune comercială dacă are cauză comercială. Comercialitatea acestui
contract rezultă din legătura ce o are cu o altă faptă de comerţ. Când este făcut de comercianţi
este prezumat a fi comercial.
Contractul are următoarele caractere juridice:
– este bilateral: părţile se creditează reciproc pentru prestaţiile făcute, întrucât plata acestor
prestaţii se face la termen, adică în momentul în care părţile convin să se întocmească şi să se
lichideze soldul.
– este cu titlu oneros, pentru că soldurile provizorii produc dobânzi şi sunt datorate de debitor,
oricare ar fi el.
– este consensual, fiind valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor[2].
Efectele contractului.
Ele sunt de două feluri: principale şi secundare[3].
Efecte principale. Conform art. 370 alin. 1 şi 2 Cod com. „Contractul de cont curent produce:
Strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea ca
el le trece în debitul sau, şi novatiunea obligaţiunii de mai înainte între acela care a trimis
valorile şi primitorul lor. Înscrierea însă în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt
titlu de credit e presupusa făcută sub „rezerva încasării” Compensaţiunea reciprocă între părţi,
până în concurenţa debitului şi a creditului respectiv la încheierea socotelei, cu rezerva platei
diferenţei”
a) Transferul dreptului de proprietate. Prin înscrierea în cont a unei remiteri ce are ca obiect o
valoare patrimonială se transferă dreptul de proprietate privind această valoare de la transmiţător
la dobânditor: comerciantul ce a primit o cantitate de marfă şi preţul a fost trecut în cont obţine
proprietatea mărfii. Operarea în cont, prin creditarea transmiţătorului şi debitarea primitorului, cu
valoarea mărfii, adică a preţului, îl titularizează pe primitor cu dreptul de proprietate asupra
mărfii. Contractul de cont curent şi operările din cont nu afectează individualitatea actelor
juridice ce au dat naştere la prestaţii. Deci, cei interesaţi au la dispoziţie acţiunile şi excepţiile ce
izvorăsc din actele juridice iniţiale.
b) Novaţia. Obligaţia iniţială ce rezultă din actul juridic pe care se întemeiază prestaţia se stinge,
odată cu operarea în cont şi se naşte o nouă obligaţie ce are ca izvor contractul de cont curent.
c) Indivizibilitatea. Ca efect al operărilor în cont sumele consemnate pe baza prestaţiilor făcute
îşi pierd individualitatea devenind un ansamblu indivizibil[4]. Această stare juridică specifică se
perpetuează până la împlinirea termenului de închidere a contului. În această perioadă nici una
din părţi nu poate solicita pretenţii de la cealaltă parte.
d) Compensaţia. Datoriile reciproce ale părţilor se sting până la concursul celei mai mici. Soldul
contului curent exprimă diferenţa dintre creanţele celor două părţi. Astfel, între părţi operează o
compensaţie convenţională.
Efecte secundare.
a) Curgerea dobânzilor. Art. 370 pct. 3 Cod com: „Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în
contul curent în debitul primitorului, de la data inscrierei. Dobânzile sunt cele comerciale şi se
socotesc pe zi, dacă părţile nu s-au învoit altfel”.
Pentru sumele trecute în cont în debitul celui ce a fost creditat şi în favoarea celui ce a făcut
prestaţia curg dobânzi de la data înscrierii operaţiunii. Deşi, contul este indivizibil şi nu există o
creanţă exigibilă se calculează dobânzile corespunzătoare soldurilor preliminare. Aceste dobânzi
se calculează pe zile.
b) Dreptul la comision şi alte cheltuieli. Curgerea dobânzilor nu exclude calcularea unor
eventuale comisioane sau cheltuieli pentru servicii făcute de o parte celeilalte. Aceste comisioane
şi cheltuieli făcute se calculează în favoarea celui ce trebuie să le primească şi se înregistrează,
creditându-i-se contul.
Încheierea şi încetarea contractului.
Conform art. 372 Cod com. încheierea contractului de cont curent şi lichidarea soldului vor avea
loc la termenele stabilite şi, în lipsă la 31 decembrie al fiecărui an.
Încheierea se poate realiza în cursul contractului sau la expirarea lui.
Părţile pot conveni ca periodic să se facă închideri ale contului. În acest mod ele cunosc, la
intervale mai scurte operaţiunile înscrise, dobânzile şi cine este debitorul. Soldul creditor al
perioadei expirate devine primă operaţiune în contul perioadei ce urmează. În acest caz dobânzile
datorate se capitalizează. Se obişnuieşte ca părţile să-şi trimită extrase de cont ce cuprind
înregistrările efectuate şi soldul efectuat. Fiecare parte va trebui să confirme extrasul ori să ceară
rectificarea lui.
La data convenită de părţi, contul se închide definitiv. Suma ce rezultă din sold produce dobânzi
de la data lichidării contului şi poate fi urmărită de către creditori.
În caz de neînţelegere cu stabilirea soldului se poate promova o acţiune prin care se cere
lichidarea judecătorească a acestuia. Pe perioada judecăţii soldul nu produce dobânzi pentru că
nu avem o creanţă lichidă.
Contractul încetează la termenul stabilit, la cererea uneia dintre părţi sau de drept.
Cererea de încetare se face în caz de moarte sau punere sub interdicţie a uneia dintre părţi.
Contractul încetează de drept în următoarele situaţii:
– prin denunţarea unei din părţi. Orice parte poate face denunţarea, fără să-şi justifice actul. Cel
interesat trebuie să dovedească reaua-credinţă (abuzul) celeilalte părţi.
– prin falimentul uneia din părţi.