1.Epidemiolodia ca ştiinţă.

Rolul şi locul epidemiologiei în sistemul de supraveghere şi control a sănătăţii

publice.
Epidem-stud cauzele.conditiile,mecan de form a morbidit in pop umana si elab masuri de
prevenire,combatere a maladiilor.med curativa-*kirpeste haina*. Med preventiva-*pastreaza haina*. Epid
este stiinta despre epidemii.caare descifreaza cauzele obiective producatoare de boli ,este stiinta despre ceea
ce se intimpla ku sanatatea poporului.atestatrea epid ca stiinta-tratatele lui hipocrate,cele 7 carti despre
epidemii,influentate de experienta trecutului in lupta ku epidemiile.un obiectiv important este a epid este
desavirsirea si implimentatea diagnostikului epidemiologic in evaluarea sanatatii publice,bazat pe analiza
epidemiologica retrospectiva(esenta patologiei sau a procesului epidemic) si operativa.epid joaca rol de
sintetizare a stiintelor.de mobiilizare si dirijare in lupta ku maladiile omului.
Epid ca stiinta universala in stud patol umane la nivel populational reprez in fig undelinii verticale form
dupa principii patol stud(onko,cardio.neuro) si cele orizontale sint cele ce stud patol umane la diferite
niveluri de organizare(molecular,celular,de organism(terapia)si populational(epid).la intersectie sint cele
interdisciplinare.(beleacov 1989)
Epid moderna are 3 obiective-epid boli transmisibile
-epid boli netransmisibile
-altele(clinica,calamitatilor)
Epid ca stiinta are 2 compartimente-generala(stud legitatile gener de formare a morbiditatii in pop
umana,metodele si mijloacele de cercetare,prevenire si combatere).ea cuprinde
1.metoda epid de cercetare(medicina pe dovezi)
2.comceptiile teoretice privind legiatile proces epidemik
3.mijloacele si metodele de prevenire si combatere
4.sist de suprav epid a SP -speciala(stud partik epid,mijloace de prevenire,combaterre in unele boli sau
grupuri de boli)

2.Istoricul epidemiologiei. Etapele de dezvoltare a epidemiologiei ca ştiinţă.

Epid sa naskut in antikitate,din necesitatea de a studia epidemiile.de a explica esenta acestor
fenomene.epidemie-manifestari morbide de masa,e morbiditate mai mare de de 5ori.epi-peste,demos-
popor,logos-stiinta.
Dokument istorik-tratatele lui Hipocrate(460-377 i,e,n)-7 carti. Etapele de evol sint conditionate de :
*nivel de dezv a societatii
*dezv stiintelor
*de dezv metodei epid de stud a esentei epidemiilor
Perioadele de dezvoltare:
1-prebacteriologica-din antikitate pin la descoperirea bacteriilor.
Hipocrate-ipoteza miazmatica(oamenii s imbolnavesc de la organismele telurice), Fracastoro- partikule
*contagii*,*carantina*.
Progresul dezv epid e influentat de progresul matematicii.metod statistice- ipoteza constitutionala a epid,au
fost cercetate partikularit epidemiilor si au fost separaste maladiile conform partikul clinice si epidemilogice.
(John Graunt).
Edvard Jenner-a descoperit modul de prevenire a variolei prin inokularea pe oameni a variolei vacilor,care a
pus inceputul erei vaccinoprofilaxiei bolilor contagioase.
2-bacteriologica-sf sec XIX apare stiinta microviologica- pasteur.koch,mecinikov(teoria imunitatii),si
ivanosvki.
3-renasterii-zabolotnii(fondatorul epid bolilor contagioase),stallybrass(descrie legitatile de baza a epid
bolilor contag si face o fundamentare larga a acesteea ca stiinta specifica
independenta),cantacuzino(cercetteaza vibrionul holerik,fondator a institutului de seruri si
vaccinuri,introduce vaccinarea cu BCG,organizaeaza campanii antiepidemice), gromasevski(formul epid ca
stiinta despre legitatile procesului epidemik,autor a mecan de transmitere a ag patog,si a celor 3 verigi
obligatorii a proces epid). Pavlovski(focalitate naturala), skreabin(autor teorie de eradicare a helmintiazelor),
beleakov(teoria autoreglarii proces epid) sleahov(1967-curs de epid.1970-catedra de epid).I catedra de
epidem in 1935 la Odessa, Chisinau-1967, I sef de catedra Eli Naum Sleahov. Din 1990-Prisacari.
4- moderna
3.Locul şi rolul epidemiologiei în structura ştiinţelor medicale şi nemedicale.
 Epid ca stiinta universala in stud patol umane la nivel populational reprez in fig unde linii verticale form
dupa principii patol stud(onko,cardio.neuro) si cele orizontale sint cele ce stud patol umane la diferite
niveluri de organizare(molecular,celular,de organism(terapia)si populational(epid).la intersectie sint cele
interdisciplinare.(beleacov 1989)
Nivel organism(terapia) Nivel populational(epidemiologia)
Nivel organe(neurologie)
Nivel tesut(morfopatologie)
Nivel celular(microb,citologie)
Nivel molecular(genetica)

4.Clasificarea epidemiologică a bolilor infecţioase.

Clasificarea bolilor inf dupa sursa de agent patogen:
1-antroponoza(om)
2-zooantroponoza(om+animal)
3-zoonoza(animal)
4-sapronoza(sol,apa,saprofiti)
CLASIFICAREA BOLILOR INFECŢIOASE:
-după caracterul de transmisivitate -nu toate bolile infecţioase exprimă aceeaşi viteză de transmitere,
de diseminare: a) boli foarte contagioase;
b) boli puţin contagioase;
c) boli lipsite de contagiozitate.

-pot fi produse de agenţi ce afectează -o specie;

-mai multe specii.
-antropozoonoze (comune omului şi animalelor) -se transmit de la animalul bolnav la om, prin
alimentele de origine animală sau pur şi simplu (ex: tetanosul);
-după cauzalitate - boli bacteriene = bacterioze;
- boli virotice = viroze;
- boli produse de rickettsii = ricketsioze;
- boli prionice;
- boli condiţionate ; ex: infecţiile cu Micoplasma sau colibacili.
VECTORII DE DISEMINARE AI BOLILOR INFECŢIOASE ÎN TIMP ŞI SPAŢIU:
Bolile infecţioase sunt caracterizate prin:
- boală sporadică -număr limitat de cazuri; ex: tetanosul;
- boli endemice sau enzootice (tuberculoza, bruceloza);
- boli limitate în interiorul unei populaţii sau efectiv – diseminează doar prin surse primare;
- boli epidemice sau epizootice (pseudopesta aviară);
- boli pandemice sau panzootice – interesează continente (ex: febra aftoasă).
- În raport cu tabloul clinic: -supraacut;
- -acut;
- -oculte;
- -inaparente;
- -subacute;
- -cronic.
- În funcţie de variaţiile nictemerale ale temperaturii (diferenţa dintre valorile de dimineaţă şi seară) în cel
de al doilea stadiu al febrei, ea se divizează în următoarele tipuri:
- 1) febra continuă (febris continua) – oscilaţiile nictemerale ale temperaturii nu depăşesc 1 оС (de ex., în
pneumonie virală, pneumonie francolobară, pseudotuberculoză, febră tifoidă);
- 2) febra remitentă (febris remittens) – variaţiile nictemerale constituie nu mai puţin de 1°С, însă
temperatura minimă a corpului niciodată nu scade până la valori normale;
- 3) febra intermitentă (febris intermittens) – se caracterizează prin variaţii nictemerale considerabile ale
temperaturii corpului, cu scăderea temperaturii dimineaţa până la valori normale (de ex., în bruceloză,
iersinioză, mononucleoza infecţioasă, pleurezia exsudativă, tuberculoză);
- 4) febra hectică (febris hectica) – uneori se consemnează ca febra septică; se manifestă prin alternarea
ascensiunilor de temperatură (peste 40°С) cu scăderea bruscă a acestora, variaţiile nictemerale ale
temperaturii constituind 3–5оС (de ex., în legioneloză, septicemie, toxoplasmoză generalizată etc);
- 5) febra atipică (febris athypica) se caracterizează prin dereglarea totală a ritmurilor circadiene de
temperatură – dimineaţa temperatura poate fi mai mare decât seara (de exemplu, în septicemie gravă,
tuberculoză);
- 6) febra recurentă (febris recurrens) se distinge prin reinstalarea febrei după o perioadă afebrilă (de
exemplu, în febra tifoidă, limfogranulomatoză, malarie);
- 7) febra recidivantă ca variantă a febrei recurente în maladiile cronice (de exemplu, în osteomielita
nevindecată);
- 8) febra ondulantă se distinge prin ascensiuni şi scăderi ritmice ale temperaturii corpului şi prin perioade
cu valori normale (de ex., în bruceloză, leişmanioză, limfogranulomatoză, ornitoză etc.).

5.Evoluţia agenţilor patogeni ai bolilor infecţioase.

Dupa Jdanov evol mikroorg patog sa produs pe m m kai:
1-odata cu evol macroorg-gazda(pedikuloza.malaria)
2-dobindirea propriet patog de mikroorg care habiteaza org omului in calitate de comensali sau
saprofiti(salmoneloze,shigeloze)
3-adaptarea la org omului a unor agenti patog care afect animalele xenantrope(tifos recurent,febra
galbena)
4-adaptarea la org omului a unor agenti patog ce afect anim domestice si sinantrope(scabia,bruceloza)
5-adaptarea mikroorg saprofiti ai med extern la parazitare in org omului(vibrion holerik)

6.Procesul epidemic (definiţiile după L.V.Gromaşevski şi V.D.Beleacov). Părţile componente ale

procesului epidemic.
Procesul epidemic (după L.Gromaşevski) – lanţ consecutiv de stări infecţioase de la cele nemanifeste la
cele manifeste.
(după V.Beleakov) – este un sistem de interacţiuni dintre 2 populaţii a microorg. parazitare şi a macroorg.
gazdă.
(după B.Cercaski) – procesul de apariţie, răspîndire în populaţie a stărilor infecţioase specifice ( prin infecţii
manifestate clinic sau purtători), baza biologică a procesului epidemic o reprezintă sistemul parazitar.
Structura: poate fi de 3 tipuri: lanţ, evantai, combinat. Cel mai des întîlnit-lanţ.
Lanţ din 3 verigi consecutive: sursa de agenţi patogeni → mecanismul de transmitere → receptivitatea
populaţiei.
Mecanismul de dezvoltare în: zooantroponoze, antroponoze, sapronoze şi zoonoze.

Gromasevski –lant consecutiv de stari infectioase ,manifeste sau inaparente.

Beleakov –autoreglarea
Procesul epidemik se dezv in pop umana,iar starile inf reprezinta indivizii societati in parte,fiind considerate
componenta biologica a proces epid. Legitate –orice stare infectioasa este precedata de o alta stare
infectioasa.proces epid este de natura social-biologica,pentru ca inklude stari infectioase si conditii
sociale.ce determina posibilit lor de reproducere si de dezv a proces epid.
Verigile : (Gromasevski)
1-sursa de ag patog
Masuri antiepid:diagnostik klinik,izolare,curative,dispensaarizare,deratizare
2-mecan specific de transm a ag patog
Masuri antiepid:sanitaro igienice,dezinfectie,dezinsectie,sterilizare
3-receptivitatea pop
Masuri antiepid:imunoprofilaxia,imunocorectia
Masuri generale:investigatii de laborator si educatia igienika si antiepidemika
Principii de autoreglare:
1-are lok la nivel de pop
2-eterogenitatea genotipica si fenotipica a pop
3-skimbari ce au lok,variabilitatea dinamika
4-autoreglarea
Formele de manifestare a proces epid:
*sporadik
*eruptiv
*epidemik
*pandemik
7.Sursa de agenţi patogeni (definiţia). Noţiune de rezervor al agenţilor patogeni în natură. Clasificarea
bolilor infecţioase după sursa (rezervorul) de agenţi patogeni în natură.
Sursa de agenţi patogeni: organismul omuluisau animalului(la nivel de specie), la care microorganismul
dat s-a adaptat în procesul de evoluţie, unde el poate să se multiplice, acumula şi de unde el se elimină în
mediul exterior în stare viabilă.
Clasificarea bolilor infecţioase conform surselor de agenţi patogeni:
1. Zooantroponoze,
2. Antroponoze,
3. Zoonoze,
4. Sapronoze.
clasificarea după Şleahov:
1. Antroponoze:
1.1Cu transmitere orizontală. a)Infecţii intestinale, b) Infecţii ale căilor respiratoare,
c) inf. sanguine, d) inf. a tegumentelor.
1.2 Cu tansmitere verticală. inf. intrauterine
2. Zooantroponoze:
2.1 Ale animalelor domestice
2.2 Ale animalelor sinantrope
2.3 Ale animalelor xenantrope
Tuteror ag. patogeni le este caracteristic:
1. caracterul de parazit,
2. caracteristic antroponozelor şi zoonozelor- localizarea de bază a ag. pat. în organismul gazdei
specifice şi mecanismul de transmitere care îi este caracteristic.
- ag. cauzal al antroponozei trăieşte doar în organismul uman.
- Ca sursă poate fi omul bolnav sau purtător de paraziţi. Purtătorii pot fi: a) purtători cinvalescenţi
(acut- după 3 luni de la tratament sau cronici- m. mult de 2-3 ani) b) purtători imuni (ex. Difteria – în
rezultatul vaccinării), c) purtători sănătoşi (de stafilococ, streptococ), d) purtători tranzitori.
Zooantroponozele se transmit de la animalele domestice, sinantrope, xenantrope. - Omul nu poate fi
sursă de infecţie. - Modul de infectare: consumul produselor animaliere infectate sau poluate cu
excrementele acestora, în timpul manipulaţiilor efectuate cu cadavrul animalelor infectate, mai rar prin
muşcăturile de insecte hematofage.
Zoonozele se transmit de la animal la animal, omul faţă de aceste infecţii este genetic tolerant, adică el
nu se îmbolnăveşte.

Sursa de ag patog: (Gromasevski)-toate mikroorg patog-paraziti.reprezent de org omului sa anim in care

germenii infectiosi,in urma evolutiei de adaptare,siau gasit mediul lor natural de trai unde se inmultesc,se
akumuleaza si de unde se elimina in med extern in stare viabila.
Clasificare dupa mediu de trai:
*antroponoze(bolnavi infectiosi-tipik,frust,nemanifest cu perioadele bolii-inkubatie,prodrom,manif clinika si
reconvalescenta;purtatori de germeni infectiosi-convalescenti-3 luni, imuni-vaccinat, sanatos-
stafilokok,tranzitor-2-3 zile)
*zoonoze
*zooantroponoze:
1-omul poate ontamina ag pat numai de la animale(tularemia)
2-teoretik de la om la om,des de laa animale(antrax)
3-si animale si om(tuberculoza)
Animale pot fi:
*domestice-ciini,pisici—antrax ,bruceloza.rabia
*sinantrope-salbatice din preajma omului-soarele,sobolan-leptospiroza,tularemia
*xenantrope-salbatice-lup,vulpe-pesta.trikineloza.rabia
*sapronoze:
1-acvatice-legioneloza,listerioza
2-telurice-botulism,clostridioza

8.Bolnavii infecţioşi ca sursă de agenţi patogeni. Semnificaţia epidemiologică a bolnavulor cu diferite

forme şi în diferite perioade de decurgere a infecţiei.
Bolnavi infectiosi-tipik,frust,nemanifest cu perioadele bolii-inkubatie,prodrom,manif clinika si
reconvalescenta;purtatori de germeni infectiosi-convalescenti-3 luni, imuni-vaccinat, sanatos-
stafilokok,tranzitor-2-3 zile
Forme:usoare
Medii
Severe
Manif clinice:inaparente
Fruste
Manifeste
10.Stările de portaj ca sursă de agenţi patogeni. Clasificarea şi rolul lor epidemiologic.
Purtatori de germeni infectiosi
-convalescenti-3 luni,
- imuni-vaccinat,
- sanatos-stafilokok
-tranzitor-2-3 zile
11.Animalele ca sursă de agenţi patogeni. Clasificarea zooantroponozelor. Particularităţile dezvoltării
procesului epidemic în zooantroponoze.
Zooantroponoze in functie de posibilitatea raspindirii:
1-omul poate contamina ag pat numai de la animale(tularemia)
2-teoretik de la om la om,des de laa animale(antrax)
3-si animale si om(tuberculoza)
Animale pot fi:
*domestice-ciini,pisici—antrax ,bruceloza.rabia
*sinantrope-salbatice din preajma omului-soarele,sobolan-leptospiroza,tularemia
*xenantrope-salbatice-lup,vulpe-pesta.trikineloza.rabia
Biotop –mediu biologic sau sector a acestui mediu,care reprezinta un anutip tpi de conditii de viata si care
gazdueste o biocenoza.
Biocenoza –totalitatea organismelor vegetale si animale care coexista in biotop si sint strins legatee intre ele
kit si de mediu inkonjurator specifik.

12. Particularităţile biologice şi ecologice a rozătoarelor. Semnificaţia

epidemiologică.
Rozatoarele sint animale cu cea mai mare valoare epidemiologica.ele sint gazde naturale ale multor specii de
artropode.in RM cel mai mare perikol epidem il au rozatoarele sinantrope,adika cele care au lok
permanent de trai in preajma omului.
*Sobolanul sur,de hambar este raspindit ubikuitar.se gaseste in case de lokuit.depozite.magazine.ferme.este
animal omnivor,konsuma toate
felurile de produse animale si vegetale.roade artikole din
piele,cauciuk,mobila.este activ in vreme intunecoasa.face gauri si kuiburi
la 0.5 m sub podeaua depozitelor.traieste 4-5 ani,atinge maturitata la 3-4
luni,are pin la 7 fatari pe an kite 8 pui. Este sursa de agenti payogeni ai
pestei,febrei Q.tularemiei,leptospirozei.
*Sobolanul negru este in multe orase si porturi.populeaza podurile
caselor,hambare,corabii.are 3-4 fatari pe an,kite 4-8 pui.se hraneste des ku
hrana vegetala.
*Soarecele de casa-este pretutindeni.este activ zi si noapte,se hraneste cu
semintele plantelor salbatice si kultivate.are 5-10 fatari pe an ku 4-8
pui.este purtator de ag cauzali de
pesta,tularemie,leptospiroza,listerioza,boala aftoasa.
*sobolanul de apa populeaza vaile riurilor,iazurile,gradinilke si
kimpurile.se hraneste ku plante acvatice,moluste.este mentinatorul ag
patog al tularemiei.
*tistarul-traieste in vizuine sapate in sol,7-8 luni se afla in hibernare.este
activ primavara si la inceputul verii.se hraneste ku hrana vegetala.are 5-8
pui pe an. Este sursa si rezervor de pesta.tularemie.tif exantematik si
febraQ.
13.Sursele de agenţi patogeni în sapronoze.
In sapronoze existenta ag patog in natura este konditionta de mediu de viata saprofitik in diferite
obiecte a med extern,unde pin la kontaminarea omului,trec prin faze de multiplicare si akumulare in
conditii in care.cel putin dupa temperatura si umiditate sint asemanatoare ku cele a organismului uman
sau a animalelor.
Sapronoze:
1-acvatice-legioneloza,listerioza
2-telurice-botulism,clostridioza

14.Mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni. Definiţia. Fazele mecanismului de transmitere.

Tipurile mecanismelor de transmitere.
Mecan de tramsmitere-procedeu de trecere a mikroorg in alt organism.este un ansamblu de
proceduri.formate in procesul evolutiei agentilor cauzali ai maladiilor contagioase,care asigura trasnsmiterea
lor de la sursa in alt organism receptiv.
Procesul este alcătuit din trei faze:
1.eliminarea agentului patogen din organism
2.aflarea agentului patogen în mediul extern
3.faza de pătrundere

Mecanismele de transmitere:
1.fecalo-oral
2.respirator (aerogen): tbc, oreionul
3.parenteral (transmisiv)
4.de contact:
-direct: gonorea, sifilis, rabia
-indirect: micozele, streptococii
-sexual: hepatita B, HIV SIDA
5.trans-placentar (vertical): toxoplasmoza,sifilis, HIV, gripa

Toate elementele mediului extern prin care are loc trecerea agentului patogen din organismul gazdă în alt
organism receptiv se numesc factori de transmitere.
Factorii de transmitere:
Digestivi: apa, alimentele, solul, mîinile murdare
Respiratori: aerul, aerosolii lichizi, solizi
Parenterali: insectele, artropodele (căpuşe, ţînţari), instrumentalul medical.

Cale de transmitere – o complexitate de factori care duc la o contaminare directă

Căile de transmitere:
-hidrică
-alimentară
-aerogenă
-hematogenă
-telurică

Fazele :
1-elimin ag patog din org infectat in med extern(defecatie,urinare,respiratie,vorbire,diaree,vome ,tuse)
2-aflarea un timp in med extern(depinde de temperature,umiditate.prezenta substantelor nutritive)
3-patrunderea in alt org receptive(orificii natural,lezare de tegument)
In functie de poarta de patrundere boli inf:
*degestive-shigeloze,HVA
*respiratorii-gripa ,difteria,tbc
*sanguine-HIV,tifos exantematik,malaria
*inf tegumente si mukoase-antrax,erizipel.sifilis
Rol important in mecan de transm are tropismul ag patog in organismul gazda.
Mecanisme de tramsmitere:
+fecal-oral-febra tifoida,shigeloze,salmoneloze
+respirator-gripa,rujeola,parotidita,difterie
+parenteral-malaria,HVC,HVB:
1 natural-pesta .tularemia(ag pat singur paraseste un org si pleaca la altul)
2 artificial-kirurgie-HIV,HVB
+prin contact direct sau indirect
+transplacentar
15. Factorii şi căile de transmitere a agenţilor patogeni. Specificul în diverse maladii infecţioase.
Factori de transmitere:toate elementele med extern,care asigura trecrea ag patog de la sursa la org
receptiv,asigurind continuitatea proces epidemik.
Pot fi:*principali-apa,prod alim.aer,tintari,purici,instrumente medicale invazive,muscatura,act sexual
* Secundari
Cale de transmitere:totalitatea fact sau a unor fact principali,prin care are lok contaminarea directa a org
receptiv.exemplu-hidrika,alimentara,aerogena,sangvina
16.Vectorii biologic activi – transmitători ai agenţilor patogeni în maladiile infecţioase. Artropodele sunt
cele care asigură, în mod obligatoriu, dezvoltarea, cel puţin pentru un stadiu biologic, a unui agent patogen.
Astfel, unele artropode sunt surse sau/şi cale de vehiculare şi inoculare a unor agenţi patogeni în
organismele receptive. Un loc principal între aceste artropode îl constituie: ţînţarii(malaria, encefalite, febra
galbenă), păduchele omului (tifosul exantematic), căpuşele (encefalitele, febraa recurentă, borelioza), puricii
(pesta, tularemie), flebotomii (leishmanioza). Alte artropode: musca, gîndacii de bucătărie, furnicile joacă un
rol de vectori pasivi, care, după contaminare asigură doar transmiterea pe distanţe şi perioade de timp
variabile. Musca domestică joacă rol principal, avînd capacitatea de a se contamina intens, fiind mobilă
înmulţeşte intens şi poate reţine pe suprafaţa corpului agenţi etiologici ai febrei tifoide, dizenteriei, holerei,
tbc, difteriei, pestei, antraxului, infecţiilor enterovirale.
Esenţa teoriei focaliţăţii naturale în bolile infecţioase constă în faptul că ea explică dezvoltarea
epidemiei prin pătrunderea în organismul uman a agentului pathogen, care există în natură din contul
circulaţiei printre animalele sălbatice. Polipatogenitatea acestor agenţi cauzali explică îmbolnăvirea
oamenilor care nimeresc în mediul circulaţiei naturale a agentului infecţios.
17.Modurile de contaminare specifica si nespecifica prin intermediu vectorilor biologici active.
Agenţii infecţioşi se transmit în general prin 4 modalităţi:
Transmiterea directă a agentului infecţios este posibilă de la omul bolnav la cel sănătos prin:
contact direct prin atingere (rujeolă, varicellă, variolă etc.), sărut (mononuleoză infecţioasă, hepatita B),
contact sexual (sifilis, gonoree, SIDA etc.),
contact indirect prin obiecte care au venit în contact cu bolnavul, ca, de pildă, batiste, lenjerie, veselă,
termometre, siringi infectate etc.,
prin picăturile lui Pflügge pe care bolnavul le răspândeşte în timpul strănutului şi a tusei (virusurile gripale,
paragripale etc.).
Transmiterea prin vehiculi obişnuiţi se referă la transmiterea agenţilor infectioşi pe cale hidrică (salmonelle,
shigelle), alimentară (botulism, toxiinfecţii alimentare), prin sânge(hepatita B, citomegalia, SIDA) etc.
Transmiterea prin vectori.
Cei mai importanţi vectori sunt artropodele. Unele dintre ele, ca de pildă muştele, sunt vectori mecanici care
transportă agenţii infecţioşi dintr-un loc în altul.
Vectorii biologici sunt cei care participă activ la transmiterea agentului infectios. Astfel, unele artropode
ingeră agentul infecţios în timp ce sug sângele persoanei infectate (de pildă, ţânţarul anofel, care transmite
malaria), găzduind o parte a ciclului evolutiv al acestuia şi transmiţându-l prin înţepătură altei personae.
ARTROPODELE (INSECTELEARTROPODELE)
vectori biologic activi (gazde obligatorii):
 • paduchii omului tifos exantematic, febra recurentă, , febra de Wolhinia(5 zile);
• ţânţarii(var )malaria, encefalitele, galbenaria, febra galbenăă, , dengadenga, filarioza;, ;
• căpuşele (var )encefalitele, tularemia, febra recurenta, febra Q, febra butonoasă, tifosul american,
african şi asiatic;
• purecii şobolanilor: pesta, tularemia, tifosul
Transmiterea agentilor patogeni de la sursa la organismele receptive se poate realiza in mod direct sau
indirect.
Modul direct este caracteristic germenilor cu rezistenta mica in mediul intern si care necesita
limitarea temporo-spatiala a transferului. Se poate realiza prin. Inhalarea de picaturi respiratorii contaminate,
contact sexual, muscatura, transfuzii de sange, transplacentar, transplante de organe infectate.
Modul indirect este specific agentilor patogeni cu rezistenta mare in mediu si presupune implicarea
diferitelor cai de transmisie.

Caile de transmitere sunt:

-aerul contaminat (picaturi septice, nucleosoli, praf) – cu rol in producerea bolilor aerogene;

-apa contaminata – rol in producerea bolilor hidrice;

-alimentele contaminate, de la sursa pana la consum;

-solul contaminat – infectarea omului se poate face pe cale digestiva (apa murdarita cu pamant, zarzavaturi
nespalate), aerogena (inhalarea de pulberi de pamant contaminate), tegumentara;

-obiecte contaminate (cu secretii, excretii sau sange ale bolnavilor sau purtatorilor de germeni);-maini
contaminate;

-vectori biologici activi: muste, gandaci de bucatarie, furnici, pureci, plosnite etc.

18.,Receptivitatea populaţiei către agenţii patogeni. Noţiune despre pătura imună şi structura
imunologică a populaţiei. Semnificaţia epidemiologică.
Receptivitatea –proprietatea organismelor la nivel de specie de a servi ca mediu de trai pentru mikroorg
patogene-agenti cauzali ai malad inf.aceasta proprietate sta la baza parazitismului biologik,ca fenomen
natural,si determina formarea surselor de mikroorg patogene.
La baza nereceptivitatii sta rezistenta si imunitatea specifica si nespecifica a organismului.(suk gastrik,si
biliar,saliva,likid lacrimal)
Imunitatea specifica-stare de nereceptivitate a organismului fata de diferite specii de mikroorg patogene si
poate fi de origine inaskuta(ereditara si materna) sau dobindita.
Imunitatea naturala—postinfectioasa
Imunitate artificiala---activa si pasiva
Imunitatea antiiinfectioasa:*naturala-congenitala+de specie
+transplacentara
-postinfectioasa+dupa imbolnavire
+ca rezultat al premunitiei
*artificiala-activa
-pasiva
Populatia receptiva e numeste fond imunitar sau patura imuna,care poate fi evaluata prin metode
seriologivce.
Struktura imuollogica a pop-proportia dintre nr pers receptive si nereceptive.
19.Teoria focalităţii naturale a maladiilor infecţioase.
Fokalitatea naturala-partikularitatea unor mikroorg patog,de regula,agebti cauzali ai zooantroponozelor
xenantrope,de a cirkula permanent in arealuri naturale cu konfiguratii geografice specifice,numite
biotipuri,in care in procesul evolutiei sau format anumite relatii intre diverse specii de agenti patog,animale
salbatice si atropode hematofage.biotop-mediu biologik ce reprezinta anumite kond de viata si gazduieste o
biocenoza.
Biocenoza-totalit org vegetale si animale ce coexista in biotop.
Exemple:-vinat,cosit.odihna ku iesire la padure,scaldat in bazine naturale.
20.Principiile autoreglării procesului epidemic.
Procesul epidemic este un sistem de interacţiune între 2 populaţii, a microorganismului parazit şi a
macroorganismului gazdă.
 toate sistemele biologice sunt deschise, nu există sisteme biologice închise;
 toate sistemele biologice au o construcţie ierarhică;
 toate sistemele biologice balansează (echilibrează);
 orice sistem biologic este autoreglabil şi stabil.
Teoria este fondata de Beleakov,el porneste de ka notiunea de *sistem parazitar*,prin care se intelege
modul de coexistenta a 2 specii,dintre care una exista pe kontul alteia.
Principii de autoreglare a procesului:
 Coexistenţa (interacţiunea) a 2 populaţii
 Eterogenitatea populaţiei (genotipică şi fenotipică)
 Variabilitatea dinamică a interacţiunii
 Acţiunea factorilor naturali şi sociali asupra organismului

Autoreglarea poate fi:

 Pasivă
 Activă
Eterogenitatea poate fi:
 Directă
 indirectă

21.Factorii sociali şi naturali ca condiţii de dezvoltare a procesului epidemic.

Factorii naturali includ fenomenele cosmice care imprimă anumite particularităţi condiţiilor
meteorologice(umiditatea, temperatura, mişcarea aerului, nebulozitatea); acestea la rîndul lor sunt
dependente de latitudine, altitudine, relief, cutremure, inundaţii, secetă, etc.
Factorii socioeconomici nesanogeni derivă din condiţiile de viaţă şi condiţiile de muncă.
Astfel, ca urmare a intervenţiei concomitente a unor factori naturali şi socioeconomici, există o patologie
geografică caracterizată prin preponderenţa unor anumitor boli în anumite arii geografice. Gradul de
sensibilizare a organismului supus influenţei factorilor meteorologici este definit în raport cu intensitatea şi
amplitudinea acestora, precum şi de particularităţile individuale. Oscilaţiile în anumite limite sunt
favorabile, întrucît stimulează mecanismele adaptive, făcîndu-le capabile să reziste unor condiţii deosebite.
Influenţa variaţiilor mari şi brutale care depăşesc limitele de adaptare poate provoca stări patologice.
Factorii naturali au influenţă în bolile, unde sursă sau putător al agentului patogen sunt animalele.
Particularităţile anuale ale ciclului biologic caracteristic animalelor, influenţează direct asupra activităţii
procesului epizootic şi indirect asupra procesului epidemic. Schimbările ciclice din natură au influenţă
asupra activităţii factorilor transmisivi ai agentului patogen. De ex: duc la oscilaţii în impurificarea apelor
cu agenţi patogeni ai bolilor intestinale. Majorează sau scad rolul fructelor şi legumelor în transmiterea
bolilor infecţioase, intensifică sau slăbesc nivelul contaminării obiectelor din mediul încojurător în
dependenţă de schimbările fiziologice sezoniere ale organismului gazdă.
Din factorii sociali o importanţă deosebită o au densitatea populaţiei, condiţiile sanitaro-igienice de trai,
sistemul de aprovizionare cu apă, sistemul de canalizare, condiţiile de muncă, alimentaţie, transport,
asigurarea materială, cultura generală şi sanitară a populaţiei, nivelul asistenţei medicale,migrarea
populaţiei. În ultimul timp, în legătură cu progresul tehnico-ştiinţific, urbanizarea intensă, migrarea în
masă a populaţiei, dezvoltarea construcţiilor şi transportului, poluarea mediului ambiant, defrişarea
pădurilor şi schimbarea landşafturilor naturale au dus la perturbaţii în decurgerea procesului epidemic a
unui şir de boli infecţioase(rabia, salmoneloza, leptospiroza).
În ţara noastră se întreprind măsuri de stopare a bolilor infecţioase: deratizare, dezinsecţie, vaccinare...
22. Formele de Manifestare a procesului epidemic.
In functie de numarul, dispersia temporala si spatiala ale unor imbolnaviri intrun grup populational
se pot diferentia urmatoarele forme de manifestare a procesului epidemiologic: sporadica,
epidemica, pandemica
MANIFESTARE SPORADICA: reprezinta deci o morbiditate redusa, cu mare dispersie temporara
si spatiala, iar cazurile de boala nu au legatura aparenta intre ele.. Aceasta este o situatie
epidemiologica satisfacatoare, cu n numar redus de surse de agenti patogeni, un control optim al
cailor de transmitere si valori reduse ale prevalentei receptivelor.In RM axeasta situatie ste in
cazul: rujeola, tetanos, tusea convulsiva, poliomielita, febra tifoida, unele zooantroponoze.
MANIFESTARE ENDEMICA: este caracterizata prin morbiditate redusa, imbolnavirile nu au
legatura apareta intre ele, dar exista tendinta de concentrare spatiala si temporara, care poate
duce la izbucnirea unor epidemi.In RM aceasta situatie este in cazul: febra tifoida, dizinterie,
infectii cu streptococ betahemolitic grup A, hepatite virale, eneroviroze nepoliomielitice, unele
zooantroponoze, biohelmintioze etc.
MANIFESTARE EPIDEMICA: se poate constitui in circumstante epidemiologice particulare: intrare
sau reintrare in circulatie a unor agenti patogeni, urmata de multiplicarea surselor, contaminarea
cailor de transmitere, acumularea unui fond important de persoane receptive si eventual
interventia favorizanta a unor factori naturali si economico-sociali. Epidemiile se caracterizeaza
prin: natura debitului, extensivitate, severitate, durata de evolutie, modul de stingere, perioada
interepidemica. In RM sunt urmatoarele boli: salmoneloze, hepatite virale, gripa, infectiile acute a
aparatului respirator cu etiologie virala, rujeola, rubeola, parotidita, meningita cu meningococ,
leptospiroze etc.
MANIFESTARE PANDEMICA: apare de cele mai multe ori ca o cumulare de epidemii cu caracter
extensiv, care ajung sa intereseze arii largi de pe glob sau chiar contingente intregi. In RM sunt
urmatoarele boli: variola, holera, pesta, gripa, tifos exantimatic, febra recurenta de paduche, HIV,

23.Diagnosticul epidemiologic şi semnificaţia lui în supravegherea şi controlul

sănătăţii publice.
DE – este una dintre functiile de baza a medicului epidemiolog,avind ca scop final elaboorarea masurilor de
profilaxie si antiepidemice.
Metodele principale de diagnostic epidemiologic sunt analiza retrospectiva si operativa.
Indicatori statistic-epidemiologici:-indicile de fregventa(incidenta,intensiv)-numarul total al cazurilor de
imbolnavire/numarul locuitorilor X 100.000;-indice demonstartiv (intuitiv) serveste pu compararea
marimelor de valori in dinamica;-indivele de structura arata raportul(ponderea) dintre o parte si
intreg,integral fiind considereat intodeauna cu 100;-indicele sezonalitatii(numarul de cazuri de imbolnaviri
in lunile de ascensiune/nr.de imbolnaviri in celelalte luni ale anului);-indicile focalitatii;-indicile eficacitatii;-
indicile de mortalitate;-indicele de letalitate. Metodele de diagnostic epidemiologice include: 1.analiza
retrospectiva epidemiologica a morbiditatii bolilor infcetioase. 2.analiza epidemiologica operativa.

24.Metoda epidemiologică de studiu, structura şi conţinutul.

Metoda epidemiologică- reprezintă totalitatea procedeelor metodice, bazată pe analiza particularităţile
repartizării maladiilor în spaţiu şi timp şi destinată pentru identificarea problemelor de profilaxie, cauzelor,
condiţii (factorii de risc) şi mecanizmelor de formare a morbidităţii cu scopul de argumentare a măsurilor de
profilaxie a maladiilor şi evaluarea eficacităţii lor. Aplicarea metodei epidemiologice în medicina practică este
numită diagnostic epidemiologic.
Structura metodei epidemiologice cuprinde următoarele procedee:
a) Metoda descriptivă (observare şi descriere) – interogarea, examinarea, completarea fişei
epidemiologice, observarea şi descrierea fenomenelor.
b) Metoda de laborator şi experimentală – cercetarea materialelor patologice, vectorilor, experimente pe
animale, aplicarea experimentelor în colectivităţi.
Metoda statistică – prelucrarea matematică a datelor p/u obţinerea indicilor epidemiologici obiectivi

*metoda*-cercetare,mod de a cunoaste esenta fenomenelor naturale si sociale,de a implimenta eficient

rezultatele cercetarii.
Metoda epid-ansamblu de procedee specifice sau metode propriu zise ce asigura o kunoastere kit mai
deplina a fenomenelor de ordin epid.contine 4 grupe:
1-observarea si descrierea(odata ku incalzirea aerului.pe timp de vara,creste morbiditatea prin infectii
digstive si invers). Inklude procedee descriptivedistributia morbid dupa lok ,timp.persoana) si analitice(de
identificare a determinantilor imbolnavirii). Exemplu tipik-investigarea focarului epidemik in malad inf.
2-experimentare si descriere(studii epid experimentale –controlate,necontrolate,experiment natural si
modelarea procesului epidemik.
3-de laborator(bacteriologice,virusologice,parazitologice,imunologice,moleculare)
4-statisstica-propune elab procedeelor de evaluare a starii de san a pop si descifrarea rel de cauzalitate intre
boala si mediu. Indicatorii:
*morbiditatea(generala,specifica,spitaliceaca,diagnosticabila,reala, deficienta,invaliditatea,handicap)
*mortalitatea(generala,specifica,infantila,perinatala,materna,spitaliceasca)
*letalitatea
*fatalitatea
*natalitatea
*fertilitatea
*speranta de viata la nastere
Indicatori de factori:
*biologici(partikularit genetice)
*de mediu(tempertat aer,umidit)
*comportamentali( deprinderi,cunostinte)
*servicii de sanatate(acces la serv med)
Indicii epidemiologici:
*incidenta(frecv de apar a caz noi in o per anumita)
*prevalenta(nr de caz in pop la moment)
*de frecventa-valori absolute
-indici kumulativi(akumulati in timp)
-intensivi
-extensivi
-demonstrativi
-proportiile
*de distributie-valorile medii
*de dispersie sau de varianta
*Calcularea erorii potentiale
*veridicitatea diferentei(test student.pearson)
*standartizarea indicilor
Abordarea clinica si epid in stud patol omului(Sleahov)
Criteriile Metoda de Abordare
Clinica Epidemiologica
Obiectul de studiu Bolnavul Boala
Nivelul studiului Organismul Populational
Definirea medicala Boala Morbiditatea
adereglarii sanatatii
Obiective diagnostice Determ cauzei bolii Determ leg cauza-consecinta a
morbiditatii
Scopul interventiei Tratamentul bolnavului,profilaxia Controlul morbid si eradicarea ei
individuala
Controlul eficacitatii Supravegherea de dispensar si Analiza rezult la nivel de
inerventiei masurile de reabilitare a bolnavului pop,contingente,colective.supravegherea
epid

25.Indicatori ai starii de sanatate a populatie.

