PSIHOSOCIOLOGIE

Cursul 1

1. Definește aptitudinea, descrie două aptitudini personale (diferite una de alta) care te-
au ajutat să te adaptezi la viața de student din academie și descrie pentru fiecare
aptitudine o situație concretă în care ea te-a ajutat.

R: Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, înnăscute,

relativ stabile, ale persoanei, care condiționează realizarea cu randament ridicat a unei anumite
activități.

Criteriile după care distingem o aptitudine sunt:

- efortul cu care persoana realizează o anumită activitate și
- viteza realizării activității

2. Explică relația dintre persoană și mediul de muncă din modelul general al adaptării
profesionale și evaluează-ți propriul grad de adaptare la activitatea de student
militar, în acest moment, pe baza informațiilor prezentate.
R: Modelul general al adaptării profesionale ia în considerare următoarele două componente
fundamentale ale adaptării:
1. relaţia dintre persoană şi mediul de muncă
2. gradul de potrivire dintre persoană şi mediul de muncă

1. Relaţia dintre persoană şi mediul de muncă se referă la două componente:

a. O componentă externă, obiectivă, alcătuită dintr-o listă de aşteptări instituţionale şi din
criteriile de performanţă asociate acestora.
Þ În armată nivelul de performanţă este fixat prin standarde, norme şi reglementări care
sunt cuprinse în acte oficiale şi care trebuie cunoscute şi acceptate de către militari,
susținute de un sistem de recompense şi penalităţi care evaluează performanţele şi
conduitele individuale în raport cu aşteptările instituţiei militare.
b. O componentă internă, subiectivă, alcătuită dintr-un sistem de resurse individuale
cuplate cu un sistem de evaluare a rezultatelor, raportat la nivelul propriu de aspiraţii.
Þ Din punct de vedere individual, adaptarea se traduce prin gradul de satisfacţie
resimţit; în general, cu cât militarii au sentimentul realizării mai depline a scopurilor,
cu atât sunt mai mulţumiţi şi, implicit, mai "adaptaţi".
Þ O parte importantă a componentei este reprezentată denivelul de ataşament al
militarului faţă de camarazi şi faţă de valorile organizaţiei militare din care face
parte.
3. Care sunt cunoștințele declarative, cunoștințele procedurale și abilitățile pe care trebuie să
le dețină un comandant de pluton? (minim cinci din fiecare)

a. Factori determinanți ai performanței

a1. Cunoștințe declarative – cunoștințe specifice necesare înțelegerii cerințelor unei
sarcini de muncă;
a2. Cunoștințe procedurale și abilități – cunoștințe despre modul în care pot fi rezolvate
cerințele unei sarcini de muncă; în această categorie sunt incluse abilități
cognitive, psihomotorii, perceptuale, interpersonale și de autocontrol, care permit
efectuarea integrată și independentă a sarcinii de muncă;
a3. Motivația - este alcătuită din trei tipuri de opțiuni personale:
- opțiunea de a se angaja în efort (direcție)
- opțiunea pentru nivelul de efort (amplitudine)
- opțiunea de a persista la un anumit nivel de efort (voință)

4. Analizează performanța actualului șef de clasă prin prisma celor opt componente ale
performanței din modelul lui Campbell.

b. Componentele performanței
Factorul 1. Eficiența specifică postului (sarcinii) = se referă la cât de bine execută
ocupantul unui post cerințele esențiale ale muncii pe care este angajat să o facă;
Factorul 2. Eficiența în sarcini nespecifice postului = se referă la cât de bine
execută ocupantul unui post sarcini care nu sunt specifice locului de muncă, dar
care sunt cerute de majoritatea locurilor de muncă din orice organizație
(performanță contextuală)
Factorul 3. Comunicare scrisă și orală;
Factorul 4. Efortul manifestat = intensitatea mobilizării în raport cu sarcinile de
muncă, perseverența și intensitatea angajării în îndeplinirea activităților,
disponibilitatea pentru efectuarea de ore suplimentare sau de a continua munca
atunci când condițiile devin dificile;
Factorul 5. Disciplina personală = gradul în care angajatul este preocupat de
evitarea conduitelor negative care ar putea dăuna eficienței sale (evitarea
comportamentelor contraproductive la locul de muncă)
Factorul 6. Facilitarea performanței de grup (colegi și echipă) = cât de bine
susține, ajută și dezvoltă angajatul relațiile de grup, unitatea grupului și gradul de
participare al celorlalți membri, precum și cât de atașat este de obiectivele
grupului;
Factorul 7. Supervizare = se referă la măsura în care un angajat influențează
performanța celor asupra cărora are responsabilități formale, prin autoritate,
persuasiune sau alte procese de interacțiune personală. Supervizorii stabilesc
scopuri, termene, direcții și soluții, aplică sancțiuni și acordă recompense. În
armată, acest factor se regăsește în activitatea de instruire și antrenament.
Factorul 8. Management și administrare = în armată, acest factor se regăsește în
activitatea de conducere la nivelul unor structuri pe diverse paliere ierarhice;
principalele activități specifice acestui factor sunt: fixarea obiectivelor,
 organizarea oamenilor, planificarea resurselor, monitorizarea progresului,
controlul cheltuielilor, găsirea de soluții alternative sau suplimentare,
reprezentarea în raport cu alte structuri militare sau cu alte organizații etc.

