STANCU (CÂRSTOIU) Felicia

AMG 2 M

INFECȚII CHIRURGICALE

CUPRINS
1. SEPSIS. METODE DE COMBATERE
2. COMPLICAȚII
3. METODE DE PREVENȚIE
4. TRATAMENT
Infecția chirurgicală reprezintă ansamblul manifestărilor locale şi generale
anatomo-clinice care apar în urma pătrunderii şi multiplicării bacteriilor în
organism. Infecţia chirurgicală se caracterizează prin reacţii locale însoţite de
fenomene clinice generale, în urma pătrunderii microbilor aerobi sau anaerobi
în ţesuturi, printr-o poartă de intrare creată prin diferite soluţii decontinuitate.
Termenul "infecţie chirurgicală” este compus din două definiţii: (1) proces
infecţios, tratarea căruia necesită intervenţie chirurgicală; şi (2) complicaţiile
infecţioase, dezvoltate în perioada postoperatorie.

Există mai multe principii de clasificare a infecţiei chirurgicale:

I. După etiologie:
Aerobă Anaerobă
Gram-pozitivă Clostridiană
Stafilococică Cl. perfringes
Streptococică Cl. edematiens
Pneumococică etc. Cl. histoliticum
Cl. septicum
Gram-negativă Gram-pozitivă
Colibacilară Peptococus
Proteică (Pr. vulgaris, mirabilis etc.) Peptostreptococus
Piocianică (Pseudomonas aeruginosa) Bacteroides fragilis etc
Neclostridiană (Pseudomonas
aeruginosa)

II. În dependenţa de evaluarea clinică infecţie chirurgicală este divizată în

două grupe:
(1) Infecţia chirurgicală acută:
- Infecţia purulentă acută;
- Infecţia putridă acută;
- Infecţia anaerobă acută;
- Infecţia specifică acută (tetanus, antraxul);

(2) Infecţia chirurgicală cronică:

- Infecţie cronică nespecifică;
- Infecţie cronică specifică (tuberculoza, sifilis, actinomicoza).

III. După localizarea deosebim procese purulente:

- Ale ţesuturilor moi;
- Sistemului ostio-articular;
- Ale creierului şi tunicilor lui;
- Organelor toracice (plămân, pleură);
- Organelor cavităţii peritoneale;
- A unor organe sau ţesuturi (mâna, glanda mamară).
 1. SEPSIS. METODE DE COMBATERE

Sepsisul - uneori denumit septicemie - se produce atunci când corpul răspunde la o

infecție ce scapă de sub control. În mod normal, sistemul nostru imunitar combate
infecțiile, dar uneori, din motive pe care încă nu le înțelegem, atacă organele și
țesuturile din corpul nostru. Cele mai frecvente surse de sepsis sunt infecțiile
pulmonare sau abdominale, dar sepsisul poate rezulta, de asemenea, dintr-o gripă,
o leziune a pielii sau de la un cateter montat.

Principalele cauze de apariție ale septicemiei sunt reprezentate de infecțiile

organismului cu diferite tulpini virale, specii de fungi și bacterii. Cele mai
frecvente infecții care pot determina generarea unui răspuns inflamator exacerbat
din partea sistemului imun sunt localizate la nivelul:

Abdomen - peritonită, patologiile hepatice și ale vezicii biliare, abcese, ocluzia

intestinală, infecția lichidului de ascită.
Tractului urinar și genital - pielonefrită, abcesul renal, litiază renală, prostatită,
abcesul prostatic, febra puerperală.
Tegumentului - leziuni post-traumatice sau chirurgicale, escare, arsuri care
favorizează pătrunderea în profunzime a germenilor patogeni cu multiplicarea lor
și apariția celulitei bacteriene și a fasceitei necrozante.
Sistemului cardiovascular - endocardită bacteriană, abces valvular, infecții la
nivelul cateterelor vasculare.
Sistemului nervos central (SNC) - meningită, encefalită.