Indicatori de nivel:morbiditatea este fenomenul care reprezinta o deviere subiectiva sau obiectiva de la
starea normal da sanatate manifestata prin imbolnavirile aparute intro populatie.Poate fi de mai multe
tipuri:generala-fenomenul de masa al imbolnavirilor prin toate formele nosologice;specifica-conform
formelor nosologice,contingentelor de virsta;reala-cuprinde toate caz de imbolnaviri;diagnosticabila-
cuprinde cazuri de imbolnaviri existente in colectivitate;morb cu incapacitate temporara de
munca,succesiva. Mortalitatea-reflecta decesele inregistrate intro populatie.Tipuri de mortalitate:generala
reprez nr total de decese inregistrate intro anumita perioada de timp.mortalitate infantile reprez decesele
inregistrate la copii avind virsta de sub un an.mortalit perinatala include mortalit fetala si mortalit
neonatal.mortalit.materna reprez nr de decese la gravid prin complicatiile sarcinii,mortalit spitaliceasca
reprez nr deceselor in spital raportat la nr de bolnavi internati inmultit cu 100.Letalitatea-reprez ponderea
deceselor in fiecare boala in parte.Fetalitatea-reprez indicele de decese la 100 bolnavi.Natalitatea-reprez
nr de nou nascuti vii raportat la nr de populatie unui teritoriu pt un an calendaristic.Fertilitatea-reprez
raportul dintre populatia nascutilor vii si populatia feminina in virsta de reproducere inmultit cu 1000.

26.Utilizarea biostatisticii in studiile epidem a bolilor infectioase si neinfectioase.Indicatorii statistico-

epidem.
Determinarea si evaluarea problemelor de sanatate a populatiei se effect cu ajutorul unor indici
statistici,rate sau proportii care prezinta o expresie numerica cu ajutorul careia poate fi caracterizat un
fenomen.Incidenta este fenomenul de masa care reflecta frecventa de aparitie a cazurilor noi de
incidente.Prevalenta reprez nr total de cazuri existente in populatia definite la un moment dat.Reprezinta
starea de sanatate existent in populatie raportata la o perioada de timp determinate.Indicii statistici de
frecventa:indicia intensive indica intensitatea unui fenomen intro populatie definite in perioada de
observatie.Indici extensive sunt marimi relative de repartizare si structura a fenomenului care arata
raportul dintre o parte si intreg,aceasta din urma fiind considerat intotdeauna egal cu 100.Indicele
demonstrative serveste pt compararea marimilor de valori in dinamika unde marimea initiala este egala cu
100.

27.Tipurile de studii epidemiologice.Semnificatia lor in dezvoltarea medicine prin dovezi.

Studii observationale-permit descrierea si masurarea fenomenului de sanatate in desfasurarea lui naturala
fara interventia investigatorului.Studiile descriptive pot fi individuale si populationale.Studiile analitice pot
fi de 3 tipuri –ecologice,de cohort,caz-martor.Studiile experimentale prevad influentarea active a
cercetatorului asupra fenomenului studiat cu actiuni de interventie.Pot fi de 3 tipuri:studii
randomizate,studii de teren si studii de interventie populationala.In functie de timp sau de modul de
urmarire a subiectiilor toate studiile epidem pot fi clasificate in transversal si longitudinal.Studiile
longitudinal pot fi:retrospective si prospective.

28.Studiile epidem observationale.

Studiile descriptive-au drept scop descrierea fenomenelor pt a constata faptul ca fenomenul
exista .Fiecare tip de studii descriptive ofera informatii despre persoanele afectate de boala unde apare
boala si cind apare boala.Studiul descriptive reprez etapa a unei investigatii epidemiologice complexe de
regula studiul analytic.sunt 2 tipuri de studii descriptive:individuale si populationale.Studiile descriptive
individuale-raportul de caz reprez o descriere a unui caz neobisnuit de boala sau a unor factori de
risc.Avantajele:progress in domeniu medical,identificarea unei entitati clinice noi,luarea deciziilor
preliminare de interventie.Dezavantajele:nu este posibila confirmarea corelativa cauza-efect,observatiile
sunt unice,isolate pot fi subiective.Studiile descriptive populationale sunt studii komplexe deseori
complicate atit din punct de vedere al metodologiei de analiza a informatiei cit si din punctual de vedere al
multimii de variabile posibile care pot fi incluse in analiza epidem raportate la persoana.

29.Studiile epidem experimentale.

• Controleaza o ipoteza elaborata in cadrul anchetelor descriptive si verificata analitic .Sunt singurele
studii care pot dovedi relatia cauzala sau eficacitatea unor decizii diagnostice sau terapeutice .Domeniile de
aplicare: Evaluarea eficacitatii vaccinurilor noi in protectia populatiei impotriva bolilor
transmisibile .Experimentarea in vederea introducerii in practica medicala a unor medicamente noi, duoa
ce acestea au fost verificate in laborator si pe animale de experienta .Skema generala a unui studio
experimental: Se aleg doua loturi de subiecti cat mai asemanatoare intre ele
• Se administreaza unui lot produsul activ
• Se administreaza lotului martor un produs cu caracteristici similare, dar fara componenta activa
(placebo)
• Administrarea este de preferat sa se faca prin metoda dublu orb
• Se consemneaza rezultatele aparute si se calculeaza: riscul bolii la expus, riscul bolii la neexpusi,
RR, Ra se interpreteaza aceste valori
•Se efectueaza testarea statistica a deosebirilor constatate (U, T X2)
•Se efectueaza inferenta epidemiologica pentru stabilirea intervalului de incredere al riscurilor in populatia
globala.Exista kiteva tipuri de studii epidem experimentale:controlate necontrolate .Studiile experimentale
controlate sunt strict determinate de un protocol initial.Studii experim necontrolate sunt utilizate in
practica medicala la evaluarea eficacitatii unor masuri.

30.Studii epidem transversale.

Studiile transversale masoara prevalent unei boli intro populatie definite intrun interval scurt de timp de
aceia se mai numesc studii de prevalent.Studiile transversal este de a obtine o informatie referitoare la
prevalent morbiditatii de la un moment dat.Prin studiile transversal poate fi evaluate atit morbiditatea sau
mortalitatea generala a unei populatii cit sic ea specifica.Studiile transversal sunt conditionate si de
necesitatea de reinnoire a datelor privind starea de sanatate a populatiei.Avantajele:sunt usor de realizat si
au costuri reduse,permit analiza problemelor de sanat ,sunt generatoare de ipoteze care pot fi confirmate
prin studii analitice,solicita observarea subiectilor intrun interval scurt de timp.Dezavantajele:nu permit
stabilirea temporalitatii referitoare la expunere si boala ,nu sunt utile pt evaluarea incidente,nu se aplica in
cazul bolilor rare,exista riscul unor factori de confuzie.

31.Studii epidem longitudinale.

Studiile se refera la examinarea problemelor de sanatate in dinamica.Pot fi de 2 tipuri:retrospective si
prospective.Studiile retrospective se bazeaza pe examinarea informatiei referitoare la morbiditatea si fact
de risc intro perioada oarecare de timp.Studiile retrospective pot fi atit descriptive cit si analitice.studiile
prospective prevad examinarea informatiei pe masura aparitiei cazurilor noi de imbolnavire care nau fost
prezente la inceputul cercetarii.Aceste studii se bazeaza pe probabilitatea aparitiei cazurilor noi de
imbolnaviri intro populatie supusa unui factor de risc.

32.Metaanaliza.Locul si rolul in studiile epidemiologice.

Metaanaliza reprez folosirea metodelor statistice in scopul sintetizarii rezultatelor mai multor studii
independente consecrate unei probleme,rezultatul final fiind sintetizat.Metaanaliza reprez o sinteza
statistica a rezultatelor numerice ale mai multor cercetari independente care abordeaza aceeasi
problema.Este un tip de studiu particular,care se bazeaza pe studii precedente.Metaanaliza este folosita
mai frecvente in evaluarea eficacitatii clinice a interventiilor terapeutice sau in cazurile studiirii
fenomenelor de sanatate cu frecventa redusa..Ca sursa de informatiein metaanaliza servesc publicatiile
originale din literature de specialitate.O metaanaliza calitativa presupune studierea tuturor cercetarilor
consacrate problemei respective.

33.Scriningul ca tip de studii epidemiologice

reprezinta o examinare de masa care consta in aplicarea unui ansamblu de procedee si tehnici de
investigatie asupra unui grup populational in scopul diagnosticarii atit a unei boli sau anomalii prezumtive
cit si a factorilor de risc.Screeningul prevede investigarea persoanelor care se considera sanatoase dar care
pot purta o maladies au o anomalie pt a le identifica in special in perioada de latenta.Cercetarile de
screening devin tot mai actuale atit in cazul bolilor infectioase cit si neinfectioase in legatura cu
implementarea noului system de prevenire a maladiilor.Screeningul ca masura de profilaxie include
examenele periodice de sanatate care de regula se efectueaza in institutiile medicale in special in cadrul
policlinicilorde catre medical de familie.In studiile epidemiologice screeningul nu indeplineste rolul de
masura profilactica dar serveste ca element de organizare a unei cercetari cum ar fi in studiile de
cohort ,caz-martor sau transversal.
34.Determinarea riscului in fenomenele epidemiologice.Indicatorii de determinare si estimarea lor.
Sarcina epidemiologiei consta nu numai in determinarea factorilor care influenteaza sanatatea dar si in
evaluarea riscului de aparitie a imbolnavirilor.In practica epidemiologica sunt folositi urmatorii indicatori de
determinare a riscului:risc absolute,risc atribuabil,risc relative.Riscul absolut reprezinta probabilitatea de
aparitie a unui eveniment in conditii concrete.Riscul atribuabil reprez diferenta dintre 2 riscuri absolute si
se mai numeste diferenta riscului.Riscul atribuabil furnizeaza informatii despre efectul absolute al
expunerii sau masoara excesul de risc de boala la cei expusi in comporatie cu cei neexpusi.Riscul relative
masoara forta asocierii epidemiologice adica arata de cite ori este mai mare riscul bolii la persoanele
expuse fata de cele neexpuse,sau care este probabilitatea de contractare a bolii in grupul expus fata de cel
neexpus.RR se utilizeaza mai cu seama in studiile de cohort si se exprima prin raportul dintre incidenta bolii
in grupul expus si incidenta corespunzatoare in grupul neexpus.

35.Esantionarea in studii epidem.Esenta.Modurile si procedeele de esantionare.

Studiile epidem se clasifica in 2 tipuri:exhaustive si selective.Studiile exhaustive implica cercetarea tuturor
indivizilor unei populatii .Studiile selective implica cercetarea doar a unei parti din populatia
respectiva .Asadar esantionul reprez un nr de persoane extras dintro populatie iar rezultatele obtinute prin
masurarea esantionului pot fi utilizate pt a estima fenomenul cercetat in intreaga populatie.Moduri de
esantionare:se cunosc 2 moduri de esantionare:cantitativa si calitativa.Esantionarea cantitativa presupune
formarea unui esantion reprezentativ sub aspect statistic.Esantionarea calitativa presupune cercetarea mai
profunda a cazurilor déjà cunoscute,care pot fi grupate prin unele caracteristici mai mult sau mai putin
representative pt fenomenul studiat.Este folosita mai frecvent in studiile epidem prospective de
cohort.Procedeele de esantionare:cantitativa-esantionare aleatorie simpla cind fiecare membru al
populatiei are aceeasi sansa de a fi selectionat,asantionarea aleatorie stratificata cind populatia este
clasificata in straturi sau subpopulatii.Procedee de esantionare neprobabilistice-esantionare de
convenienta cind selectionam subiecti disponibili pt studio,asantionare prin evaluare cind esantionul
reprezentativ este selectat de catre cercetator,esantionare prin identificare cind potentialii participanti la
studiu sunt identificati de participantii déjà alesi pe baza unui criteriu.

36.Erori posibile in studiile epidemiologice.calcularea.

Sursele de eroare in desfasurarea studiilor epidemiologice sunt multiple.In functie de sursa de eroare ele
pot fi clasificate in 3 tipuri:erori intimplatoare,erori sistemice,erori de confuzie.Eroarea intimplatoare poate
fi definite ca o divergenta datorita sansei intimplarii in observarea unui esantion fata de valorile reale din
populatie sau prin unele deosebiri intre loturile experimental si de control.Eroarea sistemica conduce la
denaturarea rezultatelor cercetarii si nu depinde de ,arimea esantionului.Cele mai importante erori
sistemice sunt cele de selectie si de masurare.Eroarea de selectie apare de regula in faza initiala a studiului
adica déjà la formarea esantionului.Eroarea de masurare apare ca rezultat al utilizarii unor metode
neadecvate de masurare a fenomenului studiat sau al obiectivitatii informatiei expuse de subiecti.

37. Noţiunea de focar epidemic. Limitele focarelor epidemice.

Particularităţile focarelor epidemice în antroponoze, zooantroponoze şi sapronoze.
Focar epidemik-lokul de aflare a sursei de agenti patogeni si teritoriul inkonjurator in limitele in care agentii
cauzali pot fi transmisi dee la sursa altor persoane. Elementele :
*limitele spatiale,hotarele
*limitele temporale
Ele sint determinate de per de contagiozitate,mecan de transm,caracter ag cauzal,cond concrete a med
natural si social,ce determina posibilitatile si dimensiunile de realizare a mecan de transm,plus per de
inkub in maladia inf respectiva.
Primul caz-primar.a 2-sekundar.
Fokarul epid exista atit timp kit in acest spatiu se afla sursa de ag patog sau fact de transm contaminati si se
konsodera likidat odata ku intreruperea cirkulatiei ag cauzal plus per max de inkub caracter pentru maladia
respectiva.
38.Metoda de ancheta epidemiologică în focar. Scopul, etapele şi conţinutul.
Anchetaepidemiologică(AE) în focare ste etapa principală a diagnostucului
epidemiologic.AnumeînprocesulAE se culeg șisistematizează datele necesare puefectuareaanlizei
operative și retrospective a morbidității.Medicu lepidemiolog folosește AE în scopul formulării
diagnosticului epidemiologic și a organizăriimăsurilor de lichidare a focarului epidemic.Sarcina a AE
este de a stabilicauzeleșicondițiile concrete de apariție a imbolnăvire,sursa de
agențipatogeni,mecanizm de transmitere (factorii, căile), limitilefocarului.AEtrebuie safie
efectuatăcîtmairepededupădepistareabolnavuluiinfecțios.Anchetaprimară o efectuiaza medical de
circumscripție, clinicistulorganizeazășirealizeazămăsurileantiepidemiceprimareînfocar
epidemic.Epidemiologul, primindinformațiadeurgențădesprecazul de boalăinfecțioasă de la
circumscrioțiamedicală, efectuiază AE completă a focarului care finisează cu
realizareatuturormăsurilorantiepidemiceșiprofilacticenecesarepulichidareafocarului epidemic.
AE încazuri sporadice:
Informația de urgență.
I etapa-pregătireapuefectuarea AE
II etapa – lucruînfocarul epidemic:
-culegereaanamnezei;
-examinareafocarului;
-corecțiiînmăsurileantiepidemiceeffectuate.Organizareainvestigațiilor de labo.
III etapa – studiereadocumentelo, rezultatelorinvestigațiilor de labo
IV etapa – Formulareadiagnosticului epidemiologic.Alcătuireaplanuluimăsurilor de
localizareșilichidare a focarului.
V etapa – Supraveghereafocarului.
AE încazuri multiple:
Informația de urgență.
I etapa-pregătireapuefectuarea AE
II etapa – lucruînfocarul cu cazuri multiple(în deosebire cu focarul sporadic aici este formata comisie
pu examinarea focarului cu cazuri multiple;în comisie pot fi –medic infecționist,medicul sanitar la ig
copiilor sau alimentației, pediatru-depinde de infecție etc;comisia lucreaza sub conducerea
epidemiologului):
-depistareaactivă a tuturorbolnavilor;
-analizadinamiciierupției epidemic;
-studiereasituațieiepidemiologiceșistăriisanitaro-igienice a tritoriului.
III etapa – studiereadocumentelor ,rezultatelorinvestigațiilor de labo
IV etapa – analizaepidemilogică a tuturorrezultatelorobținuteșiformulareadiagnosticului epidemic.
V etapa – elaborareaplanului de lichidareaerupțieișiconsecințelor
VI etapa – realizareamăsurolorantiepidemiceșisupraveghereaepidemiologică.
E necesar de informatdespreerupțiaepidemica organelle de conducerelocală,
comisiaantiepidemicăextraordinară, MS, care de asemeneavorcontribui la realizarea la
nivelcîtmaiînaltamăsurilor de lichidare a situațieiepidemiologice acute.

39.Ancheta epidemiologica a focarelor cu cazuri multiple.

ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ
Focar epidemic cu cazuri multiple
Informația de urgență
Etapa I. Pregătirea pentru efectuarea anchetei epidemiologice.
Etapa II. Lucrul în focarul cu cazuri multiple:
1. Depistarea activă a tuturor bolnavilor.
2. Analiza dinamicii erupției epidemice.
3. Studierea situației epidemiologice și stării sanitaro-igienice a teritotiului.
Etapa III. Studierea documentelor, rezultatelor investigațiilor de laborator.
Etapa IV. Analiza epidemiologică a tuturor rezultatelor obținute și formularea diagnosticului
epidemiologic.
Etapa V. Elaborarea planului de lichidare a erupției și consecințelor.
Etapa VI. Realizarea măsurilor antiepidemice și supravegherea epidemiologică.
40.,Sistemul de măsuri antiepidemice. Principiile de grupare a măsurilor antiepidemice. .Sistemul
măsurilor antiepidemice este o totalitate de acţiuni ştiinţific argumentate îndreptate la profilaxia şi
combaterea bolilor infectioase, reducerea morbidităţii populaţiei în ansamblu şi lichidarea diferitor
nozoforme de infecţii.
Sistemul măsurilor antiepidemice include:
— măsurile de profilaxie care au ca scop prevenirea apariţiei îmbolnăvirilor şi poartă de obicei un
caracter planificat (depistarea purtătorilor de agenţi patogeni, imunoprofilaxia, dezinfecţia preventivă ş a );
-măsurile antiepidemice de combatere (propriu-zis antiepidemice) care sunt menite să prevină răspândirea
bolii infecţioase deja apărute şi poartă un caracter de urgenţă (stabilirea diagnosticului, măsuri de restricţie,
informarea urgentă, ancheta epidemiologică, dezinfecţia curentă sau terminală, supravegherea focarului ş
a.).
in corespundere cu aceasta măsurile antiepidemice se subdivizionează în 3 grupuri:
1 Măsurile antiepidemice îndreptate la sursa de agenţi patogeni (clinico-diagnostice, de izolare, curative,
de regim şi restricţie, sanitaro-veterinare, de deratizare);
2.Măsurile antiepidemice îndreptate la întreruperea mecanismului de transmitere a agenţilor patogeni
(igienico-sanitare, de dezinfecţie şi dezinsecţie);
3.Măsurile antiepidemice îndreptate la receptivitatea organismului (imunoprofilaxia).
Se poate evidenţia şi al 4-lea grup de măsuri antiepidemice, aşa-numite măsuri generale, care au aplicaţie la
toate cele trei verigi ale procesului epidemic (investigaţiile de laborator, educaţia igienică etc ).
Măsurile antiepidemice se pot grupa şi în dependenţă de necesitatea mijloacelor antiepidemice pentru
realizarea lor. Astfel se evidenţiază:
— măsuri antiepidemice, ce se efectuează prin acţiuni organizatorice fară mijloace antiepidemice
(izolarea, regim şi restricţie, sanitaro-veterinare, sanitaro-igienice, educaţia igienică).
Un alt principiu de efectuare a măsurilor antiepidemice este determinarea direcţiei princigale (specifice) în
realizarea lor, care constă în faptul că măsurile îndreptate asupra uneia din verigile procesului epidemic
sunt mai eficace (la infecţiile intestinale - măsurile sanitaro-igienice, la infecţiile aerogene - imunoprofilaxia
etc

41.Continutul si organizarea masurilor curativ diagnostice de izolare si restrictie. Masuri indreptate la

sursa de agenti patogeni in antroponoze. Continutul lucrului antiepidemic al medicului de familie.
La infecţiile antroponoze o măsură antiepidemică eficace este izolarea bolnavului. Pentru izolarea la timp a
bolnavului este necesar de efectuat diagnosticul precoce şi corect, care este sarcina lucrătorilor medicali de
profil curativ. Izolarea bolnavului poate avea loc la domiciliu sau la spital. Spitalizarea poate fi obligatorie
(febră tifoidă, tifos exantematic, difteria ş.a.) şi după indicaţii clinice şi epidemiologice (scarlatina, rujeola,
dizenteria ş.a). O mare semnificaţie au aşa măsuri antiepidemice ca observarea si carantina, mai ales la
infecţiile foarte contagioase. Observarea este un sistem de măsuri care prevăd un şir de acţiuni de restricţie
şi curativ profilactice îndreptate la prevenirea răspândirii bolii infecţioase.
Carantina..este un sistem de măsuri antiepidemice şi de regim îndreptate la izolarea completă a focarului
epidemic.
Unul dintre cele mai importante principii de realizare a măsurilor antiepidemice este complexitatea care
constă în efectuarea lor concomitent cu participarea la realizarea acestora a diferitor persoane în funcţie de
profil medical şi nemedical în conformitate cu structura sistemului de asistenţă antiepidemică a populaţiei.
Un alt principiu de efectuare a măsurilor antiepidemice este determinarea direcţiei princigale (specifice) în
realizarea lor, care constă în faptul că măsurile îndreptate asupra uneia din verigile procesului epidemic sunt
mai eficace (la infecţiile intestinale - măsurile sanitaro-igienice, la infecţiile aerogene - imunoprofilaxia
etc ).
Eficacitatea măsurilor antiepidemice se stabileşte după gradul de schimbare a nivelului, structurii şi
dinamicii morbidităţii de boli infecţioase, cât şi cel de prevenire sau reducere a daunei aduse sănătăţii
populaţiei. Eficacitatea măsurilor antiepidemice are trei aspecte:
Eficacitatea epidemiologică. Constă în prevenirea sau reducerea morbidităţii în populaţie în ansamblu sau
unele colective şi se exprimă prin indicele eficacităţii (I). Indicele eficacităţii se calculează după formula:

I= B
 A
I - indicele eficacităţii;
B - morbiditatea populaţiei care nu este supusă măsurilor;
A - morbiditatea populaţiei care este supusă măsurilor.
Eficacitatea socială. Constă în prevenirea scăderii numărului populaţiei în funcţie de reducerea mortalităţii
şi evitarea incapacităţii temporare de muncă.
Eficacitatea economică. Constă în prevenirea pagubelor financiare în funcţie de morbiditatea populaţiei.
în organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice un rol de bază îl au instituţiile ocrotirii sănătăţii curativ-
profilactice şi igienico-epidemiologice. însă efectuarea măsurilor antiepidemice eficace nu este posibilă fără
participarea activă a instituţiilor nemedicale şi a populaţiei.
Totalitatea de instituţii, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi populaţia care participă
la prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase formează aşa-numitul sistem de asistenţă antiepidemică,
sarcina căruia constă în stabilizarea, reducerea şi lichidarea (eradicarea) bolilor infecţioase.
Elaborarea programului de asistenţă antiepidemică este de competenţa serviciului igienico-epidemiologic,
care efectuează supravegherea epidemiologică.
Structura sistemului de asistenţă antiepidemică ca şi orice sistem organizatoric este ierarhică şi constă din
următoarele niveluri: local (de circumscripţie), raional, republican. La fiecare nivel există o totalitate de
elemente (executări), menite să efectueze măsurile antiepidemice. Executorii pot fi de profil medical
(instituţiile curativ-profilactice, serviciul sanitaro- epidemiologic, instituţiile ştiinţifice şi de pregătire a
cadrelor) şi nemedical (executivele, instituţiile economice, populaţia).
Funcţionarea sistemului de asistenţă antiepidemică în ţara noastră este bazată pe "Legea privind asigurarea
sanitaro-epidemiologică a populaţiei" adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16 iunie 1993.
Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat exercită supravegherea sanitaro-epidemiologică îndreptată la
prevenirea morbidităţii populaţiei (inclusiv şi de boli infecţioase).
Instituţiile de bază ale serviciului sanitaro-epidemiologic sunt Centrele de Medicină Preventivă (raional,
orăşenesc, republican). în efectuarea măsurilor ele îndeplinesc următoarele funcţii: de diagnosticare,
organizatorice, metodice, de control.
Veriga de bază în dirijarea sistemului de asistenţă antiepidemică este planificarea.
Se evidenţiază trei tipuri de planuri:
— planuri de activitate a centrelor de igienă şi epidemiologie, subunităţilor lor structurale şi a
specialiştilor;
— planuri complexe de măsuri sanitaro-antiepidemice pentru teritoriul administrativ;
— planuri pentru obiecte de risc, care sunt supuse supravegherii sanitaro-epidemiologice.
în activitatea serviciului sanitaro-epidemiologic se utilizează două principii de planificare:
— problemo-tematică, unde se evidenţiază problema care necesită rezolvare prin efectuarea măsurilor
executate de lucrătorii tuturor instituţiilor, organizaţiilor, subdiviziunilor; se elaborează pe un timp
îndelungat;
— funcţional-ramurală, unde se planifică măsurile efectuate de subunităţile (ramurale, funcţionale)
instituţiei şi sunt îndreptate la îndeplinirea măsurilor planificate în planul problemo- tematic. Planurile
funcţional-ramurale se elaborează pe un timp mai scurt (lună, trimestru).
— în organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice rolul de bază îi revine medicului epidemiolog. De
aceea principiul de organizare a lucrului acestui specialist al Centrului de Medicină Preventivă are o
semnificaţie deosebită pentru îndeplinirea sarcinilor înaintate de sistemul de asistenţă antiepidemică. Cea
mai eficace formă de organizare a lucrului medicului epidemiolog la etapa contemporană este
supravegherea epidemiologică. măsuri, realizarea cărora necesită mijloace antiepidemice (preparate
curative, dezinfectând, biopreparate pentru imunopro- filaxie jşi investigaţii de laborator);
).
42. Masuri indreptatea la sursa de agenti patogeni in zooantroponoze.Deratizarea. Semnificaţia
epidemiologică. Tipurile de deratizare. Metodele şi mijloacele de deratizare.
Un sistem de măsuri de luptă cu rozătoarele, purtători de agenţi infecţioşi (parazitari) ce prezintă pericol
epidemiologic de asemeni care provoacă daune materiale şi economice şi disconfort
populaţiei.Organizare:Control asupra rozătoarelor sălbatice, potenţial purtători de agenţi
patogeni;Aplicarea măsurilor de deratizare la lichidarea focarelor naturale;Deratizarea se efectuează în
spaţii deschise;Deratizarea ocupă arealuri întinse şi raportul rodenticidelor se face nu la 1m2 dar la
1ha;Frecvenţa şi controlul deratizării depinde de localităţi.Metode mecanice: Căpcăni mecaniceStaţii de
prindere;Căpcăni lipicioase (ecologice);Metode fizice: Instalaţii ultrasonore,Sistem de barieră electrică;
Metode chimice: rodenticide (raticide). Formele de raticideMomeli toxice,Suport grîu ,Suport cereale
tocate,Brichete cerate (parafinate),Brichete moi,Granule :Pulbere, praf toxic,Substanţe volatile (gaz
toxic),Soluţii toxice, atractante ,Gel,Pastă.Raticide comulative: Anticoagulanţi generaţia I:Zoocumarin,
Defenacin ,Tetrafenecin ,Etilfenecin ;Anticoagulanţi generaţia II:Bromadialon,Brodifacum.Raticidecu
acțiune toxică spontană: Fosfura de zinc:Tiosemicarbazid,Indanfluid ,Ftoracetamid;Metoda
biologică:Utilizarea microorganismelor patogene pentru rozătoare (bacterii, virusuri, ciuperci, helminţi) cu
care se tratează momelele alimentare animale, păsări .

43.Masuri indreptate la neutralizarea mecanizmului de transmitere. Dezinfectia. Locul si rolul

dezinfectiei in sistemul de masuri antiepidemice. Tipuri si metode de dezinfectie.
Dezinfecţia este procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate microorganismele patogene (în
proporţie de 99,99%) de pe obiectele din mediul inert, cu excepţia sporilor bacterieni. Dezinfecţia se aplică
în cazurile în care curăţenia nu elimină riscurile de răspândire a infecţiei, iar sterilizarea nu este necesară
Dezinfecţia poate fi:
1. Profilactică
2. De focar :
• Curentă
• Terminală
• Dezinfecţia profilactică

Dezinfecţia profilactică se organizează şi se realizează în cazul nedepistării sursei de agenţi patogeni

Tipurile de dezinfecţie profilactică:
1. Permanentă 2. Periodic 3. Ordinară
Obiectivele în care se realizează măsuri de dezinfecţie profilactică
1. Staţiile de epurare a apei potabile 2. Apeductele 3. Sistemele de canalizare 4. Întreprinderi de
alimentaţie publică 5. Instituţiile medicale (IM) 6. Instituţii preşcolare 7. Gari auto, feroviare, aerogări
8. Piscine, saune 9. WC publice 10. Alte locuri, localuri populate de oameni
NB! Unde se presupune prezenţa agenţilor patogeni printre populaţia sănătoasă.Dezinfecţia profilactică
la nivelul căilor, mecanismelor de transmitere;Dezinfecţia sistemelor de ventilare a aerului;Filtrarea şi
dezinfectarea apei potabile;Dezinfecţia mîinelor (lucrători medicali);Pasteorizarea şi fierberea laptelui;
Dezinfectarea WC;Măsuri de dezinfectie la poligoanele de colectare a deşeurilorDezinfecţia de focar:
Curentă – cînd măsurile de dezinfecţie sunt realizate în prezenţa sursei de infecţie
Terminală – după înlăturarea sursei de infecţie (spitalizarea, însănătoşirea transmiterea în alt izolator,
deces,)
Dezinfecţia curentă
Scopul: distrugerea agenţilor patogeni, paraziţi eliminaţi în timpul aflării sursei de infecţie în focarul
epidemic, minimalizînd riscul infectării contacţilor.
Se dezinfectează: tot substratul infectat de la bolnav şi mediul ce-l înconjoară (veselă, lengerie, mase
vomitive alte eliminări, pansament, etc).
Dezinfecţia este efectuată de către:Persoane instructate; Persoane ce îngrijesc de bolnav; Personal medical
Dezinfecţia terminală Scopul: distrugerea microorganismelor patogene rămase în focar pe diferit substrat
(suport) după îndepărtarea sursei Se dezinfectează: eliminări biologice, lengerie, obiecte habituale, alte
obiecte ce puteau fi infestate Dezinfecţia se efectuează de către: secţia specializată de dezinfecţie în focar
sau alţi specialişti autorizaţi şi instruiţi.

44.Mijloace de dezinfectie. Caracteristica dezinfectantilor chimici grupurile de preparate. Cerinte fata de

dezinfectanti.
1.Metoda mecanica: cu mijloacele: Ventilarea naturală; aerisirea; curăţirea; scuturatul; aspiratul
Spălatul; clătitul ; filtrarea apei.
2.Metoda fizica: ventilarea, filtrarea, fierberea; prelucrarea cu aer fierbinte; prelucrarea cu aburi
iradierea cu RUV; iradierea gama; tratare cu ultrasunet
3.Chimica-fenoli; halogenii; compuşi cuaternari de amoniu; hexachlorofene; alcoolii; aldehide
peroxidul de hydrogen; chloroxylenol
4.Biologica: biofiltre, biocamere; compostarea
Dezinfectantii chimici se divid:
-halogeni si derivatii lor organici si neorganici
-acizi
-guanidine
-aldehide
-alcali
-oxidanti
-fenolul si derivatii lui
-preparate tensioactive
-metale grele si saruri organice.
Un bun dezinfectat trebuie sa aiba calitatile:
-sa aiba capacitate bactericida mare
-sa fie usor solubil in apa sis a dea solutii stabile
-sa actioneze in orice mediu la orice temperature
-sa nu deterioreze materialele supuse dezinfectiei, sis a fie lipsite de toxicitate si miros neplacut
-sa fie ieftin
-sa fie usor de transportat si pastrata
-sa se poate utiliza cu mijloace simple.
Reguli fundamentale în utilizarea dezinfectantelor:
Selectarea dezinfectantului
- formei (soluție, aerosol, etc.).
- necesității de dezinfectare.
- spectru de acțiune.
- sensibilitatea microorganismelor.
- starea obiectului
- toxicitatea dezinfectantului
- conditiile în care se desfăşoară dezinfecția.
Prepararea soluției de lucru
- prepararea soluțiilor în con-formitate cu cerințele instru-cțiunii preparatului elaborate de producator și
aprobata de orga-nele de resort.
- instruirea personalului responsabil de pregatire a sol. dezinfectante.
-utilizarea sol. în ziua preparării pentru a evita degradarea și inactivarea lor.
-controlul chimic .

45.Metodologia de preparare a solutiilor pentru dezinfectie si procedeele de dezinfectie. Cerinte fata

de efectuarea calitativa a dezinfectiei.
Selectarea dezinfectantului, formei, concentratiei, depinde de nivelul necesitatii de dezinfectie, de spectru
de actiune si sensibilitate o microorganizmului, de starea obiectului, de conditiile in care se desfasoara
dezinfectarea, gradul de toxicitate. Prepararea solutiilor de lucru se face in stricta conformitate cu cerintele
instructiunii metodice a preparatlui, care este elaborate de producator, apoi aprobata de resort. Instructiune
metodica de utilizare prevede prepararea solutiilor de lucru in dependent de concentratie, spectru de actiune,
de regimul de dezinfectare a obiectelor in diferite infectii. Metodologia de preparare o solutiilor de lucrul e
ste unica pentru majoritatea preparatelor lichide si este in functie de cantitatea necesara de substanta active
pentru prepararea a unui litru sau 10 l de solutie in concentratii respectieve.
Factorii ce influențează calitatea dezinfectanților și eficacitatea dezinfecției:
Ce țin de dezinfectanți:
-concentrația
-pH
-forma
-solubilitatea
-stabilitate
-gradul de poluare microbiană
Ce țin de suportul tratat:
-temperatura
-pH
-umiditatea
-prezența materialelor organice
-stuctura obiectului
Proprietățile microorganizmelor:
-spectrul
-rezistența
-puterea germicidă
-sensibilitatea
Structura mediului ambiant:
-temperatura
-umiditatea
-insolația
-mișcarea aerului
Cerinte fata de dezinfectia terminal: se efectueaza in focare de boli infectioase, si are ca scop intreruperea
procesului epidemic, localizarea si lichidarea focarului
Indicia principali ai efectuarii calitative a dezinfectiei termiale:
-ponderea dezinfectarii terminale din numarul total de focare inregistrate sa constitue 95 %
-realizarea in focar de boli infectioase timp de 24 ore
-dezinfectia prin etuva
-conttrolul bacteriologic al etuvelor.
Cerinte fata de dezinfectia curenta:
-efectuarea dezinfectie in primele 3 ore din momentul depistarii bolnavului
-controlul calitatii dezinfectiei curente in 1 % din nmr total de focare
-controlul bacteriologic prin prelevarea a 10 lavaje cite o proba de dezinfectant si sol.de lucru.
Metodele de aplicare a dezinfectantilor:
-spalarea sau stropirea suprafetelor mari
-vaporizarea solutiilor in spatii inchise
-aerosolizarea, pulverizarea solutiilor.
In conditii bune de pastrare clorura de var pierde lunar 1 % din clorul active. Cind pierderle sunt mai mult
de 25 % din stocurile mari se fac corectiile necesare in calculul concentratiei de lucru dupa formula:
25 *a/ b unde;
25-% de clor activ,in substanta standart
a-cantitatea necesara de clorura de var, ce contine 25 % de clor active
b- % clorului active in clorura de var utilizat, in caz ca continutul clorului active scade sub 15 % produsul nu
e mai utilizat.
46.Sterilizarea şi importanţa ei epidemiologică. Domeniile de utilizare a sterilizării. Metodele şi mijloacele
de sterilizare
Sterilizarea poate fi apreciată drept o totalitate de metode, mijloace şi forme utilizate pentru distrugerea şi
înlăturarea tuturor speciilor de microorganisme, la toate fazele de dezvoltare ce se conţin în interiorul şi pe
suprafaţa diferitor materiale, substraturi. Metode: Fizică :aer uscat-fierbinte,vapori sub presiune,iradieri
gama, unde infraroşii;Chimică :gazoasă (oxid de etilen, metil bromid),cu agenţi chimici sterilizanţi
(sterilizare rece).Factorii ce influențează sterilizarea: Starea sanitar-igienică a încăperilor unde se petrece
sterilizarea şi păstrarea obiectelor sterilizate,Timpul de expunere,Calitatea aparatelor de
sterilizare,Proprietăţile agentului chimic sterilizant, etc.Controlul sterilizării: Fizici: temperatura,
presiunea(Sterilizare prin vapori de apă sub presiune (căldură umedă într-un autoclav).Prin autoclavare se
pot steriliza:Materiale textile,Instrumente medicale,Obiecte de sticlă,Materiale de cauciucAlte materiale ce
nu se deteriorează termic la 132 grade C, 2 atm), durata ciclului ;Fizico-chimici:Prin teste control lipite la
cosolet sau în interior, benzi adezive (dacă virajul culorii nu s-a realizat sterilizare nu a avut loc)Controlul
umidităţii textilelor ;Indicatori biologici – bacillus stereothermophyllus Indicatori obiectivi – starea
împachetărilor.Reguli generale: A nu se pune niciodată obiectele de sterilizat în cutii închise,Timpul trebuie
socotit începînd cu momentul în care presiunea, temperatura a fost atinsă şi nu de la începutul încălzirii
Pentru a se asigura o bună circulaţie a aburului în timpul sterilizării este recomandabil ca seringile şi cutiile
cu instrumente sau materiale de cauciuc să fie în autoclav pe rafturi sau în navete de sîrmă Respectarea
timpului ciclului de sterilizare (încălzire, sterilizare, uscare) protivit cărţii tehnice a fiecărui aparat
Închiderea imediată a colierelor casoletelor şi orificiilor cutiilor cu mănuşi imediat la scoaterea lor din
autoclav .