5. Prezintă conceptul de moral și evaluează nivelul moralului plutonului din care faci parte,
așa cum este el la acest moment.

Moralul
În armată, moralul se manifestă și poate fi măsurat doar în contextul existenței unei misiuni
sau a unui obiectiv perceput ca un obstacol ce trebuie depășit. Evaluarea moralului militarilor se
realizează în raport cu caracteristicile misiunii și ale contextului organizațional și de mediu în
care se execută aceasta.
Din perspectivă organizațională, moralul reprezintă nivelul de energie, entuziasm și
motivare cu care militarii se implică în realizarea obiectivelor misiunii unității sau a grupului
din care fac parte. Din această perspectivă, moralul poate fi:
- pozitiv – atitudine proactivă a militarilor în realizarea sarcinilor, nivel ridicat de
energie și entuziasm;
- negativ – atitudine pasivă, indiferentă sau de absenteism față de sarcini, stare de
epuizare emoțională, însoțită sau nu de cinism, ca urmare a stresului operațional
cronic.

Factorii determinanți ai moralului sunt următorii:

1. Misiunea: moralul este ridicat atunci când militarii sunt convinși că misiunea are un
scop clar și obiective realizabile iar succesul este previzibil; la acest nivel, moralul mai
este influențat și de:
- încrederea militarilor în tehnică, armament și echipament;
- satisfacția față de suportul logistic operațional;
- satisfacția față de condițiile de trai, de comunicare cu familia;
- satisfacția față de informațiile despre misune și teren;
- satisfacția față de suportul social;
2. Conducerea: moralul este ridicat atunci când comandanții clarifică obiectivele misiunii,
insuflă încredere subordonaților prin instruire și exemplu personal, accentuând și
recunoscând rezultatele pozitive care rezultă din competență. Pentru a insufla încredere,
lcomandanții trebuie să dispună de trei calități esențiale:
- competența profesională
- grija și atenția pentru nevoile militarilor;
- calitatea de sursă credibilă de informații.
3. Unitatea; moralul este influențat de următoarele caracteristici ale climatului din unitatea
în care lucrează:
- indicatorii de coeziune pe orizontală și pe verticală între diferite niveluri ierarhice;
- identificarea cu unitatea;
- nivelul de motivare pentru îndeplinirea misiunilor unității sau ale subunității;
- relațiile de camaraderie și respect reciproc dintre militari;
4. Factori individuali:
- încrederea în sine a militarilor;
 - satisfacția profesională;
- încrederea în performanța unității sau a grupului din care militarii fac parte
Nivelul moralului influențează performanța militarului, încrederea în sine, în conducere și
în eficiența grupului de muncă din care face parte. Un moral pozitiv se manifestă prin rezistență
la stres și prin îndeplinirea misiunii în orice condiții. Moralul negativ se manifestă prin
comportamente contraproductive, consum abuziv de alcool și tutun, încălcarea disciplinei.

6. Analizează coeziunea plutonului din care faci parte făcând referire la toate tipurile de
coeziune descrise în cursul nr. 2 - Adaptarea militară. Folosește exemple pentru a-ți
susține afirmațiile.

