Epidemiologie si Boli infectioase

• Febra tifoidă este o boală infecțioasă specifică omului. Agentul etiologic este
bacteria Salmonella Typhi (sau Salmonella enterica) (din grupul D). Clasificare după
ICD-10 (versiunea WHO 2006): A01.0 Typhs abdominalis.
• Vaccinarea împotriva febrei tifoide în Texas (SUA), 1943.
• Febra tifoidă nu trebuie confundată cu tifosul exantematic, care este o boală
diferită.
• Evoluția bolii este caracterizată prin creșterea treptată a febrei, dureri abdominale,
constipație și bradicardie relativă (scăderea ratei pulsului); urmează stare tifică
(vide infra). Netratată, boala poate fi mortală. În multe țări, anunțarea
îmbolnăvirilor de febră tifoidă la autoritățile sanitare abilitate este obligatorie.
• O variantă de îmbolnăvire, cu simptome moderate, este paratifosul, în care
agentul nu este Salmonella typhi, ci Salmonella paratyphi.
• Epidemiologie
• răspândire universală
• apare sporadic, dar poate apărea și endemic/pandemic

• Sursele de infecție:
• bolnavii de febră tifoidă
• purtătorii de bacil tific asimptomatici
• purtătorii temporari (elimină bacilul în trei luni)
• purtătorii cronici (elimină bacilul în câțiva ani)
• transmitere: fecală, urină, secreții biliare, puroi
• determină imunitate solidă, dar, la reinfectare cu doze masive, boala poate recidiva

• Bacilii tifici ajung în tubul digestiv, se multiplică și invadează organismul prin mecanism penetrant, prin formațiunile
limfatice (ganglionii mezenterici), apoi în circulația sanguină și determină starea tifică (cauzată de ectotoxină[6]).
• Salmonella typhi persistă la nivel ganglionar (în sistemul limfatic) la pacienții purtători cronici.

• Clinic evoluție fără tratament: 4 săptămâni

• evoluție sub tratament antibiotic: 7-10 zile; pronostic bun; mortalitate 1%-2%.
• incubație: 7-10 zile
• Debutul lent și gradat(la 70-80% din cazuri)
• frisoane moderate
• dureri musculare
• insomnie
• anorexie
• fenomene respiratorii de tip bronșită
• Debutul brusc (20% din cazuri)
• frisoane
• febră ridicată (39°-40° C)
• la sfârșitul primei săptămâni de la îmbolnăvire se instalează starea tifică
• perioada de stare (S2-S3)
• elemente tegumentare eruptive: rozeole tifice (formațiuni maculoase, ușor elevate, de
culoare roz); sau exanteme
• cefalee intensă
• insomnie
• Septicemia este o infectie generalizata datorata patrunderii in
circulatia sangvina, continuu sau intermitent, a germenilor patogeni si
a toxinelor lor dintr-un focar septic cunoscut sau nu, manifestata clinic
prin fenomene toxice infectioase si cu o evolutie extrem de grava.

• Este favorizata de interventii chirurgicale, manevre sau explorari

invazive cu nerespectarea masurilor de asepsie si antisepsie, asociat
cu tare organice sau stari de imunosupresie. Mortalitatea este de circa
30-80%, un prognostic mai sumbru inregistrandu-se in infectiile cu
gram negativi, la varstnici ca si la cei cu tare asociate.
• Debut (dupa incubatie de ore - 2-3 zile): frison solemn urmat de ascensiune termica (40-
41 C), cu alterare progresiva a starii generale.

• Perioada de stare propriu-zisa:

• - frisoane frecvente (moment optim de recoltare a sangelui pentru hemoculturi), febra
de diferite tipuri (in functie de germenul cauzal: pneumococ - febra in platou, piocianic -
febra intermitenta etc.) sau chiar normo/hipotermie (organisme epuizate)
• - spleno-hepatomegalie
• - alterare dramatica a starii generale (cefalee, greturi, varsaturi, ameteli, agitatie, delir,
apatie, adinamie, alterari ale starii de constienta, hipotensiune arteriala pana la colaps,
icter, diaree, oligurie, eruptii cutanate, hemoragii digestive de stress)
• - MSOF (insuficienta multipla de organ), deces.
• Dupa evolutie:
• - septicemie supraacuta (deces in 3-4 zile)
• - acuta (comuna)
• - subacuta (evolutie trenanta, ca in endocardita lenta)
• - cronica (rezistenta buna a organismului, germeni mai putin virulenti).