47.Dezinsecţia şi importanţa ei epidemiologică. Tipurile de dezinsecţie. Metodele şi mijloacele de

dezinsecţie.
Dezinfecţia este procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate microorganismele patogene (în
proporţie de 99,99%) de pe obiectele din mediul inert, cu excepţia sporilor bacterieni. Dezinfecţia se aplică
în cazurile în care curăţenia nu elimină riscurile de răspândire a infecţiei, iar sterilizarea nu este necesară
Dezinfecţia poate fi:
1. Profilactică
2. De focar :
 Curentă
 Terminală
 Dezinfecţia profilactică

Dezinfecţia profilactică se organizează şi se realizează în cazul nedepistării sursei de agenţi patogeni

Tipurile de dezinfecţie profilactică:
1. Permanentă 2. Periodic 3. Ordinară
Obiectivele în care se realizează măsuri de dezinfecţie profilactică
1. Staţiile de epurare a apei potabile 2. Apeductele 3. Sistemele de canalizare 4. Întreprinderi de
alimentaţie publică 5. Instituţiile medicale (IM) 6. Instituţii preşcolare 7. Gari auto, feroviare, aerogări
8. Piscine, saune 9. WC publice 10. Alte locuri, localuri populate de oameni
NB! Unde se presupune prezenţa agenţilor patogeni printre populaţia sănătoasă.Dezinfecţia
profilactică la nivelul căilor, mecanismelor de transmitere;Dezinfecţia sistemelor de ventilare a
aerului;Filtrarea şi dezinfectarea apei potabile;Dezinfecţia mîinelor (lucrători medicali);Pasteorizarea şi
fierberea laptelui; Dezinfectarea WC;Măsuri de dezinfectie la poligoanele de colectare a
deşeurilorDezinfecţia de focar:
Curentă – cînd măsurile de dezinfecţie sunt realizate în prezenţa sursei de infecţie
Terminală – după înlăturarea sursei de infecţie (spitalizarea, însănătoşirea transmiterea în alt izolator,
deces,)
Dezinfecţia curentă
Scopul: distrugerea agenţilor patogeni, paraziţi eliminaţi în timpul aflării sursei de infecţie în focarul
epidemic, minimalizînd riscul infectării contacţilor.
Se dezinfectează: tot substratul infectat de la bolnav şi mediul ce-l înconjoară (veselă, lengerie, mase
vomitive alte eliminări, pansament, etc).
Dezinfecţia este efectuată de către:Persoane instructate; Persoane ce îngrijesc de bolnav; Personal
medical
Dezinfecţia terminală Scopul: distrugerea microorganismelor patogene rămase în focar pe diferit substrat
(suport) după îndepărtarea sursei Se dezinfectează: eliminări biologice, lengerie, obiecte habituale, alte
obiecte ce puteau fi infestate Dezinfecţia se efectuează de către: secţia specializată de dezinfecţie în
focar sau alţi specialişti autorizaţi şi instruiţi.

48..Dezinfecţia şi dezinsecţia de etuvă. Tipurile. Controlul dezinfecţiei în etuve.

Dezinsecţia este ansamblul mijloacelor şi metodelor de prevenire şi combatere a artropodelor, care vehiculează
şi transmit (direct sau indirect) boli infecto-contagioase şi parazitare pentru om şi animale si care provoaca
disconfort si reduce potentialul de munca. Metode mecanice: Bariere de pătrundere – plase (geamuri,
uşi)Căpcani lipicioase, lenţi lipicioase,Statii feromonale.Metode fizice: Sterilizatoare cu aer cald –
uscat,Sterilizatoare cu aburi sub presiune,Sterilizatoare cu gaz (formaldehidă),Ultrasunete (~40000Hz) ,Statii
tip Blackhole.Metode chimice: Insecticide – distrugerea insectelor,Acaricide – distrugerea acarienilor,
căpuşelor,Larvicide – distrugerea larvelor,Ovocide – distrugerea ouălor, insectelor,
acarienilor .Cl.insecticidelor: Chlororganice ,Fosfororganice Carbamaţi,Piretroizi de sinteză,Piretroizi
extractiv,Fipronil ,Metomil ,Imidacloprid .Criteriile de apreciarea calității: Toxicitatea (DL 50),Spectrul de
acţiune,Stabilitatea pe suporturi diverse,Mirosul,Pătează sau nu ,Proprietăţi alergice,Irită sau nu mucoasele,
tegumentele,Efecte cumulative în medii,Biodegradabile, cît timp,Costul .Metodele de aplicare a
insecticidelor: Gel punctat,Prăfuire,Aerozolică ,Ceaţă rece,Ceaţă termică UV,Ceaţă termică ULV,Gazare,
fumigare .
49.Utilizarea echipamentelor de protecţie individuală în asistenţa medicală. Gestionarea deşeurilor
rezultate din activităţile medicale. Semnificaţia epidemiologică.
Gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale- (GDAM)-reprezintă un sistem de măsuri
îndreptate spre supravegherea și realizarea modului de colectare, ambalare, depozitare temporară,
transportare și neutralizare a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
Clasificarea deșeurilor medicale
Deșeuri nepericuloase
1. Menajere: resturi alimentare, frunze, etc
2. Tehnico-medicale: pungi de la seringi, flacoane de sticlă, etc.
3. Admini-strative: hârtia,
4. De cazare:
pungi, cutii, etc.
Deșeuri periculoase
I. Deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice: placente, cadavre, etc.
II. Deșeuri infecțioase: seringe, ace, catetere, comprese, mănuși, ect.
III. Deșeuri înțepătoare-tăietoare: ace, seringi, branule, pipete, ect.
IV. Deșeuri chimice și farmaceutice: seruri, vaccinuri, dezinfectante, etc.
Prelucrarea şi neutralizarea DAM
Alegerea unei tehnologii petru prelucrarea şi distrugerea DAM trebuie întotdeauna realizată reieşind din
obiectivul de reducere la minim a impacturilor negative asupra sănătăţii şi mediului. Există câteva tehnologii
de distrugere a DAM:
• Incinerarea în cuptoare rotătoare sau în incineratoare cu două camere;
• Arderea în incineratoare cu o singură cameră;
• Prelucrarea termică umedă (autoclavare);
• Dezinfecţia chimică;
• Iradierea cu microunde;
• Gunoiştea sanitară, inclusiv inertizarea şi incapsularea;
• Reciclarea;
Deşeurile asimilabile celor menajere nu necesită tratamente speciale şi se includ în ciclul de eliminare a
deşeurilor municipale.
Ehipamentul de protective individual:
1.halate
2.palerina sau sort-se imbraca peste halatul de protective in caz de interventie cu stropiri, jeturi
3.manusi:-de uz unic sterile, -nesterile curate, -de uz general sau menaj, -de cauciuc,
3.masti medicale si chirurgicale
4.masti de protective de inalta eficienta
5.ecrane sau ochelari de protective.
6.bonetele
7.cizme de cauciuc
8.salopeta.

50..Managementul serviciilor de dezinfecţie, sterilizare, dezinsecţie şi deratizare.

Managementul calităţii măsurilor de sterilizare în IMS

Obţinerea stării de "sterilitate", precum şi menţinerea ei (până în momentul utilizării), reprezintă o obligaţie,
IMS fiind obligate să creeze sistemele de calitate bazate pe normele care se referă la cerinţele sistemelor de
calitate. IMS este obligata să garanteze un nivel de biosecuritate cit a pacienţilor atât si personalului medical
si în cazul utilizării de dispozitive medicale sterile achiziţionate de pe piaţă sau sterilizate în unitatea
sanitară.

51.Metode de apreciere a calitatii si eficacitatii dezinfecie, dezinsectiei, deratizarii.

Controlul calitatii dezinfectiei se face de catre statiile de dezinfectie, sectii de dezinfectei profilactica, si de
dezinfecteie in focar, din centrele de igiena si epidemiologie rationale din institutii curative profilactice.
Deosebim 3 tipuri de control:
Controlul vizual , chimic, bacteriologic.
Controlul vizual determina starea sanitara a obiectului, si faptul ca dezinfectia este efectuata in locurile
cuvenite, la momentul oportun si volumul potrivit, calitatea prelucrarii suprafetelor incaperilor, unor obiecte,
cantitatea obiectelor luate pentru prelucrarea in etuva.
Controlul chimic determina continutul componentilor active din preparate, si sol.de lucru, corespunderea
concentratiei sol.de lucru concentratiilor prevazute, de actele normative si corectitudinii pastrarii
preparatelor.

ISO 14001 – medi

ISO 18001 – sănătate şi securitate ocupaţională

52.Imunoprofllaxia şi locul ei în sistemul de măsuri antiepidemice. Importanţa
lucrărilor lui E.jenner, L.Paster, I.Mecinicov şi al. în imunoprofllaxia bolilor infecţioase.
Imunoprofilaxia este o măsură antiepidemică (de sănătate publică) efectuată cu scopul prevenirii răspândirii
bolilor infecţioase prin imunizarea grupurilor receptive ale populaţiei.
Sarcinele principale
Reducerea incidenţei (HVB, pertusis, oreion, rubeolă)
Lichidarea morbidităţii (eliminarea maladiei din anumite teritorii difteria, poliomielita, rugeola)
Eradicarea maladiei (variola)
E.Jenner- a observat ca persoanele care se imbolnavesc de variola, nu mai contractau variola umana, el a
inoculat lichidul de pustele de variole umane, przente pe mine unui mulgator unu copil , in luna iulie
aceluias an copilului respectiv ii este inoculat puroi din pustule raminind refractar fata de infectia naturala.
L.Paster- propune metoda de atenuare artificiala a virulentei microorganizmului patogen, obtinind in asa
mod tulpini atenuate, in holera gainilor, antrax, rabie. Aceasta metoda va fi utilizata in obtinerea
preparatelor vaccinale.

53.Imunizarea activă . Preparatele folosite, indicaţiile şi contraindicaţiile către imunizare.

Imunizare activă –prin administrarea în organism a unor Ag microbiene (vaccinuri.
1. Imunizarea artificiala activa
Vaccin = suspensie de microorganism: fie viu ( de obicei atenuat) fie inactivat, sau fragmente de
microorganism, care e administrat cu scopul de a produce un raspuns imun protector impotriva
respectivului microorganism, care sa previna infectia si posibilele sechele care ar urma infectiei.
Vaccinurile cu germeni vii atenuati sunt dezvoltate clasic prin pasaje seriate ale tulpinii initial patogene de
virus sau bacterie prin culturi de celule ( sau la animal de experienta) si cu selectarea in timp a unor tulpini
mai putin patogenice pentru om dar care pot induce imunitate protectiva (ex. polio, rujeola). O alta
metoda: recombinarea unor germeni atenuati cu antigene ale unor germeni patogeni (ex. gripa).
Vaccinurile cu germeni inactivati se obtin prin urmatoarele moduri:
-Intreg microrganismul inactivat prin caldura/ formalina sau alti agenti (ex. gripa)
-Antigene proteice sau polizaharidice purificate din germeni (ex. pertussis, pneumococ)
-Antigene purificate produse de organisme alterate genetic (ex. vaciinul pentru VHB produs de drojdii)
-Antigene modificate chimic cum ar fi antigene polizaharidice cuplate cu o proteina carrier (ex.
Haemophilus influenzae tip B, pneumococ)

Toxoid = toxine bacteriene modificate in culturi bacteriene, care injectate la om produc raspuns imun
protector ( anticorpi anti-toxine care se numesc generic antitoxine) - nu mai actioneaza ca toxina initiala.
Vaccinurile cu germeni vii atenuati au avantajul de a induce un RI complex, mimand infectia; deoarece
replicarea germenului si procesarea antigenelor sunt similare infectiei ‘naturale’ se genereaza atat RIU cat
si RIC impotriva unui numar mare de Ag ale microorganismului.
In general imunitatea indusa de administrarea unui vaccin cu germeni vii atenuati este de lunga durata
uneori asigurand protectie impotriva infectiei cu germenele respectiv pe toata durata vietii.
Totusi RI indus de vaccin, mai ales RIU, e de obicei de intensitate mai mica decat RI indus de infectia
propriu-zisa, titrul Ac devenind uneori nedectabil dupa anumite perioade de timp.
Inductia imunitatii active poate fi inhibata de existenta unei imnunizari pasive: la copil in primele luni de
viata exista imunizare pasiva prin pasajul Ac de tip IgG prin placenta in timpul vietii intra-uterine; sau
imunizare pasiva (intamplatoare ) prin administrarea unor produse de sange care contin si Ac ( transfuzii,
etc.).
Vaccinurile cu Ag purificate sau germeni inactivati/mutanti.../toxoizi induc RI doar impotriva Ag continute
in vaccin. De obicei sunt necesare administrarea mai multor doze (rapeluri) pentru obtinerea unor nivele
de Ac protectori satisfacatoare care sa persiste pe durata mai lunga de timp.
Tipul de RI depinde de tipul Ag: proteinele si glicoproteinele induc de obicei RIU si LTH cu memorie – fiind
Ag timodependente.
Polizaharidele sunt de obicei Ag timo-independente si produc RIU in absenta cooperarii cu LTH; lipsesc deci
LTHm. Aceasta poblema poate fi rezolvata prin conjugarea Ag bacterian polizaharidic cu o proteina carrier
in vaccin – de ex.vaccinul pentru H. influezae.

a. RI la imunizarea artificiala activa

Pentru Ag timo-dependente RI dupa vaccin urmeaza patternul RI in general: Ag sunt preluate, procesate si
prezentate de APC in complex cu molecule MHC catre LTH care se activeaza si coopereaza cu APC si LB; in
functie de tipul de prezentare a epitopilor, in complex cu MHC I sau MHC II se declanseaza RIC sau RIU.
Ac produsi ca urmare a imunizarii arificiale active pot asigura protectia prin:
-Neutralizare directa a toxinei bacteriene – pentru Ac antitoxine
-Opsonizarea germenului care va fi mai rapid recunoscut de fagocite si fagocitat
-Opsonizarea si initierea caii clasice a complementului cu liza germenului
Determinantii raspunsului la imunizarea activa
b. Caracteristici ale vaccinului:
-Doza
-Calea de administrare: intradermal/subcutan/intramuscular/prin mucoase: ex. administrarea pe cale orala
stimuleaza formarea unor cantitati mai mari de IgA, care pot inhiba transmiterea germenilor cu poarta de
intrare digestiva mult mai eficient decat in cazul administrarii parenterale care induce un raspuns mucosal
minim sau zero. Calea intradermica e asociata cu o mai mare variabilitate de raspuns din cauza ratei mai
mari de administrare imprecisa decat calea subcutanata sau intramusculara.
-Locul administrarii: pentru administrarea intramusculara se prefera partea anterioara a coapselor la copii
sau deltoid la coppi mari si adulti, administrarea intrafesiera asociindu-se cu un raspuns diminuat mai ales
la adulti ( probabil din cauza administrarii in tesutul adipos).
-Adjuvantii existenti in vaccin pot afecta tesuturile superficiale prin diverse grade de inflamatie, chiar
necroza; de aceea vaccinurile cu anumiti adjuvanti se administreaza profund IM
c.raspunsul imun postvaccinal
- RIU care poate fi – primar – de tip primovaccinare: se instaleaza dupa o perioada de latenta, se pierde in
6-12 luni, nu au un nivel de Ac f. Inalt, anticorpii care apar sunt de tip IgM(primii), si sunt inlocuiti cu Ac de
tip IgG si IgA.
- secundar – de tip revaccinare sau rapel – cu rolul de a redestepta imunitatea indusa de primovaccinare,
RI se manifesta dupa o perioada scurta, apar direct Ac de tip IgG, este o imunitate protectoare de lunga
durata.
- RIC necesita doze unice, sau la distante mari unele de altele, memoria imunologica se pastreaza
toata viata.
d. Contraindicatiile generale ale vaccinurilor
- boli acute febrile severe,
- deficit imunitar de IgG: hipo/ agama-globulinemie, leucemii(Hodkin) ac si cr.,
- imunodepresia in urma unor tratamente:
- corticosteroizi in doza peste 2 mg/kg corp/zi, sau peste 20 mg de prednison /zi, in cure mai
lungi de 2 saptamani – necesita un interval liber de 2 saptamani pana la administrarea vaccinurilor cu
germeni omorati si un interval de 3 luni inainte de administarea vaccinurilor vii .
- administarea de antimetaboliti,
 - administarea de agenti alkilanti – chimio si radioterapia impun un interval liber de 3 luni
dupa incetarea tratamentului inaintea administrarii vaccinului.
- administarea de Ig contraindica vacinarea timp de 4-6 saptamani cu vaccinuri inactivate si
pana la 3 luni cand administram vaccinuri viu inactivat.
- bolnavii SIDA –HIV simptomatica- au contraindicatie absoluta in administarea vaccinurilor vii atenuate,
- bolnavii SIDA – HIV asimptomatici – se permite efecuarea vaccinurilor desi raspunsul poate fi suboptimal,
deoarece bolile infectocontagioase la aceasta categorie sunt f. Grave. La bolnavii HIV infectati, care
primesc regulat Ig i.v., vaccinul rujeolos se administreaza cu 2 saptamani inaintea administrarii dozei de Ig.
- cand trebuiesc administrate doze multiple de vaccin, aparitia reactiilor adverse dupa prima doza ,
contraindica total administarea urmatoarelor doze.( risc de soc anafilactic).
- colapsul – cntrindica temporar administararea,
- antecedente de encefalopatii sau convulsii, fara legatura cu sindroamele febrile,
- febra aparuta dupa prima doza de vaccin , impune administrarea de antitermice la dozele urmatoare,
- alergia la proteinele din ou – C.I. vaccinurile preparate pe ou embrionat, sau fibroblasti de gaina.(gripal,
rujeolic),
- tulburari neurologice in antecedente contraindica administrarea antigenului pertussis – APP si AHC de
epilepsie,
- sarcina -conrtaindica administrarea vaccinurilor cu germeni vii atenuati sau a preparatelor cu
reactogenicitate deosebita- v. Tifoidic si para tifoidic, anatoxina difterica.
e. False contraindicatii
- infectii de cai respiratorii superioare cu febra sub 38,5 ,
-alegii, astm, eczeme atopice,
- convulsii indepartate in timp, la rude( AHC),
- corticosteroizi adm . sub 2 saptamani,
- infectii cutanate localizate,
- infectii neurologice neevolutive- sdr. Down,
- prematuritate,
- alatatul la san,
- antecedente incerte de rujeola, tuse convulsiva.
Clasificarea vaccinurilor
a. Dupa tipul de preparare
• Vaccinuri corpusculare – bacteriene sau virale, pot fi cu corpusculi vii atenuati sau omorati,
• Vaccinuri subunitare – alcatuite din antigene protectoare, fara altefractiuni de balast- vaccinul
hepatitic B
• Anatoxine- vaccinuri preparate din exotoxine microbiene,- vaccinul difteric, tetanic
b. Dupa numarul componentelor antigenice
• Monovaccinuri- ag provine de la singura specie- pot fi
o Monovalente – contin o singurra componenta – anatoxina tetanica,
o Polivalente – mai multe tipuri ale acelasi specii – vaccinul antipoliomelitic – este trivalent –au tri
tipuri antigenice ale virusului.
• Vaccinuri asociate – amestecuri antigenice- DTP

54.Tipurile de vaccinuri şi principiile de obţinere. Cerinţele înaintate faţă de tulpinile şi preparatele

vaccinale. Vaccinurile sunt
preparate biologice active care conțin agenții cauzali ai infecțiilor(sau fragmentele lor)prelucrate pentru a
genera o protecție(imună) a organismului împotriva maladiei date.Numărul de doze și vîrsta administrării
vaccinurilor sunt stabilite ca să mențină permanent la un nivel adecvat protecția organismului.În cazul în care
nu sunt administrate toate dozele imunitatea cu timpul slăbește.Importanța: o măsură antiepidemică cu scop de
prevenire a răspîndirii bolilor infecțioase prin imunizarea grupelor receptive a populației.
Sarcini:-reducerea incidenței(HVB,Tusei convulsive,Oreion),lichidarea morbidității,eradicarea maladiei.
Tipuri de vaccin:1) Vaccin
viu(tuberculoza,poliomielita,rujeola,parotidita,variola,tularemie,pestă,bruceloză,antrax,rabie, febra galbenă; 2)
Vaccin corpuscular omorît:febra tifoidă,holeră, leptospiroză, tusa convulsivă;3)V.chimic:hepatita B, infecția
meningococică, tifos exantemic;4)Anatoxina:difterie, tetanos,botulism,inf.stafilococică;5)Monovaccin:Vaccin
ce conține Ag. ai unui tip de microorganism;6)Asociate(polivalent):DTP.
Cerințe:să fie calitativ,să fie respectat lanțul frig,să fie indicat corespunzător,să fie introdus corespunzător.
Indicaţiile de folosire:
● Epidemiologice (de urgenţă) – pentru formarea rapidă a imunităţii
● Protecţia individuală a persoanelor cu risc înalt de îmbolnăvire (rabia, tetanosul, rugeola, HVA etc.)
55.Metodele de administrare a vaccinului in organism.
Căile de administrare–intramuscular, intravenos.
•Modul de administrare
-Serurile imune omologe, Ig se administrează în doză unică fără precauţii
-Serurile heterologe, administrate parenteral, pot provoca reacţii adverse (reacţii anafilactice, boala serului,
febră).
Cauza: albuminele se comportă ca un alergen.
Dacă testul este negative (peste 20 -30 minute reacţie locală până la 9 mm) se întroduce
subcutan a doua doză de 0,1 - 0,5 ml de ser nediluat. Peste 30 -60 minute în lipsa reacţiei
se recurge la întroducerea întregii doze curative.
• Dacă testul este pozitiv (reacţie locală peste 10 mm) există pericolul reacţiilor alergice
În acest caz se recurge la metoda de desensibilizare acută, propusă de Besredca
. Ea constă în administrarea repetată, la interval de 20 min., a dozelor crescânde din serul respectiv, la început
diluat 1:100 subcutan, trecându se treptat la ser nediluat intramuscular.
Mecanismul: la întroducerea dozelor mici de ser se evită acumularea cantităţilor mari de substanţe biologic -
active (histamină, serotonină, bradikinină, etc), responsabile de declanşarea anafilaxiei

56.Reacţiile adverse postvaccinale şi prevenirea lor. Formele de evidenţă şi dare de seamă. Reacții
adverse la vaccin:Local-durere,edem,hiperemie,infiltrat,adenopatie,nodul,abcese,necroze;Sistemice-
febră,cefalee,indispoziție,mialgii,artralgii,somnolență,trombocitopenie,paralizii;Alergie-urticarie generalizată,
edemul feței și laringelui,respirație dispneică,encefalopatie,colaps,șoc.
Măsuri de reducere complicațiilor: selectarea persoanelor pentru vaccinare,respectarea tehnologiilor pentru
vaccinare, depistarea precoce și asistența medicală, evidența,ancheta epidemiologică și analiza
cazurilor,imformația populației.
57. Vaccinurile vii. Priorităţile şi neajunsurile vaccinurilor vii faţă de alte tipuri de vaccin.
Priorităţile şi neajunsurile vaccinurilor vii faţă de alte tipuri de vaccin. -contin virusuri sau bacterii vii, care
prin mijloace chimice sau fizice au pierdut cea mai mare parte a puterii patogene, dar au pastrata capacitatea
imunogena.
- metodele de atenuare includ pasaje repetate ale agentului patogen ( virus, etc.), la
diferite gazde animale, pe medii de cultură, combinarea celor două metode sau
inginerie genetică ( realizarea unor mutaţii);
- ex: vaccinurile virale : antirujeolic, urlian, rubeolic, polio, varicelos, vaccinia;
- ex: vaccinurile bacteriene: antituberculos (BCG), dizenteric şi tifoidic cu administare orală ;
avantajele vaccinurilor vii:
- Conduc la formarea unei imunitati solide(dupa intensitate si durata ca cea naturala)
- Pentru obtinerea imunitatii satisfacatoare – sufficient o singura doza
- Sunt usor de administrat
- Se produc in forma liofilizata si se pot pastra termen lung
- Congelarea nu influienteaza activitatea lor
- Nu contin conservanti
Dezavantaje:
-Ele sunt supuse systematic controlului
- respectarea stricta a cerintelor care asigura viabilitatea lor (pastrarea transportarea 2-8 grade Celsius )
- respectarea aspticii in lucru cu ele
- inainte cu 1-2 zile si 7 dupa admin vaccine se interzice admin antibioticelor , sulfanilamide si
imunoglobuline
- Pot provoca complicaţii postvaccinale (accidente alergice, efect teratogen)
- Revenirea la forma virulentă cu riscul bolii infecţioase induse (ex.: poliomielită paralitică, etc)
- Pericol de inducere a maladiei la persoane cu imunodeficienţe (BCG-ita, etc)
- Multiple contraindicaţii
- Durată de păstrare limitată

58.Caracteristica anatoxinelor, vaccinurilor omorâte şi chimice. Avantajele și dezavantajele.

1.)Vaccinurile corpusculare inactivate ( omorâte)
- conţin particule intregi, bacteriene sau virale, omorâte prin agenţi fizici ( căldură), şi.sau chimici ( formol,
beta-propiolactonă);
- cantiatatea de antigen ( virus sau bacterie) necesară imunizării este mai mare ş necesită injectare repetată
pentru a asigura un răspuns imun adecvat;
- comparativ cu vaccinurile vii, cele omorăte sunt mai stabile la temperaturi mari şi nu îşi pot recăptăta
virulenţa;
- ex: vaccinuri virale: vaccinul gripal, polio, rabic, hepatitic A,
- ex: vaccinuri bacteriene corpusculare inactivate pertussis, tifoidic, holeric şi pestos; aceste vaccinuri sunt
cele mai reactogene dintre toate vaccinurile deoarece apre răspuns şi la componentele celulare care nu sunt
implicate în imunitatea protectoare. Acest tip de vaccinuri se utilizează încă pentru acele boli infecţioase la
care nu sunt cunoscute cu exactitate antigenele critice faţă de care răspunsul imun asigură protecţi
conditii de pastrare -4 - -8 . congelarea lor duce la diminuarea activitatii preparatului si cresterea
reactogenitatii lor • Avantajele vaccinurilor inactivate:
- Exclud riscul infecţiei post-vaccinale
- Stabile la păstrare
• Dezavantaje:
- Imunogenitate redusă (sunt necesare inoculări repetate)
- Durată limitată a imunităţii 6 – 12 luni
- Eficacitate variabilă
- Necesitatea unei concentraţii mari de Ag
- Administrarea prin injecţii (stimulează slab sau deloc imunitatea locală)
2.)Anatoxine bacteriene
- se utilizează pentru profilaxia bolilor infecţioase în a căror patogeneză rolul major este deţinut de
exotoxină; cele mai utilizate sunt cea tetanică şi difterică;
- aceste anatoxine se obţin prin tratare cu formol prin care se neutralizează capacitatea lor toxigenă dar se
păstrează calitatea imunogenă ; este însă nevoie de creşterea imunităţii (!); acest lucru se realizaează prin
adsorbţia anatoxinei pe un adjuvant imunologic (fosfatul de aluminiu); adjuvantul imunologic, prin reacţia
granulomatoasă pe care o determină asigură o resorbţie lentă la locul administrării , cu stimularea prelungită
a sistemului imun . Nivelul anticorpilor însă scade în timp , fiind necesare revaccinări repetate la intervale
regulate , în medie de 10 ani • Anatoxinele sunt vaccinuri subunitare obţinute din
exotoxine bacteriene.
Etapele de obţinere a anatoxinelor
1. Cultivarea tulpinii toxigene în mediu lichid
2. Separarea exotoxinei prin filtrare
3. Tratarea cu formol 0,3-0,4 % timp de 3-4 săptămâni la 39-40° C. Toxinele pierd toxicitatea, dar îşi
păstrează capacitatea imunogenă
4. Purificarea anatoxinei (salinizare cu săruri de amoniu, precipitare cu alcool...)
5. Concentrarea
6. Determinarea puterii anatoxinei în RN (floculare) cu seruri antitoxice specifice • Anatoxinele se
utilizează în profilaxia specifică a infecţiilor cauzate de mi/o toxigene stimulând producerea antitoxinelor.
Exemple de anatoxine: difterică, tetanică, gangrenoasă, botulinică, holerică, stafilococică, etc.
Avantajele vaccinurilor subunitare:
– sunt lipsite de efecte secundare
- stabilitate la păstrare
Dezavantaje – imunogenitate redusă, necesitatea inoculărilor repetate
3. chimice - conţin antigenul sau fracţiunea antigenică responsabilă de boala infecţioasă şi
imunogenitate ; ele sunt debarasate d eproteinele celulare sau de acizi nucleici c
ceea ce le oferă un grad scăzut de reactogenitate;
- vaccinurile se oţin prin fragmentarea ( separare chimică) a antigenului ( virus,
etc.).
 - ex: vaccinul gripal ( care are la suprafaţă antigenele hemaglutinina şi

neuraminidaza), vaccinurile pneumococic, meningococic, anti-Haemophilus

influenzae tipb, etc. Constatându-se că aceste antigenele polizaharidice induc la
copii sub 2 ani un răspuns imun slab, de scurtă durată şi nu dezvoltă răspunsul
imun de tip secundar, ele au fost conjugate cu o proteină ( anatoxina tetanică sau
difterică ), devenind mai imunogene. Dintre vaccinurile conjugate se utilizeaza
vaccinul anti-Haemophilus influenzae tip b şi vaccinul antipneumococic. • Anatoxinele se utilizează
în profilaxia specifică
a infecţiilor cauzate de mi/o toxigene
stimulând producerea antitoxinelor.
Exemple de anatoxine: difterică, tetanică,
gangrenoasă, botulinică, holerică,
stafilococică, etc.
Avantajele vaccinurilor subunitare:
– sunt lipsite de efecte secundare
- stabilitate la păstrare
Dezavantaje – imunogenitate redusă,
necesitatea inoculărilor repetate

59.Imunizarea pasivă. Serurile imune şi imunoglobulinele. Indicaţiile şi metodele de utilizare.

Imunizare pasivă – bazată pe întroducerea în organism a unor preparate ce conţin Ac specifici
• Imunoprofilaxia – o metodă specifică de prevenire colectivă sau individuală a maladiilor infecţioase, ce
are la bază crearea imunităţii artificiale specifice.
• Imunoterapia – metode specifice de tratament prin intermediul vaccinurilor, serurilor imune, etc.
Imunizarea artificială pasivă se realizează cu preparate biologice ce conţin Ac (seruri
imune, Ig, gamma-globuline, etc), utilizate cu scop de seroterapie sau seroprofilaxie.
• Imunitatea artificială pasivă se instalează imediat după administrarea preparatului, fiind limitată în timp
(max. 3 săptămâni).
• Din momentul în care Ac exogeni sunt eliminaţi, organismul redevine receptiv la infecţie.
• Serurile imune sunt preparate biologice ce conţin Ac specifici faţă de diferiţi agenţi patogeni şi produse
ale acestora.
• După provenienţă există:
1. Seruri imune omologe
- De la convalescenţi
- De la voluntari imunizaţi activ (seruri hiperimune, specifice)
- Din sângele donatorilor şi sânge placentar (seruri standarde, normale)
Avantajele serurilor omologe:
- Nu provoacă sensibilizarea organismului
- Asigură o protecţie de durată maximă (aprox. 30 zile)
Dezavantaje:
- Pericolul transmiterii virusurilor hepatice, HIV, etc
- Titruri variabile de Ac
- Volum limitat 2. Seruri imune heterologe, obţinute prin hiperimunizarea animalelor (cai, cămile, lame)
Avantaje: titru dozat de Ac, lipsa pericolului de infectare cu HIV, virusuri hepatice, etc
Dezavantaje:
- Sunt eliminate mai rapid (aprox. 7 zile)
- Conţinând proteine străine, produc sensibilizarea organismului 2. Seruri imune heterologe, obţinute prin
hiperimunizarea animalelor (cai, cămile, lame)
Avantaje: titru dozat de Ac, lipsa pericolului de infectare cu HIV, virusuri hepatice, etc
Dezavantaje:
- Sunt eliminate mai rapid (aprox. 7 zile)
- Conţinând proteine străine, produc sensibilizarea organismului • Căile de administrare – intramuscular,
intravenos.
• Modul de administrare
- Serurile imune omologe, Ig se administrează în doză unică fără precauţii
- Serurile heterologe, administrate parenteral, pot provoca reacţii adverse (reacţii anafilactice, boala serului,
febră). Cauza: albuminele se comportă ca un alergen.
• Căile de administrare – intramuscular, intravenos.
• Modul de administrare
- Serurile imune omologe, Ig se administrează în doză unică fără precauţii
- Serurile heterologe, administrate parenteral, pot provoca reacţii adverse (reacţii anafilactice, boala serului,
febră). Cauza: albuminele se comportă ca un alergen.

60.Profilaxia de urgenta. Preparate utilizate in functie de forma nozologica. Semnificatia epidemiologica.

Profilaxia urgenta se realizeaza in cazurile de rabie si tetanos.
RABIE: Problema prevenirii turbării este extrem de actuală pentru ţara noastră. Acest lucru se explică prin
răspîndirea largă a virusului la animalele sălbatice, în primul rînd la vulpi. Anume vulpile sunt rezervorul
principal al rabiei în Republica Moldova. La această specie de animale boala poate decurge într-un mod
latent pe parcursul a cîtorva ani. În afară de vulpi, în Republica Moldova au fost înregistrate cazuri de
îmbolnăvire cu rabie la veveriţe, bursuci, jderi, cîini ratoni, porci sălbatici, căprioare.
În cadrul animalelor domestice, mai des sunt afectaţi de această boală cîinii, pisicile, animalele cornute
mari şi mici, mai rar caii şi porcinele.
În mod obligatoriu vor fi supuse tratamentului persoanele muşcate de animale sălbatice şi vagabonde, de
rozătoare, cît şi de animale cu diagnoză de turbare deja stabilită.
În cazurile cînd este posibilă se va organiza observarea veterinară a animalelor ,,vinovate” timp de 10 zile.
Rezultatele observării vor contribui la prescrierea raţională a tratamentului specific. Vaccinarea completă
constituie 6 injecţii a cîte 1ml vaccin în a 0; 3; 7; 14; 30 şi a 90 zi de la momentul adresării.
Această vaccinare are drept obiectiv contracararea virusului în timpul perioadei de incubaţie a maladiei.
Vaccinarea de post-expunere include 5 injecţii, uneori asociată unei doze de imunoglobulină antirabică în
funcţie de gravitatea muşcăturii.
Vaccinarea preventivă contra rabiei este în prezent justificată pentru persoanele, inclusiv pentru copiii de
peste un an, care efectuează o călătorie sau un sejur prelungit într-o zonă endemică. La vaccinarea iniţială
sunt necesare trei injecţii, care însă nu anulează necesitatea altei vaccinări (2 injecţii) în caz de muşcături
suspecte.
TETANOS: O persoană se infectează obişnuit cu tetanos, atunci când particulele de sol pătrund în pielea
lezată, în special în plaga tăiată. Germenii tetanosului se dezvoltă preponderent în plăgile adânci produse
prin înţepare cu unghii murdare, cuţite, instrumente, ace, sârmă ghimpată, spini, aşchii de lemn, şi muşcătură
de animale. Femeile sunt supuse unui risc suplimentar de infectare, în cazul în care instrumentele utilizate în
procesul naşterii sau avortului sunt contaminate. Profilaxia tetanosului la copii şi adulţi se efectuează cu
vaccin care conţine anatoxina tetanică, care de obicei se utilizează în combinaţie cu vaccinurile contra
difteriei şi tusei convulsive (DTP, DT, Td). Tetanosul neonatal poate fi prevenit prin vaccinarea femeilor de
vârstă fertilă cu anatoxina tetanică pînă la sau în perioada sarcinii. Astfel mama va fi protejată şi va asigura
fătul cu anticorpii antitetanos. La nou-născuţi anticorpii transferaţi de la mamă se menţin doar câteva luni.
Peste 8 săptămâni de viaţă tuturor copiilor trebuie să li se administreze prima doză de anatoxină tetanică care
de obicei se utilizează în combinaţie cu vaccinurile contra difteriei şi tusei convulsive (DTP). Recent
vaccinul contra tetanosului a fost inclus în componenţa vaccinului combinat care include vaccinurile contra
difteriei, tusei convulsive, hepatitei B şi Haemophilus influenzae tip b. Alături de vaccinare în prevenirea
tetanosului un loc important îl ocupă ameliorarea asistenţei medicale a femeilor în timpul sarcinii şi naşterii,
cât şi prelucrarea corectă şi la timp a plăgilor. Respectarea regulilor aseptice are o importanţă deosebită în
timpul asistenţei la naştere, în special dacă mama nu a fost vaccinată. Menţinerea deschisă a plăgii prelucrate
de asemenea poate preveni tetanosul.