Coeziunea
Festinger (1950) a definit coeziunea ca fiind "rezultanta tuturor forţelor care acţionează
asupra membrilor pentru a rămâne în grup". Coeziunea se referă la solidaritatea de grup şi este
alcătuită din:
 consens asupra scopurilor grupului,
 loialitate reciprocă a membrilor,
 acţiuni coordonate,
 identificare cu interesele grupului,
 mândria apartenenţei la grup.
Nivelul coeziunii depinde de mărimea grupului. La limită, coeziunea presupune o relaţie
formată din minim două persoane (de exemplu, echipajul unui avion de luptă, o echipă de
lunetişti etc.) sau, mai frecvent, în temenii psihologiei sociale, un grup restrâns. În mediul militar
există diferite niveluri de organizare a grupurilor (echipaj, grupă, pluton, companie, batalion,
regiment, divizie etc). Nivelul coeziunii este favorizat de experienţa comună, de relaţia directă cu
ceilalţi membrii ai grupului şi de posibilitatea de comunicare cu aceştia. Cu cât grupul este mai
mic, iar intensitatea experienţei este mai mare, cu atât coeziunea care poate rezulta este mai
mare.
Joswiak (1999) sintetizează un tablou al coeziunii în mediul militar structurat pe patru
niveluri:
a. relaţia dintre colegi (coeziune orizontală)
 consens asupra misiunii
 angajamentul reciproc al militarilor
 angajamentul fiecărui militar faţă de grup
 eficienţa tehnică şi tactică
 absenţa conflictelor interpersonale
 lucrul în echipă
 încredere, respect, camaraderie, prietenie
b. relaţia dintre subordonaţi şi superiori (coeziune verticală)
 încrederea şi ataşamentul faţă de comandanţi, mai ales faţă de cei direcţi
 climat de conducere deschis
 preocuparea comandanţilor faţă de subordonaţi
 exemplul comandantului
 încredere şi respect faţă de comandanţi
  împărtăşirea disconfortului şi pericolelor cu subordonaţii
 participarea comandanţilor împreună cu subordonaţii la antrenamente
c. relaţia dintre militari şi unitatea/armata din care fac parte (coeziunea organizaţională)
 loialitate faţă de valorile unităţii şi ale armatei
 conştientizarea şi respectarea tradiţiilor de luptă ale unităţii
 spirit de sacrificiu
d. relaţia dintre militari şi societatea/cultura din care fac parte (coeziunea socială)
 loialitate faţă de ţară
 respectarea valorilor culturale ale societăţii
 patriotism
Caracteristici ale unităților coezive:
 luptă mai bine,
 au mai puţine pierderi de ordin psihic,
 se instruiesc la un standard mai ridicat,
 nu se dezintegrează în condiţii de stres,
 au nevoie de sprijin administrativ mai redus
 generează o calitate a vieţii mai bună.

7. Prezintă conceptul de spirit de corp și explică în ce măsură s-a format el la studenții

Academiei Forțelor Terestre. Folosește exemple pentru a-ți susține afirmațiile.

Spiritul de corp extinde fenomenul coeziunii dincolo de limitele relaţiilor personale

directe dintre militari. Astfel, putem defini spiritul de corp drept un tip de coeziune care se
bazează pe informaţii, valori, obiective şi simboluri împărtășite de toți membrii grupului.
El reprezintă, în acelaşi timp, conştiinţa şi sentimentul pozitiv al militarilor de apartenenţă
la o colectivitate mai largă, de care se simt legaţi şi cu care doresc să fie asociaţi.
Spiritul de corp se întreţine mai ales prin mijloace simbolice cum ar fi uniforma, însemnele
specifice şi participarea la diverse manifestaţii militare. Paradele şi demonstraţiile militare, mai
ales cele cu muzică şi tobe, reprezintă o formă extrem de eficientă de stimulare a sentimentului
de apartenenţă, a spiritului combativ, unităţii şi coeziunii unităţilor militare. Pe această cale se
realizează o puternică stimulare a identificării cu organizaţia militară, cu efecte pozitive asupra
spiritului de corp şi a coeziunii sociale.
Nu putem încheia discuţia despre spiritul de corp fără a semnala şi caracterul competitiv al
acestuia. În mediul militar sunt tradiţionale rivalităţile dintre categoriile de forţe armate, dar şi
între diverse specialităţi din categorii. Acestea se resimt mai ales prin glumele pe care le fac unii
despre alţii, unii faţă de alţii, sau, uneori, chiar prin incidente agresive, atunci când militarii se
întâlnesc în public. Astfel de situaţii trebuie controlate cu grijă de către comandanţi. Până la un
punct, rivalitatea dintre unităţi poate avea efecte pozitive pe câmpul de luptă, sporind
combativitatea şi motivarea pentru obţinerea întâietăţii în îndeplinirea unei misiuni. Scăpată de
sub control, această rivalitate poate produce victime şi, mai grav, poate afecta moralul militarilor
ca urmare a unei orientări greşite a agresivităţii.
 8. Definește tulburarea de adaptare, prezintă criteriile de diagnostic, cauzele care o pot
declanșa și efectele ei.