• Dupa etiologie:
• - septicemie stafilococica (evolutie grava, metastaze multiple pulmonare)
• - streptococica (evolutie trenanta - S. viridans, cronica – S. β-hemolitic)
• - cu germeni gram negativi (evolutie grava cu soc endotoxinic si anurie)
• - cu anaerobi (evolutie cu soc toxicoseptic, icter si anurie)
• - mixta (deces in 80% din cazuri)
• - cu fungi (mai rara).
• Epidemiologia este știința, ce studiază și investighează cauzele și distribuția maladiilor. Studiile
epidemiologice au ca scop identificarea și evaluarea factorilor de risc pentru o anumită boală din
partea unor substanțe sau produse chimice.

• Definiție: epidemiologia este știința medicală care, prin cooperări multidisciplinare, se ocupă cu
identificarea factorilor de agresiune pentru sănătate, cu stabilirea mijloacelor și metodelor de
neutralizare a acțiunii lor asupra grupurilor populaționale cu risc crescut, cu depistarea și lichidarea
proceselor epidemiologice, a stărilor de boală și cu elaborarea programelor de protecție globală a
sănătății umane.

• Prin cunoașterea temeinică a epidemiologiei s-a putut ajunge la aplicarea corectă a profilaxiei bolilor
infecțioase, epidemiologia constituind elementul fundamental pe care s-au construit legile de
prevenire a bolilor infecțioase.

• Epidemiologia studiază și repartiția bolilor pe zone geografice, pe anotimpuri. Pentru producerea

unor boli sunt necesari o serie de factori epidemiologici considerați principali (microorganismul,
macroorganismul, mediul exterior) și o serie de factori secundari (climatici, sociali).
• Epidemiologia a început în antichitate, odată cu lucrarea lui
Hippocrate, Despre aer, apă, și locuri. Gândirea epidemiologică a fost
apoi influențată de marii filozofi medievali și moderni, precum Francis
Bacon și David Hume.
Formele de manifestare ale procesului epidemiologic
forme clasice de manifestare populațională:
– forma sporadică (sporadicitatea)
– forma endemică (endemia)
– forma epidemică (epidemia)
– forma pandemică (pandemia)
forme particulare de manifetare (BT):
– sezonalitatea
– periodicitatea
• Forma sporadică:
• număr redus de îmbolnăviri
• cazuri fără legături epidemiologice între ele (fără filiaţie)
• cazurile intervin la intervale neregulate de timp
• Cauzele manifestării sporadice pentru BI:
• existenţa unei populaţii refractare la boală (rezistenţă naturală faţă de
boală sau imunitate)
• aplicarea promtă şi corectă a măsurilor de intervenţie (măsuri
profilactice şi de combatere)
Boli transmisibile cu manifestre sporadică:
• boli pentru care receptivitatea naturală este
redusă – tetanos, meningita meningococică
• boli care apar accidental la om – rabie, bruceloză,
antrax
• boli aflate în fază de eliminare sau în curs de
eradicare – tetanos la nou-născut, poliomielită,
difterie
• boli pentru care există măsuri eficiente de
profilaxie şi combatere – febra tifoidă
• Forma endemică (endemia):
• cantitativ nu diferă mult de forma sporadică
• număr mic sau relativ mic de cazuri
• cazurile apar constant într-un anumit teritoriu sau la o anumită
populaţie
Grade (nivele) de endemie:
• endemie scăzută (hipoendemie) – dizenterie,
tuse convulsivă
• endemie medie (mezoendemie) - hepatita B în
România
• endemie înaltă (hiperendemie) – hepatita B în
ţări asiatice
• Endemia se poate asocia cu alte forme de manifestare populaţională:
• • formă endemo-sporadică (febra tifoidă)
• formă endemo-epidemică (dizenteria)
• Boli infecţioase cu manifestare epidemică:
• gripa (modificări antigenice minore)
• pneumoniile cu Pneumocystis carini la persoanele infectate cu HIV, în SUA,
la începutul epidemiei HIV⁄SIDA
• SARS
• SARI
• boli prionice
• holeră
• boli cu evoluţie epidemică în trecut (ciuma, poliomielita, dizenteria, holera,
malaria, etc.)
Cauzele epidemiilor (BT):
• receptivitate mare a populaţiei
• populaţie receptivă numeroasă
• contagiozitate mare
• circulaţia intensă a unor tulpini agresive
• apariţia de variante antigenice noi (mutante cu caracteristici mult diferite
față de variantele anterioare)
• ignorarea măsurilor antiepidemice (imunizări, carantină, supraveghere
epidemiologică, etc.)
• brasaj populaţional • mijloace rapide de transport
• Cauzele manifestării pandemice pentru BT:
• receptivitate mare a populaţiei
• populaţie receptivă numeroasă
• contagiozitate mare
• circulaţia intensă a unor tulpini agresive
• apariţia de variante antigenice noi (mutante cu caracteristici mult diferite
de variantele anterioare)
• ignorarea măsurilor antiepidemice (imunizări, carantină, supraveghere
epidemiologică, etc.)
• brasaj populaţional • mijloace rapide de transport
• Manifestare pandemică BT:
gripa (modificări antigenice majore)
infecţia HIV⁄SIDA
boli cu evoluţie pandemică în trecut (variola,
ciuma, poliomielita, etc.)
• Formele de manifestare ale procesului epidemiologic
• Sezonalitatea
• • creşterea semnificativă a incidenţei bolii în anumite perioade ale
anului – sezonalitate de anotimp rece (boli cu poartă de intrare
respiratorie) – sezonalitate de anotimp cald (boli cu poartă de intrare
diestivă)
• • condiţionată de: – particularităţi ale agentului patogen –
particularităţi ale vectorului specific – particularităţi ale organismului
uman (scăderea rezistenţei la poarta de intrare, obiceiuri legate de
sezon, etc.)
Formele de manifestare ale procesului
epidemiologic
• Periodicitatea:
• creşterea numărului de îmbolnăviri la
intervale fixe de timp datorată:
– acumulării periodice a contingentului de persoane
receptive (varicelă, rujeolă, scarlatină, rubeolă,
etc.)
– periodicităţii apariţiei variantelor genetice noi ale
agentului patogen (gripa)
• Boli contagioase transmise pe calea aerului si simptomele acestora