61. Metodele de evaluare a imunopreparatelor şi eficacităţii imunoprofilaxiei.

• Eficienţa vaccinării depinde de:
- Calităţile imunogene ale vaccinului
- Durata persistenţei vaccinului în organism
- Capacitatea organismului vaccinat de a
elabora răspuns imun eficient
studierea eficacitatii se studiaza pe loturi limitate de oameni 100 si acelasi nr in lotul de control la o singura
vaccinare e necesar de a studia seruri pare , recoltate inainte de vaccinare si peste un ttimp oarecare dupa
vaccinare 21 zile dupa admin . probele de ser se pastreaza in stare congelata , termenii de examinare –
minimi. Iar sistemele de testare – de sensibilitate inalta si standartizare . evaluarea eficacitatii iminologice se
efectueaza pe baza calcularii coeficientului eficacitatii iminologice (E) confor formulei :
e=a x 100 supra la A unde a- nr celor vaccinati in grupul experimental care au reactii imunologice
pozitive . A- nr celor imunizati cu vaccin

62.Condiţiile de transportare şi păstrare a imunopreparatelor. Noţiune de lanţ frig, elementele

componente.
Vaccinurile sunt preparate biologice foarte sensibile , care pot pierde usor capacitatile imunogene in urma
expunerii la t neadecvate , odata pierdute nu mai pot fi restabilite . una din conditiile de mentinere a
imunogennitatii preparatelor imunologice este respectarea reg de temperatura la transportare , pastrare si
utilizare (lantul rece / frig) .(interprinderea producatoare – administrare ) majoritatea preparatelor 2- 8 grade
celsius , pastrarea la lumina sau t de 10 grade duce la inactivarea preparatului . la t joase se pastreaza
vaccinurile contra poliomelita , rujeola , parotidita , rubeola , bcg- aceste vaccinuri pot fi inghetate si
dezghetate de mai multe ori fara ashi pierde capacitatile imunogenedar cind sunt dezghetate sa nu steie la t
mai mult de 8 grade .

63.Calendarul de vaccinări profilactice. Principiile de formare. Calendarul Național de vaccinări.

În Moldova imunizarea este activizată din anii ‘50. Toate vaccinările trebuie să corespundă standardelor de
calitate ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de aceea sunt importate din Franţa, Italia, Belgia şi Israel.
Astfel, s-a elaborat un Program Naţional de Imunizare care prevede o acoperire de 95% din populaţie.
Vaccinarea copiilor se realizează în termenii stabiliţi de "Calendarul vaccinărilor obligatorii din RM" - un
program special.
Varsta Vaccinul

Primele 24 ore de viaîă Prima vaccinare – hepatita virală B (HVB)

3-5 zile Prima vaccinare - tuberculoză (BCG)
1 lună A doua vaccinare – hepatita virală B (HVB)
2 luni Prima vaccinare - difterie, tetanos, pertusis (tusă convulsivă) - (DTP); poliomielită (VPO); infecţia
cu haemofilus influenzae (HIB)
4 luni A doua vaccinare - difterie, tetanos, pertusis - (DTP); poliomielită (VPO); infecţia cu haemofilus
influenzae (HIB)
6 luni A treia vaccinare - difterie, tetanos, pertusis - (DTP); poliomielită (VPO);
A treia vaccinare – hepatita B (HVB)
A treia vaccinare - infecţia cu haemofilus influenzae (HIB)
12 luni Prima vaccinare - rujeolă, parotidită (oreion), rubeolă (ROR)
22-24 luni A doua vaccinare - poliomielită (VPO)
A doua vaccinare - difterie, pertusis, tetanos - (DTP)
6-7 ani Prima revaccinare - tuberculoza (BCG)
A doua revaccinare - rujeolă, parotidită, rubeolă - (ROR)
A doua revaccinare - difterie, tetanos - (DT/TD)
A doua revaccinare - poliomielită (VPO)
13 ani Vaccinare - hepatită B
Vaccianre - rubeolă (fete 12-14 ani)
14 ani A treia vaccinare – difterie, tetanos
A doua revaccinare – tuberculoză
A treia revaccinare - poliomielită
Principii de formare:
-riscul infectiei la o anumita virsta
- particularitatile raspunsului imun la admin. Vaccinului
- riscul complicatiilor postvaccinale
- respectarea schemelor de vaccinare pentru fiecare vaccine in parte
- situatia epidemiologica in tara
- posibilitatile economice de realizare a programului de imunizari
. 64.Principiile de bază în organizarea și administrarea vaccinărilor.
1.Vaccinarea profilacica a populatiei impotriva bolilor infectioase incluse in calendar este garantata si
asigurata de stat legea RM nr 10- XVI – din 3.02.2009
2.Vaccinarile incluse in calendarul de vaccinari se efectueaza de regula in cabinetul de vaccinari in cadru
instituriilor medicale primare
3 parintii sunt informati din timp despre necesitatea imunizarii copilului ziua si vaccinuyl utilizat .reactii
postvaccina;le posibile
4. vaccinarile se realizeaza de medici din sistemul de asistenta medicala primara care asigura : intocmirea
planului anual de vaccinari , informarea si mobilizarea populatiei
5.toti lucratorii medicali care participa la realizarea vaccinului populatiei trebuie sa fie instruti la indicatii
contraindicatii precautiile de vaccinare , educarea populatiei privind imunizarea populatiei.
6.Copii supusi imunizarii sunt examinati in prealabil de catre medicul de familie , cu termometria corpului ,
precizarea datelor de anamneza alergia la medicamente / produse alimentare .
7. Vaccinurile se aplica in ordinea stabilita de calendar
8.Copii nevaccinati in termenii stabiliti sunt vaccinati dupa o schema individuala.
9.Fiecare doza de vaccin va fi administrat cu seringa si ac steril. Se interzice inocularea a 2 sau mai multe
vaccinuri cui aceeashi seringa .
10. La aplicarea separata a vaccinurile interval minim trebuie sa fie intre administrari 30 zile
11.Dupa hemotrasfuzii – administrarea imunoglobulinelor ne/specifice profilaxia pasiva activa a tetanosului
rabiei vor fi administrate – peste 1.5 luni . impotriva rujeolei oreon, rubeola – 3 luni
12.Imunoglobulinele pot fi aplicate dupa administrarea vaccinurilor cu interval de cel putin 2 saptamini
13 . Testarea tuberculinei se efectueaza cu un interval de 1 luna dupa aplicarea vaccinurilor si peste 2
saptamini dupa introducerea imunoglobulinelor
14.vaccinurile pot fi administrate dupa testarea tuberculinica imediat dupa citirea reactiei
15.dupa aplicarea vaccinului fiecare persoana trebuie sa ramina sub supravegherea likratorului medical 30
min . – reactii adverse evitarea lor
16. Toate reactiile adverse postvaccinale vor fi diagnosticate si raportate catre CSP
17.Toate vaccinurile efectiuate vor fi inregistrate in documentele medicale de evidenta
65.Planificarea, organizarea şi monitorizarea imunizărilor. Rolul serviciului epidemiologic şi al
medicinei curative în realizarea imunoprofilaxiei
Elaborarea planului de vaccinari cuprinde 2 obiective majore :1- stabilirea nr de persoane ce
necesita vaccinarea conform calendarului , indicatiilor epidemiologice . 2-stabilirea necesitatilor de
vaccin , seringi , cutii de incinerare
Procesul se desfasoara la sfirsitul anului . Planificarea se efectueaza anual trimestrial.
La planificare vor fi luate in consideratie :- nr populatiei pe grupuri de virsta
- Date privind nr de copii nascuti in ultimii 2 ani si estimarea nr de copii ce se vor naste in
anul pentru care se planifica vaccinurile

66.Structura serviciului antiepidemic. Specificul de organizare a activităţilor epidemiologului reieşind

din principiile supravegherii epidemiologice. Actualmente
Centrul de Sănătate Publică include 29 subdiviziuni, inclusiv 4 laboratoare, asigurate cu personal calificat și
dotate cu utilaj și aparataj modern ce permite, în mod operativ efectuarea supravegherii sanitaro-
epidemiologice de stat preventive și curente cu estimarea factorilor de risc, organizarea și efectuarea
măsurilor de localizare și lichidare a focarelor de boli infecțioase în raza teritoriului deservit, etc.
CSP din mun. Chișinău este acreditat în Sistemul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate şi în
Sistemul Naţional de Evaluare a Conformităţii Produselor.
Subdiviziunile sunt:1Direcţia managementul serviciilor în sănătate publică, 2promovarea sănătăţii şi
supravegherea bolilor nontransmisibile.3 Direcţia controlul maladiilor transmisibile. Direcţia protecţia
sănătăţii şi supraveghere sanitară 4Centrul Încercărilor de laborator
Principalele sarcini ale instituţiei sunt după cum urmează:
• Participarea în realizarea politicii statului în domeniul medicinei preventive conform legislaţiei în
vigoare;
• Supravegherea şi monitorizarea morbidităţii infecţioase, parazitare, intoxicaţiilor, depistarea,
estimarea factorilor nocivi ai mediului înconjurător;
• Organizarea şi efectuarea cercetărilor ştiinţifice, implementarea realizărilor ştiinţei şi practicii
medicale la nivel naţional şi mondial în domeniul medicinei preventive;
• Autorizarea utilizării substanţelor chimice, mijloacelor de producere, tehnologiilor noi la fabricarea
şi prelucrarea produselor alimentare, cosmetice, preparatelor biologice;
• Asigurarea bunăstării sanitaro-epidemiologice a populatiei în cazuri de calamităţi naturale, situaţii
extraordinare cauzate de poluarea chimică, biologică sau fizică;
• Elaborarea proiectelor de reglementări sanitaro-antiepidemice, inclusiv pentru importul produselor
alimentare, materiei prime agricole, substanţelor chimice toxice, articolelor industriale care pot avea acţiune
negativă asupra sănătăţii umane;
• Supravegherea realizării programelor nationale, actelor normative privind asigurarea sanitaro-
epidemiologice a populatiei şi, in caz de necesitate, stabilirea modului de acoperire a prejudiciului cauzat
grupurilor de populaţie în rezultatul nerespectării legislaţiei sanitare;
• Organizarea măsurilor de educaţie pentru sănătate, promovarea modului sănătos de viaţă, instruire
igienică, pregătirea specialiştilor din ramurile economiei naţionale privind igiena personală şi colectivă.
Instituţia reprezintă o organizaţie de importanţă naţională, ce efectuează activităţi manageriale şi ştiinţifico-
practice în domeniul medicinii preventive pe probleme de igienă şi estimare a influenţei factorilor de mediu
asupra sănătăţii, pe probleme medico-sociale şi demografice, imunologie şi epidemiologie, precum şi
elaborarea şi racordarea actelor legislativ-normative la cerinţele internaţionale.

67.Supravegherea epidemiologică ca formă de organizare a lucrului antiepidemic. Principiile de bază a

supravegherii epidemiologice
Supravegerea epidemiologica(SE)-prezintă un system ştiinţifico- organizatoric de supraveghere a sănătăţii
publice şi a factorilor ce o determină, care asigură diagnosticarea şi pronosticarea oportună a
stărilornefavorabileşielaborareamăsuriloradecvateînscopulpreveniriiînbolnăvirilo.Sarcinile SE:-
asigurareainformationala ( acumulareainformatieiprinmetoda active sipasiva);-analizainformatiei(diagnostic
epidemiologic)-cuprindestudiuldescriptivsistudiulanalitic;-
modelareasiprognosticareasituatiilorepidemogene;determinareaprioritatilorsistrategiei in
privenireasicombatereamaladiilo, precumsi a masurilor de interventie;-
controlulsievaluareavolumului,calitatiisieficienteimasurilorprofilacticesiantiepidemice effectuate
sicorijarealor;-elaborareamasuriloradecvate de preveniresicombatere.Sistemul de SE consta din 3
niveluri:1)local- institutiile curative-
profilacticeruralesiurbane,administratiapublicalocala,populatia;functiile-
culegereasiinregistarreainformatieiprimare:transmitereainformatiei in CMP
teritoriale:implementareamasurilor de control;2)la nivelraional,municipal- CMP,inst curative profilactice
rainale,administratiaraionului,alteorgane implicate in controlulepidemiologic;functiile-
acumularea,prelicrareasianaliza operative a informatieiprimare,privitor la situatiaepidem-cacurenta in
teritoriul desrvit,formarea bazei de date; 3)la nivel republican-CNSPMP,centrele,departamentele de
SP,centrele de cercetaristiincifice,MS;functiile-culegerea,prelucrarea, grupareainformatiei,primita din CMP
rationale simunicipal

68.Epidemiologia febrei tifoide şi paratifoide A şi B. Măsurile de profilaxie şi

antiepidemice. Direcţiile supravegherii epidemiologice.
Sursa de infectie: omul bolnav, purtatorul (acut, cronic, tranzitoriu)
Perioada de contagiozitate: la inceputul sapt.II( ziua a 12-a de manifestari clinice), in special sapt.III se
elimina cu masele fecale si urina.
Perioada de incubatie: 6-25 zile (2 sapt.)
Factorii: apa, alimente (lapte, cascaval, unt, carne, legume si fructe in forma cruda), maini murdare,
obiecte de uz casnic, rar-muste.
Mecanismul: fecal-oral
Manifestarile procesului epidemic:
- raspindire universala, cazuri sporadice;
- frecventa cazurilor de boala depinde de virsta si de doza infectioasa;
- cuprinde virsta 4-29 ani;
- In urma suportarii bolii apare imunitatea postinfectioasa pe o durata de 15-20 ani;
- Sezonalitate- vara-toamna.
Febra paratifoida: ag.S.paratyphi A si B.
Sursa de infectie: omul bolnav si purtatorul( tip A) si animalele( tip B)
Perioada de contagiozitate: din prima zi a manifestarilor clinice, pe toata perioada imbolnavirii pina la
reconvalescenta ( 2-3 sapt.)
Perioada de incubatie: tip A-3- 14 zile; tip B- 2-8 zile.
Factorii: alimente (tip B),in rest ca si S typhi
Mecanism: fecal-oral
Manifestarile procesului epidemic: tip B are raspindire universala, tip A se intilneste mai rar ,
receptivitate generala,apare imunitatea postinfectioasa, cazuri sporadice, sezonalitate vara-toamna.
Masuri profilactice(1) si antiepidemice(2):
1.- depistarea purtatorilor
- asigurarea populatiei cu apa potabila, cu produse alimentare calitative
- educatia sanitara a populatiei, lichidarea surselor de poluare a apelor;
- dezinfectia profilactica, spalarea mainilor;
- vaccinarea planica cu bacteriofag tific specific (TAB >7 ani)
2.- depistarea persoanelor bolnave, internarea obligatorie,izolarea
- tratament
- depistarea contactilor si supravegherea lor (21 zile cu termametria), externarea reconvalescentilor
dupa 3 rezultate negative (dupa 5 zile) si bilicultura peste 10 zile.
- includera bacteriofagului
- dezinfectia curenta si terminala
69.Epidemiologia şighelozelor. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii
epidemiologice.
SHIGELOZA( dizenteria)- ag.etiologic Shigella care este de 4 tipuri:a) S.dysenteriae
b) S.flexneri c) S.boydi d) S.sonnei;
Sursa: omul , bolnavii cu forme acute sau cronice; purtatorii. Perioada de contagiune: p/u bolnavi/acuta- din
primele 5 zile pina la reconvalescenta; reconvalescentii- elimina ag.patogen pin ala sfirsitul proceselor
reparative a intes. Subtire. Mecanism , cai de transmitere: fecal-oral;alimentara, hidrica, contact habitual.
Sezonalitate: vara-toamna. Supravegherea sanitaro-epidemiologica:
La nivel teritorial:
- depistarea completa a cazurilor suspecte de holera si alte BDA;
- ancheta epidemiologica a fiecarui caz de BDA la copiii in virsta de pina la 5 ani si analiza datelor
colectate;
- informatia retrospectiva a institutiilor medicale;
- informatia organelor administratiei publice locale, altor institutii nemedicale si a populatiei.
La nivel national:
- institutiile medicale de orice nivel si apartenenta vor informa operativ (in primele 2 ore de la
depistare) despre fiecare caz de holera sau suspectare de holera, precum si despre toate cazurile de
izbucniri epidemice de BDA (5 si mai multi bolnavi sau purtatori) la Ministerul Sanatatii si Centrul
National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva, conform ordinului respectiv al Ministerului Sanatatii;
- perfectionarea si elaborarea unor noi acte legislative si normative, instructiuni si indrumari
metodice;
- asigurarea investigatiilor de confirmare a diagnosticului de holera si altor BDA;
- informarea retrospectiva a institutiilor de nivel teritorial; colaborarea cu institutiile Serviciului
veterinar de stat;
- analiza operativa permanenta a incidentei si letalitatii prin holera si alte BDA si stabilirea
factorilor, contingentelor, teritoriilor, obiectivelor, timpului cu risc epidemiologic al circulatiei V.cholerae
01 si non 01, enterobacteriilor, enterovirusurilor in rindurile populatiei si la obiectivele mediului ambiant;
- supravegherea si controlul factorilor si conditiilor ce determina raspindirea intraspitaliceasca a
BDA;
- elaborarea metodologiei si asigurarea centrelor de medicina preventiva teritoriale cu tehnica
electronica pentru perfectionarea sistemului de supraveghere epidemiologica.

70.Epidemiologia eşerihiozelor. Masuri de profilaxie si antiepidemice. Directiile supravegherii epidemic.

ESHERIHIOZA: ag.etiologic E.Coli enteropatogena. Sursa- omul bolnav, purtatorii.
Contagiozitate- pe toata perioada bolii. Mecanism si cai de transmitere: fecal-oral; maini murdare, alimente
(lapte), jucarii. Manifestarea procesului epidemic: cazuri sporadice, focare in gradinite. Sezonalitate:
toamna- iarna. Incubatia- 1-10 zile. Supravegherea sanitaro-epidemiologica:
La nivel teritorial:
- depistarea completa a cazurilor suspecte de holera si alte BDA;
- ancheta epidemiologica a fiecarui caz de BDA la copiii in virsta de pina la 5 ani si analiza datelor
colectate;
- informatia retrospectiva a institutiilor medicale;
- informatia organelor administratiei publice locale, altor institutii nemedicale si a populatiei.
La nivel national:
- institutiile medicale de orice nivel si apartenenta vor informa operativ (in primele 2 ore de la
depistare) despre fiecare caz de holera sau suspectare de holera, precum si despre toate cazurile de
izbucniri epidemice de BDA (5 si mai multi bolnavi sau purtatori) la Ministerul Sanatatii si Centrul
National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva, conform ordinului respectiv al Ministerului Sanatatii;
- perfectionarea si elaborarea unor noi acte legislative si normative, instructiuni si indrumari
metodice;
- asigurarea investigatiilor de confirmare a diagnosticului de holera si altor BDA;
- informarea retrospectiva a institutiilor de nivel teritorial; colaborarea cu institutiile Serviciului
veterinar de stat;
- analiza operativa permanenta a incidentei si letalitatii prin holera si alte BDA si stabilirea
factorilor, contingentelor, teritoriilor, obiectivelor, timpului cu risc epidemiologic al circulatiei V.cholerae
01 si non 01, enterobacteriilor, enterovirusurilor in rindurile populatiei si la obiectivele mediului ambiant;
- supravegherea si controlul factorilor si conditiilor ce determina raspindirea intraspitaliceasca a
BDA;
- elaborarea metodologiei si asigurarea centrelor de medicina preventiva teritoriale cu tehnica
electronica pentru perfectionarea sistemului de supraveghere epidemiologica.

71..Epidemiologia holerei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Definiția Boală infecţioasă acută, determinată de vibrio cholerae, caracterizată prin diaree apoasă, vărsături
fără grețuri, deshidratare acută cu oligurie și hipotensiune arterială..
Agentul pathogen Vibrio holerae, Vibrio eltor, Vibrio bengal-sensibil la căldură, aciditatea sucului gastric,
dezinfectante: fenol 0,5%-10 min., clor, antibiotice-cloramfenicol, eritromicină. Rezistă în apă 4-14 zile, pe
fructe, legume-5 zile, în lapte, brânzeturi-5 zile.
Sursa de infecție -Omul bolnav și purtătorul de vibrioni care elimină vibrionii cu mase fecale și mase
vomitive.
Perioada de incubație -4 ore -7 zile( în medie 1-3 zile).
Perioada de contagiozitate Bolnavul este contagios pe tot parcursul manifestărilor clinice și câteva zile
după însănătoșire, de obicei câteva zile. Este posibilă instalarea portajului pentru câteva luni.
Receptivitatea și imunitatea Generală. Copii sunt mai receptivi ca adulții.
Sezonalitatea Vara.
Mecanizmul de transmitere fecal-oral. Hidrica-apa contaminate; alimentara-produse alimentare
contaminate; de contact-mini murdare.
Masuri antiepidemica:
1.catre sursa:
 Depistarea precoce a bolnavilor şi izolarea lor obligatorie în staționar.
 Declararea nominală, anunțarea imediat telefonică.
 Externarea bolnavilor se efectuează după însănătoșire și examinare bacteriologică triplă negativă ,
efectuate cu interval de 2 zile.
 Chimioprofilaxia contacților direcți cu tetraciclină-2g/zi, timp de 3 zile/4g în total(2g odată apoi câte 1g la
6-8 ore).
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Dezinfecția
terminală în focar.
 Dezinfecția sistematică a latrinelor și a WC din locurile publice.
 Dezinfecție continuă și terminală pentru lichidul de vărsătură, materii fecale, obiectele bolnavului, vesela,
salon (sterilizare umedă, căldura uscată, clor) - dezinsecția cu compuși DDT sau HCH;
 în epidemii, măsuri speciale privind circulația trenurilor, avioanelor, care vin din zone endemice, măsuri
speciale de igienă privind apa potabilă, evacuarea rezidurilor;
 Supravegherea bazinelor de apă cu titrarea nagvibrionului.
3.catre receptivitatea populatiei:
 Imunizarea activă, cu vaccin inactivat, administrat subcutanat, oferă protecție redusă, 40%, cu durata de
3-4 luni, fără a oferi protecție față de starea de purtător, deci nu este indicată la venirea dintr-o țară cu
endemie.

72.Epidemiologia şi profilaxia toxiinfecţiilor şi intoxicaţiilor alimentare de natură microbiană. Direcţiile

supravegherii epidemiologice.
Toxiinfecțiile alimentare Definiția Boli acute din grupul infecţiilor intestinale, care apar sporadic sau
epidemic în urma consumării de alimente intens contaminate cu variate bacterii şi toxinele lor,
caracterizându-se clinic prin disfuncţii intestinale acute cu debut brutal, fenomene toxice generale.
Agenții patogeni -Clostridium perfringens, Proteus vulgaris, Proteus mirabilis, Bacillus cereus, Klebsiella,
Enterobacter, Citrobacter, Serratia, Pseudomonas, Aeromonas, Edwardsiella, Vibrio parahaemolyticus -
elimină enterotoxine termostabile. Klebsiella pneumoniae, Enterobacter cloacae, Aeromonas hidrophila,
Clostridium perfringens de tip G şi dificile, Vibrio parahaemoliticus – elimină citotoxine, ce lezează
membranele celulelor epiteliale, ducând la dereglarea în ele a proceselor de sinteză a proteinelor.
Sursa de infecție - Omul și animalele bolnave.
Perioada de incubație -30 min. – 24 ore (mai frecvent 2-4 ore).
Perioada de contagiozitate - Durează pe toată perioada eliminării în mediul ambiant a agenților patogeni.
Receptivitatea și imunitatea Generală. Imunitate postinfecțioasă nu se formează.
Sezonalitatea-Primăvara – vara – toamnă.
Mecanizmul de transmitere fecal-oral. Aeriana-cai aeriene; hidrica-apa contaminate; alimentara-produse
contaminate; de contact-mini murdare, alimente.
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa:
 Depistarea precoce a bolnavilor şi izolarea lor
la domiciuliu sau în staționar după indicații clinice sau epidemiologice .
 Supravegherea contacților timp de 5 zile cu examinarea zilnică a scaunului și efectuarea termometriei.
 Izolarea și tratarea persoa-nelor bolnave de infecțiile care au produs toxiinfecția.
2.catre mecanizmul de transmitere.
 Dezinfecția curentă și terminală în focar.
 Interzicerea consumării ali-mentelor prepa-rate şi menţinute la temperatura came-rei mai mult de 4-5 ore.
Păstrate la fri-gider aceste alimente vor fi con-sumate până la 24 ore de la preparare.
 Păstrarea în frigider a cărnii, laptelui, peștelui la t0+2+40C conform termenilor de păstrare.
 Examinarea veterinară și sanitară a cărnii de la sacrificarea animalelor şi până la realizarea produselor
fabricate din ea.

73.Epidemiologia hepatitei virale A şi E. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemioiogice.
1. Surse de virus
a. omul bolnav
- forme clinice: tipice sau atipice
- predomină: HVA (< 15 ani), HVE (> 15 ani)
- severitate: HVA – adulţi, imunodepresaţi, bolnavi cronici
HVE – gravide, imunodepresaţi, bolnavi cronici
b. omul purtător de VH
1. preinfecţios - foarte contagios prin materii fecale
- durata: HVA = 8-10 zile; HVE = 10-15 zile
2. sănătos - printre contacţii cu omul bolnav sau purtători de virus
3. fost bolnav - convalescent, doze mici de VH
- cronic: nu
c. primatele neumane – îndeosebi VHA
= parcuri de agrement
= cercetare ştiinţifică
= comerţ ilicit
= transport
d. “fructele de mare” - îndeosebi VHA
= midii
= stridii etc.
• sursele diseminează VH prin:
- sânge + m. fecale – în perioada de viremie
- numai m. fecale – în celelalte perioade
2. Modurile şi căile de transmitere a VHA şi HVE
- direct:
• frecvent: mod de viaţă neigienic, contact interpers. = 29%, în familii (11%), colectivităţi (asist. med.-soc. =
8%), cataclisme
• VHA: sexual, drogare, HPT (homosex. HVA = 5%)
- indirect:
• frecvent: v. rezistente – m. fecale → apă (VHE - Asia S-E),
alimentele, solul, aerul, mâinile, obiectele, muştele → contaminate
• injectare i.v. → VHA = 15%
• călătorii internaţ. = 4%
• transmitere “asociativă”
• necunoscute = 28%
Prevenţia generală implică măsuri similare cu cele aplicate pentru toate bolile cauzate de agenţi patogeni
cu mecanismul de transmitere fecalo-oral, cum ar fi supravegherea epidemiologică a populaţiei cu accent la
grupurile cu risc sporit (copii din colectivităţi, unităţi socio-medicale, familii cu condiţii de viaţă precară,
etc.), igienizare, decontaminare, salubrizare a localurilor şi localităţilor - prestaţii care întrerup circulaţia
VHA, protecţia călătorilor pentru zone cu endemicitate înaltă a HVA, evitarea transmiterii prin apă sau
alimente contaminate, educaţia populaţiei privind deprinderile igienice în familii, colectivităţi, etc.
Prevenţia generală se adresează unor persoane sau grupuri populaţionale cu risc, care pot beneficia la
indicaţia specialiştilor, de administrare a imunoglobulinelor standard care se administrează cât mai timpuriu
după expunere. În absenţa vaccinării, se recomandă administrarea de Ig.standard, persoanelor receptive
provenite din zone cu endemicitate redusă care se deplasează în arealele cu circulaţie intensă a VHA.
Prevenţia specifică este realizată prin vaccinare.
În prezent sunt cunoscute vaccinuri cu virus atenuat, care nu au o aplicare largă din următoarele motive:
posibila revenire a virusului vaccinal la virus sălbatic; posibila creştere a transaminazelor serice
postvaccinale şi eventuala transmitere a virusului vaccinal la contacţii receptivi din anturajul vaccinatului.
Vaccinurile recombinate au creat unele probleme tehnice de obţinere.
Vaccinurile cu virus omorât au o bună imunogenitate, seroconversia poate creşte la 100% după cea de-a
doua doză. Cercetările efectuate au demonstrat că acest tip de vaccin previne HVA clinic manifestată în
94-100%, iar revaccinarea la un an asigură o protecţie pentru 10-20 ani.
Vaccinurile cu virus omorât s-au impus la nivel mondial datorită eficienţei ridicate, reactogenităţii scăzute şi
a costului redus. În prezent se utilizează mai multe vaccinuri cel mai larg utilizat este vaccinul Havrix,
produs de firma GlaxoSmithKline. Pentru adulţi se utilizează Havrix TM într-o singură doză, pentru copii de
la 1 la 18 ani se foloseşte Havrix TM Junior. La copii se administrează o doză pentru imunizarea primară şi
o doză pentru revaccinare la 6 sau 12 luni de la prima doză.
MASURILE:
realizarea anchetei epidemiologice;
depistarea activă a cazurilor, inclusiv a celor atipice;
izolarea bolnavului la spital sau la domiciliu;
înregistrarea şi raportarea nominală a cazurilor;
decontaminarea (dezinfecţia) în focar;
igienizarea, salubrizarea şi decontaminarea mediului;
supravegherea medicală a contacţilor pe o perioadă de 35 zile;
dispensarizarea convalescenţilor, asigurându-se controlul clinic şi de laborator.
74.Epidemiologia poliomielitei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii
epidemiologice.
Poliomielită – Poliovirus hominis, serotipuri I-III
Sursă: om – bolnav, reconvalescent, purtător sănătos
Transmitere: mecanisme – fecal-oral, respiratoriu
- căile – alimentară, hidrică; aerogenă (aerosoli lichizi); contact habitual;
Contagiozitatea:
- virus se elimină cu mucus din nazofaringe:
* peste 30-40 min după infectarea; * durează 7-10 zile;
- eliminarea cu masele fecale:
* de la ziua a 3-lea după infectarea; * portaj – 1-1,5 luni;
- perioada de contagiozitatea maximală – 1 săptămînă după infectarea;
Incubaţie: 3-35 zile, medie 7-14 zile
Receptivitatea:
- scăzută la adulţi;
- crescută la copii;
- în majoritatea cazurilor se formează portaj;
Proces epidemic: în RM – lichidată;
Profilaxie:
- igienă individuală;
- imunizarea: virus viu atenuat VPO1,2,3 – 2; 4; 6 luni;
VPO4 – 22-24 luni; VPO5 – 6-7 ani (per os);
Măsuri antiepidemice:
- depistarea precoce a bolnavilor, spitalizarea, tratament ≥ 40 zile (forma paralitică acută);
- inforamarea CSP – 12 ore;
- contacţii – imunizarea, carantina – 20 zile;
- dezinfecţie în focar (curentă, terminală);

75..Epidemiologia enterovirozelor. Măsurile de profilaxie şi antiepidemic. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Angina herpetică – v. Koxsakie A, B
Sursă, transmitere – ca poliomielită;
Contagiozitatea:
- pe parcursul toatei perioade de manifestări clinice:
 se eimină din nazofaringe – 1-2 săptămîni
 cu mase fecale – cîteva săptămîni
- purtători-reconvalescenţi – 5-15 luni;
- purtători sănătoşi – 1-2 luni;
Incubaţie: 3-5 zile;
Profilaxie: măsuri generale;
Măsuri antiepidemice:
- depistarea precoce, izolarea bolnavilor
- contacţii:
 pînă la 3 ani – administrarea γ-globulinei;
 supravegherea – 14 zile;
- dezinfecţie în focar
Mialgie epidemică – v. Koxsakie B
Sursă, transmitere, incubaţie – ca angina herpetică;
Contagiozitatea: stadie acută a bolii
Proces epidemic:
- infecţie ubicuitară;
- cazuri sporadice, erupţii epidemice, epidemii (insule Bornholm);
- mai des – copii, adolescenţi;
Meningită aseptică – v. Koxsakie B, ECHO
Sursă, transmitere, contagiozitate, profilaxie – ca angina herpetică;
 Incubaţie: 2-4 zile;
Proces epidemic:
- cazuri sporadice;
- copii ≤14 ani;
Măsuri antiepidemice:
- depistarea precoce a bolnavilor;
- spitalizarea – 2-3 săptămîni;
- externarea – însănătoşire clinică completă, după sanarea LCR.
76.Epidemiologia difteriei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile
supravegherii epidemiologice.
Corynebacterium diphtheriae (toxigenă)
Sursă: om – bolnav, purtător (imun!, reconvalecent acut);
Rezervoar: purtători;
Transmitere: - mecanismă – respiratorie;
- căile: aerosoli lichizi, solizi; alimentară; prin contact;
Imunitatea: antitoxică – toată viaţa; antibacteriană – de scurtă durată;
Incubaţie: 2-10 zile
Contagiozitatea: de la 1 zi de boală; reconvalescenţa – pînă la 3-4 luni;
Receptivitatea: copii; adulţi tînări;
Sezonalitatea: iarna;
Diagnostic de laborator: - material – mucus, membrane din faringe;
- reacţia Şik – test intradermal;
- RHAI cu diagnosticum eritrocitar – determinarea titrului de Ac
(titru de protecţie 0,03 U/ml)
Profilaxie:
1. asupra sursei:
- depistarea activă a purtătorilor din contingentele următoare:
 copii la întrare în grădiniţă;
 copii din orfelinate;
 bolnavi suspecţi (angina lacunară);
 învăţători, educători, profesori
- sanarea purtătorilor:
 atoxigeni – ambulator;
 toxigeni – la spital;
2. asupra mecanismei de transmitere: - dezinfecţie profilactică;
3. populaţie receptivă: - imunizare:
 vaccinare: DTP1,2,3 – 2; 4; 6 luni;
 revaccinare: DTP4 – 22-24 luni; DT/Td – de la 6-7 ani pînă la 60 ani;
Măsuri antiepidemice:
- depistarea precoce a bolnavilor, spitalizarea obligătorie, tratamentul cu ser antitoxic;
- informarea CSP – 12 ore;
- externarea: după tratament - 2 investigaţii negative (interval 2 zile);
- izolarea purtătorilor-reconvalescenţilor nu mai puţin de 30 zile de la însănătoşirea clinică;
- dezinfecţie terminală în focar;
- depistarea contacţilor – obligător:
 investigarea bacteriologică a tutoror contacţilor;
 supravegherea – 7 zile;
 profilaxie de urgenţă – vaccinarea (titru de protecţie <0,03 U/ml), antibiotice.

77.Epidemiologia tusei convulsive. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Izvorul de infectie il constituie bolnavul de tuse convulsiva, care este contagios timp de 6 saptamani de la
inceputul bolii. Transmiterea se face direct, prin aer, prin picaturile ce se proiecteaza in timpul tusei.
Contagiozitatea bolii este foarte mare. Atinge indeosebi copiii, din momentul nasterii si pana la 7 ani. Nou-
nascutul nu are imunitate transmisa de la mama. La sugar boala imbraca o forma grava, daca nu a fost
vaccinat. Tusea convulsiva dureaza intre 7 si 14 zile. In timpul incubatiei nu apare vreun semn deosebit.
Boala evolueaza in 3 faze: Izolarea la domiciliu se impune timp de 30 de zile de la inceputul chintelor
sau 5-6 saptamani daca a fost surprinsa din faza de invazie. Faza de invazie (de debut, catarala) dureaza 7-10
zile. Inceputul este inselator, asemanandu-se cu o infectie banala a nasului si gatului. La inceput tusea este
necaracteristica, dar devine din ce in ce mai frecventa si rebela la calmantele tusei. In acest stadiu boala este
greu de recunoscut. Din pacate, in zilele respective contagiozitatea bolii este cea mai mare.
Faza de chinte (de stare, stadiul convulsiv). Tusea devine din ce in ce mai frecventa, spastica, pana apar
accesele caracteristice: copilul tuseste sacadat, de 10 pana la 20 de ori, din ce in ce mai repede pana ce
respiratia se opreste in expiratie; copilul se roseste si chiar se invineteste;
Faza de convalescenta (de declin) apare spre a 5-a saptamana si se caracterizeaza prin rarirea si atenuarea
acceselor de tuse. Totusi in lunile care urmeaza, cu ocazia infectiilor banale ale cailor respiratorii, tusea
reapare, imbracand alura convulsiva. Copiii mai nervosi pot tusi in acest fel multa vreme.
Vaccinarea este mijlocul cel mai eficace de profilaxie. La noi in tara, vaccinarea antipertusis (A.R) se face
cu vaccin asociat (Di-Te-Per - Difteric-Tetanic-Pertusis). La copiii la care dupa prima sau a doua vaccinare
cu Di-Te-Per a aparut un simptom neurologic, se va face in viitor bivaccin (Di-Te). De altfel, este
recomandabil ca la copiii care au "suferit" la nastere (scorul Apgar mic) sa se faca vaccin fara fractiunea
Pertusis (Per).
Supravegherea epidemiologica:
-evidenta paturii imune la copii;
-aprecierea continua a dinamicii si tendintei morbiditatii pe teritoriu;
-depistarea activa si precoce a bolnavilor;
-efectuarea calitativa a masurilor antiepidemice a masurilor antiepidemice in focar.

78.Epidemiologia infecţiei meningococice. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile

supravegherii epidemiologice.