Tulburarea de adaptare reprezintă o reacţie prelungită şi excesivă la acţiunea unui factor

de stres. Factorul de stres se poate manifesta ca o situaţie unică (spre exemplu un conflict cu
şeful) sau ca o combinaţie de factori cu impact emoţional negativ, dar care nu sunt neapărat de
natură traumatică.
Tulburările de adaptare se instalează în urma unor stresori obişnuiţi, din activitatea de zi cu
zi. Printre cauzele uzuale ale tulburărilor de adaptare cele mai frecvent întâlnite sunt:
- relaţii conflictuale la serviciu sau în familie,
- probleme financiare,
- modificarea majoră a solicitărilor la serviciu,
- problemele de sănătate,
- decesul cuiva apropiat,
- divorţ, etc.

Principalele criterii de diagnostic sunt:

1. apariţie la un interval de maximum 3 luni de la acţiuneastresorului;
2. reacţie excesivă în raport cu semnificaţia reală a stresorului,
3. dificultăţi semnificative de eficienţă în mediul social/profesional/şcolar;
4. reacţii independente de alte manifestări preexistente:
5. nu apar în contextul stării de doliu
6. se rezolvă în limita a şase luni de la încetarea acţiuniistresorului.

În plan profesional, efectele tulburării de adaptare se pot manifesta prin:

- absenteism,
- problemele disciplinare,
- conflictele cu şefii şi colegii,
- absenţa satisfacţiei profesionale,
- tulburările de somn şi de recuperare după efortul de muncă,
- abuzul de alcool şi de substanţe etc.

9. Definește suicidul, comportamentul suicidar și prezintă factorii generali de risc în apariția

suicidului la militari.
Sinuciderea
În definiţia adoptată de O.M.S. se precizează: „Suicidul este actul prin care un individ
caută să se autodistrugă fizic, cu intenţia mai mult sau mai puţin autentică de a-şi pierde viaţa,
fiind conştient mai mult sau mai puţin de motivele sale”.
Comportamentul suicidar este orice act de autovătămare deliberată - orice act nefatal în
care subiectul îşi provoacă o leziune sau îşi administrează în exces o substanţă, situaţii care i-ar
putea periclita existenţa.
Factorii de risc suicidar recunoscuţi pentru mediul militar sunt:
- Probleme de relaţionare interpersonală cu camarazii şi comandanţii
- Dificultăţi de adaptare la solicitările programului de instruire
- Performanţă deficitară, urmată de evaluări slabe şi nepromovare
 - Limitări medicale
- Perioade lungi de detaşare în teatrele de operaţii
- Incertitudinea revenirii acasă
- Stresul de luptă prelungit
- Moral scăzut al unităţii
- Sentimentul de dezamăgire faţă de valorizarea şi suportul social primite la revenirea
din misiuni de luptă
- Probleme legale şi financiare

O importanţă deosebită în declanşarea comportamentului suicidar o au relaţiile diadice ale

victimei. Prin relaţii diadice se înţeleg relaţiile apropiate, intime, cu o altă persoană, care poate
fi iubitul/iubita, soţul/soţia, copilul, părinţii. Uneori relaţia diadică poate avea un caracter mai
complex, cum este cazul unei relaţii în afara căsătoriei, care determină atât conflicte cu
partenerul legitim cât şi cu persoana iubită.

10. Prezintă criteriile de diagnosticare a unui caz de sinucidere în mediul operațional și

soluțiile uzuale pentru reducerea ratei sinuciderilor în armată.