• Principalele boli care pot fi transmise pe calea aerului sunt: rubeola, varicela, rujeola, scarlatina, gripa, guturaiul, tusea convulsiva, oreionul,
pneumonia, tuberculoza, encefalita, meningita. Acestea iau contact cu organismul prin nas, faringe si aparatul respirator.

• Simptomele bolilor contagioase pot fi depistate din timp, acestea avand manifestari tipice:

• Rubeola – febra usoara, tuse, faringita, durere de cap, stare de indispozitie, eruptia cutanata sub forma unor pete roz.

• Varicela – febra, oboseala, apetit diminuat, dureri de cap, inflamatia gatului, eruptia pruriginoasa.

• Rujeola – febra, tuse, prezenta unor pete mici albe pe mucoasa obrajilor, eruptia cutanata de culoarea rosie.

• Scarlatina – febra, frisoane, accelerarea ritmului cardiac, dificultati la deglutitie, cresterea in volum a ganglionilor, inflamatia faringelui si a
amigdalelor, eruptii cutanate.

• Gripa – febra, transpiratie, oboseala, tuse seaca, stranut, dureri musculare, epuizare.

• Oreion – afectarea glandelor salivare, in special parotida (in spatele mandibulei).

• Tuberculoza – transpiratii, oboseala, tuse iritativa apoi productiva, o stare subfebrila prelungita.

• Meningita – durere la nivelul cefei, durere de cap, varsaturi, fotofobie.

• Bolile infecțioase sunt cauzate de microorganisme, printre care se numără:

• Bacteriile – aceste organisme unicelulare sunt responsabile de boli cum ar

fi streptococul, infecțiile tractului urinar și tuberculoza.
• Virusuri – de dimensiuni mai mici decât bacteriile, virusurile provoacă o
multitudine de boli, de la gripă până la SIDA.
• Ciuperci – multe boli ale pielii, cum ar fi pecinginele și piciorul de atlet,
sunt cauzate de ciuperci. Alte tipuri de ciuperci pot infecta plămânii sau
sistemul nervos.
• Paraziți – malaria este cauzată de un mic parazit care este transmis de o
mușcătură de țânțar. Alți paraziți pot fi transmiși la om din fecalele
animalelor.
• Bolile infecțioase se răspândesc în mai multe moduri. În multe cazuri, contactul direct cu o
persoană bolnavă, fie prin contact piele pe piele (inclusiv contact sexual), fie prin atingerea
unui obiect contaminat cu agentul patogen, transmite boala unei noi gazde. Contactul cu
fluidele corporale, cum ar fi sângele și saliva, de asemenea, reprezinta un factor de
răspândire a bolilor infectioase.

• Unele boli se răspândesc prin picaturile fluidelor evacuate din corpul unei persoane
bolnave atunci când tușește sau strănută. Aceste picături rămân în aer pentru o perioadă
scurtă de timp, ajungând pe pielea unei persoane sănătoase sau fiind inhalate în plămâni.

• În unele cazuri, bolile infectioase călătoresc prin aer pentru perioade lungi de timp, sub
forma de microparticule. Oamenii sănătoși inhalează aceste particule și ulterior, incep sa
dezvolte simptome specifice. Doar anumite boli se răspândesc prin transmitere prin aer,
cum ar fi tuberculoza sau virusul rubeolei.