Ca sursă de agenti patogeni servesc bolnavii cu forme generale a infectiei in perioada de prodroma ,durata
careia in mediu constituie 4-6 zile.Sursa de agenti patogeni servesc si bolnavii de nazofaringita
meningococica precum si purtatorii.E necesar de a lua in consideratie faptul ca numarul purtatorilor de sute
de ori nr bolnavilor.Se transmite in timpul rasuflarii ,prin tusa,stranut.Incubatia 2-10 zile,mai des 4-6 zile.
Cele mai frecvente simptome ale tuturor formelor de meningită includ:febră;durere de cap severă și
persistentă;gâtul este înțepenit și dureros, cel mai bine evidențiindu-se la încercarea de a atinge pieptul cu
bărbia;vărsături;confuzie și un nivel scăzut de conștiență/luciditate;convulsii. Factori de risc: stare generală
de sănătate precară prezența altor infecții, precum infecțiile căilor respiratorii superioare, oreion,
tuberculoză, prezența unui episod de meningită în trecut.Masuri profilactice: Vaccinarea (imunizarea)
împotriva unora din microorganismele ce pot provoca meningita este cel mai eficient mod de a preveni
apariția bolii. Imunizarea împotriva unor cauze comune de meningita includ: vaccinul împotriva pojarului, a
oreionului și a rubeolei (measles, mumps, and rubella =MMR). Acest vaccin este administrat de rutină la
copii cu vârsta între 12 luni și 15 luni;
-vaccinul împotriva varicelei (vărsat de vânt). Acest vaccin este recomandat la copii cu vârsta mai mică de
18 luni, precum și la copii mai mari, adolescenții și la adulții care nu au avut vărsat de vânt;
Masuri antiepidemice:Bolnavul de meningita se izoleaza imediat,sint admisi in colective numai dupa
examen medical si rezultat bacteriologic negativ,efectuat nu mai devreme de 5 zile dupa insanatosire.In
colective se pune carantina pe 10 zile dupa ultimul bolnav izolat.
Supravegherea epidemiologica:
-studierea dinamicii morbiditatii si letalitatii prin infectia meningococica
-studierea circulatiei ag.patogen
-determinarea contingentelor de risc
-evaluarea eficacitatii masurilor de profilaxie si antiepidemice efectuate
-elaborarea planului de masuri antiepidemice.

79..Epidemiologia tuberculozei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Tuberculoza reprizintă o maladie transmisibilă bacteriană, endemică, putînd afecta orice organ, însă
localizarea pulmonară fiind în 80% cazuri.
Sursele de agent patogen: infecţia cu M. bovis continuă să fie endemică la unele animale domestice şi
sălbatice, pot apărea zooantroponoze în urma contactului cu animalul bolnav sau a consumului de lapte ori
derivate netratate termic corespunzător.
În cazul M. tuberculosis sursa este reprezentată de oamenii bolnavi cu TB pulmonară cavitară, care elimină
prin spută bacili acido-alcoolo-rezistenţi (BAAR) şi care nu st supuşi tratamentului, de asemenea pacienţii
cu TB cronică, cei cu TB latentă în cazul cînd aceasta se reactivează.
Modurile şi căile de transmitere: - direct (prin inhalarea de aerosoli), în timpul manevrelor medicale (ex.
recoltarea sputei, inducerea sputei, bronhoscopie); infecţia depinde de doza de bacili eliminaţi şi de durata
expunerii la nucleii de picătură contaminanţi.
Infecţiile cu M. bovis se pot transmite în urma expunerii la animalele bolnave prin consum de lapte sau
derivate netratate termic corespunzător.
Receptivitatea: - factorii de risc: vîrsta (copii mai mici de 5 ani, adolescenţi, tineri); anumite aspecte
patologice în special cele care induc o deprimare a răspunsului imun de tip celular (diabet, gastrectomie,
etilism cronic, malnutriţie, tratamente imunosupresive, insuficienţă renală cronică, silicoză, cancer, HIV-
SIDA); - factorii protectivi: vaccinarea BCG, infecţia TB în antecedente.
Forme de manifestare a procesului epidemiologic: stabilirea cu precizie a extinderii TB la nivel populaţional
este dificilă. Definiţiile pot varia de la o ţară la alta, modalităţile de supraveghere diferă, iar validitatea
datelor rapotate poate fi pusă adeseori în discuţie. Pe parcursul anilor, de la `70 încoace, periodic s-au
semnalat izbucniri epidemice, fie în anumite instituţii(şcoli, cămine-spital, spitale, închisori) fie cu anumite
caracteristici particulare, cum ar fi infecţiile produse cu tulpini MT rezistente la mai multe antibiotice.
Semne clinice de recunoaştere: per. de incubaţie 3-12 săptamîni, rareori evoluţia este gravă de la început,
per. de latenţă poate dura ani de zile. Debutul este insidios; subfebrilitate, transpiraţii nocturne, astenie,
scăderea apetitului şi a greutăţii corporale, alterarea lent progresivă a stării generale- pot apărea şi în alte
afecţiuni.
În TB pulmonară există 3 forme de debut: asimptomatic, situaţie în cazul cînd d-cul se pune în baza unei
examinări radiologice efectuate pt un alt motiv; subacut, progresiv, în care manifestarea clinică cea mai
frecventă este tusea, iniţial neproductivă, ulterior însoţită de expectoraţie, pe fondul alterării stării generale şi
debut acut.
Prevenţia şi controlul:
Principalele măsuri preventive se vor asocia cu cele de combatere şi vor include: realizarea anchetei
epidemiologice pt identificarea bolnavilor şi contacţilor, cu aplicarea măsurilor în vederea reducerii
transmiterii MT; asigurarea condiţiilor necesare efectuării unor examinări prompte clinice, de laborator şi
radiologice pt bolnavi, suspecţi şi contacţi în vederea stabilirii precoce a diagnosticului şi în funcţie de
acesta a aplicării tratamentului sau chimioprevenţiei; educaţia pt sănătate a populaţiei; testarea prin
efectuarea intradermoreacţiei Mantoux, vaccinarea BCG; chimioprevenţia;
80.Epidemiologia infecţiei streptococice. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii
epidemiologice.
Ca sursă de infecție streptococică servește omul bolnav,și purtătorul streptococului hemolitic din grupa A.
Bolnavul este periculos primele 10-12 zile,la a 2-3 săptămînă contagiozitatea scade,dacă bolnavul nu devine
purtător.Un mare pericol epidemiologic poartă bolnavul cu formă ușoară de angină,la fel purtătorii cronici
nedetectați.
Mecanismul și calea de transmitere:prin aer,prin obiecte,jucării,hainele bolnavului,mai ales prin lapte și
produse lactate.
Manifestările procesului epidemic:în zonele tropicale se întîlnește mai des sub formă asimptomatică.Mai des
la vîrsta de la 1 la 9 ani,în perioada toamnă-iarnă.
Incubația:1-3 zile.
Se începe repede,cu febră,vărsături,dureri în gît și angină.
Măsuri profilactice:curățenia umedă,consumarea laptelui numai fiert,dezinfecția jucăriilor,obiectele de uz
casnic.
Măsuri antiepidemice:izolarea acasă,sau la spitalul de boli infecțioase,se spitalizează bolnavii cu forme
grave,dacă locuiesc mai mulți într-o odaie,mai ales copii pînă la 8 ani.Izolarea nu mai puțin de 7-12 zile de
la înce putul maladiei,copii ce frecventează instituțiile de ănvățămînt,chirurgii,numai după 12 zile de izolare
se admit în colectiv.Reconvalescenții cu modificări patologice nu mai devreme de 25-30 de zile.La
domiciliu se face dezinfecția cu sol.0,5% clor,a veselei,iar albiturile regulat se fierb.
Supravegherea epidem.:
 -efectuarea analizei epidem.cu determinarea contingentelor,colectivelor,timpului,și factorilor de risc;
-controlul asupra depistării active șiprecoce a bolnavilor și efectuarea la timp a măsurilor antiepidemice;
-controlul asupra respectării regimului sanitaro-antiepidemic în instituțiile preșcolare,școli,și alte colective
de risc.
81.Epidemiologia rujeolei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile
supravegherii epidemiologice.
Rujeola se caracterizează printr-o erupţie specifică, febră mare, tuse, secreţii nazale şi oculare. Calea de
transmitere este una directă. Rujeola se transmite de la un copil contagios la unul sănătos, pe calea aerului.
Semne şi simptome ale pojarului:temperatură între 38-39 Celsius, ochi roşii şi lacrimoşi, secreţie nazală, 
tuse, strănut, răguşeală, dureri de gât,
Perioada de incubaţie  a acestei boli a copilăriei este de 8-17 zile,de obicei 9-10 zile, timp în care boala poate
fi transmisă şi altor persoane. Supravegherea epidemiologică:
-supravegherea efectuarii la timp a vaccinarilor copiilor si revaccinarea celor seronegativi
-controlul asupra respectarii cerintelor de transportare,pastrare, si folosire a vaccinului;
-controlul serologic selectiv al paturii imune la diferite continte de virsta ,in special la copii;

82..Epidemiologia rubeolei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile

supravegherii epidemiologice.
Rubeola sau pojarelul este o boala infectioasa, foarte contagioasa, produsa de virusul rubeolic. Sursa de
infectie o reprezinta omul bolnav si copilul nou-nascut cu rubeola congenitala. Transmiterea este strict
interumana si se face pe cale aeriana prin picaturi de secretii nazale. 
Boala este mai frecventa la sfarsitul iernii si primavara. 
Copiii cu rubeola congenitala pot transmite virusul timp de un an sau chiar mai mult. Incubatia dureaza 7-
24de zile. Adesea boala este asimptomatica, multe cazuri nefiind diagnosticate. In cele mai multe cazuri insa
boala se caracterizeaza prin febra moderata, marirea ganglionilor si eruptii care se intind destul de repede pe
toata suprafata pielii.
Profilaxie:imunoprofilaxia cu vaccin viu atenuat,se face la 12 luni,a doua la 6-7 ani,a treia la 14-15 ani.
Supravegherea epidemiologică:
-supravegherea efectuarii la timp a vaccinarilor copiilor si revaccinarea celor seronegativi
-controlul asupra respectarii cerintelor de transportare,pastrare, si folosire a vaccinului;
-controlul serologic selectiv al paturii imune la diferite continte de virsta ,in special la copii;

83.Epidemiologia parotiditei epidemice. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Parotidita epidemică (PE) este considerată o boală relativ benignă, de origine virală, caracterizată prin
tumefierea dureroasă a glandelor salivare şi afectarea, în particular la adulţi, a glandelor sexuale, meninge,
pancreas şi alte organe.
Sursa de agenţi patogeni o constituie omul bolnav,cu forme tipice şi atipice clinic. Bolnavul este contagios
în ultimele 2-6 zile ale perioadei de incubaţie, pînă la a 12-14zi de boală.
Modul de transmitere este frecvnt direct, prin picături Flugge, eliminate de bolnavul contagios şi inhalate de
persoanele receptive în anturajul acestuia. Modul indirect este puţin raportat.
Receptivitatea este generală; imunitatea după boala manifestă clinic sau după forma inaparentă, este de
lungă durată, reîmbolnăvirile st rare.
Incidenţa maximă este de iarna şi primăvară.
Manifestarea procesului epidemiologic este predominant sporadică, ca urmare a aptului că numeroase ţări au
adoptat, în programul naţional de imunizare, obligativitatea vaccinării antiparotidică.
Manifestările endemice şi epidemice ale infecţiei st semnalate mai frecvent în colectivităţile închise de copii
şi adulţi tineri provenind din regiuni indemne. Epidemiile au caracter limitant, iar evoluţia poate fi trenantă,
ca urmare a perioadei lungi de incubaţie, ceea ce determină ca boala să afecteze treptat populaţia receptivă.
În epidemie st afectate ambele sexe, cu o prevalenţă mai mare a complicaţiilor la bărbaţi.
Semnele clinice de recunoaştere:
După o incubaţie de 14-18zile,apare cu debut relative brusc, cu febră, frison, cefalee, mialgii, anorexie şi
stare de rău, apare tumefacţia şi durerea la nivelul glandei parotide. Tumefacşia la început este
unilaterală,apoi devine bilaterală. Pielea este destinsă, lucioasă şi de culoare normală. Febra (39-40) este de
la debut, persistă cîteva zile,apoi scade. uneori apare şi inflamaţia celorlalte glande salivare: gl. submaxilară,
gl. sublinguală.
evoluţia este benignă la copil. După pubertate şi la adult, poate fi mai severă, cu febră înaltă, stare generală
alterată şi cu afectarea altor glande (pancreas, testicul).
Prevenţia:
Măsurile generale de prevenţie include: supravegherea epidemiologică şi igienico-sanitară a colectivităţilor
de preşcolari, şcolari, adolescenţi şi tineri, îndeosebi în sezonul de iarnă-primăvară; protecţia “porţii de
intrare”, prin gargare cu antiseptice uşoare; evitarea aglomeraţiilor; protecţia femeilor gravide;
decontaminarea prin mijloace naturale, mecanice şi chimice a încăperilor destinate activităţilor sau cazării
grupurilor cu risc crescut; carantinarea unor colectivităţi în sezonul epidemic.
Prevenţia specială se refera utilizarea imunoglobulinelor standart şi a antiviralelor pt subiecţii cu risc major.
Prevenţia specifică se bazează pe utilizarea imunoglobulinelor specifice. Cea mai eficientă este utilizarea
vaccinurilor (vaccinul cu virus viu atenuat,administrat subcutanat sau intradermic).
Combaterea: depistarea bolnavilor cu forme tipice sau atipice; izolarea 10-14 zile; declararea numerică a
cazurilor; carantina în colectivităţi; izolarea contacţilor timp de 14 zile; decontaminarea curentă; măsuri de
igienă a încăperilor, igiena individuală; educaţia sanitară şi supravegherea epidemiologică a focarului 21 zile
după izolarea ultimului caz de boală.

84.Epidemiologia varicelei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile

supravegherii epidemiologice.
Varicela, cunoscută și sub denumirea populară de vărsat de vânt, este o boală infecțioasă eruptivă acută
generalizată, provocată de virusul varicelo-zosterian, din familia virusurilor herpetice. Apare de obicei la
vârsta copilăriei. La vârsta de adult, virusul provoacă de regulă o erupție localizată la unul sau mai multe
dermatomuri, cunoscută sub numele de herpes zoster sau zona zoster, de unde și denumirea de virus
varicelo-zosterian.
Este o boală clasică a copilăriei, care pentru copii de obicei este ușoară dar pentru adolescenți și adulți poate
avea un risc crescut de complicații. Boala poate dura în jur de o săptămână.
Sursa de infecție pentru varicelă este reprezentată de bolnavii de varicelă, iar transmiterea se face prin
contact direct, de la persoană la persoană, cel mai adesea pe calea aerului. Mai rar varicela se poate
transmite și prin obiecte murdare de secretii.

Pacientul este contagios cu 1-2 zile înainte de apariția erupției și până la 6-7 zile după apariția ultimului val
eruptiv, până ce ultima veziculă se transformă în crustă și se desprinde.

Poate apărea în oricare perioadă a anului, mai frecventă iarna și primăvara. Virusul cauzant se transmite doar
de la persoană la persoană prin contact direct cu leziunile cutanate sau pe cale aeriană la expulzarea prin tuse
sau strănut. Perioada de incubare până la apariția primelor simptome este de 2-3 săptămâni. Bolnavul este
contagios aproximativ de la 2 zile înainte de apariția erupțiilor până la 5 zile după. La fel se poate contracta
prin contactul cu leziunile unei persoane bolnave de herpes zoster.
Contactul familial (acele cazuri când se contractă boala de la un alt membru de familie) sunt de obicei mai
grave decât primele cazuri, probabil pentru că există un contact mai intens și mai îndelungat cu virusul.
Varicela este foarte contagioasă, în sensul că un bolnav în casă presupune o posibilitate de 80-90% ca
persoanele din familie susceptibile a contracta boala vor sfârși prin a se contagia.
Varicela se vindecă sau dispare în 7-10 zile și generează imunitate permanentă. Desigur există cazuri când
imunitatea dispare și are loc un al doilea episod de varicelă însă sunt cazuri izolate.
Măsuri generale
La copii de obicei este suficientă luarea măsurilor generale pentru îmbunătățirea simptomelor. Pentru febră
se administrează paracetamol sau ibuprofen, evitându-se întotdeauna aspirina (acidul acetilsalicilic), a cărei
folosire în cazul varicelei este asociată cu apariția complicațiilor. Mâncărimea se poate trata cu loțiuni
antipruriginoase sau cu antihistaminice orale. Alte măsuri care se pot lua pentru evitarea leziunilor cauzate
de scărpinarea pielii sunt tăierea în totalitate a unghiilor și o baie zilnică cu șampon cu PH neutru.
Este importantă izolarea bolnavului în perioada contagioasă a bolii de acele persoane care nu au suferit boala
în trecut, în special aceia care prezintă risc crescut (adulți, adolescenți, viitoare mame sau imunodeprimați).

85.Epidemiologia gripei şi IRA. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice. Gripa
Sursa de agent patogen: omul bolnav cu forme clinice tipice şi atipice, purtătorul preinfecţios (viitorul
bolnav ăn perioada de incubaţie). Modul şi căile de transmitere: modul direct (aglomeraţie); modul indirect
intervine în măsură redusă (aer, obiecte şi mîini recent contaminate). Receptivitatea este generală pt cei ce
nu posedă titruri protective de Ac corespunzători cu structura antigenică a subtipurilor circulante. Grupul de
risc îl constituie copiii, garvidele, vîrstnicii, imunosupresanţii. Factorii dinamizatori-favorizanţi: sezonul
rece şi de trecere, oscilaţiile importante ale presiunii atmosferice, temperaturii, umidităţii, mişcării păturilor
de aer, condiţii deficitare de locuit, alimentaţie, muncă, transport, prezenţa aglomeraţiei. Formele de
manifestare a procesului epidemiologic: manifestare sporadică, epidemică (tip A), pandemică ( tip A).
Semne clinice de recunoaştere: per. de incubaţie 10-48ore, debut brusc, febră 39-40, evoluţie bifazică. Per.
de stare: frisoane, transpiraţii, cefalee fronto-occipitală, ameţeli, insomnie sau somnolenţă, adinamie,
artralgii, dureri în globii oculari, catar lacrimo-nazal şi al căilor respiratorii, disfagie, inapetenţă, dureri
intercostale şi retrosternale, tuse, răguşeală, dureri abdominale, greaţă, vărsături.
Prevenţia:
- prevenţia generală: educaţia pt sănătate; creşterea rezistenţei nespecifice a organismului printr-un
mod de viaţă sanogen; evitarea efectelor favorizante produse de frig, umezeală, aglomeraţie, lipsa
ventilaţiei, nutriţie deficitară; igienizarea şi salubrizarea cu atenţie specială în colectivităţile de
asistenţă medico-socială; instruirea periodică a personalului medico-sanitar.
- prevenţia specială: protecţia grupurilor de riscprin adm. de Ig şi antivirale (amantadina, rimantadina),
inhibitorii de neuraminidază (zanamivr, oseltamivir)
- prevenţia specifică: vaccinarea antigripă în special a grupurilor de risc (vaccinul trivalent);
Combaterea: depistarea cît mai precoce a bolnavilor cu izolarea lor; contacţii cu bolnavii vor fi
supravegheaţi pe durata maximă a per. de incubaţie; măsuri de vaccinare; creşterea rezistenţei generale;
ventilarea încăperilor; evitarea aglomeraţiilor.
Infecţii virotice respiratorii Agenţi etiologici: rinovirusurile, coronavirusurile, enterovirusrile (Coxsackie
A şi B, ECHO), reovirusirile. Sursa de agenţi patogeni: omul bolnav cu forme tipice şi atipice de boală,
purtătorii preinfecţioşi, putătorii sănătoşi şi cei foşti bolnavi. Modurile şi căile de transmitere: mod direct
(prin picături septice); mod indirect (mîini, obiecte, alimente, apă contaminate)-mai ales în cazul
enterovirusurilor. Receptivitatea: mai ales la copii şi a persoanelor cu imunosupresie. Formele de
manifestare a procesului epidemic: st foarte diferite. Pt rinovirusuri, coronavirusuri şi reovirusuri- sfîrşitul
toamnei, iarna, primăvara; pt enterovirusuri- vara şi toamna. Semnele clinice de recunoaştere: Infecţiile cu
rinovirus: incubaţia 10-36ore, apoi apar semnele răcelii comune, rinoree, febră moderată, obstrucţie nazală şi
strănut, dureri şi senzaţii de zgîrîietură la nivelul orofaringelui. În cazuri grave cefalee şi astenie.
Coronavirusurile: determină manifestări mixte, respiratorii şi intestinale.
Enterovirusurile: faringite, guturai, laringotraheite, pneumonii atipice, Acuze: febră, cefalee, disfagie, coriză,
conjunctivită, mialgii. Prevenţia şi combaterea: metode generale, speciale şi specifice ca în cazul gripei.
Prevenţia specială cu antivirale sau interferon. Prevenţia specifică are utilizare limitată din cauza existenţei
multor serotipuri.
Gripa pandemică cu virus nou A(H1N1)
este o afecţiune respiratorie acută, cu contagiozitate ridicată, cauzată de o varietate nouă a unui virus A
(H1N1), ce reprezintă o combinaţie dintre virusurile gripale umane şi animale (porcine, păsări).
• Particularităţile pandemiei actuale:
• Apariţia cazurilor noi de la cele precedente:
- în gripa sezonieră =1,2 – 1,4
- în gripa pandemică A(H1N1) 2009= 1,4 – 3,5
• Circulaţia intensă a virusului în perioada intersezonieră
• Afectarea preponderentă a copiilor şi persoanelor de vârstă tânără (până la 45 de ani)
• Eterogenitatea formelor clinice, de la forme uşoare până la grave (4 - 5%)
• Predispoziţia la pneumonie şi insufucuenţă renală
• 50-80% din formele grave au loc pe fondalul patologiilor cronice
• Forme grave şi decese se întâlnesc mai frecvent la tineri.
Căile de transmitere a virusului gripal
• Virusul se transmite de la om la om prin aceiaşi modalitate ca şi virusurile sezoniere, prin aerozoli
răspândiţi de persoanele infectate prin tuse sau strănut.
• Uneori oamenii se pot îmbolnăvi indirect prin atingerea suprafeţelor, obiectelor infectate cu virusuri
gripale şi ulterior prin atingerea ochilor, gurii.
 • NU există risc de infectare cu acest virus: prin consumarea cărnii şi produselor din porc bine
preparate şi prin utilizarea apei din surse sigure, dezinfectată prin metodele corespunzătoare.
Perioada de contagiozitate: oamenii pot fi contagioşi cu 1 zi înaintea apariţiei simptoamelor gripale şi 7 zile
de la debutul bolii. Copiii, în special copiii mici, pot fi contagioşi mai multe zile. Perioada de incubaţie: la
adulţi – 1-7 zile, la copii- 1-10 zile.

86.Epidemiologia variolei. Realizarea programei OMS de ieradicare a variolei.

Problema variolei maimuţelor.
Variola (sau vărsatul) este o boală contagioasă, de natură virotică.
variola (bubat mare sau varsat mare) este o boala infectioasa si contagioasa, de natura virotica, ce se
transmite pe cale respiratorie. Se caracterizeaza prin aparitia pe suprafata pielii a numeroase pustule care,
dupa vindecare, lasa cicatrice definitive. Dupa o perioada de incubatie de 12 zile, maladia incepe cu o
combinatie de febra ridicata, dureri de cap, dureri musculare si afectare generala cu prostratie.
Dupa 2 pana la 5 zile, apare o eruptie pe mucoasa orala si faringala, pe fata si antebrate, care se propaga
pana la trunchi si picioare, dupa 2 zile aceasta devenind o eruptie veziculara si apoi o eruptie pustulara.
Riscul transmiterii este ridicat mai ales in prima saptamana a maladiei.
Exista doua forme clinice ale variolei: variola majora si variola minora. Variola minora este forma cea mai
putin severa, iar variola majora este forma mai grava, cu o rata a mortalitatii de aproximativ 30%. Exista
totodata doua forme rare ale acestei maladii: o forma hemoragica (eruptie insotita de sangerarea mucoasei si
a pielii) si o forma maligna, caracterizata prin leziuni plate care nu formeaza pustule.
Eradicarea variolei
●1966 – adoptat programul de eradicare de către OMS (1966 – 1976)
● 1967 – variola era înregistrată în 44 ţâri inclusiv în 31 cu caracter endemic (Brazilia, majoritatea ţârilor
din Africa şi 5 ţări asiatice: Afganistan, India, Indonezia, Nepal, Pakistan). Cazuri înregistrate ≈ 15 mil. În
mediul 1,2 mlrd populaţie
● 1970 – eliminarea variolei în 20 de ţări din Africa Centrală şi de Vest.
●1971 – Brazilia
● 1972 – Indonezia
● 1975 – ţările asiatice
●1976 – Ethiopia
●1977, 26 octombrie – Somalia
●1980, 8 mai – OMS a anunţat oficial eradicarea Globală a variolei.
Virusul variolei maimutelor infecteaza primatele nonumane in padurile tropicale, in sezonul ploios, in
Africa de vest si centrala si poate infecta persoanele care n in contact direct cu animalele infectate. Boala
umana este rara si se caracterizeaza printr-o eruptie culara asemanatoare variolei. Afectiunea este uneori
fatala, in special la copin mici si la persoanele care nu au fost vaccinate contra variolei

87.Epidemiologia hepatitei virale B şi C. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Hepatită virală B
Sursă: om – bolnav cu forme acute tipice (25-40%), atipice (60-75%), cronice;
- purtătorii preinfecţioşi, sănătoşi, foşti bolnavi;
Transmitere: mecanisme – parenterală directă (transfuzii de sîngele infectat), indirectă sau ocultă (prin
istrumentariu contaminat cu lichide biologice infectate);
sexulă; perinatală;
factorii – sîngele, sperma, secreţii vaginale, lapte matern, instrumentariu
contaminat
Receptivitatea: generală, fiind în relaţie cu endemicitatea
Proces epidemic: sporadicitatea, endemicitatea, epidemii
Perioada de incubaţie: 30-180 zile
Profilaxia:
 generală - educaţie populaţiei, sexul protejat, screening-ul donatorilor de sînge, sterilizarea
instrumentariului contactat cu lichide biologice
 specială – interferon;
 specifică – activă: vaccin recombinant
 pasivă: Ig anti-AgHBs la copii născuţi de la femei purtătoare
Combatere: ancheta epidemiologică, depistare precoce, izolare, tratament,
bolnavilor, urmărire contacţilor, informare CSP timp de 12 ore, dezinfecţie curentă şi
terminală
Dispensarizare:
- reconvalescenţii: prima examinare – peste o lună după externarea din spital, în
lipsa careva devieri biochimice şi clinice sunt examinaţi peste 3, 6, 9, 12 luni; în lipsa hepatitei cronice şi
după 2 examinări serologice la AgHBs negative (cu intervale 10 zile) - evidenţa se termină;
- dacă reconvalescent este externat cu valorile înalte de AlAT, AsAT – prima
examinare se face peste 10-14 zile; în cazul depistării hepatitei cronice sunt supuşi spitalizării repetate;
- copiii născuţi de la femei purtătoare – se iau la evidenţa timp de 1 an cu
investigarea sîngelui la AgHBs obligătorie la vîrstă de 2, 3, 6 şi 12 luni şi investigarea markerilor
biochimici la vîrstă de 3 şi 6 luni. În cazul 5 investigaţii negative la AgHBs evidenţa se termină.
Hepatită virală D
Sursă, transmitere, proces epidemic, profilaxie, combatere, dispensarizare – ca şi pentru HVB
Incubaţie: 2-10 săptămîni
Receptivitatea: bolnavii de HVB, purtătorii AgHBs – co-/suprainfecţie
Heatită virală C
Incubaţie: 14 zile – 6 luni, mai des 6-8 săptămîni
Profilaxie: generală, specială (interferon)

88.Epidemiologia tifosului exantematic şi bolii Brill. Măsurile de profilaxie şi

antiepidemice. Direcţiile supravegherii epidemiologice.
Agentul etiologic.
Tifosul exantematic este cauzat de Rickettsia prowazekii.
Procesul epidemiologic .
Sursa de agent patogen este reprezintată de omul bolnav,cu forme tipice sau atipice de boală.
Receptivitate populațională este generală,imunitate naturală nu există,iar cea căștigată postinfecție este
protectivă.
Manifestarea procesului epidemiologic a TE era,în trecut inclusiv în Europa, caracterizată prin
endemosporadicitate și izbucnirii epedemice,predominănd iarna și primăvara.În prezent cu excepția unor țari
din Africa ,Asia și America Latină,TE este absent fiind de tip Brille –Zinsser sau ‘de import’.
Prevenția.
Prevenția generală se bazează pe educația populațională și crearea condițillor socioeconomice de igienizare
a vieții cotidiene.concomitent,se impul depistarea și suprimarea păduchilor (6,34,37,39).Prevenția spesială,în
deosebi pentru grupurile cu risc crescut ,se referă la administrarea urgență,a unor antibiotice între
carevvibramicina pe cale orală sau intravenoasă în doză unică de 200 mg.Prevenția specifică presupune
utilizarea de vaccinuri pentru protecția unor grupuri cu risc:Vaccinul cu rickettsii omorăte,Vaccinul cu
rickettsii vii atenuate.

89.Epidemiologia tifosului recurent. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Definiția Boală infecțioasă acută, caracterizată prin perioade febrile cu febră de 39-40 0C, urmate de
perioade afebrile, intoxicație generală, cu dureri musculare și cefalee, sindromul hepatosplenic.
Agentul patogen Borrelia recurrentis-spirochetă mobilă, gram-negativă, în afara organismului moare
imediat, la congelare se păstrează 8 zile, la t de 0C-30 min.
Sursa de infecție -omul bolnav Perioada de incubație 7 zile
Perioada de contagiozitate -bolnavul este contagios de la 3 până la 15 zile, mai des 7-8 zile.
Receptivitatea și imunitatea Receptivitate generală. Imunitatea nespecifică. Posibile recidive.
Sezonalitatea-sfârșitul iernii, lunile martie-aprilie.
Mecanizmul de transmitere: transmisiv prin paduchele de corp.
Masuri antiepidemice:
1.indreptate catre sursa: • Spitalizarea obligatorie a bolnavului cu transport special care va fi supus
dezinsecției și dezinfecției;
• În secția de primire bolnavul trece prelucrarea sanitară cu utilizarea dezinsectanților;
• Depistarea și examinarea medicală a contacților;
• Prelucrarea sanitară a contacților cu pediculoză;
• Supravegherea medicală a contacților timp de 25 zile.
• Înregistrarea și evidența focarelor de pediculoză;
2.indreptate catre mecanizmul de transmitere:
• Combaterea păduchilor;
• Depistarea pediculozei și organizarea despăducherii;
• Dezinfecția și dezinsecția terminală a focarului.

90.Epidemiologia infecţiei HIV. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Sursa de infecţie: omul infectat pe toată durata vieţii;
Perioada de incubaţie: 2-10 ani;
Perioada de diagnosticare şi contagiozitate:14 zile – 3 luni – 6 luni;
Căile de transmitere:
 Expunere la sânge (transfuzii de sânge şi produse din sânge infectate, ţesuturi biologice şi organe
infectate, seringi, ace contaminate cu sânge, instrumentarul medical prelucrat necalitativ)
 Sexuală
 Materno-fetală (transplacentar, în timpul naşterii, în timpul alăptării)
Factori de transmitere: sânge, spermă, secreţii vaginale, laptele matern
Proces epidemic: Republica Moldova
Anii 1987 – 2008
• circa 4996 de persoane cu HIV
Anul 2008
• cazuri noi de infecţie – 795 persoane
• bolnavi de SIDA – 213 persoane
Măsurile profilactice:
Generale: Practicarea relaţiilor sexuale protejate; Profilaxia narcomaniei; Testarea sângelui şi ale organelor
ce vor urma să fie donate; Testarea donatorilor şi recipienţilor de sânge; Respectarea precauţiilor standard de
protecţie; Regimul de aseptică şi antiseptică; Testarea şi consilierea voluntară; Implementarea programelor
de informare a populaţiei;
Măsurile antiepidemice:
 Depistarea precoce a bolnavilor, spitalizarea după indicaţii clinice, epidemiologice sau sociale;
 Urmărirea contacţilor – o dată pe 3 luni, timp de 1 an;
 Tratamentul cu ARV a femeilor gravide şi a copiilor nou-născuţi;
Dispensarizare: pe toată durata vieţii!
 Examinarea primară – Ac anti-HIV, analiza generală şi biochimică a sîngelui, statutul imun, RW,
AgHBs, anti-CMV, toxoplazmoză, HSV, pneumociste, analiza maselor fecale la helminţi şi protozoi,
Rg toracelui, USG organelor abdomenale, consultarea specialisţilor (ORL, oculist, dermatolog,
psihiatru etc)
 Examinarea repetată – o dată pe 3-6 luni (stadie 2B), o dată pe 3 luni (stadie 3 A, B, C).
91.Epidemiologia pestei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii
epidemiologice.  
Pesta este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor transmisibile şi extrem de contagioasă, provocată
de Yersenia Pestis, care se transmite de la animale (mai frecvent rozătoare) la om prin intermediul
înţepăturii de purice şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie pronunţată, febră, afectarea
ganglionilor limfatici, a pulmonilor, a altor organe şi sisteme, deseori fiind însoţite de septicemii şi sfârşit
letal. Agentul patogen al pestei se mai numeşte Yersenia Pestis, fiind depistat pentru prima dată de savantul
francez A. Yerseni în 1894. El se atârnă la genul Yersenia, familia Enterobacteriacea, având forma unui
bastonaş cu o vopsire bipolară. Microbul are un polimorfism pronunţat, creşte pe medii nutritive obişnuite
cu adaos de sânge hemolizat, care serveşte în calitate de stimulator.
Mai menţionăm, că acest microb se păstrează mai îndelungat la temperaturi joase. Totodată, fiind destul de
sensibil la temperaturi ridicate. Spre exemplu, la temperatura de +50, +70°C el se distruge peste 30 minute,
iar la temperatura de +100°C - peste un minut. De asemenea germenul pestei este sensibil la acţiunea
soluţiilor dezinfectante (soluţie de sublimat 1:10000, soluţie 3-5% lizol, soluţie 3% acid carbolic, soluţie
10% clorură de var) şi a antibioticelor (streptomicină, levomicetină, tetraciclină etc) .
Transmiterea pestei la om are loc prin intermediul înţepăturii puricelui de şobolan (Xenopsyla cheopis) şi
mai rar prin alte specii de purici. Este necesar de menţionat, că bacilul pestos rezistă viabil în excrementele
uscate ale puricelui timp de 4 săptămâni. Puricii pot fi transportaţi cu bagajele (în vapoare, avioane) sau
chiar de păsările migratoare.
În general, epidemiile umane urmează după epizootiile şobolanilor şi focarele de pestă ale rozătoarelor
sălbatice. Spre exemplu, într-o epidemie de pestă din SUA cu mai mulţi ani în urmă 82% din cazurile de
boală au fost transmise prin puricii rozătoarelor sălbatice, 15% - prin contact cu alte animale bolnave şi 3% -
prin contact cu pisicile de casă (infectate). Este menţionat, că puricele infectat devine periculos numai după
multiplicarea microbului pestos în regiunea prestomacală, unde ei formează o masă gelatinoasă, aşa numitul
"bloc pestos", care blochează tractul digestiv.
În legătură cu aceasta, sângele supt de la om de puricele blocat nu poate ajunge la stomac. Fiind blocat,
sângele supt de purice spală această masă gelatinoasă de microbi, care nimereşte înapoi în plaga muşcăturii,
ceea ce şi aduce la infectarea organismului uman.
Pesta se mai transmite la om şi prin contact direct cu animalele bolnave (spre exemplu, la sacrificare şi
jupoierea cămilelor ori cu produsul lor prin intermediul tegumentelor lezate)
. Perioada de incubaţie în pestă durează mai frecvent 2-6 zile. După ea maladia se începe acut cu un frison
pronunţat, ascensiune termică rapidă până la 39-40°C, cefalee chinuitoare, vertijuri, mialgii, slăbiciune
generală pronunţată. Bolnavii exterior au o faţă hiperemiată, o sclerită pronunţată. La ei buzele sunt uscate,
limba uscată, edemaţiată, acoperită cu depuneri groase albicioase, parcă ar fi dată cu cretă. Se mai determină
o intoxicaţie pronunţată a sistemului nersvos.
Măsurile împotriva surselor de infecţie constau în nimicirea şobolanilor, a altor rozătoare prin raticide şi a
puricilor de şobolani - prin aplicarea insecticidelor.
Lupta împotriva focarelor de infecţie silvică este mult mai dificilă, fiind necesară depistarea şi neutralizarea
lor. O supraveghere epidemiologică permanentă a zonelor de pestă silvică este indispensabilă. Ancheta
epidemiologică trebuie să fie extrem de minuţioasă în privinţa investigaţiilor contacţilor şi a sursei de pestă.
Măsurile internaţionale prevăd: anunţarea la OMS, măsuri de dezinfectare şi deratizare pentru vapoare şi
avioane; persoanele suspecte la boală nu pot părăsi regiunea respectivă. Izolarea acestora durează 6 zile.
Călătorii sosiţi dintr-o zonă cu epidemie de pestă trebuie izolaţi şi puşi sub supraveghere timp de 6 zile de la
sosire (la nevoie sunt dezinfectaţi). Imunizarea lor nu este cerută obligatoriu de nici o ţară.
92.Epidemiologia pseudotuberculozei şi iersineozelor intestinale. Măsurile de
profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii epidemiologice.
Boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor zooantroponoze, care se transmite de la animalele bolnave la
om pe diverse căi, caracterizându-se clinic prin preponderenta afectare a tractului digestiv şi multiple
simptome toxialergice.
Agentul patogen Yersinia enterocolitică face parte din fam. Enterobacteriaceae, genul Yersinia. Este de
dimensiuni mici şi are forma de bastonaş, creşte pe medii nutritive obişnuite. Conţine antigenii "O" şi "H".
Microbul este sensibil la temperaturi ridicate, la fierbere (+100°C) piere momentan, de asemenea se distruge
rapid la acţiunea substanţelor dezinfectante în concentraţii obişnuite. Sursa de infecție Animalele domestice
(bovinele, ovinele, caprinele, cabalinele, catârii, măgarii, cămilele, pisicile, câinii, găinile, gâştele etc.) și
rozătoarele sinantrope (şobolanii, şoarecii, iepurii, cobaii etc.)
Perioada de incubație 1-6 zile, mai frecvent 3-4 zile Perioada de contagiozitate-2 ani de la începutul bolii
Receptivitatea și imunitatea Generală. Mai frecvent la copiii mici Imunitate postinfecțioasă de.
Sezonalitatea toamna-iarna.
Mecanizmul de transmitere fecl-oral. Calea hidrica-apa contaminata. Alimentara-carnea produselor
lactate, fructe.
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa
Spitalizarea bolnavilor şi a celor cu suspiciuni
 Anchetarea epidemiologica în focar
 Controlul bacteriologic al contacţilor în familie
 Deratizarea încaperilor şi a teritoriului
 Dezvăluirea activă a bolnavilor cu BDA şi yersinioze.
2.catre mecanizmul de transmitere
 Dezinfecția curentă şi terminală
 Controlul bacteriologic al produselor alimentare
 Spălarea riguroasă a mâinilor după contactul cu rozătoarele
 Spălarea obligatorie cu apă fiartă a fructelor şi legumelor înainte de a fi consumate în hrană
 Apa trebuie să se consume numai după fierbere.
Pseudotuberculoza este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor zooantroponoze, provocată de
bacteria Pseudotuberculosis, care se transmite de la animalele bolnave la om pe diverse căi şi se
caracterizează clinic prin simptome toxialergice şi polifocare, ce decurge cu afectarea preponderentă a
tractului digestiv, a ganglionilor limfatici şi a pielii.
Agentul patogen al bolii este un microb cu denumirea de yersenia pseudotuberculosis din genul Yersenia şi
familia Enterobacteriaceae
Mai frecvent în calitate de sursă de infecţie sunt rozătoarele (şobolanii, şoarecii, iepurii, castorii etc),
animalele domestice (porcinele, bovinele, ovinele, caprinele, măgarii, catârii, cămilele, câinii, pisicile etc.) şi
păsările (găinile, porumbeii, fazanii etc). Un alt rezervor de bacterii pseudotuberculozice îl constituie solul,
unde nimereşte agentul patogen de la animalele bolnave ori purtători de acest germen. Omul, de regulă, nu
serveşte ca sursă de infecţie.
Calea principală de transmitere a pseudotuberculozei o constituie cea alimentară. Factorul de bază în
transmiterea acestei patologii o alcătuiesc salatele din diferite legume (varză, morcov, cartofi, sfeclă),
vinegretul, fructele şi produsele lactate consumate în hrană fără prelucrare termică. În produsele menţionate
are loc o acumulare mai intensivă a agentului patogen, dacă ele sunt păstrate în frigider.
O altă cale posibilă de răspândire a acestei maladii este cea acvatică. Ea mai des se manifestă, dacă se
utilizează apa din bazinele deschise, fără prelucrarea termică. Către pseudotuberculoză sunt receptivi adulţii
şi copiii, însă la copii se întâlneşte mai frecvent, deoarece copiii, de regulă, sunt legaţi de colectivele, unde
blocul alimentar este comun, totodată ei destul de des se îmbolnăvesc de la pisicile infectate.
Pseudotuberculoză decurge sporadic sau sub forme de focare, înregistrându-se pe parcursul anului, însă mai
frecvent primăvara (martie-mai). Perioada de incubaţie a pseudotuberculozei oscilează între 3-18 zile.
Maladia are un debut acut cu febră 38-40°C, cefalee, slăbiciune generală, inapetenţă, mialgii, artralgii,
insomnie. La început se mai observă guturai, o tuse uşoară, usturime în gâtlej, uneori dureri la deglutiţie. Pe
fondul simptomelor menţionate apar greţuri, vome, uneori diaree şi dureri slabe în abdomen.
Profilaxia patologiei date constă în acţiunea de nimicire a rozătoarelor pe diverse căi, evitarea pătrunderii
lor în depozitele cu cereale, fructe şi legume. La construcţia depozitelor moderne pereţii, podul şi podelele
trebuie pavate cu ciment.
Este necesară respectarea tuturor regulilor de igienă personală: spălarea riguroasă a mâinilor după contactul
cu rozătoarele, alte animale, inclusiv şi cu pisicile vagabonde. Se va efectua un control strict asupra păstrării
produselor lactate, care vor fi întrebuinţate fără o prelucrare termică. Sunt necesare de asemenea măsuri de
protecţie a surselor acvatice.
Nu se recomandă de băut apă din bazinele acvatice deschise, iar apa cea potabilă mai bine de prelucrat
termic. Vaccin pentru profilaxia specifică a pseudotuberculozei încă nu este elaborat.