Tabloul clinic în septicemie este compus din simptome și semne legate de focarul
infecțios primar, la originea septicemiei (pneumopatie, infecție urinară, focar
infecțios dentar, etc.), și simptome și semne legate de infecția sistemică. Sunt
evocatoare pentru o septicemie:

- febra ridicată, în clopot (cu vârfuri corespunzând descărcărilor infecțioase)

sau în platou (fără variații) în caz de difuzare prin sistemul limfatic
- frisoanele
- starea generală de indispoziție.
 2. COMPLICAȚII

Din punct de vedere clinic se deosebesc patru stadii:

1. sindromul de răspuns inflamator sistemic. Diagnosticul acestui stadiu se bazează

pe prezența a cel puțin două semne dintre următoarele:
- febră peste 38°C sau, în cazul infecției cu germeni Gram negativi, hipotermie;
- tahicardie (frecvență cardiacă peste 90 bătăi/minut);
- tahipnee (frecvență respiratorie peste 20 respirații/minut).

2. sepsis non sever - la semnele menționate mai sus se adaugă prezența unui focar
infecțios descoperit clinic.
3. sepsis sever - la semnele precedente se adaugă disfuncții ale unui sistem sau
organ: coagulopatie, acidoză, hipotensiune arterială, oligurie, encefalopatie.
4. șoc septic - caracterizat prin persistenta sepsisului sever asociat cu disfuncții
organice multiple (sindrom de deficiență viscerală multiplă), de obicei cu scăderea
bruscp a tensiunii arteriale. Șocul septic este rezultatul pătrunderii toxinelor
bacteriene în circulația sangvină. Că urmare a tensiunii sangvine extrem de
scăzute, organele interne nu mai primesc suficient oxigen, iar țesuturile încep să
moară. Șocul septic este o urgență medicală absolută, iar pacienții sunt îngrijiți pe
secția de Terapie Intensivă.
În ciuda cheltuielilor ridicate de tratament, sepsisul are adesea o evoluție fatală,
fiind o cauză principală de deces.
Mulți pacienți care supraviețuiesc sepsisului se recuperează complet, viața lor
revenind la normal. Cu toate acestea, ca și în cazul altor boli care necesită îngrijire
medicală intensivă, la unii pacienți apar diverse efecte pe termen lung, precum:
insomnie, coșmaruri, halucinații, atacuri de panică, dureri musculare și articulare,
tulburări cognitive și dizabilitate fizică, leziuni permanente ale unuia sau mai
multor organe (de exemplu, insuficiență renală, probleme respiratorii etc.).
În funcție de locul de pornire al infecției și de agentul microbian etiologic, deși mai
rar, pacientul ar putea fi contagios (de exemplu, în cazul localizării infecției inițiale
la nivelul tractului respirator)

3. METODE DE COMBATERE

Strategiile de prevenire a sepsisului trebuie să fie îmbunătățite printr-o bună

documentare privind recunoașterea cât mai rapidă a semnelor și simptomelor
sepsisului și a șocului septic, precum și integrarea rezultatelor de laborator și
microbiologice, toate acestea având ca scop o intervenție terapeutică rapidă și
eficientă.
Un rol important în activitatea de prevenire a bolilor, în speță a bolilor infecțioase,
ca și în diagnosticarea precoce a unei infecții care poate fi suspectată ca sursă a
unui sepsis, îi revine activității de asistență medicală primară, realizată în principal
de medicul de familie. Astfel, bazându-se pe comunicarea directă medic-pacient și
stabilirea unei relații interumane de încredere, medicul de familie își poate aduce
contribuția în ceea ce privește reducerea riscului de sepsis prin:
- educație medicală susținută a pacienților în vederea conștientizării unor
aspecte, precum: importanța vaccinării copiilor și respectarea programelor
de imunizare, importanța igienei în controlul infecțiilor (de exemplu,
spălarea mâinilor);
- supraveghere atentă a pacienților cu risc crescut de a dezvolta infecții severe
(pacienții vârstnici, imunodeprimați, cu boli cronice etc.), precum și educația
medicală a acestora și a membrilor familiei privind riscurile și modalitățile
de prevenire – în scopul depistării de rutină a pacienților cu infecții severe și
implementarea timpurie a antibioterapiei;
- prevenirea mai multor infecții, precum și oprirea răspândirii infecțiilor
rezistente la antibiotice, care vor proteja și mai mulți pacienți împotriva
sepsisului;
- adoptarea unor măsuri rapide în cazul suspectării unei infecții: efectuarea
testelor pentru a o infirma sau confirma. În cazul în care se confirmă
infecția, se începe imediat antibioterapia, plus alte îngrijiri medicale,
conform situsului infecției și agentului microbian cauzal identificat.