• In general, există două moduri principale de transmitere a bolilor infectioase: prin contact
direct sau contact indirect
• Contact direct
• O modalitate ușoară de a contracta majoritatea bolilor infectioase
este prin a intra în contact cu o
• persoană sau un animal infectat. Acestea se pot răspândi prin contact
direct, cum ar fi
• De la persoană la persoană. Bolile infecțioase se răspândesc de obicei
prin transferul direct de bacterii, virusuri sau alți germeni de la o
persoană la alta. Acest lucru se poate întâmpla atunci când o
persoană infectată cu o bacterie sau un virus atinge, sărută, tușește
sau strănută pe cineva care nu este infectat.

• Acești germeni se pot răspândi și prin schimbul de fluide corporale din

contactul sexual. Persoana care transmite germenul poate să nu aibă
simptome ale bolii, dar poate fi pur și simplu purtător.
• De la animal la persoană. A fi mușcat sau zgâriat de un animal infectat
– chiar și un animal de companie – te poate îmbolnăvi și, în
circumstanțe extreme, poate fi fatal. Manipularea fecalelor anumitor
animale poate fi, de asemenea, periculoasă. De exemplu, poți fi expus
unei infecții cu toxoplasmoză prin curățarea litierei unei pisici
infectate
• De la mamă la copilul nenăscut. O femeie însărcinată poate transmite
germeni care provoacă boli infecțioase copilului ei nenăscut. Unii
microbi pot trece prin placentă sau prin laptele matern. Germenii din
vagin pot fi transmiși bebelușului și în timpul nașterii.
• Contact indirect
• Organismele cauzatoare de boli infectioase pot fi transmise si prin
contact indirect. Mulți microbi pot rămâne pe un obiect, cum ar fi un
blat de masă, clanța unei uși sau un mâner de robinet.
• Când atingi clanța ușii care a fost inițial atinsă de cineva bolnav de
gripă, de exemplu, poți prelua pe piele germenii pe care i-a lăsat în
urmă. Dacă îți atingi apoi ochii, gura sau nasul înainte de a te spăla pe
mâini, te poți infecta.
• Mușcături de insecte. Unii agenți patogeni se folosesc de insecte –
cum ar fi țânțarii, puricii, păduchii sau căpușele – pentru a se muta de
la gazdă la gazdă. Acești purtători sunt cunoscuți ca vectori. Țânțarii
pot purta parazitul malariei sau virusul West Nile, iar căpușele pot
transporta bacteria care provoacă boala Lyme.
• Contaminarea alimentelor. Agenții patogeni care pot cauza boli
infectioase pot fi prezenți și în apă sau alimente contaminate. Acest
mecanism de transmitere permite răspândirea germenilor la mai
mulți oameni printr-o singură sursă. Escherichia coli (E. coli), de
exemplu, este o bacterie prezentă în anumite alimente – cum ar fi
carnea insuficient gătită sau sucul de fructe nepasteurizat.
• Hepatita A
• Hepatita A este o infectie hepatica foarte contagioasa, cauzata de virusul
hepatitei A. Virusul hepatic A se numara printre multele tipuri de virusuri
hepatice care provoaca inflamatia ficatului si care afecteaza capacitatea
acestuia de a functiona.

• Hepatita A poate aparea in urma consumului de alimente sau apa

contaminate sau a contactului apropiat cu o persoana sau un obiect
infectat. Cazurile usoare de hepatita A nu necesita tratament. Cele mai
multe persoane infectate se recupereaza total, fara sa ramana cu leziuni
hepatice permanente.
• Simptomele hepatitei A
• In mod normal, semnele si simptomele hepatitei A apar la cateva saptamani dupa ce virusul a patruns in organism. Simptomele nu apar, insa, la toate
persoanele care intra in contact cu acesta. Printre simptomele hepatitei A se numara:

• oboseala
• durere sau disconfort abdominal, in special in partea dreapta sus, sub coaste (in zona ficatului)
• greata si varsaturi bruste
• mancarime intensa
• ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter)
• lipsa poftei de mancare
• febra mica
• urina inchisa la culoare
• dureri articulare
• Aceste simptome pot fi relativ usoare si pot disparea dupa doar cateva saptamani. In unele cazuri, hepatita A poate provoca simptome mai grave care ar
putea dura cateva luni.