Criteriile de diagnosticare a unui caz de sinucidere în mediul operațional se bazează pe

caracterul autoprovocat și pe probarea intenției de sinucidere care presupune:
- Exprimarea explicită, directă (verbală sau scrisă);
- Exprimarea implicită, indirectă (acte pregătitoare de moarte, nejustificate de context,
manifestări de adio față de cei apropiați, conduite de neajutorare sau disperare,
precauții împotriva unei eventuale salvări, antecedente de sinucidere, puseu depresiv
major)

Soluțiile pentru reducerea ratei sinuciderilor în armată sunt de două tipuri:

1. Soluții aplicabile în faza anterioară angajării: în acest caz, se are în vedere
identificarea factorilor de risc individuali și a existenței unor tulburări anterioare cu
risc suicidar. O atenție deosebită trebuie acordată fenomenelor parasuicidare (aluzii,
tentative, amenințări cu sinuciderea, comportamente autoagresive) deoarece
tentativele reprezintă unul dintre factorii cei mai semnificativi de risc suicidar.
2. Soluții aplicabile pe durata efectuării serviciului militar; în acest caz, se instituie
programe de prevenire a sinuciderilor care abordează în mod specific fiecare dintre
factorii prezentați mai sus. Sunt eficiente măsurile de suport interpersonal, atenție și
grijă pentru militarii care prezintă dificultăți de adaptare. În acest sens, un sprijin
important îl pot constitui atmosfera de coeziune și moralul grupului militar, deoarece
la acest nivel militarii pot găsi un suport psihic imediat, evitând totodată o posibilă
percepție negativă din partea colegilor, indusă de apelul la un ajutor medical sau
psihologic.

11. Explică fenomenul consumului abuziv de alcool în mediul militar și precizează care sunt
factorii de risc ce pot fi identificați în cazul studenților Academiei Forțelor Terestre.
 Alcoolul și abuzul de substanțe constituie o problemă majoră în mediul militar, în cel de
luptă mai ales, deoarece reprezintă o modalitate facilă și accesibilă de eliminare a stării de stres,
însă consecințele lor pot fi nu doar costisitoare ci și extrem de periculoase.
Watanabe și colaboratorii săi (1994) fac referire la trei categorii de factori determinanți ai
consumului abuziv de alcool în mediul militar:

1. Factori individuali. În aceleași condiții de mediu și în același context organizațional,

unii militari abuzează de alcool și alții nu. Acest fapt susține ideea că există variabile individuale
care predispun la consum.
Una dintre variabilele studiate este ereditatea. Persoanele cu alcoolism în antecedentele
heredocolaterale prezintă o predispoziție mai mare spre consumul de alcool, o dispoziție
emoțională mai bună după consum și, implicit, un risc crescut spre a deveni alcoolice.Copiii care
provin din familii cu unul sau ambii părinți alcoolici sunt mai vulnerabili în ceea ce privește
consumul de alcool deoarece: - sunt mai vulnerabili la stres,
- au o personalitate adictivă (predispusă la dependențe),
- au un nivel mai mare al depresiei și anxietății,
- sunt predispuși la asumarea de riscuri și căutarea de senzații.

Alți factori de risc ce predispun o persoană la abuzul de alcool sunt:

- tulburările de personalitate,
- dificultățile de gestionare a stărilor afectiv-emoționaleîn fața evenimentelor,
- impulsivitatea,
- nevoia de risc și de senzații tari,
- nesiguranța în relațiile interpersonale,
- maturitate scăzută

2. Factori de mediu. Ca orice alt tip de comportament, și abuzul de alcool este rezultatul
interacțiunii cu situațiile și contextele sociale. Mediul militar prezintă o serie de caracteristici
care favorizează consumul excesiv de alcool:
- univers social constituit preponderent din bărbați tineri cu posibilități financiare, care
petrec mult timp împreună, în activități intens solicitante sau plictisitoare;
- depărtare de responsabilitățile familiale care stimulează autocontrolul;
- stresul profesional general și, cu atât mai mult, stresul de luptă.

3. Factori organizaționali. În această categorie pot fi incluse aspecte care țin de

particularitățile unității militare:
- stilul de conducere,
- deficitul de autoritate,
- organizarea deficitară a activităților,
- anturajul imediat,
- absența controlului,
- toleranța față de consumul de alcool.
Cursul 2
1. Explică ierarhia de comandă în organizația militară și relația ei cu puterea și autoritatea.