93.Epidemiologia tularemiei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile

supravegherii epidemiologice. Este produsa de Francisella tularensis.
Simptoamele sunt corelate cu poarta de intrare a bacteriilor: oculoganglionara, ulcero-ganglionara,
pneumonica si tifoidica. Sursele –iepuri salbatici,soareci de cimp si sobolani. Contaminarea prin intepatura
insectelor hematofage care le paraziteaza (capuse, tintari si muste hematofage), prin manevrarea neprotejata
a animalelor infectate, contact cu singe si puroi si inhalarea aerosolilor create la eviscerarea animalelor. Rar
se transmite prin apa si alimente.
Tularemia are caracter ocupational, frecvent se inregistreaza la agricultori, vinatori, padurari, paznici de
vinatoare, turisti, personae expuse in laborator si este frecventa toamna-vara(iunie-august). Tularemia se
începe acut după perioada de incubaţie de 3-21 zile, mai frecvent 3-7 zile. În dependenţă de căile de
pătrundere a agentului patogen în organismul uman se deosebesc următoarele forme clinice: bubonică
(glandulară), ulcero-bubonică, (oculo-bubonică), care se dezvoltă la pătrunderea microbului prin piele sau
mucoasa conjunctivală; oro-bubonică, angino-bubonică, abdominală (pe cale alimentară); forma bronho-
pulmonară (pe cale aero-praf); generalizată sau septică (prin diverse căi).
Profilaxia
1.Masuri generale:educarea populatiei( purtarea mastilor si ochelarilor la manevrarea cu animale bolnave)
Interzicerea vinzarii iepurilor salbatici pe piete. Purtarea hainelor protectoare si aplicarea de substante
repelente pentru a evita intepatura de capuse. Raportarea cazurilor de tularemia( fara instalarea carantinei)
2.Administrarea antibioticelor (gentamicin sau streptomycin) la personalul din laborator
3.Folosirea vaccinului viu atenuat(protective 2 ani) si revaccinare la interval de 10-15 ani.

94..Epidemiologia antraxului. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile

supravegherii epidemiologice.
Antraxul -este o boală infecţioasă acută, ce se transmite de la diferite animale bolnave la om, caracterizându-
se prin intoxicaţie, febră, afectarea tegumentelor, mai frecvent a celor descoperite şi a organelor interne.
Agentul patogen.Bacillus anthracis.Sub formă de spori aceşti microbi sunt foarte rezistenţi la diferite
temperaturi ale mediului ambiant şi supravieţuiesc, în sol până la 20-30 şi chiar 80 de ani.Formele vegetative
sunt sensibile la temperatură, razele ultraviolete, dezinfectante uzuael.
Sursa de infectie:Animalele domestice și sălbatice ierbivore,care fac boală mai frecvent în formă intestinală
și elimină bacilul cu masele fecale,lapte,urină,salivă contaminînd solul și după descompunerea cadavrului.
Perioada de incubatie:De la cîteva ore pînă la 6-8 zile, mai frecvent 2-3 zile.
Contagiozitatea:Omul bolnav poate fi contagios în toate formele procesului infecțios
Generală, mai frecvent sunt afectati maturii.
Sezonalitatea: Vară-toamnă.
Mecanizmul de transmitere: aeriana-praf aerosoli; alimentara-carne produse lactate; transmisiva-insecte
hematofage; de contact-piele, plaga, lina de animale.
Masuri antiepidemice:
1.masuri indreptate catre sursa:
• Depistarea precoce a bolnavului si izolarea lui.
• Evidența contacților, supravegherea lor timp de 8 zile.
• Dezinfecția terminală în focar se efectuează cu soluție activată de cloramină de 4%.
• Animalele bolnave sunt sacrificate și se ard.
• Vaccinarea animalelor.
• Dezinfecția focarelor telurice cu clorură de var de 20%.
2.masuri indreptate catre receptivitatea populatie: Vaccinarea grupelor de risc:specialițtii zooveterinari
și persoanele legate cu creșterea, îngrijire, sacrificarea animalelor. Proprietarii de vite în zonele rurale cu
focare telurice de antrax.
3.catre mecanizmul de transmitere:
•Respectarea cerințelor medico-sanitare și veterinare în menținerea animalelor, colectarea, transportarea,
prelucrarea și utilizarea produselor animaliere.
•Interzicerea sacrificării animalelor în condiții de casă.
•Pașaportizarea focarelor telurice și asanarea lor.

95.Epidemiologia brucelozei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
bruceloaza este o zooantroponoza determinata de 4 specii: abortus ,melitensis, suis , cani . Sursa : animalele
bolnave domestice(bovine , porcine,caprine, cini) si cele salbatice(epuri, rozatoare). Animalele pot fi
bolnave cu forme acute, lente sau cronice si purtatoare cu mare potential epidemiologic prin durata si prin
masivitate eliminarii germenului prin urina, lapte , secretii, produse de sarcina :placenta lichide fetale.
Bruceloza este o boala cu focalitate naturala sursele de agent patogen se intretin in circuitul natural prin 2
gazde: un vertebrat salbatic (rozatoare) si un artropod.perioada de incubatie: De la 1 la 7 săptămîini, mai
frecvent 2-3 săptămîini.
Contagiozitatea:În focarele antropurgice contaminarea este posibilă pe toată durata activizării procesului
epizootic.
Receptivitatea:Generală, dar mai mică la copii.
Sezonalitatea:Primăvara-vara
Moduri si cai de transmitere , boala de natura ocupationala este transmisa la om in 2\3 din cazuri, prin
contactul nemijlocit al conjunctivei sau tegumentelor umane lezate cu produse de origine animala
contaminate: singe , secretii, tesuturi sau cu animale infectate. Persoanele cu un risc crescut sint ingrijitorii
de animale, medicii veterinari, lucratorii din abatoare, laboratoare si din industriile prelucratoare de produse
animaliere, zootehnicii. Transmiterea este posibila prin consumul de carne neprelucrat insuficient
termic,prin lapte si derivatele de lapte nepastiorizat , prin inhalarea aerosolilor contaminati fiind suficienta o
doza infectanta mai mica decit in cazul transmiterii pe cale cutanata. Transmiterea interumana este extrem
de rara, dar posibila prin transfuzii de singe contaminat, transplant de maduva , prin lapte matern, pe cale
sexuala. majoritate cazurilor apar primavara si vara ( perioada fatarilor-clar ca la animale :) ). Multe specii
de animale domestice si salbatice sint receptive la bruceloza , fapt care explica existenta bolii in toata lumea
cu prevalenta mai mare in bazinul mediteranei , peninsula Arabica, America de nord si sud, Asia de sud est,
Europa.
Infectia cu Brucella abortus se intilneste in intreaga lume , dar a fost eliminata in unele tari europene ,
Japonia si Israel .
Preventii si combateri : 1)educatia populatiei privind riscul consumului de lapte si produse din lapte nefert
sau nepastiorizat. 2)limitarea expunerii si manipularea atenta a carnei si a altor produse posibil contaminate
cu protejarea tegumentelor expuse in abatoare , ferme laboratoare de profil medical si biologic .
3)supravegherea serologica a animalelor de ferma sau crescatorii . 4)imunoprofilaxie activa. 5)control
serologic si biologic (intradermo reactia burnett) la personalul expus infectiei .
Bruceloza este o boala cu raportare nominala si internare obligatorie in spital , dictata de dificultatile de
tratament , si nu de contagiozitate.
Ancheta epidemiologica permite depistarea surselor de origine animala , in scopul tratarii si indepartarii lor
si concomitent cu cea epizootologica , reducerea transmiterii agentului patogen prin decontaminare ,
igienizare si salubrizarea. Tratamentul 6 saptamini: tetraciclina+sptreptomicina sau doxiciclina+rifampicina.
Recaderile se datoreaza parazitizmului intracelular al germenului. supravegherea epidemiologica,
epizootologica, clinica si cu laboratorul are caracter de continuitate.

96..Epidemiologia leptospirozelor. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice.

Direcţiile supravegherii epidemiologice.
Sunt zooantroponoze cu focalitate naturala,produsa de spirochete din genul Leptospira, familia
Spirochetaceae. Procesul epidemiologic este dependent de cel epizootic, si are focalitate naturala cu
diferente geografice (mai des in zona rurala, in zonele temperate cu predominare in sezonul vara-toamna cu
multe ploi si inundatii). Sursa de agent patogen: a) animale bolnave(sobolan de casa sic cimp,popindii,
porcine, bovine, ciini); b)animale purtatoare(elimina leptospire prin urina lor); c)omul bolnav este sursa
numai in conditiile vietii neigienice; d)omul purtator; e)preinfectiosii oameni si animale(aflate in perioada
de incubatie); f)convalescentii si purtatorii cronici. Mod si calea de transmitere: a)mod direct(contact cu
urina); b)indirect(transmitere prin apa, sol, aliment,obiecte, si miini contaminate cu urina infectata). Factori
favorabili ai dezvoltarii procesului epidemic-epizootic: 1)factori naturali intervin prin:anotimp calduros,
very ploioase. Astfel ploile torentiale produc inundatii(apa se infecteaza de la fermele de animalesi este
transportata mai departe).Factorii geografici(cimpii, mlastini, dealuri)pot favoriza mentinerea focalitatii
naturale. 2)Factorii economic-sociali: amplarea fermelor de animale in apropierea apelor curgatoare, invazia
rozatoarelor in gospodariile taranesti. Formele de manifestare a procesului epidemic: sporadic,endemic si
epidemic. Incubatia -7-14zile. Poarta de intrare tegumentele cu leziuni, conjunctiva, tubul digestive.
Invazia cu debut brusc, febra, cefalee, mialgii puternice, fotofobie. Perioada de stare exantem eritematos,
tuse, anorexie, greata, hepatomegalie, icter etc.
Profilaxia a)masuri generale- cunoasterea manifestarilor clinice la om si la animale, semnalarea populatiei
cind s-a inregistrat leptospire la animalele domestic, actiuni periodice de deratizare in locuinte si ocoluri,
evitarea consumului de apa din surse accesibile rozatoarelor, clorinarea periodica a surselor de apa potabila
si pentru scaldat, instruirea persoanelor cu risc(veterinary, pastori), decontaminarea chimica periodica a
grajdurilor, asigurarea cu echipament de protective si folosirea lor, educatia pentru sanatate.
b)profilaxia speciala-folosirea serurilor hiperimune, vaccinurilor mono sau trivalente p/u animle aflate in
focare epizootice si enzootice si se recomanda antibioticopreventia(penicillin, streptomycin)
c)profilaxia specifica- vaccine cu leptospire omorite
Supravegherea epidemiologica- Trebue de efectuat amanuntit ancheta epidemiologica. Declararea
obligatory a cazurilor la CSP si izolarea urgent a bolnavilor in spital. In focar se depisteaza toti
suspectii(oamenii si animalele), investigarea serologica a persoanelor in contact cu animale. Capturarea
rozatoarelor, recoltarea probelor de apa din fintini si de suprafata si de conducta. Apoi se efectueaza
decontaminarea prin clorinare a surselor de apa, interzicerea scaldatului, umblatul descult, si se
decontamineaza solul.
97.Epidemiologia salmonelozelor. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice.
Direcţiile supravegherii epidemiologice.
Definiția este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor zooantroponoze şi intestinale, caracterizându-
se clinic printr-o intoxicaţie pronunţată, febră, vome şi scaune lichide repetate, care duc mai frecvent la o
deshidratare pronunţată şi dereglarea a mai multor sisteme ale organismului..
Agentul patogenSalmonella typhimurium, S. heidelberg, S. newport, S. enteritidis, S. anatum ș.a.Sunt
foarte rezistente la acțiunea factorilor din mediul ambiant.Sensibile la temperaturi înalte, la 70ºC mor în 5-10
min.
Sursa de infecție Animalele domestice și sinantrope(bovine, porcine, ovine, păsări, șobolani, șoareci)
bolnave sau purtătoare de salmonele, cît și omul bolnav sau purtător de salmonele.
Perioada de incubație De la 6-48 de ore, in mediu 12-24 de ore
Perioada de contagiozitate Bolnavul este contagios pe tot parcursul bolii, de obicei cîteva zile. Este
posibilă instalarea portajului pt.cîteva luni mai ales la copii.
Receptivitatea și imunitatea Generală, grupele de risc sunt copii și adolescenții.
Sezonalitatea Vara-toamnă.
Mecanizmul de transmitere fecal oral. Caile: hidrica-apa contaminata, alimentara- carne, oua. Produse din
carne.
Masuri antiepidemice:
1catre sursa:
• Depistarea precoce a bolnavului si izolarea lui.
• Evidența contacților, supravegherea lor timp de 7 zile.
• Măsuri veterinaro-sanitare pt.preîntîmpinarea îmbolnăvirilor animalelor domestice și păsărilor
• Dezinfecția terminală în focar
2.catre mecnizmul de transmitere:
• Asigurarea regimului sanitar la abatarul de animale
• Respectarea cerințelor sanitare pentru stocarea, transportarea, prelucrarea alimentară a produselor
alimentare.
• Respectarea igienei personale și a localurilor

98.Epidemiologia tetanosului. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii

epidemiologice.
Definiția Boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor cu tegumentele lezate, ce se transmite la om prin
intermediul plăgilor, în care sunt create condiţii anaerobe şi se caracterizează clinic prin convulsii tonice şi
clonice ale muşchilor scheletici, ce duc la dereglări motrice ale sistemului respiratoriu, cardiovascular şi a
altor sisteme de importanţă vitală.
Agentul pathogen Bacilul tetanic sau Clostridium tetani - bacil strict anaerob, mobil, sub forme vegetative
şi spori, sunt foarte rezistenţi la temperaturi înalte (la fierbere pier după o oră) şi la acţiunea substanţelor
dezinfectante (se distrug timp de 12 ore), iar în sol se păstrează circa 30 ani, uneori şi mai îndelungat.
Sursa de infecție Animalele domestice şi sălbatice, mai ales erbivore, în intestinul cărora se află clostridium
tetanic.
Perioada de incubație Mai frecvent 5-14 zile, variind între 1-30 zile.
Perioada de contagiozitate Animalele bolnave sunt contagioase o perioadă îndelungată de timp.
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent populația rurală, în special copii până la 14 ani
Imunitatea postinfecțioasă lipsește
Sezonalitatea Vara-toamna.
Mecanizmul de transmitere: contact direct a plagii cu solul.
Masurile antiepidemice:
1.indreptate catre sursa:
Spitalizarea obligatorie a bolnavilor, cu vaccinarea ulterioară a lor.
 Depistarea activa a animalelor bolnave.
 Vaccinarea animalelor domestice.
 Incinerarea animalelor bolnave
2.catre mecanizmul de transmitere:
Educația sanitară pentru a îmbunătăți adresabilitatea la medic în caz de răniri, traume, etc.
 Prevenirea traumatismului în gospodăria sătească, la lucrările în câmp şi în diverse complexe animaliere
(de stat sau private), în timpul reparaţiei tehnicii etc.
 Purtarea încălţămintei în timpul lucrărilor de câmp, în grădini.
3.catre receptivitatea populatie:
Vaccinarea populației conform calendarului național de imunizări.
La contacții nevaccinați li se administrează pe lângă vaccin și ser antitetanic conform schemei de
desensibilizare fracționată.

99.Epidemiologia boreliozei. Masuri de profilaxie si antiepidemice. Directiile supravegherii epidemice.

Definiția-Boală infecţioasă din grupul zooantroponozelor transmisibile cu focar natural, caracterizându-se
printr-un polimorfism de simptome, ce se exprimă prin eritem, febră, lezarea sistemului nervos central şi
periferic, de asemenea prin semne de afectare a cordului şi a articulaţiilor mari.
Agentul pathogen Borrelia Burgdorferi spirochetă. Se transmite prin căpușa Ixodes.
Sursa de infecție Animale sălbatice (şoarecii, şobolanii, alte rozătoare, căprioarele, cerbii, diverse păsări) şi
unele domestice (câinii, pisicile, caprinele, ovinele, bovinele), care elimină agentul patogen prin urină.
Perioada de incubație 3-32 zile
Perioada de contagiozitate - Bolnavul nu este contagios
Receptivitatea și imunitatea Receptivitate generală. Imunitatea nespecifică.
Sezonalitatea Vara-toamna.
Mecanizmul de transmitere-parenteral. Transmisiv-capusa
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa:
 Declararea la CSP a cazurilor de borelioză diagnosticate.
 Efectuarea educaţiei sanitare a populaţiei, în localităţile endemice de borelioză, privind riscul infectant al
căpuşelor şi evitarea lor.
2.catre mecanizmul de transmitere:
Supravegherea entomologică a numărului de căpușe Ixodes.
 Folosirea insecticidelor pentru nimicirea vectorilor căpușelor Ixodes.
 Folosirea plaselor contra năvălirii căpușelor.
100.Epidemiologia rabiei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice. Direcţiile supravegherii
epidemiologice.
Definitie- este boala acuta a SNC al mamiferelor , iar la om rabia evolueaza aproape intotdeauna catre
deces. Virusul rabiei apartine familiei Rhabdoviridae ce contine proteinaN,M1,L,M2( antigene virale).
Rabia in R.M este de declarare obligatorie. In zonele cu rabie expunerea omului si incidenta cazurilor
sunt correlate cu epizootologia lacala, iar conditiile economic-sociale influenteaza procesul epidemic-
epizootologic prin activitatile omului care pot determina dezechilibrul speciilor, modificari ale biotopului,
iar rabia la om este conditionata de nivelul cultural si de cel al educatiei pentru sanatate.
Rabia este o zooantroponoza cu focalitate naturala si cu un spectru larg de animale cu singe cald. Deci
sursele de agent patogen sunt: mamifere carnivore, liliacul hematofag, ciinele, coiotii, lupii, sobolani,
felinele. Modul si caile de transmitere- prin muscatura, prin saliva animalului bolnav( cind s-a produs
invazia creerului) Perioada de incubatie 14-10 zile cu unele exceptii, apoi apar simptoamele clinice
(predilect afectare SNC prin paralezii)
Profilaxia si supravegherea epidemiologica La depistarea unui focar este necesar:
Efectuarea anchetei epidemo-epizootologica
De administrat tratamentul corect post-expunere
Vaccinarea antirabica a animalelor
Supravegherea zooepidemiologica a focarelor natural
Animalele se vaccineaza cu vaccine cu virus rabiei viu atenuat modificat sau cu virus vaccinal purtator
al genei glicoproteinei G(VRG
Preventia generala: reducerea numarului de carnivore salbatice si vaccinarea lor, reducerea numarului
de ciini vagabonzi
Vaccinarea oamenilor pentru a reduce complicatiile neurologice( cu vaccine preparat din virus cultivat
pe cellule diploid umane sau simiene).

101.Epidemiologia şi profilaxia richetsiozelor zooantroponoze. Direcţiile supravegherii epidemiologice.  

. Zooantroponoze:
2.1 Ale animalelor domestice
2.2 Ale animalelor sinantrope
2.3 Ale animalelor xenantrope
Tuteror ag. patogeni le este caracteristic:
1. caracterul de parazit,
2. caracteristic antroponozelor şi zoonozelor- localizarea de bază a ag. pat. în organismul
gazdei specifice şi mecanismul de transmitere care îi este caracteristic.
- ag. cauzal al antroponozei trăieşte doar în organismul uman.
- Ca sursă poate fi omul bolnav sau purtător de paraziţi. Purtătorii pot fi: a) purtători
cinvalescenţi (acut- după 3 luni de la tratament sau cronici- m. mult de 2-3 ani) b) purtători imuni
(ex. Difteria – în rezultatul vaccinării), c) purtători sănătoşi (de stafilococ, streptococ), d) purtători
tranzitori.
Zooantroponozele se transmit de la animalele domestice, sinantrope, xenantrope. - Omul nu poate
fi sursă de infecţie. - Modul de infectare: consumul produselor animaliere infectate sau poluate cu
excrementele acestora, în timpul manipulaţiilor efectuate cu cadavrul animalelor infectate, mai rar
prin muşcăturile de insecte hematofage.
Zoonozele se transmit de la animal la animal, omul faţă de aceste infecţii este genetic tolerant,
adică el nu se îmbolnăveşte
În scopul eficientizării măsurilor de profilaxie a zooantroponozelor se propune:
- Menţinerea şi aprofundarea relaţiilor de colaborare cu Serviciul sanitar-veterinar teritorial;
- Efectuarea operativă şi calitativă a măsurilor antiepidemice la etapa diagnosticului (suspectării)
zooantroponozelor la animale, îndeosebi în cazul îmbolnăvirilor de antrax şi rabie;
- Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale a specialiştilor medicinii primare în domeniul
diagnosticului zooantroponozelor;
- Utilizarea definiţiilor de caz de către toţi specialiştii care participă la realizarea supravegherii
zooantroponozelor pentru standardizarea procesului de colectare a informaţiei despre cazurile de
boală cu sporirea calităţii şi eficacităţii supravegherii şi controlului acestor maladii;
- Organizarea controlului de laborator cu scop profilactic la bruceloză (o dată în 2 ani) a lucrătorilor
fermelor de ovine, ciobanii turmelor de oi şi capre (indiferent de forma de proprietate);
- Efectuarea la timp şi calitativă a anchetării epidemiologice a focarelor, asigurând, în măsura
posibilităţilor, determinarea surselor de infecţie, circumstanţelor de molipsire, de asemenea
calitatea îndeplinirii documentelor de rigoare;
- Îndeplinirea strictă a instrucţiunilor de folosire a preparatelor aplicate în imunizarea curativ
profilactică contra rabiei;
- Organizarea şi efectuarea măsurilor de propagare în rândul populaţiei a cunoştinţelor de
prevenţie a îmbolnăvirilor comune oamenilor şi animalelor. (Centrul National Stiintifico-Practic de
Medicina Preventiva RM)

102.Epidemiologia infecţiilor arbovirale (encefalita de căpuşă, febrele hemorogice de Omsk şi Krimeia).

Măsurile de profilaxie. Direcţiile supravegherii epidemiologice.
Encefalita de căpuşă
Definiția Maladie infecţioasă virală, transmisivă, cu focalitate naturală, din grupul zooantroponozelor, care
afectează în primul rând SNC.
Agentul patogen Virusul encefalitei de căpuşă este un ARN - virus care face parte din grupul
arbovirusurilor a genului Flavivirus. Este sensibil la acţiunea factorilor mediului extern: la temperatura
camerei moare destul de repede, la t0600C – peste 10-20 min., la fierbere – peste 2 min. Repede se distruge
sub acţiunea substanţelor dezinfectante. În lapte şi produsele lactate se păstrează până la 2 luni. În stare
uscată se poate păstra ani de zile.
Sursa de infecție Rozătoarele, iepurii, insectele, animalele carnivore şi paricopitate.
Vectorul – căpuşele Ixodes
Perioada de incubație 8-23 zile.
Perioada de contagiozitate Virusul se păstrează pe parcursul întregii vieţi a Căpuşelor (2-4 ani) şi se
transmite din generaţie în generaţie, ceea ce le face sa fie un rezervor „preţios” de infecţie.
Receptivitatea și imunitatea Generală:- Adulţii tineri - Lucrătorii forestieri
- Vânătorii
- Turiştii
Imunitate postinfecțioasă de lungă durată
Sezonalitatea Primăvară – vară
Mecanisme de transmitere: parenteral, prin contact direct, fecalo-oral. Alimentare-lepte infectat;
transmisiv prin muscatura de capuse; de contact –zdrobirea capuselor pe piele.
Masuri antiepidemice:
Indreptate catre sursa: deratizarea
Catre mecanizmul de transmitere:
 Dezinsecție
 Evitarea locurilor de răspândire a căpuşelor.
 Examinarea minuţioasă a hainelor atât în pădure cât şi acasă la reîntoarcere.
 Pentru a evita fixarea căpuşelor în piele hainele trebuie spălate în apă fierbinte.
 La determinarea unei căpuşe fixate în piele, ea trebuie imediat extrasă pentru a micşora riscul de infectare
Catre receptivitatea populatie:
Imunizarea grupurilor de risc cu vaccin inactivat uscat , în special copii mai mari de 4 ani şi adulţii, în 2
doze – primăvara şi toamna la un interval de 6 luni, urmata de prima revaccinare peste 1 an şi a 2 peste 3 ani
de la vaccinare.
Febre hemoragice de Omsc se întâlneşte în regiunile Omsc, Novosibirsc, Kurgan etc. Sursele de infecţie
sunt unele animale sălbatice (şoareci-de-câmp, şobolani) şi domestice. Omul se molipseşte, de regulă, prin
înţepătură căpuşelor. Boala nu se transmite de la om la om. După o perioadă de incubaţie de 3-12 zile, boala
evoluează acut, fiind însoţită de febră (39-40°C), dureri de cap, dureri musculare, hemoragii intestinale şi
pulmonare, edem în cutia toracică, deseori este asociată cu bronşita şi pneumonia. Profilaxia cuprinde
măsuri de deratizare (nimicirea ţistarilor, şobolanilor, şoarecilor), dezinsecţie (nimicirea căpuşelor,
ţânţarilor), folosirea costumelor de protecţie în localităţile respective, măsuri de prevenire a pătrunderii
şobolanilor şi şoarecilor în locuinţe, în locurile de păstrare a alimentelor, apei etc.
Febre hemoragice de Crimeea apare sporadic în Crimeea, regiunea Rostov, Turkmenistan, Tadjikistan. Se
întâlneşte şi în Bulgaria, Ungaria, Iran, India, Nigeria etc. Surse de infecţie sunt diverse specii de rozătoare,
păsări, unele animale domestice, mai ales epurii-de-casă. Infecţia este transmisă prin înţepătură de căpuşe.
Perioada de incubaţie durează 2-5 zile. Boala se manifestă prin febră, dereglarea circulaţiei sangvine cu
hemoragii multiple în organele şi cavităţile corpului (gastrice, intestinale, pulmonare) şi erupţie hemoragică
pe piele
103.Febra galbenă. Măsurile de profilaxie. Direcţiile de supraveghere.
Febra galbena boala infectioasa grava cauzata de un flavivirus, virusul amaril. febra galbena se intalneste in
Africa Centrala, precum si in America tropicala (Amazonia) si in America de Sud. Exista doua moduri de
transmitere: intre animale (indeosebi primate) sau, accidental, de la animal la om (febra de hatis) sau prin
intermediul tantarilor din genurile Haemagogus sau Aedes (Aedes africanus, Aedes simpsoni); de la om la
om (febra citadina), prin intermediul lui Aedes aegypti.
simptome si semne - Dupa o incubatie de 3-6 zile, infectia se traduce printr-o febra mare si subita, printr-o
congestionare a fetei, care devine buhaita, si prin dureri abdominale si musculare. Boala poate regresa
spontan dupa 3-4 zile sau se poate agrava, antrenand o stare de soc cu hipotermie, icter si varsaturi cu sange,
anurie (oprirea producerii de urina), proteinurie mare (nivel anormal de ridicat al proteinelor in urina).
Aceste semne traduc o grava atingere hepatica si renala care poate antrena coma si moartea.
Diagnostic si prevenire - Diagnosticul este bazat pe examene serologice (cercetarea anticorpilor din sange);
nu exista nici un tratament decat cel simptomatic: rehidratare, dializa renala, transfuzie etc. Vaccinul este
singura protectie eficace; vaccinarea este obligatorie in zona endemica si protejeaza pe o durata de cel putin
doi ani.
104.Febrele hemorogice (nefrozonefrita hemorogică, febra hemorogică de Argentina, febra Lassa,
Marburg). Epidemiologia şi profilaxia.
Nefrozonefrita hemoragika- sursa soarece de cimp,prin muscatura de capusa trombikula. Mecan fecal oral
si tramsmisiv. Per contag-aflarea virus in org. Caracter sporadik. Per inkub 9-35 zile
Marburg –virus din rabdovirusi, sursa- maimuta cerkopitekus aetiops.babuini,shimpanze.mecan transm
posibil prin conjunctive si org resp super, des inokulare.per inkub 4-9 zile
Lassa –virus din arenavirusi.sursa rozatoare ca soarece mastomus
natalensis,per contag 3 sapt,mecan de transm prin urinile soarecelui,peroral,alimentar,per inkub 7-10 zile.
105.Caracteristica epidemiologică a helmintiazelor. Importanţa social economică, rolul în patologia
omului.
Clasificare:1 :in dependenta de particular.realizarii ciclului de dezvolt. biologica helmint sunt divizate in 2
grupe-geoh.si biohem.
Particularitatile:
-necontagiozitatea bolnavilor,exceptie(enterobioza si himenolepidoza
-raspindirea lor in mediul populaiei umane ca regula poarta un caracter lent(eruptii epidemice pot fi
caracteristice pentru trichineloza)
-existenta teritoriilor de risc este de plina dependenta de existenta factorilor abiotici si biotici,necesari pentru
realizarea ciclului de dezvoltare a parazitului
-dependenta nivelul morbiditate de condițiile sociale
-raspindirea neuniforma a helmintiazelor si existenta grupurilor de risc de virsta ,profesie
pentru majoritatea geohelmint sursa de invazie este omul infestat,foct de transmiteree-solu,legumele………
specific acestor helmintiaz consta in menținerea morbidității prin autoinvazia exogena (enterobioza) si
endogena(himenolepidoza)
Masuri de combatere
1 masuri curative-depistarea si dehelmintiz. Persone infestate,dispensarizarea persone are au fost
bolnav e timp de un an cu investig helmin in fiecare trimestru,
2 masuri sanitaro-epidimiol-protectia bazinelor de apa de impurificare cu fecale,respectarea stricta a
cerintelor igienice de prelucrare si realizare a pestelui in raioanele cu opistorcoza,educatia sanitara
a populatiei.

Masuri sanit-veterinare-interzicerae folosii ca hrana pentru animale domestice a peștelui crud,controlul

de laborator al productiei din peste,carne etc,dehelmintizarea anim domestice.

106.Epidemiologia şi profilaxia ascaridozei. Direcţiile supravegherii

Definiția Helmintiază din grupul nematodozelor, care se transmite la om prin intermediul solului infestat,
caracterizându-se clinic printr-un tablou polimorf, fiind exprimat prin afectarea sistemelor pulmonar,
cardio-vascular, nervos, digestiv etc.
Agentul pathogen Ascaris lumbricoides - vierme nematod, cu lungimea 20-44cm la femelă şi 12-25cm la
mascul. Oușoarele lui ele se păstrează îndelungat în sol, apă, pe fructe, legume etc, rămânând invazive
până la 7 ani.
Sursa de infecție - Omul infestat
Perioada de incubație 2-3 săptămâni
Perioada de contagiozitate - Începe peste 10-11 săptămîni de la infestare Durează pînă la 1 an de zile
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai des se îmbolnăvesc copii, lucrătorii de la canalizare, de la
câmpurile de curăţire şi filtrare a apei, persoanele care se ocupă de îngrăşarea solului din grădini cu
materii fecale umane. Imunitatea postinfecțioasă lipsește.
Sezonalitatea Primăvară, vară și toamnă.
Gazda definitivă și intermediară – omul
Mecanizmul de transmitere: fecal-oral. Hidrica-apa; alimentara-fructe legume; de contact-mini murdare.
Masuri antiepidemice:
1.indreptate catre sursa
Depistarea activă a per-soanelor infestate printre bolnavii spitalizaţi,
 lucrătorii întreprinderilor industriei alimentare, staţiilor de epurare a apelor reziduale, elevii şi copiii din
instituțiile preşcolare,
persoanele din focare.
Dehelmentiza-rea bolnavilor
2.catre mecanizmul de transmitere:
Amenajarea sanitară a localităţilor în scopul prevenirii contaminării mediului extern cu ouă de helminţi
(solului, apei, legumelor,etc.);
Nimicirea ouălor de helminţi pe factorii de transmitere (dezinfecţia suprafeţelor, spălarea fructelor,
combaterea muştelor)
Dezinfectarea obiectelor de uz casnic (jucării, lenjerie, veselă) la temperaturi înalte, dezinfectanţii chimici
pentru helmintiaze de contact.