• Transmitere
• Hepatita A este cauzata de un virus care infecteaza celulele hepatice si provoaca inflamarea acestui organ. Din aceasta cauza, ficatul nu mai functioneaza
normal. De cele mai multe ori, hepatita A apare in urma ingerarii unor alimente contaminate cu materii fecale, chiar si in cantitati mici. Virusul nu se
raspandeste prin stranut sau tuse. O persoana se poate infecta daca:

• mananca alimente manevrate de o persoana infectata care nu se spala bine pe maini dupa ce foloseste toaleta
• intretine relatii sexuale cu o persoana infectata
• bea apa contaminata
• mananca animale crustacee crude provenite dintr-o apa poluata
• traieste in contact strans cu o persoana infectata - chiar daca acea persoana nu are semne sau simptome
• Hepatita B
• Hepatita B este o infectie hepatica grava cauzata de virusul hepatitei B (VHB). In
unele cazuri, infectia cu hepatita B devine cronica, ceea ce inseamna ca dureaza
mai mult de sase luni. Persoanele cu hepatita B cronica au un risc mai mare de a
dezvolta insuficienta hepatica, ciroza sau cancer hepatic.

• Cei mai multi adulti care sufera de hepatita B se recupereaza total, chiar daca
dezvolta semne si simptome grave. Sugarii si copiii sunt supusi unui risc mai mare
de a dezvolta hepatita B cronica.

• Simptomele hepatitei B
• Simptomele hepatitei B pot fi usoare sau grave. De obicei, acestea apar dupa
aproximativ 1-4 luni de la infectare, cu toate ca, in unele cazuri, pot aparea dupa
doar 2 saptamani de la infectare. Unele persoane, de obicei copii mici, pot sa nu
dezvolte niciun simptom
• Printre semnele hepatitei B se numara:

• durere abdominala
• greata si varsaturi
• slabiciune si oboseala
• ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter)
• urina inchisa la culoare
• febra
• dureri articulare
• lipsa poftei de mancare
• Transmitere
• Hepatita B se transmite prin contactul cu lichidele corporale, cum ar fi sangele, lichidul seminal sau secretiile vaginale, care contin virusul
hepatic B. De asemenea, riscul de a face hepatita B creste in urma consumului de droguri injectabile sau a intretinerii de relatii sexuale cu
un partener infectat. Protejati-va ficatul cu ajutorul Esentin E, un supliment alimentar ce reuneste, in fiecare capsula, vitaminele B1, B2,
B3, B6, B12 si E, plus fosfolipide esentiale organismului uman. Esentin este recomandat persoanelor cu afectiuni hepatice si/sau care au
suferit interventii hepatobiliare, dar si pentru a imbunatati atentia si concentrarea in perioadele de efort intelectual ridicat, cat si ameliora
deficientele cerebrale favorizate de inaintarea in varsta.

• Hepatita B acuta vs. cronica

• Infectia cu hepatita B poate fi de scurta durata (acuta) sau de lunga durata (cronica). Hepatita B acuta dureaza mai putin de 6 luni. In acest
caz, sistemul imunitar elimina virusul din corp, iar ficatul isi revine complet dupa cateva luni.

• Hepatita B cronica se intinde pe o perioada mai lunga de timp din cauza faptului ca sistemul imunitar nu poate combate infectia. Forma
cronica a hepatitei B poate dura toata viata si poate cauza afectiuni grave, cum ar fi ciroza si cancerul hepatic.
• Hepatita C
• Hepatita C este o infectie virala care provoaca inflamatia ficatului, ducand
uneori la leziuni hepatice grave. Virusul hepatitei C (VHC) se raspandeste
prin sangele contaminat.
• Pana de curand, tratamentul pentru hepatita C era compus din injectii
saptamanale si medicamente orale pe care multi pacienti nu le puteau lua
din cauza altor probleme de sanatate sau a efectelor secundare severe. In
zilele noastre, forma cronica a hepatitei C este vindecabila cu ajutorul
medicamentelor orale luate in fiecare zi pe o perioada de 2-6 luni.
• Din pacate, aproximativ jumatate dintre pacientii cu hepatita C nu stiu ca
sunt infectati, din cauza faptului ca simptomele pot aparea abia dupa zeci
de ani de la infectare.
• Simptomele hepatitei C
• De obicei, forma cronica a bolii este “silentioasa” timp de multi ani. Semnele apar abia in momentul in
care virusul provoaca daune grave ficatului. Simptomele hepatitei C sunt:

• sangerari si invinetiri care se produc usor

• oboseala
• lipsa poftei de mancare
• ingalbenirea pielii si a ochilor (icter)
• pierdere in greutate
• urina de culoare inchisa
• piele iritata
• acumularea de lichid in abdomen (ascita)
• umflaturi la nivelul picioarelor
• confuzie, somnolenta si vorbire neclara (encefalopatie hepatica)
• Transmitere
• Hepatita C este cauzata de virusul hepatic C (VHC). Hepatita C se transmite prin contact direct cu
fluidele corporale infectate, de obicei prin contact sexual si consum de droguri injectabile.
• Nu toate persoanele cu hepatita D se confrunta cu simptome. Simptomele hepatitei D sunt:

• oboseala
• ingalbenirea pielii si a ochilor (icter)
• varsaturi
• lipsa poftei de mancare
• dureri articulare
• urina inchisa la culoare
• durere abdominala
• Transmitere
• Infectia este foarte contagioasa, iar virusul se raspandeste in urma contactului direct cu fluidele
corporale ale unei persoane infectate. Poate fi transmis prin:
• sange
• secretii vaginale
• lichid seminal
• urina
• la nastere (de la mama la nou-nascut)
• Semnele hepatitei E apar la cateva saptamani dupa infectare, sub forma de:

• oboseala
• insuficienta hepatica acuta
• varsaturi
• febra
• urina inchisa la culoare
• dureri articulare
• lipsa poftei de mancare
• durere abdominala
• marirea ficatului
• greata
• ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter)
• Transmitere
• Cei mai multi oameni dezvolta hepatita E dupa ce beau apa contaminata cu materii fecale. Riscul creste in cazul celor
care locuiesc sau calatoresc in tari in care sistemul de salubrizare este precar. Acest lucru este valabil in special in
zonele supraaglomerate.
• In rare cazuri, afectiunea poate fi transmisa prin consumul de produse provenite de la animale infectate. De asemenea,
se poate transmite si prin transfuzii de sange. Femeile insarcinate care au aceasta afectiune pot transfera virusul catre
fat.
• HIV, prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus
(virusul imunodeficienței umane), reprezintă două specii de Lentivirus
din subgrupul retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2, care cauzează la om
sindromul imunodeficienței dobândite, SIDA. Acesta nu poate fi
îndepărtat complet din organism pentru că acest tip de virusuri are
capacitatea de a-și înscrie codul în codul genetic al celulei gazdă. O
infectare cu HIV duce după o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar
zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA.
• Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții genitale, lichid cefalorahidian
(LCR) și lapte matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt rănile proaspete,
sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile nevindecate sau
insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai
frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor și practica
sexuală orală. La toxicomani folosirea în comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea,
un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Gradul de risc
depinde direct de concentrația de virusuri din secreția vaginală, spermă sau sânge.

• Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc
de infectare cu HIV. Controalele de rutină a donatorilor reduc considerabil riscul de
contaminare dar nu îl pot elimina complet datorită intervalului de aproximativ 25 de zile în
care virusul nu poate fi încă detectat paraclinic o posibilă infectare a donatorului.
• Riscul de infectare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin statistici retroactive
sau în baza unor studii de laborator. Se știe că riscul este direct dependent de următorii factori:

• concentrația de viruși din produsul contaminat

• contagiozitatea (virulența) virusului
• transferul de celule infectate
• starea generală a sistemului imun a celui expus
• Valoarea statistică depinde și de calea de transmitere, riscul prin contact sexual repetat cu o
persoană infectată fiind mai mic decât cel care îi urmează unei înțepături. Mai mare chiar este riscul
de transmitere de la mama netratată la făt (cu cca. 40%) iar cel de contaminare prin transfuzii este
chiar de 95%. De asemenea sunt cazuri în care o singură expunere a dus la infectare și sunt cazuri în
care această infectare nu a avut loc chiar la expuneri repetate.
• În prima etapă, HIV-ul infectează receptorii CD4, folosindu-i apoi ca poartă de intrare în
organism. Multe tipuri de celule au epitopul comun cu aceste proteine în care CD4 joacă un
rol crucial: macrofagele, fibroblaștii, monocitele, limfocitele T, limfocitele B, limfocitele NK
(natural killer); celulele endoteliale, celulele microgliale și celulele epiteliului gastrointestinal
sunt țintele primare preferate de HIV.
• Scopul depistării virusului HIV este descoperirea persoanelor seropozitive.Testarea seropozitivitatii se
supune unei reguli de confidențialitate medicale , procesul de secretizare a identității celui testat fiind
reglementat prin lege, cel putin in Romania. Depistarea infecției cu HIV este posibilă în oricare fază de
boală. Includrea infecției într-una din cele patru faze de stare se face în baza rezultatelor de laborator și a
tabloului clinic a celui infectat. Un test HIV positiv în primele două faze demonstrează infectarea cu virusul
HIV. Abia faza a treia și faza a patra de infectare cu HIV justifică folosirea termenului de boală SIDA.