Structura centrală a organizației militare este ierarhia de comandă = structură de relaţii

specifice, care asigură transferul vertical al obiectivelor şi deciziilor, de la cel mai înalt nivel de
conducere până la nivelul de execuţie.
Din punct de vedere psihologic, ierarhia militară reprezintă un spaţiu de manifestare a
relaţiilor de autoritate şi putere.
Grand Dictionnaire de la Psychologie definește noţiunea de autoritate astfel: …
capacitatea unui individ, care ocupă o poziţie ierarhică sau posedă o competenţă recunoscută în
interiorul unei organizaţii, de a obţine din partea colaboratorilor şi subordonaţilor o
conformare faţă de normele fixate şi o supunere la ordine, fără utilizarea violenţei, dar utilizând
un sistem de sancţiuni și recompense.”
Tot acest dicţionar defineşte noţiunea de putere astfel: relaţie de tip asimetric stabilită
între un om sau un grup de subiecţi incluşi într-o formă de organizare cu o structură specifică,
dispunând de utilizarea legitimă a violenţei, şi un grup mai mic sau mai mare de indivizi care se
supun normelor fixate.
Autoritatea şi puterea au în comun faptul că descriu o situaţie de relaţie asimetrică dintre
doi agenţi sociali, în interiorul căreia are loc un proces de modificare a comportamentului unuia
(numit țintă a puterii) sub influența celuilalt (numit sursă a puterii), într-un sens dorit de acesta
din urmă.
Conducerea este asociată funcţional cu noţiunea de putere. Conducerea este procesul prin
care acţiunile altora sunt mobilizate şi orientate spre anumite scopuri, iar puterea face posibil
acest lucru.

2. Descrie sursele de putere şi autoritate în mediul militar.

Surse de putere şi autoritate în mediul militar

În toate organizaţiile există o structură de putere bazată pe două componente principale:
1. statutul ierarhic (poziţia);
2. nivelul de competenţă (specializarea).
Organizaţiile militare adaugă o structură suplimentară:
3. gradul militar
Fiecare dintre ele reprezintă surse de autoritate și putere. Coexistenţa celor trei componente
este însă o sursă generatoare de conflicte de rol, iar instituţia militară depune un efort
organizatoric considerabil pentru armonizarea tensiunilor provocate de acest fenomen.
a. Statutul de grad. Gradul militar este expresia vizibilă a statutului deţinut de o persoană
în sistemul ierarhiei militare. Este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social
a calităţii de cadru militar. Avansarea în grad se bazează pe criteriul vechimii în organizaţie şi
este un semn al fidelităţii faţă de organizaţia militară. Organizaţia militară este alcătuită dintr-o
piramidă a gradelor în care baza este formată din militari cu grade mici, direct angajaţi în acţiuni
operative, în timp ce vârful ierarhiei este constituit dintr-un număr din ce în ce mai scăzut de
militari cu grade înalte, angajați în actul de conducere și decizie.
În armatele moderne a crescut ponderea gradelor de nivel mediu şi mediu-superior. La
prima vedere, acest aspect poate crea impresia unei diminuări a autorităţii prin distribuirea ei
unui număr mai mare de indivizi. În realitate, avem de-a face cu un proces de transformare a
autorităţii, deoarece exercitarea puterii în armatele moderne se bazează pe cooperare şi
coordonare orizontală, cu o reducere corespunzătoare a reglării prin relaţii pe verticală, între
eşaloane supraordonate.
Competiţia pentru autoritatea oferită prin gradul militar este redusă deoarece:
(1) promovarea în grad este nerestrictivă, cel puţin până la un anumit nivel (ofiţeri
inferiori) şi
(2) evoluţia este previzibilă şi dependentă de un criteriu relativ "obiectiv" – vechimea – la
care se adaugă şi criterii de competenţă.
b. Statutul de funcţie. Gradul militar plasează militarul pe scara absolută a ierarhiei
militare, în timp ce funcţia exprimă poziţia sa în organigrama organizaţiei. Gradul exprimă într-o
anumită măsură puterea potenţială, în timp ce funcţia exprimă puterea reală, între cele două
existând însă o corelaţie strânsă.
Ca şi gradele militare, funcţiile sunt structurate ierarhic. Cu cât funcţia este situată mai sus
în organigramă, cu atât şi gradul militar al ocupantului potenţial trebuie să fie mai mare.
Între cele două tipuri autoritate se nasc adesea conflicte deoarece gradul impune o
autoritate bazată pe vechime (criteriu formal), în timp ce funcţia impune o autoritate bazată pe
competenţă (criteriu de eficienţă). Dezechilibrul dintre grad şi funcţie are consecinţe
semnificative asupra autorităţii de comandă. Un grad inferior funcţiei reprezintă un stimulent
motivaţional, în timp ce un grad superior funcţiei reprezintă o sursă de frustrare.
c. Statutul de competenţă. Primele două tipuri de statut militar au un caracter tradiţional.
Ele au evoluat de-a lungul timpului, dar nu într-un mod radical. Statutul de competenţă prezintă
însă caracteristici speciale. Evoluţia tehnologică a condus la o creştere dramatică a specializării
în instituţia militară, cu efect major asupra raporturilor dintre structurile de autoritate.
Specializarea a modificat raporturile de autoritate în instituţia militară. Pentru a pune în acord
autoritatea bazată pe o competenţă cu statutul de grad s-a crescut procentul gradelor de nivel
mediu din ierarhia militară.
Un alt efect al specializării tehnologice este inducerea unui dezechilibru de prestigiu cauzat
de apartenenţa militarilor la diferite arme şi specialităţi. Se nasc de aici rivalităţi mai mult sau
mai puţin intense între militarii aparţinând aviaţiei şi marinei, de exemplu, arme puternic
tehnologizate, şi cei ai trupelor de uscat. La fel, între cei cu studii de înaltă specializare (medici,
ingineri) şi cei cu studii pur militare (academia de comandă, sau între piloţi şi personalul de sol,
în aviaţie).
Dezechilibrul de prestigiu generează, de asemenea, un dezechilibrul de influență, putere și
autoritate.