107.Epidemiologia şi profilaxia trichocefalozei. Direcţiile

supravegherii
epidemiologice.
Definiţia Helmintiază din grupul nematodozelor, ce se transmite la om mai frecvent prin intermediul
solului infestat, care se află pe legume, fructe, pomuşoare etc., caracterizându-se clinic prin simptome de
dereglare a tractului digestiv, inclusiv prin afectarea intestinului gros, care decurge cu semne de diaree,
uneori şi hemocolită
Agentul pathogen Trichocefalus trichiuris are o lungime de 30-55 mm femela şi 30-45 mm - masculul . În
mediul ambiant ouşoarele acestui parazit rămân viabile şi invazive timp de 1-2 ani, iar în ţările cu clima
continentală ele pot supravieţui chiar sub un strat gros de zăpadă.
Sursa de infecţie - Omul infestat
Perioada de incubaţie Nu este determinată
Perioada de contagiozitate - Începe de la 30-45 de la infestare - Durează toată perioada aflării parazitului
în organism (până la 5 ani)
Receptivitatea şi imunitatea Generală, mai frecvent la lucrătorii reţelelor de canalizare, la lucrătorii
transportului de asenizare, la persoanele de la prelucrarea câmpurilor, la vânzătorii.
Sezonalitatea Martie-octombrie. Gazda definitive si intermediara omul.
Mecanizmul de transmitere: fecal oral.calea hidrica-apa; alimentara-fructe legume; de contact mini
murdare.
Masuri antiepidemice:
1.indreptate catre sursa
Depistarea activă a per-soanelor infestate printre bolnavii spitalizaţi,
lucrătorii întreprinderilor industriei alimentare, staţiilor de epurare a apelor reziduale, elevii şi copiii din
instituțiile preşcolare,
persoanele din focare.
Dehelmentiza-rea bolnavilor
2.catre mecanizmul de transmitere:
Amenajarea sanitară a localităţilor în scopul prevenirii contaminării mediului extern cu ouă de helminţi
(solului, apei, legumelor,etc.);
Nimicirea ouălor de helminţi pe factorii de transmitere (dezinfecţia suprafeţelor, spălarea fructelor,
combaterea muştelor)
Dezinfectarea obiectelor de uz casnic (jucării, lenjerie, veselă) la temperaturi înalte, dezinfectanţii chimici
pentru helmintiaze de contact.
108.Epidemiologia şi profilaxia anchilostomozei şi stronghiloidozei.
Definiția strongiloidoza Parazitoză din grupul geohelmintiazelor şi nematodozelor, care se transmite mai
frecvent pe cale percutană, caracterizându-se clinic prin simptome alergice, de afectare a sistemelor castro-
intestinal, nervos, respirator etc., şi majorarea numărului de eozinofile în sângele periferic
Agentul patogen Strongyloides stercoralis este un parazit facultativ, care poate să se dezvolte şi să se
multiplice completamente în mediul ambiant, uneori parţial sau completamente în organismul uman. În sol
larvele se păstrează până la 3-4 săptămâni la temperatura de +10-40°C şi umiditatea de 18-20%.
Sursa de infecție - Omul infestat - Extrem de rar câinele şi pisica
Perioada de incubație 1-3 săptămâni
Perioada de contagiozitate
- Începe peste 14-17 zile de la infestare
- Durează toată perioada aflării parazitului în organism ( până la 25 ani).
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent lucrătorii de la mine, fabricile de cărămidă şi olane,
constructorii de tuneluri, lucrătorii la pământ , etc. Imunitatea postinfecțioasă lipsește.
Sezonalitatea În perioada caldă a anului ( primăvară-vară).
Ciclul de viaţă al Strongyloides stercoralis *Gazda definitivă și intermediară – omul
Mecanism de transmitere fecalo-oral, de contact : alimentara-fructe, legume, pmusoare, de contact-
percutan solul.
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa:
Depistarea precoce a per-soanelor infestate.
 Dehelmentiza-rea bolnavilor.
 Dezinfectarea fecalelor bolnavilor.
 Supravegherea medicală a bolnavilor - 6 luni, cu control de laborator periodic ]n acest interval de timp
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Prelucrarea solului cu dezinfectanți în focare.
 Spălarea mâinilor cu apă și săpun regulat.
 Spălarea și curățirea riguroasă a fructelor, legu-melor, pomu-șoarelor înainte de a fi consumate.
Anchilostomidoza
Definiția Geohelmintiază din grupul nematodozelor, care pătrunde în organismul uman mai frecvent pe cale
orală, caracterizându-se clinic printr-un tablou destul de polimorf ce se exprimă prin simptome alergice,
dispeptice, neurologice, de afectare a tractului respirator, de asemenea prin apariţia anemiei şi eozinofiliei.
Agentul patogen -Ancylostoma duodenale - prezintă un parazit cu dimensiuni mici obligat pentru persoana
umană. Larvele sunt mobile şi în dependenţă de temperatura şi umiditatea solului, circulă în sus şi în jos la
înălţimea de 30 cm, agăţându-se chiar şi de diferite plante. Datorită migraţiei larvele de anchilostomă se pot
păstra în sol, având condiţii favorabile, până la 18 luni
Sursa de infecție - Omul infestat
Perioada de incubație 40-60 zile
Perioada de contagiozitate - Începe peste 5-6 săptămâni după infestare - Durează toată perioada aflării lor
în organism (5-8 până la 10-15 ani).
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai des se molipseşte populaţia de la sate, îndeosebi copiii, care
consumă, de regulă, fructele, legumele, nespălate. Imunitatea postinfecțioasă lipsește.
Sezonalitatea Primăvară, vară și toamnălucrarea regulată a jucăriilor. Gazda definitivă și intermediară –
omul. Mecanizmul de transmitere fecl-oral, de contact. Hidrica-apa contaminata; alimentara-pomusoare ,
fructe, legume; de contact-percutan solul.
Masurile antiepidemice
Catre sursa:  Depistarea precoce a bolnavilor și izolarea lor.
 Dehelmintiza-rea bbolnavilor și dispensarizarea lor pe un termen de 6 luni cu efectuarea cercetărilor
coprologice triple în fiecare lună. În caz de recidive termenul de dispensarizare poate fi prelungit până la 1-
1,5 ani
Catre mecanizmul de transmitere: Dezinfectarea diferitor obiecte de uz casnic care pot servi ca factori de
transmitere cu ajutorul temperaturii înalte (apă clotită, fierului de călcat) sau substanțelor dezinfectante.

109.Epidemiologia şi profilaxia himenolepidozei.

Definiția Helmintiază din grupul cestodozelor, care se transmite de la omul bolnav la cel sănătos prin
intermediul mecanismului fecalo-oral şi se caracterizează clinic printr-un tablou polimorf, fiind prevalat de
sindromul dispeptic.
Agentul patogen Hymenolepis nana (tenia pitică) se atârnă la cestodele de dimensiuni mici. El are lungimea
de 3-5 cm. În mediul ambiant pe diferite obiecte ouşoarele acestui parazit se păstrează de la câteva minute
până la 3-4 săptămâni.
Sursa de infecție - Omul infestat
Perioada de incubație-Până la 2 săptămâni
Perioada de contagiozitate - Începând cu ziua 20-22 de la infestare - Durează pe toată perioada bolii
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent se înregistrează la copiii de 3-14 ani, însă de multe ori
se îmbolnăvesc şi adulţii. Imunitatea postinfecțioasă este de lungă durată.
Sezonalitatea-Nu este caracteristică
*Gazda definitivă și intermediară – omul.fecal-oral. Hidrica-apa; alimentara-produse contaminate, de
contact- mini murdare, jucarii, vesela,
Masurile antiepidemice
Catre sursa: • Depistarea precoce a bolnavilor și izolarea lor.
• Dehelmintiza-rea bbolnavilor și dispensarizarea lor pe un termen de 6 luni cu efectuarea cercetărilor
coprologice triple în fiecare lună. În caz de recidive termenul de dispensarizare poate fi prelungit până la 1-
1,5 ani
Catre mecanizmul de transmitere: Dezinfectarea diferitor obiecte de uz casnic care pot servi ca factori de
transmitere cu ajutorul temperaturii înalte (apă clotită, fierului de călcat) sau substanțelor dezinfectante.
110.Epidemiologia şi profilaxia enterobiozei.
Definiția Parazitoză din grupul nematodozelor, antroponozelor şi a invaziilor de contact, care se transmite,
de regulă, pe cale orală, caracterizându-se clinic prin simptome dispeptice, neurologice, simptome de
afectarea altor organe, de asemenea prin usturime şi prurit intens în regiunea perianală.
Agentul patogen Enterobius vermicularis. Larvele se dezvoltă, având condiţii favorabile (temperatura +35°-
37°C, umiditatea 90-100%, devenind invazive peste 4-5 ore). În astfel de condiții ouşoarele invazive în
mediul ambiant se pot păstra până la 3 săptămâni.
Sursa de infecție- Omul infestat
Perioada de incubație-12-15zile
Perioada de contagiozitate
- Începe peste 15 zile de la infestare
- Durează până la vindecarea deplină
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent se întâlnește la copii. Imunitatea –neprecizată, însă
sunt posibile reinvazii
Sezonalitatea Nu este caracteristică
*Gazda definitivă și intermediară – omul/. Mecanizmul de transmitere fecal oral. Hidrica-apa; alimentara-
pine lapte, produse lactate; de contact-mini murdare, lengeria de pat.
Masuri antiepidemice1.catre sursa:
 Depistarea precoce a bolnavilor și izolarea lor.
 Dehelmintiza-rea bolnavilor.
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Dezinfectarea diferitor obiecte de uz casnic care pot servi ca factori de transmitere cu ajutorul tem-
peraturii înalte (apei clocotite, fierului de călcat) sau substanțelor dezinfectante.
 Păstrarea strictă a curățeniei mâinilor și unghiilor.
 Spălarea obligatorie cu apă și săpun seara și dimineață a regiunii perianale.
 De scăldat copii cât se poate de frecvent.
111.Epidemiologia şi profilaxia trichinelozei.  
Definiția Biohelmintiază perorală, din grupul zooantroponozelor, transmisă la om prin consumul cărnii
infestate, ce se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, febră şi manifestări alergice.
Agentul pathogen Trichinella spiralis – vierme nematod. Este foarte rezistent la acţiunea diverşilor factori:
la t0120C – până la 2 luni; la fierberea cărnii cu grosimea până la 8cm se distrug peste 2,5 ore; sărarea îi
nimiceşte numai în straturile de la suprafaţă, în profunzime se păstrează 1 an, afumarea nu nimiceşte agentul
patogen.
Sursa de infecție Porcii, mistreţul, ursul, lupul, vulpea, bursucul, câinii, pisicile.
Perioada de incubație 2-28 zile.
Perioada de contagiozitate În organismul animalelor trichinella spiralis se poate păstra luni sau ani de zile.
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent se îmbolnăvesc adulţii decât copii deoarece consumă
mai multă carne. Imunitate nu se formează.
Sezonalitatea Nu este caracteristică. Evoluţie sporadică şi erupţii familiale mai frecvent.
Gazdă definitivă şi intermediară: - Porcii, mistreţul, ursul, lupul, vulpea, bursucul, câinii, pisicile.
*Gazdă accidentală: - Omul. Mecanizmul de transmitere fecal-oral. Alimentara-carnea infestata.
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa:  Deratizarea sistematică la abatoare, întreprinderile industriei alimentare, depozite, şi alte
obiecte.
2.catre mecanizmul de transmitere:  Trichinelosco-pia cărnii de porc la combinatele de prelucrare a
cărnii, abatoare, staţii de control a pro-duselor alimentare.
 Utilizarea
tehnică a cărnii în care au fost depistate chisturi de trichinele.
 Îngroparea şi nimicirea resturilor animalelor vânate.
 Prelucrarea termică a cărnii animalelor sălbatice folosite ca hrană pentru animalele de blană crescute la
ferme speciale.
 Prelucrarea termică suficientă a cărnii.

112.Epidemiologia şi profilaxia teniarinchozei.

Definiția Biohelmintiază perorală, care se transmite la om de la bovine prin
intermediul consumului alimentelor şi produselor din carne infestată, insuficient
prelucrată termic, caracterizându-se clinic prin simptome dispeptice şi prin eliminarea
periodică în mediul extern a segmentelor (proglotelor) de parazit.
Agentul pathogen Taeniarhychus saginatus – tenia boului este un cestod ce poate
atinge 4-7m în lungime. Ouăle lui într-un mediu uscat, înafara organismului, se pot
păstra până la 1 lună, pe când sol. Fenol 5% şi sol. Formaldehidă 1% îi distrug foarte
încet timp de 2-3 săptămâni.
Sursa de infecție - Omul bolnav şi infestat.
Perioada de incubație-8-10 săptămâni
Perioada de contagiozitate - Începe de la 3 luni de la infestare. - Durează toată
perioada aflării parazitului în organism – ani sau zeci de ani.
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent suferă adulţii – vânzătorii de
carne, bucătarii, gospodinele, persoanele care lucrează la combinate, abatoare,
depozitele de carne, etc. Imunitate nu se formează
Sezonalitatea Nu este caracteristică.
Gazda definitivă – omul
*Gazda intermediară – vitele cornute (bovinele, zimbrii, bivolii).
Mecanizmul de transmitere: fecal –oral, alimentar-carnea, produsele din carne.
Masurile antiepidemice
1.catre sursa:
 Depistarea activă a persoa-nelor infestate şi dehilmentizarea lor.
 Dispensarizarea persoanelor după dehilmintizare timp de 1 an.
 Anchetarea epidemiologică şi epizootologică a microfocarelor şi lichidarea lor.
 Dezinfectarea fecalelor bolna-vilor cu sol. Clorură de var de 10-20% timp de 5-6
ore, sol. Acid carbolic de 5% - 10-11 ore.
 Protecţia mediului ambiant de contaminare cu mase fecale (folosirea corectă a
latrinelor).
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Expertiza sanitaro-veterinară permanentă cărnii de bovine.
 Evitarea consumării cărnii de bovine nesu-puse expertizei veterinare.
 Prelucrarea termică suficientă a cărnii de bovine consumate.
 Supravegherea sanitaro - epidemiologică a fermelor de bovine şi sectorului privat.

113.Epidemiologia şi profilaxia teniozei.

Definiția Biohelmintiază perorală, care se transmite la om de la porcine prin intermediul consumului în
hrană a produselor cărnoase infestate, insuficient prelucrate termic, caracterizându-se clinic prin simptome
dispeptice şi neurologice mai pronunţate, de asemenea prin eliminarea periodică în mediul extern a
segmentelor parazitului împreună cu masele fecale .
Standardele de caz
Agentul pathogen Taenia solium – tenia porcului este un cestod ce poate atinge 3-4m în lungime. Ouăle lui
într-un mediu uscat, în-afara organismului, se pot păstra până la 1 lună, pe când sol. Fenol 5% şi sol.
Formaldehidă 1% îi distrug foarte încet timp de 2-3 săptămâni.
Sursa de infecție - Omul bolnav şi infestat.
Perioada de incubație 5-12 săptămâni
Perioada de contagiozitate - Începe de la 2-4 luni de la infestare. - Durează toată perioada aflării
parazitului în organism – ani sau zeci de ani.
Receptivitatea și imunitatea Generală, mai frecvent suferă adulţii – vânzătorii de carne, bucătarii,
gospodinele, persoanele care lucrează la combinate, abatoare, depozitele de carne, etc. Imunitate nu se
formează
Sezonalitatea Nu este caracteristică.
Gazda definitivă – omul infestat
*Gazda intermediară –porcul şi mistreţul.
Mecanizmul de transmitere:fecal oral, alimentar-carnea produsele din carne.
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa:
 Depistarea activă a persoa-nelor infestate şi dehilmentizarea lor.
 Dispensarizarea persoanelor după dehilminti-zare timp de 1 an.
 Anchetarea epidemiologică şi epizootologică a microfocarelor şi lichidarea lor.
 Dezinfectarea fecalelor bolnavilor cu sol. Clorură de var de 10-20% timp de 5-6 ore, sol. Acid carbolic de
5% - 10-11 ore.
 Protecţia mediului ambiant de contaminare cu mase fecale (folosirea corectă a latrinelor).
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Expertiza sanitaro-veterinară permanentă cărnii de porcine.
 Evitarea consumării cărnii de porcine nesupuse expertizei veterinare.
 Prelucrarea termică suficientă a cărnii de porcine consumate.
 Supravegherea sanitaro-epidemiologică a fermelor de porcine şi sectorului privat.

114.Epidemiologia şi profilaxia defilobotriozei. Opistorhozei

Biohelmintiazele Difilobotrioza
Definiția-Biohelmintiază perorală, care se transmite la om de la animale, mai cu seama în rezultatul
consumului în hrană a peştelui sau a icrelor lui, fiind insuficiente prelucrate termic ori sărate,
caracterizându-se clinic prin simptome dispeptice şi neurologice ori decurgând asimptomatic.
Agentul pathogen-Diphylobotrium latum are dimensiuni majore 2-20m. Pleurocercoizii se distrug la t0de
500C peste 2-3 min, la fierberea peştelui momentan, la prăjirea lui peste 15min. La sărare rezistă 1-2
săptămâni, la îngheţare la t0 de -270C – 9 ore, la t0 de -40C – 9-10 zile.
Sursa de infecție - Omul bolnav - Mai rar animalele care consumă peşte: porcii, câinii, vulpile, urşii, etc.
Perioada de incubație-8-15 zile.
Perioada de contagiozitate - Începe din a 2 lună de la infestare. - Durează pe toată perioada aflării
parazitului în organismul omului bolnav.
Receptivitatea și imunitatea Generală, însă mai frecvent se îmbolnăvesc pescarii, lucrătorii industriei
piscicole, marinarii, gospodinele de casă, etc. Imunitatea lipseşte
Sezonalitatea -În perioada pescuitului.
*Gazda definitivă – omul şi mamiferele carnivore ( pisicile, câinii, urşii, vulpile);
*Gazda intermediară - 1. crustaceele (genul Cyclop, Diaptomus, Dafni);
Mecanizmul de transmitere:fecal-oral. Alimentar-peste, icre infestate.
Masurile antiepidemice:
1.catre sursa:
 Depistarea activă a per-soanelor infestate.
 Dehelmintiza-rea bolnavilor, supravegherea – 6 luni cu efectuarea unui control coprologic triplu în fiecare
lună.
 Efectuarea investigaţiilor helmintologice de laborator a lucrătorilor întreprinderilor de prelucrare a
peştelui de 2 ori în an.
 Efectuarea de către serviciul veterinar a investigaţiilor helmintologice de laborator a câinilor, pisicilor.
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Amenajarea sanitară a localităților.
 Protecţia bazinelor de apă de impurificare cu mase fecale, ape reziduale.
 Respectarea regimului de prelucrare a peştelui.
 Neadmiterea folosirii în hrana animalelor (câinilor, pisicilor, porcilor) a peştelui crud în focarele de
difilobotrioză.

Opistorchoza
Definiția-Biohelmintiază perorală, cu focalitate naturală, transmisă omului de la animalul bolnav, prin
intermediul consumului cărnii de peşte insuficient prelucrată termic şi caracterizându-se clinic prin
simptome de intoxicaţie, simptome alergice şi de afectare a tractului digestiv, îndeosebi a căilor biliare.
Agentul pathogen-Opistorchis felineus – trematode cu dimensiuni mici, care elimină ouşoare cu căpăcele.
Larvele ei mor la t08-120C peste 2-3 săptămâni, la fierberea bucăţilor de peşte peste 20 min, la sărarea
peştişorilor peste 3-4 zile, a peştelui mai mare peste 10 zile. La afumarea fierbinte se distrug toţi
metacercarii, ceea ce nu poate fi realizat la afumarea rece.
Sursa de infecție-Omul, pisicile, vulpile roşii şi polare, câinii, porcii, dihorii, etc.
Perioada de incubație-10-30 zile.
Perioada de contagiozitate - Începe peste 1 lună de la infestare. - Durează pe toată perioada aflării
helmintului în organism (=10 ani).
Receptivitatea și imunitatea-Generală, însă mai frecvent se îmbolnăvesc pescarii, lucrătorii industriei
piscicole, marinarii, gospodinele de casă, etc. Imunitatea lipseşte.
Sezonalitatea-În perioada pescuitului.
*Gazda definitivă - omul, pisicile, vulpile roşii şi polare, câinii, porcii, dihorii, etc.
*Gazda intermediară - 1. moluştele din genul Bithynia;
- 2. peştii din familia Crapilor.
Mecanizmul de trasmitere-fecal oral. Alimentar-peste infestat.
Masuri antiepidemice:
1.catre sursa:
Depistarea activă a persoa-nelor infestate.
 Dehelmintiza-rea bolnavilor, dispensarizarea – 1 an cu efectuarea investigaţiilor helmintologice în fiecare
trimestru.
 Interzicerea
folosirii ca hrană pentru animalele domestice a peştelui crud şi deşeurilor de peşte în regiunile endemice de
opistorchoză.
2.catre mecanismul de transmitere:
Protecţia bazinelor de apă de impurificarea cu mase fecale, ape reziduale.
 Respectarea strictă a cerinţelor sanitaro - igienice de prelucrare şi realizare a peştelui în regiunile unde se
înregistrează opistorchoză.
 Controlul de laborator siste-matic al pro-ducţiei, obţinute din peştele prins în focare endemice de
opistorchoză

115.Epidemiologia şi profilaxia echinococozei. Echinococoza

Definiția Biohelmintiază perorală, din grupul cestodozelor, care se transmite mai des de la câini la om,
caracterizându-se prin lezarea ficatului, plămânilor, creierului, tabloul clinic fiind determinat de localizarea
şi mărimea chistului.
Agentul patogen- Echinococcus granulosus,cel mai mic cestod – lungimea 2,5-9mm. Ouăle la soare rezistă
– 2 zile, la t01000C - 20 sec., la t0-180C-2-3sec., pe fân (la umbră) – până la 10 luni, pe suprafaţa solului la
t0+10-260C-pînă la 1 lună, în condiţii de laborator la t05-200C şi umiditate 60-80% - până la 10 luni.
Sursa de infecție -Animalele din familia caninelor, preponderent câinii.
Perioada de incubație-Nu e stabilită (luni şi ani de zile)
Perioada de contagiozitate - Începe peste 70-100 zile de la infestarea câinelui. - Durează pe toată perioada
bolii.
Receptivitatea și imunitatea -Generală, mai frecvent adulţii de ambele sexe în vârstă de 20-50 ani:
ciobanii,văcarii, crescătorii de câini, vânătorii, veterinarii, lucrătorii de la abatoare, etc.
Sezonalitatea-Nu este caracteristică. Evoluţie sporadică şi endemică .
*Gazda definitivă – mamiferele carnivore (câinii, lupii, şacalii, etc.);
*Gazda intermediară – omul, mamiferele erbivore şi omnivore (animalele cornute mari şi mici, porcii, etc.)
Mecanizmul de transmitere: fecal oral.hidric-apa infestata; alimentara-legume, fructe infestate; de
contact-mini murdare.
Masuri antiepidemice:
1,catre sursa
 În localităţile endemice de micşorat numărul de câini, de organizat controlul de laborator şi
dehelmintizarea lor.
 La combinatele de carne, abatoare organele de la animalele bolnave trebuie nimicite, dar nu aruncate
câinilor.
 Interzicerea hrănirii cânilor de casă, serviciu şi pază cu carne necontrolată de veterinar.
 Combaterea câinilor vagabonzi.
2.catre mecanizmul de transmitere:
 Respectarea igienei personale, inclusiv după contactul cu câinii.
 Prelucrarea pomuşoarelor, legumelor, fructelor
 Fierberea apei de băut.

116.Epidemiologia şi profilaxia malariei. Direcţiile supravegherii epidemiologice.

Malaria malaria (lat.), paludisme (franc.)- este o parazitoză tisulară transmisibilă, cauzată de protozoare din
genul Plasmodium, caracterizată prin evoluţie ciclică, accese febrile care se succed la intervale de timp
regulate, spleno-hepatomegalie, anemie, uneori leziuni grave ale sistemului nervos, ale rinichilor si altor
organe, recidive.
Agentul patogen face parte din clasa Sporozoare, familia Plasmodide, genul Plasmodium,care cuprinde 4
specii patogene pentru om: P.falciparum,P. vivax , P.ovale,P.malariae. Plasmodiile evoluează succesiv, în
doua gazde: gazdă intermediară,care este omul,la care se desfasoară reproducerea asexsuată sau
schizogonică,și cea definitivă ,țințarul Anopheles femel,la care are loc reproducerea sexuată sau
schizogonică. Perioada de incubatie: P. ovale-7-20 zile P. vivax-10-14 zile P. malarie-25-42 zile P.
falciparum-8-16 zile. Sursa de agent patogen- este reprezentată, exclusiv, de omul bolnav cu malaria acută
sau cronică, purtător de gametociți, ei pot fi: -purtători asimptomatici (malaria infecție);-purtători cu forme
clinice (malaria boală) și mai ales cei infectați cu surse rezistente de P.falciparum după tratament cu
florochină, care sunt oligosimptomatici. Modurile și căile de transmitere. Malaria se transmite prin
intermediul țînțarului femel din genul Anopheles, care injectează în tegumente sporozoiți. Țînțarii sunt sursa
și calea de transmitere a plasmodiilor umane, deoarece: sunt receptive la infecția cu specii umane; înțeapă,
predilect și repetat oamenii, și nu animalele, pentru prînzul sangvin; se găsesc în număr adecvat, lîngă
locuințele oamenilor;trăiesc destul ca să permită evoluția paraziților (ciclul sporogonic) pînă la stadiul de
sporozoiți în stomacul lor. Transmiterea se poate realiza uneori prin transfuzia de singe sau prin ace și
seringi contaminate cu sînge care conține merozoiți. Transmiterea congenitală este posibilă, deoarece
formele eritrocitare asexuate pot trece de la mamă la făt, prin placenta cu leziuni.
Se cunoaște următoarele nivele de endemicitate: 1.Malaria endemică:
- Cu transmitere permanentă ( în medie fiecare om fiind înțepat de 3 ori pe noapte, corespunde
holo/hiperendemiei).
-Cu transmitere cu recrudescențe sezoniere (în medie fiecare om primește 30 de înțepături infestate în
perioada sezonului polios, corespunde unei mezoendemii).
-Cu transmitere periodică ( malaria instabilă, corespunde unei hipoendemii)
-Cazuri particulare (legate de condiții locale, factori geoclimatici și socio-economici).
2.Malaria sporadică – în zonele de receptivitate, dacă transmiterea este excepțională, populația nu este
imună și există posibilitatea epidemiei. Este favorizată de factori geoclimaterici și socio-economici- nivel
scăzut de igienă este la originea înmulțirii vectorilor în zonele suburbane.
3. Malaria de import – statistici anuale în regiuni neimplaudate declară uneori mii de cazuri cu letalitate
nu de neglijat.
Profilaxia malariei -Prevenția generală-in vederea diagnosticării și tratării precoce a bolnavilor de
malarie se impune investigarea, prin examen hematologic, a tuturor cazurilor de febră cu etiologie
neclarificată în primele 2-3 zile. O atenție deosebită va fi acordată suspecților clinic de malarie, persoanelor
cu stări febrile posttransfuzionale, donatorilor de sînge, persoanelor care au călătorit în zonele endemice de
malarie, precum și bolnavilor confirmați. Prevenția va include educația persoanelor care călătoresc în zonele
endemice, pentru a cunoaște regiunile în care, în timpul călătoriei, vor putea fi expuse la risc, de a contracta
infecția, care sunt măsurile de protecție și conduită de urmat în cazul apariției unui sindrom febril după
întoarcerea acasă.- Prevenția specială se bazează pe utilizarea chimioprevenției pentru copii și gravidele din
zonele impaludate, precum și persoanelor autohtone, indiferent de sex și vîrstă. La această ultima categorie,
administrarea începe la o săptămînă înainte de deplasare, se aplică pe toată durata rămînerii în zona
impaludată și se continuă 4 săptămîni după revenire. Schema utilizată în prevenția specială depinde de țara
vizitată, tipul de rezistență a paraziților și de toleranța la medicament a receptorilor(Clorochina, Doxiciclina,
Meflochina etc) - Profilazia activă prin vaccinare nu beneficiază cu vaccinuri de largă utilizare. În prezent,
există 2 tipuri de vaccinuri: anti-sporozoiți și anti-stadii eritrocitare. Profilax ia pasivă: a) Plasele:nu sunt
toxice și asigură 6 luni de protecție(nespălate); b)Insectifugele(repelenții): se aplică pe pielea descoperită;
c)Alte mijloace: cum ar fi plase antițănțar la ferestre; sprayuri insecticide sau difuzori electrici de insecticide
pentru noapte; aer condiționat cu temperatura mai mică de 22 grade Celsius sau patul situat sub curentul de
aer; vestimentație ( cămașă+ pantaloni lungi).
117.Epidemiologia şi profilaxia amebiazei.
Amibiaza este o maladie din grupul infecţiilor intestinale, provocată de Entamoeba histolytica, care pătrunde
în organismul uman pe cale bucală şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, afectarea
ulceroasă a intestinului gros şi formarea abceselor în diverse organe interne, având înclinaţia spre a decurge
trenant sau cronic.
Agentul patogen - Entamoeba histolytica se atârnă la familia Entamoebidae, clasa Sarcodinae şi genul
Protozoa. El îşi menţine viabilitatea un timp mai îndelungat: în fecale-până la 15 zile, în apa curată din
apeduct - până la o lună, iar în solul umed - până la 8 zile.
Sursa de infecţie în amibiaza este omul bolnav cu diverse forme de boală, însă mai frecvent - purtătorul de
chisturi, care elimină aceşti gemeni în mediul ambiant. S-a calculat, că o persoană infestată timp de 24 ore
poate elimina cu materiile fecale de la 45 până la 600 milioane chisturi.
Mecanismul de transmitere este fecal-oral. Căile de transmitere ale amibiazei sunt alimentară, hidrică, prin
contact direct, indirect şi prin intermediul muştelor. Mai frecvent maladia se transmite prin intermediul
produselor alimentare infestate (legume, fructe) şi mai rar - prin apa infectată, obiectele de uz casnic,
lenjerie, veselă, jucării etc. Muştele contribuie la răspândirea bolii contaminând alimentele.
Măsurile profilactice constau în depistarea precoce a bolnavilor, purtătorilor de chisturi amibiene şi tratarea
lor; în respectarea regulilor de igienă personală şi în efectuarea dezinfecţiei permanente şi terminale.
Contacţii cu sursa de infecţie vor fi examinaţi clinic şi parazitologic

118.Epidemiologia leişmaniozelor. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice.

Leishmanioza este prezentată de un grup de maladii din rândurile bolilor protozoice şi transmisibile,
provocate de diverse leishmanii, care se transmit de la animale la om mai frecvent prin intermediul
moschiţilor de flebotomi, caracterizându-se clinic prin simptome de afectarea organelor interne, a
mucoaselor, pielii, de asemenea şi prin semne de intoxicaţie
Agenţii patogeni ai formelor de leishmanioze enumerate se atârnă la genul Leishmania, familia
Trypanosmatidae, clasa Zoomastigophorea şi tipul Protozoa. Ciclul de dezvoltare a Leishmaniei are loc prin
schimbul gazdelor şi posedă 2 stadii: amastigot (aflagelat) - în organismul animalului vertebrat şi al omului,
şi promastigot (flagelat) - în organismul flebotomului.
Se deosebesc 3 tipuri de focare ale acestei invazii: 1) focar natural, unde leishmaniile circulă printre
animalele sălbatice (lupi, şacali, vulpi, bursuci, rozătoare, inclusiv şi ţistari etc), care sunt rezervoare de
această invazie; 2) focar sătesc (rural), în care parazitul circulă prepondrent printre câini - principalele surse
de invazie; 3) focar orăşenesc (urban), în care sursa principală de invazie este iarăşi câinele, însă agentul
patogen se mai depistează şi la şobolani.
Parazitul de la sursa principală de invazie (câinele) se transmite preponderent pe cale transmisibilă, adică
prin intermediul muşcăturii de Phlebotomus pappatasii sau alte genuri. Mai rar, însă este posibilă
transmiterea acestei invazii prin transfuzii de sânge de la donatorii cu formă latentă de boală şi pe cale
verticală prin intermediul placentei de la mamă la făt.
Perioada de incubaţie variază de la 20 zile până la 3-5 luni, uneori mai mult de un an. În locul pătrunderii
leishmaniilor, mai frecvent la copii, apare afectul primar sub formă de papulă, uneori pielea pe ea se
descuamează.
În evoluţia leishmaniozei viscerale se deosebesc 3 perioade: incipientă, de stare şi terminal
În profilaxia diferitor forme de leishmanioza au o mare importanţă măsurile de distrugere a flebotomurilor,
sanarea câinilor bolnavi şi efectuarea măsurilor de deratizare. În profilaxia ieishmaniozei cutanate s-a
dovedit a fi eficient vaccinul contra acestei maladii, care trebuie administrat nu mai târziu de 3 luni de la
intrarea persoanelor umane în regiunile endemice de această parazitoză.

119.Epidemiologia toxoplasmozei. Măsurile de profilaxie şi antiepidemice.

Toxoplasmoza este o infecție parazitară ce este determinată de pătrunderea în organismul uman a oochistului
de Toxoplasma gondii.a
Acest parazit are mai multe forme: de chist, forma cea mai rezistentă cu care se pot infecta pisicile, în
organismul acestora parcurge ciclul complet (oochist) și este eliminat prin fecalele felinelor, prin
intermedicul cărora se poate infecta solul (în solul umed trăiește până la 18 luni), apele, plantele, în așa mod
oochistul ajunge să fie îngerat de om, unde infecția cu Toxoplasmă se face sub formă de trofozoit a acestui
parazit.
Modalitățile de contaminare
Fecal-oral -Această transmitere se realizează prin venirea în contact a persoanei cu orice obiect care a fost
contaminat cu fecalele unei pisici cu toxoplasmă. De exemplu infectarea se poate produce când se schimbă
nisipul la pisici sau când se efectuează manevre de grădinărit în pământ contaminat cu fecale de pisică
infectată, prin consumul unei ape infectate sau a unor plante nespălate.
Transmiterea transplacentară
Mama care se infectează cu toxoplasmă transmite parazitul copilului. Cu cât vârsta gestațională este mai
mică, cu atât acesta străbate mai greu bariera placentara, însă odată cu dezvoltarea placentei scade gradul de
filtrare și cu cât infecția gravidei survine în luni mai avansate de sarcină, cu atât riscul de infectare a
copilului este mai mare.
Toxoplasmoza mai poate fi transmisă prin sânge sau transplant de organe.
Profilaxia
De bază este igiena. Este obligatoriu spălarea mâinilor dacă aveți pisici în casă sau în curte de fiecare dată
când doriți să mâncați. În plus, se spală bine fructele și legumele.
Prepararea termică a hrănii (până la fierberea de cinci minute).
Dacă aveți pisică în casă, purtați mască atunci când schimbați nisipul (se poate afecta de toxoplasmoză prin
inspirarea prafului de nisip) și spălați-vă bine mâinile (și unghiile).

120Epidemiologia şi direcţiile de bază în profilaxia infecţiilor nosocomiale.

Def- sunt infectii pe care individual sanatos sau bolnav le contacteaza cu ocazia unor prestatii effectuate in
unitati medico-sanitare sau medico-sociale in afara manifestarilor caracteristice incubatiei sau debutului
bolilor preexistente,
Actualitate- este o problema de nivel global deoarece RM de pe urma cresterii antibioticorezistentei
cazurile de infectii nosocomiale au crescut considerabil,astfel incit 5-10% dintre pacienti spitalizati sunt
infectati de IN.
Particularitatile etiologice-agentii etiologici sunt variati si au origine endogena(autoinfectia)si exogena.
Infectia este contactata in spital.Agentii etiologici implicate:S.aureus; Str.pneumoniae; Str.fecalis; E.coli;
Klebsiella; Enterobacter; Proteus; Ps.aeroginosa;Cl.tetani; Cl.perfringers; Salmonela; Schigella etc.
Particularitatile epidemiologice- Sursa- pacientii cu variate maladii sau persoanele cu infectii in incubatie
sau atipice ce presteaza serviciile medicale; preinfectiosii; convalescentii sau persoanele cornice. Mediu si
cai de transmitere-a)mod direct(contact pacienti cu personal medical); b) mod indirect(aer,apa, pulbere de
sol, alimente, obiecte cu character invaziv, miini, insect, rozatoare) Factorii ce favorizeaza procesul
epidemiologic- conditii deficitare de spitalizare, contaminarea mediului ambiant cu produse patologice,
conditii optime de supravietuire a microbilor in spital, deficient in igiena instalatiilor tehnico-sanitare etc.
Formele de manifestare a procesului epidemic- este frecvent sporadic sau endemic.
Masuri de prevenire- a)masuri generale: decontaminarea generala cit mai frecventa; decontaminarea
miinilor prin spalarea cu apa si sapun; manevre aseptic; protectia optima la recoltare/conservare/transportul
produselor patologice; protectia bolnavilor cu risc sporit; protectia antiinfectioasa a tuturor prestatiilor;
folosirea corecta a echipamentului de protective; triajul antiinfectios al bolnavilor la internare si in timpul
spitalizarii; evitarea supraaglomerarii; evitarea folosirii excessive a antibioticelor; investigatii periodice de
laborator pentru cunoasterea naturii agentilor microbieni care circula in mediul ambiant; instruirea
personalului medical; supravegherea calitatii apei aerului si alimentelor etc. b) preventia speciala- aplicarea
protocoalelor stabilite pentru utilizarea antibioticelor si antiviralelor pacientilor spitalizati cit si la personalul
expus riscului professional(antibioticopreventia); c)preventia specifica- protectia artificial active sau pasiva
a bolnavilor si a personalului medico-sanitar (imunoglobuline specific)
Particularitatile supravegherii epidemiologice- supravegherea trebuie efectuata systematic prin culegere,
analiza, aplicarea si evaluarea programelor de sanatate in controlul IN. Se efectueaza anchetele
epidemiologice de prevalent si de incidenta, se calculeaza rata incidentei, incidenta cumulate si incidenta
instantacee. Aceste date se analizeaza minutios apoi se prescrie antibioticele sensibile tulpinei existente in
spitalele sau sectiile date.