În spitale:
 - pentru reducerea infecțiilor intraspitalicești, care pot conduce la sepsis, este
importantă depistarea, încă de la internare, a pacienților purtători de germeni
patogeni rezistenți la antibiotice și respectarea strictă a protocoalelor de
igienă generală, în cadrul căreia un rol deosebit îl are igiena mâinilor;
- ar trebui să existe ghiduri pentru îngrijirea pacienților septici, programe de
bună gestionare a antibioticelor și sisteme de verificare a morbidității și
mortalității asociate cu sepsisul.

În concluzie, știm că, în ciuda eforturilor de a îmbunătăți evoluția clinică a

pacienților, sepsisul rămâne o problemă importantă de sănătate publică pe plan
mondial și o provocare pentru diagnosticul clinic și management. În acest context,
terapia precoce direcționată țintit reprezintă un obiectiv important, cu accent
deosebit pe recunoașterea timpurie a sepsisului si inițierea promptă a unui algoritm
de tratament structurat.

De subliniat faptul că sunt necesare colaborări între organizațiile profesionale

clinice, naționale și internaționale, pentru implementarea în programele de sănătate
a măsurilor care se impun pentru prevenirea/reducerea riscurilor și recunoașterea
urgentă a semnelor critice de sepsis, precum și realizarea de ghiduri privind
diagnosticul și managementul sepsisului. Prevenirea infecțiilor care pot cauza
sepsis și diagnosticarea timpurie a sepsisului sunt foarte importante pentru
siguranța pacientului. Întrucât am văzut că sepsisul se dezvoltă ca urmare a unui
răspuns inflamator excesiv la infecție, se impun cercetări în domeniul imunologiei
pentru îmbunătățirea/modularea răspunsului imun în cadrul infecțiilor și reducerea
riscurilor care conduc la sepsis.

4. TRATAMENT

Tratamentul chirurgical este de bază, iar obiectivul să este evacuarea puroiului,

stoparea extinderii procesului supurativ.
Anestezia
- trebuie adaptată gravității infecției;
- indicate anestezia regională / generală (anestezia locală se recomandă unor
infecții superficiale limitate, având un slab efect în focarul inflamator și poate
facilita difuziunea infecției);
Tratarea focarului - în funcție de natură / gravitatea infecției;
- incizii largi în zona de infecție, adaptate localizării infecției și corelată cu
formațiunile anatomice adiacente;
- contraincizii în zone la distanță de incizie pentru a facilita evacuarea puroiului și
sfacelurilor;
- debridarea țesuturilor ce formează septuri și îndepărtarea celor modificate cu
transformarea colecției într-o cavitate unică;
- excizia țesuturilor gangrenate / necrozate până în țesut sănătos;
- lavajul cavitatii restante cu soluții antiseptice;
- drenaj cu lame sau tuburi;
- pansament și, după caz, imobilizarea segmentului / regiunii.
Tratament medical este adjuvant; se poate aplică înainte și după tratamentul
chirurgical. Constă în:
- revulsii locale cu gheață, priesnitz sau antiseptice în scopul diminuării reacției
inflamatorii;
- antibioterapie în funcție de germenul identificat pe frotiu apoi în funcție de
sensibilitatea acestuia la antibiotic;
- în cazul infecțiilor grave - indicate antibiotice cu spectru larg, administrate
parenteral în doze bactericide până la obținerea antibiogramei.
- în caz de infecții cu germeni anaerobi / Gram - se administrează Metronidazol,
preferabil intravenos;
- tratament simptomatic: analgetice, antipiretice, antiinflamatorii, perfuzii, eventual
transfuzii; o vaccinoterapie nespecifică.