3. Prezintă modelul Big Five al personalității și descrie personalitatea șefului de clasă pe baza
lui.
4. Prezintă triada neagră a leadershipului.
5. Prezintă modelul stilurilor de conducere și relația lui cu eficiența conducerii în mediul militar.
6. Prezintă modelul comportamentelor liderului conceput de Bartone și Kirkland.
7. Explică modelul conducerii în luptă şi în garnizoană și relația sa cu eficiența conducerii în
mediul militar.
8. Descrie conducerea toxică.

Cursul 3
1. Prezintă etapele formării grupurilor sociale și explică în ce etapă a formării grupului se
află plutonul tău în acest moment? Argumentează răspunsul.

2. Definește norma de grup și dă un exemplu de normă prescriptivă, normă prohibitivă,

normă de interacțiune, normă legată de status și normă orientată spre proceduri care
funcționează în plutonul tău.

3. Prezintă conceptul de conflict de rol, descrie un conflict de rol care se manifestă în AFT și
precizează ce tip de conflict de rol este.

4. Definește rolul social, precizează care sunt cele trei tipuri de roluri care se manifestă de
obicei într-un grup și descrie efectele ambiguității rolului asupra comportamentului unui
student militar.

5. Definește coeziunea grupului, prezintă cei șase factori care determină apariția coeziunii și
precizează cum contribuie fiecare dintre aceștia la creșterea coeziunii plutonului tău.

6. Descrie tipurile de coeziune care se manifestă în cadrul plutoanelor de studenți de anul I,

conform informațiilor prezentate în cursul nr. 3 (Fenomene și procese de grup).
Argumentează răspunsul și dă exemple.

7. Explică cele șase surse de putere în grup așa cum apar în teoria lui French și Raven și
precizează care dintre acestea sunt surse de putere ale studentului gradat aflat la
comanda plutonului vostru. Argumentează răspunsul.

8. Formulează câte un exemplu de sarcină aditivă, sarcină disjunctivă, sarcină conjunctivă,

sarcină compensatorie și sarcină discreționară pe care le realizează plutonul tău și
precizează cum este influențată performanța grupului în fiecare tip de sarcină prezentat.

9. Definește fenomenul de lene socială, dă exemple de manifestare a acestuia în grupurile

militare studențești și descrie posibilele modalități de eliminare a ei.

10. Definește facilitarea socială și prezintă teoria distragere-conflict. Prezintă un exemplu

din activitatea plutonului tău.
Cursul 4

1. Definește stresul ocupațional și prezintă stresorii ocupaționali, reacțiile la stresul ocupațional,

consecinţele asupra performanţei şi muncii și acţiunile de reducere şi de gestionare a stresului
ocupaţional al militarilor.

2. Definește stresul operațional, stresorii operaționali și starea de distres și prezintă modelul

stresului operațional, reacțiile ușoare și severe la stresul operațional și cele cinci roluri ale
comandanţilor în cazul manifestărilor stresului operațional.

Cursul 5

1. Explică funcțiile relației superior-subordonat.

2. Explică funcțiile relațiilor cu colegii de muncă.