121.Epidemiologia maladiilor neinfectioase. Particularitatile procesului epidemic. Sursele generatoare de

agresori pentru sanatate aomului.
Este reprezentată de depistarea timpurie preclinică şi în faza biochimică a bolii respective iar soluia constă
în mobilizarea persoanelor cu risc de îmbolnăvire pentru controale de specialitate de lungă
Durată. Prea des insa oamenii prefera spectacolul adesea miraj al medicinii curative.
Cele mai frecvente boli netransmisibile: Boli cardiovasculare
Boli oncogene
Tulburări mentale şi de comportament
Accidente, traumatisme, otrăviri
Boli ale sistemului nervos central
Boli ale apartului digestiv
Boli ale apartului respirator
Malformaţii congenitale
Boli perinatale
Boli ale apartului genito-urinar
Boli endocrine şi de metabolism
Boli ale sângelui şi organelor hematologice
Diabetul zaharat
Boli ale apartului osteoarticular
Tulburări mentale organice
Boli ale ţesutului subcutanat
Alte boli netransmisibile.
Caracteristicile epidemiologice:
nu au o etiologie cunoscută;
perioada de latenţă este foarte mare;
debutul este greu de reperat în timp;
necesită un management susţinut, pe o perioadă de mai mulţi ani, chiar decenii;
apar atât în statele bogate, cât şi în cele sărace, ceia ce reflectă modificarea comportamentului alimentar,
scăderea nivelului de activitate fizică şi creşterea produselor din tutun la nivel mondial, ca nivel al
urbanizării, industrializării, dezvoltării economice şi globalizării pieţii alimentare;
există mai mulţi factori de risc implicaţi în apariţia bolilor cronice;
factori i de risc au efecte diferite în raport cu diferţi bolnavi;
cea mai mare parte a poverii acestor boli este determinată de un număr relativ redus de factori de risc, care
acţionează independent sau adesea combinaţi;
sunt o consecinţă explicabilă a tranziţiei demografice, caracterizată prin creşterea prevalenţei populaţiei
vârstnice şi speranţei de viaţă a populaţiei;
necesită intervenţii la nivel intenaţional şi naţional pentru prevenire şi control determinată de costurile uriaşe
atât pentru pacienţi cât şi pentru societate în ansamblu, fiin un obstacol în calea dezvoltării socio-economice.
122.Organizarea, conţinutul şi efectuarea măsurilor antiepidemice în instituţiile medicale.
Elaborarea programului de asistenţă antiepidemică este de competenţa serviciului igienico-epidemiologic,
care efectuează supravegherea epidemiologică.
Structura sistemului de asistenţă antiepidemică ca şi orice sistem organizatoric este ierarhică şi constă din
următoarele niveluri: local (de circumscripţie), raional, republican. La fiecare nivel există o totalitate de
elemente (executări), menite să efectueze măsurile antiepidemice. Executorii pot fi de profil medical
(instituţiile curativ-profilactice, serviciul sanitaro- epidemiologic, instituţiile ştiinţifice şi de pregătire a
cadrelor) şi nemedical (executivele, instituţiile economice, populaţia).
Funcţionarea sistemului de asistenţă antiepidemică în ţara noastră este bazată pe "Legea privind asigurarea
sanitaro-epidemiologică a populaţiei" adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16 iunie 1993.
Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat exercită suprave¬gherea sanitaro-epidemiologică îndreptată la
prevenirea mor¬bidităţii populaţiei (inclusiv şi de boli infecţioase).
Instituţiile de bază ale serviciului sanitaro-epidemiologic sunt Centrele de Medicină Preventivă (raional,
orăşenesc, republi¬can). în efectuarea măsurilor ele îndeplinesc următoarele funcţii: de diagnosticare,
organizatorice, metodice, de control.
Veriga de bază în dirijarea sistemului de asistenţă antiepide¬mică este planificarea.
Se evidenţiază trei tipuri de planuri:
— planuri de activitate a centrelor de igienă şi epidemiologie, subunităţilor lor structurale şi a
specialiştilor;
— planuri complexe de măsuri sanitaro-antiepidemice pentru teritoriul administrativ;
— planuri pentru obiecte de risc, care sunt supuse suprave¬gherii sanitaro-epidemiologice.
în activitatea serviciului sanitaro-epidemiologic se utilizează două principii de planificare:
— problemo-tematică, unde se evidenţiază problema care necesită rezolvare prin efectuarea măsurilor
executate de lucră¬torii tuturor instituţiilor, organizaţiilor, subdiviziunilor; se elabo¬rează pe un timp
îndelungat;
— funcţional-ramurală, unde se planifică măsurile efectuate de subunităţile (ramurale, funcţionale)
instituţiei şi sunt îndrep¬tate la îndeplinirea măsurilor planificate în planul problemo- tematic. Planurile
funcţional-ramurale se elaborează pe un timp mai scurt (lună, trimestru).
— în organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice rolul de bază îi revine medicului epidemiolog. De
aceea principiul de organizare a lucrului acestui specialist al Centrului de Medicină Preventivă are o
semnificaţie deosebită pentru îndeplinirea sar¬cinilor înaintate de sistemul de asistenţă antiepidemică. Cea
mai eficace formă de organizare a lucrului medicului epidemiolog la etapa contemporană este supravegherea
epidemiologică. măsuri, realizarea cărora necesită mijloace antiepidemice (preparate curative, dezinfectând,
biopreparate pentru imunopro- filaxie jşi investigaţii de laborator);

123.Protecţia teritoriului şi măsurile antiepidemice în infecţiile convenţionale.

Protecția sanitară a teritoriului reprezintă un sistem de măsuri îndreptate spre prevenirea importului în
țară a infecțiilor convenționale și altor maladii infecțioase, precum și la localizarea și lichidarea focarelor
epidemice în caz de import. Măsurile de protecție sanitară a teritoriului se întreprind la toate tipurile de
transport internațional, la punctele de trecere a frontierei și pe tot teritoriului țării.
Regulamentul de protecție sanitară a teritoriului prevede: Măsuri pentru mijloacele de transport
internațional și la punctele de trecere a frontierei; Măsuri speciale de prevenire a importului și răspîndirii
maladiilor; Organizarea măsurilor de protecție sanitară a teritoriului țării.
Măsurile pentru mijloacele de transport prevăd:
-Asigurarea pregătirii antiepidemice a mijloa-celor de transport.
-Asigurarea cu apă pota-bilă și produse alimen-tare calitative a mem-brilor echipajelor și pasagerilor.
-Efectuarea măsurilor antiepidemice primare pe transportul de rută.
-Protecția mijloacelor de transport, obiectelor și a teritoriului porturilor de rozătoare și artropode.
-Informarea de urgență a serviciului sanitar al porturilor: despre depistarea cazurilor de infecții
convenționale printre membrii echipajului sau pasa-gerilor cât și despre prezența rozătoarelor pe transport;
-Efectuarea pregătirii speciale a membrilor echipajelor pe problemele profilaxiei de prevenire a importului
maladiilor infecțioase și în special a celor convenționale.
Supravegherea epidemiologică a mijloacelor de transport include:
-Supravegherea medical a pasagerilor și echipajului;
-Examinarea mijloa-celor de transport și încărcăturilor.
-Supravegherea medical a pasagerilor și echipajului;
-Controlul documentelor sanitare;
-Controlul pașapoa-rtelor și biletelor, pentru concre-tizărea rutei transportului;
Perioadele de incubație a maladiilor convenționale:
Pesta – 6 zile
Febra galbenă – 6 zile
Holeră – 5 zile
Febra hemoragică de Marburg – 21 zile
Febrele hemoragice Lasa și Ebol – 21 zile.
Principiul de organizare și efectuare a măsurilor antiepidemice primare în cazul depistării bolnavului,
suspectului la pestă, holeră, febră galbenă, febră hemoragică prevede:
Depistarea precoce a bolnavilor.
Concretizarea diagnosticului de către specialiștii din instituțiile teritoriale.
Izolarea temporară a bolnavului la locul depistării și efectuarea măsurilor primare de restricție.
Amenajarea staționarelor medicale special și spitalizarea în ele a bolnavilor depistați.
Depistarea și izolarea persoanelor ce au contactat cu bolnavul.
Spitalizarea provizorie a tuturor bolnavilor cu clinic ce nu exclude pesta, holera, febta galbenă sau febrile
hemoragice.
Efectuarea dezinfecției curente.

124.Măsurile antiepidemice în instituţiile pentru copii;

Schemă-model
de investigaţie epidemiologică planificată a instituţiilor de copii
I. Date generale
1. Data efectuării controlului:___________________________
2. Cine a fost prezent în timpul controlului:
Numele, prenumele, funcția__________________________
3. Denumirea instituţiei, numărul________________________
4. Adresa obiectivului_________________________________
5. Numărul total de copii după proiect______ și real_________
6. Numărul de grupe: de creșă_______ și de grădiniță________
7.Numărul de copii în ziua efectuării supravegherii epidemiologice_________, câți lipsesc______, cauzele
absențelor__________________________________________
II. Constatarea rezultatelor
Terenul:
1. Distanța faţă de casele de locuit şi alte blocuri____________
2. Suprafața lotului____________
3. Îngrădirea lotului cu gard____________________________
4. Gradul de înverzire ________m, _____________%
5. Sectoarelor izolate de joc pentru fiecare grupă: numărul lor______, amenajarea________________,
gropile cu nisip: starea nisipului__________________, prezența capacelor____.
6. Sectorul de gospodărie: îngrădire____________, intrare separată_______
7. Locul unde se află lada de gunoi ______________________
Caracteristica blocului instituţiei preşcolare.
1.Corespunde unui proiect Da/Nu
2. Tipul construcției
3. componența încăperilor fiecărui bloc___________________ 4. Existenţa intrărilor separate pentru fiecare
grupă(dormitorul, lavaboul, WC, sala de primire sau vestiar, sala de
grupă)______________________________________________
5. Izolarea grupelor_____________
Caracteristica sanitaro-igienică a grupelor
1. Numărul de copii în grupă____________
2. Numărul de termometre______, păstrarea lor_____________
3. Numărul de spatule sterile____________________________
4. Numărul de dulapuri individuale pentru haine ____________
5. Numărul de şervete individuale marcate ____, păstrarea lor
6. Existenţa lenjeriei de pat marcate - Da/Nu, Condiţiile de
păstrare____________________________________________
7. Numărul de schimburi de albituri________, condiţiile de păstrare a albiturilor
curate_____________________________
8. Asigurarea copiilor cu oale de noapte marcate - Da/Nu condiţiile de păstrare_____________, condiţiile de
prelucrare________________________________________
9. Asigurarea personalului tehnic cu îmbrăcăminte de lucru în WC Da/Nu
10. Asigurarea grupelor cu veselă________________________
11. Prelucrarea şi condiţiile de păstrare a veselei
12. Asigurarea fiecărei grupe cu inventar marcat:
a) lighene pentru veselă - Da/Nu,
b) jucării - Da/Nu
c) mese de sufragerie - Da/Nu
d) vase pentru prelucrarea veselei - Da/Nu
e) vase pentru dezinfectarea jucăriilor - Da/Nu
f) saci pentru păstrarea lenjeriei - Da/Nu
g) căldări separate pentru spălarea pardoselii în grupă şi WC - Da/Nu
Blocul alimentar
1. Mese marcate pentru prelucrarea producţiei crude şi gata - Da/Nu
2. Marcarea utilajului - Da/Nu
3. Metodele de prelucrare
4. Condiţiile de păstrare
5. Existenţa maşinilor separate de tocat came pentru producţia crudă şi fiartă - Da/Nu
6. Metode de prelucrare a lor____________________________
7. Numărul frigiderelor ______, temperatura la termometrul din
frigiderul pentru păstrarea produselor uşor alterabile prevăzute pentru o zi________, temperatura din
frigiderul de păstrare a probelor_____________,existenţa probelor de 24 ore - Da/Nu
8. Examinarea personalului la afecţiuni purulente
9. Modul de păstrarea crupelor şi altor produse făinoase______
10. Termenii de realizare a produselor uşor alterabile________
Spălătoria
1.Transportul lenjeriei din grupe la spălătorie (asigurarea cu saci de polietilenă şi dezinfectarea
lor)____________________
2. Dezinfecţia lenjeriei________, substanța folosită__________
3. Existenţa căzilor marcate pentru lenjerie folosită şi curată - Da/Nu
4. Metoda de spălare - mecanizată / manuală
5. Păstrarea lenjeriei curate__________________________
6. Repartizarea ei în grupe__________________________
7. Excluderea contactului lenjeriei curate cu cea folosită - Da/Nu
Asigurarea instituţiei preşcolare cu substanţe dezinfectante
1. Substanţele dezinfectante prezente_____________________
2. Locul şi condiţiile de păstrare_________________________
3. Modul de pregătire_________________________________
4. Modul de păstrare__________________________________
5. Modul de folosire a substanţelor dezinfectante:
în grupe__________________________________________
la blocul alimentar__________________________________
spălătorie_________________________________________
6. Cunoaşterea regulilor de pregătire a soluţiilor dezinfectante de clorură de var de bază şi de lucru de către
personalul medical__________________________________________
7. Cunoaşterea regulilor de pregătire a soluţiilor dezinfectante de clorură de var de bază şi de lucru de către
personalul inferior în grupe____________________________________________
Măsuri de prevenire a importului bolilor infecţioase în instituţia preşcolară
1. Ordinea de primire a copiilor
a) extras din fişa dezvoltării copilului de la policlinică
b) prezenţa rezultatelor examinării bacteriologice la infecţii intestinale şi difterie
c) examen coprologic la helminţi
d) pașaportul vaccinărilor
2. Modul de primire zilnică a copiilor
culegerea informaţiei de la părinţi despre starea sănătăţii copilului - Da/Nu
termometria - Da/Nu
examinarea copilului - Da/Nu
3. Evidenţa frecventării instituţiei preşcolare - Da/Nu
4. Modul de primire a copiilor absenţi timp îndelungat(5 zile şi mai mult)
5. Informaţii despre personalul instituţiei preşcolare
6. Ordinea de înscriere la lucru
a) Efectuarea controlului periodic la dispensarul dermatovenerologic
b) controlul radiografic
c) certificat de trecere a cursului instructajului sanitar
7. Lucrul de educaţie sanitară cu personalul şi părinţii
a) Existenţa unui plan
b) Metodele şi formele de lucru
Măsurile de prevenire a bolilor infecţioase în instituţiile de copii
1. Crearea rezistenţei nespecifice la bolile infecţioase
a) călirea organismului copilului: alimentaţia raţională / calorică, vitaminizată/ plimbări la aer liber/somnul
copiilor.
2. Analiza morbidităţii infecţioase în instituţia preşcolară pe parcursul unui anumit interval de timp
/semestru, an. etc./ în comparaţie cu acelaşi interval de timp din anii precedenţi
3.Boli infecţioase întâlnite______________________________
4. Numărul de cazuri______, în care grupe s-au înregistrat____
Existenţa erupţiilor epidemice______, cazuri repetate________
Cauzele apariţiei

125.Metoda de investigaţie epidemiologică a instituţiilor pentru copii. .

Ancheta epidemiologica- este o masura de baza ce trebue sa efectueze medicul epidemiolog, deoarece cu
ajutorul ei se indentifica factorii conditionali care a conditionat aparitia bolii si ne permite de a aplica masuri
de lichidare a focarului de boli transmisibile. Aceasta ancheta este deosebit de importanta de efectuat in
colectivitatile de copii deoarece acesti copii sunt susceptibili la boala (datorita particularitatile lor
morfologice si fiziologice), mai ales sugarii, prescolarii si scolarii mici 6-9 ani, deoarece rezistenta
organismului este mai scazut in aceasta perioada. De asemeni bolile infectioase se raspindesc mai repede
deoarece in aceste colectivitati raspindirea infectiilor este favorizata prin contact direct sau indirect(prin
obiecte, jucarii, pahare etc) utilizate in comun.
Astfel etapele anchetei epidemiologice sunt:
1.Precizarea si caracterizarea momentului infectant( anamneza detaliata)
2.Selectarea si inregistrarea contactatilor (investigarea lor, tratarea sau efectuarea profilaxiei)
3.Stabilirea elementelor contaminate din mediul ambiant (prin contaminare, dezinsectie, supravegherea
cailor de transmitere)
4.Elaborarea planului de lichidare a focarului
5.Aplicarea masurilor de lichidare a focarului si controlul eficientei lor
6.Prelurarea sanitara a focarului( la necesitate se indica perioada de carantina)
7.Instruirea sanitara si antiepidemica (a profesorilor, elevilor, lucratorilor medicali din scoli si gradinite,
a educatorilor etc).
126.Directiile de baza a protectiei antiepidemice in situatii exceptionale.
Prin situatie exceptional se subintelege intreruperea conditiilor de viata si activitate a populatiei intrun
anumit teritoriu ori la un obiect al economiei nationale marcat prin:skimbarea brusca a situatiei obisnuite si
inrautatirea socio-economica si sanitaro-epidem:producerea de pagube material importante;pierderea
capacitate de munca;deteriori a mediului de viata a populatiei.In literature de specialitate cu referinta la
situatii exceptionale fenomenul ce a condus la aparitia lor poate fi gasit sub diferite denumiri fiind utilizata
terminologia de calamitate,catastrofa,dezastru,flagel,accident.
127.Particularitati ale focarelor epidemic in zona de calamitate.
In urma producerii calamitatii indifferent de originea ei in zona ori localitatile afectate cu intreruperea
conditiilor normale de viata si activitate a populatiei,pierderi de viata umane si riscul aparitiei epidemiilor
prin boli infrctioase se creaza situatie exceptional.In zona afectata se declara stare exceptional care este un
regim juridic provizoriu al guvernarii de stat,in conformitate cu legislatia in vigoare si introdus in scop de
asigurare a protectiei populatiei prin hotarirea comisiei pt situatii exceptionale.In situatii except populatia
din zona afectata are nevoie de ajutor medico-sanitar si social de urgent.Afectarea populatiei cu pagube
umane ,imbolnaviri in masa,pagube economice si ecologice reprez o problema importanta din punkt de
vedere sanitaro-epidem si medico-social.
128.Principiile de organizare si effect a profilaxiei de urgent si specific in situatii exceptionale.
Principiile de baza in organizarea masurilor sanitaro-ig si antiepidemice de urgent in situatii exceptionale
sunt axate pe directiile generale de prestare a serviciilor de sanatate a populatiei.Ajutorul medical de urgent
cu prevenirea aparitiei si raspindirii epidemic a bolilor infectioase reflecta particularitatile medico-sociale
ale asigurarii sanitaro-epidemiologice a populatiei afectate de calamitate
129Particularităţi ale procesului epidemic şi principiile de organizare a măsurilor antiepidemice în
efectivul militar.
Sarcinile de bază ale serviciului medical în protecţia antiepidemică în efectivul militar include:
-menţinerea situaţiei sanitaro-epidemogene favorabile şi prevenirea importului de boli infecţioase în
efectivul militar;
-localizarea şi lichidarea focarelor epidemice atât în efectivul militar, cât şi în populaţia civilă din zona de
amplasament sau aplicaţii militare;
-profilaxia bolilor infecţioase în populaţia civilă;
instruirea efectivului militar în măsurile de profilaxie şi combatere a bolilor infecţioase, inclusiv în caz de
aplicare a armei biologice
Realizarea acestor sarcini este posibilă prin întreprinderea unui complex de măsuri profilactice şi
antiepidemice, cum ar fi:
-asigurarea materială şi comunală calitativă a efectivului militar;
-controlul calităţii alimentaţiei şi asigurării efectivului cu produse alimentare de calitate;
-controlul calităţii asigurării efectivului militar cu apă potabilă;
-organizarea asigurării cu apă potabilă în condiţii de câmp;
-menţinerea stării sanitare a localurilor şi teritoriului de amplasament;
-asigurarea condiţiilor de respectare a igienei personale;
-imunizarea efectivului.
În caz de apariţie a focarelor epidemice în efectivul militar este necesar a întreprinde următoarele
măsuri antiepidemice:
-depistarea activă a bolnavilor infecţioşi şi purtătorilor de germeni nemijlocit în subdiviziuni;
-izolarea de urgenţă a bolnavilor şi suspecţilor, diagnosticul precoce cu evacuarea oportună;
-ancheta focarului epidemic;
-prelucrarea sanitară a efectivului militar şi dezinfecţia în focarul epidemic;
-depistarea contacţilor, supravegherea medicală a lor şi profilaxia de urgenţă.
130Recunoaşterea sanitaro-epidemiologică, inclusiv în situaţii excepţionale. .
Recunoasterea sanitaro-epidemiologica (RSE) reprezinta un sistem de mas organizatorice si speciale,efct
de catre serviciul med al fortelorr armatei in skopul calarificarii a situatie san- epidem in teritoriu de
dislocare si aplicatuu militare,in trupele invecinatate,inclusive inamicului.RSE se efect in urm caz:dislocarea
trupelor pe un noi teritoriu;la orice diplasare;in caz de pregature catre lupta;in timpil operatiunelor de lupta
si la finisarea lor;in cazul calamitatilor indifiremt de originea lor de catre catre specialistu Serviciului pi sit
exceptionale.RSE prevede colectarea operativa a datelor referitoare la sit epid-ca in teritoriu;determ
conditiilor care pot infl situatia epidem in ter;depistarea la timp a focareor epidem si elab mas speciale de
prventie.Scopul:obtinerea contunue si oportuna a inforatiei veridie despre sit san-epidem in baza caror pn
aplic rationala a fortelor si mijloacelor serv med si resurselor locale se va asig protectia antiepidemica
efecace a efectuvului militar si populatiei.Este necesar de comcretiza urm:-nivelul moorbiditatii infectiosa in
teritoriu,intensitatea morbiditatii,dinamica si evolutia procesului epidem,caracterul si caile de
rasp,cauzeaparitie si dezv proc epidemic,particilaritatile clinice,letalitatea,raspindirea in defirite grupuri de
populatie,structura de virsta;-prez izbucnirilor epidmice,cauez,condtii care infl raspandirii,posibilitatea si
intenta raspandirii artificiale a b.inf de catre inamic;-situtia economica,cilturala si sanitare a
popul,obiceiurile care pot infl morbiditaea infectiosa;- prez a animalelor domestice si xenantrope care pot
infl focalitatea naturala,pot fi sursa,determ speciei rozatoarelor,migratia lor,prez b.inf printre animale,prez
vectorilor al b. Inf;situatia sam-ig a rezervoarelor de apa;-prez inst alimentarea si starea lor
igienica,posobolitatea pu utiliz pu armata si popolatie;conditiile de salibrizare a localitatilor,evac si prelicr
deseurilor,locurile,starea sis de canalizare;tipul de gospoderii si profesii mai raspndite ce pot fi implicate in
lucrul antiepidemic;conditii naturale,climaterice si geografice ce pot infl morb-tea imf-sa;prez institutiilor
san-apid-ce locale(spitale,CMP,labo,statii de dezinfectie,filtre snitare,spalotorii,frizerii),cmpl ci cadre
epidemiologi,bacterioloogi,infectionisti;-prez rezervelor de sust dezinf-te,pr-te
bilogice,medicamente,cantitatea si calitatea,conditile si termeni de pastrare;-rutele posibele pu evacuarea
medicala in caz de necisitate,deplasarea trupelor si refugiatilor,in special bolnavilor infectiosi si
prezonierilor de razboi.Are importanta:descrierea medico-geogr ale teritriului;informatia operativa si actele
emise de instantele med superioare;datele despre inst med,veterinare si SP locala;informatia ofocoala a org-r
de adm publica locala ori comendurilor militare;chistionarle populatie bastinase,in special al lucr medicali si
altor specialisti cu finctii responsabile;rezulatele interogarii prizorinierilorde razboi,a refugiatilor.Interes
deosebit prez docum-ia capatata de la inamic:documentatia serviciilor medicale din ter afectat de
calamitate;rezultatele cercetarilor efct in teritoriul dat de prezentantii serviciului sam-epidem-c de stat sau
medico-militar.Datele veridice pot colecta persoane instruite ci ajutorul(metode) metodei selective sau tatala
de chestionare.RSE se org si se efect cu respectarea obligatoerie 5 cerinte:contunuitatea,veridicitatea
datelor,oportunitate,succesivitate,eficacitate.Situatia sam-apidem a efectivului militar inclusiv teritotiului de
dislocare poate fi calificata drept satisfacatoare,instabila,nesatisfacatoare si extraordinara.
131.Măsuri generale sanitaro-igienice şi antiepidemice în perioada de lichidare a consecinţelor aplicării
armelor de nimicire în masă
1.efectuarea recunoasterii bacteriologice si indicatia recepturilor bacteriene.
2.efectuarea profilaxiei specifice si de urgenta
3.organizarea depistarii precoce, izolarii si tratarii bolnavilor infectiosi
4.efectuarea vaccinarilor in focarul de afectare in masa conform indicatiilor epidemiologice
5.expertiza sanitara a produselor alimentare, apei si controlul eficientei dezinfectiei
6.controlul corespunderii dislocarii populatiei in focarul de afectare in masa si salubrizarea localitatilor.
7.controlul calitatii dezinfectiei si prelucrarii sanitare a populatiei di focarul de afectare in masa
8.controlul asupra masurilor de carantina si a regimului strict antiepidemic in focarul de afectare in masa
9.efectuarea dezinfectiei in focarele epidemice prelucrarea sanitara a persoanelor ce au fost in contact,
dezinfectia si masurile de deratizare a localitatii
10.in caz de decese survenite in urma infectiilor extrem de periculoase-controlul corectitudinii inmormintarii
cadavrelor.
132.Protecţia antibacteriologică a populaţiei şi efectivului militar
Pierderile in rindurile efectivului militar se clasifica in pierderi sanitare recuperabile si nerecuperabile.
Aparitia epidemiilor cu boli infectioase pe timp de razboi e determinata de mai multe cauze:
 Inrautatirea brusca a conditiilor de viata si activitate;
 Migrarea in masa a populatiei;
 Inrautatirea conditiilor sanitaro-igienice;
 Aflarea constrinsa in locuri nefavorabile privitor la boli infectioase.

Factorii de risc:
 Biologici(antroponoze, sapronoze,zooantoponoze);
 Sociali;
 Naturali;
o Interni;
o Externi.
 Probabilitatea aflarii temporare a militarilor in zonele necunoscute din punct
de vedere epidemiologic;
 Modalitatea de alimentatie a militarilor;
 Factor termic a cazarmelor;
 Anotimpul s.a.
Masurile profilactice si antiepidemice:
 Asigurarea materiala si comunala a efectivului militar;
 Controlul calitatii alimentatiei;
 Controlul calitatii apei potabile;
 Organizarea asigurarii cu apa potabila in conditii de cimp;
 Asigurarea conditiilor de respectare a igienei personale;
 Imunizarea efectivului.
 In caz de aparitie a focarelor epidemice in efectivul militar ori suspectia unei boli infectioas e
necesar de a intreprinde urm. masuri antiepidemice:
 Depistarea activa a b-r infectiosi si purtatorilor de germeni in subdiviziuni;
 Izolarea de urgenta a b-r si suspectilor, diagnosticul precoce cu evacuarea oportuna;
 Ancheta focarului epidemic(depistarea sursei, cailor de transmitere);
 Prelucrarea sanitara a efectivului militar si dezinfectia in focarul epidemic;
 Depistarea contactilor , supravegherea medicala a lor si profilaxia de urgenta.
133.Recunoaşterea bacteriologică.
133.Recunoasterea bacteriologica.
Recunoasterea baceriologica este organizata si efectuata in vederea preintimpinarii opportune a pericolului
contaminarii si infectarii mediului extern si populatiei corespunzator.Sarcinile de baza ale recunoasterii
bacteriologice sunt determinarea faptului aplicarii ori intentiei de aplicare a armei biologice.Organizarea si
dirijarea recunoasterii bacteriologice ii revine marelui stat major al Armatei Nationale si este efectuata de
catre serviciul medical al trupelor militare si altor servicii specializate din teritoriu.Pot fi differentiate 3
directii ale recunoasterii bacteriologice:colectarea si prelukrarea datelor privitor la posibilitatile,intentiile si
pregatirea aplicarii armei biologice;determinarea orientativa a proportiilor posibile de afectare;indicate
armei biologice.Complexul de actiuni din cadrul recunoasterii bacteriologice au urmatorul scop:depist
pregatirii inamicului catre aplicarea armei biologice,depistarea contaminarii cu recepturi bacteriene a
solului,apei,determinarea agentului causal aplicat;supravegherea bacteriologica a teritoriului de dislocare a
trupelor si aplicatiilor militare.

134.Promovarea sănătății. Definiție. Conceptul, principiile și prioritățile promovării sănătății. Locul și

rolul promovării sănătății în sistemul de Sănătate Publică. Aspectele specifice în profila
Promovarea Sănătăţii este definită în literatura de specialitate drept „ştiinţa şi arta de a-i ajuta pe oameni
să-şi schimbe stilul de viaţă pentru a obţine o sănătate optimă restabilind armonia la fiecare din nivelele
existenţei umane: fizic, emoţional, social şi intelectual”.xia maladiilor infecțioase.
Promovarea sanatatii reprezinta:
-un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă cât
şi a condiţiilor de viată;
-o strategie de mediere între indivizi şi mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială în
scopul de a asigura un viitor mai sănătos;
-o strategie nouă în domeniul sănătaţii şi al serviciilor sociale care poate fi privită, pe de o parte, ca -o
politică pentru că vizează linia de acţiune a guvernului în domeniul sănătăţii iar, pe de altă parte, ca o
abordare care favorizează sănătatea pentru că este orientată către stilurile de viaţă.
Principii ale promovarii sanatatii:
-lucrează cu oamenii şi nu impotriva lor;
-este un proces care se desfăşoară în cadrul comunităţii locale;
-se adreseaza cauzelor subiacente sănătăţii mai degraba decât celor imediate;
-se adreseaza atât individului cât şi mediului inconjurator;
-subliniază dimensiunile pozitive ale sănătăţii;
-cuprinde şi ar trebui să implice toate sectoarele societăţii, ar trebui să facă apel la participarea tuturor;
-implică întreaga populaţie în contextul vieţii sale cotidiene; elementul central îl reprezintă participarea
eficientă a publicului la definirea problemelor, luarea deciziilor şi desfasurarea activităţilor care vizeaza
schimbarea şi ameliorarea determinanţilor sănătăţii. Astfel, promovarea sănătăţii necesită colaborarea
strânsă între toate sectoarele sociale în vederea creării unui mediu favorabil sănătăţii;
-vizează crearea unui mod de "a şti cum sa trăieşti" şi dezvoltarea capacităţii indivizilor de a influenţa
factorii determinanţi ai sănătăţii precum şi modificarea mediului pentru a întări factorii care favorizează un
stil de viaţă sănătos şi eliminarea celor dăunatori facilitând "alegerile sănătoase".
Speranţa de viaţă a cetăţenilor Uniunii Europene nu a fost niciodată atât de mare şi creşte în mod constant.
Totuşi, starea de sănătate a populaţiei UE este departe de a fi la nivelul optim, iar rata morbidităţii care ar
putea fi prevenită şi a mortalităţii precoce se menţin ridicate. Cei mai importanţi factori determinanţi ai
sănătăţii sunt condiţiile sociale şi economice, alături de condiţiile de lucru şi de trai. Aceşti factori sunt
abordaţi în cadrul politicilor economice şi sociale ale UE. Printre agenţii care influenţează sănătatea se
numără tabagismul, alimentaţia, activitatea fizică, consumul de alcool, precum şi comportamentul oamenilor
faţă de ei înşişi şi faţă de persoanele din jur. Principalele cauze ale mortalităţii precoce şi ale apariţiei
handicapurilor sunt accidentele şi cazurile de rănire, tulburările psihice, diverse forme de cancer, precum şi
afecţiunile circulatorii şi respiratorii. Este necesar să fie luate măsuri eficiente de prevenire a cauzelor
îmbolnăvirilor şi promovare a unui mod de viaţă sănătos. Legiferarea şi reglementarea sunt în măsură să
contribuie decisiv la eforturile de prevenire - de exemplu, aplicarea normelor cu privire la purtarea centurii
de siguranţă, siguranţa rutieră, restricţionarea conţinutului, utilizării şi acţiunilor de marketing privind
produsele din tutun. De asemenea, acţiunile de informare a publicului sunt importante, însă rareori suficiente
pentru a determina oamenii să adopte un mod de viaţă sănătos. Eforturile de promovare a sănătăţii se
dovedesc a fi eficiente atunci când combină o varietate de metode destinate să sprijine cetăţenii în luarea
unor decizii mai sănătoase în contextul vieţii lor de zi cu zi.

135.Educația pentru sănătate. Definiție. Scopul și rolul educației pentru sănătate în sistemul de
Sănătate Publică.
Educaţia pentru sănătate este un termen folosit pentru a desemna ocazii de învăţare, create deliberat pentru a
facilita schimbări de comportament în vederea atingerii unui obiectiv predeterminat. În acest context,
educaţia pentru sănătate este strans legată de prevenirea bolilor, urmărind prin aceasta schimbarea
comportamentelor ce au fost identificate ca fiind factori de risc pentru anumite boli. Este în mod esenţial o
activitate educaţională care implică o anumită formă de comunicare destinată să îmbunataţească
cunoştiinţele şi să dezvolte înţelegerea şi deprinderile care favorizează sănătatea.
Educaţia pentru sănătate este interesată atât de individ cât şi de colectivitate, atât de comportamente
sănătoase cât şi de comportamente la risc.
Educatie pentru sanatate are ca scop:
-influenţarea pozitivă a comportamentelor ca bază a sănătătii
-dezvoltarea programelor de educaţie pentru sănătate într-un mod participativ în comunitate, locuri cheie şi
cu grupuri ţinta
-încurajarea indivizilor, grupurilor sau comunităţilor în general să dezvolte atitudini pozitive faţă de sănătate
- practici de viaţă legate de sănătate şi un nivel înalt de stima - care sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea
sănătăţii.
Rolul: educaţia pentru sănătate îndeplineşte trei roluri, în funcţie de scopul urmărit:
-preventiv- temele de educaţie conţinând elemente de instrucţiune a populaţiei pentru prevenirea
îmbolnăvirilor;
-constructiv – de realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii;
-curativ – pentru educarea şi convingerea pacienţilor
de a urma prescripţiile medicale

136.Educația pentru sănătate. Tipuri, principii generale și cerințe.

trei tipuri de educaţie pentru sănătate:
-educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces planificat de transmitere de experienţe,
cunoştinţe, ce vizează toată populaţia (socializare secundară a individului), care necesită efort de predare-
învăţare şi educatori;
– educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din conduita individului care se formează
prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a individului) , nu necesită efort cu caracter de educaţie, de
transmitere a cunoştinţelor ,este realizată de familie şi comunitate;
–educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde educaţia pentru sănătate conform normelor sociale
şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii publice şi promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii,
principalele obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor, atitudinilor şi a
convingerilor ce vizează sănătatea
Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:
•al priorităţii : cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât rezultatele în starea de
sănătate a populaţiei sunt mai bune;
•al specificităţii şi autorităţii : se consideră că educaţia făcută de persoane specializate are impact mai mare
asupra comportamentului sanogenetic;
•al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a statului.
Cerinţele educaţiei pentru sănătate sunt
•largă accesibilitate;
•orientare (spre prevenţie) profilactică;
•participare activă a populaţiei la apărarea propriei sănătăţi;
•caracter optimist;
•să fie convingătoare;
•exprimare accesibilă;
•caracter ştiinţific;
•tematică adecvată auditoriului.

137.Mijloacele educaționale pentru sănătate.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate – se referă la modalităţile de transmitere a mesajuluide la
comunicator la receptor.
Ele pot fi clasificate astfel:
1.După calea de transmitere:
a)mijloace auditive: - convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu decizii),lecţia,
conferinţa, radioemisiunea.
Convorbirea constă dintr-o scurtă expunere a educatorului urmată de întrebări şi răspunsuriasupra temei
propuse, prin aceasta urmărindu-se lămurirea unor probleme puţin cunoscute sau neclare.Ea poate fi:♦
individuală – la iniţiativa educatorului sau a persoanei interesate, având ca loc de desfăşurarecabinetul
medical, cabinete cu activitate specifică de consiliere sau la domiciliu, în cadrul vizitelor efectuate periodic
sau la solicitarea pacientului; ♦în cadrul grupului – educatorul dialoghează cu participanţii sau aceştia
dialoghează între ei;grupurile pot fi dintre cele mai variate: bolnavi cu aceeaşi afecţiune, persoane cu
aceleaşi preocupări lalocul de muncă, tineri, vârstnici, femei, bărbaţi, etc.
Lecţia constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-sanitare. Sefoloseşte de
preferinţă în unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi pentru alte grupuri) şi sedesfăşoară după
următoarea structură: ♦recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute); ♦expunerea noilor
cunoştinţe (30-40 minute); ♦recapitularea şi fixarea cunoştinţelor (5-10 minute).
Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:
♦conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli publice şi axate pe diverse tememedicale;
♦cicluri de conferinţe – constau în expuneri “în serial” cu abordarea aceleaşi probleme medicaleîn mai multe
etape succesive
♦simpozionul educativ-sanitar în care expunerea este făcută de mai mulţi medici;
♦seara cultural-sanitară – axată pe o temă de sănătate publică, la care pot conferenţia şi alţispecialişti (nu
numai medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-un program artistic sau altemanifestări culturale
b)mijloace vizuale: ♦ cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, manualul, fluturaşul, pliantul,
formele beletristice; ♦cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, machete, expoziţia.
c)mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizată, teatrul.
2.În funcţie de adresabilitate se disting
:a)mijloace individuale: sfatul medical;
b)mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia, instructajul (cu grupuri omogene sau heterogene);
c)mijloace de largă informare: conferinţa, emisiunea televizată sau radiofonică, filmul, tipăriturile.
3.După modul de transmitere:
a)mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informaţie nemediată(convorbire,
conferinţă);
b) mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o formă artistică

138.Rolul și funcțiile lucratorului medical în promovarea sănătății și educația pentru sănătate.

Medicul este un educator de specialitate şi este normal să fie utilzat pentru cunoştinţele specificeîn sistemul
instrucţiei generale a populaţiei (la nivelul unei demnităţi financiare echitabile pentruacţiunea de educator în
cadrul elementelor Educaţiei Naţionale), educaţia pentru sănătate făcând partedin obligaţiile instrucţiei
naţionale.
Responsabilitatea fundamentală a ASISTENTEI MEDICALE are patru puncte cardinale:
1. să promoveze sănătatea
2. să prevină boala ;
3. să reinstaureze sănătatea ;
4. să aline suferinţa.
Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boala, ci şi expresia unei rezerve de energie care să-i
permită a trece prin situaţii de boala sau criză, fără urmari. Sănătatea este acea stare complexă de bine
general, fizic, mental şi social.
Prin sănătate se înţelege starea unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi
regulat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea ca „o completă bunăstare fizică, mentală şi
sociaă, care nu constă numai în absenţa bolii şi a infirmităţii". Această definiţie are meritul de a sublinia
interacţiunea dinamică şi interdependentă dintre cele trei componente ale sănătăţii („triunghiul sănătate"):
dimensiunea biologică (dezvoltarea somatică armonioasă, integritatea structurală şi buna funcţionare a
diferitelor organe şi sisteme), dimensiunea psihologică (echilibru psihic, capacitatea de a percepe realitatea
în mod adect) şi dimensiunea socială (adaptarea în familie şi societate, aptitudinea de a sili relaţii
interpersonale armonioase). În opinia comună, a fi sănătos înseamnă a te simti bine, a avea un organism
echilibrat din punct de vedere fizic şi psihic. Sănătatea mai poate fi definită ca starea în care omul nu este
constient de funcţionarea organismului. După părerea poetului francez PAUL VALERY (1871-l945),
„sănătatea este starea în care funcţiile necesare se îndeplinesc insensibil sau cu placere".