• Depistare prin metoda ELISA

• Enzyme-linked Immunosorbet Assay - ELISA este analiza din serul de sânge de cel mai des folosit pentru
depistarea virusului HIV. Are o sensitivitate de aproape 100%, depistându-se astfel practic toate
persoanelele seropozitive. Specificitatea este de 99,5%. Aceasta pare la prima vedere foarte mult, dar în
practică trebuie observat că 0,5% din totalul celor testați este fals pozitiv, nefiind prin urmare infectați cu
HIV.

• Testul ELISA nu determină virusul ci anticorpii produși pentru combaterea virusului HIV, respectiv HIV-1 și
HIV-2.
• Un nou test ELISA care a apărut în 1999 pe piață poate determina o
componentă a capsulei virale, respectiv antigenul p24 a virusului HIV-
1. Acest test poate fi folosit însă numai 12 săptămâni de la infectare
din cauza ferestrei de timp necesară pentru producția anticorpilor.
Specificitatea lui este însă așa de mare încât se poate spune că un test
pozitiv demonstrează o infecție cu HIV.
• yersinia sp. este o bacterie ce face parte din familia Enterobacteriaceae. Exista mai multe specii de Yersinia, dar numai 3 dintre acestea au capacitatea de a infecta omul. Printre
acestea se afla:

• Yersinia enterocolitica;
• Yersinia pseudotuberculosis;
• Yersinia pestis.
• Yersinia enterocolitica
• Yersinia enterocolitica este o bacterie ce poate infecta persoanele care consuma alimente contaminate, precum:

• carne refrigerata;
• carne sau lapte insuficient preparate termic.
• Este important de mentionat ca Yersinia enterocolotica poate fi transmisa la om de la porc, dar si de la alte animale salbatice. Bacteria poate determina urmatoarele patologii:

• afectiuni intestinale;
• artrita reactiva;
• faringita.
• Yersinia pseudotuberculosis
• Rezervorul natural pentru Yersinia pseudotuberculosis este reprezentat de pasari si de rozatoare. Transmiterea bacteriei la om se face pe cale digestiva, prin contactul cu apa si
solul contaminate sau prin consumul fructelor si al legumelor spalate inadecvat. Prin urmare, infectia determina enterite, ale caror simptome pot persista si pana la 2 saptamani.

• In anumite situatii, infectia poate dezvolta complicatii, precum artrita reactiva sau eritemul nodos. Simptomele caracteristice au debutul in prima luna de la infectia primara cu
Yersinia.

• Yersinia pestis
• Rezervorul natural pentru Yersinia pestis este reprezentat de rozatoare. Transmiterea la om se face prin intermediul puricilor sobolanului sau prin materii fecale sau par
contaminate. Printre afectiunile pe care le determina aceasta bacterie se afla:

• pneumonia;
• plaga bubonica (ciuma bubonica);
• septicemia.
• Indicatii
• Aceasta analiza permite identificarea si dozarea anticorpilor anti Yersinia. Este o investigatie non-invaziva, foarte valoroasa, utilizata pentru stabilirea:

• diagnosticului infectiei cu Yersinia;

• identificarea contactului anterior cu bacteria;
• determinarea cauzei prezentei simptomelor digestive;
• identificarea cauzei artritei reactive;
• diagnosticarea infectiilor cronice.
• Medicul poate recomanda efectuarea acestei analize cand sunt prezente simptome digestive, care pot aparea si in cadrul infectia cu Yersinia, precum:

• diaree sanguinolenta;
• stare de greata;
• varsaturi;
• durere abdominala;
• febra.
• Uneori, infectia cu Yersinia se poate complica, determinad aparitia artritei reactive. Aceasta poate fi recunoscuta prin urmatoarele manifestari:

• durere musculara;
• rigiditate articulara;
• dificultate la realizarea diferitelor miscari;
• tumefactie articulara (umflare).
• Prin intermediul acestei analize pot fi identificate mai multe tipuri de anticorpi formati impotriva acestei bacterii. Anticorpii IgM sunt primii care se
formeaza si reprezinta un indiciu al unei infectii acute. Spre deosebire de acestia, anticorpii IgG semnifica o infectie cronica. Alti anticorpi care pot fi
detectati sunt anticorpii IgA si IgM.
• Lichidul cerebrospinal (LCR) reprezintă fluidul produs în plexurile coroide ale ventriculelor creierului.
LCR-ul este conținut în sistemul ventricular și în spațiul subarahnoid al întregului SNC (creier și
maduva spinării). Blocările sau presiunea (de exemplu, inflamația meningeală, meningita bacteriană,
hemoragia subarahnoidală) în oricare dintre ventriculele creierului sau în foramina dintre aceste
ventricule duce la acumularea de LCR și hidrocefalie.

• Principalele funcții ale LCR-ului sunt sprijinul mecanic al creierului, transportul de compuși biochimici
diferiți, în special neuromodulatori și îndepărtarea diversilor metaboliți, precum și menținerea
homeostazei biochimice la nivelul SNC.

• LCR-ul este un lichid limpede, incolor, fără pigmentare. Compoziția biochimică a CSF este ușor diferită
de cea a plasmei și este bine reglementată. Cu toate acestea, modificările plasmatice pot determina
modificări ale LCR-ului într-un interval scurt de timp (de exemplu, electroliți, glucoză). Compoziția
biochimică a CSF se schimbă cu diferite boli sau medicamente.
• Cultura exsudatului faringian reprezinta o analiza de laborator efectuata pentru stabilirea diagnosticului etiologic al faringo-
amigdalitelor bacteriene prin insamantare pe medii speciale a secretiilor faringiene. In lipsa tratamentului antibiotic
corespunzator, faringitele si tonsilitele bacteriene se pot propaga mai departe catre tractul respirator inferior sau catre trompa lui
Eustachio determinand infectii respiratorii joase si infectii ale urechii medii.

• Faringele este colonizat de flora saprofita alcatuita din microorganisme non patogene aflate in relatie de simbioza cu gazda cu rol
important in prevenirea proliferarii si invaziei bacteriilor patogene prin diferite mecanisme. Cele mai frecvente infectii bacteriene
ale tractului respirator superior detectabile la nivelul secretiilor faringiene sunt determinate de catre:

• Streptococcus pyogenes sau streptococul betahemolitic de grup A - determina in mod frecvent faringite acute si abcese
periamigdaliene;
• Arcanobacteryum heamolyticum determina faringita si abces periamigdalian;
• Staphylococcus aureus este raportat in exsudatul faringian doar la cererea medicului, patogenul avand semnificatie clinica doar la
anumiti pacienti si contactii acestora;
• Fusobacterium spp, Bacteroides;
• Streptococii betahemolitici de grup C si G sunt implicati in aparitia faringitelor;
• Neisseria gonorrhoeae este transmisa prin raport sexual oral cu o persoana infectata si este raspunzatoare de aparitia faringitei
gonococice;
• Corynebacterium diphteriae este egentul etiologic al anginei pseudomembranoase insotita de toxemie;
• Infectia cu spirochete si fusobacterii determina angina Vincent, facetiune rar intalnita specifica adultilor cu igiena orala deficitara
sau scadere a imunitatii locale la nivel faringian;
• Bacilii Gram negativi, pseudomonadele si Candida izolate din cultura exsudatului faringian prezinta semnificatie clinica la nou
nascuti, prematuri si pacienti cu afectiuni consumptive sau imunodeprimati si se raporteaza numai dupa informarea medicului
curant.
• Toxiinfectia alimentara este o boala cauzata de consumul de alimente si apa contaminate cu anumite bacterii, virusuri, paraziti sau substante chimice. Simptomele tipice sunt varsaturile si
diareea. Tratamentul depinde de cauza bolii si de severitatea simptomelor. Cele mai multe persoane au forme usoare de boala care dureaza cateva ore sau zile si se pot autoingriji singuri la
domiciliu, hidratandu-se adecvat. In unele cazuri sunt necesare antibiotice sau antiparazitare, odata identificata cauza. Totusi, unii pacienti trebuie sa fie tratati in spital pentru inlocuirea
intravenoasa a lichidelor si anumite toxiinfectii alimentare pot cauza complicatii pe teren lung sau chiar decesul.

• Cauze
• Exista 5 cauze ale toxiinfectiei alimentare: virusuri, bacterii, paraziti, toxine si substante chimice nocive.

• Virusuri si bacterii
• Virusurile reprezinta cea mai frecventa cauza de toxiinfectie alimentara, urmate de bacterii. Peste 31 de agenti patogeni virali si bacterieni produc toxiinfectii alimentare.

• Cei mai frecventi germeni care determina toxiinfectii alimentare:

• Norovirus (anterior denumit virus Norwalk)

• Salmonella
• Clostridium perfringens
• Campylobacter
• Staphylococcus aureus
• Cei mai frecventi germeni care determina toxiinfectii alimentare care necesita spitalizare:

• Salmonella
• Norovirus
• Campylobacter
• Toxoplasma gondii
• Escherichia coli (E. coli)
• Cei mai frecventi germeni care determina toxiinfectii alimentare care duc la deces:

• Salmonella
• Toxoplasma gondii
• Listeria monocytogenes
• Norovirus